7. /9 NOIEMBRIE 2022 - POEZIE
GUILLAUME APOLLINAIRE
Biografie Guillaume Apollinaire
| Guillaume Apollinaire | |
| 0:48 Apollinaire (left) and André Rouveyre, 1914. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Wilhelm Albert Włodzimierz Apollinaris de Wąż-Kostrowicky  |
| Născut | [1][3][4][5] Roma, Regatul Italiei[6] |
| Decedat | (38 de ani)[1][3][4][5] Paris, Franța[7] |
| Înmormântat | Cimitirul Père-Lachaise[8] |
| Cauza decesului | cauze naturale (gripa spaniolă) |
| Căsătorit cu | Amélia Kolb[*][9] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța (–)[10] |
| Ocupație | poet scriitor dramaturg critic de artă diarist[*] storyteller[*] critic literar[*] desenator[*] |
| Locul desfășurării activității | Paris (–)[11] Belgia (–)[11] Germania (–)[11] Țările de Jos (–)[11] |
| Limbi | limba franceză[2] limba italiană limba valonă |
| Studii | Colegio Niño Jesús de Praga[*] () |
| Specie literară | Vers alb |
| Note | |
| Premii | mort pour la France[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Guillaume Apollinaire, pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, (n. 26 august 1880, Roma - d. 9 noiembrie 1918, Paris) a fost poet, prozator şi critic de artă. Mama sa a fost o nobilă poloneză dar identitatea tatălui est incertă.
Reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX, reformator al limbajului poetic, precursor al suprarealismului. Se naşte la Roma, în 1880, şi urmează şcoala la Monaco, Cannes şi Nisa. Publică primele poezii în 1897 sub pseudonimul Guillaume Macabre. Soseşte în 1899 la Paris pentru a exercita diverse meserii, de la cea de funcţionar bancar la aceea de profesor particular. Împreună cu unul din elevii lui petrece un timp în Renania (Germania). Acolo, pe frumoasa vale a Rinului, se pare că şi-a descoperit înzestrarea pentru poezie. Se stabileşte definitiv la Paris în 1903, unde îşi începe colaborările literare în diverse publicaţii, după ce - încă din 1902 - îşi vădise talentul de critic de artă în paginile revistei "L'Européen", unde publicase eseuri despre operele de artă admirate în muzeul din Nürnberg. Devine în scurtă vreme unul dintre cei mai populari membri ai comunităţii artistice a Parisului, client obişnuit al localurilor "Le bateau lavoir" şi "Le lapin agile" din Montmartre.
Printre prietenii şi colaboratorii săi se vor număra Pablo Picasso, Jean Cocteau, Alfred Jarry, Erik Satie, Ossip Zadkine, Max Jacob ş.a. Îşi câştigă pâinea lucrând la o bancă, dar pentru a-şi rotunji veniturile începe să scrie romane erotice (pe care le numeşte pornographiques et alimentaires). Colaborează la reviste literare în care îi apar poemele în proză, publicate mai târziu în volumul de debut, L'enchanteur pourrissant (1909, cu xilogravuri de André Derain).
Atras de pictură, îi aduce în atenţia publicului pe Picasso, Douanier Rousseau, Henri Matisse şi Georges Braque. Asistă la naşterea cubismului şi devine unul dintre animatorii şi teoreticienii curentului, fapt consfinţit în 1913 de eseul Les peintres cubistes, apărut în revista de sub conducerea lui "Les Soirées de Paris". Apollinaire propune termenul de "orfism" pentru a descrie tendinţa către abstracţia absolută în pictura lui Robert Delaunay, termen care i se putea aplica la fel de bine şi lui, ţinând seama de prima sa culegere de poeme din 1911 intitulată Le Bestiaire ou Cortège d'Orphée. Tot în 1913 apare volumul care îl consacră, Alcools, în care adună cele mai reuşite poeme scrise între 1898 şi 1912, suprimând punctuaţia pentru a nu stânjeni discursul liric, angajat în epopeea libertăţii expresiei.
În 1907, Picasso i-o prezentase pe Marie Laurencin, pictoriţă de talent, ale cărei opere pot fi văzute la muzeul "Orangerie" din Paris, prin care se va lega, printr-o iubire pătimaşă, tot mai temeinic de lumea artelor.
În 1914 se înrolează, iar în 1916 este rănit grav la cap de o schijă de obuz şi este supus unei trepanaţii craniene.
În acelaşi an apare Le poète assassiné, o culegere de nuvele şi povestiri mythiques et autobiographiques. În 1917 pune în scenă piesa Les mamelles de Tirésias, pe care o defineşte, vizionar, "dramă suprarealistă", piesă care va face subiectul unei opere a compozitorului Francis Poulenc (1947). Continuă să colaboreze la revistele de avangardă literară ale vremii şi publică manifestul artistic L'Esprit nouveau et les poètes.
În ianuarie 1918 suferă o congestie pulmonară care îi şubrezeşte şi mai mult sănătatea. În luna aprilie a aceluiaşi an, apare Calligrammes, o culegere de Poèmes de paix et de guerre, poèmes conversations, idéogrammes lyriques, însoţite de câteva scrisori de pe front (corespondenţa din această perioadă va fi publicată integral abia în 1947 sub titlul Poèmes à Lou).
Moare pe 9 noiembrie 1918, victimă a marii epidemii de gripă spaniolă. Este înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris.
În România, Apollinaire a avut mulţi admiratori printre scriitorii de avangardă din perioada de după primul război mondial. În 1968 apare o ediţie bilingvă cu o selecţie a poemelor lui Apollinaire în traducerea lui Mihai Beniuc. În 1971, Editura "Univers" publică în îngrijirea lui Virgil Teodorescu o remarcabilă culegere din textele lui Guillaume Apollinaire, traduse de Leonid Dimov, Ion Caraion, Vasile Nicolescu, Taşcu Gheorghiu, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Dumitru Ţepeneag, Ştefan Augustin Doinaş, Mihai Beniuc.
Operă - selecţie
La Gráce et le Maintien Français, 1902
Les exploits d’un jeune Don Juan, 1907
Les onze mille verges, 1907
L'enchanteur pourrissant, 1909
L'Hérèsiarque et Cie, 1910
Le Théâtre Italien, 1910
Le bestiaire ou le cortège d’Orphée, 1911
Alcools, 1913
Les peintres cubistes, 1913
La Fin de Babylone, 1914
Case d'Armons, 1915
Le poète assassiné, 1916
Les mamelles de Tirésias, 1917
L'esprit nouveau et les poètes, 1918
Calligrammes, 1918
Le Flâneur des Deux Rives, 1918
La femme assise, 1920
Le guetteur mélancolique
Reprezentant notoriu al avangardei artistice de la începutul secolului XX, reformator al limbajului poetic, precursor al suprarealismului. Se naşte la Roma, în 1880, şi urmează şcoala la Monaco, Cannes şi Nisa. Publică primele poezii în 1897 sub pseudonimul Guillaume Macabre. Soseşte în 1899 la Paris pentru a exercita diverse meserii, de la cea de funcţionar bancar la aceea de profesor particular. Împreună cu unul din elevii lui petrece un timp în Renania (Germania). Acolo, pe frumoasa vale a Rinului, se pare că şi-a descoperit înzestrarea pentru poezie. Se stabileşte definitiv la Paris în 1903, unde îşi începe colaborările literare în diverse publicaţii, după ce - încă din 1902 - îşi vădise talentul de critic de artă în paginile revistei "L'Européen", unde publicase eseuri despre operele de artă admirate în muzeul din Nürnberg. Devine în scurtă vreme unul dintre cei mai populari membri ai comunităţii artistice a Parisului, client obişnuit al localurilor "Le bateau lavoir" şi "Le lapin agile" din Montmartre.
Printre prietenii şi colaboratorii săi se vor număra Pablo Picasso, Jean Cocteau, Alfred Jarry, Erik Satie, Ossip Zadkine, Max Jacob ş.a. Îşi câştigă pâinea lucrând la o bancă, dar pentru a-şi rotunji veniturile începe să scrie romane erotice (pe care le numeşte pornographiques et alimentaires). Colaborează la reviste literare în care îi apar poemele în proză, publicate mai târziu în volumul de debut, L'enchanteur pourrissant (1909, cu xilogravuri de André Derain).
Atras de pictură, îi aduce în atenţia publicului pe Picasso, Douanier Rousseau, Henri Matisse şi Georges Braque. Asistă la naşterea cubismului şi devine unul dintre animatorii şi teoreticienii curentului, fapt consfinţit în 1913 de eseul Les peintres cubistes, apărut în revista de sub conducerea lui "Les Soirées de Paris". Apollinaire propune termenul de "orfism" pentru a descrie tendinţa către abstracţia absolută în pictura lui Robert Delaunay, termen care i se putea aplica la fel de bine şi lui, ţinând seama de prima sa culegere de poeme din 1911 intitulată Le Bestiaire ou Cortège d'Orphée. Tot în 1913 apare volumul care îl consacră, Alcools, în care adună cele mai reuşite poeme scrise între 1898 şi 1912, suprimând punctuaţia pentru a nu stânjeni discursul liric, angajat în epopeea libertăţii expresiei.
În 1907, Picasso i-o prezentase pe Marie Laurencin, pictoriţă de talent, ale cărei opere pot fi văzute la muzeul "Orangerie" din Paris, prin care se va lega, printr-o iubire pătimaşă, tot mai temeinic de lumea artelor.
În 1914 se înrolează, iar în 1916 este rănit grav la cap de o schijă de obuz şi este supus unei trepanaţii craniene.
În acelaşi an apare Le poète assassiné, o culegere de nuvele şi povestiri mythiques et autobiographiques. În 1917 pune în scenă piesa Les mamelles de Tirésias, pe care o defineşte, vizionar, "dramă suprarealistă", piesă care va face subiectul unei opere a compozitorului Francis Poulenc (1947). Continuă să colaboreze la revistele de avangardă literară ale vremii şi publică manifestul artistic L'Esprit nouveau et les poètes.
În ianuarie 1918 suferă o congestie pulmonară care îi şubrezeşte şi mai mult sănătatea. În luna aprilie a aceluiaşi an, apare Calligrammes, o culegere de Poèmes de paix et de guerre, poèmes conversations, idéogrammes lyriques, însoţite de câteva scrisori de pe front (corespondenţa din această perioadă va fi publicată integral abia în 1947 sub titlul Poèmes à Lou).
Moare pe 9 noiembrie 1918, victimă a marii epidemii de gripă spaniolă. Este înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris.
În România, Apollinaire a avut mulţi admiratori printre scriitorii de avangardă din perioada de după primul război mondial. În 1968 apare o ediţie bilingvă cu o selecţie a poemelor lui Apollinaire în traducerea lui Mihai Beniuc. În 1971, Editura "Univers" publică în îngrijirea lui Virgil Teodorescu o remarcabilă culegere din textele lui Guillaume Apollinaire, traduse de Leonid Dimov, Ion Caraion, Vasile Nicolescu, Taşcu Gheorghiu, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Dumitru Ţepeneag, Ştefan Augustin Doinaş, Mihai Beniuc.
Operă - selecţie
La Gráce et le Maintien Français, 1902
Les exploits d’un jeune Don Juan, 1907
Les onze mille verges, 1907
L'enchanteur pourrissant, 1909
L'Hérèsiarque et Cie, 1910
Le Théâtre Italien, 1910
Le bestiaire ou le cortège d’Orphée, 1911
Alcools, 1913
Les peintres cubistes, 1913
La Fin de Babylone, 1914
Case d'Armons, 1915
Le poète assassiné, 1916
Les mamelles de Tirésias, 1917
L'esprit nouveau et les poètes, 1918
Calligrammes, 1918
Le Flâneur des Deux Rives, 1918
La femme assise, 1920
Le guetteur mélancolique
Cantecul Iubirii
Iata din ce-i facut simfonicul cânt al iubirii
e cântecul iubirii de altadata,
e murmurul pierdutelor saruturi ale marilor iubiri
sunt strigatele de iubire a muritorilor ce-i violara zeii.
E barbatia fabulosilor eroi sculata precum
tunuri antiaeriene
E pretiosul urlet al lui Iason,
e cântecul de moarte al lebedei
si imnul biruintei pe care-ntâiele raze de soare
pe Memnon nemiscatu' sa cânte l-au facut
e tipatul Sabinelor rapite
Si tipetele de feline-n jungla
e clocotul de seve-n plante tropicale
e tunetul artileriei împlinind cumplita iubire a popoarelor
talazul marii frumusetii dându-si viata
e cântecul de dragoste al lumii.
Ocean de pamânt
Eu mi-am cladit o casa la mijloc de Ocean,
Ferestrele i-s râuri ce curg din ochii mei,
Si misuna, pe unde sunt ziduri, caracatiti.
Nu auziti cum bate la geam inima lor?
O, case ude,
Case-n flacari
timp iute, iute,
Din avioane pica oua
Atent! O ancora s-arunca,
Atentie ancora ce vine,
Ce bine-ar fi sa vie dinspre cer,
Caprifoiul cerului se-nalta,
S-agita caracatite terestre,
Iar noi suntem destui, destui sa fim
groparii nostri proprii,
Palizi polipi ai valurilor de creta,
O, caracatiti cu pliscul vost' pal,
În jurul casei este Oceanul
Ce nu se odihneste niciodata.
Tristeţea unei stele
Mi se ivi Minerva drept fie-mea din ţeastă
O stea însângerată de-a pururi mă-ncunună
Stă în adânc raţiunea iar cerul e pe creastă
Unde-ncepu zeiţa demult arme să-şi pună
O stea însângerată de-a pururi mă-ncunună
Stă în adânc raţiunea iar cerul e pe creastă
Unde-ncepu zeiţa demult arme să-şi pună
Dar dintre rele-acesta nu este cel mai mare
Că am în cap spărtură mortală şi-nstelată
Durerea tăinuită ce-o port în aiurare
Mai mare-i decât fost-a-n vreun suflet vreodată
Ea arde-n mine-ntr-una şi fără de speranţă
Ca-n licurici lumina din trupu-i luminat
Ca la soldatul nostru în piept slăvita Franţă
Şi ca la crin în cupă polenul parfumat
Că am în cap spărtură mortală şi-nstelată
Durerea tăinuită ce-o port în aiurare
Mai mare-i decât fost-a-n vreun suflet vreodată
Ea arde-n mine-ntr-una şi fără de speranţă
Ca-n licurici lumina din trupu-i luminat
Ca la soldatul nostru în piept slăvita Franţă
Şi ca la crin în cupă polenul parfumat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu