9. /18 NOIEMBRIE 2022 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT

CARL MARIA VON WEBER

Carl Maria von Weber
Date personale
Născut	18 noiembrie 1786[1][2][3]  Eutin, Episcopia Lübeckului⁠(d)[4]
Decedat	5 iunie 1826 (39 de ani)[5][6][7][8]  Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[9][10][11][12]
Înmormântat	cimitirul catolic vechi din Dresda[*]
Cauza decesului	cauze naturale (tuberculoză)
Părinți	Franz Anton von Weber[*] Genovefa Weber[*][13]
Frați și surori	Maria Antonia Weber[*]
Căsătorit cu	Caroline Brandt[*]
Copii	Max Maria von Weber[*]
Cetățenie	Germania[14]
Religie	catolicism[3]
Ocupație	compozitor dirijor pianist chitarist classical guitarist[*]
Studii	Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din Viena
Gen muzical	muzică clasică Operă
Instrument(e)	chitară pian
Discografie
Înregistrări notabile	Der Freischütz Oberon[*]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Carl Maria von Weber (n. 18 noiembrie 1786,^[1][2][3] Eutin, Episcopia Lübeckului^⁠(d)[4] – d. 5 iunie 1826,^[5][6][7][8] Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^{[9][10][11][12]}) a fost un compozitor german, creatorul operei romantice germane.

Weber și-a făcut educația muzicală în Salzburg sub îndrumarea lui Michael Haydn. La vârsta de numai 13 ani, în anul 1798, pe când locuia la München în casa de pe Sendlingerstraße 23, Weber a compus prima sa operă, Die Macht der Liebe und des Weins ("Forța dragostei și a vinului"), operă între timp dispărută. Și-a desăvârșit cunoștințele prin contactul cu viața muzicală din diferite orașe, în care a ocupat diverse funcții: Kapellmeister în Breslau, director muzical al operei din Praga, apoi al operei din Dresda. Pianist și dirijor remarcabil, Weber s-a afirmat totodată în domeniul teatrului muzical, fiind - pentru spațiul de cultură germană - cel mai important compozitor de opere înainte de Richard Wagner și creatorul operei romantice. Cele mai cunoscute dintre cele opt opere ale sale, "Freischütz" (1821), "Euryanthe" (1823) și "Oberon" (1826), au influențat creația succesorilor săi în acest gen. Atmosfera evocatoare, coloritul feeric, conturarea precisă a caracterelor, construcția de ansamblu și sugestivitatea tratării orchestrale conferă operelor sale un farmec deosebit. Weber a mai compus și două simfonii, uverturi, concerte pentru diverse instrumente și orchestră (pian, fagot, clarinet), sonate și piese pentru pian (celebra "Invitație la vals", orchestrată mai târziu de Hector Berlioz).

Opera sa componistică[modificare | modificare sursă]

Opere[modificare | modificare sursă]

• Die Macht der Liebe und des Weins, J. Anh. 6, 1798-9, lost;
• Das Waldmädchen, (Das stumme Waldmädchen), J. Anh. 1, 1800, frags; libret de C. von Steinsberg; rev. as Silvana (1810)
• Peter Schmoll und seine Nachbarn, J. 8, 1802; libret de Josef Türk
• Rübezahl, J. 44-6, 1804-5; libretto by J.G. Rhode; 3 nos. survive; ov. rev. 1811 as Der Beherrscher der Geister'
• Silvana, J. 87, 1810; libret de Franz Karl Hiemer
• Abu Hassan, 1811; libret de Franz Karl Hiemer
• Der Freischütz op.77 J.277, 1821; libret de Johann Friedrich Kind
• Euryanthe op.81 J.291, 1823; libret de Helmina von Chézy
• Oberon or The Elf Kings Oath J.306, 1826; libret de James Robinson Planché
• Die drei Pintos J. Anh. 5, 1821, inc; libret de Theodore Hell; libret nou de Carl von Weber (băiatul cel mai mare al compozitorului) și Gustav Mahler; partitură completată de Mahler bazată pe schițele salvate și o muzică nouă după o piesă muzicală scurtă a lui Weber.

Piese pentru pian[modificare | modificare sursă]

• Momento capriccioso B-Dur op. 12 J. 56 (1808)
• Grande Polonaise Es-Dur op. 21 J. 59 (1808)
• Rondo brillante Es-Dur op. 62 J. 252 (1819)
• Invitație la vals (Aufforderung zum Tanz) Rondo brillant Des-Dur op. 65 J. 260 (1819)
• Polacca brillante E-Dur op. 72 J. 268 (1819) (versiune orchestrată de Franz Liszt)

Muzică bisericească[modificare | modificare sursă]

• Missa sancta No. 1 in Eb J.224 (1818)
• Missa sancta No. 2 in G op.76 J.251 (1818-19)

Piese vocale cu acompaniament orchestral[modificare | modificare sursă]

• Cantata Der erste Ton for chorus and orchestra op.14 J.58 (1808 / revised 1810)
• Recitative and rondo Il momento s'avvicina for soprano and orchestra op.16 J.93 (1810)
• Hymn In seiner Ordnung schafft der Herr for soloists, chorus and orchestra op.36 J.154 (1812)
• Cantata Kampf und Sieg for soloists, chorus and orchestra op.44 J.190 (1815)
• Scene and Aria of Atalia Misera me! for soprano and orchestra op.50 J.121 (1811)
• Jubel-Cantata for the 50th royal jubilee of King Friedrich August I of Saxony for soloist, chorus and orchestra op.58 J.244 (1818)

Concerte[modificare | modificare sursă]

• Piano concerto No. 1 in C major op. 11 J.98 (1810)
• Piano concerto No. 2 in E flat major op. 32 J.155 (1812)
• Bassoon concerto in F major op. 75 J.127 (1811 / revised 1822)
• Clarinet concerto No. 1 in F minor op. 73 J.114 (1811)
• Clarinet concerto No. 2 in E flat major, Opus 74 J.118 (1811)
• Grand pot-pourri for cello and orchestra in D major op. 20 J.64 (1808)
• Concertino for clarinet and orchestra in C minor/E flat major, op. 26 J.109 (1811)
• Konzertstück for horn and orchestra in E minor op. 45 J.188 (1815)
• Konzertstück for piano and orchestra in F minor op. 79 J.282 (1821)
• Romanza siciliana for flute and orchestra J.47 (1805)
• Six variations on the theme A Schüsserl und a Reind'rl for viola and orchestra J.49 (1800 / revised 1806)
• Andante and rondo Hungarian for die viola and orchestra J.79 (1809)
• Variations for cello and orchestra in D minor J.94 (1810)
• Adagio and rondo for harmonichord and orchestra in F major J.115 (1811)
• Andante and rondo Hungarian (Andante e Rondo Ongarese) for bassoon and orchestra in C minor op. 35 J.158 (1813) revised as J.79

Carl Maria von Weber, Quintet for Clarinet and Strings, Op. 34

AMANDA LEAR

Amanda Lear s-a născut cel mai probabil la Saigon, pe 18 iunie 1939 sau 18 noiembrie 1939, artista fiind, de-a lungul timpului, foarte misterioasă cu privire la originea ei. În 2010, în timpul unui interviu pe care i l-a oferit unui jurnalist de la Liberation a citit de pe cartea sa de identitate: “născută la 18 noiembrie 1950 în Saigon”, dar alte informații arată că în septembrie 1964 ea începea deja universitatea și că s-a căsătorit în decembrie 1965.

În ceea ce privește locul de naștere, Saigon și Hong Kong-ul britanic par a fi cele mai credibile versiuni, dar s-a vorbit și despre alte locuri precum Singapore, Elveția și chiar Transilvania. Se pare că a fost singurul copil al părinților ei, care ulterior au divorțat. Tatăl artistei a fost ofițer al armatei franceze posibil de origine britanică, iar mama sa a fost de origine ruso-asiatică. Se presupune că fetița ar fi crescut în sudul Franței și în Elveția și a învățat engleza, germana, spaniola și italiana în adolescență.

The Guardian scria în 2004: “Trecutul Amandei Lear rămâne un mister. De-a lungul timpului a lăsat să se înțeleagă că mama ei era englezoaică, franțuzoaică, vietnameză sau chinezoaică și că tatăl ei era englez, rus, francez sau indonezian. Este posibil să se fi născut la Hanoi în 1939 sau la Hong Kong în 1941 sau 1946. Odată a spus că este din Transilvania. Și nici până astăzi nu știm dacă s-a născut băiat sau fată”.

Unele surse insinuează că Salvador Dalí a i-ar fi plătit o operație de schimbare de sex care ar fi fost făcută în Casablanca în 1963 și că tot el a inventat numele de scenă al artistei, un joc de cuvinte din “L’Amant de Dalí” (iubitul lui Dalí).

Se știe cu siguranță, însă, că Salvador Dalí a avut o influență profundă asupra carierei artistei, precum și asupra vieții ei private.

Cei doi s-au cunoscut La Paris, tânăra fiindu-i prezentată la un vernisaj excentricului pictor suprarealist care era cu 35 de ani mai mare decât ea. Amanda a descris relația lor strânsă și neconvențională ca o “căsătorie spirituală” și a rămas confidenta, protejata și cea mai apropiată prietenă a lui Dalí în următorii șaisprezece ani, mergea în fiecare vară la casa lui din Port Lligat din Catalonia și l-a însoțit pe artist și pe soția lui, Gala, în multe călătorii.

De asemenea, a pozat pentru o serie de desene și picturi ale lui Dalí, inclusiv pentru Visul lui Hypnos, Venus în blănuri, Angélique Salvat din Dragon și Bateau Anthotropic.

Amanda Lear s-a căsătorit pe 11 decembrie 1965 în Anglia cu Morgan Paul Lear, un student scoțian la arhitectură, dar a divorțat curând de el. După ce a urmat școala de modeling a Luciei Daouphars, a fost trimisă de Gérald Nanty la Karl Lagerfeld, care era designer-ul casei de modă Jean Patou. Devine model de podium pentru Lagerfeld, apoi lucrează pentru Paco Rabanne începând cu anul 1967. La scurt timp după debut, a fost fotografiată de artiști cunoscuți precum Helmut Newton, Charles Paul Wilp și Antoine Giacomoni pentru reviste precum Beau, Le Nouveau Candide, Cinémonde, Scandal, The Daily Telegraph, Stern, Bravo și Vogue. În acest timp a lucrat ca fotomodel pentru mulți designeri și case de modă, inclusiv pentru Yves Saint Laurent și Coco Chanel la Paris și Mary Quant, Ossie Clark și Antony Price la Londra.

După un timp, Lear a renunțat la școala de artă pe care o urma pentru o viață boemă și flamboaiantă în Londra anilor 1960. A fost arestată în 1967 pentru  trafic de droguri, iar în 1968 a jucat într-o comedie, Ne jouez pas avec les Martiens. Patru ani mai târziu Amanda Lear a pozat pentru numărul special de Crăciun al ediției franceze Vogue, editată în întregime de Salvador Dalí, și a fost fotografiată de David Bailey. În această perioadă s-a logodit cu Bryan Ferry de la Roxy Music și a apărut pe coperta albumului rock al trupei For Your Pleasure îmbrăcată într-o rochie din piele ținând în lesă o panteră neagră, imagine care a fost descrisă ca fiind “la fel de faimoasă ca albumul în sine”.

Tânăra excentrică a avut în această perioadă o aventură cu David Bowie și a apărut alături de el într-un spectacol tv difuzat în noiembrie 1973. Un an mai târziu, deziluzionată de industria modei și încurajată de David Bowie, care i-a plătit lecții de canto și dans, Amanda Lear a decis să înceapă o carieră în muzică. Single-ul de debut al artistei, “Trouble”, a fost lansat de casa de discuri Creole Records din Regatul Unit, dar nu a avut succes. Albumul ei, I Am a Photograph, lansat în 1977, a fost înregistrat la München și a inclus primul hit european al artistei, “Blood and Honey”. Cea de-a doua ediție a albumului, care conținea și hitul “Queen of Chinatown”, a inclus un poster gratuit cu Amanda Lear pozând topless, o fotografie ce apăruse inițial în Playboy. Se pare că în această perioadă a avut aventuri cu Keith Moon și Jimmy Page, iar în 1978 a lansat albumul Sweet Revenge, iar piesa “Follow Me” a devenit rapid un hit.

La sfârșitul anului 1978, în timp ce se afla la o discotecă la modă din Paris, Amanda Lear l-a întâlnit pe aristocratul francez bisexual Alain-Philippe Malagnac d’Argens de Villèle, fostul iubit și apoi fiul adoptat al controversatului romancier Roger Peyrefitte. Cei doi s-au căsătorit în 1979, în timp ce se aflau într-o călătorie în Statele Unite, iar mariajul a durat douăzeci și unu de ani, până la moartea lui Malagnac, pe 16 decembrie 2000. Această căsătorie nu a fost recunoscută de statul francez, iar Dalí și a dezaprobat-o și a încercat să o convingă pe Amanda să anuleze mariajul.

Din acest motiv, relația dintre artistă și mentorul ei a început să se răcească, păstrând legătura doar prin scrisori sporadice și telefoanne rare până la începutul anilor 1980. Artista l-a vizitat pe Dalí pentru ultima dată la Púbol, în Spania, cu câțiva ani înainte ca pictorul să moară. Amanda Lear s-a lansat la mijlocul anilor ’80 într-o carieră de mare succes ca prezentatoare TV în Italia, datorită viitorului premier Silvio Berlusconi. A găzduit multe emisiuni TV, printre care Premiatissima și W le donne.

Cariera ei muzicală a intrat în declin, însă a scris prima ei carte autobiografică, “Viața mea cu Dalí”, în care a povestit despre relația ei îndelungată cu pictorul. După câțiva ani în televiziune, Amanda Lear a revenit la muzică. Următorul ei album, Secret Passion, a fost înregistrat în Los Angeles și Roma pentru casa de discuri franceză Carrere Records.

Lansarea era planificată pentru ianuarie 1987, dar, chiar înainte de începerea promovării, artista a fost grav rănită într-un accident de mașină aproape fatal și a avut nevoie de luni de zile pentru a se recupera.

În timp ce se afla în spital, Amanda a început să scrie un roman, L’Immortelle, o poveste suprarealistă despre chinurilor unei femei condamnate la tinerețe și frumusețe veșnică. Personajul cărții îi privea pe toți ceilalți cum îmbătrânesc și, în cele din urmă, i-a pierdut pe cei dragi, iar ea era încă la fel de tânără și frumoasă, dar incapabilă să oprească trecerea nemiloasă a timpului.

În anii ’90 Amanda Lear a continuat să înregistreze câteva albume, a găzduit emisiunea TV Méfiez-vous des blondes pe TF1 și a apărut în serialul Une Femme pour moi a lui Arnaud Sélignac. A fost o susținătoare activă a persoanelor care suferă de HIV / SIDA, în 1996 a apărut ca model pentru Paco Rabanne în timpul evenimentui caritabil anual Life Ball, iar în timpul concertului său din noiembrie 1996 de la Le Palace din Paris și-a anunțat retragerea definitivă din turnee și concerte live.

În această perioadă l-a întâlnit pe fotomodelul și actorul Manuel Casella, care era cu 30 de ani mai mic decât ea. Amanda Lear și Casella au început o relație și au apărut frecvent în presa tabloidă atât în Franța, cât și în Italia, dar s-au despărțit în 2008.

În dimineața zilei de 16 decembrie 2000, în casa artistei din Saint-Étienne-du-Grès a izbucnit un incendiu, soțul ei, Alain-Philippe, și prietenul acestuia, Didier Dieufis, fiind uciși în timpul tragicului accident. În acel moment artista se afla la Milano, unde găzduia o emisiune TV.

Incendiul i-a devastat aproape complet casa, distrugând o mulțime de amintiri personale și o serie de picturi ale lui Dalí. Amanda Lear a intrat în depresie, dar după câteva luni s-a întors din nou la muncă.

În 2006, a deschis o expoziție de artă la New York, intitulată Never Mind the Bollocks, Here’s Amanda Lear și în același an a fost decorată cu Ordre des Arts et des Lettres de către ministrul francez al Culturii, Renaud Donnedieu de Vabres, ca recunoaștere a contribuțiilor sale la artele și științele franceze.

Albumul ei, I Don’t Like Disco, a fost lansat în ianuarie 2012, iar single-ul “La Bête et la Belle” a stârnit controverse din cauza imaginilor sale erotice. În septembrie 2012, Amanda Lear a apărut ca model de podium la prezentarea de modă a lui Jean Paul Gaultier de la Paris. Șase ani mai târziu a găzduit emisiunea TV Voulez-vous coucher avec moi? și a lansat o altă carte, Délires, iar în 2019 a făcut parte din juriul emisiunii tv Sanremo Young difuzată de Rai 1. Anul trecut artista a apărut în filmul Si Muore Solo Da Vivi, în regia lui Alberto Rizzi și în filmul Miss, în regia lui Ruben Alves.

Amanda Lear a rămas la fel de excentrică și misterioasă și astăzi, când împlinește 82 de ani și este implicată într-un nou proiect artistic, jucând rolul lui Joan Crawford în piesa Qu’est-il arrivé à Bette Davis et Joan Crawford? la Théâtre de la Porte Saint-Martin din Paris.

Dosare SecreteANDREA MARCOVICCI