MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

9. /21 NOIEMBRIE 2022 - GÂNDURI PESTE TIMP

CONSTANTIN GALERIU

Constantin Galeriu, preot, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, paroh al Bisericii „Sfântul Silvestru” din Bucureşti.

Date personale
Constantin Galeriu
Constantin Galeriu, portret de Paul Mecet
Născut	21 noiembrie 1918 Recea, România
Decedat	10 august 2003, (85 de ani) București, România
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Religie	ortodoxă
Ocupație	teolog, duhovnic, profesor
Activitate
Educație	Facultatea de Teologie din București
Alma mater	Institutul de Teologie Universitar București
Lucrări remarcabile	"Iubirea dumnezeiască și judecata din urmă"
Cunoscut pentru	Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor
Premii	„Cetățean de onoare al Municipiului Bacău”
Modifică date / text

Constantin Galeriu (* 21 noiembrie 1918, Răcătău, Bacău - † 10 august 2003, București) a fost unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei române, preot și profesor de teologie.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

S-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeși, comuna Răcătău, județul Bacău, în familia unor țărani. Urmează școala primară în comuna natală, seminarul teologic „Sf. Gheorghe” din Roman (1930-1938), Facultatea de Teologie din București (1942), doctorand la Institutul de Teologie Universitar (1960), doctor în teologie (1973).

Între anii 1943-1947 este preot în satul Podu Văleni, județul Prahova, apoi preot la Parohia „Sf. Vasile” din Ploiești (1947-1973), transferat ca „spiritual” la Institutul Teologic Universitar, București (1973-1974), lector (1974-1977) și profesor titular (1977-1991) la același institut.

Din 1992 este profesor consultant și conducător de doctorat la Universitatea București. De la 1 ianuarie 1990 este numit vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Pe data de 13 august 1999, Constantin Galeriu a primit titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Bacău”, prin hotărârea Consiliului Local nr. 134. Părintele Constantin Galeriu a fost unul dintre cei mai importanți învățați și rugători ai Bisericii Ortodoxe Române.

Din 1974 este preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru din București. Din cauza convingerilor sale religioase și umanitare, a fost întemnițat de mai multe ori în anii 1950 și 1952-1953.

În vara lui 1989, este atacat pe la miezul nopții de 8 spre 9 iulie, legat și bătut întreaga noapte. Pretextul ar fi fost - chipurile - banii, dar de fapt se căutau manuscrise recente de-ale părintelui, scrieri subversive împotriva guvernului (deși spiritualitatea și teologia dansului nu au prea multe în comun cu ordinea socială și politică). „Am fost martorul personal, alături de întreaga Biserică Sf. Silvestru, a modului exemplar în care părintele s-a raportat ulterior, cu milă și înțelegere infinită față de agresorii săi. «Sărmanii de ei... îmi era milă de ei că își fac păcate...». Mi se pare o datorie de suflet să reamintesc, chiar în puține cuvinte purtarea părintelui, care se cheltuia pe sine însuși, până târziu în noapte, pentru binele celor care apelau la ajutorul său. Nu de puține ori se descălța pe străzile Bucureștiului și venea desculț acasă, pentru a-și dărui pantofii sărmanilor. Am cunoscut un sfânt în viață care, desigur, cu cea mai sinceră modestie ar fi refuzat acest calificativ, pe care însă Dumnezeu îl oferă cu bucurie casnicilor Săi.”^{[necesită citare]}

v. mărturia sa apărută în publicațiile B.O.R.^[1]

„Jertfa e neplăcută numai din pricina căderii noastre, altminteri jertfa e dăruire, nu renunțare! de pildă, cu ce bucurie îi dăruiește mama o banană copilului său!" - Părintele Galeriu ^[2]

Recunoștință[modificare | modificare sursă]

„...pornim în căutarea Luminii. Ea trebuie să existe, ea trebuie să fie pe undeva, altminteri nu am tânji după ea! Suntem făcuți pentru ea!

O să fac cuvântul scurt, așa cu mi-a spus-o cândva, de mult, omul lui Dumnezeu: „Sfinții își simt nemurirea!” Am vrut să urlu: „Sfinții? Ei, da! Dar eu?” El m-a privit, a înțeles viforul din sufletul meu și a lăsat să-i cadă de pe buze cu greutatea veșniciei: „Iisus e cheia!”. L-am privit dezamăgit, scandalizat: „Dacă mergeam la un psihiatru, îmi dădea un diazepam. Dacă mergeam la un savant, îmi vorbea despre atomi. Așa, că am mers la un popă, ce altceva să fi auzit de la el?” Galeriu… cel dătător de pantofi săracilor, care se descălța pe stradă și, potrivindu-și pantofii în picioarele semenului desculț sau cu încălțările scâlciate, pornea mai departe spre casă, ascunzându-și cu grijă picioarele sub sutană, ca să nu știe nimeni, nimeni altul în afară de El (poate l-a mai văzut câteodată, câte unul, care nu și-a putut ține gura…) Galeriu… dătătorul de speranță – „problema capitală nu este nici suferința, nici chiar moartea… ci a nu fi despărțit de El, Cel care a biruit și suferința și moartea prin cruce și înviere; cu Tine, Doamne!” Galeriu… de bine grăitorul, de Lumină mărturisitorul. S-a consumat pe sine pentru Tine. Și asta i-a dat credibilitate. Infinită. Așa am auzit despre Tine.” ^{[necesită citare]}

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

Premiul Senatului Universității din București (1942);
Distincția bisericească „Sachelar” oferită de Patriahul Nicodim (1947);
Distincția bisericească Iconom Stavrofor acordată de patriarhul Iustinian (1976);
Premiul revistei Flacăra (1990);
Titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Ecologice din București (1992);
Diploma de Onoare a Societății Academice "Titu Maiorescu" (1993), precum și mai multe distincții bisericești;
Ordinul național Steaua României în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru slujirea cu cinste, evlavie și dragoste de oameni a cuvântului lui Dumnezeu”.^[3]
Premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române pe anul 2001, acordat post-mortem pe 19 decembrie 2003.

Opera[modificare | modificare sursă]

Iubirea dumnezeiască și judecata din urmă - 1959
Mitropolitul Filaret al Moscovei ca teolog - 1960
Rabindranath Tagore, poet și filosof indian - 1961
Mahatma Gandi – spiritualitatea creștină și problemele vremii - 1962
Sensul creștin al pocăinței - 1967
Jertfă și răscumpărare, teza de doctorat a lui Constantin Galeriu - 1973 ^[4]
Problemele actuale în religiile creștine - 1975
Chipul Mântuitorului Iisus Hristos în gândirea lui Mihai Eminescu - 1991
Dialoguri de seară- Părintele Galeriu în dialog cu Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Sorin Dumitrescu, Editura Harisma, 1991
Talcuiri la mari praznice de peste an, Editura Anastasia, 2001
Tatăl Nostru, Editura Harisma, 2002
Cu Părintele Galeriu între Geneză și Apocalipsă - Convorbiri realizate de Dorin Popa, Editura Harisma, 2002
Cartea celor nouă Fericiri, Editura Harisma, 2004
Astãzi, Editura Harisma, 2004

Lucrări în străinătate:

Sacrifice et Redemption, in “Contact's Revue de l'Orthodoxie” nr. 3/1976 – Paris
The Structure of Sacrifice, in “Sf. Vladimir's Theological Quarterly” nr.1 – New York 1986

Preot CONSTANTIN GALERIU - Citate:

1. În viaţa fiecăruia dintre noi există un drum al Damascului.

2. Iubirea este principiul vieţii şi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne revelează iubirea şi viaţa în iubire, de la obârşia ei divină.

3. Înainte de a-ţi da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă pe Golgota spre Înviere!

4. Jertfa, în substanţa ei spirituală, este iubire. Jertfa e şi conştiinţa; este cunoaşterea precisă a unui ţel superior căruia mă devotez. Nu este oarbă, ci totdeauna este luminată de adevăr. Jertfa e, de asemenea, libertate. Jertfa, ca deschidere a noastră către Dumnezeu şi către lume, ca autodăruire, este, în esenţă, expresia cea mai deplină a iubirii care ne defineşte fiinţa.

5. Sfârşitul cheamă un nou început.

6. Toate socotesc jertfa piatra de temelie pusă de Dumnezeu existenţei noastre.

7. Iubeşte pe păcătos, urăşte păcatele lui.

8. Revelaţia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste. Existenţa îşi are începutul, de asemenea, în dragoste ca dar al lui Dumnezeu. Răscumpărarea şi naşterea noastră din nou s-a făcut tot prin dragoste, o dragoste atât de mare, încât a dus la jertfa Fiului lui Dumnezeu. Semnele Răscumpărării trebuie să reveleze în cele din urmă şi în noi chipul lui Dumnezeu, această realitate fundamentală, pentru a putea spune: omul este dragoste.

9. Adu roadă unde ai fost chemat să lucrezi.

10. În faţa sublimului devii sublim.

11. Ignoranţa este un păcat foarte grav, căci un creştin autentic nu poate fi prost.

GHEORGHE CALCIU DUMITREASA

Date personale
Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Născut	23 noiembrie 1925 Mahmudia, Tulcea, România
Decedat	21 noiembrie 2006 (80 de ani)^[1] Washington, D.C., Districtul Columbia^⁠(d), SUA
Înmormântat	Mănăstirea Petru Vodă^[2]
Cetățenie	România Statele Unite ale Americii^[3]
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	preot
Activitate
Partid politic	Mișcarea Legionară
Modifică date / text

Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n. 23 noiembrie 1925, Mahmudia, Tulcea, România – d. 21 noiembrie 2006,^[1] Washington, D.C., Districtul Columbia^⁠(d), SUA) a fost un preot ortodox român, legionar și disident anticomunist. Deținut în închisoarea pentru studenți de la Pitești (1949-1951) a colaborat cu Securitatea participând la așa-numita reeducare, la torturarea deținuților, în colaborare cu Eugen Țurcanu,^[4]^[5] activitate pentru care — ulterior — s-a căit și s-a pocăit.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Părintele Calciu a fost anticomunist și membru al Mișcării Legionare pentru care a fost condamnat la 21 de ani de închisoare sub comuniști (1948-1964, 1979-1984). În închisoarea pentru studenți de la Pitești (1949-1951) a făcut compromisuri, participând la reeducare. Ulterior a refuzat compromisuri cu sistemul comunist.

A fost transferat apoi la Gherla. În procesul intentat vinovaților reeducării de la Pitești, Gheorghe Calciu se apără opunându-se culpabilizării deținuților, pe motiv că adevărații vinovați sunt cei din conducerea Securitătății și a Ministerului de Interne (Alexandru Nicolschi, colonelul Teodor Sepeanu și alții)^{[necesită citare]}.

În luna iulie 1958 este transferat la Jilava, la secția numită Casimca (celulele erau situate la câțiva metri sub pământ, fără iluminare naturală și fără altă aerisire decât 3 găuri în ușă, cu apă curgând continuu pe pereți). I-a avut colegi de celulă pe Iosif V. Iosif, Marcel Petrișor și pe liderul tineretului legionar, Constantin Oprișan. Alături de ceilalți doi colegi, au avut grijă permanent de Oprișan, care era bolnav de tuberculoză și care nu beneficia de asistență medicală. Marcel Petrișor mărturisește că, într-un gest de solidaritate, Gheorghe Calciu și-a tăiat venele scurgând sânge în gamelă, pentru ca, după decantarea hematiilor să-i dea să bea limfa lui Costache Oprișan, care pierduse mult sânge^{[necesită citare]}^[6].

Eliberat din închisoarea Aiud în anul 1963 i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan. În urma amnistiei generale din 1964, Gheorghe Calciu a fost eliberat. A urmat Filologia și Teologia, fiind învestit cu harul preoției. Devine profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București. La marele cutremur din 4 martie 1977, o aripă a internatului Seminarului se prăbușește. Chemat de seminariști, vine în toiul nopții de acasă și este singurul profesor care, alături de câțiva elevi, lucrează cu mâinile goale toată noaptea pentru a încerca să salveze de sub dărâmături pe cei patru seminariști îngropați sub moloz.^{[necesită citare]}

La Seminarul Teologic Ortodox din București s-a opus ateismului. În Postul Sfintelor Paști, din anul 1978, ține un șir de 7 prelegeri, intitulate „Șapte cuvinte către tineri”. Ia atitudine public față de dărâmarea Bisericii Enei din București, pe locul căreia se planificase construirea unei crâșme. Pe tot parcursul acestei perioade primește zilnic telefoane de amenințare. Atât predicile ținute cât și protestul față de demolarea Bisericii Enei îl aduc din nou în vizorul Securității. Este arestat în anul 1979, judecat și condamnat la mai mult de 10 ani de închisoare. I se confiscă și averea, astfel încât soția și copilul rămân fără frigider, aragaz și alte bunuri de strictă folosință, fapt care a determinat un val de proteste din partea exilului românesc: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. A fost mai întâi internat la secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, apoi a fost transferat la penitenciarul Aiud, unde a avut colegi de celulă condamnați pentru omor.^{[necesită citare]} Cea mai mare perioadă a detenției a petrecut-o în izolare. În timpul detenției a fost bătut, umilit și ținut nemâncat.^{[necesită citare]} După 5 ani și jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. Contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia.}}

Exilul[modificare | modificare sursă]

În anul 1985, se stabilește în Statele Unite. Între sfârșitul anului 1985 și 1988 a locuit cu familia la Cleveland. Pentru a-și asigura existența sa și a familiei, a lucrat și în construcții, ca muncitor necalificat. În anul 1989 se mută cu familia la Washington DC, unde preia parohia românească „Sfânta Cruce”. A continuat să muncească în construcții până când a reușit să-și cumpere o casă, la circa 20-30 kilometri de biserica parohială. În SUA și-a continuat eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind autorul ideii Romfest și unul dintre fondatorii evenimentului bienal - cea mai mare sărbătoare a românilor de pretutindeni -, al cărui Comitet Internațional îl conducea.

Este primit la Casa Albă de 2 președinți - Ronald Reagan și George W. Bush.

Părintele Calciu slujea la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din orașul Alexandria, statul Virginia (lângă Washington D.C.). În anul 2006 a catalizat eforturile pentru întemeierea unei noi biserici pentru românii din zona Washington D.C., Biserica Sf. Andrei.

Călătorea aproape anual în România, ținând conferințe și vizitând prieteni.

Bolnav de un cancer al pancreasului și operat la Spitalul Militar din București, a fost vizitat, printre alții, de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, de Î.P.S.S. Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului și de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la acea vreme, Prea Fericitul Teoctist.

A murit în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Episcopul Vicar Irineu Duvlea. În țară, a fost prohodit în biserica Radu Vodă (de unde fusese alungat în 1979) de însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, alături de alți ierarhi și foști elevi, ajunși acum preoți. Conform dorinței sale, este înmormântat în țară, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, din județul Neamț.

Preot Gheoghe Calciu Dumitreasa - Citate:

Toți ne mântuim în comunitate

"Toţi ne mântuim în comunitate, în Biserica lui Hristos şi fiecare este răspunzător pentru celălalt. Dacă cineva este slab, ia-i sarcina şi du-o tu. Dacă tu eşti slab, roagă pe cineva să-ţi ducă sarcina. În felul acesta, uniţi în rugăciune şi în fapte bune, vom ajunge la slăvita Înviere a Mântuitorului, ca să viem cu El şi să vedem lumina cea cerească."

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa

1925 - 2006

duminică, 20 noiembrie 2022