2. /8 DECEMBRIE 2022 - ISTORIE PE ZILE:  Decese; Sărbători

Decese

·         899: A decedat  prințul  Arnulf de Carinthia (n.850) rege al Franciei Răsăritene din 887 și impărat al Imperiului Carolingian în 894 până la moartea sa. A fost fiul nelegitim al lui Carloman de Bavaria cu concubina acestuia Liutswind de origine carintiană. A primit moștenire de la tatăl său Ducatul Carintia, celelalte teritorii ale acestuia și anume Bavaria și Regatul Italiei revenindu-le lui Ludovic cel Tânăr și respectiv Carol cel Gras. În 893 Papa Formosus neavând încredere în noii împărați Guido și fiul acestuia Lamberto, îi trimite o cerere de a elibera Italia cu promisiunea de a fi încoronat la Roma. Acesta trimite o armată condusă de fiul său Zwentibold în ajutorul lui Berengaro de Friuli.  În cele din urmă, în 894 Guido moare în condiții suspecte iar fiul acestuia este confirmat împărat, în ciuda refuzului papei care este făcut prizonier. În toamna lui 895 Arnulf traversează Alpii și în februarie 856 cucerește Roma fiind încoronat de către Papă Rege al Italiei și Împărat. Cu toate acestea, el nu a deținut puterea în Italia decât pe durata șederii lui în peninsulă, fiind nevoit să se retragă spre sfârșitul anului fără a avea o victorie decisivă în fața lui Lamberto. La moartea lui, în anul 899, a fost urmat pe tronul Franciei Răsăritene de fiul său Ludovic Copilul.

·         1722: Elisabeth Charlotte, Prințesă a Palatinatului, soția lui Filip I, Duce de Orléans (n. 1652)

·         1744: Marie Anne de Mailly, metresa regelui Ludovic al XV-lea al Franței (n. 1717)

·         1769: Joseph Friedrich Ernst, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen, strămoșul regelui Carol I al României (n. 1702)

·         1793: Madame du Barry, metresa regelui Ludovic al XV-lea al Franței (n. 1743)

·         1830: A murit Benjamin Henry Constant de Rebecque, om politic şi scriitor elveţian, autor al celebrei lucrări „Adolf”; a avut un rol important în dezvoltarea doctrinei liberale în Franţa; (n.25.10.1767).
* 1883: Platon Aleksandrovici Antonovici (în rusă Платон Александрович Антонович; n. 13 noiembrie 1811 – d. 8 decembrie 1883) a fost un general rus, primar al orașului Odesa și guvernator al Basarabiei între anii 1863 – 1867. 

A studiat un an, la Universitatea din Harkov, apoi s-a transferat la Universitatea din Moscova, însă a terminat-o prematur în februarie 1833, sub acuzația de complicitate la o societate secretă. Antonovici a fost deportat în Caucaz, și la 21 februarie 1833 a fost înrolat ca soldat în regimentul Apșeron. Aici, datorită curajului dovedit în luptă cu caucazienii, a fost promovat până la rangul de subofițer (3 iulie 1837), și praporșcik (26 mai 1839). Ulterior, a primit în mod constant gradele de locotenent (10 mai 1840), căpitan (1 mai 1843), maior (29 august 1848), locotenent-colonel (1 ianuarie 1851) și colonel (30 octombrie 1855); din 25 aprilie 1855 a servit ca primar de Kerci.

La sfârșitul războiului Crimeii, Antonovici a fost implicat în afacerile Companiei ruse de comerț și navigație. În 1861, la 29 august a fost ridicat în rang de general-maior, ulterior a fost numit primar de Odesa, iar doi ani mai târziu (1863), guvernator al Basarabiei.

În 1868, a fost numit administrator al districtului școlar Kiev, post pe care l-a ocupat timp de aproximativ 12 ani; la 1 ianuarie 1870 a promovat la gradul de locotenent-general.

A fost decorat cu ordinele „Sfânta Ana” (grd. 2), „Sfântul Vladimir” (grd. 3), „Sfântul Stanislav” (grd. 1), „Vulturul Alb” și „Sfântul Aleksandr Nevski”.

Antonovici a fost un cetățean de onoare al orașelor Chișinău și Kremenciug.

·         1903 - A încetat din viaţă compozitorul Gavriil Musicescu (n. 20 martie 1847)

·         1907: Oscar al II-lea, rege al Suediei și Norvegiei (n. 1829)
* 1920: Demetriu Radu (n. 26 octombrie 1861, Uifalău, azi Rădești, Alba - d. 8 decembrie 1920, București) a fost între 1897 - 1903 episcop greco-catolic de Lugoj, iar în perioada 1903 - 1920 episcop greco-catolic de Oradea Mare.

A murit la 8 decembrie 1920 în atentatul cu bombă din Senatul României, atentat pus la cale de Max Goldstein și de complicii acestuia, Saul Osias și Leon Lichtblau. În afară de episcopul Demetriu Radu, ca urmare a atentatului au murit și ministrul justiției, Dimitrie Greceanu, și senatorul Spirea Gheorghiu, aceștia din urmă decedând în spital.

Episcopului Demetriu Radu i s-au făcut „funeralii naționale ca unui martir național”.^[1] A fost înmormântat în biserica ctitorită de el în localitatea natală.

Demetriu Radu

·         1923 - A încetat din viaţă Joseph Pothier, călugăr şi savant, reformator al muzicii ecleziastice culte

·         1927: A încetat din viaţă Paul Gore, istoricul şi omul politic basarabean, membru de onoare al Academiei Române, presedinte al Partidului National Moldovenesc; (n. 27 iulie 1875, Chişinău).

·         1972: A încetat din viaţă Ieronim Şerbu, prozator şi memorialist, fondator, alături de Dan Petraşincu, al revistei “Discobolul”; (n. 1 decembrie 1911).

·      1978: A decedat Golda Meir, fost prim–ministru al Israelului (1968–1974) ; (n.03.05.1898). A demisionat asumându–şi responsabilitatea pentru deciziile sale din timpul Razboiului Arabo–Israelian (1973).

·     1980: Muzicianul britanic John Lennon, fost component al trupei Beatles, a fost asasinat la New York, de catre Mark David Chapman.

John Lennon and Yoko Ono in 1980 – foto: en.wikipedia.org

Liderul celebrei formatii britanice a fost impuscat mortal de un fan cand intra in cladirea in care locuia. Artistul, care avea 40 de ani, a fost atins de patru gloante si a murit in drum spre spital. Ucigasul sau, care obtinuse cu putine ore inainte un autograf de la idolul sau, a fost arestat la locul crimei. Vestea asasinarii muzicianului a socat intreaga lume, in urmatoarele saptamani sute de fani venind in pelerinaj in fata blocului in care a fost impuscat Lennon si organizand demonstratii in numeroase orase de pe glob. Mark David Chapman, in varsta de 25 de ani, a fost diagnosticat cu probleme psihice. Cu toate acestea a refuzat sa invoce acest lucru ca scuza in fata instantei si a pledat vinovat pentru crima. Asasinul a fost condamnat la inchisoare pe viata.

* 1981: Ion Dacian, născut Ion Pulcă, (n. 11 octombrie 1911, comuna Saschiz, județul Mureș - d. 8 decembrie 1981, București ) a fost un renumit tenor român, Artist al Poporului cunoscut prim solist și director al Teatrului de Stat de Operetă București.

Ion Pulcă a urmat în paralel cursurile Facultății de Drept și ale Academiei de Muzică din Cluj, avându-l ca profesor de canto pe Ion Crișan.

Își începe cariera în 1934 la Opera Română din Cluj. În 1939 este angajat de Nicolae Vlădoianu la Teatrul de Operetă și Revistă „Alhambra” din București, debutând în operetă și în regie. Prima operată în care joacă este Vânt de Primăvară de Joseph Strauss. În perioada 1942–1947 este co-director al Teatrului Alhambra, interpretând roluri de june-prim în toate spectacolele muzicale ale acestuia.

În 1950 se înființează Teatrul de Stat de Operetă, Ion Dacian fiind angajat ca prim-solist al teatrului. Apare într-o succcesiune de spectacole de succes printre care Liliacul și Sânge Vienez de Johann Strauss (fiul), Lăsați-mă să cânt de Gherase Dendrino, Lysistrata de Paul Lincke, Vânzătorul de Păsări de Carl Zeller, Văduva Veselă și Paganini de Franz Lehár, My Fair Lady de Frederick Loewe, Secretul lui Marco Polo de Francis Lopez, Anton Pann de Alfred Mendelsohn și altele.

Numit director al teatrului în anul 1963, a fost eliberat din funcție, fără explicații, în septembrie 1971.

În cariera sa, Ion Dacian a interpretat 57 de roluri, jucând în peste 5000 de spectacole și luând parte la 120 de concerte cu diverse orchestre filarmonice. A fost un artist de mare popularitate, iubit de public.

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, tenorului Ion Dacian i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.^[1]

Ion Dacian se stinge din viață la 8 decembrie 1981, fiind înmormântat în curtea bisericii “Sf. Gheorghe” din cartierul bucureștean Andronache.

În 1990 Teatrul de Operetă a fost numit Teatrul de Operetă "Ion Dacian". În anul 2000 prin hotărîre a guvernului, numele a fost schimbat în Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian" București.

În februarie 2011 școala generală din localitatea natală a primit numele său, devenind Gimnaziul de Stat „Ion Dacian”.

·         1992: A decedat Gabriel Cocora, muzicolog, istoriograf şi preot; (n.01.03.1917).

·         1996: Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936,^[2] Bulzești, Dolj, Regatul României – d. 8 decembrie 1996,București, România) a fost un scriitor român, membru titular (din 1992) al Academiei Române.^[6]

S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic, după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995). A tradus versuri ale lui Boris Pasternak.

În perioada 1978-1990, Marin Sorescu a fost redactor-șef la revista craioveană Ramuri, de unde a fost forțat să plece în 1991, în urma unei scrisori semnate de mai mulți redactori ai revistei.

Marin Sorescu a fost fiul lui Ștefan Sorescu și al Nicoliței (născută Ionescu), țărani din Bulzești. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, apoi a continuat studiile la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova; în continuare a studiat la Școala medie militară din Predeal. Studiile universitare le-a făcut la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, la Facultatea de Filologie (1955-1960), licențiat în limbi moderne. A fost membru al Programului Internațional pentru Scriitori la Universitatea din Iowa - SUA.

Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii "Singur printre poeți". Până la moartea sa (în 1996) mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul "Poeme", reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei sale.

Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tușiți" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum și ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.

Marin Sorescu a excelat în poezii parodice, a dat aproape echivalențe la versuri de Maria Banuș, Nina Cassian, Veronica Porumbacu, a compus excelente parodii la cînticele lui Miron Radu Paraschivescu, versurile lui Ion Horea, Victor Felea, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Eugen Frunză, Nicolae Stoian, Toma George Maiorescu...^[8]

Într-o postfață la volumul Tinerețea lui Don Quijote Marin Sorescu susține că actul poetic constă în a avea curajul să-ți dezvălui subiectivitatea, „sufletul până în cutele lui cele mai întunecoase, spaimele și năzuințele cele mai intime” cu aspirația de a ieși din contingent, asemenea păsării care, petrecându-și majoritatea timpului într-un copac, nu cântă numai în și numai despre copac. Poezia trebuie să fie clară, nu coborâtă la nivelul comun de înțelegere, pe cât posibil concisă, spre a avea parte de o critică lungă și personală, originală fără ostentație. Cam toate aceste însușiri se pot recunoaște în poezia sa, de predilecție în versuri albe, comunicative, adesea presărate cu ironii și autoironii, într-un limbaj care nu ocolește familiaritatea în sens filistin...(Al. Piru, op. cit. pp. 175-176).

Înainte de 1989 nu a putut să apară volumul „Poezii alese de cenzură” (1991), dintre care cea mai cunoscută este poezia Casa sub observație.

Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La moartea scriitorului au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman.

Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul și Matca. Paracliserul întruchipează tragedia artistului creator consumat de propria-i flacără ce nu lasă în trecerea sa prin lume decât impalpabile vestigii, niște „vorbe pe pereți.” Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan, precum în Există nervi, teatrul istoric (în A treia țeapă și Răceala) sau comedii, precum Vărul Shakespeare, al căror armă primordială este chiar ironia mușcătoare, împrumutată din lirica soresciană.

Proza

Viziunea vizuinii și, mai ales, Trei dinți din față sunt două din romanele sale cele mai reprezentative.

Volume publicate

• 1964 - Singur printre poeți
• 1965 - Poeme Sorescu
• 1966 - Moartea ceasului
• 1966 - Unde fugim de-acasă? - Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești
• 1967 - Poeme Sorescu
• 1968 - Iona
• 1968 - Tinerețea lui Don Quijote
• 1969 - 80 Poezii - 80 Poesie
• 1969 - Lirice Pasternac
• 1969 - Teoria sferelor de influență
• 1970 - Paraclisierul
• 1970 - Tușiți
• 1970 - Unghi
• 1972 - Rame - Douăzeci și cinci de poezii
• 1972 - Singur printre poeți
• 1972 - Suflete, bun la toate
• 1973 - 1980 - La Lilieci
• 1973 - Astfel
• 1973 - Ocolul infinitului mic pornind de la nimic
• 1974 - Setea muntelui de sare^[9]
• 1975 - Insomnii - Microeseuri
• 1975 - Norii
• 1976 - Descîntoteca
• 1976 - Matca - Piesă în trei acte
• 1976 - Poeme Sorescu
• 1976 - Starea de destin
• 1977 - Trei dinți din față
• 1978 - Sărbători itinerante
• 1978 - Trei dinți din față
• 1979 - Ceramică
• 1979 - Tinerețea lui Don Quijote
• 1980 - Teatru Sorescu
• 1982 - Fîntîni în mare
• 1982 - Viziunea vizuinii
• 1983 - La Muerte Del Reloj
• 1984 - Drumul Sorescu
• 1984 - Ieșirea prin cer
• 1985 - Tratat de inspirație
• 1985 - Ușor cu pianul pe scări : Cronici Literare
• 1986 - La Lilieci
• 1987 - Adam Puslojic, Omul, Opera și încă ceva
• 1987 - Apă Vie, Apă Moartă
• 1987 - Micii grădinari în minunata lume a plantelor
• 1989 - Augustin Buzura și - Drumul Cenușii
• 1989 - Ecuatorul și Polii
• 1990 - 1993 - Poezii Sorescu
• 1991 - Poezii alese de cenzură
• 1992 - Vărul Shakespeare și alte piese
• 1993 - Iona - A Treia Țeapă - Vărul Shakespeare
• 1993 - Trei dinți din față
• 1994 - Traversarea
• 1995 - Iona
• 1995 - Lulu Și Gulu-Gulu : Versuri pentru copii, ilustrate de autor
• 1995 - Poemele tuturor tainelor
• 1996 - Din grădina copilăriei - Culegere de poezii pentru elevii din clasele I-IV
• 1996 - Moment poetic
• 1996 - Poezii Sorescu
• 1996 - Unde fugim de-acasă? - Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești
• 1997 - Puntea (Ultimele)
• 1998 - Diligența cu păpuși
• 1998 - Douăzeci și cinci de poeme
• 1998 - Efectul de piramidă
• 1999 - Japița - Inedit
• 1999 - Romanul Călătoriilor - Jurnal inedit
• 2000 - Încoronare
• 2000 - Iona
• 2000 - Scrînteala vremii
• 2002 - 2006 - Opere Sorescu
• 2003 - Iona
• 2003 - Parodii - Fabule - Epigrame
• 2003 - Unde fugim de-acasă?
• 2003 - Unde fugim de-acasă? - Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești 2
• 2004 - Bile și cercuri
• 2004 - Ceramică
• 2004 - Iona
• 2005 - Între linii
• 2005 - Iona și alte două piese
• 2005 - Ocolul Infinitului Mic, Pornind De La Nimic
• 2006 - Poezii Sorescu
• 2006 - Poezii alese - Antologie pentru uz școlar
• 2006 - Teatru Sorescu
• 2006 - Trei dinți din față
• 2009 - Trei dinți din față
• 2010 - La Lilieci

Marin Sorescu

·         2004: Dimebag Darrel (Darrel Abbot), chitarist american (Pantera, Damageplan) (n. 1966)

·         2005: A murit compozitorul şi folcloristul Dumitru D. Stancu, fost inspector general în Ministerul Învăţământului din Bucureşti (1966-1969). A înfiinţat şi dirijat Formaţia de instrumente populare de suflat (1980); (n. 1915).

·         2007: Ioan Fiscuteanu (n. 19 noiembrie 1937, satul Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud — d. 8 decembrie 2007, Târgu Mureș) a fost un actor român de teatru și film, cunoscut pentru rolul său în pelicula Moartea domnului Lăzărescu (2005), în regia lui Cristi Puiu.

Ioan Fiscuteanu s-a născut la data de 19 noiembrie 1937, în localitatea Sânmihaiu de Câmpie (județul Bistrița-Năsăud). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București în anul 1962. Fiscuteanu a fost actor al Teatrului Național din Târgu-Mureș^[3], unde a jucat în peste 60 de roluri.

Rolul său cel mai de succes a fost cel al lui Dante Remus Lăzărescu în filmul lui Cristi Puiu Moartea domnului Lăzărescu, pentru care a câștigat Lebăda de Aur pentru cel mai bun actor la Festivalul de film de la Copenhaga.

Fiul său, Ion Fiscuteanu jr., este actor la rândul lui, angajat al Teatrului "Andrei Mureșanu",^[4] din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Ioan Fiscuteanu a încetat din viață la 8 decembrie 2007, la spitalul din Târgu Mureș, fiind bolnav de cancer de colon.

Filmografie:

• Frumoasele vacanțe (1968)
• Fructe de pădure (1983)
• Acordați circumstanțe atenuante? (1984)
• Emisia continuă (1985)
• Glissando (1985)
• Din prea multă dragoste (1985)
• Iacob (1988)
• Undeva în est (1991)
• Balanța (1992)
• Cel mai iubit dintre pământeni (1993)
• Asfalt Tango (1995) - Șoferul de taxi
• Prea târziu (1996) - Oană
• Mariana (1998)
• Zapping (2000)
• Turnul din Pisa (2002) - Nașul
• Ajutoare umanitare (2002)
• Sindromul Timișoara - Manipularea (2004)
• Moartea domnului Lăzărescu (2005) - Dante Remus Lăzărescu

Ioan Fiscuteanu
Date personale
Născut	19 noiembrie 1937[1]  Sânmihaiu de Câmpie, Bistrița-Năsăud, România
Decedat	8 decembrie 2007 (70 de ani)[2][1]  Târgu Mureș, România

* 2015: Efim Tarlapan (n. 17 mai 1944, Măgurele, Ungheni, Regatul României – d. 8 decembrie 2015,^[1] Chișinău^[2]) a fost un scriitor, poet umorist și satiric din Republica Moldova, epigramist, autor de literatură satirică și cărți pentru copii.

Efim Tarlapan s-a născut pe 17 mai 1944 în satul Măgurele din raionul Ungheni (pe atunci în județul Bălți).^[3] A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția de ziaristică (1962-1970), iar mai târziu a urmat cursurile superioare ale Institutului de Literatură „M. Gorki” din Moscova (1985-1987).^[4]

A activat în calitate de redactor literar la ziarul „Viața satului”, la postul de radio republican din Moldova, la Editura „Lumina” și săptămânalul „Literatura și arta

Debutul editorial și l-a făcut în anul 1974 cu placheta de versuri umoristice și satirice „Scuzați pentru deranj”.^[4]

A scris parodii, fabule, epigrame, rondeluri și aforisme, pe care le-a publicat în volumele: Tatuaje (1977), Revers (1980), Acarnița (1986), Zâmbete cu supliment (1987), Asta-i situația (1989), Cartușiera (1991), Dioptrii pentru ochelarii de cai... (1995), Coloana nătângilor (2001), Deșertul din clepsidră (2005), Zâmbete pentru export (2010), Eseuri tragi-comice (2011), Bezna n-are orizont (2013), Lumina umbrei mele (2013) ș.a.

Printre cărțile pentru copii semnate de el sunt, Lănțișorul cu cheițe (1981), Clape (1985), Termometru (1988), Stați jos, copii! (1990), Bobocelul (1992), Ghicitori și epigrame școlare (1995), Alfabetul – ghicitoare (1999), Un melc la fotbal (2003), A doua pauză de râs (2011), Aerul de-acasă (2013) ș.a.

Este autorul unor antologii de umor românesc și universal, ca: Atlas comic (1982), Buturuga mică (1993), Marea antologie a epigramei românești (2005), Câte-o poantă de căciulă (2007), Cu mâța-n carte (2009), Râsul lumii la români (2010) ș.a.

Pe lângă beletristică a mai scris și un studiu despre Daniel Ciugureanu, fost Prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești, originar din Basarabia și rudă cu Efim Tarlapan, institulat „Daniel Ciugureanu, un prim-ministru al neamului nostru și al neamurilor mele”

Opera:

• A doua pauză de râs…: (ghicitori, poezioare vesele, fabule) / Efim Tarlapan; des.: Diana-Maria Sabău. – Ch.: Labirint, 2011. – 30 p.: il.
• Aerul de-acasă: poezii și ghicitori pentru copii / Efim Tarlapan; il.: Catrin Bespaliuc. – Ch.: Prut, 2013. – 24 p.: il.
• Alfabetul – ghicitoare / Efim Tarlapan; il.: Otilia Tarlapan. – Ch.: Presa, 1999. – 36 p.: il.
• Bobocelul / Efim Tarlapan; il.: Lică Sainciuc. – Ch.: [s. n.], 1992. – 14 p. : il.
• DENS: dicționar enciclopedic satiric / Efim Tarlapan; pict.: Dumitru Trifan. – Ch.: Labirnt, 1994. – 32 p.: il. – (Cartușiera).
• Deșertul din clepsidră: aforisme / Efim Tarlapan; prez. graf.: Otilia Tarlapan. – Ch.: Pontos, 2005. – 95 p. – (Pegasus).
• Dioptrii pentru ochelarii de cai…: compuneri selecte: vechi și noi satire, fabule, miniaturi comice, epigrame, epitafuri, parodii, aforisme / Efim Tarlapan; prez. graf.: Lică Sainciuc. – Ch.: Hyperion, 1995. – 208 p.
• Eseuri tragi-comice / Efim Tarlapan. – Ch.: Labirint, 2011. – 51 p.
• Ghicitori. Epigrame / Efim Tarlapan; pict.: Dumitru Trifan. – Ch.: Labirint, 1995. – 32 p.: il. – (Cartușiera).
• Lănțișorul cu cheițe: poezii și ghicitori / Efim Tarlapan; il.: Iaroslav Oliinâk. – Ch.: Hyperion, 1995. – 64 p.: il.
• Pauza de râs…: ghicitori, poezii, ironii / Efim Tarlapan; cop.: Otilia Tarlapan. – Ch.: Labirint, 2011. – 32 p.
• Stați jos, copii!: lecție de satiră și umor / Efim Tarlapan; il.: Mihai Brunea. – Ch.: Hyperion, 1990. – 96 p.: il.
• Un melc la fotbal / Efim Tarlapan; il.: Violeta Dabija. – Ch.: Prut Internațional, 2003. – 16 p.: il. – (Poezii de seama voastră) (Poezii mici pentru pici-pitici).
• Daniel Ciugureanu, un prim-ministru al neamului nostru și al neamurilor mele / Efim Tarlapan. Front Cover. Labirint, 2010 - Moldova - 40 pp. ISBN: 978-9975-948-22-7
• Zâmbete pentru export = Sorrisi da esportare / Efim Tarlapan; trad. în lb. it.: Tatiana Ciobanu, Liuba Croitoru, Claudia Lupașcu; pref.: George Corbu. – Ch.: Labirint, 2012. – 175 p. – Lb. rom. și it.

Efim Talapan

• 2016: John Glenn, astronaut american (n. 1921)
• 2016: Romulus Rusan, scriitor român (n. 1935)

Sărbători

·         Sf Cuv Patapie; Sf. Apostoli: Cezar, Tihic și Onisifor (calendar creștin-ortodox)

Patapie din Teba – foto: doxologia.ro

Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Patapie din Teba este un părinte al pustiei care a trăit în deşertul kemetian în Egipt în prima jumătate a secolului al V-lea. Moaștele sale sunt neputrezite până astăzi și pot fi închinate la mănăstirea sfântului din Loutraki (Grecia). Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la data de 8 decembrie.

* Ziua Constituției României

Constituţia României – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Ziua Constituţiei României se sărbătoreşte la 8 decembrie. Constituţia din 1991 a fost prima de după Revoluţia din decembrie 1989. Constituţia din 1991, în forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, conform www.cdep.ro. A intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul naţional de la 8 decembrie 1991, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.

* Ziua Iluminării lui Buddha (după calendarul japonez)