3. /8 DECEMBRIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ
Sf Cuv Patapie;
Sf. Apostoli: Cezar, Tihic și Onisifor
Sf Cuv Patapie
Cuviosul Patapie a zis către dânsul cu credință: „În numele lui Iisus Hristos, care dă orbilor vedere și morților viață, vezi!”. Atunci îndată s-au deschis ochii orbului celui din naștere și vedea luminat, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu.
În părțile Egiptului este o cetate ce se numește Teba, care o înconjură și o adapă fluviul Nil. Acolo s-a născut acest fericit Patapie, din părinți creștini, fiind crescut în bună credință și în frica Domnului. Venind în vârstă desăvârșită, a trecut cu vederea deșertăciunea lumii acesteia și, lăsând casa, părinții și prietenii, s-a făcut monah. Ducându-se în pustia Egiptului, viețuia după Dumnezeu, nevoindu-se cu postul, cu rugăciunea și cu multe feluri de osteneli monahicești și pustnicești. Făcându-se vestit și începând a veni mulți oameni la dânsul și a-l lăuda pentru viața cea plină de fapte bune și fiind supărat că i se tulbura liniștea – căci era lăudat de gura oamenilor – din această pricină lăsând părțile Egiptului, a venit la Constantinopol. Aici, făcându-și o colibă aproape de Vlaherna, lângă zidul cetății, s-a închis într-însa și se odihnea acolo, ca în pustie, neștiut de nimeni, afară numai de singurul Dumnezeu, Care știe pe cei ce sunt ai Săi, vorbind cu El prin neîncetata rugăciune.
Dar precum nu poate cetatea a se ascunde, stând pe vârful muntelui, așa și omul cel cu fapte bune, care a venit într-o desăvârșită sfințenie. Pentru că Dumnezeu preamărește pe cei ce-L preamăresc pe El și descoperă pe cei ce s-au umplut de darul Său și pentru folosul altora. Deci și acest desăvârșit întru sfințenie, care era îmbogățit cu darul facerii de minuni, descoperindu-se și preamărindu-se de Dumnezeu, a fost aflat că o comoară ascunsă în țarină. Căci un tânăr oarecare dintre creștini, fiind orb din naștere și povățuit fiind prin rânduiala lui Dumnezeu a venit la coliba Cuviosului părinte Patapie, și l-a rugat pe fericitul să mijlocească la Dumnezeu pentru dânsul să i se dea vederea ochilor, ca văzând făptura să vie în mai desăvârșită cunoștință a Făcătorului și să-L preamărească. Iar cuviosului, văzând credința tânărului, i s-a făcut milă de dânsul dar nu îndrăznea, ca un smerit cugetător, să facă o lucrare ca aceasta, socotindu-se nevrednic. Apoi, ca să-i vadă și socotința lui, a zis: „Ce lucru minunat ai cunoscut la mine și de ce ceri un lucru pe care nu poate altul să-l săvârșească fără numai singur Ziditorul lumii Cel Atotputernic?”. Iar tânărul a strigat cu jale, rugându-se cu lacrimi și cu cuvinte smerite, spunând că crede fără îndoială căci poate să-i dea vindecarea cea dorită, ca o slugă adevărată a lui Hristos.
Cuviosul a zis către dânsul cu credință: „În numele lui Iisus Hristos, care dă orbilor vedere și morților viață, vezi!”. Atunci îndată s-au deschis ochii orbului celui din naștere și vedea luminat, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu. Tânărul acela era cunoscut multora, care, văzându-l că are vedere, se minunau și-l întrebau cum a văzut; iar el nu tăinuia pe făcătorul de minuni și făcătorul său de bine, prin care a luat de la Dumnezeu vederea. Deci a ieșit veste în popor despre acea minune a cuviosului și de atunci mulți au început a veni la dânsul, învrednicindu-se de rugăciunile lui.
Un vestit bărbat din Constantinopol zăcea de boala hidropicei și era trupul lui foarte umflat, pentru care multă avere cheltuise omul acela pe la doctori căutând tămăduire, dar nedobândind-o. Auzind despre Sfântul Patapie, a poruncit să-l aducă la dânsul și a rugat pe sfântul, ca, prin darul cel tămăduitor pe care l-a primit de la Dumnezeu, să-i vindece boala trupului său. Iar doctorul cel fără de arginți, mai întâi a făcut rugăciune cu sârguință către Dumnezeu pentru dânsul, apoi l-a însemnat cu semnul Crucii și l-a uns cu untdelemn sfințit. Atunci îndată toată răutatea ce era în trupul lui a ieșit și s-au curățit toate cele dinăuntrul lui, făcându-i-se tot trupul sănătos.
Un alt tânăr oarecare pătimea cumplit, fiind muncit de un diavol care îl izgonea prin munți și prin pustietăți, trântindu-l în foc și în apă ca să-l piardă, aruncându-l de pe înălțimile munților în prăpăstiile văilor, bătând și sfărâmând tot trupul lui, încât acum l-ar fi pierdut pe el, de nu ar fi păzit Dumnezeu zidirea Sa de pierderea cea desăvârșită; căci El înfrânează toată puterea vrăjmașului cea cu totul înrăutățită. Odată ducându-l diavolul pe tânărul acela spre țărmurile mării, cu mare pornire, pentru ca să-l arunce în noian și să-l înece, a întâlnit în drum pe Cuviosul Patapie, care, prin porunca lui Dumnezeu, ieșea din colibă sa ca să libereze făptura cea zidită după chipul Lui, din robia vrăjmașului. Iar diavolul, văzând de departe pe fericitul, a început a se apropia către dânsul sărind, întorcându-și ochii, spumegând, scrâșnind din dinți și îngrozindu-l cu ucidere; apoi, apropiindu-se de Sfântul Patapie, a strigat: „O, nevoie! o! primejdie, ce este aceasta? Și aici iarăși este omul acesta? Ce voi face, unde mă voi duce, unde voi mai viețui de acum, mult ostenindu-mă și abia aflîndu-mi locașul acesta? Iată acum cu nevoie mă izgonește dintr-însul; cu adevărat înfricoșat ești Nazarineanule, cu adevărat înfricoșat și pretutindeni peste toți este stăpânirea Ta. Deci unde mă voi duce, ori în pustie, ori în cetate, sau unde Tu nu ești de față, că numai cu semnul Crucii și prin numele Tău mă izgonești; căci sunt biruit și izgonit”.
Acestea zicând necuratul, arunca pe tânărul în sus. Iar făcătorul de minuni Patapie, făcând semnul Crucii cu mâna în văzduh, a certat duhul, zicând: „Ieși, duh necurat, ieși, du-te departe în pustie! Hristos îți poruncește aceasta prin mine, a cărui putere chiar și nevrând ai mărturisit-o”. Acestea zicând sfântul, diavolul a aruncat pe tânăr la pământ și a ieșit dintr-însul pe gură ca un fum. Iar tânărul, viindu-și în simțiri, plângea de bucurie și mulțumea mai întâi lui Dumnezeu, apoi și Cuviosului Patapie, pentru izbăvirea să de duhul cel necurat.
O femeie oarecare avea o vătămare nevindecată la pieptul său și acum, deznădăjduită fiind de doctori și înmulțindu-se cumplita ei durere, a venit la Cuviosul Patapie și căzând la picioarele lui, cu multă tânguire și rugăminte, cerea tămăduire. Iar sfântul însemnând rana cu semnul Crucii, îndată a vindecat-o.
Acestea și multe alte minuni făcând, Cuviosul părintele nostru Patapie a sosit la fericitul său sfârșit și, în adânci bătrâneți, a trecut către Dumnezeu, Căruia bine i-a plăcut. Apoi a fost îngropat cu cinste în biserica Mergătorului Înainte, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui preamărit întru sfinții Săi, Căruia, împreună cu Părintele și Duhul Sfânt, I se cuvine cinste și închinăciune în veci. Amin.
Sf. Apostoli: Cezar, Tihic și Onisifor
| Cezar din Dyrrachium | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Ocupație | preot  |
| Venerație | |
| Sărbătoare | 9 decembrie |
 Sfinți | |
Modifică date / text  | |
Cezar (numit în alte surse Chesarie) a fost, conform tradiției, un bărbat probabil originar din localitatea Koroni din Moreea,[1] care s-ar fi convertit la creștinism în secolul I.[2] El a fost un ucenic al Sfântului Pavel, fiind considerat unul dintre cei șaptezeci de apostoli ai lui Iisus, iar mai târziu a fost primul episcop de Dyrrachium (azi orașul Durrës din actuala Albania).[2][3][4] Potrivit unor surse, el ar fi fost martirizat la Dyrrachium,[3] în timp ce alte surse susțin că el ar fi murit din cauze naturale.[4]
Este venerat ca sfânt de Biserica Catolică, care îl pomenește pe 9[1][2] sau 10 decembrie,[3] și de Biserica Ortodoxă, care îl pomenește pe 8 decembrie, împreună cu Sfinții Apostoli Tihic și Onisifor.[4] Ambele confesiuni îl comemorează și pe 30 martie, împreună cu alți apostoli.
Sf Ap Tihic
Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Tihic (în grecește Τυχικός; sau Tychikos) se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli și a fost episcop în Cezareea. El este pomenit de Biserică la data de 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci de Apostoli și la 8 decembrie împreună cu Sfinții Apollo, Chifa, Sostene, Epafrodit, Chesarie și Onisifor.
Viața
Sfântul Tihic a fost ucenic și tovarăș al Sfântului Apostol Pavel. În timpul primei întemnițări a Sfântului Pavel, el a dus Epistolele către Efeseni și către Coloseni. El l-a înlocuit pe Sostene ca episcop de Cezareea. A plecat la Domnul în pace.
Imnografie
- Sfinților Apostoli Apollo, Sosten, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.
Condac, glasul al 4-lea:
- Vițe v-ați arătat viei lui Hristos, înțelepților Apollo, Sosten, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie și prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugați-vă ca să se dăruiască nouă mare milă și iertare greșelilor.
Iconografie
Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 150), arată că Sf. Apostol Tihic trebuie zugrăvit în chipul unui tânăr cu început de barbă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.
Sf Ap Onisifor
Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Onisifor se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El a fost episcop în Colofon (Asia Mică) și mai târziu în Corint.
Sfântul Apostol Pavel scrie despre el: Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însuflețit și de lanțurile mele nu s-a rușinat, ci venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat și m-a găsit. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu știi prea bine. (2 Tim 1:16-18).
El este pomenit de Biserică la 28 aprilie și 7 septembrie (împreună cu Apostolul Evod), precum și la 8 decembrie împreună cu Apostolii Sostene, Apollo, Chesarie, Chifa și Epafrodit. Ceilalți au adormit în pace în Domnul, dar Sfântul Onisifor a avut parte de moarte mucenicească în orașul Parium (nu departe de Efes) pe țărmurile Helespontului, unde mersese să îl propovăduiască pe Hristos printre păgânii de acolo.
Cei Șaptezeci de Apostoli au fost aleși de Mântuitorul Iisus Hristos însuși și trimiși să propovăduiască. Ei au fost aleși după o vreme de la alegerea Celor Doisprezece Apostoli (Luca 10:1-24).
Imnografie
- Sfinților Apostoli Apollo, Sosten, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.
Condac, glasul al 4-lea :
- Vițe v-ați arătat viei lui Hristos, înțelepților Apollo, Sosten, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie și prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugați-vă ca să se dăruiască nouă mare milă și iertare greșelilor.
Iconografie
- Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 150), arată că Sf. Apostol Onisifor trebuie zugrăvit în chipul unui bătrân, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu