sâmbătă, 3 decembrie 2022

 4. /4 DECEMBRIE 2022 - ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - ZIUA A DOUĂZECEA - DEZLEGARE LA PEȘTE


A.   GUSTĂRI

Crap la proţap – se face numai la curte!

Se curăţă un crap frumos şi se despică în lungime, fără a se despărţi complet părţile, una de alta şi se sărează.

          Se prinde între două beţe sus şi jos astfel ca să rămână deschis şi se leagă mijlocul acestor beţe de un par (proţap) care se înfige în pământ ca un ţăruş.

          De o parte şi de alta a proţapului cu crapul se face câte un foc la distanţă de 50-60 cm de el, astfel îcât crapul să se frigă cu încetinitorul simultan pe ambele feţe.

          O altă variantă este de a face un foc din crengi într-o adâncitură de pământ. Se înfige proţapul înclinat deasupra jarului şi se rumeneşte peştele întâi pe o parte şi apoi se întoarce pentru a se rumeni şi pe cealaltă parte.

 

Pentru cei ce nu au curte, sau nu sunt dornici să stea afară, deşi încă e vreme bună, vă prezint:

Heringi Meuniere

·       1,5 kg heringi

·       50 g făină

·       125 g ulei

·       100 g margarină

·       150 g lămâie

·       1 legătură verdeaţă

·       Sare

·       piper

Se decongelează heringii şi se scot intestinele prin decapitare, fără a fi tăiaţi pe burtă, apoi se spală în mai multe ape şi se şterg cu un prosop curat.

Se presară cu sare şi piper, se trec prin făină şi se prăjesc în ulei.

Se topeşte margarina, se adaugă zeama de lămâie, piper, sare şi se bate bine cu un tel, apoi se pune verdeaţa tocată.

Se toarnă acest sos – sos Meuniere – peste peşte şi se serveşte cald.

 

 

B.   SALATE

Salată de cartofi cu hamsii

·       1 kg cartofi

·       400 g ceapă

·       500 g hamsii

·       200 g castraveţi în oţet

·       300 g morcovi

·       150 g ulei

·       40 ml oţet

·       1 legătură pătrunjel

·       Sare

Cartofii se fierb în coajă, se curăţă şi se taie felii.

          Ceapa se taie peştişori.

          Se curăţă peştele, se îndepărtează capul şi coada şi se lasă în apă să se desăreze cam două ore.

          Castraveţii se taie cubuleţe.

          Morcovii se fierb şi se taie felii sau cuburi.

          Se adaugă sare, ulei şi oţet şi se amestecă bine.

          Se aranjează salata pe un platou şi se presară cu verdeaţă.

 

C.   SOSURI

La reţetele de azi nu este necesar să preparăm un sos separat.

 

D.   BORŞURI, SUPE

Ciorbă de peşte

·       1 kg peşte proaspăt de orice fel sau tacâmuri de peşte

·       150 g morcovi

·       50 g pătrunjel

·       100 g ţelină

·       150 g ceapă

·       100 g ulei

·       250 g roşii

·       50 ml oţet sau zeamă de lămâie

·       1 legătură pătrunjel verde

·       1 legătură leuştean

·       Sare

Se taie legumele julien, iar ceapa se toacă mărunt şi se călesc împreună în ulei.

          Se adaugă apă şi se lasă să fiarbă 30 minute.

          Se potriveşte gustul de sare şi de acru.

          Se adaugă peştele curăţat, spălat şi porţionat şi se lasă să fiarbă cam 10 minute.

          Se pun roşiile tăiate bucăţi la sfârşit şi se mai dă două clocote.

          Se pune verdeaţa tocată mărunt.

 

E.    MÂNCĂRURI

Marinată de peşte

·       1 kg peşte

·       150 g ulei

·       30 g făină

·       1 lingură oţet

·       2 linguri bulion

·       2-3 foi dafin

·       10-12 boabe piper

·       Sare

·       ½ lămâie

Se prăjeşte peştele în ulei după ce a fost curătat, spălat şi porţionat.

          Se lasă să se răcească.

          În tigaia în care am prăjit peştele se mai adaugă ulei şi când e fierbinte punem un vârf de lingură de făină pe care o stingem cu oţet îndoit cu apă.

          Adăugăm bulionul, dafinul şi piperul.

          Se potriveşte gustul de sare şi acru.

          Ne trebuie pentru cantitatea de peşte prezentată cam 2 ceşti de sos.

          Dacă peştele nu se serveşte imediat se aşază în borcan cu felii de lămâie şi măsline spălate, iar după ce s-a răcit îi turnăm sosul peste el.

          Atenţie: sosul trebuie să acopere peştele.

          În borcane puse la rece şi acoperite, marinata poate fi păstrată 2-3 săptămâni.

          Se poate face din: crap, nisetru, morun etc.

 

F.    DULCIURI

Ştrudel cu nucă

·       foi de plăcintă preparate în casă după reţeta postată anterior, sau din comerţ

·       nuci trecute prin maşină

·       zahăr pudră

Se amestecă nucile râjnite prin maşină cu zahărul pudră după preferinţa gustului.

          Se întinde foaia şi se unge cu ulei.

          Se pune din amestecul de nuci şi zahăr pe foaie şi se nivelează cu cuţitul, apoi se rulează sub formă de sul.

          Se taie sulul la lungimea tăvii, se unge tava cu ulei sau margarină şi se pun în ea 2-3 suluri care se ung deasupra cu ulei sau margarină.

          Se dă la cuptor la foc potrivit cam o jumătate de oră.

          Când este gata se porţionează, se aşază pe platou şi se presară cu zahăr pudră.

          Se serveşte caldă.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...