5. /11 DECEMBRIE 2022 - POEZIE
LEONIDA LARI IORGA
Deputata Leonida Lari
Biografie
Nastere: 26 octombrie 1949, Bursuceni, judetul Balti
Deces: 11 decembrie 2011, Chișinau, Republica Moldova
S-a nascut in satul Bursuceni, judetul Balti, intr-o familie de invatatori, la 26 octombrie 1949. intre 1956-1965 este eleva la scoala medie de 10 ani, iar intre anii 1965-1971 urmeaza Facultatea de Filologie la Universitatea de Stat din Chisinau.
Dupa absolvirea facultatii, un timp (197l-1973) este colaboratoare la Muzeul de literatura. Lucreaza apoi la Editura Cartea Moldoveneasca, mai intai la sectia traduceri, pe urma ca redactor. intre 1973 si 1975 este angajata la saptamanalul „Literatura si arta" din Chisinau.
Scrie versuri inca de la varsta de doisprezece ani, iar la cincisprezece ani debuteaza in „ Tineretul Moldovei". Pseudonimul Leonida Lari (numele de familie este Tuchilatu) si-l insuseste la optsprezece ani, dupa denumirea zeului indian al cuvantului. Volumul de debut al poetei, mult timp amanat (nu depoeta),Piata Diolei, apareabiain 1974 la Editura Cartea Moldoveneasca. Este deopotriva autoare de (putina) proza fantastica, eseista si publicista, cu o opera poetica raspandita, prin traduceri sau prezente in antologii, pe multe meridiane ale globului.
Leonida Lari este o poeta multicorda. Evoluand de la o viziune romantica (niciodata abandonata) strabatuta de viziuni fantastice si imagini-simbol tutelare catre o poezie radicalizata in care verbul capata chiar forme polemice si vaticinare, imbratisand deopotriva o poezie a iubirii (de om, de oameni, de limba) ca si una a viziunilor de tip metafizic, dovedind largi deschideri catre temele si motivele poetice romanesti sau universale, mai vechi sau mai noi, poeta vede si pune in Logos puterea tamaduitoare. intr-o valoroasa prefatare a creatiei poetice a Leonidei Lari, criticul literar Doina Uricariu conchidea ca „Cele cinci vorbe calauzitoare alese din Holderlin si puse de Heidegger la inceputul studiului sau despre Holderlin si esenta poeziei sunt si vorbele calauzitoare ale poetei": „activitatea poetica", cea care la Leonida Lari „demonstreaza puterea poeziei de a rasturna falsele legi si adevaruri"; „cel mai periculos dintre bunuri, limba" (subl. criticului literar); poezia ca „aflare", „cunoastere", „dialog", capabila „sa-i restituie cuvantului sensul primar de comuniune si intruchipare intr-o adunare de oameni"; poezia ca ctitorie; poezia ca expresie a existentei Omului pe pamant.
Volume de versuri (selectiv):
Piata Diolei, Chisinau, 1974;
Marele Vant, Chisinau, Editura Literatura artistica, 1979;
Mitul trandafirului, Chisinau, Editura Cartea Moldoveneasca, 1981;
Scoica solara, Chisinau, 1987;
Dulcele foc, Chisinau, 1989;
Dulcele foc, editie ingrijita de Doina Uricariu si Victor Negara, cu o Prefata de Doina Uricariu, Bucuresti, Editura Univers, 1991;
Lira si paianjenul, Chisinau, Editura Hyperion, 1992;
Al noualea val, Chisinau, Editura Glasul, 1993.
La sat a aparut in volumul Marele Vant, Chisinau, 1979.
Ruga de seara a aparut in volumul Dulcele foc, Chisinau, 1989-
Sacrificiul pastorului mioritic a aparut in volumul Dulcele foc, Chisinau, 1989.
Deces: 11 decembrie 2011, Chișinau, Republica Moldova
S-a nascut in satul Bursuceni, judetul Balti, intr-o familie de invatatori, la 26 octombrie 1949. intre 1956-1965 este eleva la scoala medie de 10 ani, iar intre anii 1965-1971 urmeaza Facultatea de Filologie la Universitatea de Stat din Chisinau.
Dupa absolvirea facultatii, un timp (197l-1973) este colaboratoare la Muzeul de literatura. Lucreaza apoi la Editura Cartea Moldoveneasca, mai intai la sectia traduceri, pe urma ca redactor. intre 1973 si 1975 este angajata la saptamanalul „Literatura si arta" din Chisinau.
Scrie versuri inca de la varsta de doisprezece ani, iar la cincisprezece ani debuteaza in „ Tineretul Moldovei". Pseudonimul Leonida Lari (numele de familie este Tuchilatu) si-l insuseste la optsprezece ani, dupa denumirea zeului indian al cuvantului. Volumul de debut al poetei, mult timp amanat (nu depoeta),Piata Diolei, apareabiain 1974 la Editura Cartea Moldoveneasca. Este deopotriva autoare de (putina) proza fantastica, eseista si publicista, cu o opera poetica raspandita, prin traduceri sau prezente in antologii, pe multe meridiane ale globului.
Leonida Lari este o poeta multicorda. Evoluand de la o viziune romantica (niciodata abandonata) strabatuta de viziuni fantastice si imagini-simbol tutelare catre o poezie radicalizata in care verbul capata chiar forme polemice si vaticinare, imbratisand deopotriva o poezie a iubirii (de om, de oameni, de limba) ca si una a viziunilor de tip metafizic, dovedind largi deschideri catre temele si motivele poetice romanesti sau universale, mai vechi sau mai noi, poeta vede si pune in Logos puterea tamaduitoare. intr-o valoroasa prefatare a creatiei poetice a Leonidei Lari, criticul literar Doina Uricariu conchidea ca „Cele cinci vorbe calauzitoare alese din Holderlin si puse de Heidegger la inceputul studiului sau despre Holderlin si esenta poeziei sunt si vorbele calauzitoare ale poetei": „activitatea poetica", cea care la Leonida Lari „demonstreaza puterea poeziei de a rasturna falsele legi si adevaruri"; „cel mai periculos dintre bunuri, limba" (subl. criticului literar); poezia ca „aflare", „cunoastere", „dialog", capabila „sa-i restituie cuvantului sensul primar de comuniune si intruchipare intr-o adunare de oameni"; poezia ca ctitorie; poezia ca expresie a existentei Omului pe pamant.
Volume de versuri (selectiv):
Piata Diolei, Chisinau, 1974;
Marele Vant, Chisinau, Editura Literatura artistica, 1979;
Mitul trandafirului, Chisinau, Editura Cartea Moldoveneasca, 1981;
Scoica solara, Chisinau, 1987;
Dulcele foc, Chisinau, 1989;
Dulcele foc, editie ingrijita de Doina Uricariu si Victor Negara, cu o Prefata de Doina Uricariu, Bucuresti, Editura Univers, 1991;
Lira si paianjenul, Chisinau, Editura Hyperion, 1992;
Al noualea val, Chisinau, Editura Glasul, 1993.
La sat a aparut in volumul Marele Vant, Chisinau, 1979.
Ruga de seara a aparut in volumul Dulcele foc, Chisinau, 1989-
Sacrificiul pastorului mioritic a aparut in volumul Dulcele foc, Chisinau, 1989.
Focuri pe deal
Ard focuri pe deal primăvara
Și fumul lor ia cu asalt
Tot cerul ce-mprejmuie țara
Și-ncet se perindă-n înalt.
Și clipele noastre ca fumul
Se rup de țărână și pier,
Greșind pe alocurea drumul,
Se-nscriu undeva în cer.
Iar noi, cand avem dezlegare
De propriul trup în apus,
Doar clipele-acele fugare
Se leaga de noi și sus.
Ci unele-s pure și pline,
Ci altele-s tulburi și seci,
Dar toate decid, în fine,
O patrie-a noastră de veci.
Ard focuri și suflul se strânge
În aerul vremii, vâscos,
Ard focuri pe deal, nu plânge,
Dacă ai trăit în Cristos.
Și fumul lor ia cu asalt
Tot cerul ce-mprejmuie țara
Și-ncet se perindă-n înalt.
Și clipele noastre ca fumul
Se rup de țărână și pier,
Greșind pe alocurea drumul,
Se-nscriu undeva în cer.
Iar noi, cand avem dezlegare
De propriul trup în apus,
Doar clipele-acele fugare
Se leaga de noi și sus.
Ci unele-s pure și pline,
Ci altele-s tulburi și seci,
Dar toate decid, în fine,
O patrie-a noastră de veci.
Ard focuri și suflul se strânge
În aerul vremii, vâscos,
Ard focuri pe deal, nu plânge,
Dacă ai trăit în Cristos.
Ruga de taină
E-o oboseala-n toti de vorbe goale,
Doamne, tu ma privesti de undeva –
T;ine-ma tare în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale...
Pentru a-ncape bucurii si jale,
Tu, Doamne, ma înveti foc a mînca –
T;ine-ma blînda în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale.
Stiu, unde sufletul doar are cale
Zbura-voi, Doamne, spre matricea mea,
Dar voi sa las si pe pamînt ceva
Din maretia vesniciei tale –
T;ine-ma clara în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale...
Doamne, tu ma privesti de undeva –
T;ine-ma tare în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale...
Pentru a-ncape bucurii si jale,
Tu, Doamne, ma înveti foc a mînca –
T;ine-ma blînda în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale.
Stiu, unde sufletul doar are cale
Zbura-voi, Doamne, spre matricea mea,
Dar voi sa las si pe pamînt ceva
Din maretia vesniciei tale –
T;ine-ma clara în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale...
Viața
De mult nu stiu de bucurii,
Nu stiu cobor sau urc pe trepte,
Nu-astept nimic de la cei vii,
Cei morti n-au dreptul sa m-astepte.
Si-asa, se zice ca traiesc,
Mai merg sub luna si sub soare,
Copacii inca mai fosnesc
Inima inca ma mai doare.
Toata in lucru si in drum
Cu zile, nopti inghesuite
Privesc cu resemnare cum
Cotidianul ma inghite.
Totusi, nu plang decat subit
De la vreun vers, de frumusete
Incolo imi e trist cumplit,
Incolo-i mare de tristete.
Tristete dura sora , sora mea,
De lume si de sihastrie,
Astfel cum sunt, zau nu m-as vrea
Chiar personaj de tragedie.
Totu-i cum pare-a fi mereu,
Desi cum estele ne leaga
La ce-ar sti altii chinul meu ,
Totuna n-au sa-l inteleaga.
Dar ei acei din ceruri , sus,
Ei inteleg si stiu pre bine
Ce am pe umere de dus
Si ce-o sa se intample maine.
Nu stiu cobor sau urc pe trepte,
Nu-astept nimic de la cei vii,
Cei morti n-au dreptul sa m-astepte.
Si-asa, se zice ca traiesc,
Mai merg sub luna si sub soare,
Copacii inca mai fosnesc
Inima inca ma mai doare.
Toata in lucru si in drum
Cu zile, nopti inghesuite
Privesc cu resemnare cum
Cotidianul ma inghite.
Totusi, nu plang decat subit
De la vreun vers, de frumusete
Incolo imi e trist cumplit,
Incolo-i mare de tristete.
Tristete dura sora , sora mea,
De lume si de sihastrie,
Astfel cum sunt, zau nu m-as vrea
Chiar personaj de tragedie.
Totu-i cum pare-a fi mereu,
Desi cum estele ne leaga
La ce-ar sti altii chinul meu ,
Totuna n-au sa-l inteleaga.
Dar ei acei din ceruri , sus,
Ei inteleg si stiu pre bine
Ce am pe umere de dus
Si ce-o sa se intample maine.
ALFRED DE MUSSET
Biografie
Alfred de Musset (n. 11 decembrie 1810 în Paris - d. 2 mai 1857 în Paris) a fost un scriitor și dramaturg francez recunoscut ca unul dintre reprezentanții marcanți ai romantismului în această țară.
Scrierile sale au ca temă predilectă meditația asupra condiției creației artistice și aversiunea față de mediocritatea burgheziei. În special în poezie, a ilustrat predispoziții sufletești contradictorii, capriciile sentimentului erotic în aspirația spre fericire, înclinația romantică a răului veacului (mal du siècle) și dialogul dintre poet și muze.
A rămas cunoscut și pentru relațiile sale afective cu scriitoarele George Sand și Louise Colet. Romanului său autobiografic „Confesiunea unui copil al secolului” („La Confession d'un enfant du siècle”), George Sand îi replică prin romanului epistolar „Ea și el” („Elle et Lui”). O jumătate de an mai târziu, Paul de Musset simte nevoia să îi ia apărarea fratelui vizat nu altfel decât prin romanul „El și ea” („Lui et Elle”). Ecourile acestor relații de famile ajunse publice vor fi sintetizate de Louise Colet prin romanul „Ei” („Lui”).
Poezie
Teatru
Roman și nuvele
Eseistică
Niciodată
Un cântec trist de Schubert, lin prin văzduh plutea,
Când tu, - ții minte oare? – mi-ai spus: ”Nu! Niciodată!
Nu!” îmi spuneai și totuși în ochii-ți strălucea
Azurul melancolic al bolții înstelată.
Spuneai: ”Nu! Niciodată!”, dar chipul tău zâmbea ,
Ca-ntr-un profil de veche medalie turnată;
Și, mândru, al comorii ce-ascunzi instinct, punea
Pe-obrajii tăi, năframa-i geloasă-mbujorată.
Păcat! O, ce cuvinte de nepăsare pline
Când îți vorbeam, marchiză, de dragoste știi bine,
Nu-ți deslușeam nici chipul, nici zâmbetul de crin.
Mai dulce decât ochii-ți senini e-a ta simțire;
Și mă gândeam în taină, privindu-i cu mâhnire,
La sufletul ce-n floarea-i ți se-nchidea divin.
1839
Stea palidă a serii
Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îți desprinzi,
Cu ochii-ți, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?
S-a potolit furtuna și vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea își lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme și-a luat.
Ce cauți peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munți acuma cobori în pas ușor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipește în zări tremurător.
Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopții ca lacrimă-ai descins,
Și vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,
Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârșita noapte?
Vrei un culcuș, prin trestii, pe tărmul solitar?
Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără șoapte,
Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?
De e să mori, luceafăr, și dacă-n marea-adâncă
Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îți cer:
Întârzie-ți plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!
1835
Cititorului
În cartea asta, fără-ndemânare,
Am pus întreaga tinerețe-a mea.
Mărturisesc, acum când ea apare,
Că multe-aș fi putut să schimb în ea.
Dar, cum și firea noastră-i schimbătoare,
De ce să fac trecutu-altminterea?
Te du, deci, biată pasăre, în zare
Și Dumnezeu te-ndrume unde-i vrea.
O cititorule, oricine-ai fi,
Citește cât mai mult mă poți citi;
La urmă vine-osânda, pare-mi-se.
Întâiul vers copilu-l migăli;
Pe cel de-al doilea, băiețandrul; și
Bărbatul, doar pe el din urmă-l scrise.
1840
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu