8. /5 DECEMBRIE 2022 - POEZIE

LEONID DIMOV

Biografie

Leonid Dimov (n. 11 ianuarie 1926, Ismail, Basarabia - d. 5 decembrie 1987, București) a fost un poet și traducător român, cu rădăcini evreiești, unul dintre precursorii Postmodernismului românesc, membru marcant al grupului onirist.

Viață de familie

A fost fiul Nadejdei Dimov, fiică de învățător și nepoată de preot basarabean, și al lui Naum Mordcovici, fiul unui comerciant evreu de caviar (necesita citare). Numele Dimov îl ia în 1941, când, pentru a-l proteja de persecuția antisemită, Nadia îi intentează proces de paternitate lui Naum, proces în urma căruia Leonid e declarat fiu natural, modificându-i-se numele în certificatul de naștere. (Detalii în Corin Braga, „Leonid Dimov - Identitatea scindată”, studiu introductiv la Leonid Dimov, Scrisori de dragoste, Polirom, 2003). Rădăcinile evreiești, odată conștientizate, i-au pricinuit lui Dimov grele complexe de inferioritate, făcându-l în tinerețe să se identifice cu ideologia antisemită legionară.^[2]

A absolvit Colegiul „Sfântul Sava” din București, 1944, continuând cu studii (trei ani) la Facultatea de Filologie din București, facultate pe care a abandonat-o, însă. La fel a studiat 3 ani de zile biologia, fără a-și lua licența. A mai studiat în paralel, câte un an sau doi, dreptul, teologia și matematica.

Căsătorit de două ori, prima dată, în 1948, cu Lucia Salam (cu care are un copil, Tatiana, n. 1952), iar a doua oară, în 1959, cu Ana-Marina Voinescu (pe a cărei fiică, Ileana - tatăl fiind Teodor Pîcă - o va înfia).

Viață profesională

A fost redactor al revistei România literară.

În 1959 îl cunoaște pe Dumitru Țepeneag, alături de care va teoretiza onirismul estetic. Grupul oniric îi va include pe Emil Brumaru, Sorin Titel, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Iulian Neacșu, Florin Gabrea, Vintilă Ivănceanu.

În 1971, după Tezele din iulie, presiunea cenzurii se resimte acut și grupul se destramă, unii dintre membri plecând în exil (Țepeneag, Gabrea, Ivănceanu), alții retrăgându-se din zona vizibilă a lumii culturale (Dimov, Mazilescu, Turcea, Titel).

Relația apropiată a lui Dimov cu Țepeneag și apartenența la Grupul oniric l-a adus pe poet în atenția Securității, care l-a urmărit ani de-a rândul, după cum o dovedesc documentele din arhiva CNSAS.^[3]

Dimov a murit în urma unui stop cardiac; este înmormântat la Cimitirul Șerban-Vodă (Bellu).^[4]

Opere

Volume și antologii

·         Versuri, Editura pentru Literatură, București, 1966 (copertă de El. Mărgineanu)

·         Pe malul Stixului, Editura Tineretului, București, 1968

·         7 poeme, Editura pentru Literatură, București, 1968

·         Carte de vise, Editura pentru Literatură, București, 1969 (conține ciclurile Hipnagogice, 7 proze, La capătul somnului și Poeme de veghe)

·         Semne cerești. Rondeluri, Cartea Românească, București, 1970

·         Eleusis, Cartea Românească, București, 1970 (cu ilustrații de Florin Pucă)

·         Deschideri, Cartea Românească, București, 1972 (copertă de Harry Guttman)

·         A.B.C., Cartea Românească, București, 1973

·         Amintiri, Cartea Românească, București, 1973 (colaborare cu Mircea Ivănescu și Florin Pucă)

·         La capăt, Editura Eminescu, București, 1974

·         Litanii pentru Horia, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975

·         Dialectica vârstelor, Cartea Românească, București, 1977

·         Tinerețe fără bătrânețe. Basm (după Petre Ispirescu și nu prea), Editura Albatros, București, 1978

·         Spectacol, Cartea Românească, București, 1979 (cu ilustrații de Florin Pucă)

·         Texte, Colecția "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, București, 1980 (prefață de Mircea Iorgulescu)

·         Veșnica reîntoarcere, Cartea Românească, București, 1982

Ediții postume

·         Carte de vise, Editura Eminescu, București, 1991 (selecție și îngrijirea textului de Marina Dimov)

·         Baia, Colecția "Poeți români contemporani", Editura Eminescu, București, 1995 (selecție de Marina Dimo și copertă de Daniel Nicolescu)

·         Carte de vise, Colecția "Biblioteca școlarului", Editura Litera, Chișinău, 1997 (copertă de Isai Cârmu)

·         Momentul oniric, Cartea Românească, București]], 1997 (texte teoretice de Dimov și Dumitru Țepeneag strânse de Corin Braga; copertă de Tudor Jebeleanu)

·         Versuri, Editura Gramar, București, 2000 (ediție îngrijită, postfață, tabel cronologic și referințe critice de Nicolae Bârna)

·         Scrisori de dragoste (1943-1954), Colecția "Ego-grafii", Editura Polirom, București, 2003 (corespondență; ediție îngrijită, studiu introductiv, bibliografie, notă asupra ediției și note de Corin Braga)

·         Pe malul Styxului, Colecția "Ediții definitive. Scriitori români. Patrimoniu", Editura Vinea, București, 2003 (ediție realizată de Nicolae Tzone și prefațată de Gheorghe Grigurcu)

·         Poezii (carte la borcan), Editura Humanitas, București, 2003

·         Opere. Vol. 1, Colecția "Biblioteca românească. Poezie", Editura Paralela 45, Pitești, 2006 (prefață de Ion Bogdan Lefter)

·         Onirismul estetic. Antologie de texte teoretice, Nedea Print, Curtea Veche, București, 2007 (interpretări critice și prefață de Marian Victor Buciu)

POEZII:

Biruință

Fierbinte, cât mai fierbinte
Ceaiul să-l ţin la dinte,
Tare, cât mai tare
Muzica, să uit că mă doare,
Că din nou afară s-a luminat,
Că a plouat
Şi mai picură din jgheaburi,
Că totul e-nvelit în aburi
Până departe spre cartierele cu castani
Unde dorm mâţe şi cotoşmani
Şi nu se mai scoală
Nici când se duc elevii la şcoală,
Nici când vin nevestele de la piaţă,
Nici când nu mai e dimineaţă,
Ci doar o amiază lăptoasă
Prin care plutesc bărbaţii spre casă,
Cu balonaşe agăţate de tors
În zborul lor dus-întors,
Apoi rămân singuri
Dincolo de clinchetul de cuţite şi linguri
Pentru somnul de după-amiază
Când ţipă scurt că-i vânează 
Lupul posomorât,
Lupul ros de melancolie şi urât
Care-abia dacă mai clănţăne din dinte.

Fierbinte, cât mai fierbinte
Ceaiul, că mă doare,
Şi pune muzica mai tare!

Rondelul ochiului de geam

Razant cu lumea de granit
Un moale ochi de geam există.
Locuitorii îl omit
Dar el rămâne şi insistă.

Să nu mai fie ocolit,
Să ştie urbea egoistă
Că-n buza lumii de granit
Un moale ochi de geam există

E plin de mâluri, umilit 
De Antihrist, de ginta tristă
Dar luminează alb, mulcit,
Ca dintr-o noapte elenistă,
Razant culumea de granit.

Antimetafizică

Prin curtea cu ascunzişuri rotitoare
S-a rătăcit un căţel de vânătoare
Pătat cu negru şi coadă scurtă,
Înscris cu macule trandafirii pe burtă,
Având urechile blegi şi cărnoase,
Slab ca-nfăţişare, tare-n oase,
Mă rog, un căţel mic şi neajutorat
Ieşit pentru întâia oară la vânat...

Dar să descriem în amănunţime
Acea curte de-o neînchipuită mărime
Având nenumărate despărţituri enigmatice
Pavate cu dale pătratice:
Erau acolo marmure-nchipuiri bazaconii
Şi bazilici, cilindrice scobite-n calcedonii,
Erau sumbre cuie din fier forjat
Aducând din adânc un fel de fluierat
Precum că altădată
Foia în subsol lume agramată.
Erau metereze ivite fără veste
Şi rotunde ridicături modeste,
Erau ambaze de beton şi proptele
Făcute pentru diferite meserii grele,
Triste paralelipipeduri arămii
Pictate cu privighetori şi scatii,
Frontoane tulburi, parcă-n ruină,
Mirosind de departe a digitalină,
Portocali de vâsc îngheţaţi în ere,
Neclătindu-se la nici o adiere
Şi-ncolo nimic: nici o vietate,
Decât luminare şi pustietate...

Şi-acum închipuiţi-vă cum tresare
Căţelul pătat de vânătoare,
Cum scânceşte căţelul rătăcit!
Cam atât ar fi de povestit.

NICOLAE HERESCU

HERESCU N.[icolae] I., se naste la 5 dec. 190. Turnu Severin - moare in 19 aug. 1961, Zurich (Elvetia).
Poet, traducator si eseist.

Fiul lui Ion Herescu, locotenent-colonel, si al Caterinei (n. ?).

Tatal provenea dintr-o veche familie boiereasca munteana, atestata inca in sec. al XI V-lea, printre membrii careia s-a numarat si umanistul Udriste Nasturel.

Studii liceale la Craiova; Facultatea de Litere si Filosofie, sectia limbi clasice, a Univ. din Bucuresti: studii de specializare la Paris (1927-l929). Doctor in litere (1929).

Prof. secundar, asistent (din 1929), conf. (1932) si prof. de limba si literatura latina la Univ. din Bucuresti (1935-l945), prof. la Univ. din Lisabona (1947); di rector al Institutului de Studii Latine din Bucuresti.

Presedinte al Soc. Scriitorilor Romani (1939-l944). Membru al Acad. de Stiinte Morale si Politice si al Soc. de Studii Latine de la Paris; director al publicatiei Favoniusdm Craiova (1926-l928) si al Revistei clasice Orpheus. Favonius din Bucuresti (1929-l943); impreuna cu I. Pillat si V. Voiculescu editeaza unicul nr. al revista de poezie Pleiada (1934).

A colaborat, mai ales cu traduce din clasicii antici sau cu eseuri dedicate lor. la Adevarul literar si artistic; Cele trei Crisuri, Cuget clar. Familia, Flamura, Gindirea, Galeria artei. Nazuinta, Orpheus, Ramuri, Revista Fundatiilor Regale, Universul literar, precum si la revista de specialitate din strainatate (Acta Philologica, Orphaeus, Revue de pliilo-logie, Revue des etudes latines). A debutat, ca poet, cu un Sonet, in revista craioveana Nazuinta (1922). Traduce sale din Eschil, Catul, Horatiu, Plaut, Tibul, Vergiliu se numara printre cele mai bune din cultura noastra, iar studiile si eseurile se straduiesc sa faca accesibile unui public cit mai larg valorile clasicismului [Pentru clasicism, 1937; Caete clasice. 1941; Mil-liarium, HI, 1936-l941 etc.) sau se constituie in contributii erudite la cunoasterea literaturii antice (mai ales cele publicate in strainatate: Catullo, 1943; Punti di vi sta sulla lingua di Tito-Livio, 1943; Ovidiana, 1958, in colab.; La poesie latine, 1960; Styleethasard, 1963).Sint fundamentale lucrarile sale bibliografice (Bi-bliographie de la litterature latine, 1943: Bibliografia clasica in Romania, in colab., 1943).

A colaborat cu I. Pillat la traduce Poeziilor alese din Francis Jammes (1927) si a scris poezie orig., in general idile agreste in descendenta lui Horatiu, inrudite si cu maniera pillatiana: Basmul celor patru zodii (1926), Cartea cu lumina (1926).

Convins ca in realitate „clasicism inseamna tinerete" si ca marii scriitori antici sint capabili sa raspunda mereu problemelor reinnoite ale oamenilor din diferite epoci istorice, Nicolae Herescu a facut eforturi persistente pentru a introduce intelegerea si gustul pentru opera lor in viata intelectuala romaneasca (in lucrari cum ar fi Pentru clasicism, 1937; Caete clasice, 1941; Millia-rium, I-II, 1941), dar a elaborat si carti de stricta eruditie (intre altele, Bibliographie de la litteraturelatine, 1943; Ovidiana, 1958, sau La poesie latine, 1960).

Traducerile din literatura latina, publicate in reviste sau strinse in citeva volume, facute in vers modern, cu multa sensibilitate si o reala intuitie a celor mai convingatoare echivalente, ramin valoroase pina azi (unele dintre ele au fost reproduse in Antologia poeziei latine, 1973). Primele eseuri, adunate si ele in volume, fara vreo pretentie de originalitate in ceea ce priveste stricta eruditie, isi revendica insa, pe drept cuvint, menirea „de a raspindi in publicul mare gustul pentru clasicism" si de a demonstra „valoarea sa etica, estetica si pedagogica". Nicolae Herescu crede ca o deficienta majora a culturii romanesti consta in faptul ca, in lipsa unei indreptari firesti spre literatura latina, sursa autentica a clasicismului, cei doi factori componenti - fondul autohton si stratul strain - nu s-au gasit niciodata in echilibru (Pentru clasicism).

Cartile sale de eseuri (cea mai izbutita, Caete clasice) isi propun sa aduca in actualitatea vietii noastre intelectuale „frumosul clasic", redind astfel culturii romane o dimensiune indispensabila. Operatia este facuta cu gust si pricepere, autorul stiind sa reinvie mentalitatea si modul de viata al Romei antice si sa prezinte, intr-un fel care le face vii si prezente, figuri de seama, cum ar fi cea a lui Horatiu, Vergiliu, Ovidiu, Cicero, Catul, Tibul, Propertiu s.a., dozind in mod inspirat informatia biografica si cea referitoare la operele lor literare. Temeiurile teoretice ale demersului sint solide si moderne totodata, sensibilitatea critica reala, stilul pregnant, iar cultura bogata a comentatorului ii inlesneste asocieri convingatoare cu scriitorii europeni si romani din diferite epoci.

Merita sa fie remarcat, in aceasta ordine de idei, studiul Non omnis mortar, despre ecourile horatiene in cultura romana. Dupa 1945, Nicolae Herescu publica numeroase studii de stricta specialitate, referitoare la literatura latina (ocupinduse mai ales de probleme de poetica, stilistica si versificatie); nu si-a pierdut nici interesul pentru cultura tarii natale, scriind articole despre Ovidiu, primul poet roman si Parvan, singuraticul (primul redactat in franceza, al doilea in italiana, ambele aparute in Acta Philologica, 1958) sau despre Iuliu Valaori, Cezar Papacostea ori George Murnu (Le Nouvel Album Macedo-Roumain, 1959). Printre proiectele ramase nerealizate in urma mortii sale se numara si un studiu asupra influentelor folclorului in literatura latina, precum si un altul despre originile crestinismului in Dacia. Versurile originale ale lui Nicolae Herescu, adunate in volumele de tinerete Basmul celor patru zodii (1926) si Cartea cu lumina (1926), exprima nostalgia ruralitatii in forme ce denota si placerea livresca a unor complicate jocuri prozodice.

Continutul lor aminteste de poezia lui I. Pillat. dar fara concretetea si materialitatea colorata a aceleia; in schimb, Nicolae Herescu acorda o atentie deosebita performantelor formale, adesea cautate (rime identice, aliteratii, ingambamente, jocuri de cuvinte bazate pe omonimie sau paronomaza). Cel mai adesea e folosit versul lung, dactilic, de sugestie clasicista, dar poetul recurge si la versul scurt, folcloric, sau agrementat cu rime proparoxitone si alte rafinamente culte.

A scris si citeva bucati in proza (povestiri, schite, portrete caracterologice), publicate mai ales in revista Ramuri.

OPERA: Basmul celor patru zodii, f.l., 1926; Cartea cu lumina, Craiova, 1926; insemnari literare (1924-l926), Arad, 1926; Limba latina. indrumari, sfaturi practice, Bucuresti, 1930; Pentru clasicism. Fapte. Idei. Oameni. 1926-l936, Craiova, 1937; Destinul imparatesc al poetului. Bucuresti, 1939; Caete clasice, Bucuresti, 1941; Milliarium, I-lI, Bucuresti, 1936-l941; Bibliographie de la littera-ture latine.Pam, 1943; Catullo, Roma, 1943; Punti di vista sulla lingua di Tito-Livio, Roma, 1943; La poesie latine, Etude des structures phoniques, Paris, 1960; Bibliografia clasica in Romania, in colab. cu Maria Marinescu-Himu si C. E. Stoenescu (anii 1928-l939), f. 1., 1943; Ovidiana. Recherches sur Ovide, in colab. cu D. Adamesteanu, V. Cristea si E. Lozovan, Paris, 1958; Entretiens avec J. Marou-zeau, propos recueillis par ~, Catania, 1962; Style et hasard, Mtinchen, . Traduceri: Lirica lui Horatiu, antologie, trad. in metru modern, introducere si note de ~, Craiova, 1929; Plaut, Militarul ingimfat (Milles gloriosus). Bucuresti, 1941; Hora-tiu, Ana poetica. Iasi, 1943; Lirica latina, antologie, introducere si note de ~, Bucuresti, f.a.

REFERINTE CRITICE: N. Laslo, in Gind romanesc, nr. 1l-l2, 1935; O. Baiculescu, in Convorbiri literare, nr. 10-l2, 1939; G. Calinescu, Istoria; E. Lozovan, in Acta Philologica, tom III, 1964; M. Bucur, Istoriografia; N. Lascu, Clasicii antici in Romania, 1974; E. Dumitrascu, N.l. Herescu, 1984.

Narcis

În trup de lapte şi de flori
Veghiază inima ispită
Şi gândul, plantă otrăvită,
Sub frunţi cu îngereşti candori.

Albastra brumă a iubirii,
Etern Narcis încrezător,
În ochi de râmă care dor
Ţi-a pus minunea oglindirii...

Dar rodul raiului e-amar,
Cu miez de lut în coji de vis.
Pe-azur dacă te-apleci, Narcis,
Se sparge somnul de cleştar.

Şi nimfa limpede te strânge
Cu rece braţ nepăsător.
Dispar şi drag şi 'ndrăgitor,
Uniţi în moartea fără sânge.

În ape, cer şi mâl se 'mparte
Zăpada trupului furat...

Pe ceruri fulger sfâşiat, -
Sămânţă de-aur şi de moarte.

DUMITRU GĂIEȘANU

Dumitru Găleșanu
Date personale
Născut	5 decembrie 1955 (66 de ani) Tia Mare, județul Olt, România
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	Jurist, poet, eseist, grafician
Limbi	limba română limba italiană
Studii	Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	postmodernism
Specie literară	poezie, lirică filosofică, eseu
Operă de debut	2010 – Emoții în Multivers/Emotions into Multiverse
Influențe[ascunde] Albert Einstein, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Marco Lucchesi
Modifică date / text

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Dumitru Găleșanu (n. 5 decembrie 1955, comuna Tia Mare, sat Potlogeni, județul Olt) este un poet român postmodern, eseist și ilustrator de carte.

Repere biografice[modificare | modificare sursă]

Dumitru Găleșanu este fiul lui Aurica (n. Crăciunescu) și al lui Ion At. Găleșanu din comuna Tia Mare, sat Potlogeni, județul Olt – ambii agricultori și fiecare având la origini o ascendență românească, oltenească.

A absolvit cursurile școlare de învățământ preuniversitar la „Școala Generală cu clasele I-VIII” din localitatea natală Potlogeni, județul Olt (1962-1970), la Grupul Școlar de Chimie din Craiova, județul Dolj (1970-1973), precum și la Liceul de Matematică-Fizică „Vasile Roaită” din Râmnicu Vâlcea (1973-1979), ulterior devenit Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, în perioada 1975-1976, întrerupând cursurile liceale în vederea satisfacerii stagiului militar la București-Otopeni.

A urmat studii universitare de licență la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept, profilul „Științe juridice”, specializarea „Drept” (1981-1986).

Cursuri postuniversitare de perfecționare cu durata de un an, specializarea Drept civil - comercial, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept (2003-2004). Studii universitare de masterat, specializarea Instituții de Drept Privat Român, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu” (2004-2006).

În perioada cuprinsă între 1 noiembrie 1989 – 3 septembrie 2014, a urmat cariera profesională în magistratură, îndeplinind funcția de magistrat-judecător, mai întâi la Secția mixtă (penală, civilă) a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea – până la data de 31 octombrie 1997, și continuând apoi la Secția I civilă din cadrul Tribunalului Vâlcea, județul Vâlcea.

Activitatea literară și publicistică[modificare | modificare sursă]

Studii și articole în aria ocupațională juridică, incluse în vol.en 1st International Congress on Foundational Research in Law and Philosophy of Law : Bucharest, 28-29 May 2005, coord. acad. Alexandru Boboc ș.a. (Ed. Cartea Universitară, București, 2006) și în Revista critică de drept și de filosofia dreptului, vol.2, nr.1-2/martie-iunie 2005, București.
A debutat editorial cu volumul lirico-filosofic Emoții în multivers/Emotions into multiverse, ediție bilingvă româno-engleză, Ed. Tracus Arte, București, 2010.
Din anul 2012 a publicat creații literare în reviste naționale și internaționale de artă și cultură, precum: New York Magazin și Gracious Light/Lumină Lină (New York), Armonii Culturale (Adjud), Noua Provincia Corvina (Hunedoara), Destine Literare (Montréal),it Il Convivio șiit Cultura e Prospettive (Castiglione di Sicilia), Banchetul (Petroșani), Vatra veche (Târgu Mureș), Romanian Global News (București) ș.a.

Afilieri literare[modificare | modificare sursă]

Membru al Societății Literare „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea (noiembrie 1986 - ianuarie 1990). Membru al Asociației Culturale „Euterpe” din Jesi – Ancona, Italia. Membru al Academiei Internaționale „Il Convivio”, Italia.

Opera literară. Cărți publicate[modificare | modificare sursă]

• Emoții în multivers/Emotions into multiverse, ediție româno-engleză, Ed. Tracus Arte, București, 2010;
• Pe corzile luminii/Sulle stringhe di luce, ediție româno-italiană, Ed. Tracus Arte, București, 2011;
• Fugă spre roșu/Fuggire verso il rosso, ediție româno-italiană, Ed. Tracus Arte, București, 2012;
• Însemnele materiei/Insegne della materia, ediție româno-italiană, Ed. Tracus Arte, București, 2013;
• Addéndum, ediție româno-italiană-engleză, Ed. Tracus Arte, București, 2014;
• Ante*metafizica : antologie lirică de autor, ediție bibliofilă, Editura Eikon Cluj-Napoca, 2015;
• Tratat pentru nemurire/Trattato per l’immortalità, ediție româno-italiană, Ed. Tracus Arte, București, 2016;
• Axiomele infinității/Assiomi dell’infinità, ediție româno-italiană, Ed. Tracus Arte, București, 2017;
• Ante*metafizica : antologie lirică, ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. Eikon, București, 2018;
• Poetică metafizică/Poetica metafisica, ediție româno-italiană, Ed. Tracus Arte, București, 2019;
• Luminile omului, lirica filosofică Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2020, ISBN 978-606-704-783-7
• The Lights of Man: the philosophical lyric poetry, traducere în limba engleză de Andreea Moise, Ed. Eikon, București, 2021, ISBN 978-606-49-0465-2
• Le luci dellʼuomo: lirica filosofica, traducere în limba italiană de Mihaela Cîrțog, Ed. Eikon, București, 2021, ISBN 978-606-49-0464-5
• In aeternum poetic@, Ed. Eikon, București, 2022, ISBN 978-606-49-0626-7

Prezență în antologii[modificare | modificare sursă]

• Maratonul de poezie, blues și jazz 2012, Ed. Tracus Arte, București, 2012;
• Meridiane Lirice – Antologie Universală a Poeziei Românești Contemporane (124 Poeți contemporani), coord. Gheorghe A. Stroia, Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2012;
• Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume. Starpress 2014/Lʼantologia degli scrittori romeni contemporanei del mondo intero, coord. Ligya Diaconescu, ediție româno-italiană, Ed. Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2014;
• Actori printre Astre. Antologie de poezie contemporană românească, vol.1, coord. Gheorghe A. Stroia, Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2016;
• it Tu sai che era amore – LʼAntologia delle opere vincitrici della IX Edizione del “Premio Ỉnternazionale di Poesia Don Luigi Di Liegro 2017”, coord. Renato Fiorito, Ed. Ilmiolibro self publishing, Roma, 2017;
• În dialog cu inima. Interviuri cu scriitori români contemporani, vol.4, Gheorghe A. Stroia, Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2018;
• it Antologia della VII edizione Premio Nazionale di Poesia “L’arte in versi” (Autori Vari), Ed. Associazione Culturale Euterpe, coord. Lorenzo Spurio, Jesi, (AN), 2018;
• it Autori vari. Antologia – X° Concorso letterario nazionale “Città di Cologna Spiaggia”, Ed. Associazione Culturale Il Faro, Cologna Spiaggia di Roseto degli Abruzzi (Teramo), 2019;
• it Fiori di Poesia [Per la Giornata Mondiale della Poesia], coord. Lorenzo Spurio, Ed. Associazione di Promozione Sociale Euterpe, Jesi (AN), 2022;
• Poeme peregrine : antologie de poezie contemporană românească/Poemas peregrinos : antología de poesía rumana contemporanea, coord. Carmen Bulzan, ediție româno-spaniolă, Ed. Kult, Drobeta-Turnu Severin, 2022.

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

• Premiat cu Mențiune de Revista Internațională Româno-Canado-Americană Starpress la Concursul Internațional de Poezie și Proză „Starpress 2012” (pentru românii din întreaga lume), secțiunea Poezie, ediția a III-a, Mangalia (25.VIII.2012).
• Diploma de excelență acordată de Asociația cultural-umanitară și științifică Provincia Corvina Hunedoara – Redacția Noua Provincia Corvina: „pentru valoarea operei sale multilingve, știința poeziei și consecventa colaborare în anul 2013”, Hunedoara (22.II.2014).
• it Premio alla Carriera, acordat în 2016, la Concursul Internațional it „Poesia, Prosa ed Arti figurative” e Premio teatrale „Angelo Musco” - «Il Convivio», ediția a XVI-a, secțiunea it „Libro edita. Poesia”, Giardini-Naxos di Messina (ME), Sicilia, Italia (30.X.2016)^[1]
• Finalist și medalia de onoare acordată la Concursul Internațional it «Premio Internazionale di Poesia Don Luigi Di Liegro», ediția a IX-a, secțiunea it „Poesia inedita”, pentru lucrarea Urbi et orbi, Roma, Italia (01.XII.2017)^[2]
• Premiul special pentru cea mai bună carte a unui autor străin [Premio speciale per miglior libro di autore straniero], cu opera Tratat pentru nemurire/Trattato per l'immortalità, decernat la Concursul it Premio Nazionale di Poesia «L’arte in versi», ediția a VII-a, Jesi (AN), Italia (10.XI.2018) ^[3]
• Premiul special it "Provincia di Teramo" acordat în 2019 la Concursul Literar Național it „Città di Cologna Spiaggia”, ediția a X-a, secțiunea it „Silloge poetica”, pentru volumul Axiomele infinității, Roseto degli Abruzzi (TE), Italia (29.IX.2019) [i]
• Premiul de excelență în domeniul «Literatură - Poezie», acordat de Forumul Cultural al Râmnicului pentru elaborarea și publicarea volumelor: Tratat pentru nemurire și Ante*metafizica, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Râmnicu Vâlcea (30.III.2017 și 05.III.2019).
• Diploma și medalia de onoare, la Concursul literar it „Citta di Grottammare” 2020, ediția a XI-a, secțiunea it „Libro edito di poesia”, pentru opera Trattato per l'immortalità, Grottammare (AP), Italia (28.VI.2020)^[4]
• Premiul al II-lea [Secondo classificato] la a XX-a ediție a Concursului Internațional it „Poesia, Prosa ed Arti figurative” Il Convivio, secțiunea it „Libro edito in lingua straniera”, cu opera Tratat pentru nemurire, Giardini-Naxos, Provincia di Messina, Italia (25.X.2020)

VASILE BOGHIU

ZAHARIA STANCU

Biografie

STANCU Zaharia, se naste la 5 oct. 1902, comuna Salcia, judetul Teleorman - moare in 5 dec. 1974, Bucuresti. 

Poet si prozator. 

Fiul lui Tudor Stancu Mitroi si al Mariei (n. Delcea Bratu), tarani. 

Dupa absolvirea claselor primare (1915), a fost ucenic la o tabacarie, argat, vinzator de ziare. Peregrinari prin Balcani (1917), povestite in Jocul cu moartea (1962), ajutor de arhivar la judecatoria din Tumu Magurele (1918-l920), elev la liceul din Rosiorii de Vede (1920-l922), functionar in capitala (1922-l923), unde se si stabileste. Bacalaureatul la Pitesti (1931). Urmeaza, o vreme, cursurile Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti. 

Debuteaza, ca ziarist, in Victoria (1920), iar ca poet, in acelasi an, la Adevarul literar si artistic. Mai colaboreaza la Sagetatorul, Universul literar, Gindirea(d'm 1924). Frecventeaza cenaclul „Sburatorul", precum si acela condus de Mihail Dragomirescu . Debut editorial cu volum Poeme simple (1927), premiat de SSR. El insusi un fanatic al publicisticii, scoate revista Azi (1932-l934) si, impreuna cu Constantin Clonaru, Lumea romaneasca (1937-l939). Este, de asemenea, redactor la ziarul Credinta (1934), secretar de redactie si reporter la Tempo (1936) si director al Revistei romane (1941). Voi. de poezii, „talmacirile" din Esenin (1934), Antologia poetilor tineri (1934) fac din Zaharia Stancu un scriitor de prima linie, angajat cu pasiune in miscarea literara si sociala. 

Pamfletarul dinamitard nu se dezminte in romanele Taifunul (1937) si Oameni cu joben (1941), scrieri lipsite de valoare artistica. Pentru atitudinea antifascista este internat in iama lui 1943 in lagarul de la Tirgu Jiu (experienta evocata in volum Zile de lagar, 1945). Succes neasteptat cu romanul Descult (1948), publicat mai intii sub forma de foileton in Contemporanul. In numai doua decenii, ciclul epic al lui Darie prolifereaza intr-un numar impresionant de volum (unele ratate), de la Dulaii (1952) la Ce mult te-am iubit (1968). Scrierile sale au fost traduse in peste 130 de limba Premiul de Stat pe . Laureat al premiului „Herder" (1971). Inconformistul aprig de odinioara gaseste resurse de implicare in noile realitati sociale: director al Teatrului National (1946-l952 si 1958); redactor-sef la Gazeta literara (din 1954); presedinte al SSR (1947) si apoi al Uniunii Scriitorilor (1966; reales in 1968 si 1972); academician (1955); cunoaste in scurt timp toate onorurile politice la care putea aspira un scriitor roman angajat in acei ani.

fiind deputat in Marea Adunare Nationala (1948 si 1964) si intre 1964 si 1969, membru al Consiliului de Stat, al Biroului Consiliului National al Frontului Unitatii Socialiste si membru supleant al CC. al P.C.R. Revenirea la poezie, in ultimii ani de viata (Cintec soptit, 1970; Sabia timpului, 1972; Poeme cu luna, 1973) accentueaza caracterul biografic al unei opere intinse si inegale, dar unitara in substanta, alimentata de o viata agitata si mai ales de o inepuizabila energie de a scrie.

Daca romanele, incepind cu Descult (194%), i-au adus lui Zaharia Stancu un real prestigiu de prozator, intiia si ultima vocatie ramine poezia. incit pare indreptatita aceasta marturisire tirzie a autorului: „De la intrarea mea in literatura si pina astazi, totdeauna am incercat sa exprim in versuri ceea ce nu izbuteam sa exprim in proza." Poetul a publicat mult, peste zece volume, dar caracteristica principala a liricii sale e simplitatea si concizia formala. A debutat editorial o data cu Arghezi , prelungind apoi ecouri din Blaga si Pillat . il simtim insa mai aproape ca sensibilitate de poetii din „generatia razboiului". Zaharia Stancu scrie pe un ton firesc, nu face „literatura", versul are o cursivitate epica. Forma concentrata, la inceput, struneste un temperament patimas, „focos". Acut senzuala in premisele ei, o astfel de lirica, centrata energic pe „eu", se identifica paradoxal cu reveria vegetalului gratios. Imagini de un delicat fior bucolic sint extrase din senzatiile puternice, aspre, ale copilariei si adolescentei. Desi presupun o respiratie abrupta, sacadata, „poemele simple" ne releva un viguros poet al sevelor amare ale pamintului, al dragostei („pom rosu"), al infratirii cu natura si elementele. il inspira mai ales privelistile cimpenesti, adunind in fiecare vers multa lumina si miresme de ierburi crude, ce excita simturile. in ungherul cel mai ascuns, intim, erotica frusta reinvie gingasii uitate. Solidar cu lumea din care provine, Zaharia Stancu ar fi putut spune ca Esenin: „Sint ultimul poet al satului".

E mai putin derutat insa ca poetul rus, fiind de fapt un vizionar exaltat, iar increderea in poezie e totala. O considera o „iarba a fiarelor", puterea ei fiind aceea a farmecului. Dar, desi senine, extatice, versurile acestea in substanta lor sint triste. Un sentiment provocator al singuratatii emana nu din izolare, ci din firea de razvratit, de om al contrastelor, deschis cu timpul spre politic si istorie. La Zaharia Stancu aproape in orice imprejurare de aici inainte, eul devine o energie sociala de neinfrinat. „Golul", caruia ii dedica un ciclu intreg in volumul Albe (1973), nu-i inspira dezolare. Zaharia Stancu scrie o poezie vitalista, cosmica, a ritualurilor pagine, cu accente pe alocuri de psalmi arghezieni. Poemele par ca acumuleaza tot mai multa energie comprimata, care abia asteapta sa izbucneasca; versul lapidar cu greu o mai stapineste. 

Cintecul are un sunet mai aspru, soapta se preface, daca e sa-l credem pe poet, „in tunet". Simetrii gratioase alterneaza cu „gemete scrisnete chiote". Poemele ultime, „cintece soptite", evidentiaza un sentiment elegiac deloc apasator, feeric si grav in fata mortii, precum si ideea de impacare senina cu soarta. Desi se intoarce la romanta naiva, ceea ce presupune un vitalism micsorat, lirismul atinge acum o coarda metafizica. Fara sa fie un mare poet, in poezie Zaharia Stancu e intotdeauna egal cu sine insusi. Pe portiuni mici sau in totalitate, lirica sa are un ton inconfundabil. Descult (1948) e un roman liric, o fresca autobiografica extinsa la mediile sociale diverse, cu predilectie la satul de cimpie de la inceputul secolului XX. Cel care isi aminteste este Darie, un alter-ego al autorului. Aceasta scindare nu complica deloc naratiunea, fiindca nu se respecta nici o conventie literara. Prozatorul este la fel de frust ca poetul, n-are vreo preocupare cit de vaga de compozitie si mizeaza totul pe autenticitate, adica pe argumentul vietii, nu pe arta („literatura").

Lirismul nu face decit sa accentueze trasaturile dure ale tabloului si atmosfera de cosmar. ii este propriu lui Zaharia Stancu un realism al cruzimii, impregnat de exotism rural. Convingator e Darie si ca picaro al mediului citadin, unde e ucenic tabacar, baiat de pravalie la un magazin de pompe funebre si vinzator intr-o bacanie. Amestecul violent de tragic si comic, umor aprig nascut din caractere dirze, inflexibile, singularizeaza si mai mult aceasta scriere. Totul e zugravit in culori tari, pina si peisajul cimpiei; florile de salcim, de exemplu, nu toropesc simturile cu mirosul lor extatic, ci astimpara prozaic foamea. G. Calinescu detecta „un realism de pictor spaniol". Darie e mai mult o voce si mai putin o constiinta. El nu numai ca toate le stie, dar toate i se si intimpla. Este uimitor cit de multe i se intimpla lui Darie! Cu adevarat o constiinta e autorul, dar una refulata, neputindu-se niciodata desubiectiviza in intregime. Chiar confesiunea lui Darie este prea nervoasa ca sa n-o atribuim tot autorului. Sint vadite sarja, umoarea pamfletara si indirjirea stilistica.

Popa din sat e „boaita neagra", merge des in crisma, are copii timpiti, pe care-i trece clasa cu plocoane, aduce acasa de la biserica colacii cu carul si-i da la vite, nu la saraci, iar dupa infringerea rascoalei el face lista vinovatilor; un personaj de-a dreptul odios. Parca ne aflam pe alta lume. Nu mai putin fabuloasa, in acelasi registru epic de basm negativ, este si biografia lui Darie. De fapt, tot ce se intimpla in Descult contrariaza copilaria: pornirea fireasca spre joc se confrunta neverosimil cu teroarea foamei. in schimb, palide sint amintirile de scolar. Cu toate ca metoda de investigatie a tabloului social este — formal - introspectia, tocmai ce apartine numai lui Darie se uita cel mai repede. inceputul romanului e un strigat: „Tudoreee deschide poarta!". Citite insa mai atent, primele capitole sint in realitate pline de clisee samanatoriste, pentru a se insinua apoi din ce in ce mai puternic tema foamei. Rezulta, in totul, epopeea unei comunitati dezumanizate de foame - obsesia nationala a unui popor de tarani. Totul pare inventat, totul pare rupt direct din realitate.

Este echivocul teribil dintre rememorare si fictiune, dintre enorm si enormitate. Momentul epic de virf il constituie evocarea rascoalei, cu intuitia exacta a psihologiei gloatelor ridicate instinctiv la revolta si cu unele scene de cruzime bestiala. Nu sint crutati boierii, nu sint crutati nici taranii. in pintecele deschis cu fierul de plug al logofatului Filip Pisicu se toarna o mamaliga enorma, cit ar putea satura un sat intreg. Un taran, care furase trei rate si de frica le ingropase, e pus sa le manince, desi intrasera in putrezire. Daca boierii practica, nu tocmai eficient, supliciul infometarii maselor, imaginatia acestora sufera in acelasi sens o fixatie psihologica. De cosmar sint si alte episoade, fara legatura directa cu rascoala: la culesul viei taranilor li se pun botnite la gura ca animalelor, iar politaiul satului smulge marturisirea de crima cu o pisica virita in sinul celor anchetati. Un singur moment luminos: dragostea dintre Darie si tiganca Zambila. 

Adevarul e ca, dupa consumarea rascoalei, in ciuda numeroaselor interventii sociologice si etnografice, intensitatea epica scade brusc. Descult pare scris pe alocuri cu teza si mai ales cu minie. Redactat la persoana intii, romanul tradeaza totusi o conceptie epica omniscienta. Memoria lui Darie e supusa insistent la tot felul de constringeri: „- Darie, spui tu drept? iti aduci tu bine aminte?" „- [] Nu. Nimic n-am uitat"; intrebari totalitare, care cer raspunsuri totalitare. Cu adevarat zguduitoare este epica lui Zaharia Stancu numai cind nu se pierde, sub presiunea justitiara, sensul elementar al rememorarii, acela de a nu uita. Atit si nimic mai mult. Dar cind niste biete femei, cu o droaie de copii pe cap, vorbesc de „zavera" si de o alta rascoala a lui Tudor, careva sa vie, spectacolul epic incepe sa sufere. Inglobind ulterior si doua proze lirice, Florile pamintului (1954) si Iarba (1957), romanul a putut sa para „mai mult un poem al cimpiei, al voluptatii de a calca descult ierburile" (Al. Pini ). Cel putin Iarba e un inspirat poem de fertilitate, unic in toata literatura lui Zaharia Stancu Versiunea in trei tomuri, din 1960, mult diluata, se compune din Clopote si struguri, dezvoltind episodul culesului viei si alte doua nuvele memorabile (Grapa si Constandina), Printre stele, volum prolix, despre un vis al lui Darie cu pretentii naive de parabola si in sfirsit. Carul cu foc, care reproduce mai vechiul roman Dulaii (1952). Ciclul lui Darie continua prin Jocul cu moartea (1962), romanul cel mai curat epic al lui Zaharia Stancu Se povesteste „calatoria silita" a lui Darie prin Balcani, insotit de un personaj misterios. Diplomatul. Cei doi ratacesc prin sate macedonene si bulgare, pina ce un roman de dincolo ii trece Dunarea si ajung din nou la Bucuresti. Parcurg deci un itinerar simbolic, in cerc. Numai foamea aminteste de Descult. O peripetie rupta parca din basm e lupta lui Darie cu un sarpe („un sarpe ciudat, ca de pe alt tarim"). Alaturi de legatura secreta intre viciu si inocenta (Eugen Simion ), jocul atit de periculos cu moartea il maturizeaza deplin pe adolescentul Darie. 

Acesta nu mai e un simplu martor infirm, o mica vietate salbatica in conflict cu mediul, ci un picaro adevarat, un aventurier al constiintei. Ciclul epic inceput cu Descult se incheie cu Ce mult le-am iubit (1968), prilejuit de inmormintarea mamei lui Darie, un amplu monolog cu accente de „bocet metafizic". Ambitii exagerate de cronica social-politica manifesta Zaharia Stancu in Radacinile sint amare (2100 de pagini si injur de 500 de personaje), un memorial invers, aparut ca foileton saptaminal in Gazeta literara (1958). Cele cinci volume formeaza evident un roman fluviu, dar din fericire Zaharia Stancu a renuntat sa-l mai continue. Nu mai apare Darie, ci povesteste direct autorul tot faptele lui Darie. Procedeul, prea ostentativ publicistic, mistifica realitatea, iar pe de alta parte face imposibila orice mediere simbolica a evenimentului epic. Primele doua volume au fost rescrise in trilogia Vtntul si ploaia (1969), avindu-l in centrul actiunii pe comunistul Licu Oros, in timpul evenimentelor politice culminind cu alegerile din 1946; un esec si acesta, asemeni intregului ciclu al Radacinilor, din care s-a mai desprins Padurea nebuna (1963), roman remarcabil ca si Jocul cu moartea, un poem de dragoste si „al cimpiei scitice". Ultimul roman Satra (1968) este independent de celelalte. Autorul evoca, cu un ochi atent indeosebi la pitoresc, suferintele in vreme de razboi ale unei comunitati de tigani mutata in Transnistria. 

Un fior tragic autentic insufleteste intreaga poveste. Cu toate denivelarile sugerate, proza lui Zaharia Stancu izbuteste sa ne emotioneze si astazi, unele carti sint de neuitat. Putini prozatori romani au mai reusit ca experienta lor de viata, transpusa epic, sa concureze imaginatia, s-o intreaca chiar. A fost apropiat de Knut Hamsun, Maxim Gorki si Panait Istrati . Nimic insa nu-i poate pune in umbra putemica originalitate. Romanele mai cu seama par facute dintr-un numar limitat sau nelimitat (nu conteaza) de subiecte, repovestite mereu in alte contexte. Dimpotriva, important e ca toate aceste subiecte, sugestive si memorabile, sint ale lui Zaharia Stancu, si numai ale lui Zaharia Stancu 

OPERA: Poeme simple. Bucuresti, 1927 (ed. cu un cuvint inainte de S. Arghir, 1957); Antologia poetilor tineri, cu 55 chipuri de Margareta Sterian si o postfata de I. Pillat, Bucuresti, 1934; Albe, versuri, Bucuresti, 1937; Taifunul, roman. Bucuresti, 1937; Clopotul de aur, Bucuresti, 1939; Pomul rosu. Bucuresti, 1940; Iarba fiarelor. Bucuresti, 1941; Oameni cu joben, Bucuresti, 1941; Anii de fum, Bucuresti, 1944; Zile de lagar, Bucuresti, 1945; Secolul omului de jos, Bucuresti, 1946; Descult, roman, Bucuresti, 1948 (alte ed.: fascicola UI, 1949; 1950; 1952; MI, 1955; 1958; I-HI, 1960; 1962; 1964; 1966; 1971; cuvint inainte de D. Pacurariu, 1973; 1979; 1982); Calatorind prin URSS, note si impresii de drum. Bucuresti, 1950 (1951); Dulaii, roman, Bucuresti, 1952 (ed. II, 1953; ed. III, 1955; ed. IV,_ 1960); Florile paminlului. Bucuresti, 1954; insemnarile si amintirile unui ziarist, I; Sarea e dulce, II, Cefe de taur, Bucuresti, 1955; Iarba, Bucuresti, 1957; Poeme simple, Bucuresti, 1957; Radacinile stnt amare, I-IV, Bucuresti, 1958-l959 (voi. I reeditat, 1969); Clopote si struguri. Bucuresti, 1960; Printre stele. Bucuresti, 1960; Carul de foc, Bucuresti, 1960; Darie. Povestiri, Bucuresti, 1960; Cele mai frumoase poezii, Bucuresti, 1962; Jocul cu moartea, roman, Bucuresti, 1962; (ed. II, 1966; ed. III, 1968); Constandina, Bucuresti, 1962; Versuri, Bucuresti, 1962; Padurea nebuna, roman, Bucuresti, 1963 (ed. II, 1964; pref. de S. Damian, 1966; 1972); Satra, Bucuresti, 1968 (ed. II, 1969; ed. III, 1971); Ce mult te-am iubit, roman, Bucuresti, 1968; Opere, I, Bucuresti, 1968; Vintul si ploaia. Bucuresti, 1969; Cintec soptit, versuri, Bucuresti, 1970; Poveste de dragoste. Bucuresti, 1970; Scrieri, l-IX, Bucuresti, 197l-l979; Pentru oamenii acestui pamtnt. Articole, comentarii, interviuri, confesiuni 196I-I97I, Bucuresti, 1971; Sabia timpului, versuri, Bucuresti, 1972; Sa nu uiti Darie, antologie si pref. de Adriana Iliescu, Bucuresti, 1973; Poeme cu luna. Bucuresti, 1973; Triumful ratiunii. Bucuresti, 1973; Uruma, roman, Bucuresti, 1974; Viata, poezie, proza, Bucuresti, 1975.

REFERINTE CRITICE: E. Lovinescu, Istoria, III; Perpessicius, Mentiuni, II; G. Calinescu, Istoria; S. Cioculescu, Aspecte lirice; Perpessicius, Alte mentiuni; P. Georgescu, Pareri literare, 1964; E. Simion, Orientari in literatura contemporana, 1965; D. Micu - N. Manolescu, Literatura; Al. Oprea, Miscarea prozei, 1967; N. Manolescu, Metamorfozele; V. Cristea, Interpretari critice, 1971; V. Ardeleanu, „A uri", „a iubi", 1971; A. Martin, Poeti contemporani, II, 1971; Zaharia Stancu interpretat de, 1972; V. Bugnariu, Zaharia Stancu, 1974; Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 2, 1975; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 49, 1975; M. Zaciu, in Steaua, nr. 3, 1975; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 37, 1976; Ov. Ghidirmic, Zaharia Stancu sau interogatia nesfirsita, 1977; V. Lipatti, in Romania literara, nr. 41, 1982; N. Carandino, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1982; E. Manu, in Romania literara, nr. 41, 1982; P. Poanta, in Tribuna, nr. 17, 1984; Monica Spiridon, in Romania literara, nr. 26, 1986; M. Scarlat, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1987; Mariana Ionescu, Introducere in opera lui Zaharia Stancu, 1987; Diana Cristev, in Manuscriptum, nr. 1; 2, 1988; Gh. Grigurcu, De la Eminescu; V. Rapeanu, in Romania literara, nr. 34, 1989.

POEZII: 

Unii-mi Spun Ca Esti Inca Frumoasa

Unii-mi spun ca esti inca frumoasa
Eu nu te mai vad azi in nici-un fel
Altadata vietuiam in coliba
Si visam ca traim in castel

Poti sa ma duci intr-o vale adanca
Si sa-mi spui ca ma porti pe campie
Ori despre-un crang de marunte vlastare
Sa-mi spui ca-i o batrana vlasie

Nu stiu in ce parte se afla apusul
Nici rasaritul incotro vine
Unii-mi spun cu cat esti mai orb
Cu-atat lumea o vezi mai bine

Nu-mi mai vad nici macar mainile
Cand le duc la gura sa mi le musc
Altadata ocheam Steaua Polara
Si trageam in ea s-o impusc 

Tu, inimă cuminte, blând miel prior în soare

Tu, inimă cuminte, blând miel prior în soare,

Pe pajişte, sprinţar, în primăvara nouă

Nu cauta să sorbi lumină din izvoare,

Ci potoleşte-ţi setea cu boabe mici, de rouă.

Tu, gând, hulub rotund cu aripile albe,

Nu bizui să sfâşii înaltul cu vultanii,

Ci zborul jucăuş ţi-l despleteşte-n salbe

Prin preajma casei unde te petrecură anii.

Tu, glas, nu mai cerca să plângi în limbi de clopot,

Ci, gureş ca pârâul când şerpui printre flori,

Culege-le mireasma şi spune-le în şopot

Poveşti cu stele care s-aprind şi mor în zori...

Hai cu mine

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi grâu de aur,

Fiecare fir va avea o mie de spice,

Fiecare spic va avea o mie de boabe.

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi struguri albaştri,

Fiecare butaş va avea o mie de struguri,

Fiecare strugure o mie de boabe,

Fiecare bob o mie de butii de must.

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi păduri uriaşe,

Păduri de plopi cu creştetu-n cer,

Păduri de stajar cu rădăcinile

Înfipte adânc până la miezul planetei.

Acolo vom găsi trista mea dragoste,

Pătimaşa mea dragoste o vom găsi

Culcată în iarba coaptă de soare

Ori poate culcată pe un nor alburiu,

Pe un nor de argint alburiu...

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

COSMIN PERȚA

Cosmin Perța
Date personale
Născut	5 decembrie 1982 Vișeu de Sus, Maramureș
Naționalitate	română
Ocupație	poet, prozator
Limbi	limba română[1]
Activitatea literară
Operă de debut	Zorovavel, 2002
Modifică date / text

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Cosmin Perța (n. 5 decembrie 1982, Vișeu de Sus, județul Maramureș) este un poet, prozator, eseist și editor român^[2].

Biografie[modificare | modificare sursă]

Absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, își continuă studiile la Universitatea din București, unde obține o diplomă de masterat în literatură și titlul de doctor în litere cu o teză despre fantastic în literatura est-europeană. Debutează în 2002 cu placheta Zorovavel publicată la Editura Grinta, din Cluj, debut girat de o prefață a lui Victor Cubleșan și de un cuvânt al lui Ion Mureșan^[2].

Urmează volumele de versuri Santinela de lut (Editura Vinea, 2005), Cântec pentru Maria (Editura Vinea, 2007), Bătrânul, o divină comedie (Editura Charmides, 2009), Fără titlu (Editura Paralela 45, 2011)^[3], Cântec de leagăn pentru generația mea (Editura Paralela 45, 2018).

Format ca poet, se afirmă ca prozator odată cu romanul Întâmplări la marginea lumii (Editura Cartea Românească, 2007), continuând cu volumul de proză Două povestiri (Editura Tracus Arte, 2010), Teofil și Câinele de lemn (Editura Herg Benet, 2012), Vizita (Editura Herg Benet, 2013)^[4], În urmă nu mai e nimic (Editura Polirom, 2015), Arșița (Editura Paralela 45, 2019), Dispariția (Polirom, 2021).

Tot în 2021 publică la editura Polirom volumul pentru copii Anisia și uneltele fermecate.

În 2011 publică la Editura Tracus Arte, eseul Introducere în fantasticul de interpretare, iar în 2012 monografia Radu G. Țeposu, rafinament și intuiție, la Editura MNLR.

Printre alte premii relevante, pentru romanul Teofil și Câinele de lemn este desemnat Tânărul prozator al anului 2012^[5], volumul de poeme Cântec de leagăn pentru generația mea obține premiul Observator cultural^[6], iar romanul Arșița Premiul agentiadecarte.ro^[7].

Opera[modificare | modificare sursă]

• Zorovavel ( Editura Grinta, 2002)
• Santinela de lut (Editura Vinea, 2005)
• Cântec pentru Maria (Editura Vinea, 2007)
• Întâmplări la marginea lumii (Editura Cartea Românească, 2007)
• Bătrânul, o divină comedie (Editura Charmides, 2009)
• Două povestiri (Editura Tracus Arte, 2010)
• Fără titlu (Editura Paralela 45, 2011)
• Introducere în fantasticul de interpretare (Editura Tracus Arte, 2011)
• Teofil și Câinele de lemn (Editura Herg Benet, 2012, ISBN 978-606-8335-43-8) [1]
• Radu G. Țeposu, rafinament și intuiție (Editura MNLR, 2012)
• Vizita (Editura Herg Benet, 2013, ISBN 978-606-8530-02-4) [2]
• În urmă nu mai e nimic (Editura Polirom, 2015, ISBN 978-973-46-5573-1) [3] Arhivat în 27 ianuarie 2016, la Wayback Machine.
• Cântec de leagăn pentru generația mea (Editura Paralela 45, 2018, ISBN 978-973-47-2816-9)
• Arșița (Editura Paralela 45, 2019, ISBN 978-973-47-3082-7)
• Anisia și uneltele fermecate (Editura Polirom, 2021, ISBN 978-973-46-8539-4)
• Dispariția (Editura Polirom, 2021, ISBN 978-973-46-8754-1)

POEZII:

Poem despre frumusețe

sub soarele tâmp ca un viezure de pază la vizuină,

miros de muștar, miezul lumii. A fost frig și am auzit ciori

croncănind despre viață și am văzut oameni preocupați vorbind despre pești

în drum spre casă. Și tu azi împlinești 39. M-am simțit bolnav și neputincios

și vântul acela fățarnic îmi răscolea boala pe dinăuntru obligându-mă să tușesc și să scuip.

Cum se mai răsucea în mine.

Ne-am uitat împreună la valuri, am trăit împreună

în mari nefericiri și câteva bucurii în ritmul ciudat al sângelui tău.

Sub soarele tâmp, călduț, al zilei de azi m-am gândit la frumusețea ta,

la cuta aceea pe care o porți sub cearcăne,

sub stratul de piele la dragostea și lumina (vai, ce de cuvinte fără de rost) care te fac altceva.

M-am uitat la picioare, mi-am văzut nesiguranța și asfaltul sfărâmicios și am simțit altceva.

M-am plimbat pe străzi liniștite și am întâlnit pisici scheletice, m-am dus apoi în centrul orașului

și aceleași pisici se cățărau pe clădiri. Tu faci azi 39, ziua e scurtă și noaptea se adună cicatrici

în oraș, iar eu știu doar atât: frumusețea ta este la fel de reală ca asfaltul, ca boala, ca soarele

acesta cu miros de muștar, frumusețea ta croncăne despre viață și îmi vorbește despre pești.

Mă plimb, deci, prin orașul acesta și laud frumusețea ta, dragostea mea, laud și cânt,

până spre dimineață un soare oranj cu păsări tâmpe, cu oameni gri și asfalt pe care călcăm

până ce moartea ne va despărți. Iar frumusețea ta e ceața și aerul și norul prin care toate

vor supraviețui. Frumusețea ta este că fără tine și nici după tine

nu se poate trăi.

Flashback

Spasmodic, inconsistent, indecis, ezitant, nemișcat.

Pornesc dintr-un loc dureros, ziua de 10 august, 2014, cu atmosfera ei sufocantă,

cu aerul ei supra-încălzit într-un cartier în care duhnește continuu a ghenă.

Copiii sunt plecați și tu te zbați în fața depresiei lovindu-te ritmic de ciment.

Nevoia de corp care anulează nevoia de lumină.

În interiorul fiecărei ratări mai există câte o mică ratare.

De 30 de ani caut sensul. De multe ori mi s-a părut că l-am găsit și el m-a abandonat.

Am alergat pentru tine, am slăbit pentru tine, m-am antrenat lovind cu pumnii în pereți pentru tine,

am fost sincer și am blufat pentru tine. Vreau să merg la război pentru tine.

M-am rugat Dumnezeului meu din nou pentru tine, am plâns și am suferit pentru tine,

pentru tot ce s-a întâmplat și se va întâmpla. Vreau să merg la război pentru tine.

Te prefaci liniștit, lucid, superior. Animal. E o chestie de fluide, de creier reptilian, de instinct.

E noapte și am frisoane și m-am îmbrăcat și ție îți pare că eu glumesc

Dar și eu am fost unde ești tu și te înțeleg foarte bine

Și nu-ți vorbesc deci despre mântuire și nici măcar despre văzduh

Cu atât mai puțin despre cât e de inutil să faci poezie.

Mă voi risipi în răcoare, în noapte, în întuneric și voi sta nemișcat.

Nici măcar un deget, o privire, o geană nu voi ridica. Voi sta nemișcat în fericirea mea.

Atât de nemișcat încât nici măcar nu voi mai exista.

Asemănare

Citesc o carte de poezie a unei fete căreia viața i-a luat-o înaintea poeziei.

E un blocaj. Experiența îi e atât de cumplită încât cu greu mai poate transmite ceva.

Orice sugestie pare o sforțare, pare nelalocul ei, oricât de discretă.

Văd aici o asemănare. Mulți ani m-am străduit să exprim ceva care,

pur și simplu, nu voia să iasă afară. Păream artificial și penibil, supraîncărcat.

Dar ceea ce voiam să spun nu era un mesaj de înțelepciune, ci un S.O.S.

și gravitatea căutată a textului era de fapt ecoul, egal în intensitate,

al unei gravități nesfârșit mai simple, al neputinței care mă locuia.

Mă îndepărtez cu repeziciune.

În curând voi fi prea departe pentru a mă putea întoarce

în timpul vieții acesteia.

Și nici nu-mi mai pasă dacă dincolo e ceva.

Lacustră

Azi-noapte am visat că eram iubit.

Locuiam o lacustră de bambus cu un pat de rogojini și stăteam îmbrățișați toată ziua și sentimentul acela umplea camera (o, Doamne, crezusem că l-am uitat cu desăvârșire).

Apoi ea a ieșit și a spus că se întoarce repede, dar știam că nu avea să se întoarcă niciodată. Era întuneric și umed, am coborât în lagună și am început să înot spre larg.

Ușor ca o frunză pe ape.