1. /13 IANUARIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri
Refuzulul împăratului de a amnistia insurgenții, a dus la escaladarea revoltei, rasculatii arzand palate si jefuind depozitele prefecturii si masacrand soldati imperiali și oficiali ai statului. Pe 14 ianuarie. Revolta a devenit o adevărată insurecție. Cincisprezece bazilici printre care Hagia Sofia, Senatul si Palatul Imperial au ars timp de trei zile.
Aproape un sfert din oraș a ars în cele șase zile cât au durat tulburarile, care nu au încetat decât în urma intervenției armatei, conduse de generalul Belisarius, care a ucis peste 30000 de oameni. Armata a surprins mulțimea adunată în Hipodrom în jurul celui pe care voiau să îl proclame împărat, Hepatius, un senator, fiul fostului împărat Anastasiu I.
După încetarea luptelor, execuțiile au continuat, din ordinul împăratului, în rândurile suspecților de crime sau răzvrătire, acest val de execuții prinzându-l și pe Hepatius, care încercase totusi fără sa reuseasca, să oprească răscoala.
Eduard al III-lea (13 noiembrie 1312 – 21 iunie 1377), unul dintre cei mai de succes monarhi ai Angliei din Evul Mediu. El a transformat Regatul Angliei într-o putere militară a Europei. A domnit pe tronul Angliei timp de 50 de ani; de la Henric al III-lea până la George al III-lea nici un alt monarh englez n-a avut o domnie atât de lungă
Filipa de Hainault sau Philippe (d’Avesnes) de Hainaut (24 iunie 1314 – 15 august 1369) a fost regină consort a regelui Eduard al III-lea al Angliei. Eduard, Duce de Guyenne, viitorul ei soț, a promis în 1326 să se căsătorească cu ea în următorii doi ani. S-a căsătorit cu Eduard întâi prin procură, când Eduard l-a expediat în octombrie 1327 pe episcopul de Coventry “pentru a se căsători cu ea în numele său” la Valenciennes (al doilea oraș ca importanță din Hainaut).
Căsătoria a fost celebrată formal la York Minster, la 24 ianuarie 1328, la câteva luni după ascensiunea lui Eduard pe tronul Angliei. În august 1328 el a fixat zestrea soției sale. Filipa a acționat ca regentă în câteva ocazii când soțul ei era departe de regat și adesea l-a însoțit în expedițiile sale din Scoția, Franța și Flandra.
Filipa a câștigat popularitatea poporului englez pentru bunătatea și compasiunea ei pe care le-a demonstrat în 1347 când ea l-a convins pe regele Eduard să cruțe viața burghezilor din Calais. Cel mai mare dintre cei 14 copii ai ei a fost Eduard, Prințul Negru care a devenit un renumit lider militar. Filipa a murit la vârsta de 55 de ani de o boală strâns legată de hidropizie. The Queen’s College Oxford a fost fondat în onoarea ei.
Sicut Dudum denunta relele tratamente la care erau supusi bastinasii Insulelor Canare, cu toate ca erau crestini botezati, si cere eliberarea imediata din sclavie a acestor oameni, fara sa fie necesara vreo plata, iar cei care refuzau punerea in aplicare a acestei Enciclice, urmau sa fie excomunicati. Totusi, acest apel papal a avut un ecou slab in randul stapanilor de sclavi spanioli.
Practic marea majoritate a guansilor care au incercat sa reziste cuceririi spaniole au fost ucisi, iar cea mai mare parte dintre supravietuitori au fost au fost vanduti ca sclavi, multi fiind fortati sa imbratiseze religia catolica. In urma invaziei spaniole, limba si cultura guanșilor au disparut.
Sicut Dudum denunta relele tratamente la care erau supusi bastinasii Insulelor Canare, cu toate ca erau crestini botezati, si cere eliberarea imediata din sclavie a acestor oameni, fara sa fie necesara vreo plata, iar cei care refuzau punerea in aplicare a acestei Enciclice, urmau sa fie excomunicati. Totusi, acest apel papal a avut un ecou slab in randul stapanilor de sclavi spanioli.
Practic marea majoritate a guansilor care au incercat sa reziste cuceririi spaniole au fost ucisi, iar cea mai mare parte dintre supravietuitori au fost au fost vanduti ca sclavi, multi fiind fortati sa imbratiseze religia catolica. In urma invaziei spaniole, limba si cultura guanșilor au disparut.
Nevestele vesele din Windsor (engleză The Merry Wives of Windsor) este o piesă de teatru scrisă în 1597 de William Shakespeare.
În centrul acțiunii este Sir John Falstaff un soldat bețiv și bătăuș. Pentru a pune mâna pe banii unor femei, John fiind convins de farmecul său asupra sexului frumos, va cere în căsătorie în același timp mai multe femei. Femeile se distrează pe socoteala soldatului bețiv, care demascat, va fi atras de femei într-o atrapă. În cele din urmă ghinionistul John Falstaff, trebuie să fugă.
Piesa a servit ca sursă a libretului operei în trei acte Nevestele vesele din Windsor, compusă de compozitorul german Otto Nicolai. Aceeași piesă a constituit, parțial, sursa libretului pentru opera Falstaff, compusă de Giuseppe Verdi.
Callisto este unul dintre cei patru sateliți galileeni ai lui Jupiter. Al doilea satelit ca mărime dintre cei ai lui Jupiter, nu este mai mare decât Mercur. El a fost descoperit în 1610 de către Galileo Galilei. Callisto este al treilea satelit ca mărime din Sistemul solar și al doilea dintre sateliții lui Jupiter, după Ganymede.
Émile Zola (n. 2 aprilie 1840 – d. 29 septembrie 1902) a fost un romancier francez, cel mai important exemplu al școlii naturaliste și o figură majoră a eliberării politice a Franței
J’accuse (în traducere, Acuz) a fost o scrisoare deschisă publicată la 13 ianuarie 1898, în ziarul L’Aurore de către influentul scriitor Émile Zola. Scrisoarea era adresată președintelui Franței Félix Faure, și în ea guvernul era acuzat de antisemitism și de încarcerarea ilegală a lui Alfred Dreyfus, un ofițer francez condamnat la închisoare pe viață pentru spionaj.
Zola a denunțat erorile judiciare și lipsa unor dovezi serioase. Scrisoarea a fost tipărită pe prima pagină a ziarului și a cauzat un scandal public în Franța și peste hotare. Zola a fost acuzat și găsit vinovat de calomnie la 23 februarie 1898. Pentru a evita încarcerarea, s-a exilat temporar în Anglia, de unde s-a întors în iunie 1899. Ca rezultat al popularității scrisorii, chiar și în lumea anglofonă, J’accuse! a devenit o expresie generică a indignării și a acuzării unei persoane puternice.
Enrico Caruso (n. 25 februarie 1873 – d. 2 august 1921) unul dintre cei mai faimoși tenori din istoria operei.
Constantin (Costache) Negruzzi (n. 1808, satul Hermeziu, județul Iași – d. 24 august 1868) om politic și scriitor român din perioada pașoptistă.
La 13 ianuarie 1918 după un ultimatum (dat în 3 ianuarie), Consiliul Comisarilor Poporului din Rusia (guvernul bolşevic rus condus de Vladimir Ilici Lenin) rupe relaţiile diplomatice cu România, între cele două ţări intervenind practic starea de război.
La punctul 2 al declaraţiei se arată că tezaurul în aur al României aflat la Moscova „nu va mai putea fi obţinut de oligarhia română, Consiliul Comisarilor asumîndu-şi răspunderea pentru conservarea şi remiterea în mîinile poporului român„. Trupele ruseşti din România se transformaseră în bande indisciplinate, asupra cărora nimeni nu avea nici cea mai mică autoritate, nici măcar generalul Scerbaciov, comandantul rus al frontului. Tâlhăriile şi crimele împotriva populaţiei civile deveniseră ceva obişnuit.
Comandantul unitatilor bolsevice din Chisinau, expediaza in aceasi zi o telegrama Sovietului soldatilor si marinarilor din Odesa, in care se propunea lichidarea Sfatului Tarii. La Petrograd ministrul roman Diamandy este arestat impreuna cu personalul diplomatic si intreaga misiune militara.
Diplomatul sarb Spoilaikovici isi instiinteaza ministerul de externe ,ca “planul bolsevicilor este revolutia in Romania si intrarea sa, impreuna cu Basarabia, ca republica romana in componenta Republicii Federative Ruse”. După un ultimatum (dat in 3 ianuarie), Consiliul Comisarilor Poporului al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (guvernul bolşevic rus condus de Vladimir Ilici Lenin), rupe relaţiile diplomatice cu România, între cele două ţări intervenind practic starea de război.
La punctul 2 al declaraţiei se arată că tezaurul în aur al României aflat la Moscova “nu va mai putea fi obţinut de oligarhia română, Consiliul Comisarilor asumîndu-şi răspunderea pentru conservarea şi remiterea în mîinile poporului român“. Tezaurul nu a fost restitut României nici pînă în ziua de astăzi.
Trupurile lor neînsufleţite au ajuns în ţară abia la începutul lui februarie, la 11 februarie trenul mortuar sosind în Gara de Nord din Bucuresti, dupa care au fost depuse la Biserica Sf. Ilie Gorgani. Timp de 2 zile, lăcaşul de cult a fost locul de pelerinaj al tuturor celor cu simpatii legionare, timp în care diferite personalităţi din conducerea Gărzii de Fier făceau de gardă la catafalc. Pe 13 februarie a avut loc slujba de înmormantare a celor doi legionari căzuţi pe frontul din Spania.
Henry Ford (n. 30 iulie 1863- d. 7 aprilie 1947), fondator al industriei americane de automobile, a întemeiat Ford Motor Company (1903), autor al unui nou mod de organizare a producției industriale, cunoscut sub denumirea de fordism
At Folsom Prison (în traducere, La închisoarea Folsom) este un album live de Johnny Cash, lansat de Columbia Records în mai 1968. Încă de la cântecul din 1955 „Folsom Prison Blues”, Cash era interesat să cânte într-o închisoare. Ideea lui a fost amânată până în 1967, când schimbările de personal de la Columbia Records i-au adus lui Bob Johnston sarcinile de producție ale materialului lui Cash.
Cash reușise să-și controleze problemele de abuz de droguri și încerca să-și revitalizeze cariera după mai mulți ani de insuccese comerciale. Susținut de June Carter, Carl Perkins și de formația sa, Tennessee Three, Cash a susținut două concerte la Folsom State Prison din Folsom, California la 13 ianuarie 1968. Albumul rezultat a constat din 15 piese din primul concert și două din cel de al doilea.
În ciuda investițiilor inițiale reduse ale casei de discuri Columbia, albumul a devenit un hit în Statele Unite, ajungând pe primul loc în clasamentul country și în primele 15 în clasamentul național al tuturor genurilor. Single-ul principal extras de pe album, o versiune live a piesei „Folsom Prison Blues”, a intrat în top 40, prima a lui Cash de la „Understand Your Man” din 1964.
At Folsom Prison a primit recenzii bune la lansare și popularitatea pe care a acumulat-o a dus la revitalizarea carierei lui Cash și la lansarea unui al doilea album înregistrat într-o închisoare, album intitulat At San Quentin. Albumul a fost relansat cu adăugarea unor noi piese în 1999 și ca set de trei discuri în 2008.
(…) Coloana militară ajunsă la turnul TV a început să tragă cu gloanțe oarbe. Tancurile și soldații au încercuit turnul TV, după care au început să tragă cu muniție de război în aer, și apoi direct în mulțimea adunată în jurul clădirii. Tancurile au trecut direct prin liniile demonstranților. Paisprezece oameni au murit în acest atac, majoritatea împușcați și câțiva striviți de tancuri.
Un parașutist sovietic (Viktor Șațkih) a fost ucis de un glonte ricoșat. Megafoanele montate pe blindate au transmis mesajul lui Juozas Jermalavičius: „Broliai lietuviai, nacionalistų ir separatistų vyriausybė, kuri priešpastatė save liaudžiai, nuversta. Eikite pas savo tėvus, vaikus!” („Frați lituanieni! Guvernul naționalist și separatist care a oprimat poporul a fost răsturnat! Mergeți la părinții și copiii voștri!”). La ora 2, după ce la Comitetul de Radio și Televiziune s-a tras în clădire, peste mulțime, transmisiunea TV a fost întreruptă, ultima secvență filmată arătând un soldat sovietic venind spre cameră și oprind-o.
La ora 2:30, un mic studio TV din Kaunas a început emisia. Un tehnician al programelor locale difuzate din Kaunas o dată pe săptămână a apărut în direct cerând ajutorul pentru a difuza în toată lumea în cât mai multe limbi relatări despre cum armata și tancurile sovietice ucid oameni neînarmați în Lituania. Într-o oră, studioul s-a umplut cu mai mulți profesori universitari transmițând în mai multe limbi.
Micul studio din Kaunas a primit un telefon de amenințare din partea diviziei militare sovietice din oraș. La ora 4 dimineața, studioul a primit vestea că un post suedez de știri a recepționat emisiunea și că a transmis veștile în toată lumea. A urmat un nou apel al diviziei sovietice, un comandant anunțând că studioul nu va fi ocupat dacă nu se dezinformează; ambele apeluri au fost difuzate în direct.
După două atacuri, o mulțime numeroasă (20.000 de oameni noaptea și peste 50.000 dimineața) de susținători ai independenței s-au adunat în jurul clădirii Consiliului Suprem. S-au ridicat baricade anti-tanc și s-au pregătit structuri defensive în clădirile învecinate. S-au înființat capele provizorii. Oamenii din mulțime s-au rugat, au cântat și au strigat slogane pro-independență. Trupele sovietice nu au mai atacat, retrăgându-se.
Aproape 15.000 de mineri de la Compania Națională a Huilei din Valea Jiului au protestat la data de 4 ianuarie 1999 pentru a obține mărirea salariilor și renunțarea la programul de închidere a minelor nerentabile. Aceștia amenințau că vin la București, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute, dar guvernul nu s-a arătat dispus să cedeze în fața greviștilor.
Costa Concordia a fost o navă de croazieră din clasa Concordia care era operată de Costa Cruises, o filială a companiei britanico-americană Carnival Corporation & plc. A fost construită la șantierul naval Fincantieri din Sestri Ponente, Genova, Italia. Numele Concordia a fost ales pentru a exprima “o continuă armonie, unitate și pace între națiunile Europene”
La 13 ianuarie 2012 nava s-a ciocnit de o stâncă în apropierea insulei italiene Giglio din Marea Mediterană. Stânca a sfâșiat bordajul pe o lungime de 70 m, după care nava a fost invadată în bună măsură de apă și s-a înclinat până la un unghi de 65 grade, devenind nemanevrabilă.
Majoritatea celor peste 4.200 de persoane la bord s-au putut salva, dar totuși accidentul s-a soldat și cu 15 morți și 20 de dispăruți, constatați imediat după eșuare. În final, bilanțul a fost de 32 de morți. Se pare că de vină a fost căpitanul navei, Francesco Schettino, care acum este anchetat.
Operația de ranfluare a epavei, cu o lungime de 290 m, s-a încheiat în iulie 2014, după care aceasta a fost remorcată în portul Genova, unde urmează să fie dezmembrată, 80% din materialul rezultat urmând să fie reutilizat. Armatorul navei Costa Concordia a anunțat că ranfluarea și remorcarea navei costă circa 1,5 miliarde Euro, aproape de trei ori cât a costat construirea acesteia.
* 2020 - Oamenii de știință anunță că granulele de praf stelar presolare din meteoritul Murchison s-au format acum cinci până la șapte miliarde de ani și sunt cele mai vechi materiale solide găsite pe Pământ până în prezent.
Meteoritul Murchison este numit după Murchison, Victoria, în Australia. Este unul dintre cei mai studiați meteoriți, datorită masei sale mari (>100 kg), datorită faptului că a fost observată o prăbușire și aparține unui grup de meteoriți bogați în compuși organici.
* 1505: Joachim al II-lea Hector (13 ianuarie 1505 – 3 ianuarie 1571) a fost Prinț-elector de Brandenburg (1535–1571). Membru al Casei de Hohenzollern, Joachim al II-lea a fost fiul lui Joachim I Nestor, Elector de Brandenburg și a soției acestuia, Elisabeta a Danemarcei, Norvegiei și Suediei.
- Johann Georg, Elector de Brandenburg (1525–1598), a avut copii
- Barbara de Brandenburg, Ducesă de Brieg (1527–1595), a avut copii
- Elisabeta (1528–1529)
- Frederic al IV-lea de Brandenburg (1530–1552), Arhiepiscop de Magdeburg și episcop de Halberstadt
- Albrecht (1532-1532)
- Georg (1532-1532)
- Paul (1534-1534)
- Elisabeta Magdalena (1537–1595), căsătorită cu Francis Otto, Duce de Brunswick-Lüneburg
- Sigismund de Brandenburg (1538–1566), Arhiepiscop de Magdeburg și episcop de Halberstadt
- Hedwig de Brandenburg (1540–1602), căsătorită cu Julius, Duce de Brunswick-Lüneburg,
* 1724: Sofia Antonia de Brunswick-Wolfenbüttel (13/23 ianuarie 1724, Wolfenbüttel – 17 mai 1802, Coburg)[1] a fost al 17-lea copil al Ducelui Ferdinand Albert II de Brunswick-Lüneburg. În 1749 s-a căsătorit cu Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld, fiul Ducelui Francisc Josias de Saxa-Coburg-Saalfeld și al Anei Sofia de Schwarzburg-Rudolstadt. Cuplul a avut șapte copii:
- Francisc, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld (1750-1806)
- Prințul Karl Wilhelm de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1751-1757)
- Prințesa Frederica de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1752-1752)
- Prințesa Caroline de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1753-1829)
- Prințul Ludwig Karl de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1755-1806)
- Prințul Ferdinand August de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1756-1758)
- Prințul Frederick de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1758-1758)
(n. , Marktbreit, Germania – d. , Moscova, Imperiul Rus) a fost un medic, botanist, briolog, lichenolog, micolog, desenator și ilustrator german de origine bavareză care a fost profesor universitar la universitățile din Erlangen, Göttingen și Moscova. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Hoffm..
Georg Franz Hoffmann | |
Georg Franz Hoffmann, 1793 | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 13 ianuarie 1760 Marktbreit |
Decedat | 17 martie 1826 (66 de ani) Moscova |
Părinți | Heinrich Hoffmann și NN Sartorius |
Naționalitate | germană |
Cetățenie | Germania |
Ocupație | profesor universitar medic botanist briolog lichenolog micolog desenator |
Activitate | |
Domeniu | botanică medicină |
Instituție | Universitatea din Erlangen Universitatea Georg-August din Göttingen Universitatea din Moscova Consiliul de Stat al Imperiului Rus |
Alma Mater | Academia Nassauensis din Herborn Universitatea din Erlangen |
Organizații | Academia de Științe din Göttingen Academia Leopoldină Academia Rusă de Științe |
Premii | Medalia de aur al Academiei de Științe din Lyon Ordinul „Sfânta Ana” de clasa a 2-a |
* 1865: Prințesa Marie Amélie Françoise Hélène d'Orléans (13 ianuarie 1865– 4 decembrie 1909), a fost prințesă franceză prin naștere și prințesă daneză prin căsătorie.
- Prințul Aage al Danemarcei (1887–1940), căsătorit cu Mathilda Calvi dei Conti di Bergolo în 1914; au avut un fiu
- Prințul Axel al Danemarcei (1888–1964), căsătorit cu Margaretha a Suediei în 1919; au avut doi fii
- Prințul Erik al Danemarcei (1890–1950), căsătorit cu Lois Frances Booth în Ottawa, Canada 1924, a divorțat în 1937; au avut un fiu și o fiică
- Prințul Viggo al Danemarcei (1893–1970), numit Conte de Rosenborg, căsătorit cu Eleonora Green; nu au avut copii
- Prințesa Margaret a Danemarcei (1895–1992), căsătorită cu Prințul René de Bourbon-Parma. Fiica ei Anne are titulatura de "regină" a României.
Marie d'Orléans | |
Prințesă Valdemar a Danemarcei | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Marie Amélie Françoise Hélène d'Orléans |
Născută | 13 ianuarie 1865 Ham, Regatul Unit |
Decedată | (44 de ani) Copenhaga, Danemarca |
Înmormântată | Roskilde Cathedral[*] |
Cauza decesului | gripă |
Părinți | Prințul Robert, Duce de Chartres Prințesa Françoise de Orléans |
Frați și surori | Prince Henri of Orléans[*] Jean d'Orléans, duce de Guise Princess Marguerite of Orléans[*] |
Căsătorită cu | Prințul Valdemar al Danemarcei |
Copii | Aage, Conte de Rosenborg Prințul Axel al Danemarcei Erik, Conte de Rosenborg Viggo, Conte de Rosenborg Prințesa Margaret a Danemarcei |
Cetățenie | Franța |
Ocupație | artistă |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | Prințesă |
Familie nobiliară | Casa de Orléans Casa de Glücksburg |
Constantin I. C. Brătianu (cunoscut şi ca Dinu Brătianu, n. 13 ianuarie 1866 – d. mai 1950) a fost un om politic liberal, membru proeminent al „dinastiei Brătienilor”, ca fiu al lui Ion C. Brătianu şi frate mai mic al lui Ionel Brătianu. De profesie inginer, Dinu Brătianu a deţinut funcţiile de deputat şi ministru, devenind în ultima parte a vieţii sale preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
A studiat ingineria la Școala Politehnică din București și apoi la Institutul de Mine din Paris. Între 1910 și 1938 a fost ales permanent deputat în Parlament din partea Partidului Liberal. In 1933 a fost numit Ministru de Finanțe, iar in 1934 a fost ales președinte al Partidului Național-Liberal. Este arestat in timpul regimului comunist adus de tancurile sovietice si moare in detentie, în anul 1950, in jurul datei de 5-6 mai, probabil în închisoarea de la Sighet.
- Amedeo, al 3-lea Duce de Aosta (21 octombrie 1898 – 3 martie 1942); căsătorit cu Prințesa Anne de Orléans.
- Aimone, al 4-lea Duce de Aosta care a domnit pentru scurt timp ca regele Tomislav al II-lea al Croației (9 martie 1900 – 29 ianuarie 1948); căsătorit cu Prințesa Irene a Greciei și a Danemarcei.
Prințul Emanuele Filiberto | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Emanuele Filiberto Vittorio Eugenio Alberto Genova Guiseppe Maria |
Născut | 13 ianuarie 1869 Genova |
Decedat | (62 de ani) Torino |
Înmormântat | Redipuglia war memorial[*] |
Părinți | Amadeo al Spaniei Maria Vittoria del Pozzo della Cisterna |
Frați și surori | Luigi Amedeo, Duce de Abruzzi Vittorio Emanuele, Conte de Torino Prince Umberto, Count of Salemi[*] |
Căsătorit cu | Prințesa Hélène de Orléans |
Copii | Amedeo, al 3-lea Duce de Aosta Aimone, al 4-lea Duce de Aosta |
Cetățenie | Regatul Italiei |
Ocupație | ofițer |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | Duce |
Familie nobiliară | Casa de Savoia |
Duce de Aosta | |
Predecesor | Amedeo, Primul Duce |
Succesor | Amedeo, al 3-lea Duce |
Vasile Suciu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Copăcel, Hârseni, Brașov, România |
Decedat | (62 de ani) Blaj, România |
Cetățenie | România |
Religie | Biserica Română Unită cu Roma |
Ocupație | preot catolic[*] |
Funcția episcopală | |
Sediul | Blaj |
Titlul | Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș |
Perioada | 1 ianuarie 1920 - 25 ianuarie 1935 |
Predecesor | Victor Mihaly de Apșa |
Succesor | Alexandru Nicolescu |
Cariera religioasă | |
Episcop consacrator | Demetriu Radu |
Titluri precedente | Vicar general capitular |
Alte funcții | Mitropolit al Bisericii Române Unite |
Membru corespondent al Academiei Române |
---|
Ioan Borcea | |
Ioan Borcea | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 13 ianuarie 1879 Buhoci, România |
Decedat | 30 iulie 1936 (57 de ani) Agigea, România |
Naționalitate | Română |
Cetățenie | România |
Ocupație | entomolog[*] |
Activitate | |
Rezidență | România |
Domeniu | Zoologie, oceanologie |
Instituție | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
Alma Mater | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
Cunoscut pentru | Fondatorul oceanografiei românești și a Stațiunii de Cercetări Maritime de la Agigea |
Prințul Arthur | |
Prințul Arthur de Connaught și Strathearn | |
Prințul Arthur în roba Ordinului Jartierei | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Arthur Frederick Patrick Albert |
Născut | 13 ianuarie 1883 Castelul Windsor, Berkshire |
Decedat | (55 de ani) Londra, Regatul Unit |
Înmormântat | Royal Burial Ground[*] |
Cauza decesului | cauze naturale[*] (cancer la stomac) |
Părinți | Arthur, Duce de Connaught și Strathearn Prințesa Luise Margarete a Prusiei |
Frați și surori | Prințesa Margaret de Connaught Prințesa Patricia de Connaught |
Căsătorit cu | Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife |
Copii | Prințul Alastair, Duce de Connaught |
Cetățenie | Regatul Unit |
Ocupație | om politic |
Activitate | |
Apartenență nobiliară | |
Familie nobiliară | Casa de Windsor Casa de Saxa-Coburg-Gotha |
Governor-General of the Union of South Africa[*] | |
Predecesor | Sydney Buxton, 1st Earl Buxton[*] |
Succesor | Alexander Cambridge, Conte de Athlone |
Membru al Consiliului de Coroană al Regatului Unit[*] |
- Prințul Nikita Romanov (13 mai 1923, Londra, Anglia – 3 mai 2007, New York)
- Prințul Alexandru Romanov (4 noiembrie 1929, Paris, Franța – 21 septembrie 2002, Londra, Anglia).
Prințul Nikita Alexandrovici | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 13 ianuarie 1900 Sankt Petersburg, Imperiul rus |
Decedat | (74 de ani) Cannes, Franța |
Părinți | Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei Marea Ducesă Xenia Alexandrovna a Rusiei |
Frați și surori | Prințesa Irina Alexandrovna a Rusiei Prințul Vasili Alexandrovici al Rusiei Prințul Rostislav Alexandrovici al Rusiei Prințul Dmitri Alexandrovici al Rusiei Prințul Andrei Alexandrovici al Rusiei Prințul Feodor Alexandrovici al Rusiei |
Căsătorit cu | Contesa Maria Vorontsova-Dashkova |
Copii | Prințul Nikita Nikitici Prințul Alexandru Nikitici |
Ocupație | aristocrat[*] |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | Cneaz |
Familie nobiliară | Casa Holstein-Gottorp-Romanov |
George Petcu s-a născut pe data de 13 ianuarie 1917 în Grindu, Ialomița. După absolvirea școlii primare din satul natal, a urmat cursurile Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu pe care le-a absolvit în 1937. Între anii 1937-1939 a fost student al Facultății de Litere și Filologie din cadrul Universității din București. S-a stins prematur, pe data de 19 mai 1939, și a fost îngropat în cimitirul din Grindu.
* 1931: Florence Nwanzuruahu Nkiru Nwapa (n. 13 ianuarie 1931 – d. 16 octombrie 1993) a fost o autoare nigerianǎ cunoscută sub denumirea de Flora Nwapa. Aceasta a fost supranumită „mama literaturii moderne africane”. Predecesoare a unei generații de femei africane autoare, ea este cunoscută ca fiind prima romancieră africană care a avut opere publicate în limba engleză în Marea Britanie, astfel primind o recunoaștere internațională, cu primul ei roman Efuru, fiind publicat în 1966 de Heinemann Educational Books
* 1935: George Gană (n. 13 ianuarie 1935, com. Măldăieni, județul Teleorman - d. 8 martie 2010, București) a fost un educator, profesor universitar, critic și istoric literar român. A colaborat la diverse reviste culturale ale epocii, a scris numeroase studii introductive, prefețe și cărți. S-a ocupat, între altele, de editarea operei lui Lucian Blaga.
A urmat cursurile școlii elementare în comuna natală (1942-1949). Este licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București (1960). Doctor în filologie cu teza Opera literară a lui Lucian Blaga. Parcurge toate treptele carierei universitare de la asistent la profesor, între 1960 și 2005. A fost lector invitat la Universitatea Humboldt din Berlin (1963-1965) și la Universitatea din Graz (1975-1978). A fost vreme de aproape patru decenii profesor titular la Facultatea de Litere a Universității din București. Spre sfîrșitul carierei a deținut funcția de șef al Catedrei de Literatură la Facultatea de Litere a Universității din București. A editat, în colaborare cu Dorli Blaga, opera lui Lucian Blaga. A coordonat Centrul de Studii Eminesciene al Universității din București, și a fost membru al Societății Goethe din România.
Istoricul și criticul literar George Gană a decedat la 08 martie 2010 în București și a fost înmormântat în cimitirul Sf. Ilie din capitală.
Volume publicate:
- Opera literară a lui Lucian Blaga, Editura Minerva, 1976
- Tudor Vianu și lumea culturii, Editura Minerva, 1998
- Melancolia lui Eminescu, Editura Fundației Culturale Române, 2002
- în legislatura 1990-1992: URSS, Republica Bulgară, Republica Polonă, Canada, Mongolia;
- în legislatura 2000-2004: Ucraina, Australia;
- în legislatura 2004-2008: Ucraina, Republica Panama, Regatul Hașemit al Iordaniei.
* 1938: Peter Coates (n. 13 ianuarie 1938) este un afacerist și finanțator englez al clubului Stoke City FC. A fondat Bet365 în 2000 și Signal Radio în 1983
* 1944: Zoltan Hosszu (n. 13 ianuarie 1944) este un fost senator român în legislaturile 1990-1992 și 1992-1996, ales în județul Arad pe listele UDMR. În legislatura 1990-1992, Zoltan Hosszu a fost membru în grupurile de prietenie cu Republica Italiană, Republica Polonă, Republica Islamică Iran și Republica Libaneză. În legislatura 1992-1996, Zoltan Hosszu a inițiat o singură propunere legislativă.
* 1950: Moisei Lepădatu (n. 13 ianuarie 1950) este un clarvăzător și prezicător din Republica Moldova.
* 1954: Trevor Charles Rabin (n. 13 ianuarie 1954) este un muzician sud-african, cel mai cunoscut ca chitarist, vocalist și textier pentru trupa britanică de rock progresiv Yes din 1983 până în 1994, iar de atunci compozitor de muzică de film.
* 1955: Huh Jung-Moo (coreeană 허정무, Hanja: 許丁茂, n. 13 ianuarie 1955) este un fost jucător de fotbal și actualul selecționer al Coreei de Sud.
* 1955: Marioara Nistor (n. 13 ianuarie 1955) este un fost deputat român, ales în legislatura 2012-2016 din partea grupului parlamentar PP-DD.
* 1961: Julia Scarlett Elizabeth Louis-Dreyfus[1] (n. 13 ianuarie 1961) este o actriță ,comediantă americană și prezentatoare TV, cel mai bine cunoscută pentru rolurile în sitcom-urile Seinfeld și The New Adventures of Old Christine.
* 1966: Patrick Galen Dempsey (n. 13 ianuarie 1966) este un actor american, cunoscut pentru rolul său ca neurochirurg din drama medicală Anatomia lui Grey. Înainte de Anatomia lui Grey a avut mai multe apariții în televiziune și a fost nominalizat pentru un Premiu Emmy. De asemenea a apărut în câteva filme: Sweet Home Alabama, Made of Honor, Valentine's Day, Flypaper și Transformers: Fața ascunsă a Lunii.
* 1968: Igor Klipii (n. 13 ianuarie 1968, Fundurii Vechi, raionul Glodeni) este un diplomat și politician moldovean.
* 1970: Marco Pantani (n. 13 ianuarie 1970, Cesena d. 14 februarie 2004, Rimini) a fost un ciclist italian, unul dintre cei mai buni cățărători din istoria de ciclismului rutier. El a câștigat în 1998 Turul Franței și Italiei.
Regizor
- La amiază (1997)
- Adrian Copilul Minune (1999, scurt-metraj documentar)
- București-Wien, ora 8:15 (2000, scurtmetraj)
- 17 minute întârziere (2002, scurtmetraj)
- Trafic (2004, scurtmetraj câștigător al Palme d'Or la Cannes 2004)
- Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006, lungmetraj)
- Loverboy (2011, lungmetraj)
- Dincolo de calea ferată (2016) titlu de lucru Rumeno[2]
Scenarist
- București-Wien, 8:15 (2000)
- 17 minute întârziere (2002)
- Trafic (2004)
- Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
- O zi bună de plajă (2008, scurtmetraj premiat cu Ursul de Aur la Berlin 2008)
- Lecția de box (2007, scurtmetraj)
- Muzica în sânge (2010, scurtmetraj)
- Eu când vreau să fluier, fluier (2010, premiat cu Marele Premiu al Juriului Ursul de Argint la Berlin 2010)
- Loverboy (2011)
Producător
- Trafic (2004)
- Ryna (2005)
- Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
- Lecția de box (2007, scurtmetraj)
- O zi bună de plajă (2008)
- Eu când vreau să fluier, fluier (2010)
- Muzica în sânge (2010, scurtmetraj)
- Loverboy (2011) (lungmetraj)
* 1976: Magno Alves (n. 13 ianuarie 1976) este un fotbalist brazilian.
* 1976: Mario Alberto Yepes Díaz (n. 13 ianuarie 1976, Cali, Columbia) este un fost fotbalist columbian care a evoluat pe postul de fundaș.
* 1977: Orlando Jonathan Blanchard Bloom (n. 13 ianuarie 1977, Canterbury, Kent, Anglia) este un actor britanic de cinema. El s-a lansat cu rolul Legolas în Trilogia Stăpânul Inelelor, cunoscând faima prin următoarele apariții în filmele de fantezie, istorice sau de avenură fantastică. Următoarele lui roluri le-au inclus pe Legolas în trilogia Hobbitul, Will Turner în seria Pirații din Caraibe, Paris din Troia și Balian de Ibelin în Kingdom of Heaven.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu