2. /24 IANUARIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Decese, Sărbători

Decese

·      41 - Imparatul roman Caligula, cunoscut pentru excentricităţile sale şi pentru despotismul sau, a fost asasinat de Garda Pretoriană.

Caligula - foto: ro.wikipedia.org

Caligula (latină: Caius Iulius Caesar Augustus Germanicus, 31 august 12 d.Hr. – 24 ianuarie 41 d. Hr.), de asemenea, cunoscut sub numele de Gaius, a fost Împărat Roman intre anii 37-41. Caligula a fost un membru al casei conducătoare convenționale cunoscută sub numele de dinastia Iulio-Claudiana. Germanicus, tatăl sau, era nepotul și fiul adoptat al împăratului Tiberius si a fost un general de succes și unul dintre cele mai iubite figuri publice din Roma.

Tânărul Gaius a primit porecla de Caligula (însemnând „cizma”, diminutivul de Caliga, sandală purtată de soldații romani) de la soldații tatălui său în timp ce i-a însoțit în timpul campaniilor sale din Germania. În timpul domniei sale scurte, Caligula a incercat sa-si sporeasca puterea personala.

El a inițiat o mare parte din proiectele de construcții ambițioase și locuințe de lux pentru el, dar a inițiat și construirea a două noi apeducte din Roma: Claudia Aqua și Anio Novus. În timpul domniei sale, imperiul a anexat regatul Mauritania și l- a făcut provincie. Caligula a fost primul împărat roman asasinat, in urma unei conspirații care implica ofițeri din garda pretoriană, precum și membri ai Senatului roman și a curții imperiale.

Scopul conspiratorilor a fost „să folosească ocazia de a restabili Republica Romană”, dar planul a fost zădărnicit, dupa ce în aceeași zi, garda pretoriană l-a declarat imparat pe unchiul lui Caligula , Claudius..

·     817 - A decedat Stefan al IV-lea, al 97-lea Papa al Bisericii Catolice; (n.cca.770).

Papa Ștefan al IV-lea – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Papa Ștefan al IV-lea (+ 24 ian. 817 la Roma) a fost papă al Romei din 22 iunie 816, fiind astfel succesorul lui Leon al III-lea. Numele lui înseamnă “coroana” (greacă). Sub pontificatul lui Ștefan papalitatea s-a apropiat mult de franci: Regele Ludovic cel Pios este încoronat și uns împărat de către acest papă (cu așa-zisa “coroana lui Constantin”).

Prin acest act, Imperiul francilor intră în tradiția vest-romană. Noul împărat garantează alegeri libere în fruntea bisericii, ceea ce va fi însă valabil abia sub succesorul lui, Pascal I. . Așa cum Ludovic promite neamestcul în treburile Romei, așa îi dă de înțeles papei că nu-i permite vreun amestec în viitorul dinastiei și al imperiului său

·         1002: Otto al III-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (n. 980)

·      1125 - A decedat regele Georgiei, David al IV- lea , cunoscut sub numele de David Intemeietorul; (n.1073).

A fresco of King David IV from Gelati Monastery – foto preluat de pe en.wikipedia.org

David al IV-lea a fost un rege din dinastia Bagrationi, a urcat pe tronul Georgiei în 1089 , la varsta de 16 ani, si a domnit din 1089 până la moartea sa. Este considerat a fi fost cel mai mare conducător georgian în istorie, el reușind sa-i alunge pe turcii selgiucizi din țară, in urma marii batalii de la Didgori în 1121. Reformele sale din armata și administrația i-au permis să se reunească tara și sa aduca o mare parte din Caucaz sub controlul Georgiei.

A sprijinit Biserica Ortodoxa și a fost un promotor notabil al culturii crestine. A fost canonizat de Biserica Ortodoxa Georgiana. David a eliberat în 1123 si Armenia și a fost uns în 1124 drept rege al armenilor, incluzând nordul acestei tari printre domeniile coroanei georgiene, Georgia devenind astfel cea mai importantă putere în Transcaucazia, cuprinzând un ținut întins „din Nicopsia până la Daruband și din Oseția până la Aragaț”. Domnia lui David, supranumit „Constructorul” (Aghmașenebeli în georgiană) este considerată drept debutul unei „Epoci de Aur” în istoria Georgiei.

·         1595: Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria (14 iunie 1529 – 24 ianuarie1595) a fost conducător al Austriei.

Arhiducele Ferdinand de Austria a fost al doilea fiu al lui Ferdinand I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și al Annei Iagello. A fost fratele mai mic al împăratului Maximilian al II-lea. A fost responsabil de administrarea Boemiei în 1547. De asemenea, în 1556 a condus campania împotriva Imperiului Otoman din Ungaria.

* 1826: Henry H. Chambers (n. 1 octombrie 1790 – d. 24 ianuarie 1826) a fost un politician american al partidului Democrat-Republican, care a servit ca senator de clasa III al Senatului Statelor Unite ale Americii din partea statului Alabama începând cu 4 martie 1825 până la decesul său. După deces, a fost înlocuit temporar cu Israel Pickens (care a fost numit), până când următorul senator de Alabama, John McKinley, a putut fi ales.

·         1866 – A murit Aron Pumnul, cărturar român, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. A fost profesor de limba şi literatura română şi un animator cultural de prestigiu, avînd o deosebită vocaţie pedagogică. Printre elevii lui s-a numarat Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată – “La mormîntul lui Arune Pumnul”.

·         1872: William Webb Ellis, cleric anglican, acreditat drept inventatorul rugbiului (n. 1806)
* 1904: Frederic I (germană Herzog Friedrich I von Anhalt) (29 aprilie 1831 – 24 ianuarie 1904) a fost prinț german din Casa de Ascania care a domnit asupra ducatului de Anhalt din 1871 până în 1904.

Ducele Frederic I de Anhalt

Frederic s-a născut la Dessau în 1831 ca al treilea copil și singurul fiu al lui Leopold al IV-lea, Duce de Anhalt și a soției acestuia, Prințesa Frederica Wilhelmina a Prusiei, fiica Prințului Louis Carol al Prusiei.^[1]

A studiat la Bonn și Geneva, și în 1851 a intrat în armata prusacă la Potsdam.

La 22 aprilie 1854, la Altenburg, s-a căsătorit cu Prințesa Antoinette de Saxa-Altenburg. Ea era fiica Prințului Eduard de Saxa-Altenburg și a soției acestuia, Prințesa Amalie de Hohenzollern-Sigmaringen. Cuplul a avut șase copii:^[1]

• Leopold, Prinț Ereditar de Anhalt
• Frederic al II-lea, Duce de Anhalt
• Elisabeta, Mare Ducesă de Mecklenburg-Strelitz
• Eduard, Duce de Anhalt
• Prințul Aribert
• Alexandra, Prințesă de Schwarzburg

În 1863 a devenit moștenitor al Ducatului de Anhalt, când tatăl său, Leopold al IV-lea, a moștenit toate teritoriile Anhalt în urma decesului ducelui de Anhalt-Bernburg.

În 1864, a participat la al doilea război schleswig de partea cumnatului său, Prințul Friedrich Karl al Prusiei, și în perioada 1870-71 în războiul franco-prusac ca general locotenent. A fost prezent la proclamarea lui Wilhelm I ca împărat al Germaniei în Sala Oglinzilor de la Palatul Versailles la 18 ianuarie 1871.

La 22 mai 1871, Frederic i-a succedat tatălui său ca Duce de Anhalt. La 23 ianuarie 1904 el a suferit un atac de apoplexie și a murit a doua zi, la castelul Ballenstedt, la vârsta de 72 de ani. Cum fiul său cel mare Leopold murise din 1886, el a fost succedat de al doilea fiu, Frederic al II-lea, Duce de Anhalt

·         1905: Nicolae Ionescu, publicist și om politic, membru fondator al Societății Academice Române (n. 1820)

* 1909: Petre Sebeșanu Aurelian^[1] (n. 13 decembrie 1833, Slatina - d. 24 ianuarie 1909, București) a fost un economist, agronom, om politic român, membru titular din 1871 al Academiei Române, președinte al acesteia între anii 1901 - 1904. Petre S. Aurelian a fost, de asemenea, prim-ministru al României în perioada 2 decembrie 1896 - 12 aprilie 1897.
A studiat la Colegiul Sfântul Sava, apoi, între 1856 și 1860, în Franța la Școala Superioară de Agronomie din Grignon. Se întoarce în România, unde este angajat ca inginer la Ministerul Lucrărilor Publice și ca profesor la Școala de Agricultură din Pantelimon. A funcționat și ca redactor la publicațiile "Monitorul" și "Agronomia".

A fost ales deputat, senator, numit ministru al Lucrărilor Publice (1877-1878 și 1887-1888) și ministru al Educației (1882-1884).

Petre S. Aurelian a fost ales membru al Academiei Române, înființată în 1871; a deținut funcția de președinte al Academiei în perioada 1901 - 1904.

În anul 2000, sub egida Fundației de Învățământ, Știintă și Cultură "Prof. univ. dr. Alexandru Puiu", a fost înființat la Brăila Liceul Economic "P.S. Aurelian".

La 19 septembrie 2000 a luat ființă la Slatina Colegiul Economic "Petre S. Aurelian".

* 1919: Marele Duce Paul Alexandrovici al Rusiei (Павел Александрович) (3 octombrie 1860 – 30 ianuarie 1919) a fost cel de-al 8-lea copil al Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei și a primei lui soții, împărăteasa Maria Alexandrovna.

Marele Duce Paul copil

Marele Duce Paul s-a născut la 3 octombrie (stil vechi)/21 septembrie (stil nou) 1860 la Palatul Ecaterina din Țarskoe Selo.^[1][2] A fost al optulea și cel mai mic copil al Țarului Alexandru al II-lea al Rusieiși a primei lui soții, împărăteasa Maria Alexandrovna.^[1]

Fiind mezinul unei familii mari, el a fost iubit de părinți și de frați.^[2]Primii ani și i-a petrecut împreună cu doi dintre frații cei mai apropiați ca vârstă: sora lui Marie, și fratele lui Marele Duce Serghei de care era inseparabil.^[3] În jurul nașterii lui Paul Alexandrovici, mama lui a fost afectată de tuberculoză și medicii au sfătuit-o să nu mai aibe copii. Relația dintre părinții lui Paul a încetat.^[4][5] Familia a fost lovită de tragedie odată cu moartea primului copil, Țareviciul Nicolae Alexandrovici în 1865, la doar 21 de ani, în timp ce Paul avea 5 ani.^[6]Anul următor tatăl lor a început relația cu Prințea Ecaterina Dolgorukova, care i-a dăruit trei copii.^[5]

Marele Duce Paul și-a petrecut anii la Țarskoe Selo și la Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg și vacanțele la Livadia, reședința familiei din Crimeea. Pe masura ce timpul trecea și starea de sănătate a împărătesei îi dicta să evite climatul rus aspru, tarina își petrecea luni bune în străinătate cu trei dintre cei mai mici copii la Jugenheim în afara Darmstadt, iar iernile în sudul Franței.^[5] Paul a fost un copil delicat și protejat; el nu a avut niciodată o constituție robustă

Marele Duce Paul a fost educat acasă de profesori particulari. În anii 1870, Paul și fratelui său Serghei au fost rămas în Rusia pentru studiu. Familia hotărâse ca ei să urmeze o carieră militară. Din 1864 până în 1885 profesorul lor a fost amiralul Dmitri Arseniev (1832-1915) care și-a încurajat elevii să dobândească și o educație artistică.^[3] Marele Duce Paul a devenit un bun actor amator și un excelent dansator.^[8] El era iubit datorită caracterului său blând, foarte diferit de cel furtunos al fraților săi mai mari.^[9]

De la naștere el a fost cornet de gardă într-un regiment de infanterie.^[3] Totuși, cariera lui a înaintat mult mai lent decât cea a fraților săi mai mari. El a devenit locotenent în ianuarie 1874 însă era prea tânăr, a fost singurul fiu al Țarului care nu a participat la Războiul ruso-turc din 1877-78. ^[3]

Marele Duce Paul Alexandrovici a fost cunoscut ca o peroană blândă, religioasă și accesibilă oamenilor. În iunie 1880, a fost afectat de moartea mamei sale, a cărei figură delicată și blândă el a moștenit-o. La scurt timo tatăl lui s-a recăsătorit cu cu fosta metresă, Ecaterina Dolgorukova.^[10] Marele Duce Paul, supraprotejat de fratele său Serghei, nu a știut de aventura tatălui. Distrus emoțional de știre, el a plecat în străinătate pentru a se recupera. Era plecat în Italia cu fratele său Serghei când tatăl lor, Țarul Alexandru al II-lea, a fost asasinat la 13 martie (1 martie pe stil vechi) 1881. Fratele lor cel mare a devenit Țarul Alexandru al III-lea.^[11]

Din copilărie Paul a fost foarte apropiat de fratele său Serghei, cei doi rămânând apropiați și după căsătoria lui Serghei cu Prințesa Elisabeta de Hesse și de Rin (1864–1918).^[3] Paul a însoțit cuplul în Anglia pentru a o întâlni pe bunica Elisabetei, regina Victoria, care a fost impresionată plăcut de Paul.^[3] Paul s-a mutat cu Serghei și cu nua lui soție, cu care de asemenea el a devenit apropiat.^[3] Trioul a împărțit casa o perioadă și au făcut împreună o călătorie la Ierusalim, în 1888.^[12] Grand Duke Paul suffered from weak lungs and spent periods abroad to recuperate.^[7] La sfatul medicilor el a vizitat Grecia în 1887.

·         1920: Amedeo Modigliani, pictor italian, sculptor (n. 1884)

·         1924: Marie-Adélaïde, Mare Ducesă de Luxembourg (14 iunie 1894 – 24 ianuarie 1924) a fost fiica cea mare a Marelui Duce William IV de Luxembourg și a Mariei Anne a Portugaliei. Bunicii materni erau Miguel al Portugaliei și Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg.

Marie-Adélaïde, Mare Ducesă de Luxembourg

Cea mai mare din șase surori, Marie-Adélaïde a fost proclamată moștenitoare prezumptivă la 10 iulie 1907, pentru a rezolva criza de succesiune. Când tatăl ei a decedat la 25 februarie 1912, ea a devenit prima Mare Ducesă de Luxembourg. De asemenea, a fost prima suverană a Luxembourguluidin 1296 care a fost născută în țară.

A fost puternic interesată de politică și a luat parte în mod activ la guvernare și la viața politică din Marele Ducat. În timpul Primului Război Mondial, ea s-a bucurat de o relație destul de cordială cu ocupanții germani, lucru pentru care a fost aspru criticată după sfârșitul războiului. Cu toate că ea nu a făcut nimic neconstituțional, voci din Parlament au început să ceară abdicarea ei, în ianuarie 1919. În același timp, figuri politice proeminente, în ambele țări învecinate Franța și Belgia aveau planuri de anexare a Marelui Ducat și, astfel, aveau un interes legitim de a discredita pe Marie-Adelaide. După consultarea cu prim-ministru al Luxembourgului, ea a abdicat la 14 ianuarie 1919, și a fost urmată de sora ei mai mică, Charlotte.

Marie-Adélaïde a intrat la Carmelite, în Modena, Italia în 1920. Mai târziu, ea s-a alăturat la "Surorile Săracilor" din Roma luându-și numele de Sora Maria. Agravarea sănătății ei nu i-a permis să rămână călugăriță, și în cele din urmă a trebuit să plece din mănăstire. S-a mutat la Castelul Hohenburg din Bavaria unde a murit de gripă în 1924. La 22 octombrie 1947, trupul ei a fost înmormântat în Cripta Ducală de la Catedrala Notre-Dame din Luxembourg.

* 1935: Constantin Dumitrescu zis „Turcu” (n. 25 februarie 1868, Morunglav - d. 24 ianuarie 1935, Craiova) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. La naștere a purtat numele de familie „Dumitrache” pe care l-a schimbat ulterior în „Dumitrescu”.

A îndeplinit funcții de șef de stat major de divizie și comandant de brigadă și divizie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918

După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, ConstantinDumitrescu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cea mai importantă fiind cea de comandant al Regimentului 56 Infanterie.^[4][5][6][7]

În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcțiile de șef de stat major al Diviziei 1 Infanterie, comandant al Brigăzii 12 Infanterie, comandant al Brigăzii 22 Infanterie, și comandant al Diviziei 7 Infanterie. distingându-se în mod special în cursul Bătăliei de pe Valea Jiului, din anul 1916, precum și în operațiile militare postbelice

·         1960: Edwin Fischer (n. 6 octombrie 1886, Basel — d. 24 ianuarie 1960, Zürich) a fost un pianist și dirijor elvețian. A fost unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului 20, apreciat în mod deosebit în repertoriul german: Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven și Franz Schubert. A fost de asemenea unul dintre cei mai mari profesori de pian ai timpurilor moderne.

·         1962: André Lhote, pictor francez (n. 1885)

·         1965: Sir Winston Leonard Spencer Churchill (n. 30 noiembrie 1874 - d. 24 ianuarie 1965) a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în Al Doilea Război Mondial. Deseori apreciat ca fiind unul din cei mai mari lideri de război ai secolului, a servit ca prim-ministru în două mandate (1940-1945) și (1951-1955). A fost ofițer în Armata Britanică, istoric, scriitor și artist. Este singurul prim-ministru britanic laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în 1953) și a fost prima persoană care a primit titlul onorific de Cetățean de Onoare al Statelor Unite.

Churchill s-a născut în familia aristocrată a Ducilor de Marlborough. Tatăl său, Lord Randolph Churchill, a fost un politician carismatic care a îndeplinit funcția de ministru de finanțe. Mama sa, Jenny Jerome, a fost o americancă care avea o poziție socială importantă. Ca tânăr ofițer de armată, a participat la bătălii din India Britanică, Sudan și la Al Doilea Război al Burilor. A fost corespondent de război și a scris cărți despre acestea.

Fiind în prim planul politicii britanice pentru cincizeci de ani, a deținut mai multe funcții politice și ministeriale. Înainte de Primul Război Mondial, a îndeplinit funcțiile de Președinte al Comisiei de Comerț, Ministru al Afacerilor interne și Prim Lord al Amiralității în cabinetul liberal al lui Asquith. A continuat în poziția de Prim Lord al Amiralității până la Campania Gallipoli. A luptat puțin pe Frontul de vest, la comanda celui de-al 6-lea batalion al Infanteriei. S-a întors în guvern ca Ministru al Munițiilor, secretar de stat pentreu război și secretar de stat al aviației. După război, Churchill a fost din nou numit ministru de finanțe între anii 1924–1929 în gurvernul conservator al lui Baldwin, luând în anul 1925 decizia ca lira sterilină să redevină convertibilă în aur, la fel cum era după război, care a pus o presiune deflaționistă pe economia Marii Britanii.

În anii '30, Churchill a avertizat parlamentul de pericolul reprezentat de Germania Nazistă și campania sa de reînarmare. La izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost numit din nou Prim Lord al Amiralității. După demisia lui Neville Chamberlain la data de 10 mai 1940, Churchill a devenit prim-ministru. Refuzul constant de a accepta înfrângerea, predarea, sau un compromis pentru pace a ajutat Marea Britanie în prima parte a războiului când Marea Britanie era singura țară activ implicată împotriva lui Hitler. Churchill este cunoscut pentru discursurile și emisiunile radiofonice despre război. A condus Marea Britanie ca prim-ministru până la asigurarea victoriei împotriva Germaniei Naziste.

După ce Partidul Conservator a pierdut alegerile din 1945, a devenit Lider al opoziției. În 1951, a devenit din nou prim-ministru, până în 1955. După moartea sa, Regina Elizabeta a II-a i-a acordat onoarea unei „înmormântări de stat”, fastuoase, la care s-au adunat cei mai mulți oameni politici din istorie.^[12] Numit Cel mai mare britanic din toate timpurile înr-un sondaj din 2002, Churchill este considerat una dintre cei mai influente persoane din istoria Marii Britanii.

Churchill și-a întâlnit viitoarea sa soție, Clementine Hozier, în 1904, la un bal la Crewe House, casa Earl de Crewe și a soției lui Crewe, Margaret Primrose (fiica lui Archibald Primrose, al 5-lea Earl de Rosebery și Hannah Rothschild).^[28] În 1908, s-au întâlnit din nou la o petrecere dată de Lady St Helier. Churchill a fost așezat lângă Clementine, și curând au început să se îndrăgostească.^[29] A cerut-o în căsătorie pe Clementine în timpul unei petreceri la Palatul Blenheim pe 10 august 1908, în micul Templu al Dianei.^[30]

Pe 12 septembrie 1908, s-au căsătorit în St. Margaret's, Westminster. Cel care a condus ceremonia a fost Episcopul de St Asaph.^[31] Cuplul și-a petrecut luna de miere la Casa Highgrove din Eastcote.^[32] În martie 1909, cuplul s-a mutat într-o casă din 33 Eccleston Square.

Primul lor copil, Diana, s-a născut în Londra pe data de 11 iulie 1909. După naștere, Clementine s-a mutat în Sussex pentru a se recupera, în timp ce Diana a stat în Londa cu dădaca sa.^[33] Pe 28 mai 1911, al doilea lor copil, Randolph, s-a născut în casa din 33 Eccleston Square.^[34]

Al treilea copil, Sarah, s-a născut pe 7 octombrie 1914 la Admiralty House. Clementine era îngrijorată în această perioadă deoarece Winston a fost trimis în Antwerp de guvern pentru a „întări rezistența unui oraș asediat”, după știrile care spuneau că belgienii intenționau să predea orașul.^[35]

Al patrulea copil, Marigold Frances Churchill, s-a născut pe 15 noiembrie 1918, la patru zile după sfârșitul Primului Război Mondial.^[36] În luna august a anului 1921, copii lui Churchill au fost dați în grija unei bone din Kent pe nume Mlle Rose. Între timp, Clementine călătorea prin Eaton Hall pentru a juca tenis cu Hugh Grosvenor, al Doilea Duce de Westminster și familia sa. Aici Marigold contactează o răceală, care s-a părut că a trecut. Nu a fost așa, răceala ducând la septicemie, care i-a fost fatală, aceasta murind pe data de 23 august 1921 și a fost înmormântată la Cimitirul Kensal Green trei zile mai târziu.^[37]

Pe 15 septembrie 1922 s-a născut ultimul copil al lui Churchill, Mary. În aceași lună, familia Churchill a cumpărat Chartwell, în care Winston a locuit până la moartea sa în 1965.

* 1976: Emil Bodnăraș (n. 10 februarie 1904, satul Iaslovăț, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria - d. 24 ianuarie 1976, București) a fost un lider comunistromân, general al Armatei Române și spion sovietic

Emil (Emilian) Bodnăraș s-a născut la 10 februarie 1904 în satul Iaslovățdin Ducatul Bucovinei (care făcea parte la acea vreme din Austro-Ungaria, iar astăzi se află în județul Suceava).^[3] Emil Bodnăraș provenea dintr-o familie mixtă – tatăl său, Ion Bodnăraș (14 august 1871 - 31 martie 1924), era funcționar de etnie ucraineană, iar mama sa, Elisabeta Bodnăraș (2 martie 1879 - 22 iunie 1958), era de etnie germană. A avut un frate mai mic, Manole Bodnăraș (1909-1985), care era de meserie fotograf.

A urmat Liceul „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, absolvit „cu distincție” (1924), Facultatea de Drept a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Școala Militară din Timișoara (absolvită în 1927, ca șef de promoție) și Școala specială de ofițeri de artilerie din București (1930, șef de promoție).^[4]

După terminarea Școlii de ofițeri de artilerie, Bodnăraș a fost avansat la gradul de locotenent și încartiruit în garnizoana din Cernăuți. Cariera militară ca ofițer de artilerie a fost întreruptă, după unii autori, de un conflict cu un membru al Casei Regale a României. În altă versiune se afirmă că a avut o aventură amoroasă cu soția unui comandant al său și s-ar fi compromis astfel.^[5] A fost transferat într-o garnizoană din Basarabia, la Sadagura,în cadrul regimentului 12 artilerie, unde a fost contactat de elemente comuniste ^[6], devenind spion sovietic. Cu prilejul notării anuale pentru anul 1931, col. Ioan Rizescu, comandantul regimentului 12 artilerie, observă valoarea lui Bodnăraș ca ofițer, dar îi reproșează în raport "lipsa de tact, bețiile și frecventarea unor persoane lipsite de patriotism".

În februarie 1932, Emil Bodnăraș dezertează și fuge în URSS. În urma cercetărilor s-au stabiilit condițiile dezertării sale. După ce în ziua de 13 februarie 1932 a solicitat o permisie, în seara zilei de 15 februarie 1932 a plecat din Sadagura la Hotin, unde a ajuns a doua zi. În aceeași seară, se duce la pichetul de grăniceri de la punctul «Cetatea Hotinului», unde face o recunoaștere a graniței și se interesează de la soldații de pază unde sunt posturile fixe de grăniceri (românești și sovietice) și dacă gheața este suficient de rezistentă. A doua zi dimineața, patrulele de grăniceri care inspectau malul Nistrului au găsit un chipiu de locotenent și un toc de revolver, iar pe gheață se vedeau urme ce duceau spre malul stâng al Nistrului.^[7][8]

Nu se cunoaște cu ce s-a ocupat în Uniunea Sovietică, dosarul său de cadre de la Moscova menționând ocupația de contabil, între anii 1932 și 1935 la Moscova și Astrahan.^[9] A fost pregătit ca agent sovietic la o școală din Astrahan.^[10] La Moscova, Bodnăraș a frecventat Școala superioară a serviciilor speciale sovietice.

În anul 1944, Bodnăraș s-a deplasat la București și a luat legătura cu Constantin Pârvulescu și cu Iosif Rangheț, pretinzând că este mandatarul Kremlinului, în vederea reorganizării Partidului Comunist. Împreună, cei trei au complotat pentru înlăturarea din funcția de secretar general al PCR a lui Ștefan Foriș, acuzat că ar fi trădător și agent al Siguranței.

Triumviratul Pârvulescu - Rangheț - Bodnăraș a deținut conducerea partidului până la evadarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din închisoare în august 1944.

Bodnăraș s-a ocupat de organizarea unor organizații paramilitare clandestine (gărzile patriotice), cărora în timpul perioadei comuniste a istoriei românești li s-a dat o importanță exagerată.^[16] Împreună cu colonelul Dumitru Dămăceanu a coordonat activitățile de sabotare a porțiunii de front numită "Poarta Iașului" din Moldova în timpul ofensivei sovietice din august 1944, așa-numita „Operațiune Iași-Chișinău”

La data de 23 august 1944, Emil Bodnăraș (cu numele conspirativ de inginerul Ceaușu) a participat împreună cu Lucrețiu Pătrășcanu, ca reprezentanți ai PCR, la acțiunea condusă de către Regele Mihai de demitere a guvernului mareșalului Ion Antonescu. A făcut parte din grupul de comuniști care l-a preluat în custodie pe Ion Antonescu și pe ministrul Mihai Antonescu. Cei doi au fost ținuți prizonieri într-o casă conspirativă a partidului mai înainte de a fi predați autorităților militare sovietice.

Mai târziu și-a continuat ascensiunea politică care este cunoscută public.

·         1977: Ion Istrati, prozator român (n. 1921)

·         1983: George Dewey Cukor (n. 7 iulie 1899, New York – d. 24 ianuarie 1983, Los Angeles, California) a fost un regizor de film american.

·         2002 - A murit francezul Pierre Bourdieu, unul dintre cei mai importanţi filosofi şi sociologi contemporani («Theorie de la pratique», «Ce que parler veut dire», «La Misere du monde», «Les structures sociales de l'economie») (n.1.08.1930).

·         2006 – A încetat din viaţă istoricul ieşean Gheorghe Platon, membru titular al Academiei Române. A colaborat la (“Domeniul feudal în Moldova în preajma Revoluţiei de la 1848″, “Lupta românilor pentru unitate naţională. Ecouri în presa europeană”, “Cum s-a înfăptuit România modernă. O perspectivă asupra strategiei dezvoltării” (în colab.), “Unirea Principatelor Române”, “De la formarea naţiunii la Unirea cea Mare. Studii de istorie modernă” (6 volume) şi a colaborat la “Tratatul de Istorie a Românilor”; (n. 26 februarie 1926).

·         2013: Dan Mihăescu (n. 5 iunie 1933^[1] - d. 24 ianuarie 2013, București, România)^[2] a fost un umorist, scenarist și regizor român. Mihăescu a fost un apropiat al actorului Toma Caragiu, pentru care a scris și a regizat cele mai multe momente satirice, printre care „Așa e în tenis” și „Fabula”

* 2016: Marvin Minsky (n. 9 august 1927, New York – d. 24 ianuarie 2016, Boston) a fost un expert american în științe cognitive din domeniul inteligenței artificiale, cofondator al laboratorului de inteligență artificială de la MIT, laureat al Premiului Turing în 1969
* 2017: Dan Grigore Adamescu (n. 20 septembrie 1948, Râmnicu Vâlcea, România – d. 24 ianuarie 2017, București, România) a fost un controversat^[1] om de afaceri român.^[2] A deținut companiile Astra Asigurări, AXA Life Insurance, Unirea Shopping Center, Medien Holding(trustul care deține ziarul România Liberă) și FC Oțelul Galați prin intermediul companiei The Nova Group.^[3] De asemenea, a deținut acțiuni la Baumeister (construcții), Mega Construct (energie), City Business Center, Modern Business Center (imobiliare), Rex^[4][5],InterContinental și Pullman (industria hotelieră) și MegaVision (retail electrocasnice)^[6].

Tatăl său a fost procuror militar.^[7]

La 27 mai 2016 a fost condamnat definitiv la 4 ani și 4 luni închisoare cu executare, într-un dosar de corupție privind soluții favorabile în dosare de insolvență

Sărbători

·         Sf Cuv. Xenia din Roma; Sf Xenia din Petersburg (Tedeum) (calendar creștin-ortodox)

* România: Ziua Academiei de Poliție