joi, 26 ianuarie 2023

  2. /27 IANUARIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Decese, Sărbători


Decese
·         98: Moare imparatul Nerva (n.37), iar fiul său adoptiv Marcus Ulpius Nerva Traianus ii succede fără nici un incident pe tronul Imperiului Roman. Marcus Ulpius Nerva Traianus (n.18 septembrie 53 – d. 9 august 117), a condus Imperiul Roman între anii 98-117, fiind al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai imperiului si primul roman ne-italian care a devenit împărat. A fost adoptat de imparatul Nerva la data de 27 octombrie 97 si desemnat coregent și succesor la tron, in timp ce era guvernatorul provinciei Germania Superior, unul dintre cei mai talentați generali ai Imperiului. In anul 106 e.n. a cucerit Dacia, dupa doua razboaie grele. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.
·         672: A decedat Vitalian (Papă al Romei în perioada 30 iulie 657 – 27 ianuarie 672). Papa Vitalian (+ 27 ian. 672) a fost Papă al Romei în perioada 30 iulie 657 – 27 ianuarie 672. A fost al 76- lea Papa la Vatican. Despre tinerețea lui se știe doar atât că s-a născut la Segni iar numele tatălui său era Anastasius. După decesul papei Eugen I pe 2 sau 3 iulie 657 a fost ales papă, fiind întronat pe 30 iulie. Numele său înseamnă „cel care îți dă multă viață”. A încercat să restabilească relații mai prietenești între bisericile crestine apus și răsărit, insă, tocmai in timpul lui Vitalian, monotelismul – considerat eretic de către Roma – se răspândise în Bizanț până la cele mai înalte niveluri ale societății (împăratul Constans al II-lea, Patriarhul Petros și alții). Cu toate că n-au fost rezolvate conflictele cu caracter dogmatic, Vitalian a reușit prin mai multe scrisori să creeze o bază nouă pentru un contact reciproc. Apogeul acestui schimb a fost atins când Constans al II-lea a stat în vizită la Roma între 5 și 7 iulie 663 ca să-i combată de acolo pe longobarzi. Ca oaspete, a asistat la două slujbe religioase în catedrala Sf. Petru, luând și cina împreună cu Vitalian. A reușit să întindă influența papală în Anglia și pe insula Creta. În Anglia, conflictele religioase între britanici și anglo-saxoni au fost stinse după ce călugărul Teodor de Tarsus a ajuns noul arhiepiscop de Canterbury. Vitalian a fost înmormântat în Bazilica Sfântul Petru din Roma. Biserica Romano-Catolică îl venerează ca sfânt, data comemorării sale fiind 27 ianuarie.
* 1547: Anna Iagello (n. 23 iulie 1503, Buda – d. 27 ianuarie 1547, Praga) a fost regină a germanilor, prin căsătoria cu împăratul Ferdinand I.
A fost cel mai mare copil și singura fiică a regelui Ladislau al II-lea Jagello (1456–1516) și a celei de-a treia soții a acestuia, Anne de Foix. A fost sora mai mare a lui Ludovic II Iagello.
Bunicii paterni au fost regele Cazimir al IV-lea al Poloniei, Mare Duce de Lituania din dinastia Iagello și Elisabeta de Austria, una din moștenitoarele Boemiei, ducatului Luxemburg și ducatul Kujavia. Bunicii materni au fost Gaston de Foix, Conte de Candale și infanta Ecaterina de Navara.
S-a născut la Buda (astăzi Budapesta). Moartea lui Vladislav al II-lea, la 13 martie 1516, a lăsat copiii săi în grija lui Maximilian I, Împărat Roman. Era aranjat ca Anna să se căsătorească cu nepotul împăratului, Arhiducele Ferdinand de Austria, al doilea fiu reginei Ioana a Castiliei și al soțului acesteia, Filip I de Castilia.
Anna s-a căsătorit cu Ferdinand la 25 mai 1521 la Linz, Austria. La acel moment Ferdinand guverna teritoriile habsburgice în numele fratelui său mai mare, Carol al V-lea, Împărat Roman. S-a stipulat că Ferdinand ar trebui să-i succeadă fratelui Annei dacă acesta ar fi murit fără moștenitori masculini.
Fratele ei Ludovic a fost ucis în Bătălia de la Mohács împotriva sultanului Suleiman Magnificul la 29 august 1526. Tronul Boemiei și Ungariei a rămas vacant. Ferdinand a pretins ambele regate și a fost ales rege al Boemiei la 24 octombrie același an. Ungaria a fost un caz mai dificil; Suleiman anexase mare parte din țară.
Ferdinand a fost proclamat rege al Ungariei de un grup de nobili însă o altă facțiune de nobili ungari au refuzat să permită un conducător străin și l-au ales pe Ioan I Zápolya ca rege alternativ. Conflictul dintre cei doi rivali a durat până în 1571.
În 1531, fratele mai mare a lui Ferdinand, Carol al V-lea, l-a recunoscut pe Ferdinand ca succesorul său la tronul Sfântului Imperiu Roman. Anna și Ferdinand au avut 15 copii, toți născuți în Boemia sau Ungaria.
Între timp, Anna a servit ca regină consort a Boemiei și ca una din cele trei regine ale Ungariei până la moartea ei. A murit la Praga la vârsta de 43 de ani.
În 1556, Carol al V-lea a abdicat și Ferdinand i-a succedat ca împărat, la nouă ani după decesul Annei.
Copii: 
·         1595: Sir Francis Drake, explorator englez (n. c.1540)
* 1613: Anna de Saxonia (16 noiembrie 1567 - 27 ianuarie 1613), a fost o nobilă germană, membră a Casei de Wettin (ramura Albertină) și prin căsătorie Ducesă de Saxa-Coburg-Eisenach.
Născută la Dresda, ea a fost al 12-lea copil din cei 15 ai Electorului Augustus de Saxonia și ai Prințesei Anna a Danemarcei. Dintre frații ei doar ea și alți trei au atins vârsta adultă.
La 4 mai 1584 și fără consimțământul tatălui ei, Anna s-a logodit cu Johann Casimir, Duce de Saxa-Coburg. Nunta a avut loc la Dresda la 16 ianuarie 1586, iar ea a primit ca zestre 30.000 de taleri și orașul Römhild. Vesela și impetuoasa ducesă a organizat curând festivități magnifice la noua ei curte.
Mariajul ei a eșuat: soțul ei prefera vânătoarea și deci petrecea câteva săptămâni departe de ea. La sfârșitul lunii septembrie 1593 ducesa a fost prinsă de soțul ei în adulter. Imediat Johann Casimir a ordonat arestarea ei și a iubitului ei, Ulrich de Lichtenstein. În ciuda scrisorilor pe care Anna le-a trimis soțului ei și a rudelor care l-au rugat s-o ierte, la 12 decembrie, la Jena, Schöppenstuhl (Înalta Curte) a anulat căsătoria și i-a condamnat pe ambii iubiți la decapitare prin sabie. Johann Casimir în ultimul moment a schimbat pedeapsa la închisoare pe viață. Fratele Annei, Electorul Christian I a confirmat sentința și a refuzat să o ajute, ea împărțind aceeași cu sora ei Elisabeta.
Anna a fost trimis prima dată la Eisenach, apoi la Castelul Kahlenberg, în 1596 la a fosta mănăstire Sonnefeld și în cele din urmă (1603), la Veste Coburg, unde a murit în 1613, la vârstă de 45 de ani. A fost îngropată la Klosterkirche, Sonnefeld. Ulrich de Lichtenstein a murit în închisoare douăzeci de ani mai târziu, la 8 decembrie 1633 la doar trei zile după ce i-a fost anunțată vestea că va fi eliberat.
În 1599 Johann Casimir s-a căsătorit pentru a doua oară verișoara primară a Annei, Margaret de Brunswick-Lüneburg; pentru a o umili pe prima lui soție el a sărbătorit această ocazie cu faimosul Coburg Taler: pe avers a arătat un cuplu care se săruta cu inscripția WIE KVSSEN SICH DIE ZWEY SO FEIN (Un bun sărut între doi), în timp ce reversul o arăta pe Anna îmbrăcată ca o călugăriță cu inscripția: WER KVST MICH - ARMES NVNNELIN (cine te sărută acum, săracă călugăriță?).
·         1740: Louis Henri de Bourbon, Duce de Bourbon, Prinț de Condé (18 august 1692 – 27 ianuarie 1740) a fost șeful Casei Bourbon-Condéramură a casei regale franceze Casa de Bourbon din 1700 până la moartea sa și prim ministru în timpul regelui Ludovic al XV-lea din 1723 până în 1726.
Louis Henri s-a născut la Versailles ca fiul cel mare al lui Louis al III-lea, Prinț de Condé și a soției acestuia, Louise-Françoise de Bourbon, fiica cea mare recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea și a metrese sale,Madame de Montespan. Pe linie paternă a fost nepot al lui Louis de Bourbon, le Grand Condé.
În urma morții altor moștenitori la tronul Franței, la începutul secolului al XVIII-lea (cu excepția ducelui de Anjou, nepot al regelui Ludovic al XIV-lea și viitor rege sub numele de Ludovic al XV-lea), Bourbon a fost al treilea în linia succesiune la tron, fiind precedat de Filip al II-lea, Duce de Orléans, care a devenit regent, și de fiul acestuia, Louis d'Orléans, Duce de Chartres. A fost prim-ministru în timpul domniei regelui Ludovic al XV-lea din 1723 până în 1726.
Probabil înainte de a împlini vârsta de 25 de ani, în urma unui accident la vânătoare, și-a putut folosi un singur ochi
În septembrie 1715, Philippe d'Orléans, care tocmai devenise regent în numele micului rege în vârstă de 5 ani, Ludovic al V-lea, l-a numit pe ducele de Bourbon, pe atunci în vârstă de 23 de ani, în primul său Consiliu de Regență, cel mai înalt corp consultativ al guvernului francez în timpul minoratului regelui, echivalent cu Consiliul Regelui, în timpul domniei unui rege adult.
În 1718, el l-a înlocuit pe Louis-Auguste de Bourbon, duce du Maine ca supraveghetor al educației regelui. Asta s-a întâmplat la Consiliul de Regență din 26 august, la care Maine și contele de Toulouse, cei doi fii recunoscuți ai regelui Ludovic al XIV-lea, au fost retrogradați în rang.[2][3][4][5][6] Instruirea tânărului rege n-a fost afectată, vechiul pedagog André-Hercule de Fleury, episcop de Fréjus, rămânând în funcție.
Multe dintre descrierile contemporanilor vorbesc despre lipsuri ale caracterului ducelui: lăcomie, moravurile proaste și prostie.[2][7][8][9][10][11] De exemplu, Barbier a spus că: "are o minte foarte limitată, nu știe nimic, îi place doar vânătoarea

Marchiza de Prie, amanta ducelui de Bourbon
La 2 decembrie 1723, după moartea ducelui d’Orléans, ducele de Bourbon a ceut imediat regelui succesiunea sa ca prim-ministru. Cu aprobarea lui Fleury, Ludovic al V-lea a acceptat. Cu toate acestea, el a promis să nu-l vadă pe Bourbon în absența lui Fleury. Urât, cu un singur ochi, Ducele de Bourbon a fost considerat în cuvintele epocii, "spirit mic". Cardinalul de Bernis a scris în memoriile sale despre primul-ministru: "Dacă onestitatea și bunele intenții ar fi fost suficiente pentru a această poziție importantă, ducele ar fi putut spera că va reuși, dar el nu are talent și adesea nici sfaturi bune."
Acesta avea un temperament nestatornic și grăbit. S-a îmbogățit foarte mult (peste 20 de milioane de livre) datorită "sistemul de drept". Amanta ducelui, marchiza de Prie, a avut o mare influență asupra lui. Bourbon a abandonat o parte din afaceri lui Fleury, în special cele religioase, inclusiv cearta în legătură cu bula Unigenitus.
Una dintre primele mutări pe care le-a făcut ca prim-ministru a fost să-l înlocuiască pe d'Argenson, ministrul poliției cu Nicolas Ravot d'Ombreval, care era rudă cu de Prie. Acest lucru i-a dat lui Bourbon controlul de cenzură al presei, și de asemenea, control asupra poștei.[13]
Una dintre cele mai importante realizări ale prim-ministrului duce a fost aranjamentul căsătoriei regelui. Regele era logodit încă din 1721, de la vârsta de 11 ani, cu Mariana Victoria, Infanta Spaniei, fiica regelui Filip al V-lea al Spaniei (care era nepotul regelui Ludovic al XIV-lea al Franței). În 1724 Infanta avea 6 ani și unii au considerat că Franța va trebui să aștepte prea mulți ani pentru un moștenitor. De asemenea, se temeau că dacă Ludovic al XV-lea moare fără moștenitori, atunci regele Spaniei, Filip al V-lea de Bourbon, va ignora Tratatul de la Utrecht prin care a renunțat la drepturile sale asupra coroanei franceze și va revendica tronul, cufundând Franța și Spania în conflict cu celelalte puteri europene.

Porțelan din colecția Prințului de Condé, Gardiner Museum, Toronto, Ontario, Canada.
Se pare că în vara anului 1724, marchiza de Prie, și, de asemenea, Ducele, au luat în considerare ruperea logodnei lui Ludovic al XV-lea cu Infanta, în ciuda ofensei adusă Spaniei, și găsire unei soții care ar putea da țării un moștenitor cât mai repede posibil.[14]
În iarna anului 1725 înlocuirea infantei a fost hotărâtă.[15] Printre candidate s-au inclus surorile Ducelui, în special Mademoiselle de Vermandois. De Prier s-a opus considerând că va acorda mamei ducelui Bourbon prea multă influență.[16][17]
În aprilie 1725, infanta a fost trimisă înapoi la Madrid — Ludovic nici măcar nu și-a luat rămas bun de la ea.[18] O candidată puternică a fost fiica regelui George I al Marii Britanii. Dacă ea ar fi fost de acord să devină catolică, ar fi început negocierile de căsătorie.[19] Acest lucru ar fi creat mari dificultăți tatălui ei, care ocupa tronul Angliei în special pentru că era protestant în timp ce rivalul său, James Stuart, era catolic. A trebuit să refuze politicos oferta Franței.
O altă candidată importantă a fost Marea Ducesă care mai târziu a devenit împărăteasă, Elisabeta a Rusiei. Alte candidate au inclus pe: Prințesa Anne Charlotte de Lorena, prințesă de Savoia care era verișoară primară cu Ludovic al XV-lea, și Caroline de Hesse-Rotenburg.[11]
Alegerea finală a fost pentru fiica regelui detronat al Poloniei. Numele ei era Marie Leszczyńska; tatăl ei, Stanislaus, ocupase tronul Poloniei din 1704 cu sprijinul regelui Carol al XII-lea al Suediei. A pierdut tronul după cinci ani deoarece susținătorul său a fost învins de Petru cel Mare, la Poltava. Stanislaus s-a refugiat inițial în Germania, apoi în Franța, unde regentul i-a dat o casă la Wissembourg în Alsacia, o pensie de cincizeci de mii de livre, plătite neregulat, și, ca un semn de respect, câteva regimente de soldați drept gardă de onoare. "Proprietățile lui în Polonia au fost confiscate și bijuteriile soției sale amanetate".(Gooch)
Marie nu avea reputația unei mari frumuseți sau inteligențe, însă nu era urâtă, era sănătoasă și bună, generoasă și calmă. La 31 martie 1725, Consiliul s-a întâlnit și și-a dat acordul pentru Marie Leczińska. La 27 mai, numele viitoarei regine a fost făcut public.
Bourbon a rămas prim-ministru până în 1726 când a fost îndepărtat în favoarea Cardinalului Fleury.
Bourbon a fost exilat la moșia sa, Château de Chantilly, la 40 km nord-est de Paris. Castelul a suferit un fel de renaștere, fiind descris ca o "reședință splendidă".[20] El a murit acolo, la vârsta de 47 de ani. Titlurile din familia Bourbon-Condé au trecut fiului său în vîrstă de 4 ani, care a deținut titlul de prinț de Condé timp de peste șapte decenii.
* 1763: Anton Ulrich, Duce de Saxa-Meiningen (22 octombrie 1687 – 27 ianuarie 1763), a fost Duce de Saxa-Meiningen.
A fost al doilea fiu însă primul fiu care a supraviețuit (în ordinea nașterii a fost al optulea) al lui Bernhard I, Duce de Saxa-Meiningen și a celei de-a doua soții, Elisabeta Eleonore de Brünswick-Wolfenbüttel. Când tatăl său a murit în 1706, potrivit dorinței lui, Anton Ulrich a moștenit ducatul de Saxa-Meiningen împreună cu doi frați mai mari vitregi, Ernst Ludwig I și Friedrich Wilhelm.
Dar, la scurt timp, Ernst Ludwig a semnat un contract între el și frații lui, și aceștia au fost obligați să lase tot controlul ducatului în mâinile sale. Fără nici o putere în ducatul său, Anton Ulrich a decis să călătorească în Țările de Jos.
Când Ernst Ludwig a murit (în 1724), Anton Ulrich și Frederic Wilhelm au preluat din nou guvernarea ducatului ca regenți ai nepoților lor până în 1733. În acest timp, Anton Ulrich a fost doar regent nominal, pentru că el a decis să trăiască împreună cu familia sa morganatică.
Decesul fratelui său vitreg și a nepoților (1724-1743) a făcut din el următorul în linie la succesiunea ducatului de Saxa-Meiningen. Soția lui, Filipine, a murit în 1744, cu doar câteva săptămâni înainte de a se face publică o declarație care elimina copiii ei din succesiunea ducatului de Saxa-Meiningen. La 10 martie 1746, Anton Ulrich a preluat controlul deplin al ducatului după moartea fratelui vitreg, Frederic Wilhelm.
Imediat după ce a devenit Duce de Saxa-Meiningen, Anton Ulrich a părăsit Meiningen și și-a stabilit reședința oficială la Frankfurt, unde a trăit până la moartea sa.
În Olanda, în ianuarie 1711, Anton Ulrich s-a căsătorit în secret cu Philippine Elisabeth Caesar, doamna de onoare a surorii sale favorite, Elisabeth Ernestine. Philippine a fost numită Prințesă (germană Fürstin) în 1727. Cuplul a avut 10 copii, toți numiți Prinț/Prințesă de Saxa-Meiningen (Fürst/Fürstin):
  • Prințesa Philippine Antoinette de Saxa-Meiningen (1 august 1712 – 21 ianuarie 1785).
  • Prințesa Philippine Elisabeth de Saxa-Meiningen (10 septembrie 1713 – 18 martie 1781).
  • Prințesa Philippine Louise de Saxa-Meiningen (10 octombrie 1714 – 25 octombrie 1771).
  • Prințesa Philippine Wilhelmine de Saxa-Meiningen (11 octombrie 1715 – 1718).
  • Prințul Bernhard Ernst de Saxa-Meiningen (14 decembrie 1716 – 14 iunie 1778).
  • Prințesa Antonie Augusta de Saxa-Meiningen (29 decembrie 1717 – 19 septembrie 1768).
  • Prințesa Sophie Wilhelmine de Saxa-Meiningen (23 februarie 1719 – 24 noiembrie 1723).
  • Prințul Karl Louis de Saxa-Meiningen (30 octombrie 1721 – mai 1727).
  • Prințesa Christine Fredericka de Saxa-Meiningen (13 decembrie 1723 – d. tânăr).
  • Prințul Frederick Ferdinand de Saxa-Meiningen (12 martie 1725 – 17 iunie 1725).
La Homburg vor der Höhe, la 26 septembrie 1750, Anton Ulrich s-a căsătorit cu Charlotte Amalie de Hesse-Philippsthal, care era cu 43 de ani mai mică decât el. Cuplul a avut opt copii:
·         1814: A murit rapus de tifos filosoful german Johann Gottlieb Fichte (n.19 mai, 1762) , cunoscut ca părinte al idealismului german și ca urmas al lui Kant. Prima sa scriere importantă, Versuch einer Kritik aller Offenbarung, a apărut fără numele autorului pe copertă, iar recenzenții au crezut că este o lucrare a lui Kant și au lăudat-o din belșug. Numit în 1809 profesor la Universitatea din Berlin, Fichte a urcat în ierarhia academică îndeplinind succesiv, funcțiile de decan al Facultății de filosofie și rector al Universității (a fost primul rector ales de corpul profesoral).
* 1844: Cecilia a Suediei (22 iunie 1807 – 27 ianuarie 1844) a fost compozitoare, prințesă suedeză prin naștere și Mare Ducesă de Oldenburg prin căsătorie. A fost fiica regelui Gustav al IV-lea al Suedieiși a reginei Frederica de Baden.
Prințesa Cecilia
Cel mai mic din cei patru copii, Cecilia a părăsit Suedia în 1810 cu familia, după ce tatăl ei, regele Gustav al IV-lea al Suediei, a fost detronat în 1809. A fost crescută în țara natală a mamei ei, Marele Ducat de Baden (Germania). După divorțul părinților din 1812, ea a fost crescută în principal de bunica maternă Amalia de Hesse-Darmstadt, la Bruchsal.
L-a întâlnit pe Augustus, Mare Duce de Oldenburg în 1830, și după o oră de conversații, s-a decis căsătoria. Ea a mers cu fratele ei la Viena, unde nunta a avut loc la 5 mai 1831, în prezența împăratului Francisc I al Austriei.
Cecilia a fost interesată de cultură. Ca Mare Ducesă de Oldenburg ea a compus melodia imnului pentru Oldenburg. Mai târziu imnul la care s-au adăugat versurile scrise de Theodor von Kobbe a fost numit ‘Heil dir, o Oldenburg’. În 1822, Cecilia a fondat primul teatru din oraș, astăzi Oldenburgisches Staatstheater. A fost cunoscută pentru apropierea față de populația din Oldenburg, unde a trăit o viață limitată la cercurile de la curte. Un pod, o piață și un drum sunt numite după ea, precum și o școală. În onoarea regretatei Cecilia, localitatea Cäciliengroden situată în apropiere de Wilhelmshaven a fost numită după ea.
Cecilia a murit la vârsta de 36 de ani de febră puerperală, la câteva zile după ce a dat naștere celui de-al treilea copil, Elimar. A fost înmormântată la mausoleul ducal din Oldenburg. Sora ei, Amalia Maria Charlotta, a fost de asemenea, înmormântată acolo.


·         1860: János Bolyai, matematician, violonist maghiar (n. 1802)
·         1901: A murit la Milano Giuseppe Fortunino Francesco Verdi, compozitor italian, autorul celebrelor opere „Aida”, „Othello”, „Rigoletto”, „Nabucco”, „Falstaff” (n.10.10.1813). Giuseppe Fortunino Francesco Verdi (n. 10 octombrie 1813, Le Roncole — d. 27 ianuarie 1901, Milano), compozitor italian, vestit mai ales pentru creațiile sale în muzica de operă. S-a nascut în mica localitate Le Roncole, în apropierea Parmei, in ziua 10 octombrie 1813). A avut mari succese internaţionale cu operele Nabucco în 1842, apoi cu Rigoletto, Il Trovatore, La Traviata, Aida, Otello şi Falstaff.
·         1919: A murit poetul maghiar Endre Ady (n. 22 noiembrie 1877, Érmindszent, comitatul Sălaj, azi Ady Endre, județul Satu Mare) În literatura maghiară este primul care rupe legătura cu stilurile vechi, creând un stil modern. Poezia lui este influențată de Baudelaire, Verlaine. Este un poet simbolist. Simboluri des folosite: Dumnezeu, Bani, Léda. Întodeauna scrie simbolurile cu literă mare. Ady nu a fost cunoscut doar ca poet ci și ca jurnalist. Între Ady și poetul roman Octavian Goga a existat o prietenie sinceră.
·         1967: Ion Buzdugan (născut Ivan Alexandrovici Buzdâga, n. 9 martie 1887, Brânzenii Vechi, județul Bălți, Imperiul Rus - 29 ianuarie 1967, București, RSR) a fost un folclorist, poet, publicist și traducător român din Basarabia, membru și secretar al Sfatului Țării.[1]
Ion Buzdugan a fost un poet important al Basarabiei și un mare patriot. Dacă obținerea independenței acestei provincii românești (de la 24 ianuarie 1918) poate fi socotită opera sa de obște, Unirea Basarabiei cu Patria Mamă nu s-ar fi putut face fără intervenția puternicei personalități a lui Ion Buzdugan.
În 1940 se refugiază la București. În anii postbelici, când tot mai mult i-a fost marginalizată creația literară, se ocupă de traduceri. Rămâne unul dintre cei mai importanți tălmăcitori ai lui Alexandr Pușkin și Serghei Esenin și cel dintâi traducător al poeților simboliști ruși: Valeri Briusov, Konstantin Balmont, Aleksandr Blok etc.
Îmbolnăvindu-se grav, a fost internat la Institutul Oncologic (Filantropia) din București. Se stinge din viață la 27 ianuarie 1967.

·         1967: Trei astronauti americani (Virgil Grissom, Edward Withe si Roger Chaffee) au murit, fiind carbonizati in incendiul izbucnit la bordul navetei spatiale „Apollo 1”, in timpul simularii unei lansari a acesteia de la Cape Canaveral, SUA.
·         1970 - A murit pictorul german Erich Heckel, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai expresionismului, cofondator al comunităţii artistice Die Brücke („Clovn în faţa oglinzii”, „Portul Hamburg”) (n.31.07.1883).
·         1971: Prințesa Adelaide de Schaumburg-Lippe (germană Prinzessin Friederike Adelheid Marie Luise Hilda Eugenie zu Schaumburg-Lippe; 22 septembrie 1875 – 27 ianuarie 1971) a fost fiica Prințului Wilhelm de Schaumburg-Lippe și soția ultimului Duce de Saxa-Altenburg, Ernst al II-lea.
Adelaide s-a născut la Ratibořice, Regatul Boemia (astăzi Ratibořské Hory), ca al șaptelea copil și a treia fiică a Prințului Wilhelm de Schaumburg-Lippe (1834–1906) (fiul lui Georg Wilhelm, Prinț de Schaumburg-Lippe și a Prințesei Ida de Waldeck și Pyrmont) și a Prințesei Bathildis de Anhalt-Dessau (1837–1902) (fiica Prințului Frederic Augustus de Anhalt-Dessau și a Mariei Luise Charlotte de Hesse-Kassel). În 1891, sora ei Charlotte a devenit regină consort a lui Wilhelm al II-lea de Württemberg.
La 27 februarie 1898 la Bückeburg, Adelaide s-a căsătorit cu Prințul Ernst de Saxa-Altenburg (1871–1955), fiul Prințului Moritz de Saxa-Altenburg. Au avut patru copii:
  1. Charlotte Agnes Ernestine Augusta Bathildis Marie Therese Adolfine (n. Potsdam, 4 martie 1899 – d. Hemmelmark bei Eckernförde, 16 februarie 1989); s-a căsătorit la 11 iulie 1919 cu Prințul Sigismund al Prusiei.
  2. Wilhelm Georg Moritz Ernst Albert Frederick Karl Konstantin Eduard Max (n. Potsdam, 13 mai 1900 – d. Rendsburg, 13 februarie 1991).
  3. Elisabeta Karola Viktoria Adelaide Hilda Luise Alexandra (n. Potsdam, 6 aprilie 1903 – d. Breiholz, 30 ianuarie 1991).
  4. Frederic Ernst Karl August Albert (n. Potsdam, 15 mai 1905 – d. Rosenheim, 23 februarie 1985).
Mariajul s-a terminat printr-un divorț la 17 ianuarie 1920. În același an, soțul ei și-a anunțat logodna cu Elena Thomas, o cântăreață de operă[1]; totuși, căsătoria nu a avut loc niciodată. În 1935 Ernst a făcut o căsătorie morganatică cu Maria Triebel.
·         1972: A decedat renumita cântăreață de jazz americana Mahalia Jackson; (n. 1911).
·         1982: Alexander Abusch, scriitor și funcționar comunist german (n. 1902)
·         1983: A murit la varsta de 68 de ani, popularul actor de comedie francez de origine spaniola, Luis de Funès. Louis de Funès (născut Louis Germain David de Funès de Galarza la 31 iulie 1914 – d. 27 ianuarie 1983) actor francez de film. S-a bucurat de un succes enorm în majoritatea țărilor Europei și vestul Asiei timp de mai mulți ani. Într-un sondaj de opinie din 1968 a fost votat cel mai popular actor francez. Majoritatea filmelor sale de succes, ca de exemplu cele din seria Jandarmul din Saint-Tropez (Le gendarme de Saint-Tropez), sunt bazate pe gaguri vizuale (slapstick); deși de Funès putea interpreta și roluri serioase cu o subtilitate suficientă, a fost renumit mai ales pentru grimasele și expresiile faciale exagerate.
·         1985: Ioan Massoff, teatrolog, prozator român (n. 1904)



·         2000: Aurel Grigoraș, dirijor român (n. 1932)

·         2001: Marie-José a Belgiei, soția regelui Umberto al II-lea al Italiei (n. 1906)
·         2006 - A încetat din viaţă Prinţul Carol Mircea (85 de ani), fratele fostului rege Mihai, fiul, din prima căsătorie, al regelui Carol al II lea şi a Ioanei Valentina Lambrino. Această căsătorie a fost anulată, însă originea regală a lui Carol Mircea a fost recunoscută în urma a două procese, în Franţa şi Portugalia. Prinţul a trăit în exil, în Franţa şi Anglia. El avea doi copii: Paul (care locuieşte în România) şi Alexandru (care locuieşte în SUA).

·         2006 - A încetat din viaţă fostul preşedinte al Germaniei, Johannes Rau (75 ani). A fost primul şef al Republicii Federale care a ţinut un discurs în limba germană în faţa Knesset-ului, Parlamentul israelian, unde a cerut scuze pentru atrocităţile comise de nazişti în cel de-al doilea război mondial. De numele său se leagă o importantă contribuţie la istorica împăcare germano-israeliană
·         2007: Henry Valen, politolog norvegian (n. 1924)
·         2008: A murit presedintele indonezian Suharto. Suharto s-a născut la 8 iunie 1921 si a fost presedinte al Indoneziei intre anii 1967-1998.
·         2009: A murit John Updike, prozator şi poet american ( romanul sau “Centaurul” a fost tradus si in limba romana); ( n.1932).  
·         2010: A murit scriitorul american Jerome David Salinger, autorul romanului “De veghe în lanul de secară”; (n.1 ianuarie 1919,New York).
·         2013: A murit comunistul sovietic Ivan Ivanovici Bodiul, fost Prim-secretar al Partidului Comunist din R.S.S. Moldovenească intre anii 1961-1980; (n.3 ianuarie 1918). În ciuda originii sale moldovenesti, a fost un prost vorbitor al limbii romane. Ivan Bodiul a fost prim-secretar al Partidului Comunist din Moldova de la 28 mai 1961 – 30 decembrie 1980. In opiniile istoricilor care au studiat perioada respectivă, Bodiul a fost un „dictator regional” tipic perioadei brejneviste. În calitate de prim-secretar al PCM, el s-a remarcat prin lupta dusă împotriva conștiinței naționale românești si a transformat RSS Moldovenească într-un cap de pod al KGB-ului în războiul subversiv purtat de URSS împotriva României; A dus o politica de deznationalizare a romanilor moldoveni si de persecutii impotriva intelectualitatii romane din aceasta republica sovietica si de rusificare a Republicii Moldova, invitând specialiști alogeni din cele mai îndepărtate colțuri ale fostei Uniuni Sovietice în detrimentul angajării în câmpul muncii a populației băștinașe care, la rândul ei, era trimisă în mod organizat în Siberia și în alte regiuni ale URSS (în special din RSFSR) pentru a schimba structura etnică a populației. A încurajat căsătoriile tinerilor nomenclaturişti cu rusoaice, acest fapt fiind un bilet de intrare în saloanele puterii sovietice. A susținut ampla campanie de falsificare a adevărului științific despre limba română și istoria națională. Grefând pe te­ma poporului şi limbii moldove­neşti, a lan­­sat critici dure împotriva regimului de la Bucureşti. Încă din anul 1965, s-a declanşat o vastă campanie propagandistică vizând pericolul presei, literaturii, radi­o­u­lui şi televiziunii româneşti. În 1968 a interzis literatura românească şi ziarele de peste Prut, acestea fiind tăinuite în fondurile speciale ale bibliotecilor si eliminat în totalitate „limba moldovenească” din spaţiul public încă la începutul anilor ’60, când în Ucraina, de exemplu, Piotr Selest a luat măsuri pentru a readuce măcar parţial ucraineana în instituţiile statului; În 1970, în faţa membrilor Co­mitetului Central (CC) al Parti­du­lui Comunist din Moldova (PCM), Ivan Bodiul (1917-2013), prim-secretarul RSSM, a „înfierat” politica lui Ceauşescu. Deoarece „propagau ideea României Mari”, i-a numit pe comuniştii români „re­acţionari”, „şovini”, calomniatori „în mod josnic” ai bolşevicilor. Altă dată s-a denunţat „răspândirea foilor volante şi a ins­crip­ţiilor cu caracter antirus, antisovietic şi proromân”
·         2015: Charles Hard Townes, fizician american, laureat Nobel (n. 1915)


Sărbători
  •  + Aducerea moaștelor Sf Ier Ioan Gură de Aur, Sf Marciana împărăteasa – Calendar creștin ortodox
    Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur. Pomenirea lor de catre Biserica Ortodoxa se face la data de 27 ianuarie - foto: doxologia.ro

    Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur – foto: doxologia.ro

    Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (n. 347 – d. 407), Arhiepiscop al Constantinopolului a fost un cunoscut episcop, teolog și predicator din secolele IV-V, în Siria și Constantinopol. Este binecunoscut pentru elocvența cuvântărilor sale publice și pentru denunțarea abuzurilor de autoritate din Biserică și din Imperiul Roman din acea vreme. Avea o mare aplecare spre asceză. După trecerea sa la Domnul, a fost numit Chrysostom (română: Gură de Aur). Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt (cu pomenirea la 13 noiembrie) și l-a rânduit între Sfinții Trei Ierarhi (pomeniți la 30 ianuarie), alături de Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul. Este recunoscut și de Biserica Romano-Catolică, care îl cinstește ca Sfânt și Doctor al Bisericii, precum și de Biserica Anglicană, ambele făcându-i pomenirea la 13 septembrie. O parte din sfintele sale Moaște au fost furate de cruciați în 1204 (amintirea acestui eveniment se face la 27 ianuarie) și duse la Roma, fiind restituite Bisericii Constantinopolului pe 27 noiembrie 2004 de către Papa Ioan Paul al II-lea. Uneori este numit și „Ioan al Antiohiei”, dar acest nume se referă în realitate la un episcop al Antiohiei din anii 429-441 d.Hr., care a condus un grup de episcopi răsăriteni moderați în timpul controversei nestoriene.

    Ioan Gură de Aur, cunoscut și ca Ioan Chrysostom (în greacă Ἰωάννης ὁ Χρυσόστομος, n. 347 în Antiohia – d. 407), a fost arhiepiscop de Constantinopol, una din cele mai importante figuri ale patrologiei creștine, considerat sfânt deopotrivă în Biserica Răsăriteană și în Biserica Apuseană, care îl venerează cu titlul de doctor al Bisericii. A adoptat o poziție împotriva creștinilor iudaizați cu opt predici în acest sens, având astfel un rol în dezvoltarea antisemitismului creștin.

  • Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este ziua de 27 ianuarie din fiecare an și este prima comemorare universală a victimelor Holocaustului. Această comemorare a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptată la a 42-a ședință plenară. La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei ședințe speciale, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german. 27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică. Înainte de rezoluția 60/7, se instituiseră zile naționale de comemorare a Holocaustului, cum ar fi Der Tag des Gedenkens an die Opfer des Nationalsozialismus (Ziua Comemorării Victimelor Național-Socialismului) în Germania, stabilită printr-un decret al Președintelui Germaniei Roman Herzog la 3 ianuarie 1996. Din 2001, 27 ianuarie fusese și Ziua Holocaustului în Regatul Unit.
    The Liberation Of Auschwitz, 1945. Photograph by Boris Ignatovich - foto: twitter.com

    The Liberation Of Auschwitz, 1945. Photograph by Boris Ignatovich

la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...