4. /30 IANUARIE 2023 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
TAMARA CHIȚANIUC
Tamara Chițaniuc (născută Ababii) - cântăreață de muzică populară, născută la 30 ianuarie 1951 la Căzănești, Telenești, decedata februarie 2007. Primele lecții de muzică le-a luat în corul din sat, iar mai târziu - de la acordeonistul Călin Grigore Roman în satul de baștină, unde exista un taraf, condus de acesta. Studiază dirijatul coral la Școala medie de muzică "Ștefan Neaga" din Chișinău (1966- 1969). În anii 1970-1971, solistă în orchestra ansamblului de dansuri populare "Joc" și capela corală "Doina", actriță la teatrul "Vasile Alecsandri" din Bălți (1972-1976), solistă în ansamblul de țigani (1977), și orchestra de muzică populară "Mugurel" (din 1977), ale Filarmonicii din Chișinău. Marele premiu la Festivalul - concurs de romanțe "Crizantema de argint" ( Chișinău, 1993). A colaborat cu Ion Dascăl, Dumitru Căldare. A înregistrat la radio Chișinău cântece populare.
Numai cantecul ramane - Tamara Chitaniuc, Teodor Negara, Serghei Lunchevici (Fluieras)
Tamara Chițaniuc - Lume, lume
Emisiunea "Zestrea Neamului" In memoriam Tamara Chițaniuc
SILVIA MARCOVICI
| Silvia Marcovici | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (69 de ani)[1]  Bacău, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | violonistă |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea Națională de Muzică București |
| Instrument(e) | vioară |
Modifică date / text  | |
Silvia Marcovici (n. ,[1] Bacău, România) este o violonistă română de origine evreiască. În 1976 a emigrat în Israel și a dobândit cetățenia israeliană. În prezent ea trăiește în Franța.
FAMILIA, STUDIILE ȘI ACTIVITATEA MUZICALĂ ÎN ROMÂNIA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Silvia Marcovici s-a născut la 30 ianuarie 1952 la Bacău ca fiica a lui Avram Marcovici și a lui Ana, născută Katz.
A studiat vioara la Bacău și la București cu Harry Coffler si ulterior cu Ștefan Gheorghiu, care i-a fost dascăl de la vârsta de 12 ani. A cântat pentru prima oară în public la vârsta de 13 ani. În 1969 a dobândit al doilea Grand Prix la prestigiosul concurs Marguerite Long /Jean Thibaud, în acel an nefiind atribut premiul întâi. Tot în 1969 a obținut și premiul special al concursului prințului Rainier al III-lea de Monaco pentru interpretarea unei lucrări din muzica contemporană. În 1970 a cucerit premiul întâi la Concursul George Enescu din București. Debutul profesional și l-a făcut cu Residentie Orkest din Haga sub bagheta compozitorului Bruno Maderna. După ce a cântat ca solistă cu Orchestra Simfonică din Londra, la invitația lui Claudio Abbado a interpretat concertul al doilea pentru vioară de Béla Bartók împreună cu orchestra Teatrului La Scala din Milano. În 1972 a fost invitată de Leopold Stokowski să interpreteze concertul de Glazunov cu London Simphony Orchestra la Royal Festival Hall, concert ce va fi înregistrat de Decca cu ocazia zilei de naștere a 90-a a ilustrului dirijor.
EMIGRAREA ȘI CONTINUAREA CARIEREI MUZICALE INTERNAȚIONALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În anul 1976 Silvia Marcovici a emigrat în Israel din România, care se afla pe atunci în plin regim comunist. Emigrarea i-a permis un avânt în cariera internațională, fără vreun impediment politic. La începutul anilor 1980 ea s-a stabilit in R.F.Germania, unde a devenit profesoară la Musikhochschule din Saarbrücken; a predat de asemenea și la Academia de muzică a lui Tibor Varga din Sion, Elveția. În ultima vreme, predă la facultatea de muzică a Universității de arte din Graz, în Austria.
Silvia Marcovici a cântat cu mai multe orchestre din Europa și SUA: The Philarmonia, Royal Philarmonic Orchestra, Royal Concertgebouw Orchestra, Orchestra Natională a Franței, Orchestra simfonica a Academiei Santa Cecilia, New York Philarmonic, Chicago Simphony, Cincinnati, Atlanta, National Simphony (Washington D.C.), Philadelphia Orchestra, etc. Silvia Marcovici a lucrat cu dirijori faimoși ca Zubin Mehta, Claudio Abbado, Sergiu Comissiona, Placido Domingo, Riccardo Muti, Mstislav Rostropovici.
Concertează cu regularitate în America de Nord și America de Sud, Europa, Japonia, Israel. Cântă cu o vioară Albani, fabricată în jurul anului 1800.
Este căsătorită cu violonistul Diego Pagin, locuiește la Strasbourg și are doi copii. Împreună cu aceștia, Sarah (soprano) și Aimo (pian) susține adesea concerte în Franța, Elveția sau România.
Glazunov: Violin Concerto - Silvia Marcovici, violin; Stokowski conducts the LSO
Silvia Marcovici, Valentin Gheorghiu - Ludwig van Beethoven: Sonata nr. 4 pentru vioară şi pian în
Silvia Marcovici, Valentin Gheorghiu - Ludwig van Beethoven: Sonata nr. 5 pentru vioară şi pian în
EMERIC IMRE
| Emeric Imre | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Emeric Imre |
| Născut | (56 de ani) Cluj-Napoca, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | muzician · compozitor · interpret |
| Activitate | |
| Origine | Cluj-Napoca |
| Gen muzical | folk · pop instrumental · muzică ușoară |
| Instrument(e) | chitară · vioară |
| Ani de activitate | 1983 – prezent |
| Case de discuri | Euromusic |
| Colaborare cu | Emeric Set |
| Prezență online | |
| Site web pagină Facebook Internet Movie Database canal YouTube | |
| Modifică date / text | |
Emeric Imre (n. 30 ianuarie 1965, Cluj-Napoca, România) este un chitarist, muzician, interpret și compozitor român.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Emeric Imre s-a născut pe 30 ianuarie 1965, în cartierul clujean Dâmbul Rotund.
Mama sa era jumătate poloneză și jumătate romă, iar tatăl lui era jumătate maghiar și jumătate evreu.[1]
Viața personală[modificare | modificare sursă]
La îndemnul tatălui său s-a îndreptat spre muzică, începând să studieze vioara din clasa I. Familia mai avea două fete, iar Imre este mezinul și răsfățatul tuturor.
Mare iubitor de fotbal, practică acest sport timp de nouă ani. Părăsirea carierei sportive este unul din regretele care îl apasă uneori. De multe ori, la antrenamente, Emeric venea cu vioara sub braț.
Au urmat apoi doi ani dezastruoși în materie de muzică, în final renunțând la studiile muzicale.
În 1987 s-a căsătorit cu Aurora, ce care mai apoi a devenit mama copiilor săi: Bianca Felicia și Cristian Emeric.[2]
După aceea, urmează divorțul de Aurora și 2 băieți: Azad și Cezar.
Educație[modificare | modificare sursă]
Un nou drum i s-a așternut în față când s-a aflat în clasa a VII-a, tot în domeniul muzicii, însă de această dată era vorba de un alt instrument: chitara. A ascultat "Eșarfă în dar" a lui Mircea Baniciu și, de atunci, viața sa a fost Cenaclul "Nicolae Tăutu" al Casei Armatei din Cluj. A ajuns acolo împreună cu Ghita Cucui, o colegă de liceu cu voce extraordinară. Aici i-a cunoscut pe Sorin Lăcătuș, Jean Emanuel Anton, Iosif Szabo, Călin Nemeș, Ioan Gyuri Pascu, Didi Ivănescu, Dan Marius Drăgan și Florin Constantin Verdeș. Erau "gașca nebună și frumoasă a Clujului", de pe vrema cenaclurilor studențești clujene din '83-'87.[2]
CARIERA ARTISTICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Anul 1983 a fost cel mai frumos an din viața artistului. Începuse să simtă gustul "războiului frumos dintre scenă și public". Primul spectacol oficial al "găștii de nebuni" a avut loc pe scena Casei de Cultură a Studenților (CCS) din Cluj-Napoca. Se cânta folk, se făcea pantomimă, umor și poezie. Din repertoriul "găștii nebune" făceau parte piese proprii și ale celor din Cenaclul Flacăra, căci "folkul era rege atunci în România". Pe lângă Casa Armatei, repetițiile mai erau găzduite de Casa Municipală de Cultură sau de Casa Tineretului. Dintre coordonatorii grupului au făcut parte Emilia Ivanov și Cornel Udrea. În 1984 a debutat la Cenaclul Flacăra împreună cu Ghita Cucui și Liviu Robu, formând alături de ei grupul "Notorius". Euforia scenei a fost curmată însă de înrolarea în armată. A fost militar la o unitate din Timișoara, în orchestra căreia a cântat la vioară și la chitară. La terminarea stagiului militar, Cenaclul Flacăra s-a desființat.[2]
După evenimentele din '89[modificare | modificare sursă]
Evenimentele din 1989 reprezintă pentru el un moment mișelesc despre care îi este și acum lehamite să vorbească. Consideră că anii care au urmat "au adus mai multă libertate, dar și mult surogat".
În 1992 și-a reluat activitatea alături de Cenaclul Flacăra cu turnee și concerte în întreaga țară. Cenaclul lui Adrian Păunescu și-a încetat activitatea prin 2000.
Emeric Imre a luptat însă mai departe pentru promovarea folkului. Pe lângă participarea la manifestări precum turneul "Folk You" la a cărui înființare a avut o contribuție însemnată, timp de un an, organizează în fiecare joi, în localul clujean "Pub Zone", seri de folk. În spațiul puțin fastuos, dar primitor au cântat atunci nume sonore din breaslă: Dinu Olărașu, Adrian Ivanițchi, Tatiana Stepa, Florin Chilian, Vali Moldovan, Octavian Bud, Emilian Onciu, grupul "Orizont 77" (format din Magda Puskas, Vali Moldovan și Ghiță Danciu), Vasile Mardare, Dan Varna sau Hans Knall. Au mai participat la spectacolele de joi și invitați locali, precum câțiva din Cenaclul "Altfel", Florin Toloargă, Gabi Forfotă, Adriana, Olivia sau frații Florea, un grup care menține vie mișcarea folk studențească din Cluj.[2]
Perioada "modernă"[modificare | modificare sursă]
În 2006 lansează albumul "Nebun de alb" înregistrat împreună cu Jimi El Laco (vioară și chitară), Roje (clape) și Sebi Lazăr (percuție), în studioul primului.
Împreună cu doi asociați (Marius și Relu) reușește să pună la punct o oază de întâmplări reale și melodioase în cadrul clubului "Autograf".
Înființează o trupă care se numește "Emeric & Friends și Prietenii", a cărei componență este:
Emeric Imre - chitară acustică și voce
Răzvan Krivach - voce și chitară electrică
Adelina Boloț - voce
Sorin Zamfir - percuție
Gabi Ghiță - clape.
Ulterior, trupa își schimbă numele în "Emeric Set".
În 2012 lansează albumul "Târziu". Este nominalizat la premiul pentru "Cel mai bun album folk al anului 2012". Piesa "Condamnare la toamnă" la premiul pentru "Cea mai bună piesă" iar Emeric Imre la titlul de "Cel mai bun artist folk".
În 2014 lansează albumul "Iarna mea cu ochii mari". La realizarea acestuia au contribuit, printre alții, Jimi El Laco (Nightlosers), Dumitru Fărcaș sau Magda Pușcaș.
Încet-încet, Emeric Imre devine unul dintre cei mai populari artiști folk, susținând un număr impresionant de concerte în toată țara.[2]
NOMINALIZĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- „Cel mai bun album folk” al anului 2012 albumul Târziu. (Emeric Set)
- „Cel mai bun artist folk” al anului 2012 (Emeric Set)
- „Cea mai bună piesă” a anului 2012 piesa „Cântec de final” (Emeric Set)
CREAȚII MUZICALE IMPORTANTE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Emeric a compus peste 260 de lucrări în stil folk. Printre acestea se numără:
- „Nebun de alb” pe versurile poetului Adrian Păunescu (2006)
- „Bună varianta rea” pe versurile poetului Adrian Păunescu
- „Orație de nuntă” pe versurile poetului Adrian Păunescu
- „Noapte de unul singur” pe versurile poetului Adrian Păunescu
- „Jurământ” pe versurile poetului Adrian Păunescu
- „Condamnarea la toamnă” pe versurile poetului Adrian Păunescu
- „Cântec pentru Aurora” pe versuri de Emeric Imre
- „Respirarea aerului de sub aripă” pe versuri de Nichita Stănescu
- „Sinuciderea lui Don Juan” pe versuri de Ion Minulescu
- „Scrisoare supărată” pe versuri de Viorel Gârbaciu
- „Cântec de final” pe versuri de Dorin Tudoran
- „Povestea cavalerului cu brici” pe versuri de Emil Brumaru
DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Albume de creație[modificare | modificare sursă]
- Nebun de alb (CD, 2006, reeditat în 2017)
- Târziu (CD, 2012, reeditat în 2017)
- Iarna mea cu ochii mari (CD, 2014)
- Jocul vieții (CD, 2018)
Apariții pe albume colective[modificare | modificare sursă]
- Cenaclul Flacăra – Vol. 4: Totuși iubirea (CD, 2007)
- Cenaclul Flacăra – Vol. 12: Front fără învingători (CD, 2008)
- Folk You 2007 (DVD, 2008)
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- După un an (scurtmetraj, 2013, regia Cristian Pascariu) [5]
Emeric Imre - Nebun de alb
Emeric Imre - Zeul aşteaptă
Emeric Imre - Noapte de unul singur
MARIOARA MURĂRESCU
| Marioara Murărescu | |
 Marioara Murărescu la Festivalul Național Sâmbra Oilor, în 2006. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 1 octombrie 1947 Stoenești, județul Argeș |
| Decedată | (66 de ani) București |
| Copii | Petre Murărescu |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | Producător și realizator de emisiuni de televiziune |
| Activitate | |
| Cunoscută pentru | Tezaur folcloric, Muguri de Tezaur, Moștenitorii |
| Program de televiziune | TVR |
| Modifică date / text | |
Maria Murărescu (cunoscută ca Marioara Murărescu, n. 1 octombrie 1947, Stoenești, Argeș – d. 30 ianuarie 2014, București) a fost o realizatoare consacrată de programe folclorice, fiind cunoscută în special pentru emisiunea TV Tezaur folcloric.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut în familia unui preot, după 18 ani de la căsătoria părinților ei.[1] Despre copilăria ei, rememora: „Bunicul meu cânta la caval și mergea cu oile, era cioban. Pleca dimineața, venea seara, îl vedeam rar, mă lăsa dormind, mă găsea dormind. Dar găseam lângă patul meu, când mă trezeam, o crenguță cu alune, sau fructe de pădure, și știam că a trecut pe-acolo bunicul. Ziua mă jucam cu verișoarele mele, dar eram un copil mai retras.”[2]
A urmat Conservatorul din București, fiind o studentă eminentă, însă a trebuit să renunțe la planul de a deveni soprană, după o operație de amigdalită care i-a schimbat vocea. În al patrulea an de studii a fost marcată de profesorii Emilia Comișel și Gheorghe Oprea, care i-au îndreptat pașii spre muzica populară. De la ei a învățat să privească „folclorul ca pe ceva viu, care ne reprezintă, și prin care putem să cunoaștem neamul acesta”.[2] A debutat în radio.[2]
În calitate de realizatoare de televiziune, numele îi este inseparabil de emisiunea Tezaur folcloric, pe care a realizat-o aproape trei decenii pe postul TVR. În timpul comunismului a fost constrânsă, conform propriilor declarații, să facă anumite compromisuri: „Dacă aș fi cedat intenției cenzurii de a-mi politiza emisiunea mi-aș fi pierdut publicul; dacă nu cedam deloc, mi se suspenda emisiunea.”[3][4] Ea a străbătut țara în lung și-n lat, căutând piese originale de folclor, pe care le-a adunat în arhiva folclorică a emisiunii.
Alte emisiuni realizate și prezentate de Marioara Murărescu au fost Cântecul amintirii... amintirile cântecului (TVR 1) și Patrimoniu etno-folcloric (TVR Cultural).
Marioara Murărescu a fost decorată la 14 aprilie 2009 cu Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler.[5] În cadrul ceremoniei de la palatul Cotroceni, președintele Traian Băsescu a declarat: „Este pentru mine o decorare ușoară pentru că nu trebuie să explic. O știu toți românii, știu toți cât vă datorăm pentru răbdarea, tenacitatea cu care ați căutat în tezaurul folclorului românesc. Știm toți câtă bucurie ne-ați adus prin promovarea tradițiilor populare și mai ales prin promovarea unor artiști populari, capabili să pună în valoare piesele din tezaurul folcloric românesc. Permiteți-mi să vă mulțumesc în numele românilor și al meu personal.”[6]
A fost diagnosticată în 2008 cu cancer de sân, suferind două intervenții chirurgicale și mai multe ședințe de chemoterapie. Însă boala a recidivat după o vreme la tiroidă, ceea ce a făcut necesară o altă intervenție chirurgicală. În noiembrie 2012, ea declara că nu mai are motivația să se lupte cu boala, fiind hotărâtă să se bucure de familia ei. Din cauza bolii a trebuit să se pensioneze.[7] Pe 7 iunie 2013 au apărut știri că ar fi internată în stare gravă la Cluj-Napoca.[8][9]
Marioara Murărescu a decedat la 30 ianuarie 2014.[10][11]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu