5. /30 IANUARIE 2023 - TEATRU/FILM

GHEORGHE BRĂESCU

Date personale
Gheorghe Brăescu
Născut	30 ianuarie 1871^[1] Iași, România
Decedat	15 martie 1949 (78 de ani)^[1] București, România
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor ofițer
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Apărare „Carol I” Școala Fiilor de Militari, Iași
Premii	Societatea Scriitorilor Români (1923) Societatea Scriitorilor Români (1924)
Modifică date / text

Gheorghe Brăescu (n. 30 ianuarie 1871, Iași^[2] - d. 15 martie 1949, București) a fost un militar, memorialist, prozator, romancier și comediograf român, participant activ al cenaclului artistic Sburătorul al lui Eugen Lovinescu.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Gheorghe Brăescu este fiul lui Alexandru Brăescu și al Mariei. A studiat la Institutele Unite și la Școala Fiilor de Militari din Iași. Studiile militare le-a realizat în România, la Școala de Ofițeri de Infanterie (sublocotenent), cât și în Franța, la Școala de subingineri de la Nancy.

S-a înrolat în Legiunea franceză, unde a luptat sub contract timp de doi ani. La întoarcere a urmat Școala Superioară de Război, a ajuns maior și inspector al vieții culturale din armată și a început să scrie literatură. Este printre puținii militari din România care pe lângă arme s-au ocupat și de literatură.

În timpul Primului război mondial a luat parte la campania din Transilvania, în 1916, unde a fost rănit și i s-a amputat brațul drept. Este luat prizonier și închis în lagărele germane de ofițeri din Straslund (pe insula Dänholm), Breseen (lângă Neubrandenburg) și Neisse (între Lamsdorf/Lambinovice și Oppeln/Opole, ambele acum în Polonia), apoi este eliberat, revine în țară unde este trecut în rezervă cu gradul de general, în 1918.

Opera literară[modificare | modificare sursă]

În volumele sale de schițe și nuvele Vine doamna și domnul general (retras din librării din cauza greșelilor de tipar), Doi vulpoi, Maiorul Boțan, Schițe vesele a surprins cu umor și ascuțit spirit de observație automatismele vieții militare din România antebelică, creând o tipologie umană mult mai variată decât la autorii anteriori. Este de asemenea autor de romane și de piese de teatru, mult inferioare schițelor.

A frecventat cenaclul lui Eugen Lovinescu, care era convins că schițele sale umoristice le depășesc în valoare pe cele ale lui Ion Luca Caragiale, și publică schițe în Sburătorul. Publică, între altele, și în Adevărul literar și artistic, Viața literară, Bilete de papagal, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească, România literară. Gheorghe Brăescu a fost distins de două ori cu Premiul Societății Scriitorilor Români pentru volumele „Doi vulpoi” (1923) și „Schițe vesele” (1924).

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

Schițe[modificare | modificare sursă]

Vine domnul și doamna general, 1919
Maiorul Boțan, 1921
Cum sunt ei, 1922
Schițe umoristice, 1922
Doi vulpoi, 1923
Schițe vesele, 1924
Nuvele, 1924
Un scos din pepeni, 1926
Schițe alese, 1927
Alte schițe vesele, 1928
La clubul decavaților, 1929

Romane[modificare | modificare sursă]

Moș Belea, 1927
Conașii, 1935
Primii și ultimii pași, 1939
Margot, 1942

Teatru[modificare | modificare sursă]

Ministrul, 1941-1942

Memorialistică[modificare | modificare sursă]

Amintiri, 1937

Diverse[modificare | modificare sursă]

Educațiunea socială a națiunii armate, 1914

„Un scos din pepeni” de Gheorghe Brăescu, 1972

DINU SĂRARU

Constantin Grigore (Dinu) Săraru^[1] (n. 30 ianuarie 1932, comuna Slătioara, județul Vâlcea) este un director de teatru, dramaturg, eseist, publicist, romancier și scriitor român. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut pe 30 ianuarie 1932, județul Vâlcea, fiu al învățătorului Costică Săraru și al Corneliei Săraru, din comuna Slătioara, la 8 km de orașul Horezu, în satul Olari. Este tatăl ziaristei, redactor radio și TV, Ruxandra Săraru^[2].

A fost directorul Teatrului Mic și Teatrului foarte Mic din București între anii 1977 și 1990. A făcut parte din C.C. al P.C.R. Mult timp este marginalizat de noile autorități rezultate după 1989. Însă președintele Ion Iliescu, ca urmare a sprijinului deschis acordat de Dinu Săraru în timpul campaniei electorale, în anul 2001 îl numește directorul Teatrului Național din București.^{[necesită citare]}

Și-a dat demisia din aceasta funcție în anul 2004, odată cu Ministrul Culturii și Cultelor Răzvan Theodorescu, iar presa a speculat că a făcut acest gest înainte să fie demis de noul președinte, Traian Băsescu.^{[necesită citare]}

Romanele sale pe teme țărănești "Niște țărani", "Dragostea și revoluția" și "Clipa", care i-au adus faima înainte de 1989, au fost puternic contestate de criticii literari după 1990, pentru adeziunea implicită la stilul romanului socialist, pe tema colectivizării. După cum se știe colectivizarea s-a realizat cu liberul consimțământ forțat și cu marele ajutor dat de Securitate. Romanul său Clipa a fost ecranizat în regia lui Gheorghe Vitanidis.

Controverse[modificare | modificare sursă]

În raportul Tismăneanu, prezentat în fața Parlamentului în 2007 a fost inclus în categoria Exponenți ai protocronismului alături de Paul Anghel, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Doru Popovici, Dan Zamfirescu, Ilie Bădescu, Ion Lăncrănjan, Pompiliu Marcea, Ion Dodu Bălan, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, Nicolae Dan Fruntelată, Artur Silvestri, Ilie Purcaru.

A fost unul din acționarii principali ai Băncii Internaționale a Religiilor, iar falimentul acesteia l-a implicat într-un scandal financiar de proporții.

Filmul "Ticăloșii"[modificare | modificare sursă]

În prezent, după romanul său Ciocoii noi cu bodyguard, regizorul Șerban Marinescu a realizat un film de lung metraj.

Carieră[modificare | modificare sursă]

anii 1950-1960 - Redactor la "Radiodifuziunea Română"
anii 1960-1963 - Secretar general de redacție la Revista Secolul 20
anii 1963-1964 - Jurnalist, la ziarul "Scânteia Tineretului"
anii 1964-1968 - Secretar general de redacție la revista Luceafărul
anii 1968-1969 - Șef al "Publicațiilor Televiziunii Române"
anii 1969-1977 - Redactor-șef adjunct si apoi redactor șef al "Redacției Culturale a TVR"
anii 1977-1990 - Director al "Teatrului Mic" și "Teatrului foarte Mic"
2001-2004 - Director al "Teatrului Național "Ion Luca Caragiale" din București

Operă[modificare | modificare sursă]

1966 - "Teatrul românesc și interpreții contemporani;"
1973 - "Al treilea gong" (piesă de teatru);
1974 - romanul "Niște țărani", (debut în proză), Editura Eminescu, București;
1976 - "Clipa", roman, Editura Eminescu; ecranizat în 1979
1981 - 1986 - "Dragostea și Revoluția",
- volumul I "Toamna roșie",
- volumul II "Cei care plătesc cu viața",
- volumul III "Speranța";
1987 - "Adevăruri de toată ziua", roman, Editura Eminescu
1992 - "Un fluture alb cu sânge pe aripi"
1993 - "Iarba vântului",
1996 - "Trilogia țărănească" (triptic de romane), Editura Rao Contemporan
1997 - "Crima pentru pământ" (piesă de teatru)
2004 - "Ciocoii noi cu bodyguard", Editura Rao
2005 - "Generalul Revoluției cu piciorul în ghips" - Dialog cu generalul Victor Atanasie Stănculescu, volum de interviuri, Ed. Rao
2011 - "Ultimul bal la Șarpele roșu", Editura Rao
2013 - "Ultimul țăran din Slătioară", Editura Adevărul Holding^[3]
2015 - "Ultimul bal la Șarpele roșu; Carnavalul cătușelor", Editura Rao
2017 - "Ura din ochii vulpii" - o istorie a Teatrului Mic, Editura Rao
2017 - "Râmnicul meu", Editura Praxis
2017 - "Corrida", Editura Rao
2018 - "Marele premiu la Monte Carlo sau dedublarea", Editura Rao

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

Premiul Academiei Române pentru romanul "Niște țărani"
Premiul pentru scenariul cinematografic "Clipa"
Premiul "Mihai Eminescu" pentru "Iarba vântului"
Premiul "Liviu Rebreanu" pentru "Crima pentru pământ"

Avangarda, cu Ionuț Vulpescu #3 - invitat, scriitorul Dinu Săraru

GEORGE ȘOVU

Date personale
George Șovu
Născut	30 ianuarie 1931^[1]
Decedat	29 august 2016 (85 de ani)^[1]
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor
Activitate
Limbi	limba română
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

George Nicolae Șovu (n. 30 ianuarie 1931, comuna Țițești, județul Argeș, d. 29 august 2016) a fost un romancier, autor de proză scurtă, scenarist, inspector școlar, autor de manuale de limbă și literatură română. A fost autorul scenariilor pentru celebra serie de filme Liceenii.

Carieră[modificare | modificare sursă]

S-a născut în comuna Țițești din județul Argeș, fiind al patrulea din cei șapte copii ai unei familii de țărani. A urmat cursurile Școlii Normale „Carol I” din Câmpulung-Muscel (1944-1951) și apoi pe cele ale Facultății de Limba și Literatura Română din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1951-1955), absolvind ca șef de promoție.

După absolvirea studiilor universitare, a lucrat ca redactor și secretar de redacție la Agenția Română de Presă (1955-1961), apoi ca profesor de limba și literatura română la Liceul nr. 39 din București, unde mai târziu a îndeplinit și funcția de director. A deținut o lungă perioadă (1974-1991) funcția de inspector de limba și literatura română la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, predând în același timp la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București. A ieșit la pensie la 1 septembrie 1992.

George Șovu este prezent în dicționarele și istoriile literare editate sub egida Academiei Române, sau în lucrările coordonate de Ion Rotaru, Hristu Cândroveanu, de pildă lucrarea „Seniorii literaturii noastre”, datorată scriitorului și gazetarului Florentin Popescu. Personalitatea scriitorului G. Șovu este reflectată in cele mai importante enciclopedii de profil, cum ar fi: „Who’s who în România” (ediția princeps, București, 2002), „Enciclopedia marilor personalități din istoria, știința și cultura românească de-a lungul timpului și de pretutindeni” (volumul V, București, 2003), „Dicționarul de personalități” (ediția a V-a, intitulat „Fiii Argeșului”), precum și în cele două volume de evocări ale personalităților născute pe meleaguri muscelene, intitulate Neosteniți întru LUMINĂ, sub semnătura lui Ion C. Hiru.

Romancier[modificare | modificare sursă]

A scris romane de dragoste și mai ales inspirate din lumea adolescenților, stilul său constituind reluarea unei „tradiții” interbelice, mai apropiată de literatura de consum (paraliteratură).^{[necesită citare]}

Scenarist[modificare | modificare sursă]

Succesul seriei de filme Liceenii se datorează în mare parte implicării lui George Șovu ca scenarist; deși numele filmelor nu indică o succesiune anume, personajele și împrejurările alese – viața de liceu – determină o asemenea unitate. Un „exercițiu pregătitor” pentru seria Liceenilor, unde își fac debutul câteva dintre personajele impuse mai târziu, a fost Declarație de dragoste (1985), în regia aceluiași Nicolae Corjos. În schimb, seria demarată în 1987 cu filmul eponim (Liceenii), s-a continuat prin Extemporal la dirigenție (lansat în același an, 1987) și Liceenii Rock'N'Roll, lansat în 1992.

Scenariul celui din urmă se depărtează ca abordare de primele filme, colaborând cu regia și imaginea pentru a crea un produs emancipat, liber de constrângerile aduse filmului înainte de 1989. Scenariul pentru Liceenii Rock'N'Roll descrie unele dintre primele scene de dragoste cu nuditate explicită întâlnite în filmul românesc post-decembrist. Dintre ele, scena la care se face referire cel mai adesea se petrece la Dana acasă, când ea și Mihai fac dragoste.

O abordare cu atât mai diferită este cea din Liceenii în alertă, realizat în 1993 sub regia lui Mircea Plângău, conceput ca film polițist cu nelipsitele accente comice. Scenariul imaginează peripețiile foștilor colegi de liceu, ajunși la vârsta adultă.

Scrieri publicate[modificare | modificare sursă]

Romane[modificare | modificare sursă]

Fregata «Iluzia», dramă veselă, în colaborare cu Gheorghe Scripcă (1972)
Cadența generației (1974)
Declarație de dragoste (1978)
Dragul nostru Alex… (1981)
O vară de dor (1983)
Dans în foișor (1984)
Fascinații (1985)
Furtună de mai (1985), ediția a II-a, cu titlul Căpitanul Rox (1991)
Tandrețe (1986)
Extemporal la dirigenție (1987)
Dimineața iubirii (1987)
Întâlnire-n oglindă (1989)
Liceenii (1992)
Liceenii în alertă (1993)
Dragoste si moarte (1994)
Misterele din vila părăsită (2005)
Dialog tainic (2000)
Virginitate - în colaborare cu Mihai Opriș (2000)
Romanticii (2003)
Iubirea e mereu regină (2006)
Romanticii (2009)
Lumina neuitării, roman-evocare (2010)
Cântecul destinului (2012)
O iubire care nu moare (2013)
Te rog, Făt-Frumos!.. (2013)

Romanele alăturate scenariilor pentru seria Liceenii (în număr de cinci, inclusiv Declarație de dragoste) au fost republicate de editura Garamond în 2003.

Volume de povestiri[modificare | modificare sursă]

Scrisori de acreditare (1976)
Jarul din palmă (1979)
Răspuns la post-restant (1981)
Liliac alb în ianuarie (1984)
Ochii timpului, amintiri (1988)
Martor incomod (1999)
Picătura de viață, publicistică (2007)
Rugăciunea unui înger (2012)

Manuale[modificare | modificare sursă]

ABC - Capitala țării mele; text: George Șovu ; il.: Petre Hagiu (1976)
Spiru Haret; text: George Șovu ; il.: Ion Panaitescu (1976)
Patrie, partid, popor: culegere de literatură patriotică pentru clasele V-VIII - de Petru Demetru Popescu și Gheorghe Șovu (1976)
De românească învățătură - Silvestru Boatcă și George Șovu (1992)
Limba și literatura română - antologie de texte comentate cls. a IV-a; Silvestru Boatcă, Simona Prună și George Șovu (1996)

Scenarii de film[modificare | modificare sursă]

Declarație de dragoste (1985)
Liceenii (1986)
Extemporal la dirigenție (1988)
Liceenii Rock'n'Roll (1991)
Liceenii în alertă (1993) – în colaborare cu Mihai Opriș
Liceenii, în 53 de ore și ceva (2010)

George Sovu, Scriitori Romani Contemporani

COSTINA CHEYROUZE

Date personale
Costina Cheyrouze

Nume la naștere	Costina Ciuciulică
Născută	30 ianuarie 1978 Constanța, România
Căsătorită cu	Denis Cheyrouze (2013)
Cetățenie	România
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Înălțime	1m68
Roluri importante	Blanche DuBois, Ann Deever
Modifică date / text