6. /7 IANUARIE 2023 - POEZIE

ION FRUNZETTI

Critic de artă, scriitor

N. 7/20 ianuarie 1918, în Bacău – m. 11 septembrie 1985, la București.

Fiul ofițerului Constantin Frunzetti și al Anei (n. Pandele).

Studii: școala primară la Târgu-Ocna, liceul la Galaţi, Oradea, Focşani şi Timişoara (bacalaureat în 1936, la Colegiul Național Bănățean „Constantin Diaconovici Loga”).

Din 1936, studiază la Facultatea de Litere și Filozofie și, în paralel, între anii 1936-1937, la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. În 1940 susține teza de licență în istoria artei și estetică („Problema tragicului în artele plastice”), sub conducerea lui Tudor Vianu, distinsă cu „Magna cum laude”. Pregătește teza de doctorat („Tipologia ornamenticii populare româneşti”), sub coordonarea lui George Oprescu şi a lui I.D. Ştefănescu, o predă în 1943, dar evenimentele social-istorice îl împiedică s-o susţină.

Activitate profesională și didactică:

În 1938, la recomandarea lui Tudor Vianu, e numit asistent onorific la Catedra de istoria artei, condusă de George Oprescu.

În perioada 1944-1946, este asistentul lui Tudor Vianu la Catedra de estetică a Facultăţii de Litere de la Universitatea din Bucureşti.

În 1946 şi 1947, îl însoţeşte la Belgrad pe Tudor Vianu (numit ambasador), în calitate de consilier cultural.

În 1948 se întoarce în învăţământul universitar, ca asistent al lui Tudor Vianu la nou înființata Catedră de Istoria literaturii universale; este destituit în 1951, din motive politice.

Cu ajutorul profesorului George Oprescu, devine cercetător științific în cadrul Institutului de Istoria Artei din Bucureşti, în perioada 1955-1967 îndeplinind funcția de șef al secției de artă românească modernă și contemporană.

În 1956 devine asistent, ulterior lector și conferențiar al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, iar din anul 1977 deține funcția de șef al Catedrei de istoria și teoria artei.

Director al Editurii Meridiane (1971-1972) și al Institutului de Istoria Artei din cadrul Academiei Române (1972-1975).

Activitate publicistică:

Debutează cu epigrame în revista „Flori de crâng” (Oradea) în 1932, iar peste un an publică un sonet în „Adevărul literar și artistic”. În 1934, revista de avangardă „13” din Focşani îi acordă Premiul I pentru sonetul „Nevroză”.

În perioada 1935-1936 (în timpul liceului), publică poezii în reviste timișorene: „Crai nou”, „Colţ de ţară” și „Fruncea”.

În perioada 1936-1937, devine titularul rubricii de cronică plastică din revista „Vremea”, la recomandarea pictorului Francisc Șirato. Concomitent, colaborează la revista „Semne”, cu eseuri, traduceri, recenzii, sub pseudonimul Mircea Vuian sau Valeriu Morjan. Tot atunci, începe o colaborare fructuoasă cu cele mai notabile periodice culturale ale timpului: „Revista Fundațiilor Regale”, „Viața Românească” (unde face parte din redacție), „Universul literar” (în care scrie mai multe articole în acelaşi număr, semnate F. Ion, Ion F., I. Fr., Lafcadio, Socrates, Menin, Menipos, Menale, Philolaos din Crotone).

Debutul editorial are loc în 1940, cu monografiile „Șt. Ionescu-Valbudea” și „G. Demetrescu Mirea”, tipărite la Imprimeria Națională din București.

În 1951 i s-a interzis dreptul de semnătură în presă dar, în 1954, cu sprijinul lui Alexandru Ciucurencu, îşi reia activitatea de critic de artă, semnând numeroase cronici şi articole, prefeţe de catalog (inclusiv ale Pavilionului Românesc la mai multe bienale de la Veneţia).

De asemeni, devine colaboratorul revistelor: Arta, Arta plastică, Ateneu, Contemporanul, Flacăra, Luceafărul, Gazeta literară, Manuscriptum, Orizont, Revue Roumaine, Secolul XX, Steaua, Teatrul, Tomis, Tribuna ș.a.

Scrieri literare:

• Risipă avară. Poeme – 1941;
• Greul pământului. Poeme – 1943;
• Poeme – 1945;
• Ostrovul meu. Versuri – 1957;
• Dragostele aceleași inimi [poezii] – 1967;
• Țărmurile clipei. Versuri – 1983;
• Pegas între Meduză și Perseu [eseuri]. I: Gâlceava și împăcarea văzului cu lumea; vol. II: Formă și semn – Editura Meridiane, 1985;
• Prietenii mei artiștii, Vol. I-II, antologie de Florica Cruceru – 1997;
• În căutarea tradiției, culegere îngrijită de Florica Cluceru – 1998;
• Studii critice, ediție îngrijită de Florica Cruceru – 2000;
• Disparate, antologie de texte de Florica Cruceru – 2002 (Biblioteca de artă. Biografii. Memorii. Eseuri).

Istorie și critică de artă:

• Șt. Ionescu-Valbudea [monografie] – 1940;
• Demetrescu Mirea [monografie] – 1940 (în colab. cu George Dragomirescu);
• Pictorul revoluționar C.D. Rosenthal [album] – 1955;
• Dimitrie Paciurea [album] – 1955;
• Pictorul bănățean Nicolae Popescu – 1955;
• Mișu Popp [monografie] – 1956;
• Pictorii bănăţeni din secolul al XIX-lea [album] – 1957.
• Eugen Taru [album] – 1966;
• Micaela Eleutheriade [album] – 1967
• Dimitrie Paciurea. Studiu monografic – 1971;
• Ion Valsiu [album] – 1973;
• Pictura chineză clasică – 1973 (în colab. cu Nina Stănculescu); alte ediții: 1975, 1979;
• Paciurea, precursorul [monografie] – 1974;
• Pictura contemporană românească – 1974;
• Brăduț Covaliu [monografie] – 1975;
• Velasquez [monografie] – 1984;
• Pegas între Medusa și Perseu, 2 Vol. [eseuri] – 1985;
• Pictori revoluționari de la 1848 [album] – 1988;
• Dimitrie Paciurea [monografie] – 1989;
• Arta românească în secolul XIX – 1991.

Traduceri:

• Franz Jakobsen, „Barbara” – 1942;
• Arthur Rimbaud, „Iluminările, precedate de poeme din „Primele versuri” – 1945;
• Louis Golding, „Porți ferecate” – 1946;
• Cervantes, „Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha (prelucrare de Jose Gonzales)” – 1949 (colaborare cu Savin Bratu); reed. București, 1957 (colaborare cu Edgar Papu);
• Boris Gorbatov, „Generația mea” – 1949 (colaborare cu E. Hariton);
• N Tolstoi, „Război și pace”, I-IV – 1949-1955 (colaborare cu N. Parocescu); ed. a 2-a, I-II, 1959; ed. a 3-a, I-IV, 1961; alte ediții: 1963, 1969, 1971, 1993, 2002;
• M. Reșetmikov, „Oameni din Podlipnaia” – 1954 (colaborare cu Maria Bistrițeanu);
• Heinrich Mann, „Supusul” – 1954 (colaborare cu C. Dobrogeanu-Gherea);
• N. Tolstoi, „Povestiri din Sevastopol” – 1955 (colaborare cu Ecaterina Antonescu);
• Victor Hugo, „Oamenii mării” – 1955 (colaborare cu M. Ariel); ediția a II-a – 1968 (colaborare cu Fanny Milton Lehrer);
• „Proză satirică spaniolă” – 1955;
• Shakespeare, „Comedia erorilor”, în „Opere”, I – 1955 (colaborare cu Dan Duțescu); „Zadarnicele chinuri ale dragostei”, în „Opere”, III – 1956 (colaborare cu Dan Grigorescu); „Totu-i bine când sfârșește bine”, în „Opere”, VIII – 1960, „Sonete” – 1964; ed. a 2-a, 1966;
• Čukreev, „Bun cart, înainte! Povestire” – 1956;
• M. Thackeray, „Bâlciul deșertăciunilor”, I-II – 1956 (colaborare cu Constanța Tudor); ed. a 2-a, I-II, 1959; ed. a 3-a, I-III, 1963; alte ediții: 1970, 1972;
• Tirso de Molina, „Don Gil de Ciorap Verde” – 1957 (colaborare cu Eugen Schileru);
• Feodor Gladkov, „Cimentul” – 1960 (colaborare cu E. Antonescu); ed. a 2-a, 1964;
• „Isprăvile unor vântură-lume. Proză picarescă spaniolă” – 1961;
• Lope de Vega, „Comedii” – 1961 (colaborare cu Aurel Tita, Teodor Balş şi Mihu Dragomir)
• Cervantes, „Don Quijote de la Mancha” – 1965 (cu Edgar Papu); ed. a 2-a, 1965; ed. nouă, I-IV, 1969;
• Ezekiel Mphahlele, „Pe Second Avenue” – 1967.

Afilieri:

– membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1943)

– membru al Uniunii Artiştilor Plastici (vicepreședinte din 1968)

– membru în biroul de conducere al A.I.C.A. (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă)

– membru al C.I.M.A. (Comité Internationel d’Istorie de l’art – Paris, din 1958)

„Sînt mai bogat decît confraţii mei scriitori, care-s numai literaţi, – ceea ce e o bogăţie imensă –dar n-au, ca mine, acelaşi acces la grădinile paradiziace ale artei, acces care-ţi creşte fiinţa cu fiecare nouă experienţă artistică, cu fiecare nouă descoperire ce faci, în domeniul ştiinţei inefabile de a spune ceea ce nu se poate cuprinde în nicio formulă, ceea ce necesită, cu fiecare nou efort de a spune, crearea limbajului adecvat. Sînt un om sortit de destin să-mi aflu fericirea prin facultatea de a-mi revărsa în suflet toţi artiştii lumii. Şi tuturor artiştilor acestei ţări le pot mulţumi că sînt aşa cum sînt, dacă a fi aşa cum eşti te poate mulţumi!” (Ion Frunzetti, interviu realizat de Mariana Filimon, în „Ateneu”, martie 1978, p. 3).

Toacă... 

Toacă'n cuib berzele. Toacă şi inima.
Toate tăcerile-s zimţuite de carii, toate tăcerile.
Cele mai dragi ni le macină, ni le toacă
Inima, berzele, mitralierele

O, cum m'ar mai vrăji cântecul neclintirilor,
Nemairăsunătoarelor viorilor
Păduri adormite, a Albei-ca-Zăpada
Vieţi a noastre! O, să'nşele corvada
Trecerii clipelor şi risipirilor
Ciocănitorilor...
Toate tăcerile scumpe-s dinţate de mori:
Macină sângele dragostea. Macină carii misterele.
Linişei morţii, şi 'ngenunchierile
Frunţii le macină, - ciocănitori,
Mitralierele.

.............................

Mi-tra-li-e-re-le!


(August 1944)

ȘTEFAN BACIU

Ștefan Baciu
Date personale
Născut	29 octombrie 1918[1][2]  Brașov, Austro-Ungaria
Decedat	6 ianuarie 1993 (74 de ani)[2]  Honolulu, Hawaii, SUA[3]
Cetățenie	România  Brazilia (–)
Ocupație	lingvist poet diplomat istoric literar[*] traducător critic literar[*] jurnalist biograf[*] romancier[*] scriitor
Activitate
Limbi	limba spaniolă limba germană limba portugheză limba română
Studii	Universitatea din București
Semnătură
Modifică date / text

Ștefan Baciu (n. 29 octombrie 1918,^[1][2] Brașov, Austro-Ungaria – d. 6 ianuarie 1993,^[2] Honolulu, Hawaii, SUA^[3]) a fost un critic de artă, diplomat, eseist, memorialist, poet, profesor universitar, traducător și ziarist român din diasporă, de orientare suprarealistă stabilit în Brazilia și apoi în Statele Unite ale Americii.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A fost fiul lui Ioan Baciu, profesor și al Elisabetei Baciu, casnică. Cursurile liceale le urmează la liceul "Andrei Șaguna" din Brașov, avându-i ca profesori pe Emil Cioran (logică și filosofie), Octav Șuluțiu (limba franceză), Ioan Baciu - tatăl poetului (limba germană). Apoi a fost student la Drept, în București, atașat de presă la Berna, de acolo a plecat la Rio de Janeiro, apoi la Seattle, ca profesor, după care s-a stabilit în insulele Hawaii, la Honolulu.

Debutează în anul 1933 în revista "Răboj" cu poezia "Eu", care îi apare tradusă în limba germană în revista Klingsor, în același an.

Pentru volumul său de debut "Poemele poetului tânar" primește în anul 1935, la vârsta de 17 ani, "Premiul scriitorilor tineri" al "Fundațiilor regale".

Activitatea literară[modificare | modificare sursă]

Din România[modificare | modificare sursă]

Între anii 1937-1941 urmează cursurile Facultății de Drept a Universității din București, luându-și licența în drept în anul 1941.

Deși era un simpatizant al stângii politice și al Partidului Social Democrat, acesta a lucrat în timpurile dictatoriale la mai multe ziare de extrema dreaptă, cum ar fi Sfarmă-Piatră. În 1946 se angajează la ziarul social-democrat Libertatea, cu care va colabora până la instaurarea regimului comunist.

În perioada 1938-1946 este redactor la reviste din București, ca „Universul literar” - redactor al rubricii „Cântece noui”, unde debutează, printre alții pe Ștefan Augustin Doinaș, Ion Caraion și Ion C. Pena, „Gândirea”, „Rampa”, „Bis”, „Arta nouă” etc.

În aprilie 1945 se căsătorește cu Mira Simian. În octombrie 1946 pleacă, împreună cu soția sa, în Elveția, ca atașat de presă al Legației României de la Berna. Colaborează la reviste literare din Elveția.

Din America Latină[modificare | modificare sursă]

În anul 1949 pleacă în America Latină, la Rio de Janeiro - Brazilia, unde devine redactor la un important ziar, Tribuna da Imprensa. Despre această perioadă din viața sa, Ștefan Baciu scrie o carte intitulată Lavradio 98 (1982), care a constituit un adevărat best-seller.

Călătorește într-un mare număr de țări ale continentului sud-american, din America Centrală și zona Caraibelor: Argentina, Nicaragua, Peru, Guatemala, Venezuela, Costa-Rica, Santo Domingo, San Salvador, Honduras, Mexic, Cuba, Haiti etc.

Profund cunoscător al literaturii latino-americane, Ștefan Baciu este autorul a două importante antologii: Antologia poeziei latino-americane (2 volume, 1974) și Antologia poeziei surrealiste latino-americane (1981).

A adus cu el în America Latină ideile mișcării suprarealiste și a devenit animatorul cel mai important și un lider al neoavangardei, a participat la foarte multe congrese și conferințe pe aceasta temă.

În anul 1962 este invitat în SUA, ca profesor de literatură hispano-americană la Universitatea din Seattle, iar în anul 1964 este invitat și se stabilește în Hawaii, ca profesor de literatura hispano-americană la Universitatea din Honolulu-Hawaii.

Se stinge din viață la Honolulu, la 6/7 ianuarie 1993, în timp ce vorbea la telefon cu sora lui din București.

Este autorul a peste 100 volume de poezie, memorialistică, eseistică, traduceri și a peste 5000 de articole și studii, apărute în presa română, germană, franceză, latino-americană, nord-americană, elvețiană.

Opera[modificare | modificare sursă]

Poezie[modificare | modificare sursă]

• Poemele poetului tânăr, 1935 – București (Premiul Fundațiilor Regale și al Societății Scriitorilor Români)
• Poeme de dragoste, 1936 – Oradea
• Micul dor, 1937 – Brașov
• Drumeț în anotimpuri, 1939 – Iași
• Cautătorul de comori, 1939 – București
• Cetatea lui Bucur, 1940 – București^[4]
• Lanterna magică (în colaborare cu Traian Lalescu), 1941 – București
• Analiza cuvântului dor, 1951 – Sierras de Cordoba
• Poemele poetului pribeag, 1963 – Mexico, Ukulele
• Îngerul malagambist în insula Oahu, 1967 – Madrid
• Poemele poetului singur, 1979 – Honolulu
• Peste o mie de catrene..., 1980 – Honolulu și 1991 – București, 1994 – Brașov
• Radiografia cuvantului dor - antologie poetica, 1998

Memorialistică[modificare | modificare sursă]

• Franctiror cu termen redus, 1968 – Honolulu
• Peste o mie de catrene - Sub Tâmpa...din Honolulu, 1973 – Honolulu
• Mira, 1979 – Honolulu
• Praful de pe tobă. Memorii 1918-1946, 1980 – Honolulu
• Un brasovean in arhipelagul Sandwich-Hawaii - Bucuresti, 1994
• Insemnarile unui om fara cancelarie - Bucuresti, 1996

Traduceri[modificare | modificare sursă]

• 25 de poeme din Georg Trakl, 1938; reedit. Ich bin der Sterne Presseattache / Sunt atasat de presa, 1997

Distincții și premii[modificare | modificare sursă]

A fost "Cetățean de onoare" al orașului Rio de Janeiro, "Consul de Bolivia" în Honolulu-Hawaii, "Profesor Emeritus" al Universității din Honolulu-Hawaii. În anul 1991 i s-a decernat Decorația de Onoare a Meritului Cultural cu grad de Comandor de către Ministerul Educației și Culturii din Bolivia. Din 1996 este declarat "Cetățean de onoare" post-mortem al Nadeșului.

Poemul poetului tânăr

E-atât de bine să stai uşor în zi. Să cânţi încet, să nu auzi

Cum ierburi cresc, să muşti din traiul ca un măr

Să mergi pe drumul neted lângă pomii uzi

Şi să visezi cu palma rătăcită-n basme şi în păr.

Prin lanuri să păşeşti cu munţii – şal pe umeri

La gât, fâşii de zări să-ţi legi cravate,

Germanice balade să scandezi, să numeri

Fântânile de secetă şi sete deşertate.

Prin cucuruzi să-ţi legi deschise răni adânci

Cu frunze ude de scuipatul cald de îngeri

Să treci prin şanţuri mici cu inima pe brânci

Să râzi când sufletul îţi spune: sângeri.

În seară să te-afunzi cu părul netezit

De palma calmă a curentelor de munte

Să dormi cu capul pe nadir, cu tălpile-n zenit

Şi-apoi să-ţi scrii poemele ţâşnind din frunte.

Seara de-atunci

Când seara înecase aguzii din grădină

Şi fânul, verde barbă, murea în luminiş,

Ţi-am dat, ofrandă rară, în galbena lumină

Sufletul – ca pe-o undă de soare şi pietriş.

Pădurea clătinase atâtea vise; însă

Noi obosiţi şi totuşi iluminaţi de ochii

Ce îi simţeam aievea în faţa noastră plânsă,

Ne-nfioram de vânturi, abur uşor de rochii.

Eu am tăcut deodată. În dreapta, mă priveai

Şi sânii, albe pietre în seara răcoroasă

Ţipau cu inima. Ce frig e-acuma, hai

Să bem un ceai, mai bine, colo-n veranda joasă.

Sunt storuri verzi şi groase, ferestre largi, închise

Şi luna scoate limba în ceaşca străvezie.

Ne-ncercuiesc într-una inelele de vise,

În gândurile vaste umblam ca-ntr-o câmpie.

Crescut-a amintirea, acea mătase veche

Pe inima-garoafă ce moare-ntr-un pahar,

Iar zvonul serii duse îmi stoarce în ureche

Arpegii inegale şi aruncate-arar.

Tu treci ca o lumină. Eu vin şi cânt acuma,

Apoi îmi pipăi tâmpla şi fruntea, Ah, ce greu

E sângele în mine, pe toc îmi pică bruma,

Cuvintele de-atuncea mă caută mereu.

Treceam prin vii

Anei Maria

Azi nu mai stau la pândă balaurii în vie,

Putem să mergem singuri şi struguri să culegem.

O să privim cum seara pe câmpuri întârzie

Şi prea marea tăcere noi n-o s-o înţelegem.

Noi amândoi vom trece, strivind pe sub călcâie

Pământul care-o plânge cu primii pitpalaci,

Când unii dintre struguri au miros de tămâie

Ne-om agăţa bereta de fragezii haraci.

Pe ariile-arate un bou răneşte seara

Şi nucile, de-acuma, uşor vor da în pârg

Şi sufletul ne doare că se sfârşeşte vara,

Vom merge noi cu ele, curând de tot, în târg.

Tu plângi, zărind o frunză murind sub filoxeră

Şi plânsul tău îmi pare un cântec de demult,

Îţi prind o floare mică, în piept, la butonieră

Şi inima îţi bate, tristeţea ţi-o ascult.

Un cântec, ca o apă, din vale ne inundă,

Putem să-ntoarcem calea şi să pornim spre sat;

Răcoarea peste frunze se lasă ca o undă

Sau ca o mână bună. Acum s-a înnoptat.

Pe drumul către casă, mai bine să tăcem

Şi pentru rodul viei să ne rugăm în gând

Şi vinul vechi din sticle să mergem şi să-l bem,

Ca toată amintirea s-o auzim plângând.

Din volumul "Căutătorul de comori"

CONSTANTIN DRACSIN

Constantin Dracsin (n. 20 iulie 1940, Draxini, Bălușeni – d. 7 Ianuarie 1999) este un poet și grafician român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

• Constantin Dracsin s-a născut la 20 iulie 1940, Bălușeni, jud. Botoșani. A fost un autodidact. Toată viața, datorită unei boli necruțătoare, nu a putut să-și folosească mâinile. A scris și a pictat cu ajutorul gurii și al dinților.
• A avut numeroase expoziții personale în Botoșani (1985, 1987, 1988, 1989, 1992, 1999), Iași (1988), București (1991), Essen, Germania (1991) și Olanda (1993). Prezent în colecții particulare din țară și străinătate. O expoziție permanentă cu lucrările artistului se află amenajată în holul teatrului "Mihai Eminescu" din Botoșani.

In memoriam[modificare | modificare sursă]

• În perioada 21-27 mai 2007, la Școala nr. 8 Elena Rareș în cadrul "Zilelor școlii", la inițativa poetului Petruț Pârvescu, a bibliotecarei Mariana Bordianu și a profesorilor de limba și literatura română, s-a atribuit bibliotecii școlii numele poetului și artistului Constantin Dracsin . Cu această ocazie s-a inaugurat concursul de poezie pentru elevi "Constantin Dracsin" și întâlnirile anuale cu scriitorii botoșăneni.

• Scriitorul Gellu Dorian se ocupă de editarea completă a operei poetice a poetului Constantin Dracsin.
• În perioada 19-25 mai 2008, la Școala nr. 8 "Elena Rareș", Botoșani, în cadrul "Zilelor școlii", la inițativa poetului Petruț Pârvescu, a bibliotecarei Mariana Bordianu și a profesorilor de limba și literatura română, a avut loc concursul de poezie "Constantin Dracsin", ediția a II-a, cu participarea elevilor IV-VIII din județul Botoșani.

• În perioada 18-22 mai 2009, la Școala nr. 8 "Elena Rareș", Botoșani, în cadrul "Zilelor școlii", la inițativa poetului Petruț Pârvescu, a bibliotecarei Mariana Bordianu și a profesorilor de limba și literatura română, va avea loc concursul național de poezie "Constantin Dracsin", ediția a III-a, cu participarea elevilor din clasele IV-VIII.
• In cadrul Complexului Muzeal Botoșani se află o bogată colecție de 134 lucrări de grafică

Volume de versuri[modificare | modificare sursă]

• Voce de flacără, Botoșani, 1979.
• Singurătatea sâmburelui, Junimea, 1984.
• Lacul Septentrion, Cartea Românească, 1985.
• Zborul, Moldova, 1995.
• Athosul de sub imaginații, Axa, 1995.
• Ochii și omătul cerului, Helicon, 1997.

Afilieri[modificare | modificare sursă]

• Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Artiștilor Plastici din București.

Albume de grafică consacrate artistului[modificare | modificare sursă]

• Valerian Țopa, Graficianul Constantin Dracsin, Geea, 1996.
• Viceslav Popesu-Vavu, Silvia Lazarovici, Calendar comemorativ Constantin Dracsin, Botoșani, 2000.

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

• Laurențiu Ulici, Virgil Mazilescu, Ioan Alexandru, Daniel Dumitriu, Dumitru Ignat, Gellu Dorian, Dumitru Țiganiuc, V. Ciucă, Emil Iordache.

Ora H

Compozitorul era de doi bani,
compoziţia lui este de două Universuri-
se poate cânta
la două mâini,
la nouă mâini,
şi chiar la nouăzeci şi nouă
de mâini.-
după toate preferinţele.
Arată ca un cercetător
de sub movila lui Iov
în clipele sublime ;
când îşi dezleagă spiritul
din lanţurile obişnuite.
printre notele lui
mai vorbea de şoarece.
în somn-
mi-a spus mie,
când eram mic,
s-a cununat cu o viperă;
de aici i s-au tras toate,
chiar pământul l-a înghiţit
din cauza aceasta.

Ultima...

Doamnelor şi domnilor
dacă n-o să vă supere
ce o să vă spun-
astănoapte l-am visat
pe Nichita,
mi-a vorbit în felul următor:
mă zvârlugă
de mâine o să te păzească doi îngeri;

eu încerc să "înmân"
acel mâine
cât mai încolo.

Vocabule, temelii

Ca profesor de estetică
la catedrala plantelor
mă întorc mereu
când mă-mpiedic de-o piatră,
sau de-o ruptură de nor -
niciodată nu se ştie
unde te poate duce.

E cea mai curioasă disciplină,
am învăţat-o
rupându-mă în două,
să mă complic intenţionat
întru credinţa gândirii.