MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

6. /8 IANUARIE 2023 - GÂNDURI PESTE TIMP

PAUL VERLAINE

Date personale
Paul Verlaine

Născut	30 martie 1844^[1]^[4]^[5]^[6] Metz, Lorraine, Franța
Decedat	8 ianuarie 1896 (51 de ani)^[1]^[4]^[5]^[6] Paris, Île-de-France, Franța
Înmormântat	Cimitirul Batignolles[*]
Cauza decesului	cauze naturale (pneumonie)
Părinți	Nico Verlaine[] Élisa Verlaine[]
Căsătorit cu	Mathilde Mauté[*]
Copii	Georges Verlaine[*]
Cetățenie	Franța
Religie	ateism
Ocupație	poet eseist scriitor libretist[*] traducător
Pseudonim	Pauvre Lelian^[2], Pablo de Herlagnèz^[2]
Limbi	limba franceză^[3]
Studii	lycée Condorcet[*]
Mișcare/curent literar	simbolism
Specie literară	genul liric
Note
Premii	Prince des poètes[*]
Semnătură

Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Monument în memoria lui Paul Verlaine, Jardin du Luxembourg, Paris

Paul Verlaine (n. 30 martie 1844 — d. 8 ianuarie 1896) a fost un poet francez. El aparține curentului simbolist și este unul dintre cei mai citiți dintre poeții francezi. Este privit de simboliștii francezi ca șef al curentului. A dus o viață de boem, de „poet blestemat”, ce contrastează în planul creației cu aspirația spre puritate și candoare. Versurile de început („Poeme saturniene”, 1866), cu reminiscențe din parnasieni și din Baudelaire, afirmă tonul său inegalabil prin viziunea dramatică asupra lumii, prin înclinația către melancolie, prin căutarea armoniilor. Verlaine cultiva o lirică a sentimentelor intime, a variatelor stări sufletești, într-o atmosferă crepusculară și vagă. Sunt versuri care se sustrag retoricii, de o armonie muzicală sugestivă, așa cum o demonstrează volumele sale: „Romanțe fără cuvinte” (1874), considerat cel mai valoros, „Înțelepciune” (1881), „Odinioară și altădată” (1885), „Iubire” (1888), „Elegii” (1893) etc. El afirma că arta înseamnă a fi absolut tu însuți și formulează, în versurile celebre din „Arta poetică” (1855), notele caracteristice ale esteticii simbolismului: „Muzica înainte de toate”; „Sucește gâtul elocinței”; „Nuanță, nicidecum culoare”.

NOTE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

1844 Paul-Marie Verlaine se naște la Metz, tatăl său fiind militar în garnizoana orașului.

Literatură franceză

După categorie

Istoria literaturii franceze

Medievală
Secolul XVI - Secolul XVII
Secolul XVIII - Secolul XIX
Secolul XX - Contemporană

Scriitori francezi

Listă cronologică
Scriitori după categorie
Romancieri - Dramaturgi
Poeți - Eseiști
Scriitori de povestiri scurte
Scriitori de literatură SF
Scriitori de literatură fantastică

Portal Franța

Portal Literatură

1845-1849 Perioade de sejur în diferite orașe din sudul Franței.
1851 Demisia din armată a tatălui său. Familia Verlaine locuiește la Paris.
1858 Trimite în atenția lui Victor Hugo prima sa poezie care ne este cunoscută: "Moartea".
1862 Obține un bacalaureat.^{[necesită citare]}
1864 Tatăl său îl introduce, ca angajat, în diverse mărunte funcțiuni.
1865 Publică un articol despre Charles Baudelaire. După moartea tatălui său, rămâne să locuiască împreună cu mama sa.
1866 Pe speze proprii, reușește apariția volumului "Poèmes saturniens".
1867 Publică sub pseudonim, pe ascuns, în Belgia, volumul "Les Amies, scènes d’amour sapphique", plachetă condamnată în anul următor, pentru a fi distrusă, de către un tribunal din Lille.
1869 O întâlnește pe Mathilde Mauté de Fleurville, cu care poetul se va căsători în anul urmator. Publică "Fêtes galantes".
1871 Începe relația de prietenie homofilă cu poetul Arthur Rimbaud. Se naște fiul poetului, Georges Verlaine.
1872-1874 Verlaine se separă de Mathilde și are o relație tumultuoasă cu Rimbaud, în urma căreia Verlaine va fi condamnat la închisoare pentru ultragiu la moralitate publică de un tribunal din Belgia. În timpul detenției primește ediția plachetei "Romances sans paroles".
1875-1879 După expulzarea sa din Belgia, o tentativă eșuată de conciliere cu Mathilde și o nouă dispută violentă cu Rimbaud, Verlaine predă franceza și desenul în diferite școli din Anglia și Franța. Poetul are o relație pasională cu un elev de-al său, Lucien Létinois, până la moartea acestuia in 1883.
1880 Publică pe cheltuială proprie, volumul "Sagesse"
1884 Publică "Poetès maudits".
1885 Publică "Jadis et Naguèrre", care conține și "Art poétique", poezie devenită manifest al poeților simboliști. Se încheie procesul de divorț, din care iese ruinat și este din nou, condamnat la închisoare.
1886-1887 După moartea mamei sale, starea de sănătate i se degradează și urmează lungi perioade de convalescență în spitale și aziluri.
1888-1889 Într-un articol, Jules Lemaître consacră gloria lui Verlaine, considerat ca lider al "decadenților". Debutul unei prietenii pasionale, deși platonice, cu tânărul pictor F.A. Cazals.
1890 Publică prin subscripție "Dédicaces" și pe ascuns, în Belgia, "Femmes".
1891 Deja având o legătură cu Philomène Boudin, o cunoaște pe Eugènie Krantz, cea care îi va sta alături la moarte. Se împarte între cele doua "dragi prietene".
1892-1893 Ține conferințe în Olanda, Belgia, Lorena și Anglia.
1894 Este fondat un Comitet pentru sprijinul lui Verlaine. Apare o noua ediție, mult mărită, a volumului "Dédicaces".
1896 După o perioadă de boală, la 8 ianuarie, Paul Verlaine decedează la Paris, în urma unei congestii pulmonare.exact

Citate Paul Verlaine

TUDOR VIANU

Date personale
Tudor Vianu

Născut	8 ianuarie 1898^[1] Giurgiu, Giurgiu, România
Decedat	21 mai 1964 (66 de ani)^[2]^[1]^[3] București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	cauze naturale (infarct miocardic)
Părinți	dr. Alexandru Vianu, născut Adolf Weinberg Florica Vianu, născută Rosa Leibowitz
Căsătorit cu	Elena Vianu (din 29 iunie 1930)
Copii	Maria Alexandrescu Vianu Ion Vianu
Cetățenie	România
Ocupație	lingvist filolog[] filozof diplomat istoric literar[] profesor universitar[] critic literar[] traducător poet romanist critic de artă estetician[*]
Ambasador al României în Iugoslavia
În funcție 1946 – 1947

Premii	Premiul de Stat al Republicii Populare Române (1962)
Partid politic	PMR Partidul Național Agrar
Alma mater	Universitatea din București Universitatea din Tübingen
Modifică date / text

Tudor Vianu (n. 8 ianuarie 1898,^[1] Giurgiu, Giurgiu, România – d. 21 mai 1964,^[2]^[1]^[3] București, România) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român. Fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Căsătorit cu Elena Vianu. Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Fiica sa, Maria Alexandrescu Vianu, este un istoric al artei antice și arheolog.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Acesta s-a născut în Giurgiu, într-o familie de origine evreiască ce s-a convertit la creștinism.^[4]

Doctoratul[modificare | modificare sursă]

În anul 1915 devine student la Facultatea de Filosofie și Drept din București. Obține titlul de doctor în filosofie al Universității din Tübingen. În perioada de doctorat a purtat o corespondență susținută, punctată de întâlniri amicale, cu prietenul său din liceu, poetul Ion Barbu, care studia matematica la Göttingen. Creația lui a acoperit exact patru decenii: de la apariția în 1928, în germană, a volumului de debut, totodată și primul său studiu de estetică, valorificare a tezei sale de doctorat susținută sub îndrumarea lui Karl Groos la Facultatea de Filozofie a Universității Eberhard Karl din Tübingen, (în noiembrie 1923), Das Wertungsproblem in Schillers Poetik. Über naive und sentimentalische Dichtung (Problema valorizării în poetica lui Schiller) și până la volumul apărut postum Arghezi, poet al omului, purtând subtitlul „Cântare Omului” (explorând un domeniu al literaturii comparate), ultimul său studiu antum, intrat la tipar chiar în ziua dispariției autorului și apărut după puțin timp, la începutul verii anului 1964. Teza de doctorat a fost lăudată de Lucian Blaga, cu care Vianu era coleg în paginile revistei Gândirea, mai ales pentru trimiterile permanente le Expresionismul german, de care Blaga însuși era puternic influențat în epocă.

Anii de formare[modificare | modificare sursă]

Revine în țară în anul 1924 și devine suplinitor la Universitate. Teza de doctorat îi apare în limba germană sub titlul Das Wertungsproblem in Schillers Poetik. Teza a fost tradusă și publicată în volumul al șaptelea din seria de Opere. În anul 1925 a publicat două volume, Dualismul artei și Fragmente moderne. În anul 1927 devine docent în estetică. Apare în formă litografiată cursul de Estetică generală. Abia în anul 1930 devine conferențiar definitiv la Facultatea de Litere a Universității din București. Tot în acest an publică studiul Poezia lui Eminescu. Sunt evidențiate în special izvoarele antice și cele germane, cu accent special pe influența filosofiei lui Arthur Schopenhauer.

Tudor Vianu, în perioada studiilor

Esteticianul[modificare | modificare sursă]

În anul 1931 apare volumul Arta și frumosul. Din problemele constituției și relației lor. În anul 1932 publică volumul Arta actorului în Editura revistei Vremea. În 1933 publică în volum un mic studiu care va deveni unul de referință în bibliografia studiilor despre Hegel, intitulat Influența lui Hegel în cultura română. Anul 1934 este deosebit de fast pentru cariera sa academică, îi apar două volume, primul volum din Estetica sa, în care sunt incluse capitolele Problemele preliminare ale esteticii, Valoarea estetică și atitudinea estetică și Opera de artă, iar în 1936 va apărea volumul al doilea, care includea alte două părți, Structura și creația artistică și Receptarea operei de artă. În 1934 publică și Istoria esteticii de la Kant până astăzi la Institutul de arte grafice Bucovina. În 1937 își adună articolele de estetică publicate până atunci în antologia Filosofie și poezie, cu precizarea că, în ediția a doua din 1943, studiile vor fi complet diferite deși titlul se păstrează același. În 1941 tipărește Arta prozatorilor români, poate cea mai cunoscută și mai comentată dintre cărțile sale, un exemplu de analiză stilistică în care este anticipată acribia formalismului sau a structuralismului. În 1942 publică la Editura Cugetarea volumul Introducere în teoria valorilor, întemeiată pe observația conștiinței.

Purgatoriul[modificare | modificare sursă]

După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu.

Apoteoza[modificare | modificare sursă]

După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii, micro-monografii despre Cervantes, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F.M. Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Toate aceste studii vor fi ulterior în volumul Studii de literatură universală și comparată. Studiile de stilistică sunt reunite în alte două antologii Probleme de stil și artă literară și Problemele metaforei și alte studii de stilistică. În anii 1961 și respectiv 1963 apar Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt conținând texte cu caracter publicistic, și Idei trăite, volume în care Tudor Vianu își creionează personalitatea de umanist și filolog complet, de om al Renașterii.

În 1964 moare la București pe data de 21 mai, din cauza unui infarct miocardic, exact în ziua când intra la tipar volumul Arghezi, poet al omului.

Activitate științifică[modificare | modificare sursă]

Este fondatorul școlii de stilistică a Facultății de Litere din București și inițiator al catedrei de literatură universală, căreia i-a fost multă vreme șef. Tudor Vianu a fost profesor titular de estetică, director al Teatrului Național (1945).

Casa în care a locuit Tudor Vianu în București, Str. Andrei Mureșanu 37.

În stânga jos: detaliu cu placa comemorativă aplicată pe perete

OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Selecție din scrierile publicate (1925-1945)[modificare | modificare sursă]

Dualismul artei (1925)
Poezia lui Eminescu (1930)
Arta și frumosul (1931)
Arta prozatorilor români (1932)
Idealul clasic al omului (1934)
Estetica, 2 volume (1934-1936)
Filosofie și poezie (1937)
Introducere în teoria valorilor (1942)
Istoria literaturii române moderne - în colaborare cu Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu (1945)
Filosofia culturii (1945)

Cărți scrise după 1947[modificare | modificare sursă]

Probleme de stil și artă literară (1955)
Cervantes (1955)
Racine (1955)
Voltaire (1955)
Literatură universală și literatură națională (1956)
Problemele metaforei și alte studii de stilistică (1957)
F.M. Dostoievski (1957)
Versuri (1957)
Ideile lui Stendhal (1959)
Alexandru Odobescu, monografie (1960)
Studii de literatură universală și comparată (1960)
Schiller (1961)
Jurnal (1961), ed. a II-a (1970)
Dicționar de maxime comentat (1962)
Arghezi, poet al omului (1964)
Despre stil și artă literară (1965)
Studii de literatură română (1965)
Postume (1966)
Studii de stilistică (1968)
Scriitori români, vol. I-III (1970-1971)
Scriitori români din secolul XX (1979)

CORESPONDENȚĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Tudor Vianu, Opere, vol 14, Corespondență, interviuri, poemul "Arcadia", ediție îngrijită și note de Vlad Alexandrescu, cu un text de Gelu Ionescu, București, Editura Minerva, 1990;
Scrisori către Tudor Vianu, vol. I, 1916-1935, ediție îngrijită de Maria Alexandrescu Vianu și Vlad Alexandrescu, note de Vlad Alexandrescu, București, Editura Minerva, 1992 ;
Scrisori către Tudor Vianu, vol. II, 1936-1949, ediție îngrijită de Maria Alexandrescu Vianu și Vlad Alexandrescu, note de Vlad Alexandrescu, București, Editura Minerva, 1994;
Scrisori către Tudor Vianu, vol. III, 1950-1964, ediție îngrijită de Maria Alexandrescu Vianu și Vlad Alexandrescu, note de Geo Serban, postfață de Florin Țurcanu, București, Editura Minerva, 1997.