7. /8 IANUARIE 2023 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
Arcangelo Corelli | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Arcangelo Corelli |
Născut | [1][2][3][4] Fusignano(d), Emilia-Romagna, Italia |
Decedat | (59 de ani)[1][2][3][4] Roma, Statele Papale |
Înmormântat | Panteonul din Roma |
Ocupație | compozitor violonist violist[*] |
Activitate | |
Gen muzical | Barocul în muzică muzică clasică |
Instrument(e) | vioară |
Prezență online | |
Internet Movie Database | |
Modifică date / text |
Arcangelo Corelli (n. ,[1][2][3][4] Fusignano(d), Emilia-Romagna, Italia – d. ,[1][2][3][4] Roma, Statele Papale) a fost un compozitor și violonist italian, considerat unul dintre cei mai de seamă violoniști ai generației sale.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Registrele de botez indică faptul că Corelli s-a născut pe 17 februarie 1653 în orașul Fusignano, parte a eparhiei Ferrara.[5] Familia sa era proprietar de pământuri care trăia în Fusignano din 1506 (un membru al familiei Corelli s-a mutat aici de la Roma) și, deși erau prosperi, nu făceau parte din clasa nobilă, după cum au susținut unele biografii ale lui Corelli. Tatăl lui Corelli, de la care a preluat numele de Arcangelo, a decedat cu cinci săptămâni înainte de nașterea fiului său. Prin urmare Corelli a fost crescut de mama sa Santa împreună cu cei patru frați mai mari.[6]
Informațiile despre viața lui Corelli sunt puține iar mare parte din viața sa este necunoscută.[7] Conform poetului Giovanni Mario Crescimbeni, care l-ar fi cunoscut bine pe compozitor, Corelli a studiat muzica inițial sub îndrumarea unui preot din orașul învecinat Faenza și apoi la Lugo, înainte de a se muta la Bologna în 1666. Un centru cultural la vremea respectivă Bologna avea o școală prestigioasă de violoniști asociată cu Ercole Gaibara și elevii săi, Giovanni Benvenuti și Leonardo Brugnoli. Există informații conform cărora Corelli ar fi studiat cu maeștrii violoniști precum Benvenuti, Brugnoli, Bartolomeo Laurenti și Giovanni Battista Bassani. Deși acest fapt este plauzibil din punct de vedere istoric, informația rămâne neconfirmată, la fel ca și informația conform căreia contraltistul papal Matteo Simonelli l-ar fi învățat pe Corelli compoziție.[8] O remarcă făcută de Corelli unuia dintre protectorii săi sugerează faptul că educația sa muzicală s-a bazat exclusiv pe vioară.
Cronicile Accademia Filarmonica din Bologna indică faptul că Corelli a fost acceptat ca membru în 1670 la vârsta excepțională de 17 ani, deși acest fapt este disputat.[9] Deși titlul de Il Bolognese apare pe paginile de titlu a primelor compoziții tipărite ale lui Corelli (Opus 1-3), durata șederii sale în Bologna rămâne nesigură.[8] Informațiile conform cărora Corelli ar fi călătorit în Franța, Germania și Spania rămân neconfirmate. S-a speculat și faptul că Corelli ar fi fost în Germania în serviciul lui Maximilian al II-lea Emanuel, Elector de Bavaria, posibil în 1681.[10]
Deși nu se știe cu certitudine când a sosit Corelli la Roma, se știe că era activ în acest oraș în 1675 când "Arcangelo Bolognese" (după cum era cunoscut) a fost angajat ca violonist pentru oratoriile din biserica San Giovanni dei Fiorentini, precum și din biserica San Luigi dei Francesi. Deși Roma nu avea o orchestră permanentă care să ofere un loc de muncă stabil, Corelli a fost capabil să își asigure un venit interpretând într-o varietate de ansambluri sponsorizate de oameni avuți precum cardinalul Benedetto Pamphili.[8][11]
În 1687 Corelli a condus festivalul muzical pentru regina Cristina a Suediei; de asemenea a fost un favorit al cardinalului Pietro Ottoboni, strănepot al cardinalului Pietro Ottoboni care în 1689 a devenit Papa Alexandru al VIII-lea. Din 1689 până în 1690 a fost la Modena unde Ducele de Modena a fost foarte generos cu el. În 1708 a revenit la Roma unde a trăit la palatul cardinalului Ottoboni. Vizita sa la Napoli, la invitația regelui, a avut loc în același an.
Stilul de interpretare introdus de Corelli și păstrat de elevii săi, printre care Francesco Geminiani, Pietro Locatelli, Pietro Castrucci și Francesco Gasparini, printre alții, a avut o importanță vitală pentru interpretarea la vioară. Se spune că toți violoniștii italieni importanți din secolul XVIII-lea l-au avut pe Corelli ca model.[12]
Totuși, Corelli utiliza doar un segment limitat al posibilităților instrumentului său. Acest aspect poate fi observat în compozițiile sale; părțile pentru vioară rareori depășesc nota Re pe coarda cea mai subțire, uneori ajungând la Mi pe a patra poziție a corzii celei mai subțiri. Se spune că Corelli a refuzat să interpreteze un pasaj care se ridica până la nota La din oratoriul Triumful Timpului și al Adevărului al lui Händel (care a avut premiera la Roma în 1708) și s-a simțit profund jignit când compozitorul (cu 32 de ani mai tânăr) a interpretat nota.
Indiferent de limitările sale ca violonist, compozițiile sale ocupă un loc important în dezvoltarea muzicii de cameră. Influențele sale nu se limitează doar în Italia; Johann Sebastian Bach a studiat lucrările lui Corelli iar fuga sa pentru orgă (BWV 579) a fost inspirată după lucrarea Opus 3 a lui Corelli din 1689. Colecția de Concerto Grosso Op. 6 a lui Händel este inspirată după propria colecție Concerto Grosso Op. 6 a lui Corelli.
Societatea muzicală a Romei îi este datoare lui Corelli. A fost primit de unele dintre cele mai mari cercuri ale aristocrației și pentru o lungă perioadă de timp a condus concertele de luni ale cardinalului Ottoboni.
Corelli a murit la Roma cu o avere de 120.000 de mărci și cu o colecție valoroasă de lucrări de artă și viori, singurele luxuri pe care și le-a permis.[13] A lăsat toată averea prietenului său care a donat-o familiei lui Corelli. Este înmormântat la Panteonul din Roma.
LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Corelli a compus 48 de sonate trio, 12 sonate pentru vioară și basso continuo și 12 concerti grossi.
Șase lucrări cu număr opus, publicate între 1888 și 1891, sunt oficial recunoscute ca fiind autentice, împreună cu alte câteva lucrări.
- Opus 1: 12 sonata da chiesa (sonate trio pentru două viori și continuo) (Roma, 1681)
- Opus 2: 12 sonata da camera (sonate trio pentru două viori și continuo) (Roma, 1685)
- Opus 3: 12 sonata da chiesa (sonate trio pentru două viori și continuo) (Roma, 1689)
- Opus 4: 12 sonata ca camera (sonate trio pentru două viori și continuo) (Roma, 1694)
- Opus 5: 12 Suonati a violino e violone o cimbalo (6 sonate da chiesa și 6 sonate da camera pentru vioară și continuo) (Roma, 1700)
- Opus 6: 12 concerti grossi (8 concerti da chiesa si 4 concerti da camera pentru 2 viori, violoncel, orchestră de coarde și continuo) (Amsterdam, 1714)
- Fără număr opus: Sinfonia în Re minor
- Fără număr opus: Sonata a Quattro (Rogers, Amsterdam, 1699)
- Fără număr opus: Sonata a Quattro (Rogers, Amsterdam, 1699, incomplet, dezbătut)
- Fără număr opus: Sonata a Quattro pentru trompetă, două viori și basso continuo
- Fără număr opus: 6 Sonate a tre (Amsterdam, 1714)
Arcangelo Corelli 12 Concerti Grossi Op.6, SCO, Bohdan Warchal
ACTIVITATE ARTISTICĂ:
- între 1961-1967 urmează cursurile Conservatorului de muzică „Ciprian Porumbescu" din Bucureşti, secţia compoziţie dirijat, cu profesorii Marţian Negrea, Alfred Mendelsohn, Anatol Vieru;
- între anii 1967 - 1973 a fost profesor de muzică de cameră şi pian tehnic la Liceul nr. 1 din Bucureşti;
- între anii 1973-1980 a fost profesor corepetitor la Şcoala Populară de artă, clasa de muzică uşoară, canto şi mişcare scenică din Bucureşti;
- a fost component al formaţiei „Perpetuum mobile" cu care a activat ca pianist în concerte şi în turnee în ţară şi peste hotare ;
- din anul 1977 este membru Uniunii compozitorilor şi muzicologilor;
- a debutat în anul 1970 cu piesele: PRIMUL VALS, SONET PENTRU DOUĂ PĂPUŞI şi SINGUR
PREMII OBŢINUTE
- în anul 1975 participă la Festivalul Cântecului politic pentru tineret unde pentru melodia PENTRU FII ŢĂRII obţine premiul II;
- în anul 1977 participă la Festivalul Cântecului politic pentru tineret unde pentru melodia SPRE VIITOR obţine premiul I;
- în anul 1978 participă la Festivalul de muzică uşoară de la Poznan - Polonia unde pentru melodia VORBE DE FOC obţine menţiune;
- în anul 1980 participă la Festivalul cântecului oştenesc „Te apăr şi te cânt patria mea" unde pentru melodia COPII MEI OŞTENII ŢĂRII obţine premiul II;
- în anul 1981 participă la concursul „Şlagăre în devenire" unde pentru melodia CÂT TRĂIEŞTE OMUL ÎNVAŢĂ obţine premiul tinereţii;
- în anul 1984:
● participă la Festivalul Cântecului politic pentru tineret unde pentru melodia PRIMĂVARĂ DIN NOI obţine premiul III;
● participă la Festivalul cântecului oştenesc „Te apăr şi te cânt patria mea" unde pentru melodia BALADA SOLDATULUI NECUNOSCUT obţine menţiune;
● participă la Concursul „Melodii '83 " unde pentru melodia DANSAŢI CU NOI obţine premiul III
- în anul 1986 participă la Concursul „Melodii '85" unde pentru melodia NU ŞTIU CE-AI ALES este obţine premiul juriului;
COMPOZIŢIE:
- muzică uşoară:
AŞA E DRAGOSTEA; CE-NSEAMNĂ A IUBI; E NUMAI DOR; LA PORŢILE VIEŢII; POEMUL VÂRSTELOR; ŢĂRMUL SOARELUI; VORBE DE FOC.
- muzică de film:
● în anul 1971 compune muzica filmului DRUM ÎN PENUMBRĂ;
● în anul 1976 compune muzica filmului ORAŞUL VĂZUT DE SUS;
● în anul 1979 compune muzica filmului JACHETELE ALBE;
● muzică de scenă:
♦ în anul 1973: SCUFIŢA ROŞIE jucat la Teatrul Giuleşti;
Sursa: Meridianele cântecului - Autor : Daniela Caraman Fotea
FILMOGRAFIE - MUZICA / MUSIC DEPART
- Dulcea saună a morții (2003)
FILMOGRAFIE - MUZICA
- Terente - Regele bălților (1995)
- Crucea de piatră / Crucea de piatră - ultimul bordel (1994)
- Cel mai iubit dintre pământeni (1993)
- Fapt divers (1984)
- Jachetele galbene (1979) - muzica
FILMOGRAFIE - COLOANĂ SONORĂ
- Cei care plătesc cu viața (1991)
Dumitru Georgescu-Kiriac | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1] București, Principatele Unite Române |
Decedat | (61 de ani)[1][2] Viena, Republica Austriacă |
Cetățenie | România |
Ocupație | dirijor compozitor |
Modifică date / text |
Dumitru Kiriac-Georgescu (6 martie 1866, București - 8 ianuarie 1928, Viena), a fost un compozitor, profesor, dirijor de cor și folclorist român.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Studiază mai întâi la Conservatorul din București (1880-1885), apoi la Conservatorul de la Paris, unde îi are ca profesori pe E. Pessard (armonie), Theodore Dubois (contrapunct), Charles-Marie Widor (compoziție) și, în sfârșit , la Schola cantorum din Paris (1892-1897), cu Vincent d'Indy (compoziție). A fost licențiat al Facultății de drept din București.
Activitatea sa de dirijor de cor începe la Capela română din Paris (1894-1899). După reîntoarcerea în țară, Dumitru Georgescu-Kiriac, pune bazele Societății corale "Carmen" (1901-1928), al cărei dirijor va fi timp de aproape trei decenii, în același timp dirijând corul bisericii Sf. Spiridon-Nou și ansamblu coral la Conservatorul bucureștean (1900-1928). A fost membru fondator al Societății Compozitorilor Români (1920), activând în favoarea înființării arhivei de folclor a societății.
Orientarea muzicii corale și vocale a lui D.G. Kiriac este legată de valorificarea folclorului și a trăsăturilor modale ale acestuia. Autorul adoptă cu precădere genul miniaturii corale, multe dintre coruri recurgând chiar la melodia folclorică autentică. Prelucrările sale se disting prin rafinamentul melodic și prin păstrarea formulelor modale, care le conferă originalitatea filonul cântărilor bizantine, drumul valorificării vechilor melodii psaltice, epurate de ornamentică:
- Am umblat pădurile
- Codrule, codruțule
- Morarul
- Hai, hai murgule, hai
- Cântările Liturghiei pentru copii și popor, 1926
- Liturghia psaltică, 1902
- Îngerul a strigat, 1902
- Axionul Învierii, 1902
- Românașul
A descoperit și popularizat în întreaga țară valorosul colind tradițional romȃnesc „O, ce veste minunată!“.
Pe tine te lăudăm - Dumitru Georgescu Kiriac
Corul Euphonia - Revedere. (Dumitru Georgescu Kiriac)
Tatăl nostru - Anton Pann, prelucrare: Dumitru Georgescu - Kiriac
Anatol Neamțu (n. 20 februarie 1954, Lunga, Florești – d. 8 ianuarie 2010, Chișinău) a fost un chitarist, interpret vocal, compozitor și orchestrator din Republica Moldova.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut într-o familie de agricultori, fiind al treilea copil dintre cei patru frați și două surori. A studiat la școala medie din satul natal. Din copilărie și-a descoperit talentul de pictor, realizand portrete de o fidelitate fotografică, dar s-a molipsit de la fratele său mai mare Petre Neamțu, ulterior dirijor de orchestră de muzică populară, de dragostea pentru muzică, lăsând pictura în umbră. Anatol și-a urmat fratele la Chișinău, dorind să studieze la Colegiul Ștefan Neaga. Cum nu avea studii muzicale primare, i s-a permis să intre doar la țambal, instrument care însă nu-i plăcea.
În timpul studenției a stat la gazdă, apoi la cămin, împreună cu Liviu Știrbu, care, deși studia vioara, cânta deja bine și la chitară. Așa Anatol Neamțu a devenit chitarist, luând lecții de la colegul său de cameră. Cum Liviu Știrbu cânta la dancingul ”Улыбка” (Zâmbet) de lângă Valea Morilor din Chișinău și se întâmpla să plece pentru perioade mai lungi din oraș, l-a lâsat pe Anatol Neamțu să-l înlocuiască. Fiind timid din fire, Anatol cu greu a acceptat această încercare a capacităților sale de chitarist, dar în scurt timp a prins curaj, a obținut experiența necesară și a devenit cunoscut în tot Chișinăul ca un chitarist cu gust, cu un sunet aparte al chitarei. La acel dancing, unicul în oraș în acea vreme, se aduna tineretul din tot orașul, adesea veneau și muzicanți să asculte cine și ce mai cântă. Astfel acolo l-a auzitla Mihai Dolgan, care reînvia formația NOROC cu o nouă denumire - CONTEMPORANUL și la invitat în colectiv. Abandonând țambalul, ulterior Anatol a revenit la Colegiul Ștefan Neaga, absolvindu-l la clasa de cobză.
În afară de CONTEMPORANUL a cântat în componența formației Bucuria și în alte colective muzicale. A aprticipat la înregistrările de studio cu foarte mulți artiști basarabeni, iar în ultima perioadă a vieții a înregistrat și un album de muzică proprie.
A decedat prematur, ca urmare a unei operații de extirpare a unei tumori cerebrale. Deși operația a fost considerată reușită, peste mai puțin de două săptămâni un tromb i-a curmat viața.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu