4. /28 IANUARIE 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
ARTHUR RUBINSTEIN
.jpg)
Arthur (Artur) Rubinstein (n. 28 ianuarie 1887, Łódź, Polonia - d. 20 decembrie 1982, Geneva, Elveția) a fost un pianist polonez de origine evreiască, considerat unul din cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut la Łódź, în Polonia dintr-o familie de evrei, fiind al șaptelea copil, mezinul familiei. Și-a început studiile în Varșovia, unde a avut primul concert la vârsta de șapte ani. A continuat studiile la Berlin îndrumat atent de către Joseph Joachim sub a cărui baghetă a debutat în 1899 interpretând Concertul în La major, KV 488 de Wolfgang Amadeus Mozart. În 1904 merge la Paris, unde îi întâlnește pe compozitorii Maurice Ravel, Paul Dukas, George Enescu și pe violonistul Jacques Thibaud. Debutează pe celebra scenă Carnegie Hall din New York în 1906 interpretând Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Camille Saint-Saëns, concert pe care îl va cânta și în ultima sa apariție televizată în anul 1979. Au urmat apoi turnee în Statele Unite, Austria, Italia și Rusia. În 1912 a debutat la Londra, unde va frecventa până în 1914 salonul muzical al lui Paul și Muriel Draper, salon frecventat printre alții de către Igor Stravinski, Jacques Thibaud, Pablo Casals sau Pierre Monteux.
Între 1916 și 1917 Rubinstein a efectuat turnee în Spania și America de Sud iar în 1921 două turnee în SUA. Între 1932-1937 își întrerupe cariera concertistică pentru a-și perfecționa tehnica relansându-se apoi ca un gigant al pianisticii secolului al XX-lea. Pe parcursul celui de al doilea război mondial cariera lui s-a desfășurat doar în Statele Unite unde primește cetățenia în 1946. Pe lângă activitatea solistică s-a ocupat și de muzica de cameră, printre partenerii săi numărându-se Eugène Ysaye (1858–1931), Gregor Piatigorsky (1903–1976), Jascha Heifetz (1901-1987) și Henryk Szeryng (1918-1988). A refuzat să cânte în Germania postbelică pentru că membrii familiei sale au fost exterminați de către naziști. S-a retras de pe scenă la vârsta de 89 de ani în 1976, recitalul de adio susținându-l la Londra.
A trăit 95 de ani; interesanta poveste a vieții lui fiind cuprinsă în două volume autobiografice intitulate My Young Years (1973) și My Many Years (1980). Era un poliglot vorbind fluent opt limbi. La 45 de ani s-a căsătorit cu Aniela (Nela) Mlynarska, cu care a avut patru copii.
A murit la Geneva în anul 1982. Conform dorinței sale, corpul său a fost incinerat, iar cenușa sa a fost adusă în Israel. Ea a fost îngropată în Pădurea Ierusalimului, într-o pădurice care îi poartă numele, lângă moshavul Aminadav. Locul mormântului său este un punct de observație preferat al peisajului creat de pădurile din împrejurime, și în apropierea sa a fost așezat un monument sub forma unor valuri de clape de pian.
ÎNREGISTRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Arthur Rubinstein a fost un pionier în domeniul înregistrărilor efectuând înregistrări între anii 1927 - 1976. Întreaga carieră de pianist este foarte bine reflectată de imensa colecție de 94 de cd-uri intitulată "The Rubinstein Collection" și editată de BMG în anul 1999 ce conține peste 700 de înregistrări, însumând peste 100 de ore de muzică; de departe cel mai înregistrat și reînregistrat compozitor fiind Chopin (nocturnele, concertele, scherzouri-le, polonezele, baladele și mazurcile). Integrala concertelor pentru pian de Beethoven poate fi găsită de asemenea în trei ediții.
Arthur Rubinstein performs Chopin: Piano Concerto No.2 in 1961 (AUDIO)
Arthur Rubinstein (Part 1) / Historic Piano Masterclass / Jerusalem Music Centre
FELICIA DONCEANU
| Felicia Donceanu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1]  Bacău, România |
| Decedată | (90 de ani)[2] |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | compozitoare pictoriță |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea Națională de Muzică București |
| Premii | Ordinul Meritul Cultural |
Modifică date / text  | |
Felicia Donceanu (n. ,[1] Bacău, România – d. [2]) a fost o pictoriță, sculptoriță și compozitoare română.
VIAȚA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Felicia Donceanu s-a născut la Bacău, în 1931 și a studiat compoziția la clasa profesorului Mihail Jora (cu care a studiat compoziția) la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”. Printre maeștrii săi se numără și George Breazul și Ioan D. Chirescu (cu care a studiat teorie și solfegiu), Paul Constantinescu (armonie), Nicolae Buicliu (countrapunct), Theodor Rogalski și Mircea Basarab (orchestrație), Paul Jelescu (citire de partituri), Eugenia Ionescu (pian), Zeno Vancea, Constantin Bugeanu, Andrei Tudor (istoria muzicii), Tiberiu Alexandru, Nicolae Parocescu, Emilia Comișel (folclor), Ion Vicol și Ion Marian (dirijat coral), Jean Bănescu (canto). După finalizarea studiilor în 1956, ea a lucrat ca redactor la Editura pentru Literatură și Artă (ESPLA) din București, secția muzicală, până în 1958, și apoi la Editura Muzicală a U.C.M.R, până în anul 1966.[3]
A scris articole și cronici în Muzica, Contemporanul, Munca, Azi. A susținut conferințe, prelegeri, concerte-lecții, emisiuni radiofonice. A scris texte pentru muzică proprie și pentru diverse lucrări corale aparținând diferiților compozitori români. A scris scenarii pentru radio și pentru spectacole muzical-coregrafice. A realizat ilustrații de cărți pentru copii.
Referitor la compoziție, aceasta s-a axat mai mult pe lucrările pentru voce și diferite ansambluri (cicluri de lieduri, cicluri corale, vocal-instrumentale, teatru instrumental) îndreptându-și atenția și asupra muzicii pentru copii. A obținut numeroase distincții, precum Premiul Academiei Române și Premii de creație ale U.C.M.R., dar și o Mențiune la Concursul Internațional de compoziție din Mannheim, în 1961.
După plecarea de la edituri, ea s-a dedicat în întregime compoziției, producând lucrări care au fost interpretate la nivel internațional.
S-a căsătorit cu poetul Alexandru Voitin.[4]
DISTINCȚII ȘI PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Mențiune specială la Concursul Internațional de Compoziție de la Mannheim, 1961
- Premiul Uniunii Compozitorilor în 1984, 1984, 1986, 1988, 1993, 1996, și 1997
- Ordinul Meritul Cultural clasa I, 1981
- Premiul „George Enescu” al Academiei Române, 1984[5]
- Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), 2010[6]
LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Felicia Donceanu a compus pentru piese de teatru („Tartuffe” de Molière, 1965; „Măsură pentru măsură” de William Shakespeare, 1965) și ansamblu instrumental, dar s-a concentrat în mare parte pe lucrări camerale. Muzica ei este influențată de muzica populară românească, uneori folosind instrumente populare tradiționale. Lucrările selectate includ:
- Arie de concert (1973), pentru bariton și orchestră
- Măiastra (1973), pentru soprană, cor și orchestră de coarde
- Picolicomando (1984) pentru tenor, copii, cor, orgă, vioară și percuție
- Yolanda (1993), pentru soprană și orchestră
- Rugăciunea Domnească (1992), pentru voce, orchestră de coarde și percuție
- Rugăciunea Domnească (1998), pentru cor masculin, orchestră de coarde și percuție
- Invocatio (1999), cu texte biblice și fragmente de versuri de Ovidiu, marcat pentru soprană, pian, vioară și orchestră de cameră
- Clopote la soroc (1999), o cantată pentru cor SATB și orchestră
- Retro-Tango, pentru ansamblu fagot
- Inscripția de pe un catarg, pentru harpă
- Odinioară, cântec-ciclu pentru mezzo-soprană și pian
- Mărgele (1962), patru cântece pe versuri de Tudor Arghezi
- Trei Cântece pentru Til (1964), pe versuri de George Călinescu
- Dor I pentru contralto
- Dor II pentru contralto
- Imagini pe versuri de Eminescu (1963-1965), pentru soprană
- Cu Penetul
- Mărturisiri, ciclu de cinci cântece pentru bas-bariton cu poezii de Alexandru Voitin, din septembrie 1975-septembrie 1978 și 1986
- Cântece de fată frumoasă
- Cântând cu Ienăchiță Văcărescu
- Sincron
- Ponti Euxini Clepsydra (1971), pentru soprană, clarinet, oboi, percuție, harpă
- Mai sunt încă roze (1972), cu texte de Macedonski, este un cântec de cinci munca pentru soprană și ansamblu instrumental
- Două Serenade (1973), pentru bariton, flaut, harpă, versuri de Baconski
- Cântece de fată frumoasă (1976), trei-mișcari pentru mezzo-soprană, corn englez și marimba
- Cântând cu Ienăchiță Văcărescu (1983), pentru soprană, flaut, viola da gamba, flaut, clavecin și percuție, text de Ienăchiță Văcărescu
- Abțibilder după Tristan Tzara (1996), pentru soprană, clavecin, și două viole da gamba
- Cutia cu surpriză ... și pentru oameni încrutați (1998), pentru soprană, două viole da gamba, clavecin, pian, și marionete
- Tablouri vivante (1999), pentru voce și instrumente
Lucrări înregistrate pe CD:
- Polhymnia – Sacrée et Profane
Felicia Donceanu 90
| Alexandru Flechtenmacher | |
 Imaginea lui Alexandru Flechtenmacher pe un timbru românesc | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2] Iași, Principatul Moldovei |
| Decedat | (74 de ani)[1][2] București, Regatul României |
| Părinți | Christian Flechtenmacher |
| Căsătorit cu | Maria Flechtenmacher |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie | România |
| Religie | Luteran |
| Ocupație | compozitor, violonist, dirijor și pedagog |
| Activitate | |
| Cunoscut pentru | Autorul primei operete românești, Baba Hârca - 26 decembrie 1848, Iași |
| Modifică date / text | |
Alexandru Adolf Flechtenmacher (n. ,[1][2] Iași, Moldova – d. ,[1][2] București, România) a fost un compozitor, violonist, dirijor și pedagog din România, autorul muzicii pentru Hora Unirii.[3]
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Alexandru Flechtenmacher[4] a fost fiul juristului Christian Flechtenmacher (1785–1843), un jurist sas stabilit în Principatul Moldovei.
Director muzical[modificare | modificare sursă]
În perioada 1 noiembrie 1864-1869 Alexandru Flechtenmacher a fost director la Conservatorul de Muzică și Declamațiune din București, instituție care a devenit ulterior Universitatea Națională de Muzică din București.[5]
Compozitor[modificare | modificare sursă]
Este autorul primei operete românești, Baba Hârca, pe text de Matei Millo.[6][7] Premiera a avut loc pe 26 decembrie 1848 la Teatrul Național din Iași,[8] ca operată-vrăjitorie în două acte și trei tablouri.[9] Matei Millo a interpretat rolul principal fiind și primul actor român care a jucat în travesti. Costumul este păstrat și astăzi la Muzeul Mihai Eminescu.[10]
A compus, de asemenea, muzica pentru Hora Unirii, pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri, precum și primele vodeviluri și cuplete pentru piesele lui Vasile Alecsandri și cântece patriotice.[11]
În perioada 1853-1858 Alexandru Flechtenmacher s-a stabilit la Craiova, unde a dirijat cu prioritate muzica compusă de el însuși. Dintre compozițiile sale se pot enumera: „opereta-vrăjitorie” Baba Hârca, melodrama națională cu cântece Cetatea Neamțului, operetele Crai Nou și Sacagiu, vodevilurile Fermecătorița (după George Sand), Cimpoiul dracului și Banii, gloria și amorul, drama cu muzică Zavera lui Tudor, opera în trei acte Fata de la Cozia, spectacolele cu muzică Banul Mărăcine și Iancu Jianu, căpitan de haiduci, feeria muzicală Fata aerului, compusă în colaborare cu Eduard Wachmann.[12]
COMPOZIȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Baba Hârca, operetă-vodevil în două acte (1848, Iași)
- Doi țărani și cinci cârlani, vodevil, după Constantin Negruzzi (1848, Iași)
- Barbu Lăutarul, după Vasile Alecsandri (1850, Iași)
- Scara mâței, vodevil (1850, Iași)
- Coana Chirița sau două fete și-o neneacă, vodevil, după Vasile Alecsandri (1850)
- Întoarcerea Coanei Chirița sau Coana Chirița în provincie, vodevil, după Vasile Alecsandri (1850, Iași)
- Banii, Gloria și Amorul, vodevil (1861, București)
- Răzvan și Vidra, dramă istorică în cinci acte, după Bogdan Petriceicu Hasdeu (1867, București)
- Fata de la Cozia, operă în trei acte după Dimitrie Bolintineanu (1870, neterminată)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu