4. /3 IANUARIE 2023 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
GABRIEL DOROBANȚU
| Gabriel Dorobanțu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (68 de ani)[1]  București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | cântăreț |
| Activitate | |
| Gen muzical | Muzică ușoară |
| Instrument(e) | Voce |
| Prezență online | |
| site web oficial | |
Modifică date / text  | |
Gabriel Dorobanțu (n. ,[1] București, România) este un cântăreț român de muzică ușoară. Este cunoscut publicului pentru șlagărul Hai, vino iar în gara noastră mică.[2]
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A absolvit Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” din București, Secția umanistă, și Școala Populară de Artă, Secția Canto, clasa profesoarei Florica Orăscu[3] . A fost membru al corului de copii la Palatul Copiilor, timp de 7 ani, și a studiat în particular pianul cu Fromi Moreno și arta actoriei cu Tamara Scarlatos.
În anul 1980 a participat la concursul „București 80” și a obținut Premiul al III-lea la secțiunea muzică ușoară, iar în anul 1981 a participat la Festivalul de interpretare „Mărțișor” de la Dorohoi, unde a obținut trofeul „Mărțișor”.[3]
A debutat ca interpret de muzică ușoară în anul 1983, la vârsta de 30 de ani, în cadrul Festivalului Concurs de la Mamaia, unde obține Mențiune la Secțiunea "Interpretare", cu melodia Ochii tăi (compozitor Vasile Veselovschi, versuri Mihai Maximilian), melodie devenită ulterior șlagăr.[3]
A lucrat timp de cinci ani în calitate de proiectant într-un atelier de proiectare.
De-a lungul carierei a efectuat turnee în: Statele Unite ale Americii, Germania, Italia, Belgia, Anglia, Republica Moldova, Israel, Spania, Kuweit, etc[3].
PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- 1987 - Premiu la Secțiunea "Șlagăre" din cadrul Festivalului de la Mamaia.
- 1989 - Premiu la Secțiunea "Șlagăre" din cadrul Festivalului de la Mamaia.
- 1997 - Premiul Uniunii Compozitorilor pentru Discul de Autor Santa Maria Maggiore, cu melodii semnate de autorul moldovean Petre Teodorovici.
- 2007 - Discul de Aur pentru Record de Vânzări a CD-ului O picătură de amor, produs de Electrecord.
- 2008 - Discul de Aur pentru Record de Vânzări a CD-ului Izvorul iubirii, produs de Ovo Music.
DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Gabriel Dorobanțu a înregistrat aproximativ 400 de piese, care se regăsesc pe cele patru discuri vinil și opt CD-uri.
- Tu ești raza mea de soare, 1990;
- Santa Maria Maggiore, 1993;
- Să nu vii iar să mă cauți, 1994;
- Te rog să mă ierți, 1996;
- Declarație de dragoste, 1997;
- C’est La Vie, 1999;
- Autograf, 2001;
- În lumea romantică, 2003;
- O picătură de amor”, 2005;
- Izvorul iubirii, 2008;
- Povestea nu s-a terminat, 2011.
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Trupa de show, 2008; Dramaticus, 2009; Tabăra lui Dorobel, regia Dumitru Cucu, (2011); Peștele verde, regia Dumitru Cucu, (2017).
Gabriel Dorobanțu, selecție cu cele mai frumoase melodii din toate timpurile
Gabriel Dorobantu - Mix Album "Povestea nu s-a terminat"
Baldassare Galuppi (18 octombrie 1706 – 3 ianuarie 1785) a fost un compozitor italian, născut pe insulaBuranodinRepublica Venețiană. El a aparținut unei generații de compozitori, printre careJohann Adolph Hasse,Giovanni Battista SammartinisiC. P. E. Bach, ale lucrărilor sunt emblematice pentrumuzica galantapredominantă care sa dezvoltat în Europa de-a lungul secolului al XVIII-lea. A obținut succesul internațional, petrecându-și perioadele din cariera la Viena, Londra șiSankt Petersburg, dar baza sa principală a rămas Veneția, unde a ocupat o serie de funcții de conducere.
La începutul carierei sale, Galuppi a avut un succes modest înopera seria, dar din anii 1740, împreună cu dramaturgul și libretistulCarlo Goldoni, a devenit faimos în toată Europa pentru operele sale comice în noul stildramma giocoso. Pentru generația următoare de compozitori, el a fost cunoscut drept „părintele operei comice”. Unele dintre seriale sale de opere mature , pentru care libretiștii săi au inclus poetul și dramaturgulMetastasio, au fost, de asemenea, foarte populare.
De-a lungul carierei sale, Galuppi a deținut funcții oficiale în instituții caritabile și religioase din Veneția, dintre care cel mai prestigios a fost maestru di capela la capelaDogilor , Bazilica Sf. Marcu. [1] În aceste diferite capacități, el a compus o mare cantitate de muzică sacră. El a fost, de asemenea, foarte apreciat ca interpret virtuoz și compozitor pentru instrumente cu claviatura.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, muzica lui Galuppi a fost în mare măsură uitată în afara Italiei, iar invazia Veneției de cătreNapoleonîn 1797 a dus la împrăștierea manuscriselor lui Galuppi în Europa de Vest și, în multe cazuri, distruse sau pierdute. [2] Numele lui Galuppi persistă în poemul din 1855 al poetului englezRobert Browning„A Toccata of Galuppi’s”, dar acest lucru nu a ajutat la menținerea operei compozitorului în repertoriul general. Unele dintre lucrările lui Galuppi au fost interpretate ocazional în cei 200 de ani de la moartea sa, dar abia în ultimii ani ai secolului la XX-lea compoziții sale au fost reînviate pe scară largă în spectacole live și în înregistrări.
Biografie
Primii ani
Galuppi sa născut pe insulaBuranodinlaguna venețianăși încă de la 22 de ani a fost cunoscut sub numele de „Il Buranello”, o poreclă care apare chiar în semnătura de pe manuscrisele sale muzicale, „Baldassare Galuppi, numit „Buranello”. " [1] Tatăl său a fost frizer, care a cântat și la vioară în orchestrele de teatru și se crede că a fost primul profesor de muzică al fiului său. Deși nu există nicio documentare, tradiția orală legată deFrancesco Caffiîn secolul al XIX-lea spune că tânărul Galuppi a fost instruit în compoziție șiclavecindeAntonio Lotti, organistul șef laBazilica San Marco. [3] La vârsta de 15 ani, Galuppi a compus prima sa operă, Gli amici rivali , care, potrivit lui Caffi, a fost interpretată fără succes laChioggiași la fel de fără succes laVicenzasub titlul La fede nell'incostanza . [1]
Din 1726 până în 1728, Galuppi a fost clavecinist laTeatro della PergoladinFlorența. La întoarcerea sa la Veneția în 1728, a produs oa doua opera, Gl'odi delusi dal sangue , scrisă în colaborare cu un alt elev Lotti,Giovanni Battista Pescetti; a fost bine primit când a fost prezentat laTeatro San Angelo. [4] Colaboratorii au urmat-o cu ooperă seria, Dorinda , anul următor. Și aceasta a avut un succes modest, iar Galuppi a început să primească comisii pentru opere și oratorie. [1]
În 1740, Galuppi a fost numit director de muzică la Ospedale dei Mendicanti din Veneția, unde îndatoririle sale variau de la predare și dirijor până la compunerea muzicii liturgice și oratoriilor. [1] [5] În primul său an de slujire la Mendicanti, a compus 31 de lucrări: 16 motete, 13 decoruri aleSalve Reginași două decoruri de psalmi. [5] Deși a devenit cunoscut la nivel internațional ca compozitor de operare, a menținut o producție constantă de muzică sacră de-a lungul carierei sale. [5]
Londra și întoarcere la Veneția
În 1741, Galuppi a fost invitat să lucreze la Londra. El a solicitat autorităților din Mendicanti concediu, la care au fost de acord.
A fost în Anglia timp de 18 luni, supervizând producții pentru compania italiană de operare laKing's Theatre. Din cele 11 opere sub conducerea sa, se știe că cel puțin trei au fost propriile sale compoziții, Penelope , Scipione în Cartagine și Sirbace ; un al patrulea a fost prezentat la scurt timp după ce a părăsit Londra pentru a se întoarce la Veneția. [4] [6] Compozitorul rivalHändela participat la una dintre aceste producții. [4] Galuppi a atras atenția, de asemenea, ca virtuoz al tastaturii și compozitor. [4] Contemporanul său, muzicologul englezCharles Burney, a scris că „Galuppi a avut mai multă influență asupra muzicii engleze decât orice alt compozitor italian”. [7] Cu toate acestea, în opinia lui Burney, abilitățile lui Galuppi erau încă imagini în timpul perioadei sale la Londra. Burney a scris: „El a copiat acum stilul grăbit, ușor și slab care domnea în Italia în acest moment și pe care se îngrijește soliditatea și știința lui Handel îi învățaseră pe englezi să-l disprețuiască”. [6]
La întoarcerea sa la Veneția în mai 1743, Galuppi sa întors la slujba sa cu Mendicanti și la compoziție pentru teatru de operă. Moda operistică din Veneția era pe punctul de a trece de la opera seria la un nou stil de operă comică,dramma giocoso. [1] Operele comice de lungă durată din Napoli și Roma au devenit la modă; Galuppi a adaptat trei dintre ele pentru publicul venețian în 1744, iar în anul următor a compus unul de-al său, La forza d'amore , care a fost doar un succes ușor. [1] A continuat să compună opere serioase, uneori în parteneriat cu libretistulMetastasio. [n 1] Acesta din urmă credea cu fermitate că muzica era acolo pentru a servi textului, mai degrabă decât invers. El a mormăit despre Galuppi în 1749: „Presupun că este un compozitor excelent pentru viori, violoncel și voci, dar este unul extrem de prost pentru poeți. Când scrie, se gândește la fel de mult la cuvinte precum și la tine. fiind ales Papă... În ceea ce ce privește publicul, el este apreciat de cei care judecă cu urechile, dar nu cu sufletul”. [9] Cu toate acestea, munca lor comună a prosperă și a fost organizată în alte țări. La Viena, Demetrio și Artaserse au fost mari succese, primii depășind toate recordurile de box-office locale. [1]
În mai 1748, Galuppi a fost numit vice-maestru al capelei Dogilor, St Mark's. [1] În timp, aceasta avea să ducă la un număr mare de compoziții religioase, dar pentru prezenta Galuppi sa angajat în principal în lucrările de operare. [1] Nu este clar pentru Denis Arnold de ce a acceptat postul la St Mark's. Muzicologul scrie: „Era deja un compozitor de operă de mare succes și cu îndatoririle sale la Mendicanti trebuie să fi avut destule de făcut. Salariul la Sf. Marcu era de numai 120 de ducați... În acest moment nu era un om foarte distins. capella . Corul era probabil în jur de 30; dar, din moment ce posturile lor au continuat până la moarte, o bună proporție dintre cântăreți erau vechi." [5]Cu toate acestea, Daniel Heartz subliniază că salariul lui Galuppi a crescut în cele din urmă la 400 de ducați pe an, iar apoi la 600 de ducați. Pe lângă prestigiul postului, lui Galuppi i sa oferit o casă în apropierea bazilicii în care el și familia sa locuiau fără chirie și, deoarece avea foarte puține obligații ferme ca vicemaestru, funcția ia lăsat flexibilitatea unei compune pentru alte locații, inclusiv teatru de operă. din Veneția, Viena, Londra și Berlin. Până la moartea sa, Galuppi și Gluck erau doi dintre cei mai bine plătiți compozitori ai secolului al XVIII-lea. (Vezi Heartz, 2003) [10]
Galuppi a avut norocul că, atunci când sa îndreptat din nou către opera comică în 1749, a colaborat cuCarlo Goldoni. Deși un dramaturg consacrat și eminent până în momentul în care a lucrat cu Galuppi, Goldoni a fost fericit că libretele sale sunt supuse muzicii. [9] Era la fel de cald în privința lui pentru Galuppi, pe câte Metastasio era rece. [9] Prima lor colaborare a fost Arcadia în Brenta , urmată de încă patru lucrări comune într-un an. [1] Au fost extrem de populare în țară și în străinătate, iar pentru a satisface cererea de noi drammi joci și opere serii, Galuppi a trebuit să-și demisioneze postul de la Mendicanti în 1751. [n 2]La mijlocul anilor 1750, el a fost, în cuvintele muzicologului Dale Monson, „cel mai popular compozitor de opera de peste tot”. [1]
În următorii zece ani, Galuppi a rămas la Veneția, cu ieșiri ocazionale în altă parte pentru comisii și premieră, producând o serie de lucrări laice și religioase. [1] Operele sale, serioase sau comice, erau solicitate în toată Europa. Despre premiera britanică a luiIl filosofo di campagnadin 1761, Burney a scris: „Aceasta burletta a depășit ca merit muzical toate operele comice care au fost interpretate în Anglia, până laBuona Figliuola”. [n 3] [11]
În aprilie 1762, Galuppi a fost numit în funcția de conducere muzicală la Veneția, maestro di capella al Sf. Marcu [5] , iar în iulie a aceluiași an a fost numit și maestro di coro (maestru de cor) laOspedale degli Incurabili. [12] La Sfântul Marcu sa apucat de reforma corului. El a convins autoritățile Bazilicii, procurorii, să fie mai flexibile în plățile către cântăreți, permițându-i să atragă interpretarea cu voci de prim rang, precumGaetano GuadagnisiGasparo Pacchiarotti. [5]
Saint Petersburg
.jpg?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc)
La începutul anului 1764, Ecaterina cea Marea Rusiei a făcut cunoscut prin canale diplomatice că dorește ca Galuppi să vină la Sankt Petersburg ca compozitor și dirijor de curte. Au existat negocieri prelungite între Rusia și autoritățile venețiene înainte ca Senatul de la Veneția să fie de acord să-l elibereze pe Galuppi pentru un angajament de trei ani la curtea rusă. Contractul îi cerea să „compună și să producă opere, balete și cânte pentru banchete ceremoniale”, la un salariu de 4.000 de ruble și asigurarea de cazare și o trăsură. [13] Galuppi a fost reticent, dar oficialii venețieni l-au asigurat că postul și salariul său ca maestru di capella la San Marco erau sigure până în 1768, atâta timp cât îi furnizează o Gloria și un Credo .pentru slujba de Crăciun a bazilicii în fiecare an. [12]
În iunie 1764, senatul ia acordat lui Galuppi permisiunea formală de a pleca. Și-a demisionat postul de la Incurabili, a luat măsuri pentru soția și fiicele sale (care urma să rămână la Veneția, în timp ce fiul său a călătorit cu el) [13] și a pornit spre Rusia. A făcut ocol în călătoria sa, vizitândCPE Bachla Berlin și întâlnindu- l peGiacomo Casanovaîntâmplător în afara Riga, înainte de a ajunge la Sankt Petersburg pe 22 septembrie 1765. [1]
Pentru curtea împărătesei, Galuppi a compus noi lucrări, atât operistice, cât și liturgice, și a reînviat și revizuit multe altele. [1] A scris acolo o opera, Ifigenia in Tauride (1768) și două cantate, La virtù liberata (1765) și La pace tra la virtù e la bellezza (1766), aceasta din urmă cuvintele lui Metastasio. [13] Pe lângă munca pentru care fusese contractat, Galuppi a susținut recitaluri săptămânale la clavecin și uneori a dirijat concerte orchestrale. [14] Pentru a fi standardele, el a fost un responsabil pentru orchestra curții, dar a fost de la început enorm impresionat de corul curții.Se spune că el a exclamat: „Nu am auzit niciodată un cor atât de magnific în Italia”.[14] Galuppi se mândrea cu numirile sale prestigioase; pagina de titlu a liturghiei sale de Crăciun din 1766 pentru Sfântul Marcu îl descrie ca fiind: „Primul maestru și director al tuturor muzi pentru Majestatea Sa Imperială, împărtăteasa tuturor Rusiei etc. și primul maestru al Capelei Ducale din San Marco. la Veneția”. [12] În 1768, după cum fusese convenit, sa întors la Veneția, ocolind din nou în călătoria sa, de date aceasta pentru al vizita pe Johann Adolph Hassela Viena. [1]
Anii mai târziu
La întoarcerea sa la Veneția, Galuppi și-a reluat îndatoririle la San Marco și a solicitat cu succes renumirea la Incurabili, deținând postul până în 1776, când constrângerile financiare i-au obligat pe toți ospedalii să-și reducă activitățile muzicale. [5] În ultimii săi ani a scris mai mult muzică sacră decât seculară. Producția sa a continuat să fie considerabilă atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Burney, care la vizitat la Veneția, a scris în 1771:
Galuppi ia spus lui Burney definiția sa pentru muzica bună: vaghezza, chiarezza, e buona modulazione (frumusețe, claritate șimodularebună )". [16] Burney a comentat despre volumul de muncă prodigios al lui Galuppi că, pe lângă îndatoririle sale la St Mark's și la Incurabili, " are o sută de paiete pe an ca organist casnic la familia lui Gritti și este organist al. unei alte biserici, despre care am uitat numele”. [17]
Ultima operă a lui Galuppi a fost La serva pentru amore , premieră în octombrie 1773. În mai 1782, a condus concerte pentru a marca vizita papală la Veneția aPapei Pius al VI-lea. După aceea, a continuat să compună, în ciuda stării de sănătate în declin. Ultima sa lucrare finalizată cunoscută este Liturghia de Crăciun din 1784 pentru Sfântul Marcu. [1]
După o boală de două luni, Galuppi a murit la 3 ianuarie 1785. [5] A fost înmormântat în biserica San Vitale și, mult plâns, a fost comemorat printr-o liturghie de requiem „solemnizată în bisericaSanto Stefano, plătită de muzicieni profesioniști, la care au cântat actoriiTeatrului S Benedetto ”. [18]
Muzică
Opere
potrivitThe Musical Times, Galuppi, cu 109 de opere, a fost al șaselea cel mai prolific compozitor de operă. Producția sa a fost depășită de contemporanii săiDraghi,Piccinni,Paisiello,Guglielmiși cel mai prolific dintre toate, cu 166 de opere,Wenzel Müller; singurul compozitor al generațiilor ulterioare care să se apropie de producția sa a fostOffenbach100 de ani mai târziu. [19] La fel ca majoritatea contemporanilor săi, Galuppi nu a ezitat să-și refolosească propria muzică, uneori pur și simplu transplantând-o și alteori reprelucrând-o substanțial. [n 4] [23] [24]
A fost numit „părintele operei comice” de către muzicienii generației care la urmat. [9] Editorul și muzicologul din secolul al XXI-lea Francesco Luisi scrie că, deși această descriere nu este strictă, operele Galuppi-Goldoni au fost „un început cu adevărat nou pentru teatrul muzical”. [9] În viziunea lui Luisi, aceste lucrări au schimbat fundamental natura operei, făcând muzica parte a dramei și nu doar o decorație. [9] Contemporanul lui GaluppiEsteban de Arteagaa scris aprobator că compozitorul a reușit să „ilumineze personalitățile personajelor și situațiile în care se află, selectând cel mai potrivit tip de voce și stil de cânt”. [9]
Pe lângă contribuția sa generală la elementele esențiale ale operei comice, stabilind muzica la fel de cel puțin la fel de importantă ca și cuvintele, moștenirea mai specifică a lui Galuppi (și a lui Goldoni) la opera comică a fost finalul buffo pe scară largă care a încheiat actele. [25] Până acum acționează se terminaseră în coruri scurte sau ansambluri, dar finalele elaborate și substanțiale introduse de Galuppi și libretistul său au stabilit modelul pentruHaydnsiMozart. [n 5]
Muzica lui Galuppi pentru operele sale comice este descrisă de Luisi ca fiind „în mare parte silabică … concepută pentru a spori inteligibilitatea textului … fără a afecta fluiditatea liniilor melodice”. [9] În seria sa de opere el a respectat convenția arieida capo, dar a folosit-o cu moderație în lucrările sale de benzi desenate. [23] În spectacolele operelor sale serioase, soliști de mare vorinterpola, desigur, ariiscrise de alți compozitori: „ opus integer ” – o opera completă care nu trebuie alterată – nu era reglementată în opera seria din secolul al XVIII-lea. . [26]
Muzica sacră
Printre corpus de lucrări sacre autentificate ale lui Galuppi se numără cel puțin 284 de lucrări: 52 de liturghii și mișcări referitoare la liturghie, 73 de decoruri de psalmi și muzică pentru oficii, 8 motete și 26 de lucrări necategorizate, inclusiv imnuri, versetti , un decor al Sf. Pasiunea lui Ioan pentru vocile femeilor și un Baccanal pentru biserica San Rocco. [27] Cel mai mare depozit de manuscrise din afara Italiei este Sächsische Landesbibliothek – Staats- und Universitätsbibliothek din Dresda, dar manuscrise se găsesc și în colecții din München, Paris, Praga, Viena și New York, printre altele. [28]În ultimii ani, Ines Burde, Franco Passadore și Franco Rossi au făcut progrese către un catalog cuprinzător al muzicii sacre a lui Galuppi, dar un inventar complet este încă la îndemână din cauza numărului mare de manuscrise pierdute sau dispărute, atribuții false și falsurilor. . . [29]
În lucrările sale religioase, Galuppi a amestecat stilul modern și cel antic. [5] Atunci era obiceiul de a încorpora în noua muzică bisericeascăstilul anticocu linii vocale netede în tradițiaPalestrineiși multcontrapunct. Cu toate acestea, Galuppi a aplicat cu moderație stilul antico și, atunci când simțit constrâns să scrie muzică contrapunctică pentru cor, a echilibrat-o cu un stil modern strălucitor pentru acompaniamentul orchestral. [5] Masele sale și decorurile psalmilor pentru Sfântul Marcu exploatează toate resursele de care dispune un compozitor modern la mijlocul secolului al XVIII-lea, [5] cu cor susținut de o orchestră de coadă și unele sau toate flaute, oboi, fagoți, corni. , trompete și orgă. [12] În scrierea sa corală tutti , Galuppi sa înclinat în general către setările silabice, rezervând pasajelemelismaticesolicitante din punct de vedere tehnic pentru soliști. [1]
Monson observă că muzica bisericească compusă de Galuppi la Sankt Petersburg a avut o influență de durată asupra muzicii bisericești ruse: „Cele 15 lucrări ale salea capellape texte rusești pentru liturghia ortodoxă s-au dovedit a fi un punct de cotitură. idioms a fost continuat deTraettasiSartiși între ținute, printre alții, deDS Bortnyans'ky, elevul său." [1] Marina Ritzarev comentează că italianulVincenzo Manfredinia fost predecesorul lui Galuppi în calitate de compozitor rus de curte și ar fi putut deschide calea pentru inovațiile succesorului său. [30]
Mai multe lucrări atribuite lui Galuppi de către editori s-au dovedit a fi opera luiVivaldi. În 2003, un Nisi Dominus despre care se credea anterior a fi de Galuppi ia fost atribuit lui Vivaldi. Muzica din urmă, cu o generație mai devreme decât Galuppi, a demodat după moartea sa, iar copiștii și editorii fără scrupule au descoperit că numele lui Galuppi pe pagina de titlu a sportivului atractivitatea unei lucrări. [31] [32] Alte trei lucrări din Colecția de Stat Saxon au fost, de asemenea, retribuite de la Galuppi lui Vivaldi: un Beatus Vir , unDixit Dominus [33] și o sumă Laetatus . [34]
Lucrări instrumentale
Galuppi a fost foarte admirat pentru muzica sa de la tastatură. Puține dintre sonatele sale au fost publicate în timpul vieții sale, dar multe supraviețuiesc în manuscris. [35] Unele dintre ele urmăresc modelulScarlatticu o singură mișcare; altele sunt în forma cu trei mișcări adoptate ulterior de Haydn,Beethovenși alții. [1]
Abilitatea lui Galuppi ca tastatură este bine documentată. Hillers Wöchentliche Nachrichten în 1772 a făcut această mențiune despre reputația lui Galuppi la Sankt Petersburg: „Concerte de cameră se țin în fiecare miercuri în anticamera apartamentelor imperiale, pentru a se bucura de stilul deosebit și acuratețea de foc a jocului de clavier al acestui mare artist. ; virtuozul a câștigat aprobarea generală a curții?” [36] Nu este surprinzător faptul că o serie de lucrări la tastatură ale lui Galuppi ar trebui să fie tipărite în timpul vieții sale, inclusiv două seturi de șase sonate, publicate la Londra ca opus 1 (1756) și, respectiv, opus 2 ( 1759). [37]Felix Raabe menționează numărul rotund de 125 de „sonate, toccate, divertimenti și studii” pentru tastatură, bazat pe catalogul tematic al lui Fausto Torrefranca din 1909 al lucrărilor cembalului lui Galuppi. [38] Cu toate acestea, având în vedere unele dintre afirmațiile scandaloase pe această temă pe care Torrefranca le face în altă parte (cum ar fi că forma clasică a sonatei a fost creată de compozitori italieni pentru claviaturi), acuratețea aceste cifre trebuie să accepte doar cu prudență. [39]
Cele șapte Concerte a quattro experimentale ale lui Galuppi sunt piese deosebite de inovatoare de muzică de cameră care prefigurează dezvoltarea cvartetului de coadă clasic. [40] Fiecare dintre concerte este o lucrare în trei mișcări pentru două viori, violă și violoncel care integrează contrapunctul sonatei da biserică cu răsuciri cromatice îndrăznețe și ocoluri armonice care devin mai pronunțate pe măsură ce setul progresează cu cvartet. Apar inovații precum a cincea crescută cromatică pe care Burney a evidențiat-o în ariile lui Galuppi din anii 1740 și sunt prefigurate multe trăsături armonice ale perioadei clasice târzii, cum ar fi cadența finală în șasea mărită în care un acord de șasea mărită este înlocuit înainte de rezoluția. finală. . [41]
Printre alte compoziții instrumentale ale lui Galuppi,Grove's Dictionaryenumeră sinfonii, uverturi, triouri și cvartete de coarde și concerte pentru instrumente solo și coarde. [1]
Moştenire
Poezia lui Robert BrowningA Toccata of Galuppi sereferă la Galuppi și la opera sa. Nu se știe dacă Browning se gândea la vreo piesă a lui Galuppi; pe vremea lui Galuppi, termenii „toccata” și „sonata” erau mai puțin diferențiați decât au devenit mai târziu și au fost folosiți interschimbabil. [42] Un număr de piese au fost sugerate ca inspirație a lui Browning, dar așa cum a scris Charles van den Borren în The Musical Times , „orice poet are dreptul de a se sustrage detaliile prozaice ale faptului”, și este imposibil să afirmăm. cu încredere că o piesă Galuppi are mai multe pretenții decât alta de a fi inspirată pentru poem. [42]Poemul a inspirat un decor din 1989, în limbaj modern, dar cu citate muzicale din operele lui Galuppi, ale compozitoruluiDominick Argento. [43]
Poemul lui Browning a fost urmat de câteva reînvieri ale lucrărilor lui Galuppi, iar muzica compozitorului a fost cântă la memoriale pentru poet, atât în biserică, cât și în sala de concert. [44] Dar interpretările muzicii lui Galuppi au rămas sporadice.La diavolessaa fost reînviată pentru prima dată la Festivalul de Muzică de la Veneția în 1952; [45] Il filosofo di campagna a fost reînviat în 1959, cuIlva LigabuesiRenato Capecchiîn rolurile principale , [46] și a fost montat laFestivalul Buxtonîn 1985. [47]
Înregistrări
De la sfârșitul secolului al XX-lea, un număr tot mai mare de lucrări ale lui Galuppi au fost înregistrate pe disc. Printre înregistrările de operare pe CD sau DVD se numără Il caffè di campagna (2011), [48] La clemenza di Tito (2010), [49] La diavolessa (2004), [50] Didone abbandonata (2007), [51] Il filosofo di campagna (1959 și 2001), [52] Gustavo primo re di Svezia(2005), [53] Il mondo alla roversa (2007), [54] șiL'Olimpiade(2009). [55] Au fost lansate trei serii de înregistrări ale sonatelor pentru tastatură, dePeter Seivewrightpe eticheta Divine Art, [56] Matteo Napoli peNaxos. [35] șiMarcella Crudeli pe propria etichetă Radio Vatican Studios. În plus, Brilliant Classics a lansat, în 2016, un set de două CD-uri de sonate pentru tastatură interpretate la orgă deLuca Scandali . Lucrările corale puse pe CD includ Messa per San Marco din 1766 (2007), [4] o cantată, L'oracolo del Vaticano , după cuvinte de Goldoni (2004), [57] și motete (2001). [58]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu