5. /23 IANUARIE 2023 - POEZIE

Ileana Mălăncioiu

Biografie

S-a nascut la 23 ianuarie 1940, in satul Godeni (judetul Arges):  "...eram a doua fata a parintilor mei si n-am fost primita cu prea multa bucurie. Fusese asteptat un baiat. Tot asteptandu-l, dupa mine, mama a mai nascut inca doua fete, dar nu a mai fost la fel de trisa - marturiseste poeta... )

A absolvit Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti in 1968, cu lucrarea Locul filozofiei culturii in sistemul lui Lucian Blaga. Doctor in filosofie in 1975. Lucreaza inainte de 1989 la Televiziunea Romana si la revista Arges, la studiourile Animafilm si la revista literara "Viata romaneasca" de unde demisioneaza la 31 martie 1988 din pricina cenzurii, inclusiv asupra scrierilor lui Constantin Noica.

Dupa '89 lucreaza la Revista social-politica, la Editura Litera ca redactor sef si la saptamanalul Romania literara.

"In calitate de redactor la Viata romaneasca am reusit sa aduc in revista pe Noica si m-am preocupat de publicarea scrisorilor despre logica, am publicat texte de baza ale lui Liiceanu, aparute ulterior in volumul "Cearta cu filozofia", m-am straduit sa introduc publicarea cartii lui Andrei Plesu, "Minima moralia", in fine, m-am ocupat de rubrica de texte filozofice prin care erau reflectate in linii mari preocuparile celor din scoala de la Paltinis" (din conversatia cu Marta Petreu aparuta in Apostrof, nr. 1-2 / 1998, si reluata in Cronica melancoliei).

In perioada comunista Ileana Malancioiu a fost cenzurata, motiv pentru care a fost obligata sa reediteze volumul "Urcarea muntelui", decimat de cenzura datorita apetitului ei pentru adevar si a obstinatiei de a spune exact ce are de spus, chiar si in poezie.

Nicolae Steinhardt declara despre Ileana Malancioiu: "Curajoasa aspra- le vede, le stie, le spune. Si cu suflet de muiere sensibila, simtitoare. Suflet adanc, colturos. Mare poeta".

Drum

Mă-ndrept pe drumu-ntunecat anume

Să nu-mi văd boii tineri şchiopătând:

Le-au intrat potcoavele-n copite

Şi se tem s-atingă de pământ.

Din când în când îmi îngenunche-n jug

Şi fiindcă n-am tărie să-i îndemn

Se uită blânzi şi se ridică singuri

Şi pleacă amândoi ca la un semn.

Şi doar la miezul nopţii îi opresc,

Dejug pentru o vreme şi rămân,

Lătrată de toţi câinii mahalalei

La poarta potcovarului bătrân.

Le iau pe rând picioarele în braţe

Şi îi apăs cu palma pe copite

Să ştiu pe care parte-au şchiopătat

Şi să le-acopăr oasele tocite.

Bătrânul trece cuiele prin foc

Le potriveşte bine şi le bate

Şi când se strâmbă şi ajung în carne

Le scoate înapoi însângerate.

Apoi le-ndreaptă şi le bate iar

Mă-ntreabă unde merg şi cine sunt

Şi ca să ştie de-am să pot ajunge

Îi pune să se sprijine-n pământ.

M-ajută să-i înjug şi să pornesc

La început încet şi şchiopătând

Şi câinii ne mai latră o vreme şi ne lasă

Şi rănile se vindecă mergând.

Iar mă-ndepărtez de tine

Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd

Nerobită de puterea sufletului tău cel dus

Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui

Decât lumea-n care parcă din greşeală a fost pus.

Dar te văd tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt

Despărţită doar de ochiul care mă priveşte rece

Undeva pe însăşi calea nimănui dezvăluită

Unde sufletul tău parcă şade pregătit să plece.

E desprins de trup şi este mai frumos ca niciodată

L-aş desface din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc

Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă

Care însuţi ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.

Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine

Dar când va să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol

Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine

La alt suflet ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.

Cântec de dor

Mi se făcuse dor de cei patru pereţi

Ai casei noastre aşezate-n drum,

Încercam să-i zidesc înapoi din nisip

Şi din mari rotocoale de fum.

Un picior al nu ştiu cui îi surpa

Şi auzeam în urmă râsul zglobiu

Ieşit chiar printre degetele groase

Care călcau alene prin pustiu.

Era un râs fioros de fiară,

Era râsul râsului şi eu mă rugam

Să nu se zguduie sub el pământul

Pe care înălţam

Din nou pentru a nu ştiu câta oară

Cu multă-ncrâncenare şi cu teamă

Pereţii casei noastre prăbuşite

Din lene şi din nebăgare de seamă.

Valentin Taşcu, critic literar, de artă şi teatral, poet şi traducător

Biografie

S-a născut la 23 ianuarie 1944, în satul Petroșani, județul Hunedoara.

Școala primară, gimnazială și liceul de la Dealul Ștefăniței (Maramureș), Cluj, Constanța, Cluj, Alba-Iulia (1950 – 19610.

Urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității ”Babeș- Bolyai” din Cluj – Napoca (1950 – 1961)

Debutează în ”Tribuna” (iun. 1968). Obține titlul de doctor în filologie, ”magna cum laude”, cu teza ”Ritm și valoare în poezia populară românească”, la Universitatea ”Babeș – Bolyai”i, în anul 2000.

La absolvirea cursurilor universitare primește repartiție ministerială la Institutul de Lingvistică și Istoria Literaturii ”Sextil Pușcariu”, Cluj – Napoca (1967), continuă , între 1976 – 1990 în cadrul Facultății de Filologie a Universității clujene, cercetător principal II; director general al Casei de Editură Atlas-Clusium din Cluj – Napoca, din 1989; lector universitar la Universitatea ”Constantin Brâncuși” Târgu – Jiu (2001 – 2002); director al publicației științifice ”Antemeridian7Postmeridian a Univ. ”Constantin Brâncuși” Tg-Jiu; conferențiar universitar (2004) și șeful catedrei și cancelar de limba și literatura română la Facultatea de Litere și Științe  Sociale (2005 – 2006) și decan al Facultății Educație Fizică și Arte Plastice a Universității ”Constantin Brâncuși” din Tg-Jiu, din anul 2000 stabilindu-se în Târgu- Jiu.

La Târgu-Jiu a fost invitat de prietenul și colegul de facultate, Nicolae Diaconu (cu care a fondat la Cluj revista ”Echinox”),  să facă parte din juriul Festivalului Național de Literatură ”Tudor Arghezi”. Desfășoară o activitate științifică și culturală importantă, scrie peste 1600 de articole de critică, istorie literară, critică de artă și de teatru, publicate în majoritatea revistelor culturale din țară. A semnat cu pseudonimul Horia Blându, Maria Pop, Valer Tarcu.

Participă la numeroase sesiuni științifice, colocvii și simpozioane din țară (București, Iași, Timișoara, Constanța, Suceava, Sibiu, Brașov) și din străinătate (Belgia, Franța, Suedia, Germania, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Macedonia, Bosnia-Herțegovina, Danemarca). Cu editura ”Clusium” participă la mari târguri internaționale de carte (Paris, Frankfurt, Londra, Ierusalim). Președinte sau membru al unor jurii naționale de literatură la Rm. Vâlcea, Târgu-Jiu, Sighetul Marmației, organizator al unor expoziții de artă plastică la Paris, Nantes, Malmo.

Pentru această muncă este răsplătit cu titluri și funcții: Membru al Uniunii Scriitorilor, din 1980; membru al uniunii Oamenilor de Teatru (UNITER), 1974; Membru al Uniunii Artiștilor Plastici, 2002; președinte al Filialei Gorj a UAP, 2005-2006; președinte al Partidului Democrat din Cluj-Napoca 1993 – 1996; vicepreședinte al Societății Patronilor de Edituri din România (SPER), 1993 – 2000; membru (cu editura ”Clusium”) al Fundației internaționale ”Balkanika”, cu sediul la Sofia, 1998 – 2003; președinte al Filialei Gorj a UAP din România, 2005.

Decorat cu ”Meritul Cultural”, categoria A, în grad de Cavaler, 2004.

A primit numeroase premii literare, din partea USR, a unor festivaluri național și internaționale de literatură: Premiul CC al UTC, 1981; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj, 1985, 2001; Premiul Festivalului Național de Literatură ”Sensul Iubirii”, 2005, Drobeta Turnu-Severin, director Marius Tupan; Premiul Fundației ”Luceafărul” ”Laurențiu Ulici”; Premiul ”Opera Omnia” oferit de Fundația ”Alice Voinescu”, Mehedinți; etc. Premii în volum și pentru traducere în limba italiană ale Asociației Scriitorilor Sicilieni, Palermo, 1998; Premiul de poezie ”Frontiera Poesis, Satu-Mare, 1999;Premiul pentru Poezie al Festivalului Internațional ”Lucian Blaga”, Cluj-Napoca, 2000; Premiul special al juriului, al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, 2002; Marele Premiu pentru Poezie la Festivalul Național Serile la Brădiceni”, 2004; Premiul pentru roman al Uniunii Scriitorilor, Filiala Cluj, 2002; Premiul pentru Literatură ”Ion Cănăvoi” pentru romanul ”Miluta”, Tg-Jiu, 2005; Premiul Festivalului Național de Literatură ”Sensul iubirii”, 2005, Drobeta Turnu-Severin, președinte Marius Tupan; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru lucrarea ”Dicționar cronologic al romanului românesc de la origini până în 1989 (colectiv), București, 2005; Premiul de excelență ”Laurențiu Ulici” pentru ”Opera Omnia” acordat de Fundația ”Luceafărul”, București, 2007; Premiul pentru Opera Omnia la Festivalul ”Sensul iubirii”, Drobeta Turnu –Severin, 2007, Nominalizare la Trofeul ”Balkanika”, Sofia, 2007.

Activitate editorială cu editura ”Clusium”, peste 400 de titluri tipărite, pentru care s-au obținu peste 20 de premii naționale la târgurile de carte din țară și titlul ”Editura anului” la Salonul de carte de la Cluj-Napoca în 1993.

În plină putere de creație s-a stins din viață la 26 noiembrie 2008.

Opera

Lucrări personale:

-          Dimineața amurgului, Poezii, Cluj – Napoca, 1974

-          Incidențe, critică literară/ V. Tașcu, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1975

-          Alexandra Cristea dincolo de alb și negru/ V. Tașcu, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1979

-          Presa literară românească din Transilvania până în 1918, Istorie literară/ V. Tașcu, M. Popa, Cluj- Napoca, Ed. Dacia, 1980

-          Dincoace și dincolo de ”F”, Monografie despre D. R. Popescu/ V.Tașcu, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1982

-          Paul Sima, Critică de artă/ V. Tașcu, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1982

-          Poezia poeziei de azi, Critică literară /V. Tașcu, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1982

-          Dimineața amurgului, Poezie /V. Tașcu, Cluj –Napoca, Ed. Clusium, 1994

-          Școala morții, Poezie / V. Tașcu, Cluj-Napoca, Ed. Clusium, 1997

-          Defăimarea, Poezie / V. Tașcu, București, Ed. Albatros. 1998

-          Elogiul bătrâneții, Poezie / V. Tașcu, Cluj-Napoca, Ed. Apostrof, 2000

-          Istoria culturii și civilizației / V. Tașcu, Tg-Jiu, 2001

-          Ritm vertical, Teorie literară și studii de versificație / V. Tașcu, București, Ed. Univers enciclopedic, 2001

-          Studii literare /V. Tașcu, Cluj – Napoca, ed. Clusium, 2002

-          Elogii. Dezeseuri. Cvartet: Opus 1-4 / V. Tașcu, Clij-Napoca, Ed. Clusium, 2003

-          Istoria presei românești din Transilvania / V. Tașcu, Cluj-Napoca, Ed. Tritonic, 2003

-          Tratat despre iubire / V. Tașcu, București, Ed. Cartea românească, 2003

-          Miluta, Roman / V. Tașcu, Cluj-Napoca, Ed. Clusium, 2003

-          Între cultura mormintelor și ”civilizația” războaielor / V. Tașcu, Cluj-Napoca, Ed. Clusium, 2003

-          Modelul renascentist și arhitectura brâncovenească / V. Tașcu, Cluj-Napoca, Ed. Clusium, 2006

-          Târgul de dulce, Poezii / V. Tașcu, Cluj-Napoca, Ed. Clusium, 2006

-          Portrete și itinerarii plastice / V. Tașcu, Cluj-Napoca, Ed. Clusium, 2007

Târgul de dulce 

PARCUL CENTRAL

Demult, demult au murit

ultimii trompetişti, ultimul purtător de tubă

şi toboşarii care ritmau mersul

umbrelor, umbrelelor de soare şi boncănitul

botinuţelor de satin, precum şi căutatul orb

al bastoanelor fără folos, al meloanelor

uşor ridicate aproape la fiece pas,

pentru că toţi se cunoşteau cu toţi

şi se salutau, ca în satele de unde au venit,

doar cu un fin zâmbet adus de la Paris.

Cimitirul ajuns şi el aproape central

îi acoperă cu pământul lui dulce,

dar nu stinge sunetul ultimului marş

sau al utimului vals vienez.

Pe marginea acestei parade stăteau

în zdrenţe cei care nu peste mult vor umple

cu sunetul bocancilor lor, cu şepcile lor

proletare aceleaşi alei, ignorând

marile lor valori ce veniseră şi ele

tot de la Paris, pe sub şapca ponosită

a marelui Constantin. n inima lor băteau

doar inimile nenăscute ale celor ce azi

trec cu platforme greoaie, cu jeanşi,

cu addidaşi ce nu se mai trec

din mode, cu plete în vânt,

dar care nu mai ştiu drumul la cimitir,

nu mai aduc aminte de fanfara, de vremile

de altădat' şi nici nu se sinchisesc

de tăcere, de sărut, de infinituri. Ei

se sărută prelung, pur şi simplu, oriunde

oriunde e loc de sărut, fără de teamă,

fără de jenă, fără sărut de fapt.

E două mii unu - anul Brâncuşi -

cui să-i mai pese de el şi de ce?

SUNETUL CALD

"Vino, moarte dulce, vino!" - astfel

sună clopotul în dungă, trist

şi senin, chiar şi când norii

stau să răsune, să cadă greoi,

chiar şi atunci cântul acesta e cald,

deşi se aude doar el ca şi cum

ar veni de peste tot, din margini,

din centrul sfârtecat de larmă,

de dedesubt sau din cerul senin.

Se face linişte în jurul acestui imn,

multă linişte în care îţi vine s-adormi,

legănat de duioase aduceri aminte

din viaţa ce-a fost, din viaţa

ce nu va mai fi, niciodată.

n somn sau în vis vine apoi

cel ce urmează să plece, vine

cu mâinile pline de flori, pe care

ar vrea să le-mpartă celor ce vin

ca să-l vadă cum pleacă. Vine

în ritmul acela de clopot în dungă

şi nu e nici trist, nici vesel,

nu e nici cum, pentru că

în dulcele loc nu e loc

de-ntristare şi chin, ci numai

şi numai verdeaţă şi flori

veştede flori, moarte, doar ele

de-atâta zăbavă în viaţă.

Iar cloputul intră în vechea fanfară,

în cea ce nu mai cântă în parc,

ci vine numai atunci când se pleacă:

"vino, moarte dulce, vino!" zicând,

cu viaţa pre moarte câlcând.

MODA VINE, MODA TRECE

Doamne, ce dulci sunt toate aceste femei,

cu aerul lor veşnic de promenadă,

în drum spre operă, parcă, nu spre piaţă,

cu hainele lor cât mai lucioase,

dimineaţa la opt, ca la şapte spre seară.

Încălţările sunt aşa cum erau la Paris

cu doi ani mai demult, dar şi cu

unul ceva mai târziu

decât în cetatea lui Bucur, cu o jumate

după Bănie, mereu mai târziu, încât

e foarte probabil ca moda cea nouă,

tocul patrat, jupa prea scurtă, de pildă,

s-aştepte să vină din urmă, din nou

la Paris, moda cea nouă fiind

aceeaşi cu moda cea veche.

Ce dulci sunt: demodate fiind,

ele par în pas cu moda cea nouă,

ce nici n-a venit, ce abia peste ani

va ajunge de fapt pe aici.

Trec astfel pe stradă, era să spun

că "pe străzi", de fapt pe unica stradă

căci nu sunt mai multe, deşi par a fi,

trec fără grijă pe stradă,

frumoase tocmai fiindcă sunt veşnic

în urma propriei vârste, mereu aceleaşi,

nostalgice deci, cu atât mai frumoase;

nu ţipă în fuste prea noi, nu sparg

peisajul cel molcom, decât

cu formele lor rugătoare, din cale afară

de dulci.