4. /7 IANUARIE 2023 - TEATRU/FILM
IOANA BULCĂ
| Ioana Bulcă | |
 Ioana Bulcă | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Ioana Salciana Eugenia Bulcă |
| Născută | 7 ianuarie 1935 Podari, Dolj, România  |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actriță |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București[1] |
| Alte nume | Ioana Bulcă-Diaconescu |
| Premii Gopo | |
| Cea mai bună actriță în rol secundar 2008 Restul e tăcere | |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Ioana Bulcă (cunoscută și ca Ioana Bulcă-Diaconescu, n. ,[2] Podari, Dolj, România) este o actriță română de voce, teatru și televiziune.
STUDII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Este absolventă a Liceului Teoretic, Sibiu. În 1957, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București.
ACTIVITATEA PROFESIONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Din 1959 este actriță a Teatrului Național din București.
Piese de teatru: IATC, „Casandra”, roluri de absolvire: Ruxandra- „Trei generații” de Lucia Demetrius, regia Ion Finteșteanu, 1956; Solveig- „Peer Gynt” de Henrik Ibsen, regia Dinu Cernescu, 1957. Teatrul Național București (din 1959): Marianne- „Tartuffe” de Moliére, regia Ion Finteșteanu, 1960, Mitte Kremnitz- „Eminescu” de Mircea Ștefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1964, Ileana Cosânzeana- „Înșir’te mărgărite” de Victor Eftimiu, regia Miron Nicolescu, 1964, Georgeta- „Enigma Otiliei” de George Călinescu, regia Ion Cojar, 1968, Nicole Martois- „Un fluture pe lampă” de Paul Everac, regia Horea Popescu, 1972, Ancuța- „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu-Delavrancea, regia Marietta Sadova, 1973, Elisabeth- „Richard al III-lea” de W. Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976, Colette Duduleanu- „Gaițele” de Al. Kirițescu, regia Horea Popescu, 1977, Berta – „Cartea lui Ioviță” de Paul Everac, regia Paul Everac, 1981, Didina Mazu- „D-ale carnavalului” de I.L.Caragiale, regia Sanda Manu, 1984, Felice- „Bădăranii” de Carlo Goldoni, regia Victor Moldovan, 1988, Hecuba – „Troienele” („Trilogia antică), regia Andrei Șerban, 1990, Înălțimea sa – „Cabinierul”- Ronald Harwood, regia Ion Cojar, 1991, Bélise – „Femeile savante” de Moliére, regia Lucian Giurchescu, 1997, Lotta Bainbridge- „Așteptând la Arlechin” de Noel Coward, regia Ion Cojar, 2007;
Cu „Trilogia antică” (TNB) participă la Festivalurile de la Sao Paolo, Edinburgh, Paris, Milano și Salzburg.
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Moara cu noroc (1957) - Ana;
- Portretul unui necunoscut (1960);
- Mîndrie (1961)
- Partea ta de vină (1963);
- Fantomele se grăbesc (1966);
- Zodia Fecioarei (1967) - Midia
- Răutăciosul adolescent (1969)
- Mihai Viteazul (1971) - Doamna Stanca
- Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
- Astă seară dansăm în familie (1972) - Blonda
- Ciprian Porumbescu (1973) - Tereza Kanitz
- Scorpia (1973) - film TV
- Cantemir (1975) - Doamna Casandra
- Mușchetarul român (1975) - Doamna Casandra;
- Burebista (1980) - Magna Mater Midia
- Șantaj (1981)
- Întoarcerea la dragostea dintâi (1981)
- Bunicul și o biată cinste (1984)
- Lovind o pasăre de pradă (1984)
- Restul e tăcere (2008) - Aristizza Romanescu
PARTICIPĂRI LA FESTIVALURI ÎN STRĂINĂTATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Festivalul Internațional al Filmului de la Moscova, „Răutăciosul adolescent” (1970);
- „Mihai Viteazul” (1972);
- Face parte din delegația română invitată la Festivalul „Sommerfilmtage”, RDG (1972 și 1973);
- Invitată de onoare a Festivalului Internațional al Filmului de la San Sebastian (1973);
- Face parte din delegațiile prezentând filmul românesc la: Copenhaga, Paris, Praga, Roma, Napoli, Leningrad.
PREMII ȘI DECORAȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină pentru rolul Doamna Stanca în „Mihai Viteazul”, r.Sergiu Nicolaescu acordat de UCIN (1971)
- Medalia „Centenarul Cinematografului Românesc 1896-1996” pentru contribuția la progresul cinematografiei naționale, acordat de UCIN (1996)
- Medalia de aur, a Centrului Național al Cinematografiei (CNC), pentru rolul Doamna Stanca, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la Unirea din 1600 (2000)
- Premiul de excelență pentru contribuția deosebită la afirmarea filmului românesc conferită de Centrul Național al Cinematografiei (2002)
- Artistă de onoare a filmului românesc pentru contribuția la gloria artei și culturii naționale, conferit de M.C.C.; Medalia Aniversară (1852-2002) cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la aprinderea luminilor în Teatrul cel Mare, conferită de Teatrul Național (2001)
- Titlul de Societar de Onoare al Teatrului Național „I.L.Caragiale” (2002)
- Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”. [3] (2004)
- Diplomă de Onoare a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București, la împlinirea a 50 de ani de la absolvirea IATC (2007)
- Premiul de excelență pentru întreaga activitate la „Festivalul Internațional de Film Transilvania”, la Sibiu, Capitala Culturală a Europei 2007 (2007)
- Medalia aniversară (1963-2008) a Uniunii Cineaștilor din România, „pentru merite în cinematografia națională”;
- Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internațional de Film B-EST (2008)
- Premiul Gopo pentru „cea mai bună actriță a anului 2008”, pentru rolul Aristizza Romanescu din „Restul e tăcere”, r. Nae Caranfil (2009)
Membru fondator al Uniunii Cineaștilor din România; Membru UNITER;
Mușatisme
Lovind o pasăre de pradă (1984)
IOANA CITTA BACIU
Ioana Citta Baciu (n. 7 ianuarie 1936, Galați – d. 20 ianuarie 2016, București) a fost o actriță de film, radio, televiziune, scenă și voce română.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut la Galați pe 7 ianuarie 1936. Între 1953 - 1971, Ioana Citta Baciu a jucat la Teatrul Național "Marin Sorescu" Craiova, la Teatrul "V.I. Popa" Bârlad, la Teatrul "Maria Filotti" Brăila, la Teatrul Național Târgu-Mureș și la Teatrul "Alexandru Davilla" Pitești. A murit la 20 ianuarie 2016.
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Oamenii cavernelor (1992)
- Cântăreața cheală (1993)
- Vizita bătrânei doamne (1994)
- Tango (1995)
- Celestina (1997)
- ...Escu (1998)
- Gaițele (1999)
- Tărâmul celălalt (2000)
- Copacii mor în picioare (2001)
- Leul în iarnă (2002)
- Steaua fără nume (2003)
- Zăpezile de altădată (2003)
- Casa Bernardei Alba (2003)
- A șaptea Kafana (2004)
- Scandal în culise (2005)
- Retro (2006)
- Cutia Pandorei (2010)
- Echilibru instabil (2012)
- Pană de automobil (2014)
ACTRITA IOANA CITTA BACIU A IESIT DIN SCENA VIETII
SORANA COROAMĂ - STANCA
| Sorana Coroamă-Stanca | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | |
| Decedată | (85 de ani) |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | scenaristă |
| Alte premii | |
| Ordinul Național „Serviciul Credincios” | |
| Modifică date / text | |
Sorana Coroamă-Stanca (n. Sorana-Iosefina-Caterina Plăcințeanu, 24 ianuarie 1921, Chișinău – d. 7 ianuarie 2007, București) a fost o autoare, regizoare și scenaristă română, fiica medicului profesor universitar ieșean Gheorghe Plăcințeanu și a compozitoarei Mansi Barberis.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Educație[modificare | modificare sursă]
După absolvirea Facultății de Chimie Industrială a Politehnicii „Gh. Asachi” din Iași (1946), s-a îndreptat spre regia de teatru, avându-i ca maeștri pe Marietta Sadova, Alice Voinescu, Aurora Nasta, Lucia Sturdza Bulandra, Soare Z. Soare, Ion Șahighian, Sică Alexandrescu.
Excluderea din viața publică între 1959 și 1965[modificare | modificare sursă]
Între 1959 și 1965 a fost exclusă din viața publică și din teatru, din motive politice (mai mulți membri ai familiei au fost persecutați de autoritățile comuniste) și a fost nevoită să lucreze la Cooperativa „Arta Aplicată”, unde a confecționat mărgele și nasturi, pentru a-și câștiga existența.
Regizor artistic[modificare | modificare sursă]
A lucrat la Teatrul „Constantin Nottara”, Teatrul Național din Iași (prim regizor artistic între 1965-1969), Teatrul Mic din București (1969-1978), Teatrul „Ion Vasilescu” (1978-1983), Teatrul de Operetă (director între 1990-1992), „Theatrum Mundi”, la Deutsches Nationaltheater din Weimar și la Jena și a montat opera Oedip de Enescu la Opera din Weimar. A întreprins numeroase turnee cu piesele regizate de ea, în țară și în străinătate (Germania, URSS, Polonia, Iugoslavia, Maroc).
A regizat peste 190 de spectacole de teatru, printre care Cerere în căsătorie – Cehov, Coboară iarna – Maxwell Anderson, Petru Rareș – Horia Lovinescu, Comedia erorilor– Shakespeare, Micii burghezi – Maxim Gorki, Vrăjitoarele din Salem – Arthur Miller, Soțul ideal – Oscar Wilde, Beckett – Jean Anouilh, Lungul drum al zilei către noapte – Eugene O'Neill, Noaptea iguanei – Tennessee Williams, Profesiunea doamnei Warren de G. B. Shaw, Rața sălbatică – H. Ibsen, Viforul, Luceafăru, Hagi Tudose – Barbu Ștefănescu Delavrancea, Liola, Dar nu e nimic serios – Luigi Pirandello, Amfitrion – Plaut, Cafeneaua – Goldoni, Ursul – Cehov, Steaua Sevillei – Lope de Vega, D’ale carnavalului – I. L. Caragiale. A colaborat la radio-televiziune regizând serialul Mușatinii, O noapte furtunoasă – Caragiale, Egmont – Goethe și teatru radiofonic.
A fost cadru universitar la Institutul de Teatru „I. L. Caragiale” din București, la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și la Universitatea „Hyperion” din București.
Sorana Coroamă-Stanca a scris piese de teatru (Seară cu dans, Ploaia pe acoperiș, Podul, Un anotimp fără nume, Veghea tânărului războinic ș.a.), și scenariii (Mușatinii, Afacerea Protar, după Mihail Sebastian) și a fost cunoscută ca eseistă, critic teatral și literar.
După 1989, a fost o prezență activă în cadrul societății civile, ca membră în comitetul de conducere al Fundației „Memoria”, în Consiliul Național al Alianței Civice, președinte de onoare al Uniunii Italienilor din București, membră UNITER și a Uniunii Scriitorilor.
Viață personală[modificare | modificare sursă]
Căsătorită, prima oară, la 15 noiembrie 1942, la Iași, cu economistul și doctorul în drept Sextil Coroamă, subdirector în Guvernământul Bucovinei, cu care a avut un fiu, istoricul și muzeograful Radu Coroamă. Al doilea soț a fost poetul, prozatorul, dramaturgul și actorul clujean Dominic Stanca. Corpul neînsufletit al artistei a fost depus la cimitirul Reînvierea.
PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Premiul de Stat (1953),
- Premiul Galei UNITER pentru întreaga activitate (1999),
- Doctor honoris causa al Universității de Arte „George Enescu” din Iași.
Decorații[modificare | modificare sursă]
- Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”[1]
- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[2]
Sorana Coroamă Stanca
TEATRU RADIOFONIC Sorana Coroama Stanca Malul celalalt 1983
TEATRU RADIOFONIC Sorana Coroama Stanca Inainte muzica
Rața sălbatică de Henrik Ibsen si Domul din Milano fotografiat de… de Sorana Coroamă Stanca
ION VOVA (VLADIMIR IONESCU)
| Ion Vova | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 30 septembrie 1917 Berlin, Imperiul German |
| Decedat | 7 ianuarie 2011 București |
| Naționalitate | română |
| Ocupație | regizor |
| Modifică date / text | |
Vladimir Ionescu, mai cunoscut ca Ion Vova, (n. 30 septembrie 1917, Berlin - 7 ianuarie 2011,[1] București) a fost un actor, realizator de emisiuni și regizor artistic la Radiodifuziunea Română. Era supranumit Domnul Radio deoarece a lucrat peste 60 de ani în radio și a realizat peste 1.000 de emisiuni[2] dintre care cea mai cunoscută este Ora veselă.[3]
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut la 30 septembrie 1917, la Berlin, unde mama sa, Aglaia Mihăilescu-Toscani, studia canto.[4]
A absolvit Academia de Muzică și Artă Dramatică, secția actorie, la clasa profesorului Ion Manolescu, fiind coleg cu Radu Beligan.
Din 1952 lucrează ca regizor la Societatea Română de Radiodifuziune inițial ca regizor de studio, apoi ca regizor artistic. A promovat la radio doua generații de actori cum ar fi: Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Rodica Popescu Bitănescu, Nicu Constantin și Nae Lăzărescu.
Printre emisiunile radio la care a lucrat se numără: Prietena noastră, cartea, Părinți și copii, Do-re-mi, Legendele Olimpului, Teatru la microfon, Unda veselă, Satira și umorul, Noapte bună, copii!.
PIESE DE TEATRU REGIZATE (SELECȚIE)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Aceasta este o listă de piese de teatru regizate de Vova - între paranteze (unde este cazul) este trecut (și) anul întregistrării radio.
- Tartuffe de Molière[5]
- Cei doi tineri din Verona (înregistrare din 1953; și ca actor),[6] Regele Lear (din 1954), Nevestele vesele din Windsor (din 1956)[7] de William Shakespeare
- de Henrik Ibsen
- de George Bernard Shaw
- de Miguel de Cervantes
- Soțul ideal de Oscar Wilde[8]
- de Vasile Alecsandri
- Justiție (în 1969), Diplomație (în 1969), Începem (1979), Om cu noroc (1983) de Ion Luca Caragiale
- Titanic Vals; Profesorul de franceză (în 1991) de Tudor Mușatescu[9]
- de Mircea Ștefănescu
- Comisarul e băiat de treabă (în 1972) de Georges Courteline
- Nu priviți la îngeri (în 1977) de Tome Arsovski
- Boemii (din 1995) - pe baza piesei de teatru Lulu Popescu de Ion Minulescu
- Revizorul (din 1953) de Nikolai Gogol[10]
- Volpone (din 1956) de Ben Jonson (regia de studio și ca actor de voce)
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Directorul nostru (1955)
PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Ion Vova a primit Premiul Asociației Umoriștilor din România în 1991 pentru activitate creatoare în domeniul emisiunilor de comedie, Premiul Asociației oamenilor de știință – scenarii științifice (1994), Premiul UNCER – creații radiofonice în Fonoteca de aur (1999), Premiul pentru cel mai bun spectacol radiofonic, acordat la Gala UNITER pentru stagiunea 1999 – 2000, Titlul de excelență al Culturii Române (2001), Diplomă de fidelitate față de Radio România – 50 ani (2002).[11]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu