5. /29 IANUARIE 2023 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
MARȚIAN NEGREA
| Marțian Negrea | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3]  Valea Viilor, Sibiu, România |
| Decedat | (80 de ani)[1][2][3] București, România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | compozitor |
| Activitate | |
| Gen muzical | muzică clasică |
Modifică date / text  | |
.JPG)
Marțian Negrea (n. 29 ianuarie 1893, în Vorumloc, astăzi Valea Viilor, județul Sibiu - d. 13 iulie 1973, București), a fost un compozitor, profesor și dirijor român.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Și-a început studiile muzicale la Sibiu (1910-1914), continuându-le la Viena (1918-1921) cu muzicianul de origine română Eusebie Mandicevschi și cu Franz Schmidt.[4]
La Viena a luat contact cu marea tradiție muzicală germană, dar și cu tendințele postromantice ale vremii, care i-au influențat din plin limbajul armonic.
Întors în țară, Marțian Negrea a ocupat în cursul anilor mai multe posturi de profesor la Conservatorul din Cluj, unde a predat teoria formelor muzicale și a instrumentelor, contrapunct, muzică de cameră[5], (1921-1941) și la Conservatorul din București (1941-1963).
Prima publicare a zece piese în caracter românesc extrase din Codex Caioni a fost făcută de compozitorul Marțian Negrea într-unul din studiile sale.[6]
Creația sa muzicală, deși nu prea numeroasă, cuprinde toate genurile.
COMPOZIȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
muzică de cameră[modificare | modificare sursă]
- Cvartet de coarde, op. 17, 1949
- Suita pentru clarinet și pian, op. 27, 1960
- Martie și Ghețarul, piesă pentru flaut inspirată de un poem de Lucian Blaga,[7]
- Piesa “Ghețarul de la Scărișoara” pentru clarinet și pian
pian solo[8][modificare | modificare sursă]
- 3 Miniaturi pentru pian, pentru copii: Melc, melc codobelc; Dans românesc; Văleanca [1920 - 1945] . - Durată: 4' ; București: Editura Didactică și Pedagogică , 1963
- 3 Schițe românești pentru pian: Cîntec de leagăn; Nocturnă; Din muntii [1920 - 1945] . - Durată: 11' 45 ; Revista de Muzică și Poezie , 1936 . - nr. 7 ; București: Editura Societatea Compozitorilor Români , 1946
- Canoane, preludii, corale, fugi, op. 2. - 1919
- Rondo pentru pian, op. 4 - 1920 . - Durată: 8' ; Cluj: Editura autorului , 1922
- Impresii de la țară, op. 6, suită pentru pian: Preludiu; A fost odată; Fusul; Jocul ielelor; Sara-n poartă; Alunelul - 1921 . - Durată: 14' 30 ; București: ESPLA , 1957; București: Editura Muzicală , 1966
- Sonată pentru pian, op. 5, în Sol major - 1921 . - Durată: 12'
- Sonatină pentru pian, op. 8, în la minor: Allegro moderato; Variațiuni la cîntecul "Foaie verde trei bujori"; Allegro - 1922 . - Durată: 15' 10 ; București: Editura Societatea Compozitorilor Români, 1924 ; București: Editura Muzicală , 1959
muzică simfonică[modificare | modificare sursă]
- Simfonia primăverii, op. 23, 1956;
- Concert pentru orchestră, op. 28, 1963
- Suita simfonică Povești din Grui, op. 15
muzică vocal-simfonică[modificare | modificare sursă]
- Recviem, op. 25, 1957
muzică de film[modificare | modificare sursă]
- Prin Munții Apuseni, op. 20, 1952
operă[modificare | modificare sursă]
- Marin Pescarul, op. 12, 1933 (cu libretul inspirat din nuvela Păcat boieresc de Mihail Sadoveanu)
SCRIERI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Tratat de instrumente (1925)
- Tratat de forme muzicale (1932)
- Un compozitor român din secolul al XVII-lea: Ioan Căianu (1629-1687), Craiova, Scrisul Românesc, [1941]
- Tratat de contrapunct și fugă (1957)
- Tratat de armonie (1958).
În anul 1996 la inițiativa familiei regretatului doctor Sorin Negrea, fiul compozitorului, a fost înființată Fundația culturală „Marțian Negrea”. Scopul primordial al fundației este promovarea valorilor muzicale românești, interpreți, compozitori, dirijori.[9] Președintele fundației este nepoata artistului, pianista și profesoara Miruna Negrea, iar vicepreședinte este soțul ei, flautistul Adrian Stoica.[10]
În anul 2003, la 30 de ani după moartea sa, în localitatea Valea Viilor, în prezența a numeroase oficialități din județul Sibiu, a fost dezvelit bustul lui Marțian Negrea.[11]
DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În anul 1963 a fost decorat cu Ordinul Muncii cl. I.[12]
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Baia Mare, film documentar, 1952, muzică originală
Prin Munții Apuseni, 1958, muzică originală
Marin Pescarul, operă, versiune tv, TVR, regia Marianti Banu, 1972 <refViorel Cosma, p. 62-63/ref>
Martian NEGREA - Psalmul 123
Martian NEGREA - Pastorita
IULIU MUREȘIANU
La 29 ianuarie 1900, se năștea compozitorul Iuliu Muresianu. Familiarizat de mic copil cu muzica şi educat în sentimentul unui ataşament deosebit faţă de valorile naţionale româneşti, Iuliu Mureşianu a continuat, pe o treaptă superioară, opera şi tradiţiile statornicite de către ilustrul său tată, Iacob Mureşianu, întrebuinţând toate mijloacele şi întreaga concepţie componistică contemporană. După studii muzicale temeinice la conservatoarele din Cluj, Torino şi Leipzig, desfăşoară o rodnică activitate de compozitor, dirijor, pedagog şi violonist la Blaj, Odorhei, Dumbrăveni, Turda şi Cluj. În aceste centre urbane se preocupă atât de organizarea şi dezvoltarea vieţii muzicale în general, cât şi de înnobilarea tradiţiilor muzicale religioase greco-catolice. A creat în aproape toarte genurile muzicale: simfonic, vocal-simfonic, cameral, instrumental, coral, de operă şi de lied, precum şi religios-liturgic. În anul 1937 a obţinut „Premiul pentru compoziţie George Enescu”. În prezent creaţia lui Iuliu Mureşianu aşteptă să fie pusă în valoare, pentru a fi salvată de la uitarea nemeritată. S-a căsătorit cu Ana-Maria Mărgineanu în 1928 cu care a avut doi copii. A fost profesor la Cluj, membru al Uniunii Compozitorilor.
Iuliu Mureşianu s-a născut la 29 ianuarie 1900 la Blaj, un mic oraş în care pulsa o viaţă intelectuală intensă şi în care sufletul mişcării muzicale era tatăl său, compozitorul Iacob Mureşianu, profesor la şcolile greco-catolice din acest oraş.
Anii copilăriei lui Iuliu Mureşianu se petrec în acest mediu familial în care fireşte primele noţiuni de muzică le primeşte de la părinţii săi. De la vârsta de 4 ani reproducea melodii pe care apoi le cânta la pian cu un deget. La 5 ani începe lecţiile de pian cu mama sa, o bună pianistă şi o solistă distinsă, a cărei interpretare a doinelor şi cântecelor ardeleneşti l-a captivat profund pe Iuliu. A făcut progrese remarcabile în muzică. La vioară a învăţat să cânte fără îndrumare specială. La vârsta de 8 ani i-a făcut o surpriză tatălui său când, cu ocazia zilei onomastice a acestuia, a apărut cu vioara în mână în cercul de invitaţi şi a cântat „Cavatina de Raff într-o interpretare atât de frumoasă încât asistenta a rămas profund impresionată. Cu toată înclinaţia şi talentul pentru pian şi vioară, Iuliu se dedica totuşi compoziţiei. Atmosfera eminamente muzicală din sânul familiei îi aducea necontenit noi impresii şi posibilităţi de a fi într-un continuu raport cu muzica. Ca elev de liceu cânta în orchestra tatălui său.
Crescut în ambianţa muzicii culte ca şi a celei populare, Iuliu Mureşianu a iubit din copilarie ritmurile şi cântecele ardeleneşti. Pentru el, înţelegerea şi valorificarea folclorului va fi doar o problemă de adâncire şi maiestrita şlefuire a unui material sedimentat în anii fragezi ai copilăriei. Sentimentul de preţuire al muzicii folclorice a fost transmis în mod nemijlocit de tatăl său, al cărui crez devenise o direcţie în muzica românească.
La vârsta de 14-15 ani a alcătuit un cor pentru care a compus diferite piese. De asemenea cânta vioara întâi în cvartete sau cvintete. Adolescenţa lui Iuliu Mureşianu a fost greu încercată. Nu împlinise 17 ani când tatăl său s-a stins din viaţă. Moartea tatălui său în 1917 a însemnat o grea lovitură pentru pentru întreaga familie şi mai ales pentru tânărul Iuliu care era în pragul alegerii carierei sale. Pentru a putea asigura existenţa familiei şi a oferi o educaţie satisfăcătoare copiilor săi, Otilia Mureşianu, mama lui Iuliu a luat decizia sa se mute la Cluj. Aici i s-a oferit un post de profesoară de pian la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică (director Gheorghe Dima). La îndemnul mamei sale Iuliu alege o carieră în Drept şi se înscrie ca student la universitate. Văzută prin prisma realităţii vremii respective, cariera de jurist oferea o drum către o viaţă scutită de lipsuri materiale. Ca student la drept Iuliu nu abandonează preocupările muzicale. Înfiinţează o orchestră şi un cor cu care a concertat de multe ori. După doi ani de studii în drept abandonează această carieră şi se înscrie la Conservator. Continuă studiile la Bucureşti şi Cluj. În 1923 pleacă la Lipsca (Leipzig), la Conservatorul unde a studiat şi tatăl său, unde se perfecţionează cu profesorul Otto Wittenbecher în studiul armoniei şi contrapunctului, iar al compoziţiei cu renumitul profesor Graener.
Revenind în patrie este numit profesor la liceul din Blaj, unde a profesat şi tatăl său. Cu activităţile sale muzicale a fost prezent în multiple oraşe înfiinţând ansamble corale şi orchestre în centrele în care a lucrat. În Turda a înfiinţat orchestra simfonică „Iacob Mureşianu în 1944 cu care a concertat de nenumărate ori. În 1945 revine la Cluj şi îşi continuă activitatea ca profesor la Conservatorul de muzică „Gheorghe Dima, funcţie pe care a deţinut-o până la sfârşitul vieţii sale.
La 15 februarie 1956, în urma unei boli nemiloase, Iuliu Mureşianu se stinge din viaţă. El este regretat de un public numeros şi mai ales de cei ce i-au cunoscut în amănunt activitatea sa neobosită de propagator al muzicii româneşti.
Lasă în urma sa o creaţie valoroasă. Din cele peste o sută de lucrări, multe rămase neterminate, amintim cele ale căror valoare s-a impus într-o formă profundă în inima publicului, ca de pildă: cele patru suite simfonice, concertino pentru pian şi orchestră, balada „În cimitir pentru bariton şi orchestră de coarde ca şi cele trei concerte pentru fagot, corn şi trompetă, precum şi nenumărate piese pentru pian, vioară, lieduri, piese corale, etc…
Moartea timpurie a lui Iuliu Mureşianu, tocmai când dovedea plinătatea forţelor sale creatoare, ne-a lipsit de multe lucrări de valoare. Muzica sa, inspirată din folclorul românesc, creează minunate tablouri din viaţa poporului, momente de veselie, de optimism şi înţelegere adâncă ale trăirilor emoţionale. Iuliu Mureşianu s-a apropiat de sufletele oamenilor printr-o muzica sinceră, robustă ce se adresează direct sufletului. Compozitorul a afirmat dreptul şi valoarea melosului folcloric de a fi exprimat în muzica românească cultă, dovedind astfel iubirea sa profundă faţă de acesta.
Iuliu Mureşianu (1900-1956): Suite no. 2 "Romantic" (1938)
OCTAVE
| Octave Octavian Teodorescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Octavian Teodorescu |
| Născut | (58 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | Muzician, Compozitor Chitarist, Claviaturist Orchestrator, Aranjor Cantautor, Producător Muzical |
| Activitate | |
| Alte nume | Octave |
| Origine |  București, România |
| Gen muzical | Rock, Electronic, AOR Rock Simfonic, Instrumental Heavy Metal, Rock Progresiv New Wave, Rock Psihedelic, Avangardă |
| Instrument(e) | Chitară, Claviaturi, Instrumente Programabile, |
| Ani de activitate | 1988-2001 |
| Case de discuri | Electrecord |
| Prezență online | |
| pagină Facebook | |
| Modifică date / text | |
Octave pe numele său real Octavian Teodorescu (născut la 29 ianuarie 1963)[1] este un muzician, compozitor, orchestrator, cantautor, producător muzical, interpret, multi-instrumentist (chitări, clape, instrumente programabile) din București, România. Pionier al muzicii electronice și utilizării computerelor și sintetizatoarelor în muzică în România,[2][3][4][5][6][7] susținător al Mișcării Rock Românești,[8][9][10][11] promotor timpuriu al fenomenului Internet Multimedia și implicațiile acestora ca suport mediatic pentru muzică.[12][13][14] Muzica lui poate fi identificată ca o sinteză complexă de Electronic Symphonic Rock[15] cu accente Science Fiction.[16]
Primul succes consacrat este albumul "Secretul Piramidelor" lansat în 1992 ce face parte dintr-o trilogie ce mai include "La Porțile Iubirii" publicat în 1993 și "Dulce Libertate" apărut în 1994. Întreaga lucrare (102 minute) apare integral pe un dublu CD (primul de acest gen din România) lansat în 1995.[17][18] În 1996 urmează "I Se Spunea Visătorul", un album conceput (ca noutate la vremea respectivă) integral cu ajutorul computerelor și sintetizatoarelor.[19] A fost primul artist român care a lansat un CD-ROM Multimedia parte a unui proiect internet numit Free Music Online în 1999.[20][21][22][23]
ISTORIC[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Începuturi, Influențe, Primul contact cu Rock-ul[modificare | modificare sursă]
Este atras încă din copilărie de toate genurile de instrumente și muzică în general. Deși părinții lui observă asta nu îl orientează în acest sens. La vârsta de 16 ani vede primul concert rock din viața sa: Suzi Quatro 1979 Live în București. Impactul este foarte puternic iar genul acesta de manifestare artistică - Rock - îi va marca adolescentului de atunci devenirea artistică ulterioară.[24]
Efectul este mult amplificat un an mai târziu când vizionează "Ultimul Vals", filmul lui Martin Scorsese. Filmul, prezentat ca un concert de adio al trupei "The Band" este perceput de el ca un omagiu adus unei întregi generații ce a dus cuvântul Rock la apogeu în anii '70. Atmosfera filmului și în special cuvintele chitaristului formației Robbie Robertson rezonează profund în conștiința viitorului Octave.[25][26][27]
În multe dintre relatările sale biografice este punctat des acest moment în care înțelesese că Rock înseamnă mai mult decât muzică. Începe să îl perceapă ca pe o atitudine socială care nu corespundea nici pe departe cu ceea ce învăța el la școală pe atunci în anii izolării culturale comuniste.[28][29] Din acel moment, toate energiile încep să se canalizeze într-un singur țel: ROCK![30]
1980[modificare | modificare sursă]
În 1982 este luat în armată unde își ia cu el chitara. Șabloanele impuse de regimul militar și lipsa de libertate l-au întărâtat și mai mult visând la ziua când se va întoarce acasă și își va întemeia o formație. Această zi a venit în Iunie '83. După aceasta a fost student la Facultatea de Instalații pentru Construcții pe care o abandonează după doi ani luând decizia de a deveni muzician profesionist.[31]
În Noiembrie 1985 își întemeiază primul grup și cântă doar în cluburi mici Soft Rock cu influențe ale unor formații precum Eagles și Dire Straits. După o scurtă perioadă grupul se destramă și de acum încolo artistul activează sub numele de Octave.[32]
1990[modificare | modificare sursă]
După revoluția din Decembrie 1989 se dedică în exclusivitate muzicii instrumentale, ideea sa majoră fiind compunerea unei opere Rock: Trilogia Octave. În Iunie 1992 este semnat primul contract cu Casa De Discuri Electrecord pentru prima parte a trilogiei. La 27 August același an apare pe piață albumul "Secretul Piramidelor".[33][34] Succesul surprinde opinia publică și critica de specialitate fiind vorba de o muzică instrumentală care urcă în topuri cot la cot cu alte formate muzicale mult mai comerciale.[35] Într-o asemenea măsură încât Casa de Discuri decide să îi dea lui Octave mână liberă în ceea ce privește producția muzicală pentru tot restul trilogiei.[36][37][38][39]
Astfel la 3 decembrie 1993 urmează lansarea celei de-a doua părți a trilogiei[40][41]: LP-ul "La Porțile Iubirii"[42] care este precedat de un extras pe single "Mai e de urcat o treaptă".[43]
Ultima parte a trilogiei, albumul "Dulce Libertate"[44][45] apare la data de 15 septembrie 1994 finalizând astfel o lucrare muzicală exclusiv instrumentală cu o lungime totală de 102 minute ce devine un reper important al genului în contextul muzical românesc și în catalogul Casei de discuri Electrecord.[46]. Toate cele trei părți sunt reunite pe un dublu CD numit Octave și lansat la data de 24 martie 1995.[47][48][49] La conferința de presă prilejuită de lansarea dulbului CD, Octave prezintă public ca demo un material de pe viitorul album și declară că vrea să facă o schimbare.[50]
După o pauză de 2 ani (utilizați pentru cercetări în domeniul computerelor și internetului)[51] lansează pe suport CD albumul "I Se Spunea Visătorul"[52][53][54] la data de 20 noiembrie 1996 sub logo-ul "Only Computers And Synthesizers".[55][56][57][58][59][60][61][62]
2000[modificare | modificare sursă]
Încă din 1997 este printre primii artiști români care își declară intențiile de a intra pe internet.[63][64][65][66] Datorită limitărilor tehnice, la acea vreme paginile de web conțineau predominant informație în format text și imagine. Însă intuiția îl face să creadă cu înverșunare că acest mediu va fi viitorul și în ceea ce privește distribuția muzicii în format digital.[67][68][69] Formate gen MP3, MPEG erau noutăți la acea vreme. Se decide să se pregătească pentru un nou pas curajos.[70] Așa se naște ideea proiectului "Free Music Online" care se finalizează în 1999.[2][71][72][73][74][75]
Pe 15 aprilie 1999 lansează CD-ROM-ul "www.octave.ro Free Music Online" care include întreaga sa carieră în format multimedia: materialul muzical de pe albumele sale în MP3, videoclipuri în MPEG, fotografii, texte în cinci variante lingvistice (română, engleză, franceză, italiană, germană) reprezentând între altele date biografice și poveștile albumelor, selecții scanate din presă și scrisorile fanilor. CD-ROM-ul punctează mutarea totală în Multimedia. De acum înainte Octave nu va mai fi de găsit decât pe Internet.[22][76][77][78][79][80][81][82][83][84]
CD-ROM-ul este unul hibrid. Sunt prezentate ca bonus două piese extrase de pe un album în curs de apariție numit "Singurul"[85][86] care nu a fost publicat însă niciodată.
Datorită receptivității scăzute a publicului la acea dată vizavi de Internet, întregul proiect eșuează și rămâne nerealizat însă privind retrospectiv a fost un pas important pentru cei care au utilizat din plin această nouă formă de comunicare mai târziu. Proiectul lui a fost o ușă deschisă către viitor.[87]
CD-ROM-ul conține un text scris de Octave numit "Pledoarie Multimedia" care dovedește acum privind retrospectiv spiritul novator al ideilor acestui proiect. Un extras din acest text:
“Este un domeniu nou care acum se naște și a cărui formă finală o vom putea defini destul de clar în următorii ani. Spre a înțelege mai sugestiv fenomenul Multimedia să extrapolăm puțin lucrurile în domeniul artistic. Imaginați-vă spre exemplu că nu veți mai putea într-un viitor destul de apropiat să ascultați muzică fără să vedeți niște imagini și fără să citiți un text, toate cele trei având ca punct de pornire un concept comun și fiind într-o strânsă interdependență. Este ca și cum ai fi în același timp muzician, pictor și poet, un fel de Leonardo Da Vinci.”[88][89] Din 2001 se stabilește in Germania.
DISCOGRAFIE[90][MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Albume de studio[modificare | modificare sursă]
- 1992 - Secretul Piramidelor (27 August) LP Vinyl Casa de discuri Electrecord ST-EDE 04168
- 1993 - La Porțile Iubirii (3 Decembrie) LP Vinyl Casa de discuri Electrecord EDE 04287
- 1994 - Dulce Libertate (15 Septembrie) LP Vinyl Casa de discuri Electrecord EDE 04324
- 1995 - Trilogia Octave (24 Martie) 2CD Casa de discuri Electrecord ELCD 153
- 1996 - I Se Spunea Visătorul (20 Noiembrie) Casa de discuri Electrecord EDC 200
- 1999 - Singurul (nefinalizat - 2 piese prezente pe CD-ROM-ul hibrid) Casa de discuri Electrecord CD-ROM-OCT
Single-uri[modificare | modificare sursă]
- 1993 - Mai E De Urcat O Treaptă (16 Septembrie) Vinyl Casa de discuri Electrecord EDC 10803 (extras de pe LP-ul: La Porțile Iubirii)
CD-ROMs[modificare | modificare sursă]
- 1999 - www.octave.ro Free Music Online (15 Aprilie) Casa de discuri Electrecord CD-ROM-OCT
CONSIDERAȚII DESPRE ORIENTAREA ARTISTICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Cristian Botez definea în anul 1991 în ziarul Momentul muzica lui Octave astfel: "un sound teribil și un rock de avangardă, situat la interferența stilurilor hard, new wave, progressive, heavy și symphonic-rock. Cu un sunet compact de largă acoperire, în același timp cu pasaje cantabile, ușor de reținut".[91]
Florin Filimon de la Fan Radio București spunea despre piesa Ochii Planetei de pe albumul Secretul Piramidelor în anul 1992: “Este o piesă ce iese cu dezinvoltură din tiparele clasice cu care urechile noastre sunt obișnuite, anunțând o lărgire mult așteptată a orizonturilor creației muzicale românești și nu numai. Ești purtat de la muzica simfonică la acea metalizată, rezultanta fiind o melodie cosmică, creatoare a imaginii infinitului”.[92]
Ciprian Tănăsescu menționa într-o recenzie din 1992 a discului Secretul Piramidelor din revista Săptămâna referitor la aceeași piesă Ochii Planetei: "Sonoritățile oarecum exotice ale piesei ne pregătesc pentru ce va urma. Alternând riff-urile de chitară cu linii melodice instrumentale suprapuse cu o vizibilă (ori poate ar trebui să spun audibilă) tendință spre grandios." [93] Același autor făcea referință la sound-ul Octave într-un alt articol din aceeași revistă definindu-l ca pe o “adaptare a fluidității melodice a rock-ului din începuturile anilor '70 la sonoritățile moderne ale anilor '80 rezultanta ducând la apariția unui gen de muzică rock care se evidențiază în rock-ul autohton precum o perlă naturală între cele de cultură”.[94]
Într-o mențiune a lansării discului Secretul Piramidelor din 1992 stilul lui Octave era definit astfel: "Un sound original și o îmbinare de stiluri converg către un rock al viitorului, care împletește inspirat muzica electronică cu cea clasică." Despre piesa Ochii Planetei se afirmă în același articol: "Prima piesă de pe fața A a L.P.-ului intitulată "Ochii Planetei", cumulează toate componentele unui vis frumos, înregistrând dese și uimitoare schimbări de tempo-uri și de stiluri, pendulând între orchestrația simfonică și caldură metalică a hard-rock-ului".[95]
Florian Pittiș afirma la lansarea discului La Porțile Iubirii în 1993: "Octave creează uneori senzația că urmărește să creioneze o muzică a visului, o muzică ce poate fi luată drept drog, o muzică care cheamă imaginea."[96]
Corneliu Băran descria în articolul "Cu Moțu și Octave" din ziarul Azi materialul muzical al discului Dulce Libertate din 1994 la modul următor: "LP-ul conține șase piese muzicale "grele", de anvergură și-am spune noi - de o tonalitate expresivă și ca melos - de rafinament instrumental excepțional".[46]
Fiecare album Octave are o poveste. Pe coperțile discurilor și booklet-urile CD-urilor există o poveste rezumat concepută din numele pieselor și idei filozofice semnată de Octavian Teodorescu.[28] Cătălin Andrei făcea referință în 1995 la conceptul filozofic ce stă în spatele muzicii lui Octave într-un articol din ziarul Ziua prilejuit de lansarea dublului compact disc ce include toată trilogia: "Albumele Octave - o îmbinare între filozofie, muzică și science-fiction. Pentru a-l înțelege pe Octav, trebuie să accepți integrarea în conceptul său filozofic, pentru că fiecare album are propria sa poveste. Pentru că piesele sale sunt pline de capcane seducătoare, care te pot ameți atât de mult încât să devii pe veci octavoman."[97]
Ema Ofițeru vorbea într-un articol în ziarul Cotidianul din 1999 despre "nota specială" a muzicii artistului ca fiind percepută drept "una foarte prezentă și originală".[98]
Mihaela Dordea definea pe Octave într-un interviu luat artistului în anul 1999 ca pe un compozitor cu o "gândire vizionară", cu un melos "venit din alte lumi" ce transmite un "mesaj clar pacifist".[99]
Daniela Caraman Fotea rezuma de asemenea în dicționarul "Rock Pop Folk Remix" din 2003 mesajul muzicii lui Octave la cuvintele: "pace, armonie, purificare spirituală" pe fondul unei "tematici generoase".[100]
Octave - La porțile Iubirii [Full Album]
OVIDIU KOMORNIK
Ovidiu Komornyik (n. 29 ianuarie 1969[1], Dej)[2] este un cântăreț, compozitor și textier de muzică ușoară român. În 1990 a participat la Festivalul de la Mamaia, iar un an mai târziu a fost laureat cu premiul I al festivalului Internațional București și a obținut Premiul II la secțiunea interpretare în cadrul festivalului de la Mamaia.
Ovidiu Komornyik - Ochii tai vorbesc
MĂLINA OLINESCU
| Mălina Olinescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | București, România |
| Decedată | (37 de ani)[1][2] București, România |
| Cauza decesului | sinucidere (cădere[*]) |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | Cântăreață |
| Activitate | |
| Gen muzical | Pop, dance |
| Instrument(e) | Voce |
| Ani de activitate | 1993 - 2011 |
| Case de discuri | MediaPro Music |
| Interpretare cu | Călin Geambașu |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Mălina Olinescu (n. , București, România – d. ,[1][2] București, România) a fost o solistă de muzică pop din România.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Educație[modificare | modificare sursă]
Mălina Olinescu s-a născut pe data de 29 ianuarie 1974, la București.[3] A absolvit Liceul de Filologie „Iulia Hașdeu”. Provenea dintr-o famile de artiști, mama, Doina Spătaru, cântăreață consacrată și rudă cu solistul Dan Spătaru, iar tatăl, Boris Olinescu, un actor apreciat în anii 1960. Mălina a iubit muzica și a început să cânte încă de la vârsta de 5 ani, participând apoi la numeroase festivaluri împreună cu corul școlii gimnaziale.
Carieră muzicală[modificare | modificare sursă]
Începând cu anul 1993, după terminarea liceului, Mălina, a cântat în programele unor cluburi din București.
În 1995 a participat la Festivalul de muzică ușoară Aurelian Andreescu, secțiunea interpretare, unde câștigă premiul I.
În anul 1996, a făcut parte dintr-o echipă de cântăreți talentați, numită „Școala Vedetelor”, într-un show de televiziune foarte apreciat și urmărit, împreună cu care solista a realizat și numeroase concerte în întreaga țară. Această perioadă a fost pentru cântăreață rampa de lansare în lumea muzicală și șansa ei de a câștiga un public din toate categoriile de vârstă.
Mamaia și Birmingham[modificare | modificare sursă]
În 1996 a participat la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, unde a obținut premiul III la secțiunea „Interpretare”.
În 1997, în cadrul aceluiași festival, a obținut împreună cu compozitorul Adrian Romcescu, premiul I la secțiunea „Șlagăre”, cu melodia „Mi-e dor de tine”. De altfel, 1997 a fost un an încununat de succese pentru cântăreață, aceasta câștigând și premiul I la secțiunea „Interpretare” a Festivalului Cerbul de Aur.
În 1998, împreună cu Adrian Romcescu, a câștigat Selecția Națională Eurovision și a reprezentat România la Birmingham, în Anglia, cu melodia Eu cred, clasându-se pe locul 22 din 25, cu șase puncte. Tot în același an a câștigat și premiul al III-lea, împreună cu colegul și compozitorul Adrian Despot, la secțiunea „Creație” a Festivalului Mamaia, cu piesa „Pot să zbor”.
În 2000 a moderat alături de Petre Magdin emisiunea „Întâlnirea de la miezul nopții”, TVR.
Deces[modificare | modificare sursă]
Mălina Olinescu a murit în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 37 de ani. S-a sinucis, aruncându-se de la etajul șase al blocului în care locuia, în zona Gării de Nord din București. Călin Geambașu, bun prieten al artistei, a declarat că aceasta s-ar fi sinucis după despărțirea de iubitul ei, Sebastian Truță, acum Lead Tester la Electronic Arts.[4] A fost înhumată la Cimitirul Sfânta Vineri.[5]
DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În 1997 a avut loc lansarea primului ei album Ready for you, cu cântece în limba engleză semnate de Ștefan Elefteriu.
În 1999 a lansat albumul Pot să zbor. Pentru acest disc, Mălina a lucrat cu compozitorii Andrei Kerestely, Adrian Despot și Adrian Romcescu.
Apare pe „Cutiuța muzicală”, cântece pentru copii.
Mălina Olinescu - Mi-e dor de tine (Şcoala vedetelor)
FRIEDRICH KREISLER
Friedrich „ Fritz ” Kreisler (2 februarie 1875 – 29 ianuarie 1962) a fost un violonist și compozitor american de origine austriacă . [1] Unul dintre cei mai remarcați maeștri de vioară ai zilei sale și considerat unul dintre cei mai mari violoniști ai tuturor timpurilor, era cunoscut pentru tonul său dulce și fraza expresivă . La fel ca mulți mari violoniști ai generației sale, el a produs un sunet caracteristic care a fost imediat recunoscut ca fiind al său. Deși derivă în multe privințe din școala franco-belgiană, stilul său amintește totuși de stilul de viață gemütlich (confortabil) al Vienei de dinainte de război. .
BIOGRAFIE
Kreisler s-a născut la Viena , fiul lui Anna (n. Reches) [nota 1] și al lui Samuel Kreisler, medic. [2] [3] De moștenire evreiască, a fost totuși botezat la vârsta de 12 ani. A studiat la Conservatorul din Viena sub Anton Bruckner , Jakob Dont și Joseph Hellmesberger Jr. și la Paris, unde profesorii săi au inclus Léo Delibes , Lambert . Massart și Jules Massenet . În timp ce se afla la Paris, a câștigat medalia de aur „Premier Grand Prix de Rome” la vârsta de 12 ani, concurând împotriva altor 40 de jucători, toți având cel puțin 20 de ani. [4]
Și-a făcut debutul în Statele Unite la Steinway Hall din New York pe 10 noiembrie 1888 și primul său turneu în Statele Unite în 1888–1889 cu Moriz Rosenthal . Apoi s-a întors în Austria și a aplicat pentru un post în Filarmonica din Viena , dar a fost refuzat de concertista Arnold Rosé . Drept urmare, a părăsit muzica pentru a studia medicina. A petrecut o scurtă perioadă în armată înainte de a reveni la vioară în 1899, când a susținut un concert cu Filarmonica din Berlin, dirijată de Arthur Nikisch.. Acest concert și o serie de turnee americane din 1901 până în 1903 i-au adus adevărate aprecieri. Kreisler a fost, de asemenea, un pianist excelent, iar jocul lui la pian este păstrat pe Ampico, reproducând role de pian .
În 1910, Kreisler a susținut premiera Concertului pentru vioară al lui Sir Edward Elgar , o lucrare comandată de el și dedicată acestuia. A servit pentru scurt timp în armata austriacă în Primul Război Mondial înainte de a fi eliberat onorabil după ce a fost rănit. A sosit la New York pe 24 noiembrie 1914 [5] și a petrecut restul războiului în America. Sa întors în Europa în 1924, trăind mai întâi la Berlin, apoi mutându-se în Franța în 1938. La scurt timp după aceea, la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial , s-a stabilit din nou în Statele Unite, devenind cetățean naturalizat în 1943. A locuit acolo pentru restul vieții, dând ultimul său concert public în 1947 și difuzând spectacole câțiva ani după aceea.
La 26 aprilie 1941 a fost implicat într-un grav accident de circulație. Lovit de un camion în timp ce traversa o stradă din New York, a suferit o fractură de craniu și a fost în comă de peste o săptămână. [6]
În ultimii săi ani, a suferit nu numai o oarecare pierdere a auzului, ci și o deteriorare a vederii din cauza cataractei. [7]
Kreisler a murit de o afecțiune cardiacă agravată de bătrânețe în New York City în 1962. [1] A fost înmormântat într-un mausoleu privat din cimitirul Woodlawn , Bronx , New York.
MOŞTENIRE
Kreisler a scris o serie de piese pentru vioară, inclusiv solo-uri pentru bis, precum „ Liebesleid ” și „ Liebesfreud ”. Unele dintre compozițiile lui Kreisler erau pastișe în mod aparent în stilul altor compozitori. Ei au fost atribuiți inițial unor compozitori anteriori, precum Gaetano Pugnani , Giuseppe Tartini și Antonio Vivaldi , iar apoi, în 1935, Kreisler a dezvăluit că el a fost cel care a scris piesele. Când criticii s-au plâns, Kreisler a răspuns că deja au considerat compozițiile demne: „Numele se schimbă, valoarea rămâne”, a spus el. A scris și operete , inclusiv Apple Blossoms în 1919 [8] șiSissy în 1932, un cvartet de coarde și cadențe , inclusiv cele pentru Concertul pentru vioară al lui Brahms, Concertul pentru vioară în re major al lui Paganini și Concertul pentru vioară al lui Beethoven . Cadencele sale pentru concertul de Beethoven sunt cele mai des cântate de violoniști astăzi.
A scris muzica pentru filmul din 1936 The King Steps Out regizat de Josef von Sternberg , bazat pe primii ani ai împărătesei Elisabeta a Austriei .
Kreisler a interpretat și a înregistrat propria sa versiune a primei mișcări a Concertului pentru vioară în re major al lui Paganini. Mișcarea este reîntonată și pe alocuri rearmonizată, iar introducerea orchestrală este complet rescrisă pe alocuri. Efectul general este al unei lucrări de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Kreisler a deținut mai multe viori antice realizate de lutierii Antonio Stradivari , Pietro Guarneri , Giuseppe Guarneri și Carlo Bergonzi , dintre care majoritatea au ajuns în cele din urmă să-i poarte numele. De asemenea, deținea o vioară Jean-Baptiste Vuillaume din 1860, pe care o folosea adesea ca a doua vioară [9] și pe care o împrumuta adesea tânărului minune Josef Hassid . În 1952 și-a donat lui Giuseppe Guarneri Bibliotecii Congresului din Washington, DC, unde rămâne folosit pentru spectacole susținute în bibliotecă. [10]
Pe înregistrări, stilul lui Kreisler seamănă cu cel al contemporanului său mai tânăr, Mischa Elman , cu o tendință către tempi expansivi, un vibrato continuu și variat , o frază expresivă și o abordare melodică a lucrărilor de pasaj. Kreisler folosește în mod considerabil portamento și rubato [ citare necesară ] . Abordările celor doi violoniști sunt mai puțin asemănătoare în lucrările mari ale repertoriului standard, cum ar fi Concertul pentru vioară al lui Felix Mendelssohn , decât în piese mai mici.
O călătorie la un concert Kreisler este povestită în romanul autobiografic al lui Siegfried Sassoon din 1928 , Memoriile unui bărbat vânător de vulpe .
Se presupune că producătorul australian de electronice și bunuri de larg consum Kriesler (mai târziu o subsidiară a Philips ) și-a luat numele după Fritz Kreisler, dar a scris greșit în mod intenționat numele pentru a evita posibile acțiuni juridice din partea altor părți. [11]
MUNCĂ
Compoziții
Înregistrări
Munca lui Kreisler a fost destul de bine reprezentată atât în reeditări de LP, cât și de CD. Masters originale au fost realizate pe RCA Victor și HMV . Înregistrările sale finale au fost făcute în 1950.
- Concertul Bach pentru două viori în re minor, BWV 1043, cu Efrem Zimbalist (a doua vioară) și un cvartet de coarde. rec. 4 ianuarie 1915;
- Beethoven Concertul pentru vioară în re major, op. 61, cu Leo Blech , Orchestra Operei de Stat din Berlin. rec. 15 decembrie 1926;
- Beethoven Concertul pentru vioară în re major, op. 61, cu John Barbirolli , London Philharmonic Orchestra. rec. 16 iunie 1936;
- Beethoven Sonata nr. 8 în sol major, op. 30, nr. 3, cu Serghei Rahmaninov , pF. rec. 22 martie 1928;
- Beethoven Sonata nr. 9 în la major, op. 47, cu Franz Rupp , pf. rec. 17–19 iunie 1936;
- Brahms Concertul pentru vioară în re major, op. 77 cu Leo Blech, Orchestra Operei de Stat din Berlin, rec. 21 noiembrie 1927;
- Brahms Concertul pentru vioară în re major, op. 77 cu John Barbirolli, London Symphony Orchestra, rec. 18 iunie 1936;
- Grieg Sonata nr. 3 în do minor, op. 45, cu Serghei Rahmaninov, pf. rec. 14–15 decembrie 1928;
- Mendelssohn Concertul pentru vioară în mi minor, op. 64, cu Leo Blech, Orchestra Operei de Stat din Berlin. rec. 9 decembrie 1926;
- Mendelssohn Concertul pentru vioară în mi minor, op. 64, cu Landon Ronald , London Symphony Orch. rec. 8 aprilie 1935;
- Concertul pentru vioară Mozart în re major , K. 218, cu Landon Ronald, London Symphony Orchestra, rec. 1 decembrie 1924;
- Paganini Concertul pentru vioară în re major , op. 6 (recompus de Kreisler), cu Eugene Ormandy , Philadelphia Orchestra, rec. 13 decembrie 1936;
- Sonata nr. 5 Schubert în la major , D. 574, cu Serghei Rachmaninov, pf. rec. 20 decembrie 1928;
- atribut. Vivaldi , RV Anh. 62 (compus de Kreisler) Concertul pentru vioară în do major, cu Donald Voorhees, RCA Victor Orchestra, rec. 2 mai 1945.
Broadway
- Apple Blossoms (1919) – operetă – co-compozitor;
- Continental Varieties (1934) – revista – compozitor principal pentru „Caprice Viennois” și „La Gitana”;
- Reunion in New York (1940) – revista – compozitor principal pentru „Stars in Your Eyes”;
- Rapsodie (1944) – operetă – compozitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu