1. /6 FEBRUARIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri

Evenimente

·         131: Roșia Montană este atestată documentar  Este una din cele mai vechi localități cu tradiție în exploatarea metalelor prețioase din Europa. A fost înființată de către romani în timpul domniei lui Traian ca oraș minier cu coloniști din Iliria. Era cunoscută sub numele de Alburnus Maior. Primul document în care s-a specificat acest nume este o tablă din ceară ce datează din 6 februarie 131. În ruinele fostei cetăți, arheologii au descoperit locuințe, morminte, galerii miniere, unelte pentru minerit, multe inscripții în limba greacă și latină și 25 de table de ceară. Roşia Montană, înscrisă în lista indicativă pentru patrimoniul mondial. Vivat Alburnus Maior!

·         1508: Maximilian I acceptă, cu acordul Papei Julius al II-lea, în Trento de a fi ales ca Împărat Roman.

·      1685 - Iacob al II-lea al Angliei a devinit rege, dupa decesul fratelui sau Carol al II-lea.

Carol al II-lea – foto – ro.wikipedia.org

Carol al II-lea (engleză Charles II of England) (n. 29 mai 1630 — d. 6 februarie 1685) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei de la 30 ianuarie 1649 (de jure) sau de la 29 mai 1660 (de facto), până la moarte. (…) În ultimii săi ani, Carol a trăit nepedepsit și fără rușine din subsidiile lui Ludovic al XIV-lea și a tolerat, în disprețul intereselor Angliei, ca Franța să se extindă în Flandra și pe Rin.

Astfel, regele care trădase cu atâta grație Anglia, două religii, soția sa și toate metresele sale, a putut să-și mențină până la moarte voluptosul și periculosul său echilibru. “După ce voi muri și n-am să mai fiu printre voi – spunea el -, nu știu ce va face fratele meu. Mi-e tare teamă că după ce va ajunge rege, va fi obligat iarăși să peregrineze…Și totuși, voi avea grijă să-i las regatele mele în ordine.”

La 2 februarie 1685 Carol a suferit un atac de apoplexie. A murit după patru zile, la vârsta de 54 de ani, la Palatul Whitehall. Pe patul de moarte, pentru prima oară, a cerut să se cheme un preot catolic și a primit prima și ultima miruire. Tot atunci a cerut fratelui său Iacob să aibă grijă de fostele sale metrese: “poartă-te bine cu Portsmouth și n-o lăsa pe săraca Nelly să moară de foame“.

Boala sa bruscă a dus la suspiciunea de otravă în mintea multora, inclusiv a unuia dintre medicii regali; cu toate acestea, o analiză medicală modernă a considerat că simptomele bolii sale finale sunt similare cu cele ale uremiei (un sindrom clinic datorită disfuncției renale). A fost înmormântat la Westminster Abbey “fără orice fel de fast” la 14 februarie. Carol a fost succedat de fratele său, care a devenit Iacob al II-lea al Angliei și Irlandei și Iacob al VII-lea al Scoției.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

James II by Peter Lely – foto: ro.wikipedia.org

Iacob al II-lea al Angliei (engleză James II) (n. 14 octombrie 1633 – d. 16 septembrie 1701) a fost rege al Angliei, rege al Scoției și rege al Irlandei, din 6 februarie 1685 până pe 11 decembrie 1688. A fost ultimul monarh catolic al celor trei regate. Mulți dintre supușii săi au pus la îndoială politica sa pe teme religioase și tendințele autocratice, astfel încât a fost obligat să abdice în urma Revoluției Glorioase din 1688.

A fost înlocuit nu cu fiul său catolic, James Francis Edward, ci de fiica sa și ginerele său protestanți, Maria a II-a și Wilhelm al III-lea, care au devenit conducători în 1689. Iacob a încercat să-și recapete coroana, ajungând în Irlanda în 1689. După ce a fost înfrânt în Bătălia de la Boyne în vara lui 1690, Iacob s-a întors în Franța, trăindu-și restul vieții sub protecția vărului și aliatului său Ludovic al XIV-lea al Franței.

Iacob este cunoscut în special pentru credința sa în monarhia absolutistă, precum și pentru încercările sale de instaurare a libertății religioase. Amândouă s-au lovit de împotrivirea parlamentului englez, și a majorității populației. Parlamentul, opunându-se tendinței absolutiste din alte țări europene, precum și pierderii de către Biserica Anglicană a supremației legale, a considerat că luptă pentru conservarea libertăților engleze tradiționale.

Aceste tensiuni au transformat domnia de trei ani a lui Iacob într-o luptă pentru supremație între parlament și coroană, care au rezultat în exilarea sa, aprobarea Declarația drepturilor în 1689, și succesiunea hanoveriană.

·         1696: A apărut, în tipografia instalată la Mănăstirea Snagovului “Orânduiala slujbei sfinţilor Constantin şi Elena”. Cartea, publicată de către Mihail Iştvanovici, sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu. Este scrisa în limba slavonă şi română, sub formă de broşură care cuprinde rânduiala Vecerniei, Utreniei şi Sfintei Liturghii din ziua de 21 mai, precum şi Paraclisul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi un canon de rugăciune către aceştia. Rugăciunile sunt în limba slavonă iar prefaţa, tipicul, Paremiile, Apostolul, Evanghelia şi Sinaxarul sunt în româneşte. Această carte reprezintă un bine meritat omagiu adus domnitorului Vodă Brâncoveanu, purtătorul numelui Sfântului Constantin, dar avea ca scop şi întărirea în popor a cinstirii sfinţilor , în care unii datorită influenţei calviniste, nu mai credeau.

·         1778: A fost încheiată alianţa franco-americană. În timpul Războiului de Independenţă din America, reprezentanţi ai Statelor Unite şi ai Franţei au semnat, la Paris, Tratatul de Prietenie şi Comerţ şi Tratatul de Alianţă. Printre semnatarii tratatului din partea coloniilor americane s-a numerat si savantul Benjamin Franklin. Spania a intrat in razboi ca aliat al francezilor in iunie 1779 iar Olanda s-a implicat si ea in razboi din1780.Toate cele trei tari au finantat SUA de la inceputul razboiului pentru a slabi puterea britanica. In Anglia, regele George al III-lea si-a dat seama ca nu mai exista nicio speranta pentru a-i infrange pe colonistii americani.dar era hotarat sa pedepseasca coloniile rebele pastrand 30000 de britanici in garnizoane diferite din America de nord pe termen nelimitat, pentru a bloca si ataca porturile colonistilor si ca sa-i incurajeze pe indienii americani sa atace civili in dispute de frontiera.

·     1806 - Batalia de la San Domingo – Victorie navala britanica împotriva francezilor în Caraibe.

Battle of Santo Domingo – Part of the Napoleonic Wars – Duckworth’s Action off San Domingo, 6 February 1806. Impérial being harassed by the much weaker HMS Northumberland before being driven ashore. Nicholas Pocock, 1808, National Maritime Museum – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bătălia de la San Domingo a fost o bătălie navală purtata in timpul războaielor napoleoniene între escadrile de nave franceze și britanice. Escadrila franceza condusa de viceamiralul Corentin Urbain Leissègues , plecata din portul francez Brest în decembrie 1805,era una dintre cele două flotile franceze care aveau misiunea să atace rutele comerciale britanice.

·         1822: Nava chinezească Tek Sing (supranumită "Titanicul estului") s-a izbit de un recif lângă Indonezia și s-a scufundat. Aproximativ 1.600 de oameni și-au pierdut viața.

·     1840: Aniversarea semnării Tratatului de la Waitangi dintre băștinașii maori și coloniștii britanici. Este zi de sărbătoare națională in Noua Zeelanda.

O copie a tratatului de la Waitangi – foto: ro.wikipedia.org

A fost un tratat semnat la 6 februarie 1840, de reprezentanți ai Coroanei britanice, și de diferite căpetenii ale triburilor Māori din nordul Insulei de Nord a Noii Zeelande. Tratatul stipula înființarea postului de guvernator britanic în Noua Zeelandă, recunoștea propietatea populației Māori asupra pământurilor și bunurilor sale și acorda băștinașilor Māori egalitatea de drepturi față de cetățenii britanici.

Versiunile în engleză și limba Māori sunt semnificativ diferite și deci nu există consens cu privire la articolele convenite de fapt. Din punctul de vedere britanic, tratatul acorda Regatului Unit suveranitatea asupra Noii Zeelande și guvernatorului îi acorda dreptul de a conduce țara; în rândurile Māorilor, se pare că tratatul a fost interpretat în mai multe modalități dintre care multe erau în conflict cu interpretarea britanică. După semnarea de la Waitangi, un număr de copii ale tratatului au circulat prin Noua Zeelandă și au fost semnate de mulți alți șefi de trib.

·         1857: Apare la Bucureşti in Muntenia, jurnalul politic şi literar ” Concordia”, sub redacţia lui C.A.Rosetti. Jurnalul va apărea pînă la 6 august 1857. Din august 1857 pînă în aprilie 1905, cu unele întreruperi, apare sub titlul de "Românul ", condus de C.A.Rosetti şi fiul său Vintilă C.A.Rossetti. Ziarul va deveni una dintre cele mai citite publicații ale secolului XIX din România. Din 1885 ziarul este purtătorul de cuvînt al liberalilor radicali. Constantin A. Rosetti (n. 2 iunie 1816, Bucureşti - d. 8 aprilie 1885, Bucureşti) a fost om politic român, jurnalist, lider al mişcării revoluţionare de la 1848 în Muntenia, membru fondator al Academiei Române, fondator al Partidului Naţional Liberal. C. A. Rosetti reprezintă un simbol al mişcărilor revoluţionare de pe teritoriul României, un permanent luptător pentru cauzele, valorile şi idealurile româneşti. S-a afirmat ca un lider radical al grupării politice liberale şi a ocupat funcţii importante în stat. De asemenea, Rosetti a fost unul dintre precursorii jurnalismului românesc. Rosetti este ales deputat şi numit secretar în Divanul ad-hoc (1857) şi în Adunarea Electivă din Muntenia. S-a numărat printre entuziaştii ce l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite Române, prilej cu care va rosti un discurs memorabil: „Măria Ta, suntem fericiţi că Adunarea electivă din Bucureşti ne-a onorat cu marea şi frumoasa misiune de a depune coroana lui Mihai în mîinile Măriei Tale, căruia fraţii noştri de aici au încredinţat coroana lui Ştefan … Românii munteni au încoronat în Măria Ta nu un individ, ci marile principii de viaţă ale naţionalităţii noastre … Atâta timp cît Tu vei purta stindardul Unirii, al naţionalităţii, al justiţiei şi al libertăţii, muntenii şi moldovenii te vor urma ca un singur om.”

·         1866: B.P Hașdeu editează, la București, revista săptămânală satirico–umoristică „Satyrul" (apare până la 6 iulie 1866).

·         1879 - Agenţiile diplomatice române din străinătate au fost ridicate la rangul de legaţii

·         1885: Spiru Haret este numit secretar general al Ministerului Instrucției și al Cultelor. Spiru C. Haret (n. 15 februarie 1851, Iași – d. 17 decembrie 1912, București), matematician, astronom și pedagog român de origine armenească, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române.

·         1886: Chimistul german Clemens Winkler a descoperit un alt element chimic, pe care l-a numitgermaniu.

·         1898: A avut loc, la Paris, premiera „Poemei române" compusă de George Enescu. Este prima sa apariție publică în calitate de compozitor (la vârsta de 16 ani)

·         1919: Adunarea Națională rezultată în urma alegerilor din 19 ianuarie 1919 și-a început lucrările în orășelul Weimar, urmând să dea Germaniei o Constituție. După orașul unde s-au desfășurat lucrările adunării, au fost denumite ulterior „Republica de la Weimar" (1919-1933) și constituția după care se va conduce aceasta - „Constituția de la Weimar".

·         1924: In Romania este promulgata o Lege a persoanelor juridice, care preciza condițiile care se cereau îndeplinite de o organizație pentru a obține calitatea de persoană juridică. Prin această lege, s-a creat cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizații politice antinaționale, inclusiv Partidul Comunist obedient fata de Rusia Sovietica.

* 1941 - Masacrul din Lunca Prutului (Ținutul Herța)

 

·         1945: A intrat în vigoare Decretul-lege privind statutul naţionalităţilor, potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie.
Statutul prevedea pedepsirea prin lege a manifestărilor urii de rasă sau a naţionalismului.

·         1948: Echipa feminină a României cucerește locul al treilea la campionatul mondial de tenis de masă desfășurat la Londra.

·         1952  – Elisabeta a II-a, a fost proclamată regină a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Elisabeta a II-a - foto: ro.wikipedia.org

Elisabeta a II-a (în engleză Elizabeth Alexandra Mary) (n. 21 aprilie 1926, Londra) este regina a șaisprezece state suverane, cunoscute sub numele de Commonwealth. Acestea sunt: Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vicențiu și Grenadine, Antigua și Barbuda, Belize și Sfântul Kitts și Nevis.

A urcat pe tron la 6 februarie 1952, fiind în prezent al doilea monarh în viață ca durată a domniei, după regele Thailandei, Bhumibol Adulyadej, care domnește din 9 iunie 1946. Este cel mai longeviv monarh din lume, iar în istoria Marii Britanii are cea mai lungă domnie, depășind-o pe regina Victoria la 9 septembrie 2015.

A domnit mai mult decât cei patru precursori ai ei la un loc (Eduard al VII-lea, George al V-lea, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea). Jubileele de Argint, de Aur și de Diamant ale reginei Elisabeta a II-a s-au sărbătorit în 1977, 2002 și respectiv 2012.

·         1954: Compania Mercedes a introdus în fabricație modelul sport de lux 300 SL

·         1958: Opt fotbaliști ai clubului Manchester United sunt victime ale accidentului aviatic de la München.

·         1960 - Se constituie Comitetul naţional român pentru Asociaţia Internaţională de Arte Plastice.

·         1990: Frontul Salvării Naţionale in Romania s-a înregistrat oficial ca formaţiune politică. Preşedintele formaţiunii a devenit Ion Iliescu.

·         1990: Decret-lege al Consiliului F.S.N. privind majorarea pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale ale membrilor C.A.P.

·         1990: Decret-lege al Consiliului F.S.N. privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei „inițiative" (întreprinderi mici cu cel mult 20 de salariati, asociații cu scop lucrativ, asociații familiale, activități prestate de persoane fizice în mod independent).

·         1991: Ministerul Român de Externe dă o declarație prin care propunea desființarea, pînă la mijlocul anului 1991, a tuturor structurilor militare ale Tratatului de la Varșovia. Toate statele membre ale pactului ceruseră același lucru. La 1 iulie 1991, la Praga, a fost semnat Protocolul de încetare a valabilității Tratatului de la Varșovia (încheiat la 15 mai 1955).

·         1996: Plenul Senatului  Romaniei a decis că Serviciul de Informaţii Externe (SIE) va fi controlat de o comisie specială a Parlamentului, compusă din cinci membri ai Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Totodata Senatul a hotărât că persoanele persecutate în ţara de origine, din considerente de rasă, naţionalitate, religie sau politice, vor putea primi azil în România.

·         1999:  Începe Conferința de la Rambouillet, convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanțială" pentru Kosovo. Ea se încheie prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părți.Belgradul exclude desfășurarea unei forțe internaționale în Kosovo, iar albanezii nu renunță la pretenția lor de a organiza un referendum privind independența provinciei (6 februarie-23 februarie 1999).

·         2000 – In timpul celui de-al doilea razboi din Cecenia, Rusia ocupa capitala tariiGroznai, iar guvenul care a proclamat independenya Republicii Ichkeria (Cecenia) , este fortat sa plece in exil.

·         2001: Expiră mandatul Misiunii Internaționale Civile de Sprijin în Haiti (MICAH)

·         2001: Deputaţii romani au hotărât interzicerea clonării umane, prin adoptarea unui proiect de lege de ratificare a Convenţiei europene privind protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei şi a Protocolului adiţional al acestei convenţii, semnat la Paris la 12 februarie 1998.

·         2003: Președintele american, George W. Bush, afirmă că „jocul s-a încheiat pentru Irak, iar Saddam Hussein va fi oprit".

• 2017: Regina Elisabeta a II-a a marcat a 65-a aniversare ca suveran, devenind singurul monarh britanic care celebrează Jubileul de Safir.
• 2018: Compania spațială americană SpaceX a lansat cu succes racheta Falcon Heavy, care face parte din clasa lansatoarelor grele.
  * 2019 - Statele membre ale #NATO au semnat protocolul de aderare a Macedoniei. Statele membre ale NATO au semnat miercuri, la Bruxelles, protocolul de aderare a Macedoniei la Alianţa Nord-Atlantică, un pas important către acceptarea ţării balcanice drept al 30-lea membru al organizaţiei, transmite dpa. Macedonia va putea de acum să participe cu statut de observator la reuniunile NATO până când toate ţările aliate vor ratifica protocolul de aderare. Acest pas a survenit după soluţionarea unui îndelungat diferend între Skopje şi Atena în legătură cu denumirea ţării.

Nașteri

·         975:  S-a nascut impăratul Sanjo (d.5 iunie 1017). A fost al 67-lea imparat al Japoniei conform ordinii traditionale de succesiune ,domnind din anul 1011 pana in 1016. In data de 27 nai 1017 a intrat in randurile preotilor budisti

·         1465: Scipione del Ferro (n. 6 februarie 1465 la Bologna - d. 5 noiembrie 1526) a fost un matematician italian, cunoscut pentru faptul că a fost primul care a găsit o metodă de rezolvare a ecuațiilor cubice. A mai tratat subiectul referitor la raționalizarea fracțiilor cu numitor format din sume de rădăcinicubice. De asemenea, a mai studiat probleme de geometrie cu construcții cu compasul având un unghi fixat.

Formula de rezolvare a ecuațiilor cubice a lăsat-o ca moștenite ginerelui său, fiind păstrată ca secret. Formula a fost regăsită de Niccolò Tartaglia și publicată de Girolamo Cardano, căruia îi poartă numele.

Ferro nu a publicat nimic despre descoperirile sale, dar a fost citat postum de către Cardano.

O perioadă a fost profesor de matematică la Universitatea de la Bologna, care pe atunci era cea mai veche și mai celebră din apusul Europei, apoi s-a stabilit la Veneția.

·         1611: Împăratul Chongzhen, împărat al Chinei (d. 1644)
* 1649: Augusta Marie de Holstein-Gottorp (1649–1728) a fost o nobilă germană. A fost fiica Ducelui Frederic al III-lea de Holstein-Gottorp și a Ducesei Maria Elisabeta de Saxonia. Prin fiica ei Albertine Frederica, ea este străbunica țarinei Ecaterina a II-a și stră-străbunica țarului Pavel I al Rusiei.

S-a căsătorit cu Frederic al VII-lea, Margraf de Baden-Durlach la 15 mai 1670 la Husum. Ei au avut următorii copii:

• Frederick Magnus (13 ianuarie 1672 – 24 februarie 1672)
• Frederica Augusta (21 iunie 1673 – 24 iulie 1674)
• Christina Sophia (17 decembrie 1674 – 22 ianuarie 1676)
• Klaudia Magdalene Elisabeth (15 noiembrie 1675 – 18 aprilie 1676)
• Catherine (10 octombrie 1677 – 11 august 1746), în 1701 ea s-a căsătorit cu contele Johann Friedrich von Leiningen-Hartenburg
• Karl al III-lea Wilhelm, Margraf de Baden-Durlach (17 ianuarie 1679 – 12 mai 1738), s-a căsătorit cu Magdalena Wilhelmine de Württemberg
• Johanna Elisabeth (3 octombrie 1680 – 2 iulie 1757), în 1697 ea s-a căsătorit cu Eberhard Louis, Duce de Württemberg
• Albertine Frederica (3 iulie 1682 – 22 decembrie 1755), în 1704 ea s-a căsătorit cu Christian August de Holstein-Gottorp, Prinț de Eutin
• Christopher (9 octombrie 1684 – 2 mai 1723), el s-a căsătorit cu Marie Christine Felizitas zu Leiningen-Dagsburg-Falkenburg-Heidesheim
• Charlotte Sophia (1 martie 1686 – 5 octombrie 1689)
• Marie Anna (9 iulie 1688 – 8 martie 1689)

Augusta Marie de Holstein-Gottorp
Căsătorit(ă)	Frederic al VII-lea, Margraf de Baden-Durlach
Familie nobilă	Casa de Holstein-Gottorp
Tată	Frederic al III-lea, Duce de Holstein-Gottorp
Mamă	Ducesa Maria Elisabeta de Saxonia
Naștere	6 februarie 1649 Castelul Gottorf
Deces	25 aprilie 1728 (79 de ani) Castelul Augustenburg, Grötzingen

·         1664: Mustafa al II-lea, sultan otoman (d. 1703)

·         1665 - S-a nascut regina Anna a Marii Britanii (Anne Stuart); (d. 1714).

Anna a Marii Britanii (n. 6 februarie 1665 — d. 1 august 1714) regină a Angliei, Scoției și Irlandei, între 1702–1714; de la data de 8 martie 1702, i-a succedat lui William al III-lea al Angliei și al II-lea al Scoției – foto – ro.wikipedia.org

·         1695; S-a nascut la Basel in Elvetia, matematicianul Nicolaus II Bernoulli (d.31 iulie 1726 la Sankt Petersburg). A fost fiul lui Johann Bernoulli și fratele lui Daniel Bernoulli . Familia Bernoulli era de origine olandeza si s-a refugiat la Basel ca urmare a evenimentelor politice ale epocii. Aceasta familie numără printre descendenții săi direcți peste 120 de matematicieni dintre care cel puțin opt au fost celebri prin dezvoltarea și răspândirea calculului diferential si integral. Nicolaus II Bernoulli a fost profesor de matematică la Academia din Sankt Petersburg În 1720 a publicat studiile sale referitoare la reciprocitatea traiectoriilor ortogonale. În 1724 a reușit să rezolve ecuatia Riccati. A colaborat la Acta Eruditorum și la Buletinul Academiei din Sankt Petersburg.

Nicolaus II Bernoulli – foto: ro.wikipedia.org

·      1748 - S-a nascut Adam Weishaupt, (d. 18 noiembrie 1830), filosof si scriitor german, fondator al Ordinului Iluminaților, societate secretă înființată în Bavaria, Germania.

Johann Adam Weishaupt – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Ordinul Iluminaților, înființat la 1 mai 1776, era întitulat de fapt Bund der Perfektibilisten, „Liga” sau „Uniunea Perfectibililor”, supranumit și Bienenbund, „Ordinul Albinelor”. Numele de taină al lui Weishaupt, ca membru al organizației, era „Spartacus”. În masonerie (și anume într-o lojă din Munchen), Weishaupt a fost cooptat în 1777, cu pseudonimul Sanchoniaton. A fost profesor universitar de drept canonic (romano-catolic). În masonerie (și anume într-o lojă din München), Weishaupt a fost cooptat în 1777, cu pseudonimul Sanchoniaton.
* 1785: Elizabeth Patterson Bonaparte (6 februarie 1785 - 4 aprilie 1879), cunoscută ca "Betsy", a fost fiica unui negustor din Baltimore, Maryland; prima soție a lui Jérôme Bonaparte și cumnata împăratului Napoleon I al Franței.

Elizabeth Bonaparte
Triplu portret de Gilbert Stuart, 1804
Date personale
Născută	6 februarie 1785 Baltimore, Maryland
Decedată	4 aprilie 1879 (94 de ani) Baltimore, Maryland
Înmormântată	Green Mount Cemetery[*]
Părinți	William Patterson[*] Dorothy Spear[*][1]
Căsătorită cu	Jérôme Bonaparte
Copii	Jérôme Napoleon Bonaparte
Cetățenie	SUA
Ocupație	negustor socialite[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	House of Bonaparte[*]

·         1803 - S-a născut scriitorul Theodor Aaron (m.1859).

·         1854: Tommaso de Savoia (Tommaso Alberto Vittorio; 6 februarie 1854 – 15 aprilie 1931), al 2-lea Duce de Genova, de asemenea cunoascut drept Thomas Albert Victor de Savoia, a fost prinț italian regal, nepot al regelui Sardiniei, care la 18 februarie 1861 a devenit primul rege al Italiei unite.

Prințul Thomas
Date personale
Nume la naștere	Tommaso Alberto Vittorio di Savoia
Născut	6 februarie 1854 Palazzo Chiablese, Torino, Sardinia
Decedat	15 aprilie 1931 (77 de ani) Torino, Regatul Italiei
Înmormântat	Basilica of Superga[*]
Părinți	Ferdinand, Duce de Genova Prințesa Elisabeta de Saxonia
Frați și surori	Margareta de Savoia
Căsătorit cu	Prințesa Isabela a Bavariei
Copii	Ferdinando, Duce de Genova Filiberto, Duce de Genova Bona Margherita, Prințesă Konrad de Bavaria Adalberto, Duce de Bergamo Adelaide, Prințesă de Arsoli Eugenio, Duce de Genova
Cetățenie	Regatul Italiei
Religie	catolicism
Ocupație	ofițer
Apartenență nobiliară
Titluri	Duke of Genoa[*]
Familie nobiliară	Casa de Savoia
Duce de Genova
Predecesor	Ferdinand, primul Duce
Succesor	Ferdinand, al 3-lea Ducee

·         1867: Dimitrie Voinov, zoolog, histolog și citolog român, membru al Academiei Române (d. 1951)

·         1881: Ștefan Ionescu, politician și general român

·         1889: S-a născut Krikor H. Zambaccian, colecţionar şi critic de artă; (m. 18 septembrie 1962).

·         1891 - S-a născut poetul Adrian Maniu, distins cu premiul naţional de poezie pe anul 1938 ("Vrăjitorul apelor", "Lângă pământ") (m. 20 aprilie 1968)

* 1895: George Herman "Babe" Ruth, Jr. (n. 6 februarie 1895 – d. 16 august 1948) a fost un jucător de baseball american, care a jucat 22 de sezoane în Major League Baseball (MLB) între 1914 și 1935. El a fost cel mai bun marcator din istoria baseball-ului până în 1974 când recordul său de 714 puncte a fost depășit. A debutat în 1914 la echipa Boston Red Sox, acolo devenind de la jucător defensiv la marcator. S-a transferat la echipele New York Yankees în 1920 și la Boston Bravers în 1935.

·         1897: Constantin T. Nicolau, medic român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1973)

·         1897: Alberto Cavalcanti, regizor brazilian (d. 1982)

·         1899: Ramón Novarro, actor mexican (d. 1968)
* 1905: Władysław Gomułka (n. 6 februarie 1905, Krosno, Imperiul Austro-Ungar, azi Polonia -- d. 1 septembrie 1982, Konstancin-Jeziorna) a fost un lider comunist polonez. A fost de facto conducătorul Poloniei între 1945-1948 și încă o dată, între 1956-1970.
* 1906: Dietrich Bonhoeffer (n. 4 februarie 1906, Breslau, azi Wroclaw - d. 9 aprilie 1945 în lagărul de concentrare Flossenbürg) a fost un pastor evanghelic-lutheran, opozant al național-socialismului.În 1938, cuplul căsătorit Gerhard și Sabine Leibholz, sora gemene a lui Bonhoeffer, au decis să emigreze în Anglia din cauza legislației evreiești strânse. Bonhoeffer a folosit legăturile sale pentru a permite lui Leibholz să acționeze în calitate de consilier al episcopului George Bell.

A venit despre fratele său, Hans von Dohnanyi, primul contact cu Wilhelm Canaris, Hans Oster, Karl Sack și Ludwig Beck. În acest timp, Bonhoeffer a încercat să convingă bisericile creștine din Mișcarea Ecumenică să ia măsuri împotriva pregătirilor în desfășurare pentru război ale național-socialiștilor. Din cauza acestor activități, el a ajuns să cunoască demnitarii bisericii în întreaga Europă. La 10 martie 1939, el a rupt pentru discuții u. a. cu George Bell la Londra, unde a militat din nou pentru recunoașterea Bisericii Confesiunii de către Consiliul Provizoriu al Bisericilor. În ciuda simpatiei, el nu a putut obține nimic fundamental și sa întors la mijlocul lui aprilie în Germania. La 2 iunie, a acceptat oa doua invitație în Statele Unite, dar la 20 iunie a sugerat că gazda sa, Smith-Leiper, cere să se așeze un scaun la Harlem și ca mulți alți intelectuali germani să caute exilul american Rolul în războiul care a urmat a văzut rezistență în țara de origine. Situația acută din Europa nu a permis nici o retragere din lume, ci doar o viață atât de lumească și de altădată. Această decizie, care a fost extrem de dificilă pentru Bonhoeffer însuși, a fost de cea mai mare importanță și consecințe pentru gândirea și viața sa ulterioară.

În călătoria de întoarcere, a vizitat sora și familia sa din Londra. Aici a aflat despre uciderea pastorului Bisericii confesioniste Paul Schneider din lagărul de concentrare din Buchenwald. El a subliniat nepoților lui Marianne și Christiane că Schneider a fost primul martir al bisericii protestante în vremea național-socialismului, al cărui nume ar trebui să-și amintească bine. Bonhoeffer sa întors la Berlin pe 27 iulie, și-a reluat activitatea pe Sigurdshof în toamnă și a căutat contact cu contrainformația în cadrul Înaltului Comandament al Wehrmacht-ului sub amiralul Canaris.

·         1908: Geo Bogza (n. 6 februarie 1908,^[2][3] Blejoi, Prahova, România – d. 14 septembrie 1993,^[2][3] București, România) a fost un scriitor, jurnalist, poet român, teoretician al avangardei, asociat cu nașterea mișcării suprarealiste din România, fratele muzicianului Alexandru Bogza și al scriitorului Radu Tudoran (pseudonimul lui Nicolae Bogza).

Geo Bogza s-a născut la 6 februarie 1908, la Blejoi lângă Ploiești, ca fiu al lui Alexandru Bogza. Geo era fratele mai mic al lui Alexandru Bogza și fratele mai mare al lui Nicolae Bogza (cunoscut ulterior ca Radu Tudoran).

A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, teoretician al avangardei, autor al câtorva din textele ei definitorii (Urmuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii (1953), Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț, de amplitudine whitmaniană, al neamului din Carpați (Cartea Oltului).

Autor al volumelor „Jurnal de sex” și „Poemul invectivă”, avangardistul Geo Bogza a fost închis de două ori pentru „pornografie“, fiind coleg de celulă la Văcărești cu celebrul criminal Berilă. Printre acuzatorii lui Bogza s-a numărat Nicolae Iorga.

Poeme:

• Poemul invectivă - (1933)
• Ioana Maria (17 poeme) - (1937)
• Cântec de revoltă, de dragoste și de moarte - (1947)
• Orion - (1976)

Reportaje:

• Cartea Oltului - (1945)
• Țări de piatră, de foc, de pământ - (1939)
• Țara de piatră - (1946)
• Oameni și cărbuni în Valea Jiului -(1947)
• Veneam la vale -(1942)

Geo Bogza
Geo Bogza
Date personale
Născut	6 februarie 1908[2][3]  Blejoi, Prahova, România
Decedat	14 septembrie 1993 (85 de ani)[2][3]  București, România
Părinți	Alexandru Bogza
Frați și surori	Alexandru Bogza Radu Tudoran
Cetățenie	România
Etnie	români
Ocupație	corespondent de război[*] poet critic literar[*] jurnalist
Partid politic	Partidul Comunist Român
Limbi	limba română[1]
Specie literară	genul liric, Vers liber, satiră, reportaj
Influențe[ascunde] Urmuz
Note
Premii	Erou al Muncii Socialiste Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor
Membru titular al Academiei Române

·         1911: Ronald Wilson Reagan, cunoscut mai ales ca Ronald Reagan, (n. 6 februarie 1911,^{[1][2][3][4][5][6][7][8]} Tampico[*], Illinois, SUA – d. 5 iunie2004,^{[1][2][3][4][5][6][7][8]} Bel Air[*], California, SUA^[9]) a fost cel de-al patruzecilea președinte al Statelor Unite ale Americii. Prin politica sa intransigentă în confruntarea cu Uniunea Sovietică în perioada războiului rece, a avut o contribuție hotărâtoare la prăbușirea imperiului comunist din răsăritul Europei și la afirmarea Statelor Unite ale Americii ca singura super-putere pentru următoarele două decenii. Înainte de a deveni președinte, a fost al 33-a guvernator al Californiei, din 1967 până la 1975, după ce a avut o carieră de actor la Hollywood și lider de uniune.

Crescut de o familie săracă în mai multe orășele din nordul statului Illinois, Reagan a absolvit Colegiul Eureka^⁠(d) în 1932 și a lucrat la câteva posturi de radio private, fiind crainic sportiv. După ce s-a mutat la Hollywood în 1937, a devenit actor și a jucat câteva roluri principale în niște producții importante. Reagan a fost ales de două ori președinte al Screen Actors Guild^⁠(d)—sindicat al actorilor—unde a lucrat pentru eliminarea influenței comuniste^⁠(d). În anii 1950, s-a mutat la televiziune și a fost vorbitor motivațional la fabricile General Electric. Reagan a fost un timp democratpână în 1962, când a devenit conservator și s-a mutat la Partidul Republican. În 1964^⁠(d), prin discursul „A Time for Choosing^⁠(d)”, a susținut campania prezidențială eșuată a republicanului Barry Goldwater și a devenit cunoscut la nivel național ca un nou purtător de cuvânt conservator. Construind o rețea de susținători, a fost ales guvernator al Californiei^⁠(d) în 1966. Ca guvernator, Reagan a crescut taxele, a transformat deficitul bugetar de stat în excedent, a discutat cu protestatarii la Universitatea din California, a comandat trupele Gărzii Naționale^⁠(d) în timpul mișcărilor de protest din 1969 și a fost reales în 1970^⁠(d). A candidat de două ori fără succes pentru a fi nominalizat candidat republican la alegerile prezidențiale din 1968^⁠(d) și 1976^⁠(d); patru ani mai târziu, a fost nominalizat candidat și a câștigat alegerile, devenind cel mai în vârstă președinte ales al SUA de până atunci, învingându-l pe președintele de atunci, Jimmy Carter, în 1980^⁠(d).

Ajuns președinte în 1981, Reagan a implementat noi inițiative economice și politice. Politicile sale orientate spre zona de piață a ofertei^⁠(d), poreclite „Reaganomics”, au susținut scăderea impozitelor pentru stimularea creșterii economice, controlul rezervelor de stat pentru frânarea inflației, dereglementarea economică și reducerea cheltuielilor guvernamentale. În perioada primului său mandat a supraviețuit unei tentative de asasinat^⁠(d) și a stimulat lupta împotriva drogurilor^⁠(d). În timpul celor două mandate, în economie a avut loc o reducere a inflației de la 12.5% la 4.4% și o creștere medie anuală a PIB-ului de 3,4; în timp ce Reagan a decretat tăieri la cheltuielile discreționare domestice, tăierile taxelor și creșterea cheltuielilor militare au contribuit la creșterea per total a acoperirilor federale, chiar după reglarea inflației. La baza celei de-a doua campanii prezidențiale a lui Reagan a stat noțiunea „Morning in America^⁠(d)”, câștigând cu o majoritate zdrobitoare de voturi în 1984^⁠(d), având cea mai mare victorie din partea colegiilor electorale din istoria americană. Politica externă a dominat cel de-al doilea mandat, în ea fiind inclus Războiul Rece, bombardarea Libiei^⁠(d) și afacerea Iran–Contra^⁠(d). A descris în public Uniunea Sovietică drept „Imperiul Răului”, iar în timpului faimosului discurs de la Poarta Brandenburg, președintele Reagan i-a cerut Secretarului General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, „dărâmați acest zid!”. A schimbat politica Războiului Rece de la destindere la rollback^⁠(d), escaladând cursa înarmării cu URSS, iar în acest răstimp a participat la discuții cu Gorbaciov, care au culminat cu Tratatul INF^⁠(d), care a micșorat arsenalele nucleare ale ambelor țări.^[10] Președinția lui Reagan a avut loc într-o perioadă de declin a Uniunii Sovietice, iar la doar zece luni de la sfârșitul mandatului, Zidul Berlinului a căzut, Germania s-a reunit în următorul an, iar pe 26 decembrie 1991, la aproape trei ani după ce Reagan a părăsit funcția, Uniunea Sovietică s-a dizolvat.

Când Reagan a părăsit funcția în 1989, cota sa de popularitate atinsese 66%, egalându-l în acest sens pe Franklin D. Roosevelt și fiind egalat și de Bill Clinton, care avea să dețină funcția mai târziu, acestea fiind cele mai mari succese la public ale unor președinți care au părăsit funcția, din epoca modernă.^[11] A fost primul președinte de după Dwight D. Eisenhowercare a deținut două mandate, după ce o succesiune de cinci președinți anteriori n-au avut așa ceva, unii din cauza unor împrejurări deosebite. Deși la început plănuia să aibă o perioadă post-prezidențială activă, Reagan a dezvăluit în 1994 că fusese diagnosticat cu boala Alzheimer cu un an înainte. A apărut în public pentru ultima dată la înmormântarea lui Richard Nixon^⁠(d). A murit zece ani mai târziu^⁠(d) în 2004 la vârsta de 93 de ani. O persoană emblematică printre republicani, are o poziție favorabilă în clasificările istorice ale președinților SUA^⁠(d), iar activitatea sa prezidențială a constituit o realiniere pentru politicile conservatoare din SUA.

Ronald Wilson Reagan - foto: ro.wikipedia.org

·         1911 - S-a născut Stephen Bosustow, regizor şi producător american. Lucrează pentru Walt Disney ca scenarist şi desenator (1937-1941). În 1945, înfiinţează firma "United Production of America" (UPA), importantă în dezvoltarea industriei cinematografului de animaţie.
* 1912: Eva Anna Paula Hitler, născută Braun (n. 6 februarie 1912, München — d. 30 aprilie 1945, Berlin) a fost timp de 14 ani amanta și în ultimele 36 de ore din viață, soția lui Adolf Hitler. Decentă și bine crescută, ea era o tânără din clasa mijlocie fără sentimente antisemite, care nu s-a alăturat niciodată Partidului nazist. De dragul führerului, a renunțat la tot ce ar fi putut să o împlinească în viață – căsătorie, copii, propria casă, mândria și aprobarea părinților. Datele rămase despre această femeie sunt foarte puține. Acoliții lui Hitler nu i-au acordat vreo importanță, iar nevestele naziștilor de top abia o tolerau. În luna iunie a anului 1944, serviciile britanice secrete credeau încă despre Eva că este doar o secretară a führerului.^[1] În aprilie 1945, în timp ce armata rusă înainta prin Berlinul distrus de bombardamentele repetate, s-a sinucis împreună cu Hitler în buncăr. Deși a fost amanta lui pentru 14 ani, puțină lume i-a cunoscut numele sau înfățișarea, führerul reușind atât de bine să o țină departe de ochiul publicului încât a trăit și a murit anonimă.

n noaptea de 6 februarie 1912 se naște la ora 2.22 în München, Bavaria Eva Braun, cântărind aproximativ 5 kilograme și jumătate. Ea a fost botezată și Ana Paula aceste 2 prenume fiind date după numele a două mătuși din partea mamei. Tatăl ei își dorea un băiat, având deja o fetiță în vârstă de 3 ani pe nume Ilse. Mama Evei, Franziska Braun, născută Kronburger, provenea dintr-o familie foarte credincioasă, Fanny fiind crescută conform rigorilor romano-catolice. Beilngries, localitatea ei natală se află într-o regiune a Germaniei cu un puternic atașament pentru valorile crestine, Papa Benedict al XVI-lea fiind și el născut în apropiere. Tatăl Evei, Friedrich 'Fritz' Braun era originar din regiunea Schwabia, o provincie aflată la nord-vest de Bavaria. Părinții lui erau tâmplari în Stuttgart și au sperat ca fiul lor să le urmeze în meserie. Fritz visa însă să ajungă arhitect, dar realizând cât este de dificil, a ales să devină profesor, spre dezamăgirea familiei. După ce și-a dobândit diploma, s-a angajat în Württemberg, mutându-se ulterior în München, unde a început să predea la o școală profesională. Câțiva ani mai târziu, el a întâlnit-o și curtat-o pe Fanny Kronburger. Cei doi s-au căsătorit în iulie 1908 când Fritz avea 29 de ani, mireasa sa fiind cu 6 ani mai tânără. Împreună au avut 3 fete:

• Ilse (1909 – 1979)
• Eva (1912 – 1945)
• Margareta cunoscută ca Gretl (1915 – 1987).

Copiii au crescut într-un mediu familial sănătos, părinții acordându-le o atenție deosebită și având grijă să nu le lipsească nimic. Mama lor, care câștiga bani în plus din croitorie, obișnuia să le facă fetelor rochii, în albumele de familie existând numeroase fotografii cu cele trei fiice pozând cu noile haine. Fiecare vacanță este petrecută la Beilngries, un orășel la 100 km de München, unde se afla casa bunicilor Kronburger. Aici ei plecau în drumeții pe munte, la schi, patinaj ori pescuit, fetele fiind încurajate de părinți să fie foarte active. Eva a iubit încă din copilărie sportul, practicând cu deosebită plăcere schiul, gimnastica sau înotul ori de câte ori a avut ocazia pentru tot restul vieții.

În vara anului 1914, când izbucnește Primul Război Mondial, Fritz este nevoit să meargă pe front. Familia Braun nu este afectată de sângerosul conflict, femeile continuându-și viața în modul obișnuit. În 1919 tatăl se întoarce acasă, tragedia războiului pierdut precum și suferințele văzute marcându-l enorm. Pe fondul sărăciei și inflației de la începutul anilor '20 familia Braun are unele dificultăți financiare, iar părinții Evei se despart pentru o perioadă, urmând a se recăsători în 1922. În tot acest timp, Eva este dată în grija bunicilor din partea mamei unde începe școala primară, pe care o va continua în München după ce părinții ei decid să rămână împreună. În 1924, pe când avea 14 ani, urmează Liceul Catolic pentru fete din München. Lucru oarecum neobișnuit pentru acea perioadă, deoarece mai puțin de 4% din fete își continuau studiile după școala primară.^[2] Acest fapt demonstrează interesul familiei pentru o educație adecvată a copiilor lor. Aici Eva petrece o perioadă minunată, fiind foarte populară în rândul colegelor de clasă. Multe dintre ele îi vor rămâne prietene pe viață, Herta Ostermayr fiind una dintre ele. Spre deosebire de sora ei mai mare, Eva nu a fost interesată prea mult de școală, notele ei rămânând pe parcursul școlarizării modeste. În anul 1928, ea termină liceul însă nu își definitivează studiile cu un Bacalaureat, ceea ce sugerează că nu dorea să urmeze în continuare o universitate, ci să se angajeze. Cu scopul de a-i cizela manierele în perspectiva unei căsătorii promițătoare, părinții decid să o trimită la școala catolică a surorilor engleze în micul oraș Simbach am Inn, aflat la 120 km nord-est de München în apropiere de granița cu Austria. Aici ea trebuia să își petreacă următorii 2 ani sub supravegherea strictă a măicuțelor. Fire exuberantă, Eva era foarte nefericită că a fost obligată să-și părăsească familia și prietenii din München. După doar 9 luni, își amenință părinții cu fuga la Viena, refuzând să urmeze și ce-l de-al doilea an. Cedând insistențelor fetei, Eva se întoarce acasă în iulie 1929. Tatăl său o sfătuiește să urmeze un scurt curs de dactilografie, după care o trimite să lucreze ca secretară la cabinetul unui doctor. Evei nu i-a plăcut munca monotonă dintr-un birou și zărind un anunț în ziar pentru un post de asistent într-un atelier foto se decide să aplice pentru slujbă.

Pe Schellingstrasse, din cartierul Schwabing, la numărul 50, mutat ulterior pe o stradă învecinată, Amalienstrasse, se afla atelierul fotografic al lui Heinrich Hoffmann. Acesta era încă din anul 1922 fotograful oficial al Partidului Național Socialist. De la 17 și până la 25 de ani, Eva și-a petrecut cea mai mare parte a timpului aici fiind ucenica și asistenta lui Hoffmann. Ea era interesată de fotografie încă din adolescență, când la vârstă de 13 ani a primit prima cameră foto.^[3] Atelierul era situat în centrul activităților artistice și studențești din München, acesta fiind un motiv în plus pentru Eva de a răspunde anunțului postat la începutul lunii octombrie 1929. A fost imediat angajată, Hoffmann fiind încântat de entuziasmul tinerei. Responsabilitățile ei includeau: preluarea și distribuirea comenzilor, procesarea și tipărirea fotografiilor, iar uneori era și model pentru angajatorul ei.

După aproximativ două-trei săptămâni de muncă, Eva l-a întâlnit pe Adolf Hitler. El, care a fost primul politician ce și-a dat seama de importanța imaginii publice, a sosit discret la atelier, aproape de ora închiderii, pentru a selecta câteva poze de la o recentă adunare a partidului. Eva nu a fost deloc intimidată de acest străin cu care Hoffmann era neobișnuit de politicos. Fiind o tânără bine crescută, a fost politicoasă cu Hitler, deși nu a avut idee cine era. În anul 1929, viitorul führer e deja cunoscut în München ca fiind oratorul și sufletul NSDAP-ului și ar fi trebuit să-i fie familiar Evei. În ciuda faptului că a crescut în orașul ce era locul de naștere și epicentrul Partidului nazist, tânăra nu era în temă cu politica, interesul ei față de acest domeniu fiind nul. Rămâne încă un mister ce a atras-o pe Eva la Hitler, care era cu 23 de ani mai în vârstă – poate ochii săi foarte pătrunzători sau manierele sale impecabile cu care trata doamnele. Preferatele lui erau femeile tinere pe care îi plăcea să le impresioneze cu galanteria sa. După această întâlnire care îi va marca întreaga viață, Eva i-a povestit surorii sale mai mari, Ilse:^[4]

„Mă urcasem pe o scară pentru a ajunge la dosarele ce erau ținute în sertarele de sus ale dulapului. În acel moment șeful a intrat, însoțit de un bărbat de vârstă mijlocie cu o mustață amuzantă, un palton deschis la culoare englezesc și cu o pălărie în mână. Amândoi s-au așezat de cealaltă parte a camerei, opusă locului unde mă aflam eu. Am încercat să trag cu ochiul în direcția lor și am avut impresia că acest caracter se uita la picioarele mele. Exact în acea zi îmi scurtasem fusta și m-am simțit puțin stânjenită deoarece nu eram sigură că am tivit-o drept.”

Hoffmann a prezentat-o apoi pe domnișoara Eva misteriosului vizitator care s-a recomandat cu numele de domnul Wolf. Hitler folosea des acest alias în anii '20 din rațiuni de securitate. Heinrich Hoffmann povestește cum au decurs lucrurile dupǎ aceastǎ primǎ întâlnire: Drăguță. Blondă. Data viitoare când Hitler a văzut-o i-a dat câteva bilete la teatru. În final a invitat-o în apartamentul său din München. Eva nu a fost acceptată niciodată de către acoliții führerului care doreau pentru dictator o femeie mai sofisticată și inteligentă. Poate nici Hitler nu ar fi ales-o dacă ea nu l-ar fi urmărit timp de doi ani de la această întâlnire, Hoffmann încercând să o aducă în atenția clientului său cât mai des posibil.^[5]

„Soția mea [bucătăreasa führerului] și sora lui Hitler au spus mereu după terminarea războiului că cei doi nu ar fi ajuns niciodată împreună într-o împrejurare normală. Dar Hoffmann a fost extrem de viclean în manierea lui de a o prezenta pe fată führerului. El a tot insistat cu ea până când Hitler a înghițit momeala.”

—Herbert Döring, majordomul lui Hitler de la Berghof

Hoffmann spune însă o altă poveste, notând în memoriile sale:^[6]

„Hitler îi știa pe toți angajații mei și așa a cunoscut-o și pe Eva Braun, cu care conversa câteodată în mod normal. Ocazional, el ieșea din carapacea lui și îi făcea câte un mic compliment de tipul celora care îi plăcea atât de mult să le spună femeilor. Nici eu nici ceilalți angajați nu am observat că îi acorda o atenție mai deosebită. Dar Eva le-a spus tuturor prietenilor săi că Hitler era îndrăgostit înnebunește de ea și că se va căsători cu el.”

 În octombrie 1929, când Hitler o întâlnește pentru prima dată pe Eva, el era încă de la sfârșitul anului 1927 împreună cu Geli, fiica surorii sale vitrege Angela Raubal. Führerul era foarte atras de tânără ce avea o fire independentă, sofisticată, diferită în multe privințe de a Evei. Legătura amoroasă cu Geli a fost după dragostea față de mama sa cea mai importantă, profundă și singura relație pe care Hitler nu a putut-o controla. Este greu de crezut că în acea perioadă când Partidul Nazist se lupta pentru supremație pe scena politică, el a fost interesant să se implice în două legături sentimentale. Înconjurat de numeroase admiratoare, führerul era dedicat doar nepoatei sale. Imediat după prima lor întâlnire, Eva începe să-l urmărească asiduu pe Hitler, căutând mereu să se facă remarcată. Treptat el a început să-i acorde mai multă atenție, fiind impresionat de firea ei veselă și de devotamentul nedisimulat față de el. Hitler nu suporta femeile inteligente, cu atât mai mult pe cele certărețe sau interesate de viața politică. Curând, ea a fost invitată la operă, iar apoi la cină la restaurantul preferat al führerului. Motivele pentru insistența Evei nu erau banii sau notorietatea. Timp de ani de zile ea nu a acceptat bani, nici măcar pentru a-și plăti taxiul, lucru care l-a impresionat pe Hitler. Mai târziu el îi povestea tinerei lui secretare Traudl Junge: „Mai presus de toate este mândră. La început lucra pentru Heinrich Hoffmann și trebuia să fie atentă cu banii, cu toate acestea a durat ceva timp până să mă lase să-i plătesc măcar taxiul. Timp de ani de zile a dormit în birou pe o bancă pentru a fi acolo în caz că sunam, telefonul ei de acasă nepermițând convorbiri pe distanță lungă. Numai în urmă cu câțiva ani am reușit să o conving să mă lase să-i cumpăr o mică casă.”^[7] Eva era conștientă de relația lui Hitler cu nepoata sa, dar asta nu a împiedicat-o să continue să-l urmărească sau să-i strecoare în buzunar bilețele de dragoste.

La vârsta de doar 23 de ani, Geli se sinucide pe 18 septembrie 1931, cauzele rămânând până în ziua de astăzi neelucidate. Hitler este foarte afectat, vrând chiar să-și pună capăt zilelor. Pe lângă pierderea suferită, el trebuie să facă față și unui scandal de proporții, ziarele din München publicând numeroase detalii cu privire la moartea lui Geli și relația ei neobișnuit de apropiată cu unchiul său.^[8] Ca să înlăture poate zvonurile cu privire la eventuala lui legătură în sinuciderea nepoatei sale, Hitler începe să o curteze pe Eva mai atent, ea fiind invitată la sfârșitul anului 1931 la reședința de la Berchtesgaden, locuința preferată a führerului pentru tot restul vieții.^[9] Unchiul Evei, Alois Winbauer descrie primii ani ai relațiilor lor:^[10]

„Totul s-a schimbat în septembrie 1931, când Angela Raubal [Geli] a fost găsită moartă în apartamentul de nouă camere a lui Hitler.[...] Este clar că a fost profund afectat de moartea nepoatei sale. El a uimit oamenii cu ieșirile sale de reproș față de sine și pentru o perioadă lungă a evitat contactul atât cu publicul cât și cu prietenii săi.[...] În 1932 Hitler făcea din ce în ce mai multe vizite acasă la Hoffmann și era evident că o curta pe Eva. Dar era important ca aparențele să fie păstrate și când plecau în excursii în jurul München-ului erau mereu însoțiți de către două secretare. Cu toate acestea, toată lumea din cercul său sau din casa lui Hoffmann știau despre ce era vorba, mai puțin părinții Evei – Fritz și Fanny. Ea a avut grijă să ascundă relația față de ei. Tatăl ei nu era, după cum ea știa, un fan al naziștilor, ci chiar opusul fiind un bavarez patriot și regalist.”

Heinrich Hoffmann în memoriile sale adaugă:^[6]

„Pentru el [Hitler] ea era doar un lucru atractiv, în care, în ciuda concepțiilor ei irelevante și prostești, sau poate tocmai de aceea, el a găsit acel tip de relaxare și liniște după care tânjea. Frecvent când intenționa să vină la noi spunea <<Cheam-o și pe Eva Braun a ta - mă amuză.>> cu altă ocazie : <<Cred că voi trece să o văd pe mica Eva pentru jumate de oră.>> iar foarte des, îngăduindu-și relaxarea lui favorită, mergeam cu toții la picnic în unul dintre frumoasele locuri din împrejurimile München-ului.[...] Ii făcea numeroase cadouri, dar erau flori, ciocolată, bijuterii de valoare modestă.”

Dacă la început relația lor era mai mult platonică, ea fiind doar o tânără ștearsă și sfioasă, în 1932, la 20 de ani, Eva devine amanta führerului. Discreția în care a învăluit întâlnirile cu Hitler a făcut asupra lui o impresie dintre cele mai favorabile. Tot în această perioadă, o vizită oficială la Herrenchiemsee este una dintre puținele dăți când führerul s-a lăsat fotografiat în public cu ea. La sfârșitul anului 1932, Eva încă locuia în casa părintească și își continua munca în atelierul lui Hoffmann. Acum NSDAP-ul și Hitler se aflau în campanie, cutreierând orașele Germaniei cu discursuri electorale. Timp de 2 luni el a fost foarte rar în München, numai în luna octombrie vizitând 60 de orașe diferite.^[11] În această perioadă când întreaga atenție a lui Hitlers-a concentrat spre politică, Eva se simțea foarte singură, cea mai mare parte a timpului petrecându-și-o așteptând un telefon de la dictator. Pe fondul unei depresii profunde, în seara zilei de 1 noiembrie 1932 încearcă să se sinucidă, trăgându-și un glonț în piept. Din fericire, a fost găsită de sora sa Ilse și dusă urgent la spital. Imediat Hitler își întrerupe campania și revine în München, încercând totodată să-i ridice moralul tinerei. Frica unui nou scandal în plină campanie electorală la mai puțin de 2 ani de la sinuciderea lui Geli, îl determină să fie mai atent cu ea. Eva își revine iar părinții află despre legătura ei cu liderul NSDAP-ului. Ei nu au fost de acord, această relație fiind în contradicție cu principiile lor atât catolice cât și politice. Tatăl Evei nu era un susținător al naziștilor, iar mama ei nu dorea pentru fiica sa un concubinaj clandestin. Însă Hitler nu avea în plan o căsătorie, el spunând deseori că soția lui era Germania.^[12] Pe 30 ianuarie 1933, Hitler devine cancelar și este nevoit să petreacă mult timp în Berlin. El își face intrarea triumfală în capitală, în timp ce amanta lui rămâne în Bavaria. De acum înainte Eva trebuia să fie ascunsă publicului larg. Hitler se întorcea în München doar la sfârșit de săptămână, iar de multe ori se întâlnea cu camarazii lui mai vechi, existând și săptămâni fără ca cei doi să se vadă.

Eva a ținut pe parcursul vieții un jurnal, unde făcea sporadic însemnări. Din nefericire acesta rămâne până în prezent pierdut, doar 22 de pagini conținând însemnări din primele luni ale anului 1935 fiind disponibile cercetătorilor. Pe data de 1 aprilie1935 sunt consemnate: „Ieri ne-a invitat [nr. Hitler pe Eva și sora ei] la hotelul – Patru anotimpuri. Am stat lângă el timp de 3 ore și nu am putut schimba un cuvânt. Ca și rămas bun mi-a înmânat, așa cum a făcut și înainte, un plic cu bani. Ar fi fost mult mai drăguț dacă ar fi adăugat și un salut sau un cuvânt de dragoste. Aș fi fost așa de mulțumită dacă ar fi făcut-o.”^[13] În această perioadă se simțea foarte singură, iar pe 10 mai 1935 ea nota în același jurnal: „Vremea este minunată și eu iubita celui mai puternic om din Germania și din lume stau aici și mă uit la soare de la fereastră. Cum poate fi așa bătut în cap încât să mă lase aici să salut străinii? Păcat că e primăvară.”

În 1935 Eva traversează o noua criză. Hitler era mai mult plecat, experimentând adulații în masă în timp ce ea era ținută în anonimitate și locuia încă sub acoperișul casei părintești. Pe 28 mai 1935, așteptând un telefon de la führer care nu a venit, înghite 20 de somnifere. Este găsită din nou de Ilse, în comă. Scapă cu viață și de această dată, iar Hitler decide să ia mult mai în serios relația: „În viitor trebuie să mă ocup de ea mai mult”.^[14] După 3 luni în august 1935, Eva, acum în vârstă de 23 de ani, se mută împreună cu sora ei, Gretl, într-un apartament închiriat în München de către Hitler. Ulterior acesta îi cumpără amantei o casă în elegantul district Bogenhausen. Fetele nu se vor mai întoarce acasă niciodată, părinții lor suportând cu greu această situație, într-o perioadă în care nu se obișnuia ca o tânără să stea singură, părăsirea casei părintești făcându-se numai în urma unei căsătorii. În septembrie 1935, Fritz Braun scrie o scrisoare führerului sperând că acesta le va convinge pe fete să vină acasă. Hitler însă nu a primit niciodată cererea

Congresul Partidului din 1936 a fost prilejul cu care Eva și-a câștigat definitiv locul de amantă oficială a führerului, recunoscută doar de cercul foarte apropiat nu și de opinia publică. Tot acum, Bormann este delegat să se ocupe de cheltuielile ei, punându-i la dispoziție o sumă lunară. Reproșurile doamnei Raubal, mama defunctei Geli, cu privire la faptul că Evei i se rezervase un loc în standul VIP-urilor la manifestațiile de la Nürenberg, îl înfurie pe Hitler care îi ia partea prietenei sale, dându-o afară pe sora sa vitregă și instalându-o definitiv pe domnișoara Braun la Berghof.^[16] După o perioadă de tensiune în familie, părinții încep încet încet să se resemneze, iar în primăvara anului 1936 Eva, Gretl și mama lor fac o călătorie împreună în Italia.^[17] În următorii ani, soții Braun vor fi uneori musafiri la Obersalzberg, pe timpul șederii lor aici Hitler tratându-i cu un respect ireproșabil. Deși nu pe deplin mulțumiți cu viața în păcat a Evei, vacanțele luxoase din străinătate precum și traiul boem de la Berghof au fost mai puternice, Fanny spunând la un moment dat:„Este până la urmă ceva să fii favorita führerului”.^[18]

În luna iulie a anului 1936 lucrările de modernizare și extindere la Berghof – casa de vacanță a führerului – sunt gata. De-a lungul timpului complexul de la Obersalzberg s-a extins foarte mult devenind o adevărată fortăreață unde majoritatea liderilor naziști aveau câte o locuință. Între anii 1936 și 1945 Eva își va petrece majoritatea timpului la Berghof, unde i se rezervă trei camere ce comunicau direct cu apartamentele lui Hitler. Aici ea trăia într-o solitudine extremă. Departe de viața socială bogată din München, își petrecea majoritatea timpului făcând drumeții, înotând în lacurile din apropiere sau mergând la schi. Toate aceste activități nu erau însă suficiente pentru a ține ocupată o tânără de doar 24 de ani. De aceea uneori, din cochetărie sau lipsă de ocupație, se aranja și își schimba ținuta și de șapte ori pe zi.^[19] Eva însă nu s-a plâns niciodată lui Hitler de singurătate sau depresie. Ea îi spunea odată mamei sale: El are așa mari griji. Cum aș putea eu să-l deranjez cu problemele mele mici?^[20] Führerul se revanșa satisfăcându-i toate capriciile în ceea ce privește vestimentația. Bormann se ocupa de aceste cheltuieli iar Hitler nu comenta niciodată.

Izolată mai mereu, Eva nu era invitată la recepțiile oficiale iar în timpul întâlnirilor politice ori militare nu avea voie să între în holul principal. Când miniștri sau delegați străini veneau să discute cu Hitler la Berghof se retrăgea în camera ei, iar dacă șederea lor era mai lungă trebuia să se mute cu totul. Rolul de amfitrioană pe lângă führer la dineurile oficiale și semi-oficiale îi revenea Magdei Goebbels, soția Ministrului Propagandei și o înflăcărată admiratoare a lui Hitler. Eva era geloasă pe femeile cu care el se înconjura la aceste recepții, Herbert Dohring, majordomul führerului, mărturisind: A avut o perioadă destul de grea în anii dinaintea războiului, atunci când führerul ținea recepții pentru cei din lumea artelor – teatru, film, muzică, pictură. În aceste ocazii el adora să se afișeze alături de doamne extrem de elegante și misterioase, iar Eva era mâncată de gelozie.^[21] Puținii prieteni de la Berghof erau sora ei Gretl, Herta Schneider și mai târziu Albert și Margareta Speer. Aceștia din urmă erau singura familie din anturajul naziștilor de top care s-a împrietenit cu ea. Albert Speer a declarat mai târziu, după terminarea războiului, că era cea mai nefericită femeie din Germania. Poate de aceea soții Speer o luau de multe ori în vacanțelor lor de schi și pe Eva. Nevestele naziștilor din cercul apropiat al lui Hitler, ce veneau și ele o deseori la Obersalzberg – Magda Goebbels, Gerda Bormann, Emmy Göring, Hanni Morell și Erna Hoffmann –€“ nu o suportau pe amanta führerului considerandu-o un nimeni din München și mult inferioară lor din punct de vedere social.^[22] Nici măcar personalul de la Berghof sau cei ce îl serveau direct pe Hitler nu o prețuiau prea mult. Christa Schroeder, secretara dictatorului încă din 1933, într-o conversație spunea: "Să recunoaștem, mein Führer, Eva nu este chiar potrivită pentru tine!", acesta răspunzându-i tăios "Mi se potrivește destul de bine!".^[22]

În august 1936 au loc la Berlin Jocurile Olimpice de vară prilej pentru naziști de a prezenta întregii lumi realizările lor în refacerea Germaniei. Sloganurile antisemite au fost șterse de pe pereți, iar trupele SS și Gestapo au fost atenționate să acționeze cât mai discret posibil. Eva vine și ea la Berlin pentru câteva zile pentru a vedea întrecerile. Pe fondul relaxării impuse de organizarea Jocurilor o mulțime de publicații străine își fac apariția în chioșcurile de ziare nemțești. În septembrie1936, o revistă franceză Paris Soir are un articol cu numele „Femeile lui Hitler”. După ce tratează relația cu Geli, cu surorile Mitford și cu regizoarea Leni Riefenstahl dezvăluirea se termina cu frazele: Acum favorită este fără îndoială Eva Braun, fiica unui profesor din München, Hitler renunțând la celelalte femei pentru ea€™.^[23] Acest articol nu a avut nici un impact asupra opiniei germane, deoarece imediat după publicare autoritățile naziste au retras discret de pe piață toate copiile, episodul fiind repede uitat.

Hitler își petrece vara anului 1937 în mare parte la Berghof spre bucuria Evei, el retrăgându-se deseori aici atunci când trebuia luată o decizie importantă. Pe 13 martie 1938 a fost anunțată oficial anexarea Austriei (Anschluss). A doua zi, führerul sosea la Viena fiind întâmpinat de o mulțime numeroasă aflată într-o stare de isterie supremă. Eva alături de mama sa și Herta Schneider au fost și ele prezente la triumful său. La data de 2 mai 1938 Hitler își face testamentul, domnișoara Braun fiind prima menționată în lista beneficiarilor, urmând a-i fi încredințată suma de 1000 de mărci lunar pentru tot restul vieții. Acesta este primul document oficial redactat de dictator în care apare numele amantei lui.^[24] A doua zi, Eva părăsea Berghoful pentru vizita oficială a führerului în Italia. Ea călătorea sub titulatura deja obișnuită a unei secretare și făcea parte din anturajul de aproximativ 500 de persoane al lui Hitler. În Italia nu a stat la același hotel ca și amantul ei, pentru a nu crea suspiciuni. A fost primită în audiența la Papă, fiind puternic impresionată. Führerul părăsește peninsula după 5 zile, întorcăndu-se la Berghof pe 9 mai. Eva își continuă vacanță împreună cu familia ei vizitând Florența, Ravenna, Capri, Pompeiși Veneția.^[25]

Înainte de război, Hitler revenea la Obersalzberg o dată la două-trei săptămâni. Evei nu i se permitea să meargă la Berlindecât foarte rar, deoarece führerul considera că aici era prea periculos ca ei să se întâlnească. Totuși de la începutul anului 1939 i se rezervă un apartament în noua cancelarie construită de Albert Speer. La Berlin, mai mult ca la Berghof, trebuia să rămână ascunsă, fiind nevoită să folosească intrarea de serviciu și să ia masa singură în camera ei.^[26] În luna februarie 1939, Eva petrece o săptămână de vacanță la schi în stațiunea austriacă Kitzbühel, ce făcea acum parte din Reich-ul german. Pe 15 martie trupele nemțești intră în Cehoslovacia. Hitler ține un discurs la Praga justificând acțiunea lui prin necesitatea măririi Lebensraum-ului poporul german. Eva nu era la curent cu intențiile politice ale führerului, el interzicându-i să citească ziare sau să asculte știrile la radioul german, având și așa puține surse de informare în izolarea de la Berghof. În ignoranța ei, spera doar ca treburile politice să-i permită liderului german să fie de Paște la Obersalzberg, fiind convinsă că agresiunile față de vecinii Germaniei sunt făcute de naziști pentru a evita războiul.^[27] În august 1939, Eva, Fanny, Gretl și Herta Schneider, în dorința de a evada din tensiunea de la Berghof unde Hitler ținea întâlniri nesfârșite cu generalii săi din Wehrmacht, merg în vacanță la Portofino, un mic port de pe coasta de nord-vest a Italiei. La mijlocul lunii august, ajung la Veneția pentru a participa la festivalul de film. Aici însă sunt somate să se întoarcă de urgență acasă.^[28] Războiul urma să înceapă în Europa, iar pacea nu avea să o mai prindă pe Eva în viață.

Pe 1 septembrie 1939 Eva se afla printre invitații de la opera din Berlin, când Hitler a ținut unul dintre discursurile lui memorabile explicând atacul împotriva Poloniei ca pe un act de „autoapărare”.^[21] Ea nu avea idee ce urmări va avea conflictul sau cum o va afecta. Führerul nu discuta niciodată despre război cu Eva, pentru ea luptele se petreceau undeva departe implicând persoane pe care nu le cunoștea. Siguranța lui Hitler era principala ei grijă. Pe 8 noiembrie 1939, la aniversarea puciului din anul 1923, ziua cea mai sacră a naziștilor, are loc o tentativă de asasinare a führerului în berăria Bürgerbräukeller din München. El a scăpat cu viață deoarece și-a scurtat discursul cu aproximativ o jumătate de oră pentru a prinde trenul înapoi spre Berlin. După acest eveniment, Eva a trăit într-o teroare perpetuă fiindu-i frică că Hitler ar putea fi ucis, deși el a asigurat-o – crezând ferm în ce spune –€“ că posedă un simț predictiv care îl ajută să intuiască un atac iminent.^[29]

Atât revelionul cât și vara anului 1940, Hitler, victorios după succesele Blitzkrieg-ului, și le petrece în mare parte la Berghof, Eva fiind convinsă că războiul trebuia să fie pe sfârșite. Führerul nu avea însă prea mult timp pentru ea fiind mai mereu în ședințe cu diferiți miniștri sau cu vreun general al armatei. Într-o astfel de ocazie Eva a dat buzna într-o conferință, protestând că durează prea mult, iar invitații așteaptă să mănânce. Hitler într-un exces de furie îi cere să părăsească încăperea.^[30]

„Hitler și Ribbentrop erau deja înăuntru de o oră, două, trei. Apoi ușa se deschide și o față mică blondă intră și îi spune führerului: <<€šOh Adolf, te rog, trebuie să coborâm să luăm masa!>>€ Eram șocat. Cum se putea să i se permită unei asemenea persoane fără un rang social să vorbească așa cu el. Am mers la aghiotantul șef și l-am întrebat: "Oberführer cine este această femeie?" și el mi-a răspuns: „Spitzy, [...] ce ai văzut vei uita [...] deoarece führerul nostru are dreptul la o viață privată și ea este amanta sa."”

—Reinhard Spitzy, aghiotantul lui Ribbentrop

Pentru Hitler luna octombrie a anului 1940 a fost una de întâlniri. Un număr important de oficialități străine au vizitat reședința de la Berghof. Führerul își petrecea majoritatea timpului în conferințe sau la dineurile formale găzduite de Magda Goebbels. Ca o recompensă pentru umilința la care era supusă la Obersalzberg, el o ia la Florența într-o vizită de stat la sfârșitul lunii octombrie.^[31] În primii ani ai războiului, Eva, mama ei, surorile și prietenii apropiați au continuat să se bucure de viața luxoasă și liniștită de la Berghof. Deși pe 22 iunie 1941, Hitler declanșează operațiunea Barbarossa împotriva URSS-ului, Eva și anturajul ei pleacă în obișnuita lor vacanță de la Portofino. La fel s-a întâmplat și în anul următor. Cea din 1942 a fost ultima, ele părăsind Italia cu câteva zile înainte ca Mussolini să fie detronat. După vara anului 1941, Hitler venea din ce în ce mai rar la Obersalzberg. Majoritatea timpului și-o petrecea la cartierul general de la Wolfsschanze, Bârlogul lupului, de lângă Rastenburg, estul Prusiei sau la Werwolf lângă Vinnița, Ucraina. Din 1941 până în 1944 führerul stă peste 800 de zile la Wolfsschanze.^[32] Astfel între iunie 1943 și 23 februarie 1944 – aproape 8 luni – cei doi s-au văzut doar pentru 10 zile.^[33]Hitler se întoarce la Berghof pe 23 februarie 1944 mult schimbat. Îmbătrânit, el suferea de extenuare nervoasă deoarece Blitzkrieg-ul luase o întorsătură extrem de nefavorabilă Germaniei. Ea era îngrijorată de starea lui de sănătate, încercând din răsputeri să-l facă să uite măcar pentru o perioadă de grijile războiului.

Eva Braun împreună cu Adolf Hitler, 14 iunie 1942.

Cu trecerea timpului, Eva devenea tot mai necesară lui Hitler. În mod paradoxal, războiul i-a apropiat, ei scriindu-și aproape zilnic în această perioadă.^[29] Din păcate foarte puține dintre scrisorile lor sunt disponibile astăzi. Führerul era îngrijorat în legătură cu siguranța ei, rugându-o mereu să conducă mai încet, să schieze prudent sau să se adăpostească în buncărul de sub casa ei atunci când se afla în München și orașul era bombardat. Albert Speer își amintește de un astfel de moment:Odată, când Eva Braun schia și a întârziat la ceai, el era agitat, se tot uita nervos la ceas fiind îngrijorat că ar fi putut avea un accident.^[34] Traudl Junge, una din secretarele lui Hitler, povestește despre un alt episod: De fiecare dată când München-ul era amenințat de un atac aerian el era neliniștit așteptând ca un leu în cușcă să poată vorbi cu ea la telefon. Agitația lui era aproape întotdeauna fără temei, deși o dată casa ei a fost avariată și câteva din apropiere au luat foc. Toată ziua aceea a vorbit încontinuu despre curajul ei: <<Ea refuză să între în adăpost deși am implorat-o de nenumărate ori.[..] Nu vrea nici să meargă în apartamentul meu deși acolo ar fi în deplină siguranță. Am reușit într-un final să o conving să aibă un mic adăpost construit în casă, dar își invită toți vecinii în timp ce ea merge pe acoperiș să vadă dacă au căzut bombe incendiare.>>^[7] Totuși relația lor rămâne una formală până și în față apropiaților de la Berghof, Eva adresându-i-se de cele mai multe ori cu „dumneavoastră” sau cu „mein Führer”. În primăvara anului 1944 ea face o scurtă vizită în München. Este pentru prima dată când observă ororile războiului, orașul fiind aproape în ruine după numeroase bombardamente ale RAF-ului. Îngrozită de cele văzute îi povestește führerului care în inconștiența lui jură răzbunare împotrivă Aliaților.^[35] Ca să-l mai înveselească pe Hitler, Eva se ocupă personal de organizarea zilei lui de naștere de pe 20 aprilie 1944. Petrecerea a fost una veselă în contrast cu suferințele îndurate de populația Germaniei sau de soldații de pe front. Ultimul moment de sărbătoare de la Obersalzberg se întâmplă pe 3 iunie 1944, când sora Evei, Gretl se căsătorește cu ofițerul SS și adjutantul lui Himmler, Hermann Fegelein. Ea se ocupă de organizarea petrecerii la care participă și führerul precum și mulți alți oficiali naziști.

Pe 14 iulie 1944, Hitler părăsește pentru ultima oară Berghofu, întorcându-se la Wolf'€™s Lair. Pe 20 iulie are loc un nou atentat împotriva dictatorului nazist, el scăpând în mod miraculos, fiind doar ușor rănit. Eva află de acest incident în timp ce înota împreună cu câțiva prieteni la Königssee.^[36] Întorcându-se de urgență la Obersalzberg ea îi scrie o scrisoare führerului: Iubirea mea, sunt copleșită. Disperată, distrusă, nefericită. Sunt pe jumătate moartă acum când știu ca ești în pericol. Vino înapoi cât de repede cu putință.[...] Știi că întotdeauna am spus, că nu voi mai continua să trăiesc dacă ți se întâmplă ceva. De la primele noastre întâlniri, am promis să te urmez peste tot, chiar și în moarte. Știi că întreaga mea viață este să te iubesc. A ta Eva. Hitler îi răspunde și el încercând să o îmbărbăteze: Dragă mea Tschapperl, Nu te îngrijora, sunt bine poate doar un pic obosit. Sper să ajung acasă în curând și să mă pot relaxa în brațele tale. Am o mare nevoie de odihnă dar datoria mea față de poporul german trebuie să fie pe primul loc ... Îți trimit uniforma pe care am purtat-o în acea zi nefericită. Este dovada că Providența m-a protejat și că nu avem de ce să ne temem de inamicii noștri. Mâna îmi tremură încă de la atentatul asupra vieții mele. Sunt plin de speranță pentru victoria noastră.

De la începutul toamnei, Eva își petrece tot restul vieții așteptând și pregătindu-se să moară. Pe 26 octombrie își redactează testamentul, iar în 20 noiembrie merge la Berlin să-l vadă pe Hitler care urma să sufere o operație de îndepărtare a unui polip.^[38] După câteva zile, se întoarce înapoi la München, petrecându-și aici Crăciunul alături de familie. În acele zile era periculos de rămas în oraș, deoarece atât pe 17 decembrie cât și în 7/8 ianuarie 1945 au loc raiduri aeriene. După 2 ani de bombardamente repetate, München-ul era unul dintre cele mai distruse orașe germane.^[39] Pe 19 ianuarie merge pentru trei săptămâni la Berlin unde o vede pentru ultima oară pe sora sa mai mare Ilse. Pe 6 februarie își sărbătorește ziua de naștere alături de Hitler, care o somează să se întoarcă de urgență la Berghof unde era mai în siguranță. Ea pleacă la Obersalzberg cu gândul de a-și lua rămas bun de la prietena ei cea mai bună Herta Schneider și de a-și face ordine în lucrurile sale, intenționând să revină ulterior în capitală pentru a fi cu führerul până la capăt. Mărturiile supraviețuitorilor războiului sunt contradictorii asupra datei în care Eva s-a întors la Berlin. Unii susțin că pe 7 martie 1945, iar alții precum Albert Speer atesta data de 15 aprilie. Totuși se poate că Speer să se fi referit la data când Hitler și Eva au părăsit apartamentele din Cancelarie, adapostindu-se în buncărul alăturat. Ea revine în capitală fără învoiala lui Hitler care o presează să se întoarcă în Bavaria, promițându-i că o va urma și el în curând.^[40] Eva îl refuză, pentru prima dată în viața ei. Condițiile din buncăr deși mult mai bune decât ale restului populației nu se comparau cu cele de la Berghof. Albert Speer insistă de cel puțin trei ori pe lângă amanta führerului să plece din capitală: Am încercat în repetate rânduri să o conving să părăsească Berlinul. Îmi plăcea așa de mult de ea. Doream să fie în siguranță.[..] Ea m-a refuzat categoric și în final mi-a spus cu un zâmbet larg să nu o mai bat la cap cu asta.^[41] Eva și-a acceptat soartă cu stoicism, după mărturiile celor prezenți în buncăr în acele ultime zile.^[42]

„Toată lumea a fost de acord că Eva și Magda Goebbels erau singurele care vorbeau într-un mod liniștit, prietenos și echilibrat.[..] Ele nu păreau disperate a€“ ba dimpotrivă, au fost foarte liniștite până la final, spre deosebire de bărbați.”

—Alfons Schulz, operatorul telefonic al buncărului

Aliații se apropiau de Berlin care era aproape înconjurat. Pe 19 aprilie iese împreună cu secretarele lui Hitler pentru ultima oară din buncăr la aer curat și o plimbare prin grădina Cancelariei. A doua zi era ziua führerului și în ciuda faptului că a interzis orice festivitate în acele momente nepotrivite, Eva organizează o mică petrecere unde majoritatea liderilor naziști se adună să-l felicite. Aici Hitler anunță că va rămâne în Berlin pentru a încuraja soldații, iar când totul va fi pierdut se va sinucide. Mai marii partidului îl roagă să se retragă în Bavaria, Ribbentrop apelând la Eva în încercarea lui de a-l determina pe führer să vină la Obersalzberg. Spune-i că vrei să părăsești Berlinul cu el. În acest fel vei face Germaniei un mare serviciu. Ea îl refuză însă. Nu-i voi menționa sugestia ta führerului. El este cel care trebuie să decidă. Dacă crede că este potrivit să rămână în Berlin atunci voi sta cu el. Dacă pleacă voi pleca și eu.^[43] Răspunsul ei în acele momente teribile sintetizează relația lor – din prima clipă ea l-a urmat și ascultat orbește fără să aibă un cuvânt de spus. Eva scrie ultimele scrisori surorii sale și prietenei celei mai bune în care își împarte micile posesiuni, dând instrucțiuni pentru Gretl să distrugă corespondența dintre ea și führer. Pe 24 aprilie, Speer revine pentru 8 ore în buncăr să-și ia rămas bun de la cei doi. Ea mi-a urat noroc și a transmis salutări soției mele. A fost extraordinar. La prima vedere, o simplă fată din München, un nimeni ... și totuși a fost o femeie remarcabilă. Și Hitler știa asta, dar nu a spus-o niciodată.^[44] Pe 27 aprilie, furios la aflarea veștii că Himmler, unul dintre cei mai vechi tovarăși ai lui, a vorbit cu Aliații în vederea încheierii păcii, führerul cere să fie adus Fegelein. Când acesta nu este de găsit, Hitler ordonă să fie căutat și executat. Eva intervine pe lângă führer pentru a-i cruța viața cumnatului ei gândindu-se și la sora sa care urma să aibă un copil. Hitler însă o refuză, iar pe 28 aprilie la ora 23 Fegelein este împușcat sub acuzația de înaltă trădare

Situația din buncăr devenea din ce în ce mai sinistră, singurul subiect de discuție fiind despre cea mai sigură și rapidă metodă de sinucidere. Eva decide să-și ia viața otrăvindu-se, nedorind să folosească pistolul pentru a nu fi desfigurată. Mă întreb dacă doare foarte mult?[...] Sunt gata să mor eroic dar măcar vreau să fie fără dureri.^[46] După miezul nopții, pe 29 aprilie, Hitler îi dictează testamentele sale lui Traudl Junge. Cel personal începea cu frazele: Deoarece nu am crezut că trebuie să-mi asum responsabilitatea unei căsătorii pe timpul războiului, am decis acum, înaintea morții să o iau de nevastă pe femeia care, după mulți ani de prietenie adevărată, a venit voluntar în orașul, ce era deja învins, pentru a-mi împărtăși soarta. Ea moare alături de mine ca și soția mea conform dorinței ei. Testamentul personal se termină astfel: Eu și soția mea am ales moartea pentru a scăpa de rușinea de a fi forțați să demisionăm sau să ne predăm. Este dorința noastră să fim incinerați imediat în locul unde eu am înfăptuit cea mai mare parte a muncii mele de-a lungul celor 12 ani de serviciu în slujba poporului.^[47]Căsătoria celor doi a avut loc în aceeași zi martori fiind Joseph Goebbels și Martin Bormann. Ceremonia a fost una simplă fără prieteni sau familie, urmată apoi de o mică recepție. Gertrude Weisker, verișoara Evei: Nu mai avea motive să ezite. Până atunci a spus că este căsătorit cu Germania. Dar acum nu mai exista o Germanie, așa că probabil s-a gândit că putea până la urmă să o ia de soție pe femeia cu care a trăit împreună 16 ani.^[48]

Pentru 36 de ore, Eva a avut bucuria de a i se spune Frau Hitler, cu toate că noul ei soț continua să i se adreseze cu domnișoara Braun. În după-amiaza zilei următoare, când rușii ajunseseră extrem de aproape de centrul capitalei, cei doi decid că a venit timpul să-și curme viața. După ce își iau rămas bun de la cei din buncăr, Eva se otrăvește cu cianură, iar Hitler își trage un glonț în tâmplă. Cadavrele lor sunt scoase afară de adjutanții führerului. La 2 mai rămășițele sunt găsite de către soldații ruși în grădina Cancelariei într-un crater făcut de o bombă. De-a lungul anilor cadavrele au fost îngropate și deshumate de mai multe ori, până când în aprilie 1970 sunt incinerate complet, iar cenușa este aruncată în râul Elba

Pe 5 mai 1945, Gretl Fegelein naște o fetiță la Garmisch-Partenkirchen, pe care o numește Eva Barbara în memoria surorii sale. Se recăsătorește și va trăi în continuare în anonimat până în 1987, când moare la vârsta de 73 de ani, după o lungă suferință cauzată de boala Alzheimer.

Ilse Braun locuiește și ea retrasă în Heidelberg cu cel de-al doilea soț. După divorț, se întoarce în München unde moare de cancer în 1979 la vârsta de 70 de ani. Este înmormântată în cimitirul Waldfiedhof din capitala Bavariei alături de sora ei Gretl și de fiica acesteia Eva Fegelein. Înainte de terminarea războiului, Fritz și Fanny Braun părăsesc München-ul, ce era bombardat sistematic, retrăgându-se în Ruhpolding unde își cumpără o casă. În mai 1945, ei au fost închiși pentru interogatoriu de către americani care i-au eliberat însă repede după ce s-au convins că nu au avut legătură cu Hitler și nici un câștig material de pe urma acestuia. Fritz Braun moare în 1964 la vârsta de 85 de ani, iar Fanny 12 ani mai târziu.

Marea pasiune a Evei încă din copilărie a fost fotografia și ulterior Hitler îi face cadou un aparat foto foarte performant pentru acea vreme spre bucuria ei. Majoritatea pozelor și filmelor cu führerul de la Berghof sunt făcute de ea. În noiembrie 1945, americanii găsesc în casa Evei din München 33 de albume cu fotografii, care au fost confiscate și se află în prezent în arhiva națională a Statelor Unite.

Un alt hobby era moda. Avea numeroase ținute făcute special pentru ea de către croitorese din Berlin sau Paris, fiind mereu foarte atentă la aspectul și silueta sa. Deținea chiar un clasor în care erau reproduse și numerotate toate rochiile, cu un eșantion din materialul corespunzător. Hitler aprecia această meticulozitate a ei în ceea ce privește înfățișarea, spunând că nu i se poate reproșa nici cea mai mică neglijență.^[50] Eva era și o sportivă desăvârșită, practicând înotul, gimnastica și schiul. Adora animalele având un câine ciobănesc, un basset și doi foxterieri: Negus și Stasi. Mare admiratoare a vedetelor din lumea artistică, colecționa articolele din reviste despre ele, frecventând pe cât posibil cinematografele și teatrele.
* 1913: Sergiu Malagamba, cunoscut și sub numele Serghei Malagamba (n. 6 februarie 1913, Chișinău - d. 15 aprilie 1978, București) a fost un compozitor, aranjor muzical, dirijor și baterist român de origine italiană după tată și armeană după mamă.
Malagamba a studiat muzica la Conservatorul „Unirea” din Chișinău între anii 1931-1933. După o perioadă de întrerupere, a continuat studiile superioare muzicale în 1950 la Conservatorul din București (în cadrul unor cursuri inițiate de Uniunea Compozitorilor). Aici a studiat o perioadă violoncelul, dar s-a simțit mai ales atras de baterie, instrument la care a excelat, remarcându-se printr-o tehnică de virtuoz.
Malagamba a debutat ca baterist pe scena muzicală bucureșteană în anul 1937, participând în diferite formații de muzică de dans. În 1940 a dirijat primul său concert de muzică ușoară. Înainte de a se consacra compoziției și baghetei dirijorale, a fost considerat cel mai bun baterist din România, faima lui depășind hotarele. Există păreri care susțin că Malagamba ar fi fost printre pionierii jazz-ului românesc.

Malagamba s-a concentrat după război și asupra altor activități (compoziție, dirijat, aranjament muzical), fără însă a abandona bateria. În anii șaizeci, a instruit noi toboșari, viitori exponenți ai muzicii rock (între ei, bateristul Ștefan Mihăescu de la formația Sideral).

Între anii 1949-1954, a condus un număr de concerte de muzică ușoară la Sala Dalles. Din 1959, a participat ca dirijor al Teatrului satiric-muzical „Constantin Tănase”, cu care a condus un turneu de succes la Paris în 1965, pe muzica „Baletului tobelor”, compoziție proprie cu coregrafie. Alte turnee ale lui Malagamba s-au desfășurat în Polonia (1960, 1962 și 1965), Uniunea Sovietică (1957^[3], 1965) și Italia (1966). A fost numit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor în anul 1947.

Sergiu Malagamba
Date personale
Nume la naștere	Sarchis Malagamba[1]
Născut	6 februarie 1913  Chișinău, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus
Decedat	15 aprilie 1978 (65 de ani)  București, România
Ocupație	Baterist, compozitor, aranjor, dirijor
Activitate
Alte nume	Serghei Malagamba
Gen muzical	Muzică ușoară
Instrument(e)	Baterie, violoncel
Ani de activitate	1937-1978

·         1913: Mary Leakey (n. 6 februarie 1913 — d. 9 decembrie 1996), născută Mary Douglas Nicol, a fost antropolog și paleontolog britanic care a făcut câteva descoperiri importante în acest domeniu, pe continentul african, alături de soțul său, Louis Leakey.
* 1913: Sergiu Malagamba, cunoscut și sub numele Serghei Malagamba (n. 6 februarie 1913, Chișinău - d. 15 aprilie 1978, București) a fost un compozitor, aranjor muzical, dirijor și baterist român de origine armeană
Malagamba a studiat muzica la Conservatorul „Unirea” din Chișinău între anii 1931-1933. După o perioadă de întrerupere, a continuat studiile superioare muzicale în 1950 la Conservatorul din București (în cadrul unor cursuri inițiate de Uniunea Compozitorilor). Aici a studiat o perioadă violoncelul, dar s-a simțit mai ales atras de baterie, instrument la care a excelat, remarcându-se printr-o tehnică de virtuoz.

·         1916: Gabriel Țepelea (n. 6 februarie 1916, Borod, Bihor - d. 12 aprilie 2012, București) a fost un om de cultură și politician român, membru PNȚCD, membru de onoare al Academiei Române.

A absolvit Facultatea de Litere și Filozofie (secția filologie romanică) a Universității Regele Ferdinand din Cluj, în anul 1937, fiind mai apoi promovat doctor în litere și filozofie la Universitatea București (1948).^[1]A urmat de asemenea studii juridice la Facultatea de Drept a Universității Regele Ferdinand din Cluj.

A urmat cursuri de specializare în domeniul limbii franceze și literaturii franceze în Franța, în anii 1937-1938.

n perioada 1938-1944 a fost profesor secundar la Lugoj și la Timișoara, iar după anul 1945 a fost profesor la București.

După ieșirea din închisoarea politică, între anii 1962-1964, a fost lector de limba franceză și istoria limbii române la Facultatea de filologie de la Timișoara, iar din 1964 lector, conferențiar și profesor la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Pitești, unde, în perioada 1971-1974, a îndeplinit și funcția de decan al facultății.

• s-a înscris în PNȚ, în anul 1933. A fost apropiat de Iuliu Maniu.
• președintele Organizației de tineret a PNȚ (1945-1946)
• candidat pe lista de deputați la alegerile din 1946, arestat și condamnat la 6 ani de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale
• din 1989 - membru PNȚCD
• 1990-1996 - vicepreședintele PNȚCD
• 1996-2000 - prim vicepreședinte al PNȚCD
• Activitate parlamentară:
  • 1990-1992, 1992-1996, 1996-2000 - Membru al Camerei Deputaților, circumscriptia electorală PNȚCD din Bihor
  • 1992-1996 - locțiitorul liderului Grupului parlamentar al PNȚCD și al PER
  • 1996-2000 - președintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
• vicepreședintele Conferinței Interparlamentare de la Santiago de Chile
• 1992-1996 - membru al Grupului parlamentar și al Comisiei mixte pentru Parlamentul European
• 1992-1996 - președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Belgia
• 1996-2000 - președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Franța - Adunarea Națională

Gabriel Țepelea
Date personale
Născut	6 februarie 1916 Borod, comitatul Bihor, Austro-Ungaria
Decedat	12 aprilie 2012 (96 de ani) București
Cetățenie	România
Religie	Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Ocupație	politician
Deputat de Bihor
În funcție 1990 – 2000
Partid politic	PNȚCD
Alma mater	Universitatea Regele Ferdinand din Cluj Universitatea din București
Membru de onoare al Academiei Române

·   1917 - S-a nascut actrita americana de film Zsa Zsa Gabor (Budapesta, Austro-Ungaria), cunoscută și ca Prințesa Sári von Anhalt in urma căsătoriei sale cu Prințul Frédéric von Anhalt.

Zsa Zsa Gábor în 1959 – foto: ro.wikipedia.org

Zsa Zsa Gabor (n. 6 februarie 1917, Budapesta, Austro-Ungaria), cunoscută și ca Prințesa Sári von Anhalt de la căsătoria cu Prințul Frédéric von Anhalt, este o actriță americană de origine maghiară, fostă regină a frumuseții a Ungariei în 1936. A emigrat în Statele Unite în 1941. A fost căsătorită de nouă ori. A divorțat de șapte ori și o căsătorie a fost anulată.

* 1918: Hans Hermannstädter (n. 6 februarie 1918 – d. 30 decembrie 2006)^[1] a fost un handbalist de etnie germană care a jucat pentru echipa națională a României. Hermannstädter a fost component al selecționatei în 11 jucători a României care s-a clasat pe locul al șaselea la Olimpiada din 1936, găzduită de Germania.^[2][3]El a jucat în primul din cele trei meciuri

·         1921: Dan Constantinescu, poet și traducător român (d. 1997)

* 1921: Iuliu Șuteu (n. 6 februarie 1921, Indianapolis, SUA d. 1995, București) a fost un medic militar român, chirurg, care a ajuns până la gradul de general maior medic, în 1972.^[1][2]

Generalul Profesor Dr. docent Iuliu Șuteu s-a născut în SUA, într-o familie de țărani emigrați, în 1913 din Austro-Ungaria, Transilvania satul Tirimia Mare, în prezent județul Mureș. A revenit în România Mare în anul 1926, împreună cu părinții săi.^[1][3]

În perioada 1933-1940, a fost elev și șef de promoție al Liceului Militar Mihai Viteazul din Tg. Mureș, iar mai apoi, între 1940-1946, a urmat cursurile facultății de Medicină din București, pe care le-a absolvit tot ca șef de promoție al Institutului de Medicină Militară.^[1]

Între anii 1945-1950 a lucrat ca preparator la Catedra de Anatomie și Embriologie, precum și la Clinica chirurgicală condusă de acad. Nicolae Hortolomei.^[3]

În perioada 1950-1952 a lucrat ca șef al serviciului de chirurgie din Spitalul Militar Brașov, apoi, în 1952, este numit medic primar la Spitalul Militar Central, secția I Chirugie.^[3]

Între anii 1953 și 1954 a participat la războiul din Coreea, efectuând în acest interval de timp peste 5.000 de intervenții chirurgicale.^[3]

În perioada 1964-1975 a fost șef al Secției Chirurgie 1 din Spitalul Militar Central. În anul 1974 a devenit, prin concurs, Profesor universitar și Șef al Clinicii de Chirurgie din Spitalul de Urgență Floreasca.^[1]

În perioada 1975-1985 a fost Decan al Facultății de Medicină Militară a UMF București, părăsind Spitalul Militar pentru a se dedica activității universitare medicale.^[1]

În 1977, Iuliu Șuteu a obținut doctoratul cu teza intitulată Studiul eficienței măsurilor complexe în vederea reducerii urmărilor și sechelelor după hepatita acută virală prin dispensarizare, conducători științifici fiind prof. dr. Ion Gavrilă și Marin Voiculescu.^[4]

În 1991, a fost ales membru titular al Academiei de Științe Medicale. În același an, a fost numit de Guvern președinte al Crucii Roșii din România, pentru a elabora, în noile condiții sociale de după 1989, noul statut al acesteia, a reorganizat societatea și alegerile organelor de conducere din toată țara.^[3]

În 1991 a fost pensionat din învățământ pentru limită de vârstă.^[3]

A avut un fiu, compozitorul și profesorul Anton Șuteu

Iuliu Șuteu
Date personale
Născut	6 februarie 1921  Indianapolis, SUA
Decedat	1995 (73 de ani)  București, România
Copii	Anton Șuteu
Cetățenie	România
Ocupație	medic militar[*] chirurg[*]
Activitate
Alma mater	Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București
Organizație	Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”[*] Spitalul Clinic de Urgență București Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București

* 1924: William Ambrose "Billy" Wright, CBE (6 februarie 1924 – 3 septembrie 1994) a fost un jucător de fotbal englez, care a jucat toată cariera pentru Wolverhampton Wanderers.

* 1926: John Bird (n. 6 februarie 1926 - d. 18 noiembrie 1997) a fost un om politic britanic, membru al Parlamentului European în perioadele 1984-1989 și 1989-1994 din partea Regatului Unit.

·         1927: Alexandru Apolzan, fotbalist român (d. 1982). Alexandru Apolzan (n. 6 februarie 1927, Sibiu – d. 23 decembrie 1982, București) a fost un fotbalist român, care s-a făcut remarcat la CCA București și a ajuns să joace în echipa națională de fotbal a României. Este considerat unul dintre cei mai buni fundași din istoria fotbalului românesc.

·     1932 - S-a nascut regizorul francez François Truffaut,unul dintre inițiatorii mișcării denumite la Nouvelle Vague (Noul Val).; (d.21 octombrie 1984).

François Truffaut – foto: ro.wikipedia.org

François Truffaut (n. 6 februarie 1932, Paris – d. 21 octombrie 1984) a fost un critic de cinema, regizor de fim, scenarist și actor francez. Este unul din inițiatorii mișcării denumite la Nouvelle Vague (Noul Val).

·         1933: Sorin Holban, prozator și poet român

* 1935: Dan Iagnov (n. Dan Ion Marcu, 6 februarie 1935, București - d. 19 februarie 2012, București) a fost un compozitor român de muzică popromantică ai anilor 1980-2012.

A început să scrie muzică la începutul anilor ’80, colaborând cu foarte mulți interpreți, printre care: Sanda Ladoși, Elena Cârstea, Angela Similea, Aura Urziceanu, Monica Anghel, Luiza Cioca, Gabriel Cotabiță, Adrian Daminescu, Marcel Pavel, Ioan Gyuri Pascu, Daniel Iordăchioaie, Cătălin Crișan, Viorela Filip, Roxana Vulpescu, Loredana Martinov, Daniela Cristea, Manuela Fedorca, Corina Dogaru, Petruța Mihai etc. A scris muzică și pentru actorii Ștefan Iordache și Florin Piersic. Principalii orchestratori ai cântecelor sale au fost George Natsis și Ionel Tudor. A colaborat cu casele de discuri: Electrecord, Roton și OVO MUSIC/Ovidiu Komornyic.

Dan Iagnov a realizat muzicalul „Adio femei!” scris în colaborare cu Dan V. Dumitriu pentru Angela Similea și Ștefan Iordache, muzical care s-a jucat timp de 4 ani, (1990 – 1994), cu săli pline.

Din anul 2001 Dan Iagnov a fost realizatorul unei emisiuni bine documentate despre Paris și șansoneta franceză, intitulată „Pe malurile Senei”, difuzată și redifuzată la Radio România Muzical.

Dan Iagnov a fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor.

Pe ultimul disc, scos în anul 2010 și intitulat „Dan Iagnov cântece de alcov (nostalgii pariziene)”, compozitorul își exprimă gândurile cele mai tainice care i-au ghidat întreaga activitate componistică:

„Scriu muzică în orele târzii ale nopții ascultându-mi sufletul în zgomotul bătăilor de inimă care parcă înregistrează numărul zilelor care fug. Cred în realizarea viselor mele. Nimeni nu ne poate opri să visăm. Tot așa cum amintirile nu ni le poate lua nimeni, niciodată până în ziua în care ne ducem să înnoptăm pentru totdeauna. Amintirile fiind dorurile noastre cele mai triste. M-a preocupat până la obsesie trecerea inexorabilă a timpului cât și dorința de a-l opri din zbor pentru a prelungi, mai ales acele momente unice, irepetabile ale vieții, și din păcate timpul nu are timp pentru răsfățuri și trece indiferent fără să privească înapoi.”

—Dan Iagnov, CD - „Dan Iagnov cântece de alcov (nostalgii pariziene)”

 S-a născut la 6 februarie 1935 la București și a murit la 19 februarie 2012 în București. Numele lui adevărat este Dan Ion Marcu. Tatăl lui, Marcu Jean, era născut în Philadelphia, SUA, iar mama lui, Laurenția Fanchette, era de origine franceză. Numele de Iagnov, ca nume de scenă, este numele celui de al doilea soț al mamei sale, Zalman Iagnov, o personalitate a lumii medicale, primul prodecan al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Sub conducerea Prof. Dr. Zalman Iagnov s-au pus bazele unui învățământ anatomic modern^[1]. Doctorul și Profesorul Zalman Iagnov a corespondat cu Dr. George Palade (laureat al Premiului Nobel pentru fiziologie și medicină în anul 1974), Dr. Grigore T. Popa, (Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași îi poartă numele), Dr. C. I. Parhon, (președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române 1948-1952 (funcție echivalentă cu cea de șef al statului)), poetul Ilarie Voronca, scriitorii Gala Galaction, Tudor Arghezi etc. (corespondența se găsește in Arhiva lui Dan Iagnov).

Fratele lui Zalman Iagnov, Simion Iagnov, era de asemenea o mare personalitate medicală, doctor, profesor și membru corespondent al Academiei Române^[2][3].

Dan Iagnov adolescent într-o pictură semnată Vavylina. (Colecția particulară de fotografii Dr. Brițchi Mirela) 

Dan Iagnov și-a petrecut copilăria și adolescența în București și Timișoara. A terminat Liceul de băieți „Nikos Beloiannis” din Timișoara, promoția 1953. A absolvit Facultatea de Construcții Civile și Industriale, promoția 1958/1959 obținând titlul de Inginer Constructor în specialitatea Construcții Civile și Industriale. În 1971 a absolvit programul „Organizarea Producției și a Muncii”. În 1973 a absolvit cursul de „Analiză Sisteme de Prelucrare Automată a Datelor”. În 1974 a absolvit cursul de Utilizarea și Programarea Echipamentelor de Calcul FELIX FC-15 și FELIX FC-30. În 1981 a absolvit stagiul de Instruire Teoretică și Practică privind Activitățile de Analiză Sisteme de Prelucrare Automată a Datelor, Programe în Limbaje COBOL, FORTRAN și ASSIRIS, Ansamblare Programe, Teleprelucrare, Operare Calculator FELIX C-512.

Dan Iagnov era un mare cititor de literatură bună. Cel mai mult iubea personajele din romanele lui Feodor Dostoievski, în special pe Prințul Mîșkin, personajul principal al romanului „Idiotul”. Cartea cea mai iubită de către Dan Iagnov era „Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupery. Recitea mereu această carte și de fiecare dată era impresionat de profunzimea ideilor.

Filmele care l-au impresionat cel mai mult sunt: „Corabia nebunilor” (regizor; Stanley Kramer; interpreți: Vivien Leigh, Lee Marvin, Simone Signoret, José Ferrer, Heinz Rühmann, Oscar Werner, „Zorba grecul” (regizor: Michael Cacoyanis, interpreți: Antony Quinn, Irene Papas, Alan Bates, Lila Kedrova), „Casablanca” (regizor: Michael Curtiz, interpreți: Humphrey Bogart, Ingrid Bergman), „Unora le place jazzul” (regizor: Billy Wilder, interpreți: Jack Lemmon, Marilyn Monroe, Tony Curtis), „Totul despre Eva” (regizor: Darryl F. Zanuck, interpreți: Bette Davis, Anne Baxter, George Sanders, Marilyn Monroe), filmele cu Charles Chaplin („Luminile orașului”, „Dictatorul”, „Domnul Verdoux”, „Piciul”, „Circul”, „Goana după aur”, „Timpuri noi”) și filmele cu Stan și Bran („Un prostănac la Oxford”, „Departe spre Vest”, „Cazul de crimă”, „Legiunea străină”, „Cățelușul buclucaș”, „Lupi de mare”, „Origini nobile”, „Fiii deșertului”).

Încă din copilărie și-a manifestat latura artistică, în special în domeniul muzicii. A luat lecții de pian, în particular, de la vârsta de 5 ani cu Lidia Cristian, continuându-le cu Magda Nicolau, două pianiste de renume. A luat lecții particulare de armonie și compoziție cu Alexandru Pașcanu, care era profesor de armonie la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București. A debutat ca pianist în București în anul 1980

Dan Iagnov
Dan Iagnov cântând la pian (colecția particulară de fotografii Dr. Brițchi Mirela)
Date personale
Nume la naștere	Dan Ion Marcu
Născut	6 februarie 1935 București, România
Decedat	19 februarie 2012 (77 de ani) București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Ocupație	- inginer constructor în specialitatea construcții civile și industriale, - compozitor de muzicǎ ușoarǎ pop și interpret pian și voce

·         1939: Mike Farell, actor american

·         1941 - S-a născut Dave Berry (David Grundy), cântăreţ britanic.

·         1943 - S-a născut Fabian (Fabiano Forte), cântăreţ şi actor american.

·   1945 - S-a născut Bob Marley, celebru cântăreţ de muzică reggae; (d. 1981).

Bob Marley live in concert in Zurich, Switzerland, on May 30, 1980 at the Hallenstadium – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Robert „Bob” Nesta Marley (n. 6 februarie 1945; d. 11 mai 1981) a fost un cântăreț, compozitor, chitarist și activist jamaican. El este cel mai cunoscut interpret de muzică reggae, și este privit ca un profet al mișcării Rastafari. Printre cele mai cunoscute cântece reggae ale lui Marley sunt ‘”I Shot the Sheriff„, „No Woman, No Cry„, „Three Little Birds„, „Exodus„, „Could You Be Loved„, „Jamming‘”, „Redemption Song„, și „One Love„. Legend, compilația de cântece ale lui Bob Marley lansată post-mortem, este cel mai bine vândut album reggae al tuturor timpurilor, cu mai mult de 25 de milioane de exemplare.

·         1947: Viorel Hizo (n. 6 februarie 1947, Sibiu) este un antrenor român de fotbal^[2]care în cariera de jucător a evoluat pe postul de portar.

Și-a început cariera de antrenor în orașul său natal, Sibiu, unde a pregătit pe Inter Sibiu în perioada 1991-1993. În 1991 a câștigat cu echipa sibiană Cupa Balcanilor. A avut o aventură în străinătate, în perioada 2004-2005 antrenând echipa chineză Chongqing Qiche. După demiterea în aprilie 2006 de la Pandurii Târgu Jiu a antrenat divizionara secundă Delta Tulcea. A fost pe banca tehnică a două dintre marile echipe bucureștene, conducând pe Dinamo București și în mai multe rânduri pe Rapid București. În 2008 a câștigat la conducerea lui FC Vaslui Cupa UEFA Intertoto.

·         1947: Charles Hickox, înotător, câștigător a trei medalii de aur la Jocurile Olimpice din Mexic, din 1968
* 1950: Ion Lupu (n. 6 februarie 1950, Lugoj). Mama sa se numea Maria iar tatăl său Ioan Vasile. A urmat cursurile liceului Coriolan Brediceanu din Lugoj, iar in 1972 a intrat la Institutul de Arta Teatrala și Cinematografică din Bucuresti la clasa profesorului Moni Ghelerter.

A fost actor la Teatrul Alexandru Davila din Pitești, și la Teatrul Mic din Bucuresti.

Filmografie:

Ecaterina Teodoroiu (film din 1978)

Filantropica (2002)

Oglinda (1994)

Aurel Vlaicu (1977)

Racolarea (1985)

Pădurea de fagi (1987)

Punctul zero (1996)

Carol I (2009)

Bunraku (2010)

15 (2005)

·         1950 - S-a născut Punky Meadows, chitarist american (Angel).

·         1950 - S-a născut Mike Batt, muzician, compozitor şi producător britanic (Wombles).

·         1950: Natalie Cole, cântăreață americană, prima interpretă de culoare care, în 1975, câștiga Premiul Grammy
* 1953: Zoran Filipović (Зоран Филиповић)Pipi (n. 6 februarie 1953 la Titograd, Iugoslavia - actual Podgorica, Muntenegru) este un fost jucător de fotbal, actual antrenor. În perioada martie-iunie 2010, a antrenat echipa Ceahlăul Piatra Neamț.

·         1961: Florence Aubenas, jurnalistă franceză

·         1962: Axl Rose, membru al trupei Guns N' Roses

·         1966 - S-a născut Rick Astley, vocalist şi compozitor britanic.

·         1968: Cătălin Crișan (n. 6 februarie 1968, București) este un cântăreț de muzică ușoară românească.

Începe studiul pianului la Școala de muzică din București. Îndrăgește muzica ușoară și urmează cursurile Școlii populare de artă din București, clasa Mihaelei Runceanu. Urmează Facultatea de teatru din cadrul Universității „Titu Maiorescu”.

Debutează în 1987 la „Concursul de creație și interpretare a muzicii ușoare românești” de la Mamaia, unde obține Premiul I la secția interpretare cu melodia „Vorbește marea” (Aurel Manolache). Efectuează turnee, susține recitaluri, concerte în toată țara. Participă la Festivalul național „Cântarea României”. A prezentat numeroase emisiuni la radio și televiziune. A fost director al Departamentului Cultura și Divertisment și realizator-prezentator al emisiunii "Ruleta visului" în cadrul Televiziunii România de Mâine (TVRM). Între 2004-2008 a fost consilier local al primăriei sectorului 4, direcția Cultura.

A fost căsătorit cu Lucia Bubulac, de care a divorțat pe 29 septembrie 2009, după 14 ani de căsnicie.^[1] Împreună au doi copii, Daria Cătălina și Raris Andrei.^[2] La sfârșitul anului 2010 Cătălin Crișan a făcut cununia civilă cu medicul dermatolog Ioana Alina Cupșa, iar nunta lor a avut loc în vara anului 2011. În decembrie 2012, cei doi au devenit părinți, în familia lor născându-se o fetiță, Lara Maria. Pe 15 noiembrie 2013, Crișan a divorțat și de cea de-a doua soție

* 1968: Akira Yamaoka (山岡 晃 Yamaoka Akira^?, n. 6 februarie, 1968, Niigata, Japonia) este un compozitor de muzică, el ocupându-se în special de crearea de muzică pentru jocuri video. El s-a alăturat companiei Konami pe 21 septembrie 1993.

Este renumit pentru crearea în totalitate a soundtrack-urilor din seria Silent Hill.^[1][2] Muzica și suntele compuse de Yamaoka sunt de obicei melancolice (dark ambient) si de cele mai multe ori nu sunt folosite voci. Începând cu Silent Hill 3, Yamaoka a folosit vocile lui Mary Elizabeth McGlynn si a lui Joe Romersa pentru a crea unele melodii.

* 1969: Massimo Busacca (n. 6 februarie 1969, Bellinzona) este un fost arbitru elvețiande fotbal, din iulie 2011 șef al arbitrilor la FIFA.
* 1971: Brian Stepanek (n. 6 februarie 1971) este un actor american, cunoscut pentru rolul Arwin Hawkhauser din serialul Disney, The Suite Life of Zack & Cody.
Pe lângă rolul Arwin Hawkhauser el a mai interpretat rolurile Arwin și Milos în episoadul It's All Greek to Me din serialul The Suite Life of Zack & Cody.^[3] A mai apărut în: CSI: Miami, în filmul Insula, Transformers (agent), The West Wing, The Drew Carey Show, Murder By Numbers, NYPD Blue, JAG, The Secret Saturdays (ca Agent Epsilon).
* 1972:  Gheorghe Roman este un deputat român, membru al Partidului Național Liberal, ales în legislaturile 2008-2012 și 2012-2016 în județul Sibiu

·         1975: Lavinia Șandru, politician român

·         1978: Sanda Nicola, jurnalist roman

·         1979: Dan Balan (alternativ scris și Bălan; n. 6 februarie 1979, Chișinău) este un interpret, compozitor, producător, instrumentist, textier din Republica Moldova. Este primul și unicul artist din Republica Moldova nominalizat pentru premiul Grammy, în calitate de co-autor al hitului „Live Your Life”, interpretat de cântăreața americană Rihanna și rapper-ul T.I..

A câștigat numeroase premii internaționale din industria muzicală, printre care Echo Awards și MTV Video Music Awards. Este fondatorul faimosului trio O-Zone și, de asemenea, este autorul și producătorul hitului mondial Dragostea din Tei, situat în topul chart-urilor din mai bine de 30 de țări, vândut în mai mult de 12 milioane de copii pe tot mapamondul. Autor și interpret a hiturilor internaționale "Chica Bomb", "Justify Sex", "Freedom".

Dan Balan
Dan Bălan
Date personale
Nume la naștere	Dan Bălan
Născut	6 februarie 1979 (40 de ani)[1]  Chișinău, URSS
Părinți	Mihai Balan și Ludmila Balan
Cetățenie	Moldova  SUA  Rusia
Ocupație	Interpret, compozitor, producător, multi-instrumentist, textier
Activitate
Alte nume	Cristi Bodan
Gen muzical	Pop-rock, rock, dance, pop
Instrument(e)	Voce, chitară, chitară bas, pian, clape, acordeon
Ani de activitate	2000–prezent
Case de discuri	Sony Music, Universal, EMI, Gala Records / Warner, Media Pro Music, First Music Publishing
Interpretare cu	O-Zone
Colaborare cu	Jack Joseph Puig Rihanna T.I. Bob Clearmountain Chris Lord-Alge Tony Maserati Andrea Bertolini Corey Gibson Jesse Dylan Brasco Chris Elliott Isobel Griffiths Vera Brejneva Ekaterina Vilkova Marley Waters

* 1982: Alice Sophia Eve^[1] (n. 6 februarie 1982) este o actriță engleză, cel mai bine cunoscută publicului larg pentru rolurile sale din filmele Starter for 10(2006), Crossing Over (2009), She's Out of My League (2010), Sex and the City 2 (2010), The Raven (2012), Men in Black 3 (2012) și Star Trek Into Darkness (2013).
Alice Sophie Eve s-a născut în Londra, fiind fiica actorilor Trevor Eve și Sharon Maughan.^[2] Are doi frați mai tineri, Jack and George. Eve este de descendență engleză, galeză și irlandeză.^[3][4] A urmat inițial cursurile școlii Bedales ^[2] și apoi Westminster School din Londra. În perioada de un an între cele două școli a studiat la Beverly Hills Playhouse, studiind apoi engleza la colegiul universitar Saint Catherine's College din Oxford. În timp ce studia la Oxford, Alice Sophie a apărut în câteva producții ale studenților, așa cum sunt The Importance of Being Earnest, Animal Crackers (care a fost prezentat la Edinburgh Fringe Festival), Scenes from an Execution și The Colour of Justice
Eve a apărut în spectacole de televiziune, așa cum sunt emisiunile companiei naționale BBC, The Rotters' Club, Agatha Christie's Poirot și Hawking ^[5] și a jucat în filmul Stage Beauty (realizat în 2004).
* 1983: Grigore Novac (n. 6 februarie 1983, Sălcuța, Căușeni) este un jurist și un om politic din Republica Moldova, care din decembrie 2014 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XX-a (2014-2018), în cadrul fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din Republica Moldova a candidat la funcția de deputat de pe locul 23 în lista candidaților PSRM.^[1]

În anii 2011-2013 a fost jurist la Fundația de Binefacere “Soluția”, iar între 2013 – 2014 jurist al PSRM.

Grigore Novac
Date personale
Născut	6 februarie 1983 (36 de ani) Sălcuța, Căușeni, RSS Moldovenească, URSS
Cetățenie	Moldova
Ocupație	politician
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a IX-a și a X-a
Deținător actual
Funcție asumată 30 noiembrie 2014
Partid politic	Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Profesie	Jurist

* 1984: Darío Antonio Flores Bistolfi (n. 6 februarie 1984 în Montevideo, Uruguay^[1]), este un fotbalist uruguayan care joacă pentru Racing Club de Montevideo. În 2009 a evoluat în Liga I, la CFR Cluj.
* 1985: Olberdam de Oliveira Serra, cunoscut ca Olberdam (n. 6 februarie1985, João Pessoa) este un fotbalist brazilian aflat sub contract cu CS Marítimo.

·         1986: Oleg Andronic (n. 6 februarie 1986, Chișinău) este un fotbalistmoldovean care joacă pe postul de atacant. El a debutat în cariera profesionistă la clubul de fotbal Zimbru Chișinău.

* 1989: Ismail Isa Mustafa (bulgară Исмаил Иса Мустафа; n. 26 iunie 1989 în Târgoviște) este un fotbalist bulgar de origini turce care în prezent evoluează la echipa Vereya.
* 1992: Bogdan Cătălin Gavrilă (n. 6 februarie 1992, Galați) este un fotbalist român care evoluează la clubul Ethnikos Achna pe postul de extremă.
* 1993: Tinashe Jorgenson Kachingwe,^[1] cunoscută profesional ca Tinashe (n. 6 februarie 1993), este o cântăreață americană.^[2] Ea a început cariera de divertisment la vârsta de 3 ani, atunci când a început cariera de model și de actriță. În 2012, Tinashe a lansat două mixtape-uri apreciate de critici, In Case We Die și Reverie, pe care le-a creat în studioul ei de acasă. După lansarea mixtape-urilor, Tinashe a semnat un contract cu casa de discuri RCA Records. Ea a lansat cel de-al treilea mixtape, Black Water, pe data de 26 noiembrie 2013, și albumul de debut Aquarius, pe data de 7 octombrie 2014.^[3] Debutul single, „2 On”, a fost lansat în ianuarie 2014. Piesa a rămas la numărul 1 pe Rhymatic Top 40 pentru mai mult de 4 săptămâni la rând și a ajuns pe locul 24 pe US Billboard Hot 100 charts, devenind primul ei Top 40 hit single.^[4]

Tinashe este de asemenea actriță. Ea a debutat în actorie în filmul de televiziune Cora Unashamed din 2000. În 2004 a apărut în Expresul polaralături de actorul Tom Hanks, oferind „captare de mișcare”^[5] pentru protagonista feminină. Din 2008 până în 2009, Tinashe a avut un rol în Doi bărbați și jumătate, interpretând-o pe Celeste, iubita lui Jake

* 1994: Simion Claudiu (n. 6 februarie 1994 la Pitești) este un fotbalist român legitimat la echipa CS Mioveni.
* 1996: Silviu Nicolae Balaure (n. 6 februarie 1996, Drobeta-Turnu Severin) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de mijlocaș stânga la clubul din Liga I, Astra Giurgiu.