4. /23 FEBRUARIE 2023 - POEZIE

Mihail Săulescu

Biografie

n. 23 febr. 1888, Bucuresti - m. 30(?) sept. 1916, pe front, in apropiere de Predeal. 

Poet si dramaturg.

Al patrulea copil (dintr-un sir de 17, din care au ramas in viata 9) al capitanului Nicolae Saulescu ("pictor oficial al armatei") si al Ecaterinei (n. Gaist). Studii la Liceele "Sf. Sava" si "Matei Basarab" din Bucuresti (1898-1903), apoi la Conservatorul de Arta Dramatica din acelasi oras, unde renunta dupa primul an. Paraseste Bucurestiul, este instiftitor in Gorj (1907), invatator suplinitor la Posada (jud. Prahova, 1908), redactor la rev. Luceafarulde la Sibiu (1911) dupa care revine in capitala si lucreaza succesiv ca redactor la Rampa (1911-1912), bibliotecar la Biblioteca populara "Socec" (1912-1913), functionar la Ministerul Instructiunii Publice, impiegat la "Casa Scoalelor"(1913), redactor la Rampa noua ilustrata (1914), Membru fondator al SSR (1908). Debuteaza cu versuri in rev. Samanatorul (1906), fara ca aceasta sa insemne si apartenenta la grupare, in acelasi an, publica la Bucuresti voi. Versuri, de care ulterior se dezice, ordonand distrugerea intregului tiraj. Pana acum nu s-a putut face dovada existentei nici unui exemplar. Unele dintre poeziile din acest volum vor fi incluse in cele doua volume care vor urma: Departe (1914) si Viata (1916). Colaboreaza la Samanatorul, Convorbiri critice (al carei cenaclu, condus de M. Dragomirescu il si frecventeaza), Seara, Universul literar, Noua revista romana. Rampa, Rampa noua ilustrata. Interventionist aprins, insista, la intrarea Romaniei in razboi, sa fie primit voluntar, fiind integrat unei "divizii mobile" destinate interventiilor rapide. Moare pe frontul de la Predeal, lasand in ms voi. de versuri Cultul mortilor (ce urma sa apara in toamna lui 1916), un poem de mari dimensiuni intitulat Calatorii (avand ca modelMemento mori al lui Eminescu) si doua piese de teatru. Postum, in stagiunea 1921-1922, Victor Eftimiu ii monteaza pe scena Teatrului National din Bucuresti piesa intr-un act Saptamana luminata (scrisa in 1913, "intr-o singura noapte", publicata in 1922), care obtine un deosebit succes, unii critici nepregetand s-o situeze ca valoare deasupra Napastei lui I. L. Caragiale. O piesa de sorginte ibseniana. In fata marii (scrisa, dupa toate aparentele, in perioada 1911-1912), va fi publicata abia in 1973.

Doua tendinte principale de interpretare se pot desprinde din lectura exegezei critice a operei lui SAULESCU Prima dintre ele acrediteaza ideea poeziei cunoasterii, a cautarii absolutului si a nelinistii metafizice. Acestei tendinte i se integreaza trei dintre exegetii sai cei mai autorizati: Mihail Sorbul (fidel prieten si admirator, statornic recenzent al lucrarilor antume), Mihail Dragomirescu, care-1 include pe poet in categoria celor "mistici si profunzi" si E. Lovi-nescu, care in Istoria sa il trateaza in capitolul dedicat "poeziei de nelinisti metafizice sau religioase". Inaugurata de catre O. Densusianu, cea de-a doua tendinta este mult mai "tehnica" si, fiind adoptata de marea majoritate a criticilor din zilele noastre, ea exprima, in ultima instanta, imaginea sub care SAULESCU este cunoscut si receptat astazi. In esenta, noua perspectiva de interpretare insista asupra integrarii operei sale in universul de valori al simbolismului romanesc. Asa procedeaza, continuandu-1 pe O. Densusianu, G. Calinescu, D. Micu, C. Ciopraga sau Lidia Bote. Departe de a se exclude, in realitate aceste doua tendinte (sintetizand doua moduri fundamentale de a concepe lectura poeziei) nu fac decat sa se completeze reciproc: "Punctul fundamental al simbolismului (inteles bine doar de Gide) - nota G. Calinescu in 1941 - era inlaturarea tabloului, a picturalului, adica a universului obiectiv si deci relativ ce alcatuia materia obisnuita a parnasianismului. Urmarind muzicalul, simbolismul tindea, pe urmele lui Baudelaire, sa intre in metafizic, in structura oculta a inefabilului, adica sa faca poezie de cunoastere". Apartenenta poetului la universul specific al poeziei simboliste este un fapt incontestabil. Spirit cu adevarat citadin, el impartaseste nevrozele unor St. Petica,I. Minulescu sau D. Iacobescu ("e-o tristete adanca ce creste din pamant", scrie SAULESCU undeva), cultivand cu fervoare misterul abstract, elanurile spre un "Excelsior" de nimeni cunoscut, nuantele savante ale nelinistii sau tristetea fara o cauza anume, aceasta din urma fiind resimtita, ca la Bacovia, drept un remediu ontologic al fiintei. Tulburatoare este insa experienta umana care se ascunde in spatele acestei recuzite conventionale, si anume zbuciumul sufletesc al unui nelinistit, silit sa descopere, cu mult timp inaintea lui Arghezi, tragica absenta a divinitatii. Transcrisa in Departe, deceptia atinge granitele sublimului: "Te-am cautat in templu, si gol era in el/Iar pasii mei pe piatra atat de trist sunau/Si-am vrut s-aprind iar focul si n-am putut defel/Caci unt-delemne sfinte din amfore lipseau/Si am iesit din templul uitat, ursit sa piara/Si tot gandind la tine, ma coboram pe scara;/Dar jos priveam cum marea in valuri se framan-ta/Si-acelasi cant de veacuri neadormita canta". Nu a disparut doar un simplu zeu, ci ratiunea insasi a firii sau, ca sa pastram terminologia preferata a poetului, Gandirea (imaginatia demiurgica) din care se va naste apoi Cuvantul care va crea lumea. Drama escatologica este, ca si la Holderlin sau Eminescu, o apocalipsa a Gandirii. Poezia, ea insasi nu mai este receptata de catre SAULESCU ca un simplu instrument al sensibilitatii (ca in romantismul minor) ci ca un mod, unicul de altfel, al manifestarii de sine a Gandirii. Drumul de la Eminescu la IonBarbu" class="navg">Ion Barbu trece pe aici. Volumul Departe mai este important si pentru ca dezvaluie un alt element definitoriu al liricii lui S.: acela de a fi o autentica poezie a tacerii. Cel de al doilea volum, Viata, debuteaza intr-o tonalitate inedita. Imperativele vremii patrund pfm "storurile de matasa ale ferestrelor", si ele sunt departe de a-1 gasi nepregatit pe poet: "Sa coboram, in strada!/Si sufletele noastre sa le lasam sa vada!" Experienta de acum apartine unui extrovertit, fascinat de iminenta Actiunii, inteleasa ca "forma stihiala a vointei". Din curgerea tumultuoasa a evenimentelor, poetul desprinde, exaltat, arhetipurile culturale ale revoltei; pe Prometeu, titanul care a nesocotit interdictia impusa de zei, si, intr-un alt spatiu cultural, pe constructorii turnului Babei, "intaii visatori" (de remarcat engra-ma visului, care reprezinta o forma stihiala a Gandirii), plecati in cele patru zari pentru a propovadui profana credinta a razvratirii si a "sperantei". Admirabil realizata din punct de vedere artistic, piesa intr-un act Saptamana luminata este drama unei viziuni populare arhaice. Ranit de moarte, Constantin, om cu multe si grele pacate (omucidere, pruncucidere, furt etc.) este vegheat de catre doua femei. Totul se petrece in ultimele ore ale "saptamanii luminate", cand "vamile vazduhului sunt inchise, si nu mai e judecata[] inchise sunt si portile iadului, de nu mai intra nimeni in iad in saptamana luminata[] Numai raiul e deschis tuturora". Femeile au nervii incordati la maximum, urmaresc hipnotizate fiecare gest al muribundului, cautand semnele mortii care intarzie sa vina. Teama se prelungeste in viziuni halucinante si, cu ultimele ei puteri, Femeia il sugruma in cele din urma pe muribund pentru a-i netezi in acest fel accesul spre "imparatia de lumina a raiului". De o extraordinara concentrare tensionala, drama cuprinde si anumite vagi elemente expresioniste.

OPERA

Viersuri, cu o coperta de pictorul Eduard Saulescu, fratele poetului. Bucuresti, 1906 (tiraj distrus in intregime); Departe, poezii. Bucuresti, 1914; Viata, poeme, Bucuresti, 1916; Saptamana luminata, drama intr-un act, Bucuresti, 1922; Opere, ed. ingrijita de E. Jebeleanu, cu o pref., o prezentare a vietii si operei poetului si 8 planse afara de text, Bucuresti, 1947; in fata marii, drama, in Manuscriptum, nr. 1, 1973; Versuri. Teatru. Articole, ed. ingrijita, tabel cronologic, note si bibliografie de Elena Gronov-Marinescu, pref. de C. Ciopraga, Bucuresti, 1974; Pagini alese, pref. de C. Ciopraga, Bucuresti, 1988.

REFERINTE CRITICECamil Petrescu, in Flacara, nr. 3, 1921; N. Davidescu, Aspecte II, G. Calinescu, Istoria,Perpessicius, Opere, II, 1967; C. Ciopraga, Literatura; Elena Gronov, Mihail Saulescu, 1970; M. N. Rusu, in Romania literara, nr. 39, 1972; E. Lovinescu, Scrieri, IV, 1973; M. N. Rusu, in Manuscriptum, nr. 1, 1973; I. Vartic, Spectacol interior, 1977; R. Diaconescu, in Ramuri, nr. 7, 1980.

Celei aşteptate

Tu ce ma faci sa cânt si sa visez acuma, 
Eu vad ca esti departe, si poate n'ai sa vii...
Si cine esti, eu nu stiu, cum cine sunt, nu stii;
Dar simt ca esti frumoasa, ca ochi albastri ai, 
Ca porti ceva în tine din rozele de Mai, 
Tu, care esti departe — si poate n'ai sa vii...

... Si cine stie? Poate e visul meu de vina, 
Caci el îti dete viata, si doar în el traesti, 
Tu, care azi nu esti — 
Si poate nici odata aevea n'ai sa fii...

Dar eu visez — si visul aripile-si întinde, 
Dar eu visez — si visul din nou mai mult s'aprinde, 
— Chiar daca vei ramâne un dor neîmplinit, 
Tu, care nu esti astazi, si poate n'ai sa fii
Ori esti, — dar prea departe, si pururi n'ai sa vii.

Fără nume

Mi-e dor de-o strada linistita,
In care lumea-ntreaga tace-
Sa-mi lase mintea obosita
Si toate gandurile-n pace...

Mi-e dor de-o noapte nesfarsita,
O noapte trista si adanca-
In strada asta linistita;
S-o faca mai tacuta inca...

Mi-e dor mereu de-un lucru mare
Sa nici nu-ncapa intr-un vis...
Mi-e dor de lucrurile care
Sa nu le intalnesc e scris!... 

Unei trecătoare

Nu te-apropia, ramai mereu departe,
Dar zambetul acesta sa-l pastrezi;
Vrei sa cladim cu visele desarte
O lume-n care maine n-ai sa crezi?...

Ramai, ramai asa cum esti acuma,
Fii o parere-a sufletului meu;
Mai bine e sa nu se para numa,
Decat sa ne incredintam mereu.

Doar sa visam c-am fi putut odata,
Sa mergem poate pe acelasi drum,
Eu visator, tu blanda si curata,
Asa cum esti, asa cum pari acum.

De ce te-ai opri si mi-ai intinde-o mana,
Cand visul meu e-n stralucirea ta
Din tot ce-i azi, nimic n-o sa ramana.
Si maine, din nou, nu te-as mai cauta. 

Ioan S. Neniţescu

Biografie

Poet clasic, membru corespondent al Academiei Romane, unul dintre cei mai mari patrioti ai tarii.

1854 — La 11 aprilie se naste la Galati Ioan S. Vasiliu.
Tatal sau este Stefan Vasiliu, negustor, mama sa este Elisabeta, fiica lui Zaharia Rachieriu.

La sugestia invatatorului sau isi ia numele de Nenitescu de la unchiul sau, Ilarion Nenita, monah. Toata familia l-a urmat in aceasta decizie.
Urmeaza Scoala Comerciala din Galati.
Urmeaza liceul la Iasi.

1874 — In august debuteaza cu articole in "Gardistul civic" din Galati.

1875 — La 16 octombrie se inscrie audient la Facultatea de Litere din Iasi.
In aceasta perioada frecventeaza "Junimea".

1877 — Se inscrie voluntar in Razboiul de Independenta pe 18 august.
Este sublocotenent in Regimentul 13 Dorobanti. Este ranit in asediul redutelor Grivita. Este adus in tara si internat la un spital din Slatina. Este decorat cu Steaua Romaniei si Virtutea Militara.

1878 — Studiaza la Berlin, la Facultatea de Filosofie si Arte.
Colaboreaza la "Convorbiri literare" cu poezii erotice si pasteluri. Acesta este debutul sau literar, cu poeziile Sfarsitul toamnei, Cand ceata, Viorica.

1880 — Scoate la Berlin volumul de debut Flori de primavara. Editia a doua o va scoate la Bucuresti in 1889.

1882 — Scrie poemul Soimii de la Razboieni.
Citeste la "Junimea" piesa istorica Vlad Tepes, dar care nu a fost bine primita.

1884-1888 — La 1 februarie editeaza la Bucuresti revista "Tara noua", publicatie literara, politica, stiintifica si economica. Publica aici poezii, articole de sociologie si pedagogie.

1886 — Isi da doctoratul la Leipzig cu o teza despre Spinoza, Die Affectenlehre Spinoza’s.

Colaboreaza la "Albina" si face parte din comitetul de conducere.
Colaboreaza la "Revista noua" cu poeme de inspiratie istorica, la "Romanul literar".

1887 — Este profesor de filosofie si pedagogie la Scoala Normala de Institutori din Bucuresti.

1888 — Este deputat de Covurlui din aprtea Partidului Liberal.
La 28 februarie este ales secretar al Camerei legiuitoare.
Este prefect de Constanta.

1889 — Se casatoreste cu Elena Vasile Stefan din Brasov. Vor avea trei copii, Mircea, Stefan si Irina.

1891 — Apare volumul de poezii patriotice Pui de lei.

1892 — Face o calatorie in Peninsula Balcanica pentru a studia viata si obiceiurile romanilor de acolo.
Este inspector scolar la Bucuresti.

1894 — Scoate volumul Tatal nostru in cateva istorioare pe intelesul tuturor.

1895 — Publica De la romanii din Turcia Europeana, un studiu etnografic despre aromani. Pentru acest studiu primeste Premiul "Nasturel Herescu" dat de Academia Romana.

1896 — La 18 martie este ales membru corespondent al Academiei Romane.

1897 — Apare la Bucuresti drama istorica Radu de la Afumati, care se joaca la Teatrul National din Bucuresti la 30 martie.
Tot acuma i se joaca la Teatrul National din Bucuresti comedia O singura iubire.
Se naste fiul sau Stefan I. Nenitescu, la 8 octombrie, in Bucuresti. Acesta va fi la randul sau poet si traducator.
Este numit prefect de Tulcea.

1901 — La 23 februarie moare la Buzau Ioan S. Nenitescu.

Țara mea

Acolo unde-s nalţi stejari
Şi cât stejarii, nalţi îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n faţă o privesc;

Acolo unde-s stânci şi munţi,
Şi ca şi munţii nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunţi
În dor de ţară strămoşesc;

Acolo unde-i cer senin
Şi ca seninul cer zâmbesc
Femei, ce poartă l-al lor sân
Copii ce pentru lupte cresc,

Acolo este ţara mea
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

Acolo unde întâlneşti
Cât ţine ţara-n lung şi-n lat
Bătrâne urme vitejeşti
Şi osul celor ce-au luptat;

Şi unde vezi mii de mormane,
Sub care-adânc s-au îngropat
Mulţime de oştiri duşmane,
Ce cu robia ne-au cercat;

Şi unde dorul de moşie
Întotdeauna drept a stat,
Şi bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat,

Acolo este ţara mea
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

Pui de lei

Eroi au fost, eroi sunt încă
Şi-or fi în neamul românesc!
Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
Românii ori şi unde cresc.

E viaţa noastră făurită
De doi bărbaţi cu braţe tari
Şi cu voinţa oţelită,
Cu minţi deştepte, inimi mari.

Şi unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept
Ei, pentru vatra lor amarnic
Au dat cu-atâţia duşmani piept.

Şi din aşa părinţi de seamă
În veci s-or naşte luptători,
Ce pentru patria lor mamă
Vor sta ca vrednici următori.

Au fost eroi şi-or să mai fie,
Ce-or frânge duşmanii cei răi,
Din coapsa Daciei şi-a Romei.
În veci s-or naşte pui de lei!

Voința neamului

În ţara noastră românească vrem înşine stăpâni să fim
Şi stăpânirea ţării noastre cu nimenea n-o împărţim.

Şi nu vrem, noi românii, fruntea-n veci la nimeni s-o plecăm
Şi din moşie nici o palmă, o unghie n-o să lăsăm.

Nu vrem să închinăm popoare sub mândru sceptru românesc,
Ci să trăim din viaţa noastră şi dreptul nostru strămoşesc.

Nici la răpiri ne zboară dorul, dar vai acelui ce-a-ndrăzni
Ştirbiri moşiei a ne face, el cu viaţa va plăti!

Căci pe moşia cea străbună vrem înşine stăpâni să fim
Şi stăpânirea ei cu nimeni nu cugetăm s-o împărţim!