4. /24 FEBRUARIE 2023 - POEZIE
Vasile Al. George, poet, publicist, traducător
Date biografice
n. 24 februarie 1895, Sângeorz-Băi – d. 18 martie 1960, Bucureşti
Face studiile liceale la Năsăud şi Blaj, apoi se stabileşte la Bucureşti, în 1912, unde urmează cursurile Conservatorului de Muzică şi Declamaţie, luându-şi şi licenţa în drept.
Participă la luptele de la Mărăşeşti, unde este rănit. Este funcţionar în Ministerul Instrucţiunii şi în Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale. După primul război, se întoarce în Ardeal şi este redactor-şef al gazetei „Glasul libertăţii” (Cluj), redactor la ziarul „Voinţa” (Cluj). În 1921 este numit director al Casei cercuale a asigurărilor sociale din Târgu-Mureş, unde editeză ziarul „Mureşul”, iar între 1927-1928 conduce săptămânalul „Astra”.
Colaborează la diverse publicaţii: „Musa someşană”, „Foaia interesantă” (Orăştie), „Cosînzeana” (Orăştie), „Luceafărul” (Budapesta), „Flacăra”, „Arta”, „Ţara noastră”, „Societatea de mâine” (Cluj), „Cele trei Crişuri”, „Gândirea”, „Ramuri”, „Familia” (Oradea), „Evoluţia” (Cluj) etc.
Opera
§ Pământ : poezii. - Cluj: Tipografia dr. Sebastian Bornemisa, 1922.
§ Jókai Mór. Îngerul vărsării de sânge. – Bucureşti: [s.n.], 1916.
Horia Bădescu, poet, prozator şi eseist
Biografie Horia Bădescu
Horia Bădescu (n. 24 februarie 1943, Arefu, judeţul Argeş) este un poet, prozator şi eseist român contemporan.
Urmează studiilie liceale la Curtea de Argeş (1957-1960). Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1968). Face parte din gruparea revistei „Echinox”. Şi-a luat doctoratul în litere cu teza Memoria Fiinţei - Poezie şi Sacru (1997). Debut absolut cu poezie în revista „Tribuna” (1964). A fost redactor la Studioul Teritorial de Radio din Cluj, iar din 1987 director al Teatrului Naţional din Cluj. După 1990 a fost director al Studioului Teritorial de Radio din Cluj, apoi director al Centrului Cultural Român de la Paris şi ataşat cultural la Ambasada României în Franţa. Este tradus şi publicat în reviste literare din Franţa, Belgia, Spania, SUA, Canada, Rusia, India, Bulgaria, Italia, Macedonia, Armenia, Vietnam, Peru.
Poeme
Marile Eleusii, Cluj, Ed. Dacia, 1971
Nevăzutele Urse, Cluj, Ed. Dacia, 1975
Cântece de viscol, balade, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1976
Anonimus, Cluj, Ed. Dacia, 1977
Ascunsa trudă, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1979
Recurs la singurătate, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1982
Starea bizantină, balade, Cluj, Ed. Dacia, 1983
Apărarea lui Socrate, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1985
Anotimpurile, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1987
Furcile caudine, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1991
Lieduri, Cluj, Ed. Dacia, 1992
Fierul spinilor, Cluj, Ed. Mesagerul, 1995
Ronsete, Cluj, Ed. Clusium, 1995
A doua venire / Le deuxième retour, Oradea, Ed. Cogito, 1996
Ziua cenuşii, Bucurşti, Ed. Eminescu, 2000
La salle d’attente/Sala de aşteptare (ediţie bibliofilă), Bucureşti, Biblioteca Sadoveanu, 2003
D’un jour à l’autre/De la o zi la alta, Cluj, Cartea Cărţii de Ştiinţă, 2006
Pielea îngerului, Cluj, Ed. Limes, 2007
RomaneJoia patimilor, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1981; reeditare, Ed. Libra, 1993
Zborul gâştei sălbatice, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1989
Horia Bădescu (n. 24 februarie 1943, Arefu, judeţul Argeş) este un poet, prozator şi eseist român contemporan.
Urmează studiilie liceale la Curtea de Argeş (1957-1960). Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1968). Face parte din gruparea revistei „Echinox”. Şi-a luat doctoratul în litere cu teza Memoria Fiinţei - Poezie şi Sacru (1997). Debut absolut cu poezie în revista „Tribuna” (1964). A fost redactor la Studioul Teritorial de Radio din Cluj, iar din 1987 director al Teatrului Naţional din Cluj. După 1990 a fost director al Studioului Teritorial de Radio din Cluj, apoi director al Centrului Cultural Român de la Paris şi ataşat cultural la Ambasada României în Franţa. Este tradus şi publicat în reviste literare din Franţa, Belgia, Spania, SUA, Canada, Rusia, India, Bulgaria, Italia, Macedonia, Armenia, Vietnam, Peru.
Poeme
Marile Eleusii, Cluj, Ed. Dacia, 1971
Nevăzutele Urse, Cluj, Ed. Dacia, 1975
Cântece de viscol, balade, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1976
Anonimus, Cluj, Ed. Dacia, 1977
Ascunsa trudă, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1979
Recurs la singurătate, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1982
Starea bizantină, balade, Cluj, Ed. Dacia, 1983
Apărarea lui Socrate, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1985
Anotimpurile, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1987
Furcile caudine, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1991
Lieduri, Cluj, Ed. Dacia, 1992
Fierul spinilor, Cluj, Ed. Mesagerul, 1995
Ronsete, Cluj, Ed. Clusium, 1995
A doua venire / Le deuxième retour, Oradea, Ed. Cogito, 1996
Ziua cenuşii, Bucurşti, Ed. Eminescu, 2000
La salle d’attente/Sala de aşteptare (ediţie bibliofilă), Bucureşti, Biblioteca Sadoveanu, 2003
D’un jour à l’autre/De la o zi la alta, Cluj, Cartea Cărţii de Ştiinţă, 2006
Pielea îngerului, Cluj, Ed. Limes, 2007
RomaneJoia patimilor, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1981; reeditare, Ed. Libra, 1993
Zborul gâştei sălbatice, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1989
Februarie
Asculta cum vine zapada!
Cineva-n cer opinteste-n
rotile norilor.
Cade faina ingerilor,
cade trupul lor spintecat
in abatoarele puritatii.
Asculta cum vine zapada!
Asculta cum vine!
Priveste cum ni se lipeste de buze
stralucitoru-i satar!
Cineva-n cer opinteste-n
rotile norilor.
Cade faina ingerilor,
cade trupul lor spintecat
in abatoarele puritatii.
Asculta cum vine zapada!
Asculta cum vine!
Priveste cum ni se lipeste de buze
stralucitoru-i satar!
Marile Eleusii
Si iata va fi vant si trupul tau va fi
albastrul unde ne- om inzapezi.
Si iata carul mare va instela mai sus
de sfarcul moliciunii si gura de isus.
Si iata va fi spaima si lunecari vor fi
uitandu- ne sa trecem din noapte catre zi,
un timp ca va sa vina si nu va mai veni
si maine va fi astazi si nu- l vom intalni.
Ar trebui sa spunem ca toamna sa coboare.
Ar fi un timp caderea stiuta la picioare,
tu te- ai topi in frunze, eu pana sub pamant;
ca sub o coapsa calda te- ai rasuci sub vant
si te- as cuprinde- n brate cu crengi si cu noroi
uitand ca paradisul a inceput cu noi.
albastrul unde ne- om inzapezi.
Si iata carul mare va instela mai sus
de sfarcul moliciunii si gura de isus.
Si iata va fi spaima si lunecari vor fi
uitandu- ne sa trecem din noapte catre zi,
un timp ca va sa vina si nu va mai veni
si maine va fi astazi si nu- l vom intalni.
Ar trebui sa spunem ca toamna sa coboare.
Ar fi un timp caderea stiuta la picioare,
tu te- ai topi in frunze, eu pana sub pamant;
ca sub o coapsa calda te- ai rasuci sub vant
si te- as cuprinde- n brate cu crengi si cu noroi
uitand ca paradisul a inceput cu noi.
Ştefan Damian, poet, prozator şi traducător
Biografie
DAMIAN Stefan, se naste la 24 febr. 1949, comuna Ho-drog-Bodrog, judetul Arad. Poet, prozator si traducator.
Fiul lui Nicolae Damian, agricultor, si al Melaniei (n. Rachici).
Scoala elementara in localitatea natala (1956-l959); gimnaziul si liceul la Zadareni si Pecica (1960-l967). Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj, sectia romana-italiana (1967-l972). in perioada studiilor universitare este membru al gruparii si al redactiei revista Echinox. Corector la ziarul Faclia din Cluj (1972-l973); instructor la Casa de Cultura a municipiului Cluj-Napoca (1973-l980); activist la Comitetul de Cultura Cluj (1980-l982) si la sectia de cultura a Comitetului Judetean al Partidului Comunist Roman din Cluj-Napoca (1983-l985); redactor la Editura Dacia din acelasi oras (din 1985). Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1980).
Debuteaza cu versuri in Tribuna si Echinox (1968). Colab. la Steaua, Orizont, Amfiteatru, Vatra, Familia, Luceafaruletc. Figureazain antologia de debut Eu port aceasta fiinta (1973).
Debutul cu volum de nuvele Portrete de familie (1977) e urmat de alte patru carti de proza: romanele Nunta (1980), Prisma (1982), Pisica de Eritreea (1986) si nuvelele din Sfirsit de vara (1984). Traduce din poezia (Rolando Certa) si proza italiana (Grazia Deledda Federigo Tozzi), participa cu versuri proprii la antologia Poeti ro-meni d'oggi, editata la Palermo (1989); traduce in italiana poezia lui Petre Dinu Marcel (Nel nome d'un fiore, 1989). Premiul Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist (1980).
Desi in anii din urma s-a consacrat exclusiv unor traduceri sistematice din literatura italiana moderna si contemporana, D. s-a afirmat initial ca poet, apoi ca prozator. Daca versurile au ramas risipite prin revistele literare si intr-un volum colectiv, proza a avut un destin editorial fericit, actualizat in doua volume de povestiri si trei romane. Format in mediul primei promotii echinoxiste, scrie in maniera anilor '70, cind autoritatea fictiunii si propensiunea spre simbolizare nu erau inca puse la indoiala, iar povestirea prevala asupra celorlalte modalitati ale epicului.
Prozele scurte (Portrete de familie, 1977; Sfirsit de vara, 1984) reconstituie farmecul crepuscular al unui spatiu provincial (cimpia banateana) cu reminiscentele sale dintr-o Mittel-Europa productiva literar. Dar cartile de referinta ramin Nunta (1980) si Prisma (1982), doua microromane scrise in registre diferite si dovedind disponibilitati atit pentru o poezie a concretului epic (intr-o perspectiva grava), cit si pentru una a deriziunii si grotescului existential. Nunta, amintind de literatura Graziei Deledda, este romanul unei comunitati rurale inchise, urmarindu-i nasterea, cresterea si destramarea implacabila.
Elementele acestui univers sint realiste si chiar de interes etnografic in descrierea unor obiceiuri, precum inmormintarea ori nunta. Intuitia prozatorului consta insa in altceva: cind intr-o comunitate evenimentele intimplatoare ale istoriei se substituie destinelor umane, pina si ritualurile se degradeaza, procesul de ravasire provocat de istorie fiind implinit de natura. Ieremia, protagonistul romanului, ultimul descendent al intemeietorului satului, traieste o aventura depresiva sub presiunea evenimentelor dizolvante ale istoriei. Casatoria sa tirzie inseamna esecul final. Nunta devine un ceremonial grotesc: e o nunta stearpa, in care vitalitatea participantilor este exasperanta, rele-vind in fond voluptatea inconstienta a mortii. Exista un singur mod de supravietuire a acestei lumi: printr-un martor / cronicar al ei, functie indeplinita in carte de catre personajul narator. In Prisma, un rol similar il are Scrisul, care insa isi asigura o mai mare libertate de miscare, deci de subiectivizare. Mediul este aici altul: orasul provincial, dominat pina la teroare de o autoritate locala, reprezentanta a unei institutii ambigue, dar cu atit mai semnificativa ca deriziune a puterii malefice.
Autorul realizeaza, de fapt, imaginea sumbru-caricaturala a unei colectivitati infestate de spaima autoritatii. Este o lume de „roboti veseli", traiti de o realitate mistificata, in care toate intimplarile cotidiene sint lipsite de sens; o lume ai carei locuitori sint bufoni fara constiinta bufoneriei, toti atinsi de boli ciudate, a caror esenta vine din degradarea puterii in totalitarism.
Ilustrativ e personajul Pemede, amestec de real si fantastic, ipostaza grotesca a politicului satanizat. In fond, D. produce in Prisma o anomalie a anilor '80, in care puterea discretionara este perceputa ca o maladie tenebroasa, intr-o viziune stilistica ironic-sarcastica. Al treilea roman, Pisica de Eritreea (1986), pune mai ambitios probleme de tehnica literara (relatia real-imaginar, autoritatea auctoriala, diverse artificii texlualiste) si incearca o constructie oarecum simbolica, pe tema timpului devorator si a creatiei.
Fiul lui Nicolae Damian, agricultor, si al Melaniei (n. Rachici).
Scoala elementara in localitatea natala (1956-l959); gimnaziul si liceul la Zadareni si Pecica (1960-l967). Facultatea de Filologie a Univ. din Cluj, sectia romana-italiana (1967-l972). in perioada studiilor universitare este membru al gruparii si al redactiei revista Echinox. Corector la ziarul Faclia din Cluj (1972-l973); instructor la Casa de Cultura a municipiului Cluj-Napoca (1973-l980); activist la Comitetul de Cultura Cluj (1980-l982) si la sectia de cultura a Comitetului Judetean al Partidului Comunist Roman din Cluj-Napoca (1983-l985); redactor la Editura Dacia din acelasi oras (din 1985). Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1980).
Debuteaza cu versuri in Tribuna si Echinox (1968). Colab. la Steaua, Orizont, Amfiteatru, Vatra, Familia, Luceafaruletc. Figureazain antologia de debut Eu port aceasta fiinta (1973).
Debutul cu volum de nuvele Portrete de familie (1977) e urmat de alte patru carti de proza: romanele Nunta (1980), Prisma (1982), Pisica de Eritreea (1986) si nuvelele din Sfirsit de vara (1984). Traduce din poezia (Rolando Certa) si proza italiana (Grazia Deledda Federigo Tozzi), participa cu versuri proprii la antologia Poeti ro-meni d'oggi, editata la Palermo (1989); traduce in italiana poezia lui Petre Dinu Marcel (Nel nome d'un fiore, 1989). Premiul Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist (1980).
Desi in anii din urma s-a consacrat exclusiv unor traduceri sistematice din literatura italiana moderna si contemporana, D. s-a afirmat initial ca poet, apoi ca prozator. Daca versurile au ramas risipite prin revistele literare si intr-un volum colectiv, proza a avut un destin editorial fericit, actualizat in doua volume de povestiri si trei romane. Format in mediul primei promotii echinoxiste, scrie in maniera anilor '70, cind autoritatea fictiunii si propensiunea spre simbolizare nu erau inca puse la indoiala, iar povestirea prevala asupra celorlalte modalitati ale epicului.
Prozele scurte (Portrete de familie, 1977; Sfirsit de vara, 1984) reconstituie farmecul crepuscular al unui spatiu provincial (cimpia banateana) cu reminiscentele sale dintr-o Mittel-Europa productiva literar. Dar cartile de referinta ramin Nunta (1980) si Prisma (1982), doua microromane scrise in registre diferite si dovedind disponibilitati atit pentru o poezie a concretului epic (intr-o perspectiva grava), cit si pentru una a deriziunii si grotescului existential. Nunta, amintind de literatura Graziei Deledda, este romanul unei comunitati rurale inchise, urmarindu-i nasterea, cresterea si destramarea implacabila.
Elementele acestui univers sint realiste si chiar de interes etnografic in descrierea unor obiceiuri, precum inmormintarea ori nunta. Intuitia prozatorului consta insa in altceva: cind intr-o comunitate evenimentele intimplatoare ale istoriei se substituie destinelor umane, pina si ritualurile se degradeaza, procesul de ravasire provocat de istorie fiind implinit de natura. Ieremia, protagonistul romanului, ultimul descendent al intemeietorului satului, traieste o aventura depresiva sub presiunea evenimentelor dizolvante ale istoriei. Casatoria sa tirzie inseamna esecul final. Nunta devine un ceremonial grotesc: e o nunta stearpa, in care vitalitatea participantilor este exasperanta, rele-vind in fond voluptatea inconstienta a mortii. Exista un singur mod de supravietuire a acestei lumi: printr-un martor / cronicar al ei, functie indeplinita in carte de catre personajul narator. In Prisma, un rol similar il are Scrisul, care insa isi asigura o mai mare libertate de miscare, deci de subiectivizare. Mediul este aici altul: orasul provincial, dominat pina la teroare de o autoritate locala, reprezentanta a unei institutii ambigue, dar cu atit mai semnificativa ca deriziune a puterii malefice.
Autorul realizeaza, de fapt, imaginea sumbru-caricaturala a unei colectivitati infestate de spaima autoritatii. Este o lume de „roboti veseli", traiti de o realitate mistificata, in care toate intimplarile cotidiene sint lipsite de sens; o lume ai carei locuitori sint bufoni fara constiinta bufoneriei, toti atinsi de boli ciudate, a caror esenta vine din degradarea puterii in totalitarism.
Ilustrativ e personajul Pemede, amestec de real si fantastic, ipostaza grotesca a politicului satanizat. In fond, D. produce in Prisma o anomalie a anilor '80, in care puterea discretionara este perceputa ca o maladie tenebroasa, intr-o viziune stilistica ironic-sarcastica. Al treilea roman, Pisica de Eritreea (1986), pune mai ambitios probleme de tehnica literara (relatia real-imaginar, autoritatea auctoriala, diverse artificii texlualiste) si incearca o constructie oarecum simbolica, pe tema timpului devorator si a creatiei.
OPERA: Portrete de familie. Povestiri si schite, Cluj-Napoca, 1977; Nunta. Roman, Bucuresti, 1980; Prisma. Roman, Cluj-Napoca, 1982; Sfirsit de vara. Povestiri, Cluj-Napoca, 1984; Pisica de Eritreea. Roman, Cluj-Napoca, 1986. |
REFERINTE CRITICE: I. Marcos, in Tribuna, nr. 48, 1977; T. D. Savu, ibidem, nr. 46, 1980; P. Poanta, in Steaua, nr. II, 1980; idem, Radiografii, II, 1983; idem, in Tribuna, nr. 36, 1984; V. Tascu, in Steaua, nr. 11, 1984; Irina Petras, in Transilvania, nr. 8, 1984; idem, in Steaua, nr. 7, 1987. |
Adevărul adesea
Adevărul adesea
e prea plin
de laptele ce izvorăşte
din abundenţa sinelui.
Un adolescent cu genunchi prea
osoşi
să se poată închina.
Mâinile nemilos
nu ştiu să facă semnul crucii.
Adoarme
învelit în lucruri uşoare visează
în patul unei singurătăţi vinovate
ceea ce nimeni nu vrea să viseze.
Nici măcar atunci
când se lasă otrăvit
de aerul verde de munte.
Ultima minge
Cuvintele tari se loveau de pereţi
mingi de ping-pong pe o masă
perfectă
pe care se joacă
destinul.
Intrau şi ieşeau din gâtlejuri
umplute cu câlţi.
La masă cei doi jucători
erau prinşi în ultima bătălie
din care mai rămânea în aer
strălucirea aproape albastră a mingii.
Urme
Ţi-am şters fotografia din privirile
rămase pe ecranul unui computer
dezafectat.
Vagi urme s-au păstrat
numai în amintire.
Într-un viitor nu prea îndepărtat
arheologi neştiuţi ar putea
descoperi cum te-ai lichefiat în mine.
Devorare
Mă descompui
în fiecare zi cu încăpăţânare.
Te hrăneşti
cu celulele mele
ca într-un septembrie târziu
toamna
cu norul ultim de frunze
în care mai ard
strigătele învinse ale verii.
Certitudini
Mă mai gândeşti câteodată
când se întinde soarele la umbra
pădurii
şi-ai vrea să auzi cuvinte din care
răsar fluturi.
Dar atunci îţi trece pe-alături un
şarpe
ca iubirea unei prinţese
pentru un fotbalist lălâu.
Aşa cum trec
zvârcolirile din sângele
adolescenţilor
în nopţile când primăvara îi obligă
să îşi lase sentimentele
să rătăcească de pe net prin barurile
în care fumul este tămâia speranţei.
Mă mai gândeşti
cum te gândeşti la statuia din piaţa
publică
pe lângă care treci în fiecare zi.
Adevărul adesea
e prea plin
de laptele ce izvorăşte
din abundenţa sinelui.
Un adolescent cu genunchi prea
osoşi
să se poată închina.
Mâinile nemilos
nu ştiu să facă semnul crucii.
Adoarme
învelit în lucruri uşoare visează
în patul unei singurătăţi vinovate
ceea ce nimeni nu vrea să viseze.
Nici măcar atunci
când se lasă otrăvit
de aerul verde de munte.
Ultima minge
Cuvintele tari se loveau de pereţi
mingi de ping-pong pe o masă
perfectă
pe care se joacă
destinul.
Intrau şi ieşeau din gâtlejuri
umplute cu câlţi.
La masă cei doi jucători
erau prinşi în ultima bătălie
din care mai rămânea în aer
strălucirea aproape albastră a mingii.
Urme
Ţi-am şters fotografia din privirile
rămase pe ecranul unui computer
dezafectat.
Vagi urme s-au păstrat
numai în amintire.
Într-un viitor nu prea îndepărtat
arheologi neştiuţi ar putea
descoperi cum te-ai lichefiat în mine.
Devorare
Mă descompui
în fiecare zi cu încăpăţânare.
Te hrăneşti
cu celulele mele
ca într-un septembrie târziu
toamna
cu norul ultim de frunze
în care mai ard
strigătele învinse ale verii.
Certitudini
Mă mai gândeşti câteodată
când se întinde soarele la umbra
pădurii
şi-ai vrea să auzi cuvinte din care
răsar fluturi.
Dar atunci îţi trece pe-alături un
şarpe
ca iubirea unei prinţese
pentru un fotbalist lălâu.
Aşa cum trec
zvârcolirile din sângele
adolescenţilor
în nopţile când primăvara îi obligă
să îşi lase sentimentele
să rătăcească de pe net prin barurile
în care fumul este tămâia speranţei.
Mă mai gândeşti
cum te gândeşti la statuia din piaţa
publică
pe lângă care treci în fiecare zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu