6. /3 FEBRUARIE 2023 - POEZIE

GEORG TRAKL

Biografie

Poet austriac, născut la 3 februarie 1887 (la exact 5 ani de la naşterea lui James Joyce) în Salzburg, ca fiu al lui Tobias Trakl, comerciant şvab de provenienţă bănăţeană, şi al Mariei Trakl; gimnaziul şi liceul la Salzburg, cu două clase repetate; fire hipersensibilă, maladivă, citeşte mult, fiind impresionat mai cu seamă de Baudelaire şi Dostoievski; încă din adolescenţă vădeşte înclinaţii spre alcool şi droguri, nutrind şi un puternic sentiment de dragoste pentru una dintre surori, Grete; la terminarea şcolii intră practicant la o farmacie (1904-1908), în timpul liber complăcându-se într-o boemă obositoare, dar fondând şi un club literar, lăsându-se antrenat în escapade nocturne, dar găsind şi răgazul de a scrie poezie şi teatru; în 1908 se înscrie la Universitatea din Viena unde obţine, în 1910, diploma de farmacist; în 1911 îl cunoaşte pe Ludwig von Ficker, editorul unei publicaţii de prestigiu, „Der Brenner”, la Innsbruck, care, intuind valoarea poetului şi înţelegându-i psihologia suferindă, îl ajută nu numai tipărindu-i poezii, dar şi găzduindu-l; se împrieteneşte cu Karl Kraus şi arhitectul Adolf Loos şi face împreună cu ei o călătorie la Veneţia (1913); în iulie 1914 Ficker îi procură o bursă consistentă pe care o refuză, plecând cu o coloană sanitară pe frontul de răsărit; ia parte la bătălia de la Grodek (în Galiţia) unde, ca locotenent farmacist, îngrijeşte aproape o sută de mutilaţi; tulburat de ororile văzute, încearcă să se sinucidă, dar e dezarmat la timp; este internat într-un ospiciu din Cracovia; aici scrie, între altele, capodopera sa lirică, poemul „Grodek”; în noaptea de 3 spre 4 noiembrie 1914 îşi pune capăt zilelor, otrăvindu-se cu o doză mare de cocaină.

„Gedichte” (Poezii) - 1913; „Sebastian în vis” (versuri) - 1915; „Dichtungen”, ediţia completă a poeziilor - 1919.

Cântec de noapte

Răsuflarea Neclintirii. Un chip de animal

Încremeneşte în faţa albăstrimii, a sfinţeniei sale.

Straşnică-i tăcerea în piatră.

Masca unei păsări noptatice. Suave acorduri întreite

Se pierd într-unul. Elai! Fata ta

Se pleacă mută peste apa albăstrie.

O, voi tăcute oglinzi ale adevărului!

La tâmpla solitarului, de fildeş,

Se arată reflexul îngerului căzut.

În răsărit

Sălbatecelor orgi ale viscolului

Se asemuie întunecata mânie a poporului,

Talazul purpuriu al bătăliei,

Al stelelor desfrunzite.

Cu sprâncenele strivite şi braţe de argint 

Noaptea face semne soldaţilor muribunzi.

În umbra frasinului întomnat

Suspină duhurile răpuşilor.

Pustietate de spini încinge oraşul.

Luna goneşte de pe trepte însângerate

Femeile îngrozite.

Lupi turbaţi s-au năputit pe poartă.

Cântec de seară

Seara, când umblăm pe cărări întunecate

Ne răsar în faţa palidele noastre făpturi.

Când însetăm

Sorbim apele albe ale iazului,

Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,

Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,

Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri

Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.

E mult de-atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul

Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.

PETRE ANGHEL

Petre Anghel
Date personale
Născut	3 februarie 1944[1]
Decedat	3 aprilie 2015 (71 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	romancier[*]
Activitate
Limbi	limba română
Modifică date / text

Petre Anghel (n. 3 februarie 1944^[1] – d. 3 aprilie 2015) a fost un scriitor român, profesor universitar și conducător de doctorat.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A absolvit în anul 1969 Facultatea de Limbă și Literatură Română din Universitatea București. A obținut titlul de doctor în filologie cu o teză despre Mihai Ralea (1978) și doctoratul în teologie cu teza Influența literaturii sapiențiale asupra literaturii române (2003). Doctor in Sociologie. A debutat cu volumul de versuri Duhul pământului, girat de Mircea Ciobanu și Marin Preda. În 1976 debutează în proză cu romanul Fratele nostru Emanuel, editat de Cartea Românească, pentru care obține premiul Asociației Scriitorilor din București. Petre Anghel mărturisește că a avut șansa rară de a cunoaște îndeaproape trei personalități de excepție ale culturii contemporane, la umbra cărora și-a modelat spiritul: Constantin Noica, Marin Preda și Petre Țuțea. De marele editor Mircea Ciobanu, el însuși un poet și prozator de excepție, l-a legat o prietenie ireproșabilă. Autorul se declară creația profesorilor de la Facultatea de Litere din Universitatea Bucureșteană: Al. Rosetti, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ovidiu Drimba, Dumitru Micu, Eugen Simion, Cornel Mihai Ionescu, Al. Hanță, Constantin Cruceru, Octavian Butoi. După 1989, Petre Anghel, fructificând experiența de ziarist și scriitor, se dedică activității didactice universitare, specializându-se în domeniul științelor comunicării, fiind lector dr. la Institutul Teologic Adventist, conf. dr. la Institutul Teologic Baptist, prof. univ. dr. la Universitatea din București (Facultatea de Sociologie și Asistență socială), conducător de doctorat în domeniul Științe ale Comunicării.

Opera[modificare | modificare sursă]

Romane[modificare | modificare sursă]

• Fratele nostru Emanuel, Editura Cartea Românească, 1976 - premiul Uniunii Scriitorilor.
• Lupii la stână, Editura Cartea Românească, 1978.
• Prindeți vulpile, Editura Eminescu, 1978.
• Școala pedepselor, Editura Junimea, 1978.
• Sita lui Mamona, Editura Cartea Românească, 1980.
• Dincolo de iubire, Editura Junimea, 1980.
• Întoarcerea fiilor risipitori, Editura Cartea Românească, 1982.
• Oaspeții bătrânului Catul, Editura Cartea Românească, 1984.
• Moștenitorul, Editura Cartea Românească, 1986.
• Dealul Viilor, Editura Cartea Românească, 1988.
• Zodia vărsătorului de plumbi, Editura Militară, 1989.
• Umbra lui Ionatan, Editura Omega-Ideal, 2005.
• Carraria, Editura Limes, 2009.

Poezie[modificare | modificare sursă]

• Duhul pământului, Editura Cartea Românească, 1971.
• Davidiada, Editura Viață și Sănătate, 1998.
• Pe prag de seceră, Editura Graphé, 2006.
• Poezii, Brașov, Editura Pastel, 2012.
• Albe poeme pentru Creola, publlicat pe Amazon, 2013 (Ebook).

Prezență în Antologii[modificare | modificare sursă]

• Testament - Anthology of Romanian Verse - American Edition - monolingual English language edition - Daniel Ionita (editor and principal translator) with Eva Foster, Daniel Reynaud and Rochelle Bews - Australian-Romanian Academy Publishing - 2017 - ISBN 978-0-9953502-0-5
• Testment – 400 Years of Romanian Poetry – 400 de ani de poezie românească – bilingual edition – Daniel Ioniță (editor and principal translator) with Daniel Reynaud, Adriana Paul & Eva Foster – Editura Minerva, 2019 – ISBN 978-973-21-1070
• Romanian Poetry from its Origins to the Present – bilingual edition English/Romanian – Daniel Ioniță (editor and principal translator) with Daniel Reynaud, Adriana Paul and Eva Foster – Australian-Romanian Academy Publishing – 2020 – ISBN 978-0-9953502-8-1 ; LCCN 2020-907831

Publicații cu caracter științific[modificare | modificare sursă]

• Mihai Ralea, vocația eseului - studiu critic, București, Editura Cartea Românească, 1973.
• Cuvântul și pietrele, București, Editura Omega Ideal, 1990.
• Mihai Ralea (teza de doctorat), București, Editura Card, 1996.
• Cuvântul și cuvintele, Editura Viața și Sănătate, 1998.
• Stilistica limbii române, Editura Viața și Sănătate, 1999.
• Etic și estetic, București, București, Editura Card, 2000.
• Creștinism și culturi populare, București, Editura Omega Ideal, 2001.
• Sociolingvistică română, București, Editura Card, 2001.
• Comunicare sapiențială, București, Editura Card, 2002.
• Comunicare transculturală, București, Editura Cartea Românească, 2003.
• Stiluri și metode de comunicare, București, Editura Aramis, 2003.
• Instituții europene și tehnici de negociere, Editura Universității din București, 2003.
• Efficient Strategies of Communication, Pasadena, CA., American Seminar Leaders Association, 2003.
• Communication and Teaching, Pasadena, America Seminar Leaders Association, 2004.
• Strategii eficiente de comunicare, București, Editura Cartea Universitara, 2004.
• Tehnici de redactare, Casa de editură Viață și sănătate, 2007 (ediția a II-a).
• Cultură și interculturalitate, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2009.
• Istoria politică a literaturii române postbelice, București, Editura RAO, 2014.

Cursuri universitare[modificare | modificare sursă]

• Metode de comunicare, Universitatea Independentă Titu Maiorescu, 1991.
• Tehnici de redactare, Universitatea Independentă Titu Maiorescu, 1993.
• Arheologie biblică, I.T.A., 1995.
• Redactare de texte pentru media, Editura Societății de Mâine, 1999
• Comunicarea, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București, 2004.
• Cercetare și redactare, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București, 2003.
• Antropologie culturală, Facultatea de Teologie Baptistă-Universitatea București, 2002.
• Comunicarea în sistemul de sănătate (Master), Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, 2003.
• Strategii eficiente de comunicare, București, Editura Cartea Universitară, 2004.
• Problematica socială în literatură și artă
• Comunicare interculturală

Co-autor[modificare | modificare sursă]

• Curs de limba română pentru studenții străini din anii I-II, Universitatea București, 1978.
• Marin Preda - necunoscut de Victor Craciun ; cu mărturii de Cornel Popescu, Petre Anghel, Eugenia Anghel Miulescu et al, Editura Semne, 2009.
• Folclor literar, Cernica, Editura Eita, 1998 (cu Nicolae Constantinescu).
• Institutional Support to the Ministry of Labour and Social Solidarity DFID, Birks Sinclaire & Associates Ltd, 2001 (cu Jess Price, Angela Taylor).
• 100 cei mai mari scriitori români, Editura Lider, 2003.
• Elemente de antropologie în Vechiul Testament și în folclorul românesc, Editura Omega-Ideal, 2005 (cu Mirela Boteanu).
• Enciclopedia valorilor reprimate: războiul împotriva culturii române: (1944-2009), Mica Valahie, 2009.

Referințe critice în volume[modificare | modificare sursă]

• Nicolae Ciobanu, Însemne ale modernității, vol. II, București, Editura Cartea Românească, 1979.
• Virgil Cuțitaru, Spații, Iași, Editura Junimea, 1981.
• Alex. Ștefănescu, Între da și nu, București, Editura Cartea Românească, 1982.
• Florea Firan, De la Macedonski la Arghezi, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1982.
• Florea Firan, Profiluri și structuri literare, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1986, pag. 31;
• Constantin M. Popa, Clasici și contemporani, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1987, pag. 86;
• Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, vol.III, București, Editura Minerva, 1987, pag. 920;
• Paul Dugneanu, Forme literare, București, Editura Eminescu, 1993, pag. 29;
• Mircea Zaciu, Aurel Sasu, Marian Papahagi, Dicționarul scriitorilor români, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995, pag. 95;
• Laurențiu Ulici, Literatura română contemporană, București, Editura Eminescu, 1995, pag. 381.
• I. Hangiu, Dicționarul presei literare românești, Editura Fundației Culturale Române, 1996.
• Anton Cosma, Romanul românesc contemporan, Realismul, București, Editura Eminescu, 1998, pag. 196.
• Dumitru Micu, Istoria literaturii române, București, Editura Seculum, 2000, pag. 488;
• Paul Dugneanu, Incursiuni critice, II, București, Editura România Press, 2003.

Prefețe, postfețe, ediții îngrijite[modificare | modificare sursă]

• Eugenia Miulescu, Cântec înainte de cină, Editura Cartea Românească, 1986.
• Petre Țuțea, Neliniști metafizice, eseuri, București, Editura Eros, 1994.
• Florin Lăiu, Exerciții de înviere, versuri, București, Editura Viață și sănătate, 1997.
• Hanna Bota, Dincolo de sine, versuri București, Editura Viață și sănătate, 1998
• Elena Petrescu, Note de lectură, critică literară, București, Editura Viață și sănătate, 2000.
• Hanna Bota, Ultimele poeme ale lui V.V. în traducere imaginară, Editura Conspect, Cluj-Napoca, 2003.
• Beniamin N. Roșca, Rodul durerii, București, Editura Graphe, 2004.
• Eugenia Miulescu, Singura lumină, Editura Straif, 2004.
• Florin Lăiu, Stihuri de altădată, Editura Graphe, 2005.
• Claudia Ghișoiu, Zeii Fecioarei, Editura Etnologică, 2006.

Studii critice[modificare | modificare sursă]

• A publicat eseuri și studii critice despre: Mihai Ralea, Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Anton Pann, Anton Holban, Mircea Ciobanu, Ioan Alexandru, Ileana Mălăncioiu, Florin Lăiu, Mihai Ursachi, Miron Georgescu, Claudia Ghișoiu. A analizat de asemenea influența literaturii sapiențiale asupra literaturii române, cu o privire specială asupra lui Neagoe Basarab, Antim Ivireanu și a Mitropolitului Dosoftei.

Afilieri[modificare | modificare sursă]

• Reprezentantul în România al ASLA (American Seminar Leaders Association)
• Fondatorul Cenaclului literar Avanpost Pagina web a Cenaclului Literar Avanpost Arhivat în 16 februarie 2006, la Wayback Machine.
• Membru titular al Uniunii Scriitorilor
• Membru al Asociației Artiștilor Plastici
• Membru al Asociației Ziariștilor Români
• Membru al asociației Grupul 22 Petru Comarnescu
• Membru al Asociației Române de Sociologie
• Președinte al Asociației Societatea de Mâine
• Reprezentantul în România al American Seminar Leaders Association Pagina oficială a American Seminar Leaders Association

Drum spre cetate 

În față cetatea

Îmbâcsită de daruri şi fum

Ca şi când trupul

Şi cuvântul

Nu ar fi de ajuns.

În spate

Marginea pământului

Gata să se piardă în ea

Din lipsă de cer.

Eu sunt calea şi adevărul,

Ascultă chemarea.

Privesc urmele

Şi încerc să-ţi urmez

Şi să ajung în cetate

Dar talpa mea

E mai întinsă

Decăt urma săpată în drum.

Şi fiecare pas săngereaza.

(din volumul ”Duhul Pământului”, Editura Cartea Românească, 1971)

Chemări din testament 

Strigă din vârf de munte

Văzduhul:

Numai coatele şi genunchii

Te dor

Dacă urci pân-la cer.

Tălpile se vor face

Una cu nisipul şi cu gândul

Chipul ţi-l voi prinde

Ca într-o carte

Dacă jumătate val, jumătate apă

Vei fi,

Spune murmurul de la Marea cea Mare.

Între braţele mele de somn

Și de dor

Sufletul tău se va culca

Fără întrebare, iubitule,

Vremea vei uita s-o întorci

Vorbele se vor deschide ca un mugur,

Numai numele tău scrie-l alături.

Lasă-mi răspunsul

La primul izvor,

Spune-mi de rostul meu printre vii,

Cine mi-a hotărât neodihna

Cui am să seamăn fără să vrei

Cine-o să-mi urmeze pe poteci?

Numai atât să-mi leşi, părinte

Şi te slobod de testament.

Şi din adânc:

Cine sunt eu.

Poem între aici si acolo 

Doar drumul elefantului

Care caută începutul

Sau

Mai aproape de noi o familie de păstrăvi

care soț, care soți –

în alunecuși molcom spre stăvilar să lase pescarilor hrană.

Adică:

Între eu și tu, eu și eu

Nu exista cunoașterea lui Socrate

Ci doar setea pământului din câmpii

După o ploaie în care să se-înece.

Pământul a fost scos din apă,

Apa văduva l-a făcut piatră,

Numai eu,

Poet fără muză

Aștept Mediterane,

Oceane

Când povestesc altora.

Lie, Lea, Lea, Li,

Pot să-ți spun

La ureche -

În geamat de plâns –

m-aș multumi și cu un fir de narcisă ruptă în două.

Pentru mine rădăcina

Și pentru tine

Petalele. 

Ionel Teodoreanu

Biografie

Ionel Teodoreanu (n. 6 ianuarie 1897, Iași - d. 3 februarie 1954, București) a fost un romancier și avocat român interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei și adolescenței.

Ionel Teodoreanu s-a născut în Iași la 6 ianuarie 1897, în casa părinților săi de pe strada Ștefan cel Mare. Era cel de-al doilea fiu al avocatului Osvald Teodoreanu și al Sofiei Musicescu Teodoreanu, profesoară de pian la conservator. Bunicii săi sunt, dinspre tată, Alexandru Teodoreanu (magistrat) și Elencu Teodoreanu, iar dinspre mamă, Gavriil Musicescu (director al conservatorului și conducătorul corului mitropoliei) și Ștefania Musicescu. I-a avut ca frați pe Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel) și Laurențiu Teodoreanu (Puiu), fratele mai mic, mort pe frontul francez în 1918.

Primii doi ani de școală primară (1904-1906) i-a urmat la școala primară germană „Pitar-Moș” din București, după care a revenit la Iași. Între 1908 și 1912 este elev al Liceului Internat din Iași (astăzi Colegiul Național „Costache Negruzzi”). Clasele superioare a V-a și a VI-a de liceu le continuă la Liceul Internat, după care se transferă la Liceul Național (astăzi Colegiul Național), urmând clasele a VII-a și a VIII-a, secția modernă, pe care le termină în 1916.

Spre sfârșitul anului 1918, tânărul Ionel Teodoreanu a întâlnit-o pe viitoarea lui soție, Maria Ștefana Lupașcu, Lily. S-au cunoscut la Iași, în împrejurările tulburi ale refugiului, prin intermediul fiicelor lui Delavrancea, cu care tînăra Lilly era rudă apropiată. La rândul lor, fiicele lui Delavrancea frecventau aceleași medii ieșene pe care le frecventa și familia Teodoreanu, dată fiind, între altele, și pasiunea pentru muzică a Cellei Delavrancea, cât și a Sofiei Teodoreanu, mama viitorului scriitor. Apropierea dintre cei doi tineri s-a produs pe terenul comun al pasiunii pentru literatură, pasiune concretizată atât în setea de lectură, cât și în înclinația pentru scris.

La doi ani după terminarea liceului, Ionel Teodoreanu promovează, în trei sesiuni consecutive, toate examenele din cei trei ani de studii ai Facultății de Drept de la Universitatea din Iași. În 1920 i se eliberează diploma de licențiat în drept, în baza examenului pe care îl trece cu un succes deosebit. În același an se căsătorește cu Ștefana Lupașcu (scriitoarea Ștefana Velisar Teodoreanu), ceremonia având loc în casa familiei Teodoreanu, de pe strada Kogălniceanu, în Iași. Un an mai târziu, la 3 februarie 1921 s-au născut cei doi fii gemeni, Ștefan și Osvald- Cezar.

Ionel Teodoreanu a murit la 3 februarie 1954, la vârsta de 58 de ani, în București.

Ionel Teodoreanu a debutat în revista Însemnări literare în 1919 cu „Jucării pentru Lily”. Debutul editorial l-a avut cu volumul de nuvele „Ulița copilăriei” (1923). Este legat, ca și fratele său Păstorel Teodoreanu, eminent epigramist, de grupul Viața Românească, tutelat de Garabet Ibrăileanu. Prima descoperire a noului scriitor în mediul literar ieșean aparține lui Demostene Botez. Pe acesta, Ionel Teodoreanu îl cunoștea încă din anii de liceu. Fiind unul din animatorii Însemnărilor literare – de sub conducerea directă a lui Mihail Sadoveanu și George Topârceanu – și deja colaborator al lui Garabet Ibrăileanu, Demostene Botez îl prezintă marelui critic pe mai tânărul său prieten. Tenacitatea lui Garabet Ibrăileanu de a-l susține pe Ionel Teodoreanu, în care vedea un membru al grupării de la Viața Românească cu drepturi egale față de ceilalți, se sprijinea nu atât pe valoarea intrinsecă acordată „Jucăriilor pentru Lily”, cât pe speranțele mari pe care și le pune în viitorul artistic al protejatului său. Speranțele criticului nu sunt înșelate, și încă din primul an al noii ei apariții Viața românească începe să aibă în Ionel Teodoreanu pe unul dintre colaboratorii ei tot mai activi și mai de valoare.

Anii 1920, 1921, 1922 și 1923 nu sunt deosebit de productivi, căci în acest răstimp scriitorul publică destul de puțin: povestirile ce vor intra în volumul „Ulița copilăriei” și alte câteva ce nu vor rămâne decât în paginile revistei Viața românească, la care se adaugă traducerea articolului „Amintiri despre Tolstoi” al lui Maxim Gorki.

Începând cu anul 1924 însă, Ionel Teodoreanu începe lucrul la trilogia „La Medeleni”, publicând succesiv în revista Viața românească, până în anul 1928, părți ale celor trei volume ce compun acest roman. Critica a subliniat prospețimea condeiului său în evocarea copilăriei și a adolescenței exuberante. Criticul literar George Călinescu îi ironiza stilul încărcat, ușor baroc, poreclindu-l "Metaforel" și îi desființează în „Istoria literaturii române de la origini și până în prezent” cele trei romane ale ciclului „La Medeleni”. Călinescu creează chiar și un verb pentru a desemna stilul lui Teodoreanu, a "medeleniza". Presărând cele trei părți ale cărții cu întâmplări din propria viață, se pierde subtil în analiza sufletului omenesc. Creează câteva tipuri memorabile de fete (Olguța, Monica) 

În ciuda ironiilor lui Călinescu se poate spune că romanul emană viață, învăluindu-și cititorii într-un voal al poeziei sufletului adolescentin.

La doar 30 de ani, Ionel Teodoreanu era deja un nume cunoscut al generației interbelice, un scriitor consacrat, având deja în palmaresul său literar trei volume de largă circulație, ce-l impun atât în fața publicului cât și a criticii, în ciuda unor rezerve ale celei din urmă. Trilogia „La Medeleni” a adus creatorului ei unul dintre cele mai neobișnuite succese, atât de public, cât și de librărie, din câte a cunoscut vreodată un scriitor român. Apariția acestui roman este momentul cel mai de seamă din ansamblul biografiei scriitoricești a lui Ionel Teodoreanu, el intrând sub tutela tiranică a primelor sale scrieri. De acum încolo, el va avea de purtat această povară a gloriei timpurii, așteptările criticii și ale publicului fiind mult mai mari. Chestiunea adecvării viziunii stilistice la problematica particulară a romanului va fi obsedantă pe întregul parcurs al activității scriitorului. „Tirania” stilului „medelenist” va fi pentru unii de-a dreptul neîndurătoare, iar alte maniere, unele în viziunea criticii cu totul facile, îl vor urmări și ele pe Ionel Teodoreanu, ca o fatalitate. În decursul anilor ce urmează după încheierea ciclului medelenist, vitrinele librăriilor vor beneficia de prezența permanentă a scriitorului ieșean. Numeroasele ediții ale Medelenilor vor fi însoțite de noi și noi titluri, romane în primul rând, dar și cărți de amintiri și memorialistică.

Împărțindu-și timpul între baroul avocățesc (după Delavrancea, se pare că Ionel Teodoreanu a fost cel mai de seamă avocat-scriitor din câți au fost în România) și masa de scris, Ionel Teodoreanu va elabora, până prin 1947, aproape în fiecare an câte un volum, vizibilă fiind ambiția sa de a depăși tutela exercitată de propria sa capodoperă, romanul „La Medeleni”.

Puțin cunoscut este faptul că, neîntrerupându-și activitatea de avocat și scriind în această perioadă două ample romane ( „Fata din Zlataust” si „Golia”), ambele în câte două volume, între 1930 – 1933, Ionel Teodoreanu deține postul de decan al Teatrului Național din Iași. Este singura funcție oficială pe care o are de-a lungul vieții. Perioada directoratului lui Ionel Teodoreanu rămâne un moment distinct, prin calitatea sa ridicată, în istoria Teatrului Național. Conștiinciozitatea exemplară și pasiunea nedezmințită, dublată de o remarcabilă competență, caracterizează în cel mai înalt grad persoana tânărului director.

Tentativele sale de emancipare, convertite în opere de distinctă originalitate sunt primite cu entuziasm de cititori. Prin compensație față de duritatea și prozaismul vieții de după primul război mondial, anumite categorii de cititori se abandonează spiritului tumultos, vital, dar și traversată de marile nostalgii ale adolescenței pierdute. Până la plecarea sa definitivă la București (1938), Ionel Teodoreanu a scris aproape anual un roman, unele considerate inconsistente, fiind respinse de critică („Crăciunul de la Silvestri”, 1934, „Secretul Anei Florentin”, 1937), iar altele, scrise fie sub semnul unei fericite inspirații lirice („Lorelei”, 1935), fie sub acela al unor ambițioase tentative de înnoire („Arca lui Noe”, 1936). Ionel Teodoreanu este considerat un minunat evocator al vieții și gândirii copiilor și adolescenților, dar Garabet Ibrăileanu îl numea pe drept „scriitorul unei generații” (scriitorul generației sale).

Ionel Teodoreanu este și evocatorul orașului Iași, oraș în care s-a născut și a trăit până în anul 1938. Acțiunea a aproape fiecărui roman se desfășoară în „dulce Târgul Ieșului” (așa cum a fost numit de autor) sau este măcar amintit. Deși unul din cei mai fanatici îndrăgostiți de bătrânul oraș moldovean, un paradoxal antiieșenism se afirmă încă din perioada Medelenilor, pentru ca în romanul „Bal mascat” fenomenul să ia forma programatică a unui rechizitoriu. Aceste sentimente, dar și mutarea Vieții românești la București, plecarea pe rând a celei mai mari părți din mebrii grupării tot aici și dureroasa moarte a lui Garabet Ibrăileanu, la care se adaugă sfârșitul tatălui său, Osvald Teodoreanu în 1937, vor contribui toate la decizia de a părăsi Iașul în favoarea Bucureștiului.

La București își continuă firește atât activitatea literară, cât și pe cea de avocat. Odată cu stabilirea în București, însăși propria biografie ieșeană devine sursa de inspirație pentru una din direcțiile cele mai interesante ale operei lui Ionel Teodoreanu: memorialistica. Începutul este făcut de volumul „În casa bunicilor” (1938), spre a fi continuat de „Masa umbrelor” (1941) și de „Întoarcerea în timp” (1946). Scrierile ce urmează în această perioadă nu contrazic în esență structurile permanente ale personalității sale. Din perspectiva biografiei artistice nu se poate vorbi de o perioadă bucureșteană, după cea ieșeană. Este adevărat că unele din romanele acestor ani, fie în întregul lor („Hai Diridam” și „La porțile nopții”, 1946, „Zdrulă și Puhă”, 1948), fie fragmentar („Tudor Ceaur Alcaz”, 1940 – 1942), vădesc o accentuată preocupare de înnoire tematică, de abordare a tipologiilor și de creionare a cadrului de loc și timp, ce trimit direct la resursele oferite de imaginea existențială a capitalei. În ciuda unor vehemente contestații ale criticii, scriitorul își urmează cu aceeași fidelitate propriul destin artistic, fiind și acum tot atât de productiv. Notorietatea sa publică nu suferă cu nimic, iar consacrarea sa „oficială” prin introducera în manualele școlare, în antologii și culegeri, după cum și prin unele transpuneri în alte limbi, continuă netulburată. Prieteniile literare mai vechi sau mai noi se continuă și ele, fiind apropiat de Sadoveanu, Tudor Arghezi, Al. A. Philippide, Adrian Maniu, Cezar Petrescu, Ion Pillat, Demostene Botez, Perpessicius, Tonitza, etc. Din marele număr de romane pe care prozatorul le publică între 1939 și 1948, singurul care se detașează prin reala sa valoare este „Prăvale Baba” (1940), acesta împreună cu cele trei cărți de amintiri și volumul de poeme postume „La porțile nopții” (după romanul cu același titlu) încheind în chip fericit traiectoria sinuoasă a creației lui Ionel Teodoreanu. Din păcate, în anii în care a mai trăit după cel de-al Doilea Război Mondial, scriitorul nu s-a mai făcut remarcat prin alte tentative de roman.

Întrebat ce prozatori din generația ivită după cel dintâi război mondial i-au reținut atenția, Liviu Rebreanu menționa printre primii, pe Ionel Teodoreanu: „căruia îi transmit salutul și mulțumirea mea pentru toate paginile pe care le-a scris și pe care le-am citit cu atât mai mare plăcere cu cât eu nu le-aș fi putut scrie niciodată”

Romane publicate

·         La Medeleni, vol. I-III (1925–1927)

·         Turnul Milenei (1928)

·         Bal mascat (1929)

·         Fata din Zlataust (1931)

·         Golia (1933)

·         Crăciunul de la Silivestri (1934)

·         Lorelei (1935)

·         Arca lui Noe (1936)

·         Secretul Anei Florentin (1937)

·         Fundacul Varlamului (1938)

·         Prăvale Baba (1939)

·         Ce-a văzut Ilie Pânișoară (1940)

·         Tudor Ceaur Alcaz, vol. I–IV (1940–1943)

·         Hai-Diridam (1945)

·         La porțile nopții (1946)

·         Să vie Bazarcă (1947, apărut postum in 1971)

·         Zdrulă și Puhă (1948)

Scrieri cu caracter memorialistic

·         Ulița copilăriei (1923)

·         În casa bunicilor (1938)

·         Iarbă (1938)

·         Întoarcerea în timp(1939)

·         Masa umbrelor (1946)

Joc de iarnă

Oraşul era acelaşi

Exact

Halucinant de intact

Vitrinele toate,

Gălbui luminate,

La fel desuete şi decolorate

Pe străzile goale

Aceleaşi! cu umbră în ele şi şoaptă ferită perechi provinciale

Alene ningea,

Dar cădea cu vechimi noua nea,

Turbure, sură, deasă,

Ninsoarea sporea îmbulzită, lânoasă

Din ea.

Iarna în alb mătăsos ca o raclă-o mireasă.

Copii

Clădeau un om de omăt cu vrăbii în pumni şi în glasuri zurlii.

Lunar

Omul creştea bulbucat şi cu ochi ca de zar.

De ce

Îmi vine deodată atâta pustiu de melancolie?

Ai cui sunt? Ai mei?

Genunchii aceştia grei?

Iată-mă alb ca o navă în ceaţă,

Ivit în oglindă, faţă în faţă.

Cine e omul acesta nins?

M-am scuturat de omăt,

Dar nimic nu cădea fumuriu

De pe fiinţa nălucă, pe pragul pustiu

Eram eu – nu nins –

Singur, bătrân, învins.

Neauzit de încet,

Moartea clădise din mine un om de omăt.

La Porţile Nopţii

Am ajuns? Mi-s tălpile sânge

De-atâta pustie de cale,

Stau frânt, aşteptând pe prag de prăpastie în umeda vale.

Nici pisc. Nici stea. Nici vultur. E tare-ntuneric. Nimic nu răsare: nici licăr, nici zare.

Ce vuie-n adâncuri? Tăcerea? Prăpădul? Ori zvon de urale?

O, Tată-al speranţei, te-ntreb, Tu răspunde-mi:

Sunt Portile Nopţii? Sau Porţile Tale?

* * *

Îţi mulţumesc adânc, pământ,

că mi-ai dat viaţă să te- avânt!

eram hain, eram flămând

şi iată-s înflorit şi blând.

e ceas sfâşietor de sfânt,

s-aud doar frunzele umblând.

Florenta Albu

Biografie

Florența Albu (n. 1 decembrie 1934, satul Floroaica, comuna Vâlcelele, județul Călărași - d. 3 februarie 2000 la Spitalul Fundeni, București) a fost un poet român.

1948 - 1952 Liceul Gheorghe Șincai București

1952 - 1957 Facultatea de Filologie

1963 - 1965 angajată la ziarul Scânteia tineretului

1965 - 1995 angajată la revista Viața românească

Viața artistică

Între anii 1953-1955 frecventează cenaclul Theodor Neculuță;

1955 - debutează în publicistică la revista Tânărul scriitor;

1959 - nu i se permite publicarea unui volum cu versuri dedicate Bărăganului;

1961 - publică volumul Fără popas;

1962 - publică volumul de reportaje Câmpia soarelui.

Alte volume: Măști de priveghi (1968), Arborele vieții (1971), Petrecere cu iarbă (1973), Elegii (1973), 65 poeme (1978), Kilometrul unu în cer (1988), Himera nisipurilor, Roata lumii, Euri posibile, Zidul martor, jurnal ținut în secret între 1970 și 1990 (1994), Aurolac^[1] (1997) Prezentă în: Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

Despre creația sa și-au spus părerea de-a lungul timpului: Iorgu Iordan, Ion Băieșu, Marin Preda, Maria Banuș, Nicolae Manolescu, Dan Cristea, Lucian Raicu, Eugen Simion, Gabriel Dimisianu, Laurențiu Ulici, etc. Este calificată de^[2] „fiică a Bărăganului, înrudită spiritual cu Ștefan Bănulescu și Marin Preda”.

Florența Albu a încetat din viață la 3 februarie 2000 la Spitalul Fundeni, mormântul ei aflându-se în comuna Gruiu, județul Ilfov.

Casa Veche

...Nu deschide. O sa privim prin geam,

apropiind palmele în dreptul ochilor:

pe masa, ramasi, ochelarii -

prin ei lucrurile se uita la noi

- au mai îmbatrânit, îsi spun, vazându-ne

si se-nfioara-n timpul lor lemnos.

În armonica veche

traieste înca valsul -

parintii nostri au dansat odata

cu chipurile din fotografii;

atinge-i clapele cu pleoapa,

lasând în lumina dinauntru a lacrimei

tineretea parintilor.

Se-aude înca glasul lucrurilor -

nu trebuiesc atinse -

oricum, nu mai au sunete noi;

prin ochelarii uitati pe masa

se uita vremea la noi. 

 Mainile

Mâinile repetau gesturile,

- tata semana, sapa,

aprindea focul,

prefira samânta dintr-o mâna în alta,

strângea, risipea,

mângâia - niciodata n-am sa stiu

ce mângâia, plecând -

închidea poarta

si nu întorcea nici un semn

pentru noi, ramasii în prag.

Cuvintele murisera întâi,

mai traiau gesturile,

mâinile repetându-le pâna la istovire,

îndreptându-le înca,

încet, cu grija, cu sfintenie -

asa se taie pâinea, asa se seamana,

asa se aprinde focul;

pâna la gratie si abstract,

pâna la sensul definitiv:

Semanatul,

Mângâierea,

Închinaciunea,

Închisul portii.  

 Si Noptile

stiam,

se linistea vântul

si luna trecea peste viile-n floare

storcându-le-n cupe

polenuri astrale.

Încet, adânc, tacut

trecea luna

peste florile viei,

peste inima mea

si-n padurea salcâmilor

privighetori începeau

noaptea lor alba de cântec.

Toate erau frumoase si pline

si ochiul mare al mortii

se uita din vârful lumii

la mine.

În jurul lui - dorinti, iubiri,

privighetori si flori de vie,

si ploi lunare, si visari

cresteau concentric, pâna sus -

dar razbatea din toate ochiul,

atât de calmul

ochi al mortii.