8. /25 FEBRUARIE 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
ENRICO CARUSO
| Enrico Caruso | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Enrico Caruso  |
| Născut | Provincia Napoli, Campania, Italia[1] |
| Decedat | (48 de ani)[2][3][4][5] Napoli, Regatul Italiei[6][7] |
| Înmormântat | Italia |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer pulmonar) |
| Părinți | Marcellino Caruso[*][8] Anna Baldini[*][8] |
| Căsătorit cu | Dorothy Parks Benjamin[*] |
| Copii | Gloria Grazianna Victoria America Caruso[*] Enrico Caruso Jr.[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Regatul Italiei |
| Ocupație | cântăreț de operă cântăreț |
| Locul desfășurării activității | New York City (–)[9] Napoli[9] |
| Limbi vorbite | limba italiană[10] |
| Activitate | |
| Alte nume | Karuzo, Enriko |
| Gen muzical | Operă |
| Tipul de voce | spinto tenor[*] |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Case de discuri | Victor Talking Machine Company[*] |
| Premii | Premiul Grammy pentru întreaga carieră[*] Stea pe Hollywood Walk of Fame[*] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Enrico Caruso (n. 25 februarie 1873 – d. 2 august 1921) a fost unul dintre cei mai faimoși tenori din istoria operei. Caruso a fost cel mai popular cântăreț în toate genurile muzicale ai primilor 20 de ani ai secolului 20 și unul dintre pionierii muzicii înregistrate. Înregistrările numeroase ale repertoriului său, precum și vocea sa extraordinară, cunoscută pentru frumusețea și intensitatea sa, atât pentru registrul său vocal, dar și pentru forța și amplitudinea sa, au făcut din Enrico Caruso una din cele mai cunoscute personalități artistice ale timpului său.
Enrico Caruso - The Greatest Recordings of Italy's greatest tenor
DAN MIZRAHY
| Dan Mizrahi | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | București, România |
| Decedat | (83 de ani) București, România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | pianist |
| Limbi vorbite | limba română limba ebraică |
| Activitate | |
| Instrument(e) | pian |
| Modifică date / text | |
Dan Mizrahi, alternativ Dan Mizrahy, (n. 28 februarie 1926, București – d. 25 februarie 2010, București) a fost un pianist român.[1]
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut la București ca unul din cei doi copii ai lui Moscu Mizrahi, descendent al unei vechi familii de evrei sefarzi și al Henriettei născută în familia așkenază Schoenfeld. Bunicii din partea tatei erau ceasornicarul Avram Mizrahi, născut la Varna și stabilit din copilărie la București, și Lucia Sara. Tatăl a fost un veteran al armatei române din primul război mondial. [2] Dan Mizrahy a studiat pianul de la 4 ani. La 9 ani a intrat, cu dispensă de vârstă, la Academia de Muzică din București, ca student al Aureliei Cionca; printre profesorii săi s-au numărat Mihail Andricu și Faust Nicolescu.
În 1941 a fost exmatriculat ca urmare a promulgării legislației rasiale și a luat drumul pribegiei. În martie 1941, doar cu un rucsac în spinare, la 15 ani, a emigrat în Palestina, unde a fost repartizat într-o școală de agricultură, la grădinărit. A avut șansa ca la o serbare care avea loc în incinta școlii, la puține săptămâni după sosire, să pună mâna pe acordeon să cânte[3] și să fie remarcat, astfel că, în toamna acelui an, este admis la Academia de muzică din Ierusalim, unde studiază pianul, pedagogia, formele, armonia, istoria muzicii, sub îndrumarea lui Alfred Schroeder, asistent al pianistului Artur Schnabel [1]. A absolvit în 1944, iar în 1945 a susținut examenele pentru bacalaureatul britanic.
În toamna anului 1945 s-a repatriat în România. I s-au echivalat studiile din Palestina, a urmat Academia din București, absolvind în 1948 cu media 10. A efectuat studii particulare de compoziție cu Mihail Jora. Din 1946 și-a început cariera solistică, iar din 1949 și pe cea de profesor de pian (la actualul Liceu „Dinu Lipatti”).
În timpul regimului comunist, în perioada 1951-1953, a fost arestat pentru „reeducare”. A fost ținut la arest timp de trei ani, fără a fi judecat pentru vreo vină și fără a fi condamnat. Peste 400 de zile și le-a petrecut în celule situate sub pământ.[4] La 30 ianuarie 1954 și-a reluat activitatea concertistică, sub bagheta lui Sergiu Comissiona. La sfârșitul aceluiași an a cântat pentru prima oară în România lucrări de George Gershwin.
Activitate[modificare | modificare sursă]
Dan Mizrahi a fost membru de onoare al Uniunii Interpreților, Coregrafilor și Criticilor Muzicali, iar în 1997 deținător al Premiului Criticii Muzicale „Mihail Jora”. De asemenea, a fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor.
Din anii '60, Mizrahi a abordat compoziția, cu precădere în genurile vocale - romanță, lied, cor sau muzică ușoară; în acest domeniu a obținut de nouă ori titlul de laureat la Concursul de creație „Crizantema de aur”.
În 1968 la Opera Națională Română s-a organizat o seară de balet Gershwin, în cadrul căreia Dan Mizrahi a susținut partea solistică a pieselor Preludii și Rhapsody in blue.[5]
La sfârșitul anului 1997 și începutul lui 1998 a întreprins un turneu de conferințe-concert la colegii și universități din șase state din SUA, incluzând orașe importante, ca New York și Washington, D.C.[5].
În lunga sa carieră, Dan Mizrahi a cântat Rhapsody in Blue, în varianta cu orchestră, de aproape 200 de ori, iar Concertul în fa l-a cântat de peste 100 de ori, acestora alăturându-li-se Rapsodia a II-a și Variațiunile simfonice "I Got Rhythm" în cadrul Integralei lucrărilor pentru pian și orchestră de George Gershwin[6], editată pe disc compact în anul 2002.
În anul 2005 și-a lansat cartea autobiografică „Așa a fost.”
Dan Mizrahi a încetat din viață la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București.
Înmormântarea a avut loc pe data de 26 februarie 2010 la Cimitirul Evreiesc de Rit Sefard de la Bellu.[7]
Distincții[modificare | modificare sursă]
- Premiul Criticii Muzicale Mihail Jora, 1997[5]
- Premiul Iosif Sava pentru întreaga activitate artistică decernat de Federația Comunităților Evreiești din România, 2003[5]
- Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria B - "Muzică", în semn de apreciere a talentului muzical deosebit care a dus la realizarea unor lucrări componistice de certă valoare, pentru promovarea muzicii românești pe plan internațional, 2004[8]
- Premiul Haim și Sara Ianculvici la Haifa[5].
Scrieri[modificare | modificare sursă]
- Mizrahy, Dan (). Așa a fost. București: Editura Hasefer. ISBN 973-630-085-4.; Reeditare 2009, cuvânt înainte de Grigore Constantinescu ISBN 978-973-630-200-8
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu