8. /27 FEBRUARIE 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT; INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
MARIN CONSTANTIN
| Constantin Marin | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Urleta, Bănești, Prahova, România |
| Decedat | (85 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | compozitor dirijor |
| Limbi vorbite | limba română |
Modifică date / text  | |
Constantin Marin (n. , Urleta, Bănești, Prahova, România – d. , București, România) a fost un muzician, compozitor și dirijor de ansamblu coral român, fondator, dirijor și director pe viață al Corului Național de Cameră Madrigal 47 de ani, între 1963 și 2011. A fost un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională românească. Activitatea sa a fost apreciată entuziast de critici muzicali din întreaga lume, fiind distins cu numeroase premii și distincții interne și internaționale.
Uneori numele său a fost scris Marin Constantin (Marin este numele său de familie).
Și fiul său, Ion Marin, a devenit tot dirijor (austriac).
Studii[modificare | modificare sursă]
A absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală (secția Dirijat Coral) a Conservatorului de Muzică din București (1944-1949) studiind cu Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Mihail Jora (armonie), Vasile Popovici (istoria muzicii), Florin Eftimescu (pian), Ștefan Popescu (cor), Teodora Stroescu (canto) și Facultatea de Pedagogie, Psihologie și Filozofie a Universității din București (1945-1949), sub îndrumarea profesorilor G.G. Antonescu, Mircea Florian, Dimitrie Gusti, Mihail Ralea, Tudor Vianu.
În 1985 a obținut titlul de doctor în muzicologie la Academia de Muzica Gh. Dima din Cluj-Napoca, sub conducător de doctorat, compozitorul și muzicianul Sigismund Toduță.
În 1994, a fost numit Doctor Honoris Causa la Academia de Muzica Gh. Dima.
Activitate[modificare | modificare sursă]
Dirijor si compozitor, Constantin Marin a fondat Corul Madrigal în 1963 (www.madrigal.ro), fiind un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc precum și muzica tradițională românească.
Înainte de a crea Corul National de Camera "Madrigal," (www.madrigal.ro),Marin Constantin s-a dedicat muzicii, debutând ca dirijor de coruri studențești și de amatori precum Corul Universității și Corul Sindicatului Învățământ din București (1949-1951). A fost asistent la Facultatea de Filosofie din București (1948-1952). Din 1954 a fost șeful sectorului muzical în Casa Centrală a Creației Populare (1954-1955), director general, dirijor al Ansamblului UTC din România (1951-1974), director adjunct al Direcției muzicii din Ministerul Culturii (1960-1965), apoi profesor la catedra de dirijat de cor la Conservator (din 1960, iar în ultimii ani profesor consultant). Între 1966-1969 a fost directorul general al Operei Române.
Maestrul Constantin Marin a fost membru al Uniunii Compozitorilor (din 1956), fiind autorul multor piese corale. A fost fondator al Corului Universității din București (1948), a Capelei Corale "Gheorghe Cucu" (1958) și al Corului Național de Cameră Madrigal (1963).
Din 1963 până la moarte, Marin Constantin a fost dirijor și director pe viață al Corului Național de cameră Madrigal. Din 7 iulie 1963, când a avut loc primul concert la Brașov, a fost dirijorul, fondatorul și directorul Corului „Madrigal” al Conservatorului București, un ansamblu de excepție, care s-a făcut cunoscut prin numeroase turnee întreprinse de-a lungul anilor în toată lumea. Cu Corul Madrigal a susținut peste 4000 de concerte în țară și în lume, în festivaluri: George Enescu (România), Bordeaux (Franța), Viena (Austria), Handel (Germania), UNICEF (Franța), Toamna Varșoviană (Polonia, Anul Marcian (Veneția, Italia), Primăvara la Praga (Cehia), Musica Antiqua Europae Orientalis (Polonia, Ohridsko Leto și Belef (Belgrad), Olanda etc. Palmaresul Corului National de Camera Madrigal se identifica cu cel al dirijorului sau, Marin Constantin, și întreaga activitate de 47 de ani este mereu împreună. (www.marinconstantin.org).Marin Constantin și corala sa, Madrigal, au prezentat muzica corala românească, tradițională și contemporană, pe cele mai mari scene ale lumii, la Carnagie Hall, în 1969, la sediul Națiunilor Unite (www.uno.org), Mla Basilica San Marco din Veneția în 1994 invitați în An Marcian de Vatican, la Pantheon, de Ziua Națională a României, în 1996, și în săli de spectacole și aule universitare din mai toate țările europene, Japonia, Statele Unite. Câteva filme ale Televiziunii Române documentează câteva turnee, cel mai cunoscut este Madrigal pentru Japonia, realizat de Iosif Sava și Viorel Sergovici în 1991(https://www.youtube.com/watch?v=DpI8WwGYYfg).
Discografie[modificare | modificare sursă]
În 1969 a înregistrat cu Corul Madrigal primul disc de Colinde, la Electrecord, disc care a fost prezentat numai pentru export, ți a fost ascultat în România doar începând din decembrie 1989, în timpul revoluției. Colindele Madrigalului lui Marin Constantin au devenit legendare ți au făcut parte din istoria lui Marin Constantin și a corului său Madrigal, așa cum atesta Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania.
În 1985 a creat și înregistrat zece discuri sub titlul „Arta construcției și interpretării corale” reprezentând teoria sa, psihotehnica, pentru dirijat coral. Cele zece discuri sunt prezentate de Marin Constantin și exemplificările realizate de Corul Madrigal sub conducerea sa, și sunt reeditate de Electrecord în 1995.
Discografia lui Marin Constantin și a Corului Madrigal sub conducerea sa este enormă: 40 de CD-uri și înregistrări cu Corul Madrigal, dintre care majoritatea promovând muzica românească tradițională și contemporan.
Filmografie[modificare | modificare sursă]
A fost subiectul filmului Cântecele Renașterii, de Mirel Ilieșiu care a obținut Palme D'Or în 1969 la Cannes.
A participat împreună cu Corul Madrigal în peste 36 de filme artistice, documentare și de televiziune atât în România cât și în alte țări.
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
Contribuția în domeniul muzicii corale, ca dirijor și compozitor, i-a fost recunoscută prin premii și distincții: premii la Concursul internațional al Festivalului Mondial al Tineretului (București -1953, Moscova -1957, Viena -1959), Premiul Criticii Muzicale Germane (Germania, 1971), „Il Sagitario d'Oro” (Italia, 1976), Diploma de onoare și Premiul „Grand Due Adolf” (Luxembourg, 1979), Premiul excepțional A.T.M. (1983) pentru tratatul „Arta construcției și interpretării corale” (1983), titlul de „Goodwill Ambasador UNESCO'” (1992), titlul „Omul Internațional al Anului” (1990, 1992, 1994), titlul de „Doctor Honoris Causa” al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca (1994), „Crucea Patriarhală a Sf. Sinod” din România (2000), Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer (2000), Premiul pentru „Vocația măiestriei artistice”, oferit de Fundația Balcanii și Europa (2006). Pentru întreaga activitate este menționat în prestigiosul „The New Grove Dictionary of Music and Musicians”.
A fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[1]
Creația muzicală/artistica[modificare | modificare sursă]
- A fost cel mai semnificativ promotor al muzicii românești contemporane, colaborând cu cei mai importanți compozitori români contemporani: Myriam Marbe, Irina Odagescu; Șerban Nichifor; Cornel Țăranu; Sorin Vulcu; Corneliu Cezar; Dinu Petrescu; Dan Buciu; Mihai Moldovan; Gheorghe Bazavan; Alexandru Pascanu; Pascal Bentoiu, Anatol Vieru; Stefan Niculescu; toți oferind lucrări cu dedicație pentru Marin Constantin și Corul Madrigal. Cele mai multe lucrări s-au cântat în prima audiție la Festivalurile George Enescu (www.enescu.ro) din 1964 până în 2009.,
- Compoziții: Majoritatea compozițiilor se împart în trei categorii: coruri patriotice, coruri de copii, și coruri mixte reflectând tradițiile românești. Colecțiile de compoziții sunt cuprinse în special în colecția CORURI. București, Edit. Muzicală, 1987 (Cuprinde: a). CORURI PENTRU COPII: TOȚI COPIII ROMÂNIEI; CĂLĂUZA NOASTRĂ; CÂNTEC PENTRU PACE; CÂNTEC PENTRU COPII; TREPTELE ȚĂRII; POMIȘORUL; HORA MARE; ÎN VACANȚĂ; b). CORURI MIXTE CU ACOMPANIAMENT DE PIAN: MEREU ÎNAINTE; SLAVĂ ȚIE, ROMÂNIE; PARTID STEGAR; TINERI NI-S ANII; STUDENȚIE, STUDENȚIE; MÂNDRU SUNT DE TINE, BUCUREȘTI; COLIND PENTRU ȚARA MEA; POPORULUI SLAVĂ; c). CORURI MIXTE A CAPPELLA: SUITĂ PRAHOVEANĂ; HORĂ LA ROMÂNI; CÂNTEC DE LEAGĂN; CÂNTEC DE DOR; RIDICĂ-TE, NEGURIȚĂ!; DÂMBOVIȚĂ, APĂ DULCE, IN MEMORIAM; HETEROS – studiu coral heterofon); PESTE PLAIUL ROMÂNIEI, cor mixt, versuri de Viorel G. Cozma; RÂNDURI LA OASTE, cor mixt, versuri de Ion Socol
- Ultimele sale compoziții au fost: HETEROS (1989), poem coral heterofon, cor mixt (Electrecord, MUZICĂ CONTEMPORANĂ I – ELCD 131);OM DE GHEAȚĂ (1991) , cor mixt, versuri de Adrian Păunescu; GORUNUL (1992) , cor mixt, versuri de Lucian Blaga. După Viorel Cosma - Muzicieni români. Lexicon.
Profesioniştii cu Marin Constantin (@TVR1)
| Elena Theodorini | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [4][1] Craiova, Țara Românească[1] |
| Decedată | (68 de ani)[1] București, România[1] |
| Părinți | Theodor Teodorini Ana[2] Maria[3] Teodorini |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | cântăreață cântăreață de operă |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Studii | Conservatorio di Musica Giuseppe Verdi[*] |
| Tipul de voce | soprană[1] mezzo-soprană |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Modifică date / text | |
Elena Theodorini (nume de fată: Elena de Mortun, n. ,[4][1] Craiova, Țara Românească[1] – d. ,[1] București, România[1]) a fost o mezzo-soprană și soprană română. Elena Theodorini a fost prima cântăreață din România care a pășit pe scena teatrului Scala din Milano.[necesită citare]
Biografia[modificare | modificare sursă]
Copilǎria[modificare | modificare sursă]
Elena Theodorini, ultima divă a secolului al XIX-lea și prima divă a României, s-a născut pe 25 martie 1857, la Craiova. Era nepoata actorilor Ion Vlădicescu și Raluca Stavrescu și verișoara primară a Aristizzei Romanescu. A început studiul muzicii și al pianului la vârsta de șase ani în orașul natal.
La 14 ani a plecat în Italia, fiind admisă la Conservatorul de la Milano, la clasele de canto și de pian, unde a studiat cu pianistul și compozitorul italian Adolfo Fumagalli.
Debutul[modificare | modificare sursă]
În 1877 a debutat ca solistă cu tenorul Armando di Gondi în Maria di Rohan de Gaetano Donizetti la Teatrul Municipal din Cuneo. În mod gradual, timbrul vocii sale s-a transformat, trecând de la gamma contralto la cea de mezzosoprană[5].
În următorii doi ani interpretează diverse roluri de mezzosoprană în Alessandria, Livorno, Pisa, Chieti și la Opera din București. În 1879 debuteazǎ la Teatro dal Verme în rolul Mariei din La Fille du Regiment ("Fiica regimentului") de Gaetano Donizetti și în rolul lui Rachel, din opera Evrea ("La Juive") de Jacques Fromental Halévy.
Pe data de 20 martie 1880, la vârsta 22 ani, își face apariția pentru prima oară pe scena Teatrului La Scala din Milano, în rolul Margueritei din opera Faust de Charles Gounod, devenind prima româncǎ care a cântat pe această scenă. În 1881 interpretează rolul Valentinei în Les Huguenots de Giacomo Meyerbeer.
Consacrarea[modificare | modificare sursă]
Cariera sa devine înfloritoare în urma premierei mondiale a operei Bianca da Cervia de Antonio Smareglia, din 1882, pusǎ în scenǎ în vechiul Teatro Colón din Buenos Aires, unde Elena Theodorini apare alături de tenorul dramatic Francesco Tamagno.[6][7][8]
În perioada 1890-1891 a cântat din nou la Teatro alla Scala în opera lui Stanislao Gastaldon Mala Pasqua, bazatǎ, ca și Cavalleria Rusticana pe o nuvelǎ a lui Giovanni Verga.
În anul 1905 dǎ lecții de canto la Académie Lyrique din Paris, având ca elevi pe Edgar Istraty și Zina Brozia. În 1909 Elena Teodorini pǎrăsește Parisul și pleacă în Sud America, dând concerte la Montevideo, capitala Uruguayului. În toamna lui 1909 fondează Academia Theodorini împreună cu Hariclea Darclée și Titta Ruffo. Are ca studenți pe: Jole Lancelotti, Ofelia Villafane, Ada Giribone, Luisa V.de Kühn, Inocencia de Arce, Dellia Marteneli, Maruja Orbistondo, Emilia Martin, Leticia Rossi, Delia de la Cuesta, Teresina Vitulli, Clotilda Massey de Ortiz, Carolina de Ortega, Angelica Molina Grisol e Alcira Renée Casaglia.
Devine Director al Conservatorului Guvernamental din Buenos Aires în 1915.
Dupǎ anumite luni petrecute la New York și Paris, se întoarce la Rio de Janiero în 1918, an în care fondeazǎ Escola superior de canto “Ars et Vox”, în Avenida Rio Branco No. 90. Printre studenții acestei școli se numără: America Fontes, Bidú Sayão, Irena Baptista, Itala Cortez, Rachel Marques da Silva, Leonor de Rezende, Linda Cardenale, Nanita Lutz, Gloria Sattamini, Alvaro Caminha. Pe data de 6 aprilie 1922, Bidú Sayão cântă Doina Oltului scrisă de Grigore Vasiliu, îmbrăcată în costum popular românesc.
În toamna aceluiași an se întoarce în România, la București, unde fondează Academia Nazională de Lirică. Rămâne în țară până în anul 1923, când pleacă într-o nouă călătorie în Brazilia. Aici organizează un festival în luna iunie, festival în care Bidú Sayão, interpretează încă o dată, cântece din repertoriul românesc.
Decesul[modificare | modificare sursă]
Elena Theodorini se stinge din viață pe data de 27 februarie 1926, la București. În ziua de 16 mai 1995, Fundația Elena Teodorini fixează o placă memorială în marmură la Paris, în Rue de Tocqueville No 25, unde a fost fondată Académie Lyrique Roumaine și reconstruiește complexul memorial ridicat în onoarea cântăreței în cimitirul Sf. Vineri din București, distrus de cutremurul din 1977.
În perioada 1996 - 1997, dar în mod definitiv din anul 2002, cu ocazia aniversǎrii a 30 ani de activitate neîntreruptă, "Teatrul de Operă și Operetă" din Craiova devine Teatrul Liric "Elena Teodorini".
Elena Teodorini - ultima divă din secolul al XIX-lea | EU aleg România (2015)
Elena Teodorini, prima soprană din România care a cântat la Scala din Milano
Elena Teodorini sau Elena de Morţun a fost prima cântăreaţă din România care a ajuns să cânte la celebra Scala din Milano. Când a urcat pe prestigioasa scenă, în 1880, românca avea doar 22 de ani.
Elena Teodorini a rămas în istorie drept prima soprană din România care a cântat la Scala din Milano. Deşi astăzi numele ei este mai puţin cunoscut, în epoca sa de glorie românca a fost aplaudată şi adorată nu doar în România, ci şi în Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Rusia, la Viena, în America Latină. S-a născut pe 25 martie 1857 la Craiova într-o familie de artişti. Elena Teodorini a fost fiica lui Theodor şi a Mariei Teodorini şi nepoata actorilor Ion Vlădicescu şi Raluca Stavrescu. Marea actriţă Aristizza Romanescu a fost verişoara ei primară.
La vârsta de şase ani, Elena Teodorini cânta la pian şi promitea o carieră artistică. La doar 14 ani a plecat să studieze la Conservatorul de la Milano, unde a făcut cursuri de canto şi pian. A avut parte de un debut timpuriu. În 1877, la doar 20 de ani a debutat ca solistă la Teatrul Municipal din Cuneo. În următorii ani a cântat în Italia şi România.
Pe cea mai râvnită scenă din lume, la 22 de ani
La doar 22 de ani, Elena Teodorini avea să urce pe cea mai râvnită scenă din lume, Scala din Milano, devenind astfel prima româncă acceptată de teatrul liric italian şi cea mai tânără solistă care urcase până atunci pe prestigioasa scenă. A interpretat rolul Margueritei din opera „Faust” de Charles Gounod. Prestaţia sa a impresionat publicul, care a aplaudat necontenit timp de 15 minute.
Ilustraţie din 1882
A continuat să cânte în România, Spania, Austria, Franţa, America Latină, Rusia, fiind ovaţionată pe marile scene ale lumii. Cariera sa pe scenă s-a oprit în 1903, când a luat decizia de a se dedica carierei pedagogice. A plecat în Brazilia şi a predat în Rio de Janeiro. A lucrat ca pedagog la Paris, Buenos Aires şi Bucureşti. Revenită în ţară, după 1908, şi-a cheltuit resursele proprii pentru a reface teatrul din Craiova, care fusese întemeiat de tatăl ei.
Pedagog în Argentina şi Brazilia
În 1909, Elena Teodorini a plecat în America de Sud. Aici a cântat şi a lucrat ca pedagog, devenind director al Conservatorului Guvernamental din Buenos Aires în 1915. A plecat apoi în Brazilia, unde, la Rio de Janeiro, a fondat o şcoală de muzică. În România a revenit în 1922, înfiinţând la Bucureşti Academia Naţională de Lirică. A făcut o ultimă călătorie în Brazilia în 1923, organizând aici un festival festival de muzică. S-a stins din viaţă pe 27 februarie 1926.
Foto sus: Elena Teodorini, fotografiată de Antoni Esplugas (© Government of Catalonia. National Archive of Catalonia, Spain - Public Domain)
MUZICĂ PENTRU SUFLET:
1.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu