1. /30 MARTIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri

Evenimente

·         598: Triburile avaro-slave ridica asediul cetatii Tomis din Dobrogea de azi, fiind alungate de armatele bizantine comandate de generalul Komentiolos. Conducatorul lor, Bayan I se retrage la nord de Dunare. Campaniile din Balcani ale imparatului Mauriciu (care a domnit intre anii 582-602) au fost o încercare de a apăra provinciile balcanice ale Imperiului Roman de Est de invaziile avarilor si slavilor. Maurice a fost singurul împărat roman de Est, cu excepția lui Anastasie I, care a facut tot posibilul sa intareasca frontiera de nord împotriva incursiunilor barbare. Un tratat de pace favorabil cu Persia în 591, i-a permis lui Mauriciu să mobilizeze in Balcani trupele cu experiență care participasera la razboaiele cu persii, ceea ce a condus la obtinerea unui șir de succese ulterioare. Retrospectiv, aceste campanii au fost ultimele din seria de campanii romane împotriva barbarilor pe Rin și Dunăre, întârziind efectiv infiltrarea slavă in Balcani timp de două decenii.

·         1392: Prima atestare documentară a orașului Roman, în timpul lui Roman I Mușat al Moldovei. Numele oraşului a fost preluat de la domnul Moldovei Roman I Muşat, considerat întemeietorul oraşului. Roman I, numit şi Roman Muşat de unii istorici, a fost domn al Moldovei după moartea fratelui său Petru al II-lea, urcând pe tron cândva în intervalul decembrie 1391 – martie 1392, sfârşitul domniei sale fiind în decembrie 1394. A fost fiul voievodului Costea şi al Muşatei.

·         1492 - Regii spanioli Ferdinand Catolicul şi Isabella semnează, după eliberarea întregii ţări de sub dominaţie maură decretul privind expulzarea evreilor şi maurilor în cazul refuzului convertirii

·         1533: Thomas Cranmer devine Arhiepiscop de Canterbury. Thomas Cranmer (2 iulie 1489 – 21 martie 1556) a fost arhiepiscop de Canterbury în timpul domniilor regilor Angliei Henric al VIII-lea și Eduard al VI-lea. Lui se pare că i se datorează scrierea și compilarea primelor două Cărți de rugăciune comună, care au stabilit structura de bază a liturghiei anglicane pentru secole și au influențat limba engleză prin expresiile și citatele din ele. El a fost unul din primii martiri anglicani, ars pe rug în 1556 pentru erezie. Este comemorat de Biserica Anglicană pe 21 martie.

·         1821: Are loc întîlnirea dintre Tudor Vladimirescu şi Alexandru Ipsilanti pentru divizarea autorităţii în judeţele Munteniei. În ciuda unor grave divergenţe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia judeţele Valahiei dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia şi judeţele Valahiei de cîmpie, sub cea a lui Tudor Vladimirescu. Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladimir – d. S.V. 7 iunie 1821 Târgoviște) a fost o figură emblematică pentru istoria Țării Românești la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor – in imagine, Portret al lui Tudor Vladimirescu făcut de Theodor Aman după moartea lui Tudor și bazat pe mărturiile Pandurilor. Alexandru Ipsilanti (n. 12 decembrie 1792, Constantinopol – d. 31 ianuarie 1828, Viena), conducătorul organizației Philiki Etaireia din 1820. Era fiul domnului Constantin Ipsilanti al Munteniei.

·         1830: S-au încheiat lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituționale de pe teritoriul României. Regulamentele Organice, adoptate în 1831 în Muntenia şi în 1832 în Moldova, ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol, au consfinţit o puternică influenţă a Imperiului Rus în Principatele române. Cu toate criticile care se aduc acestui document, nu poate fi ignorat faptul că el a consacrat pentru prima oară principiul separaţiei puterilor şi a favorizat dezvoltarea noilor relaţii economice. De fapt, el a înlocuit arbitrariul puterii domnitorilor şi a introdus norme şi instituţii moderne de organizare a statului. Regulamentele organice integrează astfel proiectele anterioare de organizare a vieţii statale, iar sub acest nume modest, ele reprezintă, în opinia lui Nicolae Iorga, o adevărată Constituţie. Ţarul Nicolae l-a însărcinat pe Contele Pavel Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), ofiţer energic şi bun administrator, cu  transpunerea în practică a prevederilor tratatului de la Adrianopol. El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti. De atunci şi pînă la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, el a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate. Deşi multe dintre acţiunile sale au fost etichetate de contemporani ca revoluţionare, el nu a dorit să răstoarne ordinea socială existentă, ci s-a străduit să o menţină prin precizarea drepturilor şi îndatoririlor tuturor claselor şi prin asigurarea mecanismului administrativ şi legal, necesar apărării acestora. Cea mai importantă realizare a sa a fost, fără îndoială, elaborarea unei legi fundamentale pentru fiecare Principat. Regulamentele Organice au fost rezultatul srînsei colaborări dintre autorităţile ruseşti şi boierii români. Regulamentele Organice au avut ca obiectiv general întărirea ordinii sociale existente şi menţinerea privilegiilor boiereşti. Ele au asigurat continuarea dominaţiei boierilor în viaţa politică prin recunoaşterea dreptului exclusiv al acestora de a fi reprezentaţi în noua legislatură, prin încredinţarea funcţiilor de conducere în administraţia centrală, prin scutirea lor de plata impozitelor şi prin confirmarea dreptului de proprietate asupra moşiilor lor. Dar autorii Regulamentelor s-au simţit obligaţi să accepte participarea, cel puţin limitată, a clasei de mijloc în conducerea treburilor ţării, înţelegînd importanţa creării unui climat mai favorabil dezvoltării activităţilor economice ale acesteia. Astfel de favoruri nu au fost făcute totuşi ţărănimi, al cărei statut economico-social a rămas la fel de nesigur ca şi înainte. Regulamentele Organice au introdus schimbări în sectoarele guvernamentale din Principate prin modificarea şi desfiinţarea vechilor practici şi instituţii, pe măsură ce funcţiile politice, juridice şi fiscale ale guvernului au devenit mai precise şi mai sistemtice. Regulamentele Organice au introdus înnoiri importante în domeniul administraţiei publice. Un principiu fundamental a constituit separarea puterilor executivă, legislativă şi juridică ale guvernului. În acelaşi timp Regulamentele păstrau tradiţia unui executiv puternic. Astfel, în ciuda noilor puteri acordate legislativului, domnitorul rămînea figura-cheie a sistemului politic. Alt principiu de bază al Regulamentelor era cel al centralizării, concretizat prin controlul asupra problemelor de la sate şi asupra administraţiei urbane pe care îl exercitau oficialităţi numite de guvernul central, subordonate acestuia. Regulamentele conţineau prevederi privind modernizarea şi eficientizarea sistemului fiscal, în mod deosebit în adoptarea unui buget anual bazat pe venituri şi cheltuieli planificate, elaborat de domn şi aprobat de legislativ. Regulamentele sporeau, de asemenea, autoritatea statului asupra Bisericii ortodoxe şi reduceau semnificativ rolul clerului în problemele civile, toate acestea fiind dovezi ale secularizării tot mai mari a societăţii.În ansamblul lor, Regulamentele Organice au deschis calea unor profunde transformări în Principate. Ele au sporit capacitatea guvernului de a planifica activitatea, în special în domeniul finanţelor, oferind astfel garanţii mai concrete decît înainte pentru investiţii şi contracte, condiţii esenţiale ale progresului economic. De asemenea ele au grăbit momentul unirii Moldovei cu Valahia, prin crearea, în cele două ţări, de instituţii politice aproape identice şi prin garantarea cetăţeniei comune pentru locuitorii lor. Totuşi, în ciuda acestor prefaceri, Regulamentele nu au marcat o rupere bruscă de trecut. În multe domenii ale vieţii publice, ele au preluat idei şi proiecte cum ar fi gestionarea raţională a resurselor financiare, propusă de boierii reformatori în deceniile precedente. Concentrarea puterii în mîinile domnului şi extinderea aparatului birocratic în detrimentul administraţiei regionale şi locale erau în deplină concordanţă cu principiile deja fundamentate.Trupele ruseşti au continuat să ocupe Principatele după ce sultanul a aprobat Regulamentele Organice, deoarece ţarul dorea să-l menţină pe Kiseliov în funcţie, pentru a supraveghea transpunera lor în practică. Guvernul rus subvenţionase Regulamentele Organice în primul rînd pentru a cîştiga sprijinul boierilor şi pentru a consolida astfel dominaţia rusă în Principate. Cînd Ţarul a pus capăt ocupaţiei, în 1834, aceasta s-a întîmplat datorită îmbunătăţirii relaţiilor cu Imperiul Otoman şi certitudinii manifestate la Sankt Petersburg că Imperiul Rus îşi crease o poziţie solidă în Principate.

·         1833: La 30 martie (stil vechi), se constituie la Iaşi, Moldova, din iniţiativa medicilor Iacob Stanislau Cihac şi Mihai Zotta Societatea de medici şi naturalişti.

·         1841: Este fondată în Atena, Banca Nationala a Greciei.

·         1842: Anestezia a fost utilizată pentru prima dată, într-o intervenție a chirurgului american dr. Crawford Long.

·         1856: A fost încheiat Tratatul de pace de la Paris, care a pus capăt războiului din Crimeea (1853-1856), tratat care prevedea şi retrocedarea catre Principatul Moldovei de catre Rusia, a sudului Basarabiei. Potrivit clauzelor acestui tratat, Imperiul Rus a retrocedat Principatului Moldova sudul Basarabiei ţariste (Basarabia istorică). Tratatul de la Paris a fost semnat la 30 martie 1856 și a pus capăt, în mod oficial, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Celui de-al Doilea Imperiu Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte. Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia și pretențiile sale de dominație a regiunii.

·         1858: Americanul Hyman Lipman din Philadephia, a înregistrat patentul creionului cu gumă de șters, la 88 de ani după ce inginerul englez Edward Nairne il realizase pentru prima dată.

·         1866: Locotenența domnească publică Proclamația către popor, prin care recomandă alegerea prin plebiscit a principelui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Românilor, cu drept de moștenire și sub numele de Carol I. Guvernul Ghica dă publicității un manifest, la 2 aprilie1866, cu același sens.

·         1867: SUA au cumpărat Alaska și insulele Aleutine de la Rusia cu 7,2 mil. de dolari.

·         1879: Este promulgată legea privind înfiinţarea Academiei Române, continuatoarea Societăţii Academice Române. Societatea Academică Română este declarată Institut naţional, cu denumirea de Academia Română, avînd următoarele secţii:
- Secţiunea literară (literatură, artă, filologie şi filosofie);
- Secţiunea istorică (istorie, geografie şi ştiinţe sociale);
- Secţiunea ştiinţifică (ştiinţele teoretice şi aplicate). Academia Română este cel mai înalt for de știință și de cultură din România. A fost fondată la 1 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită la 1 august 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 Academia Română. Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. Cele mai reprezentative lucrări academice sunt Dicționarul limbii române, Dicționarul explicativ al limbii române, Dicționarul general al literaturii române, Micul dicționar academicși Tratatul de istoria românilor. Academia Română are 181 de membri activi aleși pe viață.

·         1889: A fost înființată prima agenție de presă românească, Agenția Telegrafică a României

·         1899: George Bacovia debutează în revista "Literatorul" din București cu poezia "Și toate", sub semnătura V. George. George Bacovia (n. 17 septembrie 1881 (S.V. 4 septembrie), Bacău – d. 22 mai 1957, București) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.

·         1926: În România, se formează un nou guvern prezidat de maresalul Alexandru Averescu.  Alexandru Averescu (n. 9 martie 1859, satul Babele, astăzi în Ucraina – d. 3 octombrie 1938, București) a fost mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru puținele succese militare ale României. A fost, de asemenea, prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost autorul a 12 opere despre chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului)[1], membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.

·         1929: Este dată în funcțiune linia telefonică directă București - Budapesta.

·         1938: În România, se formează al doilea guvern prezidat de patriarhul Miron Cristea. Generalul Gheorghe Argeşanu înlocuieşte la Ministerul de Război pe generalul Ion Antonescu, retras din guvern întrucît nu era de acord cu măsuri dure împotriva legionarilor. Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite, senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939). În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

·         1945: Al Doilea Război Mondial: Forțele sovietice invadează Austria.

·         1945: A fost promulgată Legea nr.271, pentru purificarea administrației publice, învățămîntului, presei, instituțiilor de presă. Această lege a fost folosită pentru a elimina din viața publică numeroși intelectuali de valoare.

·         1946: S-a înființat Opera de Stat din Timișoara

·         1946: Au fost restabilite relațiile diplomatice cu Iugoslavia; primul ambasador postbelic al României în această țară a fost omul de cultură Tudor Vianu. Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu – d. 21 mai 1964, București) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român. Fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Căsătorit cu Elena Vianu (1911 – 1965). Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Fiica sa, Maria Alexandrescu Vianu, este un istoric al artei antice și arheolog.

·         1951: UNIVAC 1 (Universal Automatic Computer 1), primul computer comercial din lume, este livrat de firma Remington Rand (autori J. Eckert și J. Mauchly) Oficiului de Recensămînt al SUA.

·         1960: Intră în funcțiune prima stație meteorologică automată din România

·         1981: Președintele Ronald Reagan este împușcat în piept, în afara unui hotel din Washington, D.C., de către un vagabond cu probleme psihice, numit John Hinckley Jr.

·         1983: Președintele american Ronald Reagan face cunoscută propunerea adresată sovieticilor, potrivit căreia SUA și-ar limita instalarea de rachete de croazieră Pershing dacă URSS ar face o mișcare asemănătoare.

·         1987: Tabloul "Floarea-soarelui " al lui Vincent Van Gogh s-a vândut cu 39,85 milione de lire sterline.

·         1998 - BMW cumpără Rolls Royce pentru suma de 570 milioane de dolari. Bavarezii au avut o concurenţă acerbă pentru marca de lux britanică din partea Volkswagen A.G., Ford şi a unui fond de investiţii britanic. Grupul din Wolfsburg era principalul favorit pentru cumpărarea Rolls-Royce, spunându-se chiar că au venit cu o ofertă mai generoasă decât a celor de la BMW, dar grupul bavarez a avut un plan de dezvoltare pe placul celor de la Vickers P.L.C., foştii proprietari. La momentul achiziţiei, Rolls-Royce era un constructor destul de mic, producând în jur de 1.900 de maşini anula. BMW şi-a luat însă angajamentul să investească 1,6 miliarde dolari pentru a creşte producţia la 6.000 de unităţi anual. Fanii Rolls-Royce se temeau că pentru BMW este o pălărie prea mare şi că germanii ar putea face modele mai sportive şi mai ieftine, întinând astfel tradiţia. În 1998 Rolls-Royce făceau un singur model Rolls-Royce Sliver Spirit, investiţiile BMW materializându-se în modelul Phantom, un automobil mai puţin tradiţionalist, ba chiar controversat prin abordarea care se dezicea de istorie. şi uimea prin modernism. În prezent gama s-a extins şi număra patru automobile: Phantom, Phantom Drophead Coupe, Phantom Coupe, Ghost.

·         2005: La televiziunea Al Jazeera a apărut o înregistrare cu cei trei români răpiți în Irak. Lângă ei apăreau două persoane mascate cu mitraliere. Marie Jeanne Ion a spus în engleză că răpitorii nu doresc nimic în schimbul lor. Toți analiștii au dedus că este vorba despre o situație atipică de răpire.

·         2009 - În această zi preşedintele Barack Obama trage semnalul de alarmă asupra industriei auto şi somează General Motors şi Chrysler pentru a lua măsuri drastice pentru a primi ajutorul de stat. Preşedintele american a decretat că General Motors va avea la dispoziţie 60 de zile pentru a se restructura prin îndepărtarea liniilor de produs neprofitabile şi reducerea costurilor.Pe 1 Iunie G.M. a fost însă obligată să declare falimentul. În privinţa Chrysler, se specifica faptul că acest constructor este axat prea mult pe gama de modele SU|V şi că sunt prea mici pentru a trece singuri de criză. Astfel Chrysler a găsit ca aliat Fiat, fuzionând cu grupul italian într-un final.

Nașteri

·         1135: S-a nascut Moise Maimonide, filosof, medic si teolog evreu din Evul Mediu; (d. 1204). Este cunoscut și sub numele ebraic de Rabbi Moshe ben Maimon si este considerat cel mai important înțelept al iudaismului din epoca medievala. Opera sa principală, Călăuza șovăielnicilor publicată în limba araba (cca.1190) propune o formulă alegorica de interpretare a textelor sfinte, pentru anularea contradicțiilor dintre învățătura lui Dumnezeu relevată în cartea sfanta a evreilor,Tora si cunoștințele oferite de științele naturii și filosofie. Operele sale au exercitat timp de secole o influență asupra dezbaterilor religioase și filosofice din religiile iudaica si crestina.

·         1326: Ivan al II-lea Ivanovici cel Drept (rusă Иван II Иванович Красный; 30 martie 1326 – 13 noiembrie 1359) a fost Mare Cneaz al Moscovei și Mare Cneaz al Vladimirului între 1353-1359. Până la această dată el a domnit asupra orașelor Ruza și Zvenigorod. A fost al doilea fiu al lui Ivan Kalita și l-a succedat pe fratele său Simeon cel Mândru, care a murit de ciumă.

După ce a succedat fratelui său, din cauza creșterii conflictului cu Hoarda de Aur, Ivan a cochetat scurt timp cu ideea de a abandona tradiționala alianță a Moscovei cu mongolii și să se alieze cu Lituania, o putere în creștere în partea de vest. Această politică a fost abandonată repede și Ivan și-a afirmat loialitatea față de Hoarda de Aur.^[2]

Contemporanii l-au decsris pe Ivan ca pacifist, conducător apatic, care nu a clipit chiar și atunci când Algirdas al Lituaniei a capturat capitala socrului său, Briansk.^[3] De asemenea, el i-a permis lui Oleg din Riazan să ardă orașe aflate pe teritoriile sale. Totuși, clericii ortodocși l-au ajutat să-și consolideze puterea ca Mare Cneaz. El a primit un mare ajutor de la capabilul Alexie, Mitropolitul Moscovei.

Ca și fratele său, Ivan II nu a avut același succes ca tatăl sau bunicul său cu privire la expansiunea teritorială. Cu toate acestea, el a fost capabil să anexeze zone la sud-vest de Moscova, inclusiv zonele Borovsk și Vereia.

A fost înmormântat în Catedrala Arhanghelului Mihail din Moscova.

Ivan s-a căsătorit de două ori. În 1341, Ivan s-a căsătorit cu Fedosia Dmitrievna din Briansk. Ea era fiica lui Dmitri Romanovici, Prinț de Briansk. Fedosia a murit, fără să aibe copii, în toamna anului 1342.

Ivan a rămas văduv timp de trei ani. În 1345 el s-a recăsătorit cu Alexandra Vassilievna Veliaminova. Ea era fiica lui Vasili Veliaminov, primar al Moscovei. Ei au avut cel puțin patru copii:

• Dmitri Donskoi (12 octombrie 1350 – 19 mai 1389); i-a succedat tatălui său ca Mare Cnez al Moscovei
• o fiică căsătorită cu Prințul Bobrok de Volhinia.
• Ivan Ivanovici, Prinț de Zvenigorod (c. 1356 – octombrie 1364).
• Maria Ivanovna.

Jump to navigationJump to search

Ivan al II-lea
Date personale
Născut	30 martie 1326 Moscova, Marele Cnezat al Moscovei
Decedat	13 noiembrie 1359 (33 de ani) Moscova, Marele Cnezat al Moscovei
Înmormântat	Cathedral of the Archangel[*]
Părinți	Ivan I of Moscow[*][1] Q4174671[*]
Frați și surori	Simeon of Moscow[*] Q4065832[*]
Căsătorit cu	Fedosia de Bryansk Alexandra Veliaminova
Copii	Dmitri Ivanovici Donskoi Liuba Ivanovna Ivan Ivanovici de Zvenigorod Maria Ivanovna
Cetățenie	Cnezatul Moscovei
Religie	Biserica Ortodoxă
Ocupație	politician
Apartenență nobiliară
Titluri	Cneaz
Familie nobiliară	Rurik
Mare Cneaz al Moscovei
Domnie	27 aprilie 1353 – 13 noiembrie 1359
Predecesor	Simeon I
Succesor	Dmitri I

·         1432: S-a nascut Mahomed al II-lea, sultan otoman (d. 1481), cuceritorul Constantinopolui in 1453. Mahomed al II-lea Fatih (Cuceritorul, Mehmed al II-lea, (n. 30 martie 1432 — d. 3 mai 1481), cel de-al treilea fiu al sultanului Murad al II-lea, a ajuns sultan la vârsta de 19 ani, a fost al șaptelea sultan al Imperiului Otoman între 1444 și 1446, și între 1451 și 1481.

·         1566: S-a nascut Carlo Gesualdo, nobil italian, lutenist si compozitor; (d. 1613) Gesualdo da Venosa (Sau Carlo Gesualdo), compozitor italian renascentist, sa născut la Napoli si a murit la Avellino in 1613. A aparținut unei familii nobiliare foarte bogate din sudul Italiei. De mic a manifestat înclinații către muzica si a urmat studii foarte temeinice. În 1586 sa căsătorit cu verișoara sa primara, Donna Maria d’Avalos, fiica marchizului de Pescara. Doi ani mai târziu, aceasta a început o poveste de dragoste cu Fabrizio Carafa, Ducele de Andria si in cele din urmă, la 16 octombrie 1590, la Palazzo San Severo în Neapole, Gesualdo a plecat la o vânătoare, dar s-a întors imediat, surprinzandu-i în flagrant delict și ucigandu-i. După aceea, el a aruncat trupurile lor mutilate în fața Palatului. Fiind nobil, a fost imun la urmărirea penală, dar de frica răzbunarii familiilor celor ucisi a fugit la castelul său de la Venosa. Detaliile privitoare la aceste crime diferă. Potrivit unor surse, Gesualdo l-ar fi ucis de asemenea si pe cel de- al doilea fiu al Mariei, pentru ca ar fi pus la îndoială paternitatea lui . Cu toate acestea, documentele contemporane din surse oficiale pentru aceasta presupusa crima lipsesc. Viața lui Gesualdo a fost subiect de inspirație pentru numeroase lucrări de teatru si muzică, inclusiv un roman de Anatole France, o scurtă povestire de Julio Cortázar, precum și o operă de Franz Hummel. În plus, compozitori ai secolului 20 cum sunt Alfred Schnittke, Igor Stravinsky si Salvatore Sciarrino, i- au omagiat muzica. În 1997, compozitorul australian Brett Dean i-a dus de asemenea un omagiu lui Gesualdo. În “The Doors of Perception “Aldous Huxley a scris despre madrigalele lui Gesualdo.

·         1633: S-a nascut cronicarul moldovean Miron Costin, cea mai însemnată personalitate a literaturii române din Moldova secolului al XVII-lea (d. 1691). Erudit, poliglot și conștient de rolul culturii în evoluția statelor, Costin a trecut în eternitate lăsând posterității o operă valoroasă atât din perspectivă istorică, documentară, cât și din punct de vedere literar. Activitatea dregătorului, a diplomatului ce se remarcă prin patriotism și ură împotriva asupritorilor nației sale, cunoașterea tuturor aspectelor politicii din vremea sa, experiența luptătorului impletindu- se cu cea a scriitorului deschizător de drumuri în literatura română. Intre operele sale importante se numara:
- Viața Lumii
- Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul
- De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor

* 1633: Frederic al II-lea de Hesse-Homburg (germană Friedrich II. von Hessen-Homburg), cunoscut drept Prinț de Homburg (30 martie 1633–24 ianuarie 1708) a fost Landgraf de Hesse-Homburg. De asemenea, el a fost un experimentat și de succes general al coroanelor Suediei și Brandenburg.

Frederic s-a născut la Homburg (actualul Bad Homburg vor der Höhe), și a fost al șaptelea și cel mai mic copil al Landgrafului Frederic I de Hesse-Homburg, care a murit în 1638, lăsându-și copii în grija mamei lor, Margaret Elisabeth de Leiningen-Westerburg.

La dorința mamei sale, Frederic a fost educat de profesori particulari împreună cu fiii vărului său, Georg al II-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt, la Marburg. În 1648 el și-a rupt piciorul și și-a petrecut convalescența la Bad Pfäfers.

Când mareșalul Henri de la Tour d'Auvergne, Viconte de Turenne a apărut în imediata apropiere, Frederic a fost trimis de mama sa să poarte negocieri pentru siguranța Homburg. Turenne a găsit prințul atât de cuceritor încât a vrut să-l ia imediat în armata sa și să plătească pentru educația lui militară. Mama lui Frederic s-a opus.

La vârsta de 16 ani el a făcut Marele Tur prin Italia și Franța apoi a devenit student la Universitatea din Geneva, deși el nu a urmat un curs real academic: a învățat dans, călărie și scrimă, și și-a îmbunătățit cunoștințele limbii franceze.

Cum frații lui mai mari îl precedau în linia de succesiune, el s-a decis pentru o carieră militară și în 1654 a devenit colonel în armata regelui Carol al X-lea al Suediei.

Frederic al II-lea de Hesse-Homburg: bust de Andreas Schlüter.

În 1659 în timpul asaltului asupra Copenhaga Frederic a fost atât de grav rănit încât piciorul inferior drept a trebuit să fie amputat. El a fost promovat la rangul de general-maior (Generalmajor) și de atunci a avut un picior de lemn. Frederic a fost ales de regele Carol al X-lea ca Statthalter în Livonia, însă după moartea regelui lucrurile s-au schimbat în mod considerabil, iar Frederic a părăsit serviciul suedez în 1661.

În același an el s-a căsătorit cu Margareta Brahe, o văduvă bogată suedeză, doamnă de onoare a reginei Suediei, care era cu 30 de ani mai în vârstă decât el. Căsătoria a provocat un scandal, iar cuplul a trebuit să părăsească Suedia. Margareta Brahe a murit după opt ani, în 1669. Cu averea ei el a cumpărat moșii în Brandenburg și a devenit un prieten al Electorului Friedrich Wilhelm I de Brandenburg. În 1670 Frederic s-a recăsătorit cu nepoata Electorului, Prințesa Luise Elisabeth von Kurland, după ce s-a convertit de la luteranism la biserica reformată și a intrat în serviciul Brandenburg ca general. În 1672 el a primit comanda tuturor forțelor din Brandenburg.

În 1672 și 1674 a luptat în Războiul olandez. În calitate de comandant al cavaleriei Brandenburg, în timpul invaziei suedeze, la 28 iunie 1675 în Bătălia de la Fehrbellin, el a atacat armata suedeză fără ordin de a face acest lucru, producându-le pierderi grele. Această mișcare a contribuit în mod decisiv la victoria Brandenburg dar și la nemulțumirea Electorului. Acest eveniment istoric l-a inspirat în 1809 pe dramaturgul Heinrich von Kleist la redactarea piesei sale Prințul de Hombourg, al cărui erou, Prințul Frederic, are asemănări cu personajul istoric.

În anii 1676-1678, el a participat la campaniile din Pomerania și Prusia și a negociat, în numele Electorul de Brandenburg, Tratatul de la Saint-Germain din 1679.

În 1681, după decesul fratelui său Wilhelm Christoph, Frederic a preluat guvernarea teritoriului Hesse-Hombourg și a domnit sub numele de Frederic al II-lea.

În 1690 soția sa a murit după ce i-a dăruit 12 copii. La vârsta de 59 de ani, Frederic s-a căsătorit a treia oară: cu văduva Sofia Sybille von Leiningen-Westerburg, o rudă a familiei mamei sale, care i-a mai dăruit încă trei copii.

Frederic a murit în 1708 la Homburg, aparent de pneumonie, după o ultimă călătorie la Leipzig pentru a-l întâlni pe regele Carol al XII-lea al Suediei.

Frederic al II-lea s-a căsătorit de trei ori: în 1661 cu contesa Margareta Brahe (1603–1669); în 1670 cu Prințesa Louise Elisabeth de Courland (1646–1690); și în 1691 cu contesa Sofia Sybille de Leiningen-Westerburg (1656–1724).

Copii cu Louise Elisabeth de Courland:

• Charlotte Dorothea Sofia (1672–1738); s-a căsătorit în 1694 cu Johann Ernst al III-lea, Duce de Saxa-Weimar (1664–1707)
• Frederic al III-lea, Landgraf de Hesse-Homburg (1673–1746); s-a căsătorit în 1700 cu Prințesa Elisabeth Dorothea de Hesse-Darmstadt (1676–1721). În 1728 s-a recăsătorit cu Prințesa Christiane Charlotte de Nassau-Ottweiler (1685–1761)
• Karl Christian (1674–1695), căzut în Asediul de la Namur
• Hedwig Luise (1675–1760); s-a căsătorit în 1718 cu contele Adam Friedrich von Schlieben (1677–1752)
• Filip (1676–1706); căzut în Bătălia de la Speyerbach în Războiul Succesiunii Spaniole
• Wilhelmine Maria (1678–1770); s-a căsătorit în 1711 cu contele Anton II de Aldenburg (1681–1738)
• Eleonore Margarete (1679–1763)
• Elisabeth Franziska (1681–1707); s-a căsătorit în 1702 cu Prințul Frederic Wilhelm Adolf, Prinț de Nassau-Siegen(1680–1722)
• Johanna Ernestine (1682–1698)
• Ferdinand (n./d. 1683)
• Karl Ferdinand (1684–1688)
• Casimir Wilhelm (1690–1726); s-a căsătorit în 1722 cu contesa Christine Charlotte de Solms-Braunfels (1690–1751)

Copii cu Sofia Sybille de Leiningen-Westerburg:

• Ludwig Georg (1693–1728); s-a căsătorit în 1710 cu contesa Christine de Limpurg-Sontheim (1683–1746)
• Friederike Sophie (1693–1694)
• Leopold (n./d. 1695)

Frederic al II-lea
Frederic al II-lea de Hesse-Homburg, în jurul anului 1670
Date personale
Născut	30 martie 1633 Homburg
Decedat	23 ianuarie 1708 (74 de ani) Homburg
Înmormântat	Bad Homburg Castle[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Părinți	Frederick I, Landgrave of Hesse-Homburg[*] Margaret Elisabeth of Leiningen-Westerburg[*]
Frați și surori	Anna Margaret of Hesse-Homburg[*] George Christian, Landgrave of Hesse-Homburg[*] William Christoph, Landgrave of Hesse-Homburg[*]
Căsătorit cu	Margareta Brahe Louise Elisabeth de Courland Sofia Sybille de Leiningen-Westerburg
Copii	Frederick III, Landgrave of Hesse-Homburg[*] Casimir William of Hesse-Homburg[*] Charlotte of Hesse-Homburg[*] Hedwig Luise of Hesse-Homburg[*] Eleonore Margarete of Hesse-Homburg[*] Q18629865[*] Wilhelmine Marie Prinzessin von Hessen-Homburg[*][1] Elisabeth Prinzessin von Hessen-Homburg[*][1]
Cetățenie	Germania
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Hesse
Landgraf de Hesse-Homburg
Domnie	1680–1708
Predecesor	Frederic I
Succesor	Frederic al III-lea

* 1674: Jethro Tull (n. 30 martie 1674 – d. 21 februarie 1741) a fost un pionier englez al agriculturii, inventator al semănătorii, invenție prin care a avut un rol decisiv în crearea saltului semnificativ al Marii Britanii în domeniul agricol, mișcare cunoscută sub numele de British Agricultural Revolution- Revoluția agricolă britanică.

Este inventatorul semănătorii mecanice moderne și a unui anumit tip de plug modern. La vremea sa, ambele fuseseră tractate de cai.

Jethro Tull
Date personale
Născut	30 martie 1674 Basildon, Berkshire, England
Decedat	21 februarie 1741 (66 de ani) Hungerford, Berkshire, England
Înmormântat	St Bartholomew's Church, Lower Basildon[*]
Naționalitate	English
Cetățenie	Regatul Marii Britanii
Ocupație	agronom agricultor[*] inventator
Activitate
Domiciliu	Berkshire, England
Alma mater	St John's College[*]
Cunoscut pentru	Agricultural reforms

·         1739: Maria Josepha (30 martie 1739 - 28 mai 1767), Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, Prințesă de Bavaria, a fost fiica lui Carol Albert, Elector de Bavaria și a Mariei Amalia a Austriei și a doua soție a împăratului Iosif al II-lea. A fost membră a Casei de Wittelsbach.

La 23 ianuarie 1765 s-a căsătorit cu văduvul Iosif, moștenitorul împărătesei Maria Tereza a Austriei la Palatul Schönbrunn. Maria Josepha avea cu doi ani mai mult decât soțul ei.

Mariajul n-a fost fericit; a avut loc numai la presiunea mamei lui Iosif, Maria Tereza, care dorea ca fiul ei să aibă un moștenitor pe linie masculină. Iosif nu a vrut niciodată să se recăsătorească după decesul iubitei lui soții, Isabella de Parma, deși era deschis spre sora mai mică a Isabellei, Maria Luisa de Parma. Maria Luisa era promisă prințului moștenitor al Spaniei și în orice caz nu era interesată de Iosif.

Iosif n-o găsea pe Maria Josepha atractivă din punct de vedere fizic. El a descris-o într-o scrisoare "o persoană scundă și grasă" cu "dinți urâți". El a recunoscut, totuși, că în ceea ce privește caracterul ei, Maria Josepha a fost o femeie "ireproșabilă", care îl iubea, iar el a apreciat-o pentru trăsăturile sale pozitive însă a suferit pentru că nu putea să o iubescă.

Probabil că mariajul n-a fost nicidată consumat, Joseph a refuzat să doarmă în dormitorul comun și chiar a împărțit balconul care unea camerele lor de la Palatul Schoenbrunn astfel încât să nu-și vadă soția. La moartea socrului ei, la 18 august 1765, Maria Josepha a devenit Împărăteasă a Sfântul Imperiu Roman. Cu toate acestea, soacra ei a rămas cea mai puternică și importantă figură din Imperiu și de la Curtea de la Viena.

La 28 mai 1767, după numai doi ani de căsătorie, Maria Josepha a murit de variolă ca și predecesoarea sa Isabella. În timpul bolii, soțul ei n-a vizitat-o deși mama lui a vizitat-o. Facând acest lucru, Maria Tereza s-a îmbolnăvit însă a supraviețuit. Maria Joseph a fost înmormântată în cripta imperială din Viena, iar Iosif nu a participat la înmormântarea ei.^[1]

Tânăra împărăteasa neiubită a jucat încă un rol în viața soțului ei, după moartea ei, când el a emis pretenții la o mare parte din Bavaria în 1778-1779. Cerința lui s-a bazat, printre alte motive, pe căsătoria sa cu cea de-a doua soție bavareză. Acest conflict în cele din urmă a condus la Războiul de succesiune bavarez. În final, dinastia Habsburg a câștigat doar Innviertel

Maria Josepha de Bavaria
Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman
Date personale
Nume la naștere	Marie Josephe Antonie Walburga Felicitas Regula
Născută	30 martie 1739 Germania
Decedată	28 mai 1767 (28 de ani) Austria
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Cauza decesului	cauze naturale[*] (variolă)
Părinți	Carol al VII-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Maria Amalia a Austriei
Frați și surori	Maximilian al III-lea, Elector de Bavaria Franz Ludwig von Holnstein[*] Theresa Benedicta of Bavaria[*] Maria Antonia de Bavaria Duchess Maria Anna Josepha of Bavaria[*]
Căsătorită cu	Iosif al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman
Cetățenie	Germania
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	regină[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Wittelsbach
Domnie
Domnie	1765–1767

·         1746 - S-a născut pictorul spaniol Francisco Jose de Goya (d. 16 apr. 1828). Francisco José de Goya y Lucientes (n. 30 martie 1746, Fuendetodos/Aragon — d. 16 aprilie 1828, Bordeaux/Franța) a fost un important pictor și creator de gravuri spaniol, la răspântia secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. La un secol după Velázquez și cu un secol înainte de Picasso, Goya este punct de referință pentru două veacuri de pictură spaniolă. Ani de-a rândul Goya a fost artistul curții regale, la fel ca și mulți alți pictori ai secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniștite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume și îl eliberează de convenția picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya pornește într-o incursiune în străfundurile misterioase și zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic, demascator, nu iartă pe nimeni.
* 1754: Jean-François Pilâtre de Rozier (n. 30 martie 1754 – d. 15 iunie 1785) a fost un profesor francez de fizică și chimie, unul dintre pionierii aviației. Împreună cu marchizul d'Arlandes, el a realizat primul zbor uman într-un balon cu aer cald, la 21 noiembrie 1783, într-un balon Montgolfier. El a murit în urma prăbușirii balonului său lângă Wimereux, Pas-de-Calais în timpul unei tentative de a zbura peste Canalul Mânecii. El și tovarășul său, Pierre Romain, au fost primele victime ale unui accident aerian.

S-a născut la Metz, fiind al treilea fiu al lui Magdeleine Wilmard și Mathurin Pilastre, denumit și „du Rosier”, fost soldat devenit hangiu. Interesul său în ce privește chimia medicamentelor i-a fost trezit în spitalul militar din Metz, un oraș-garnizoană de la frontierele Franței. A călătorit la Paris la 18 ani, și a predat fizică și chimie la Academia din Reims, ceea ce l-a pus în situația de a-l cunoaște pe Monsieur, conte de Provence, fratele regelui Ludovic al XVI-lea.

S-a reîntors la Paris, unde a fost însărcinat cu cabinetul de istorie naturală al contelui, fiind făcut valet de chambre al soției acestuia, Madame, ceea ce i-a adus numele de nobil, Pilâtre de Rozier. Și-a deschis la 11 decembrie 1781 un muzeu în cartierul Marais din Paris, unde a efectuat experimente de fizică și a oferit demonstrații nobililor. A cercetat noul domeniu al gazelor și a inventat un aparat pentru susținerea respirației.

Următorul plan al lui de Rozier era cel de a încerca traversarea Canalului Mâneciidin Franța în Anglia. Un balon Montgolfier nu ar fi fost suficient pentru aceasta, întrucât avea nevoie de cantități mari de combustibil pentru încălzirea aerului, astfel încât el a proiectat un alt tip de balon, balonul Rozière, o combinație între un balon cu aer cald și un balon cu hidrogen. El a fost pregătit în toamna lui 1784, dar tentativa a fost lansată doar după ce un alt francez, Jean-Pierre Blanchard, însoțit de un american, dr. John Jeffries, au survolat Canalul Mânecii într-un balon cu hidrogen la 7 ianuarie 1785, din Anglia în Franța.

Moartea lui Rozier și Romain.

În ciuda câtorva tentative, de Rozier și însoțitorul său, Pierre Romain, nu au reușit să se ridice de la Boulogne-sur-Merdecât la 15 iunie 1785. După ce au înaintat puțin, o schimbare bruscă a direcției vântului i-a împins înapoi deasupra uscatului la circa 5 km distanță de locul ascensiunii inițiale. Balonul s-a dezumflat brusc (fără ca anvelopa să ia foc) și s-a prăbușit lângă Wimereux în Pas-de-Calais, de la o înălțime de circa 450 m. Ambii ocupanți au murit. După opt zile, a murit și logodnica lui de Rozier, care se pare că s-ar fi sinucis. Ulterior, la locul prăbușirii a fost înălțat un obelisc comemorativ. Regele a bătut o medalie și a acordat familiei o pensie.

Balonul modern hibrid cu aer cald și hidrogen se numește balon Rozière deoarece el a fost cel care l-a proiectat primul.

Jean-François Pilâtre de Rozier
Date personale
Născut	30 martie 1754 Metz, Franța
Decedat	15 iunie 1785 (31 de ani) Wimille, Franța
Cauza decesului	accident (killed by own invention[*])
Naționalitate	Francez
Cetățenie	Franța
Ocupație	aviator chimist aeronaut[*] fizician
Activitate
Domeniu	Chimie, fizică
Organizații	Académie des sciences, belles-lettres et arts de Rouen[

·         1811 - S-a născut chimistul german Robert Bunsen (d. 16 aug. 1899), coautor al lămpii cu gaz care îi poartă numele, pe baza unui proiect din 1855 al colegului său britanic Michael Faraday.
* 1833: Charles Horton Peck (n. 30 martie 1833, Sand Lake, Comitatul Rensselaer, New York – d. 11 iulie 1917, Albany a fost unul din cei mai cunoscuți micologi americani, New York State Botanist, care a descris peste 2700 de specii de ciuperci din America de Nord, dar si desenatorprecum ilustrator. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Peck.

Charles Horton Peck
Charles Horton Peck
Date personale
Născut	30 martie 1833 Sand Lake, Comitatul Rensselaer, New York
Decedat	11 iulie 1917 (84 de ani) Albany
Părinți	Joel C. și Pamela Horton Peck
Căsătorit cu	Mary C. Sliter
Copii	2 fii (Harry, Charles)
Naționalitate	americană
Cetățenie	SUA
Ocupație	profesor briolog, micolog desenator, ilustrator
Activitate
Domeniu	micologie Briologie
Alma Mater	Union College
Organizații	Asociația Americană pentru Progresul Științei[*] Botanical Society of America[*]
Societăți	American Association for the Advancement of Science Botanical Society of America National Geographic Society
Premii	Doctor honoris causa de la Union College

·         1837 - S-a născut Alexandru Şuţu, medic psihiatru, membru corespondent al Academiei Române, membru al Societăţii de Antropologie din Paris şi al Societăţii Franceze de Psihiatrie (m.22.09.1919).

·         1844 - S-a născut poetul simbolist francez Paul Verlaine (d. 8 ian. 1896)
* 1848: Infantele Carlos, Duce de Madrid (30 martie 1848 - 18 iulie 1909) a fost membru senior al Casei de Bourbon din 1887 până la decesul său. A fost pretendent carlist la tronul Spaniei sub numele de Carlos al VII-lea din 1868 (abdicarea spaniolă a tatălui său) și pretendent legitimist la tronul Franței sub numele de Carol al XI-lea după decesul tatălui său în 1887.

Don Carlos de Borbón

Carlos s-a născut la Ljubljana, capitala Carniolei (astăzi în Slovenia) ca fiul cel mare al lui Juan, Conte de Montizón și a soției sale, Maria Beatrix de Austria-Este. A locuit cu familia o perioadă scurtă la Londra unde s-a născut fratele lui mai mic, Alfonso. După ce tatăl lor, considerat prea liberal pentru gusturile carliste, a părăsit-o pe mama lor, băieții au locuit la Modena cu mama lor. Fratele ei, Ducele Francisc al V-lea de Modena, a fost în mare măsură responsabil pentru educația băieților. Carlos a fost cunoscut pentru punctele sale de vedere tradiționiste, cu mult diferite de cele ale tatălui său.

La 4 februarie 1867, la Schloss Frohsdorf, Austria, Carlos s-a căsătorit cu Prințesa Margherita de Bourbon-Parma, fiica cea mare a lui Carol al III-lea, Duce de Parma și a Prințesei Luisa Maria Tereza de Bourbon-Artois.

Carlos și Margherita au avut cinci copii:

• Infanta Blanca a Spaniei (1868–1949) căsătorită în 1889 cu Arhiducele Leopold Salvator, Prinț de Toscana; au avut copii
• Jaime, Duce de Madrid (1870–1931)
• Infanta Elvira a Spaniei (1871–1929) a murit necăsătorită însă cu copii.
• Infanta Beatriz a Spaniei căsătorită în 1892 la Veneția cu Fabrizio Massimo, Principe di Roviano
• Infanta Alicia a Spaniei (1876–1975) căsătorită prima dată la Veneția în 1897 cu Friedrich, Prinț von Schönburg-Waldenburg; au avut copii, au divorțat în 1903; căsătorită a doua oară în 1906 la Viareggio cu Lino del Prete; au avut copii.

Carlos a organizat și a condus al treilea război carlist. Între 1872 și 1876 a condus o mare parte din Spania peninsulară.

În ianuarie 1893 soția lui Carlos, Margarita, a murit. Anul următor a decis să se recăsătorească. A consultat-o pe mama sa care i-a sugerat pe Prințesa Theresia de Liechtenstein (fiica Prințului Alfred de Liechtenstein) și Berthe de Rohan (fiica lui Arthur de Rohan). După ce s-a întâlnit cu amândouă, Carlos s-a decis pentru cea din urmă și a cerut-o în căsătorie.^[1]

La 28 aprilie 1894, Carlos și Berthe s-au căsătorit la Praga. Berthe a avut o personalitate dominantă, ceea ce a făcut-o foarte nepopulară printre carliști. "Toți scriitorii sunt de acord că această a doua căsătorie a fost dezastruoasă, nu numai pentru familia lui Don Carlos și pentru [Carlos] însuși ci și pentru partid [carlist]." ^[2]

Carlos a murit la Varese în 1909. A fost înmormântat la catedrala San Giusto din Trieste. Fiul său Jaime i-a succedat ca pretendent la tronurile Spaniei și Franței.

Infantele Carlos al Spaniei
Duce de Madrid
Date personale
Nume la naștere	Carlos María de los Dolores Juan Isidro José Francisco Quirin Antonio Miguel Gabriel Rafael de Borbón y Austria-Este
Născut	30 martie 1848 Ljubljana
Decedat	18 iulie 1909 (61 de ani) Varese
Înmormântat	Trieste Cathedral[*]
Părinți	Juan, Conte de Montizón Arhiducesa Maria Beatrix de Austria-Este
Frați și surori	Alfonso Carlos, Duce de San Jaime
Căsătorit cu	Margherita de Parma Berthe de Rohan
Copii	Infanta Blanca Jaime, Duce de Madrid Infanta Elvira Infanta Beatriz Infanta Alicia
Cetățenie	Spania
Religie	catolicism

* 1852: Ducesa Therese Petrovna de Oldenburg (30 martie 1852 - 19 aprilie1883) a fost fiica cea mică a Ducelui Peter de Oldenburg și a soției sale, Prințesa Therese de Nassau-Weilburg

La 12 mai 1879, Therese s-a căsătorit cu George Maximilianovici, al 6-lea Duce de Leuchtenberg (1852-1912), fiul cel mic al lui Maximilian de Beauharnais, al 3-lea Duce de Leuchtenberg și a soțiie lui, Marea Ducesă Maria Nicolaevna a Rusiei (1819–1876).^[1] Fratele mai mare al Theresei, Ducele Alexandru Petrovici era căsătorit cu sora lui George, Prințesa Eugenia Maximilianovna din 1868. Fie prin decese fie prin căsătorii morganatice ale fraților mai mari, George a devenit șeful ramurii ruse a Casei de Beauharnais.^[2]

Bunicul Theresei a fost căsătorit cu Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna a Rusiei, fiica Țarului Paul I al Rusiei, iar descendenții lor au fost crescuți în Rusia. În ciuda titlului lor german, Ducesa Therese ca și fratele ei Ducele Alexandru și tatăl lor au fost crescuți în întregime în Rusia.^[3]Therese și frații ei au fost considerați întotdeauna ca parte a familiei imperiale ruse.^[4] George și Theresa au avut un fiu:

• Alexandru Georgievici, al 7-lea Duce de Leuchtenberg (13 noiembrie 1881 - 26 septembrie 1942); căsătorit morganatic cu Nadezhda Caralli în 1917.^[1]

Ducesa Therese a murit la 19 aprilie 1883 la St. Petersburg la vârsta de 31 de ani.^[1] Șase ani mai târziu, George s-a recăsătorit cu Prințesa Anastasia de Muntenegru.

Ducesa Therese Petrovna de Oldenburg
Prințesa Therese Petrovna de Leuchtenberg
Date personale
Nume la naștere	Therese Friederike Olga
Născută	30 martie 1852 St. Petersburg, Imperiul rus
Decedată	19 aprilie 1883 (31 de ani) St. Petersburg, Imperiul rus
Înmormântată	Coastal Monastery of St. Sergius[*]
Cauza decesului	tuberculoză
Părinți	Duke Peter Georgievich of Oldenburg[*] Prințesa Therese de Nassau-Weilburg
Frați și surori	Marea Ducesă Alexandra Petrovna Constantin Petrovici de Oldenburg Ducele Alexandru Petrovici de Oldenburg Ekaterina Petrovna of Oldenburg[*]
Căsătorită cu	George Maximilianovici, al 6-lea Duce de Leuchtenberg
Copii	Alexander Georgievici, al 7-lea Duce de Leuchtenberg
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce ducesă[*]
Familie nobiliară	Casa de Holstein-Gottorp Casa de Beauharnais

·         1853: Vincent Willem van Gogh (pronunțat în neerlandeză [ˈvɪnsɛnt ˈʋɪləm vɑn ˈɣɔ], v. AFI, n. 30 martie1853, Zundert, Regatul Țărilor de Jos – d. 29 iulie 1890,^]Auberge Ravoux[*], Auvers-sur-Oise[*], A Treia Republică Franceză) a fost un pictor olandez post-impresionist^[23] ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.

Van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa operă de succes, Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conținea tonuri închise. În martie 1886 artistul s-a mutat la Paris și acolo i-a descoperit pe impresioniștii francezi. A ajuns la Arles unde a colaborat cu pictorul Paul Gauguin. Din cauza nebuniei van Gogh l-a atacat pe Gauguin cu briciul. Gauguin a reușit să fugă, iar van Gogh și-a tăiat în acces urechea. S-a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru că nu era sigur de vindecare, Theo, fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în orașul Auvers-sur-Oise. La 27 iulie van Gogh a ieșit din cameră să picteze pe câmp. Acolo s-a împușcat în umăr cu pistolul și a murit peste 2 zile.

Van Gogh a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi și 1.100 de desene și schițe ^[23]. Astăzi multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje și picturi cu floarea-soarelui, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai scumpe din lume. Fiind puțin apreciat în timpul vieții, faima sa a crescut în anii de după moarte^[23]. Astăzi el este în general considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți pictori din istorie

Portret realizat de Vincent van Gogh reprezentându-l pe bunicul acestuia cu același nume (1881, Muzeul Van Gogh, Amsterdam)

Vincent van Gogh a venit pe lume într-o familie de pictori și negustori de artă, tatăl său fiind pastor protestant, iar mama sa având înclinații spre pictură în mod special.^[24]

Familia van Gogh avea rădăcini străvechi. Strămoșii lui Vincent se stabiliseră în Olanda încă din secolul al XVI-lea.^[25] Tradiția de a purta același nume în întreaga familie nu a fost ceva neobișnuit, deoarece pe bunicul lui îl chema tot Vincent și a fost absolvent al Universității de Teologie din Leiden în anul 1811. Bunicul său Vincent, a avut șase fii, dintre care trei au devenit negustori de artă, iată ca și de aici a moștenit talentul și pasiunea pentru artă.^[24] În introducerea la ediția Scrisorilor, Johanna van Gogh-Bonger, cumnata pictorului, i-a prezentat genealogia. Numele de familie amintește de Goch, un orășel situat în teritoriul german, la frontiera Limburg-ului, dar la numai câțiva kilometri de provincia Brabantul de Nord de unde era originar Vincent. Este posibil ca familia van Gogh (de Goch) ca și numele ei să se tragă de acolo. S-ar fi putut să fi făcut parte din nobilime, și motivele blazonului ei — o grindă împodobită cu trei trandafiri — dă de crezut că la început cei din familia van Gogh au fost constructori.^[26]

Familia lui Vincent van Gogh

Sus: tatăl, Theodorus van Gogh și mama, Anna Cornelia Carbentus

Jos-de la stânga la dreapta:Vincent van Gogh; Anna Cornelia; Theo van Gogh; Elisabheta Huberta; Wilhelmine Jacoba și Cornelis Vincent

Tatăl artistului, Theodorus, s-a născut la Benschop în 1822, iar mama, Anna Cornelia, s-a născut în 1819.^[25] Din căsătoria lor au rezultat 7 copii, din care primul a murit la puțin timp după naștere.^[25] După el s-au născut Vincent van Gogh, Anna Cornelia, Theo, Elisabheta Huberta, Wilhelmine Jacoba și Cornelis Vincent

Pentru van Gogh, cea mai importantă persoană a fost fratele lui, Theo. Acesta l-a susținut pe artist din punct de vedere financiar,^[27]dar și emoțional. Legătura dintre ei a devenit mai strânsă în 1880, anul în care Vincent și-a început cariera artistică.^[28] Theo a murit într-o clinică din Utrecht la șase luni după artist, la 25 ianuarie 1891.^[29][30][31] Toate cheltuielile artistului legate de locuință, de mobilier, de îmbrăcăminte, de mâncare și băutură (din ce în ce mai multă, se pare), de culori și pânze pentru pictură, iar, mai târziu, când Vincent s-a îmbolnăvit de nervi, de tratamentele urmate în mai multe sanatorii – toate au fost suportate de Theo, care, între timp, aduna picturile și desenele trimise de fratele său și se străduia să i le vândă

Natură moartă cu absint realizată de van Gogh în 1887^[112] și păstrată la Muzeul Van Gogh^[113]

Despre van Gogh s-a spus că a suferit de multe boli, în special de afecțiuni psihiatrice și că acestea și-au pus amprenta asupra comportamentului și picturii artistului.^[114] Ceea ce se știe acum este faptul că pictorul olandez s-a îmbolnăvit de sifilis în 1882. La acutizarea bolii, netratată complet, se adăugau crizele de epilepsie, precum și depresiile cauzate de mai multe deziluzii sentimentale.^[115] Când era întrebat, acesta își descria crizele ca pe sentimente de furie apărute din senin, halucinații, confuzie și teamă, pierderi de memorie. Adeseori i se prescria bromura de sodiu ca și remediu anticonvulsiv pentru epilepsie.^[116] Unii au speculat că nebunia tot mai mare a lui van Gogh ar fi putut fi cauzată de inhalarea sau înghițirea unor produse chimice din vopselele sale, de dependența de absint, sau ca urmare a bolilor cu transmitere sexuală luate de la prostituate.^[117] Cauza externă care ar fi declanșat crizele epileptice este cel mai probabil abuzul de absint, întrucât Vincent îl consuma în cantități mari, până a devenit dependent.^[118] Pe lângă aceste boli, care l-au măcinat fizic și psihic, se pare că van Gogh avea glaucom. Medicul F. W. Maire argumenta că numai pe pânzele realizate de artist după 1888 se disting umbre colorate, irizații sau halouri în jurul surselor de lumină. Bolnavii de glaucom văd în jurul unei surse luminoase o margine cu mai multe culori, asemănătoare curcubeului.^[115] Se știe că van Gogh s-a certat cu Paul Gauguin, amicul său, cu care de fapt locuia. Și se mai știe că l-a amenințat cu briciul pe care la scurt timp îl va folosi însuși van Gogh să-și taie urechea.^[119] Ca și cauze pentru tăierea urechii au mai fost alese și sindromul lui Ménière - care provoacă zgomote incomode în interiorul urechii - și prezența unor factori ca intoxicația cu Digitalis.^[120]

Medicii și criticii de artă îl considerau nebun. În special pânzele pictate la Auvers spre sfârșitul vieții erau considerate de critici ca „opera nebună”. Iar dintre aceste lucrări, pânza ce redă biserica din Auvers este cea mai „nebună”. Pictorii au fost uimiți de violența culorilor, de confruntarea dintre roșu și albastru. Clădirea răsare din spatele unei coline ca un cutremur, zidurile se zguduie, acoperișurile se mișcă. Medicii pun această imagine stranie pe seama schizofreniei.^[119]

Poate pentru a-l înțelege pe Vincent ar trebui spus și că fratele său Theo a murit de sifilis paralizant (în 1891), sora sa, Willemina van Gogh, a murit de demență (1941), fiind internată aproape patruzeci de ani într-un azil psihiatric, iar fratele Cor [Cornelis Vincent] s-a sinucis în 1900.^[121][122] Unul dintre strănepoții lui Vincent, Theodorus (regizor de film), a murit asasinat de un terorist marocan (în 2004), fiind un critic al islamului. Jan Peter Balkenende a rostit pe 2 noiembrie 2005 un discurs la Amsterdam, unde mai multe sute de persoane au luat parte la comemorarea morții regizorului Theo van Gogh.^[123] Fiul acestuia, Lieuwe, născut în 1992, este ultimul descendent al familiei van Gogh

Galerie:

• 

  Semănătorul (inspirat dintr-o operă a lui Millet) - 1881; Muzeul Van Gogh, Amsterdam; creion, cerneală și pictură pe hârtie velină; 48 × 36,8 cm^[125]
     
• 

  Natură moartă cu varză și saboți de lemn - 1881; Muzeul Van Gogh; ulei pe hârtie aplicată pe panou; 34 × 55 cm^[126]
     
• 

  Loteria de stat - 1882; Muzeul Van Gogh; cretă neagră, creion, acuarelă și cerneală pe hârtie velină; 38 × 57 cm^[127]
     
• 

  Mâncătorii de cartofi - 1885; Muzeul Van Gogh; ulei pe pânză; 82 × 114 cm^[128]
   
• 

  Agostina Segatori - 1887; Muzeul Van Gogh; ulei pe pânză; 55.5 × 46.5 cm^[129]
     
• 

  Casa galbenă - 1888; Muzeul Van Gogh; ulei pe pânză; 72 × 91.5 cm^[130]
     
• 

  Vază cu 12 floarea-soarelui - 1889; Philadelphia Museum of Art, Philadelphia, Pennsylvania; ulei pe pânză; 92.4 × 71.1 cm^[131]
     
• 

  Autoportret - 1889; Muzeul Orsay, Paris; ulei pe pânză; 65 × 54 cm^[132][133]
   
• 

  Portretul lui Joseph Roulin - 1889; MoMa, New York; ulei pe pânză; 64.4 x 55.2 cm^[134]
     
• 

  Noapte înstelată - 1889; MoMA; ulei pe pânză; 73 × 92 cm^[135]
     
• 

  Lan de grâu cu chiparoși- 1889; Metropolitan Museum of Art, New York; ulei pe pânză; 73 × 93.4 cm^[136]
     
• 

  Lan de grâu cu corbi - 1890; Muzeul Van Gogh; ulei pe pânză; 50.5 × 103 cm^[137] (2)

Vincent Van Gogh
Date personale
Nume la naștere	Vincent Willem Van Gogh
Născut	30 martie 1853[7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23]  Zundert, Regatul Țărilor de Jos
Decedat	29 iulie 1890 (37 de ani)[7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23]  Auberge Ravoux[*], Auvers-sur-Oise[*], A Treia Republică Franceză
Înmormântat	Q62596187[*]
Cauza decesului	sinucidere (plagă împușcată[*])
Părinți	Theodorus van Gogh[*] Anna Carbentus van Gogh[*]
Frați și surori	Wil van Gogh[*] Theo van Gogh[*] Cor van Gogh[*] Elisabeth van Gogh[*]
Cetățenie	Țările de Jos  Regatul Țărilor de Jos
Etnie	Olandezi
Ocupație	pictor desenator[*] gravor[*]
Activitate
Domeniu artistic	pictură
Studii	Académie Royale des Beaux-Arts[*], Royal Academy of Fine Arts[*]
Pregătire	Anton Mauve[1]
Mișcare artistică	post-impresionism (în special) impresionism expresionism fauvism simbolism (vedeți secțiunea „Mișcări artistice”)
Opere importante	Mâncătorii de cartofi Portretul doctorului Gachet Noapte înstelată Seria Floarea soarelui Iriși Camera din Arles
Influențat de	Jean-François Millet[2] Rembrandt van Rijn [2] Eugène Delacroix[3] Impresionism Stampele japoneze [4][5]
A influențat pe	Émile Bernard[6] Henri Matisse Artiști ai expresionismului: Oskar Kokoschka, Emil Nolde etc.

·         1874: S-a nascut generalul Nicolae Rădescu, fost prim–ministru al României (1944-1945); (d. 1953).

·         1880: Sean O’Casey, dramaturg, poet si prozator irlandez, s-a nascut la Dublin si a decedat pe 24 septembrie 1964 in Torquay, Anglia

·         1892: Stefan Banach, matematician polonez (d. 1945)

·         1894 - S-a născut Serghei Iliuşin (d.1977), pilot în primul război mondial şi proiectant al seriei de avioane Iliuşin 2 şi 4 (al doilea război mondial), respectiv 18 şi 62 (comerciale)

·         1895: Nikolai Bulganin, premier al Uniunii Sovietice (d. 1975)

·         1895: Jean Giono, autor francez (d. 1970)
* 1897: Margaret Carnegie Miller (n. 30 martie 1897 – d. 11 aprilie 1990) a fost singurul copil al industriașului și filantropului Andrew Carnegie și unicul moștenitor al averii familiei Carnegie
Margaret Cameron Carnegie a fost unicul copil și unul târziu al lui Andrew Carnegie și Louise Whitfield, cu care Carnegie se căsătorise când avea 51 de ani. Margaret s-a născut la 30 martie 1897 în New York City. Tatăl său, Andrew Carnegie, a decedat în 1919, când Margaret avusese 22 de ani, la scurt timp după căsătoria acesteia.

Margaret Carnegie s-a căsătorit cu Roswell Miller, Jr., la reședința familiei Carnegie, situată la adresa 2 East 91st Street în New York City, la data de 22 aprilie 1919, la care tatăl său a mai apucat să participe. Oficierea ceremoniei a fost făcută de reverendul William Pierson Merril, pastor al bisericii Brick Presbyterian Church, la care Margaret și mama sa erau membri și de reverendul Henry Sloane Coffin, pastor al bisericii Madison Avenue Presbyterian Church, la care Andrew Carnegie era membru. ^[2]

Căsătoria cu Roswell Miller a Margaretei Carnegie a sfârșit în divorț. Margaret Miller a avut patru copii din căsătoria sa, Louise, Roswell III, Barbara și Margaret). Margaret a decedat la data de 11 aprilie 1990, la domiciliul său din Fairfield, statul Connecticut, la vârsta de 93 de ani.

Margaret Cameron Carnegie Miller
Margaret stând între părinții săi în 1915, în Chicago
Date personale
Nume la naștere	Margaret Carnegie
Născută	30 martie 1897 New York City
Decedată	11 aprilie 1990 (93 de ani) Fairfield, Connecticut
Părinți	Andrew Carnegie Louise Whitfield
Căsătorită cu	Roswell Miller
Copii	Louise Carnegie Miller Roswell III Miller Barbara Miller Margaret Miller
Cetățenie	SUA
Religie	Prezbiterianism
Ocupație	filantroapă[

·         1901: Grigore Scorpan, filolog și istoric literar român (d. 1953)

·         1913: Marcu Botzan, inginer agronom român

·         1913 - S-a născut Frankie Lane (Frank LoVecchio), cântăreţ american.
* 1914: Lúcia Benedetti ( n. 30 martie 1914, Mococa, São Paulo - d. 1998 Rio de Janeiro) a fost o scriitoare, dramaturgă, editoare de carte și traducătoare braziliană.

• Chico Vira Bicho (1943)
• Entrada de Serviço (1942)
• Noturno sem Leito (1947)
• Três Soldados (1955)
• Chão Estrangeiro (1956)
• Maria Isabel, Uma Vida no Rio (1960)
• O Espelho Que Vê por Dentro (1965)

Lúcia Benedetti
Date personale
Născută	30 martie 1914  Mococa, Brazilia
Decedată	1998 (83 de ani)[1]  Rio de Janeiro, Brazilia
Cetățenie	Brazilia
Ocupație	scriitoare dramaturgă jurnalistă romancieră[*] scriitoare de literatură pentru copii[*

·         1914: George Hanganu, istoric literar și comparatist român (d. 1994)

·         1923: Viorel Cosma, muzicolog, critic muzical și lexicograf român

* 1924: George Guțiu (n. 30 martie 1924, Vaideiu, Mureș - d. 8 mai 2011, Cluj) a fost între 1990-2002 episcop al Episcopiei de Cluj-Gherla. În ultimii ani de viață a fost decanul de vârstă al episcopatului catolic din România.

George Guțiu s-a născut la data de 30 martie 1924 în Vaidei, pe atunci comună în județul Mureș (interbelic), în prezent sat aparținător de comuna Ogra, județul Mureș. A urmat școala primară în satul natal, apoi patru clase gimnaziale la Liceul "Papiu Ilarian" din Târgu Mureș. În anul 1940, după cedarea Transilvaniei de Nord către Ungaria fascistă, s-a mutat la Aiud, oraș rămas pe teritoriul Regatului României. Până în 1944a urmat la Aiud cursurile Liceului „Titu Maiorescu”.

După promovarea examenului de bacalaureat, a fost primit în clerul tânăr al Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș, fiind în paralel și student în anul I la Academia de Teologie Română Unită "Sfânta Treime" din Blaj. După ce a absolvit cei patru ani de studii teologice, în iunie 1948, a promovat și examenul de licență, la care se supuneau doar cei mai buni clerici absolvenți, majoritatea rezumându-se la titlul ce-l acorda promovarea examenelor obligatorii de "absolvent de teologie" sau "teolog absolvent", suficient pentru a deveni preot de enorie.

Titlul de licențiat acorda dreptul de a deveni profesor de religie în învățământul mediu și era titlul superior ce se putea obține în învățământul teologic greco-catolic din țară. Licența în Teologie o putea acorda doar Academia de Teologie Română Unită din Blaj. Celelalte academii teologice greco-catolice din țară eliberau un simplu certificat de absolvire, numit „absolutoriu”.

La o săptămână de la decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948, de trecere a Bisericii Române Unite în ilegalitate, în data de 8 decembrie 1948, a fost hirotonot preot de către Alexandru Cisar, arhiepiscop și mitropolit romano-catolic al Bucureștilor, în condițiile în care toți episcopii greco-catolici fuseseră arestați încă de la sfârșitul lunii octombrie și încarcerați la reședința patriarhală de la Dragoslavele. George Guțiu a fost hirotonit pentru Arhidieceza Română Unită de Alba Iulia și Făgăraș.

După hirotonirea sa ca preot, l-a ajutat pe ordinarius-ul arhidiecezan, mai întâi Pr. George Dănilă, fostul său rector la Academia de Teologie, și apoi pe Alexandru Todea, protopopul Reghinului, devenit din noiembrie 1950 episcop. În acea perioadă a călătorit prin întreaga arhidieceză, culegând date din parohii și protopopiate, despre preoții și călugării întemnițați, despre situația călugărițelor și a credincioșilor rezistenți (netrecuți la Biserica Ortodoxă Română), reușind să comunice aceste date Sfântului Scaun, papei Pius al XII-lea.

În aceeași perioadă a fost și îndrumătorul spiritual al Congregației de Călugărițe din Blaj, până la ridicarea acestora și fixarea lor la Obreja, în fosta mănăstire baziliană de acolo. Fiind urmărit de Miliție, în anul 1949, pr. George Guțiu a scăpat îmbrăcat într-un halat alb, prin grădina Institutului Recunoștinței.

La data de 30 ianuarie 1951 a fost arestat la Reghin și anchetat la Ministerul de Interne din București, până la 15 februarie1952, când, a fost trimis în judecată și condamnat de către Tribunalul Militar, secția a II-a București, prin sentința nr. 104 din 20 februarie 1952, la muncă silnică pe viață.^[1] Detenția a executat-o în închisorile cu cel mai greu regim din țară, adevărate lagăre de exterminare a oponenților politici ai regimului comunist: închisoarea Jilava, Aiud, Pitești, Dej și penitenciarul Gherla. A fost eliberat la 4 august 1964, în virtutea Decretului de grațiere a tuturor deținuților politici, emis de regimul comunist pentru a sărbători aniversarea a 20 de ani de la eliberarea de sub fascism.

După eliberarea din închisoare s-a așezat în orașul Târnăveni, unde la început a fost angajat ca muncitor la Întreprinderea de Gospodărire Comunală și Locativă. Comportarea excepțională la locul de muncă i-a determinat pe superiori săi să ceară recunoașterea studiilor lui teologice ca studii superioare și, astfel, George Guțiu a fost promovat economist și avansat mai târziu economist principal, calitate din care a fost pensionat în anul 1986, la împlinirea vârstei de 62 de ani, de la aceeași întreprindere.

În activitatea bisericească s-a remarcat în calitate de colaborator al mitropolitului Alexandru Todea, lucrând un timp în calitate de vicar general arhidiecezan.

La data de 3 martie 1990 preotul George Guțiu a fost numit de către papa Ioan Paul al II-lea în funcția de episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, iar la data de 17 iunie 1990 a fost consacrat ca episcop, prin punerea mâinilor mitropolitului Alexandru Todea, asistat de episcopii sufragani Ioan Ploscaru al Lugojului și Lucian Mureșan al Maramureșului. Hirotonirea sa ca episcop a avut loc în cadrul unei Liturghii arhierești festive, celebrată pe Stadionul Municipal din Cluj, în prezența a peste 15.000 de participanți, dintre care sute de preoți îmbrăcați în odăjdii, călugări, călugărițe. Odată cu consacrarea, mitropolitul i-a trecut noului consacrat puterea ordinară de jurisdicție, care fusese deținută până atunci provizoriu de către Alexandru Todea, cu toate drepturile și îndatoririle ei.

Ca și în eparhiile de Oradea și Maramureș, nici la Cluj nu a avut loc instalarea canonică a episcopului în catedrala eparhială, aceasta fiind ocupată în acel moment de către Biserica Ortodoxă Română.

La 20 iulie 1994, ca o recunoaștere a meritelor sale deosebite în apărarea creștinismului în timpul persecuției comuniste, Papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit titlul de Arhiepiscop "ad personam" de Cluj-Gherla. George Guțiu a participat la consacrarea ca episcopi greco-catolici a lui Alexandru Mesian (episcop coadjutor de Lugoj) și Virgil Bercea (episcop coadjutor de Oradea) la 8 septembrie 1994.

De la îmbolnăvirea cardinalului Todea în anul 1992 și până la numirea episcopului Lucian Mureșan la conducerea Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș în data de 4 iulie 1994, George Guțiu a condus treburile curente ale întregii provincii mitropolitane ca administrator apostolic.

Conform dreptului canonic, și-a prezentat cererea de retragere de la conducerea Episcopiei de Cluj-Gherla în anul 1999, odată cu împlinirea vârstei de 75 de ani. Papa Ioan Paul al II-lea nu i-a acceptat cererea imediat, ci la 18 iulie 2002, dată la care episcopul auxiliar Florentin Crihălmeanu a preluat scaunul episcopal de Cluj-Gherla.

În anul 2000 a fost decorat cu Ordinul Național "Pentru Merit" în grad de Mare Cruce de către Emil Constantinescu, președintele României.

George Guțiu
Date personale
Născut	30 martie 1924  Vaideiu, Ogra, Mureș, România
Decedat	8 mai 2011 (87 de ani)  Cluj-Napoca, România
Cetățenie	România
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	preot catolic[*]
Funcția episcopală
Sediul	Municipiul Cluj
Titlul	Arhiepiscop "ad personam", emerit de Cluj-Gherla
Perioada	1990 - 2002
Predecesor	Ioan Cherteș
Succesor	Florentin Crihălmeanu
Cariera religioasă
Hirotonire episcopală	17 iunie 1990, Cluj
Episcop consacrator	Alexandru Todea
Titluri precedente	Administrator apostolic al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia (1992-1994)
Premii	Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce[*] (2000)

·         1928: Aurel Anton, șahist român

·         1929: S-a nascut soprana română Magda Ianculescu; (d. 1995). https://youtu.be/NHOSmMS3brQ.

·         1930 - S-a născut Rolf Harris, vocalist, pianist şi compozitor australian.
* 1933: Augustin Presecan (n. 30 martie 1933 în comuna Mărtinești, Cluj – d. 6 aprilie 1978, București) a fost un arhitect și urbanist român.

Tatal său, Nicolae Presecan, a fost mecanic de locomotiva CFR. Urmează 4 clase primare în comuna Mărtinești apoi Școala Pedagogică de la Abrud. Și-a continuat studiile la Institutul de Arhitectură “Ion Mincu”din București și la Institutul de Arhitectură din Moscova.

În 1959, după finalizarea studiilor, este repartizat la Direcția de Sistematizare, Arhitectură, Proiectări Cluj, în funcție de proiectant. Devine șef de atelier sistematizare și apoi director tehnic în acest institut, din 1969. A fost proiectant șef pentru cartierele Grigorescu și Gheorgheni dar și pentru ansamblul „Abator”, (cartierul Gheorgheni este propus, în 2016, să devină monument istoric^[1][2]). A contribuit și la acțiunea de urbanizare de la Turda, Dej, Iernut, Sângeorz Băi. Presecan a fost trimis în 1974 de Guvernul României ca reprezentant al României la CAER Moscova, în probleme de sistematizare și urbanism. S-a întors în 1978, grav bolnav de cancer ganglionar și pulmonar, s-a stins din viață la Clinica Ftiziologică din Cluj.

Din 2017, la solicitarea Ordinului Arhitecților din România, o stradă din Cluj-Napoca, Cartierul Andrei Mureșanu, îi poartă numele

Augustin Presecan
Augustin Presecan
Date personale
Născut	30 martie 1933 Mărtinești, Cluj
Decedat	6 aprilie 1978 (45 de ani) București
Ocupație	arhitect urbanist

·         1937: Henry Warren Beatty (n. 30 martie 1937) este un actor, producător de film și regizor american de film, fratele mai mic (cu trei ani) al actriței Shirley MacLaine.

Warren Beatty
Warren Beatty în Shampoo (1975)
Date personale
Nume la naștere	Henry Warren Beaty
Născut	30 martie 1937 (82 de ani) Richmond, Virginia, SUA
Frați și surori	Shirley MacLaine
Căsătorit cu	Annette Bening (m. 1992–prezent)
Copii	Ella Beatty[*] Isabel Beatty[*]
Cetățenie	SUA
Ocupație	Actor, regizor, producător, scenarist
Activitate
Alma mater	Northwestern University School of Communication[*] Stella Adler Studio of Acting[*] Northwestern University[*]
Ani de activitate	1956–prezent
Partid politic	Partidul Democrat
Partener(ă)	Leslie Caron[*][1] Maia Plisețkaia[1] Madonna[2] Isabelle Adjani Diane Keaton
Rude	Shirley MacLaine (soră)
Premii	Premiile Sindicatului Scenariștilor Americani Donostia Award[*] (2001) Premiul Sindicatului American al Regizorilor[*] Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor () Theatre World Award[*] (1960)[3] California Hall of Fame[*] (2012) Kennedy Center Honors[*] Premiul AFI pentru întreaga carieră (2008)

·         1938: Tudor Ghideanu (n. 30 martie 1938, la Cordun, Neamț) este un filozof și eseist, profesor universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A colaborat la realizarea unor lucrări de referință, printre care Istoria filosofiei românești (Editura Academiei, 1985).
Urmează Școala primară la Cordun, studiile gimnaziale și liceale la Roman^[3], Liceul Roman-Vodă (1958)^[1]. Este admis primul^[3] la Facultatea de Filosofie a Universității Al.I.Cuza din Iași^[1]. În sesiunea iunie-iulie 1963 obține Diploma de merit^[1] (nr. 5010), fiind șef de promoție pe țară^[3] și devine diplomat în filosofie; în același an (1963) se căsătorește cu Adela Gafița, profesor de limba română. Din această căsătorie s-au născut patru copii: doi băieți (Bogdan și Preda) și două fete (Carmen și Alina). În anul 1966 cunoaște debutul literar în Iașul Literar cu Fugile și Minciuni pozitive^[1][2]. La 20 iulie 1972 susține teza Curentul fenomenologic în filosofia franceză contemporană, și este numit doctor în filozofie^[1]. La 9 februarie 1977 primește titlul de conferențiar doctor^[1] titular la disciplinele: Istoria filosofiei contemporane și Istoria filosofiei românești, și devine șeful catedrei de Filosofie^[2] al Facultății de Filosofie din cadrul Universității Al.I.Cuza din Iași, până la 1 martie 1985^[1]. În octombrie 1983 participă la Congresul de filosofie de la Jena^[1]. Autor a zeci de articole și studii de specialitate, publicate în Cronica, Convorbiri literare, Ateneu, Tribuna, Revista de Filosofie
Lucrări:

• Percepție și morală în fenomenologia franceză, Ed. Științifică și Enciclopedică, București 1979
• Conștiința filosofică de la Husserl la Teilhard de Chardin, Ed. Junimea, Iași 1981
• Anamnesis sau Treptele aducerii aminte, Ed. Junimea, Iași 1987
• Temeiuri critice ale creației, Ed.Științifică și Enciclopedică, București 1988 ( Premiul Vasile Conta al Academiei Române)
• Terra Genitrix – Simțire și cugetare românească, Ed. Institutului Național pentru Societatea și Cultura Română, Iași 1998
• Ekpirosis sau Posesia focului, Ed. Institutului Național 1999
• Odysseea conștiinței filosofice moderne vol.I – de la Kant la Nietzsche, Ed. Junimea, Iași 2000
• Odysseea conștiinței filosofice contemporane vol.II – de la Pragmatism la Husserl (Fenomenologie), Ed. Junimea, Iași, 2000
• Odysseea conștiinței filosofice contemporane vol.III – de la Heidegger la Postomodernism, Ed. Junimea, Iași, 2000, ediția a II-a 2003
• Filosofia modernă și postmodernă (format academic), Ed. Junimea 2003
• Filosofia lui Eminescu, Ed. Cronica, Iași 2004
• Logosul afirmației, Ed.Lumen, Iași 2007
• Filosofia statului și societății civile în viziunea lui Hegel, Ed. Vasiliana, Iași 2006
• Spiritul legii în iluminismul francez, Ed. Vasiliana, Iași 2006
• Tinerețea filosofică după Mircea Vulcănescu, Ed. Vasiliana, Iași 2009
• Dreptatea - O interogație deschisă, Ed. Vasiliana, Iași 2004
• Rătăcirile epistemologice ale empirismului, Ed. Studis, Iași 2011
• Ce mult te-am iubit, Eli (eseu despre Mircea Eliade), Ed. Studis, Iași 2013
• În peștera lui Platon nu se naște Christ, Princeps-Edit, Iași 2014.
• Existențialismul – Comedia umanistă a secolului XX, Ed. Moldova, Iași, 1999
• Melchisedec, lumina Ortodoxiei românești, Ed. Mușatinia, Roman 2009, ISBN 978-973-87777-5-0
• Autocefalie și patriarhie Ed. Mușatinia, Roman 2010, ISBN 978-606-8203-00-3
• Chivotul syncategorematelor și infinitul (Teorema Tetractis și aplicațiile ei cibernetice), Ed. Mușatinia, Roman 2010, ISBN 978-606-8203-02-7
• Rătăcirile epistemologice ale empirismului pragmatic Ed. StudIs, Iași 2011

Reeditări

• Chronica Romanului și a Episcopiei de Roman, autor Melchisedec Ștefănescu, ediție îngriită, studiu introductiv, transliterare, note și comentarii, prof. univ. dr. Tudor Ghideanu, 450 p. Ed. Mușatinia, Roman 2008 ISBN 978-973-87777-2-9

Coordonator Masterat: Filosofie Creștină - Universitatea „Al. I. Cuza” Iași

• Splendoarea bucuriei în ontologia trinității, Ed. Lumen, Iași, 2008
• Sensul teandric al iubirii, Ed. lumen, Iași, 2007
• Melchisedec al României, Ed. lumen, iași, 2007
• Adversus haereses, vol.I, II, III, IV – filosofie creștină și dialog cultural, 2007-2010
• Filosofia criteriului și timpul funciar, Ed. Ștefan Lupașcu, Iași 2008

Tudor Ghideanu
Date personale
Născut	30 martie 1938 (81 de ani) Cordun, Neamț
Căsătorit cu	Adela Gafița
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	Prof. dr. în filosofie, Fac. Filosofie Univ. „Al. I. Cuza” Iași
Activitate
Domiciliu	Iași
Educație	Liceul Roman-Vodă, Roman (1958)
Alma mater	Facultatea de Filosofie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Organizație	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Premii	premiul Vasile Conta, Academia Română (1990)[

* 1939: Donald Adamson (n. 30 martie 1939, Culcheth, Cheshire) este un scriitor, istoric, biograf și traducător britanic specializat în literatura franceză.

Printre operele sale remarcabile se numără Blaise Pascal: Mathematician, Physicist, and Thinker about God,^[1] precum și studiul aprofundat al romanului lui Honoré de Balzac Illusions perdues („Iluzii pierdute”).

Donald Adamson
Dr. Donald Adamson D.Phil. în grădina casei sale 2010
Date personale
Născut	30 martie 1939 (80 de ani) Cheshire, Anglia
Căsătorit cu	Helen Griffiths (c. 1966)
Naționalitate	britanic
Cetățenie	Regatul Unit
Religie	anglicanism
Ocupație	scriitor și istoric
Limbi	limba engleză
Studii	Magdalen College, Oxford
Activitatea literară
Subiecte	istoria literaturii, istoria filozofiei
Specie literară	romantism

* 1941: Wasim Sajjad (n. 30 martie 1941) a fost președintele interimar al Pakistanului.

·         1945 - S-a născut Graeme Edge, baterist şi compozitor britanic (Moody Blues).

·         1945: Eric Patrick Clapton, CBE^[6] (n. 30 martie 1945, Ripley, Surrey) ^[7], cunoscut și sub porecla Slowhand, este un muzician, chitarist, cântăreț și compozitor englez de muzică blues, laureat al premiilor Grammy.

Clapton este adesea considerat a fi unul dintre muzicienii cei mai plini de succes ai secolelor al XX-lea și al XXI-lea ^[8], având la activ consacrarea unică în lumea muzicii rock'n'roll de a fi fost celebrat de trei ori în Rock and Roll Hall of Fame (pentru The Yardbirds, Cream și pentru întreaga sa carieră solo).

Privit adesea atât de către critici cât și de către suporterii săi ca unul dintre cei mai mari chitariști ai tuturor timpurilor, Clapton^[9] s-a clasat pe locul al doilea pe lista revistei muzicale Rolling Stone cunoscută ca Cei mai mari 100 chitariști ai tuturor timpurilor (conform originalului, "100 Greatest Guitarists of All Time"^[10]), respectiv al 53-lea pe lista Imortalilor(conform originalului 100 Greatest Artists of All Time

În octombrie 1963, Clapton s-a alăturat celor de la The Yardbirds. Dedicat „cu încăpățânare” muzicii blues, Clapton a fost puternic deranjat „noua direcție de tip pop-orientat” urmată de The Yardbirds, în parte datorită melodiei „For Your Love” ce a fost scrisă de o compozitoare pop, Gouldman Graham. Clapton l-a recomandat colegilor pe chitaristul Jimmy Page și înlocuirea sa, dar Page la momentul respectiv nu a dorit să renunțe la cariera profitabilă de muzician de studio independent, astfel încât Jimmy Page la rândul său, l-a recomandat ca succesor al lui Clapton pe Jeff Beck. Deși Beck, Clapton și Page cântau împreună în The Yardbirds, trio-ul nu a fost niciodată împreună.

Clapton s-a alăturat lui John Mayall & the Bluesbreakers, în aprilie 1965, dar a renunțat la câteva luni mai târziu. În vara anului 1965, a plecat în Grecia, cu o trupă numită "The Glands” care a inclus vechiului său prieten Ben Palmer, la pian. În noiembrie 1965, el s-a realăturat celor de la Bluesbreakers. Deși Clapton a câștigat faima mondială pentru rolul său de pe album extrem de influent, următorul album, Blues Breakers, nu a fost lansat până când Clapton a părăsit pentru totdeauna Bluesbreakers.

Schimbând chitara Fender Telecaster și amplificatorul Vox AC30 cu o chitară 1960 Gibson Les Paul Standard și amplificatorul Marshall, sunetul lui Clapton se auzea excelent, motiv pentru care a purtat și sloganul „Clapton is God”. Fraza a fost pictată cu graffitipe un zid, în toamna lui 1967.

Eric a ajuns prima dată în Statele Unite pe când activa la Cream. Înainte de a ajunge aici, Clapton nu era foarte cunoscut în State. Dar, la Cream, el a ajuns solist și compozitor, pe lângă statutul de chitarist. La începutul anului 1967, statutul de Clapton de chitarist de top din Marea Britanie rivaliza cu apariția lui Jimi Hendrix. Jimi Hendrix a participat la un spectacol Cream în care a cântat "Killing Floor". În schimb, chitariștii de top din Marea Britanie, Clapton, Pete Townshend, și membri ai Rolling Stones și Beatles participat cu nesaț la spectacolele de club ale lui Hendrix. Sosirea lui Hendrix a avut un efect imediat și major asupra următoarei faze a carierei lui Clapton, deși Clapton a continuat să fie recunoscut în sondajele din Marea Britanie drept chitarist apreciat.

În 1969 s-a alăturat celor de la Blind Faith. Trupa era compusă din Ginger Baker, Steve Winwood (cu care vine și în România), Rich Grech și el. Au debutat cu 100.000 de fani în Londra. În trecut, Blind Faith a mai susținut numeroase întâlniri și în Scandinavia. În 1970 cântă cu Derek and the Dominos, cu care a realizat bine-cunoscuta melodie „Layla”. Ei au realizat un singur album, și anume „Layla and Other Assorted Love Songs” La început, trupa era denumită „Eric Clapton and friends”. Numele de „Derek and the Dominos” a fost un accident, ca urmare a citirii greșite a numelui provizoriu „Eric and the Dynamos”.

A urmat cariera solo pentru Eric, din 1970 până în prezent, timp în care ori a cântat cu diferite formații, ori și-a cântat singur melodiile.

Eric Clapton în concert la Hanovra, 2 aprilie 2004

• 

  Barcelona, 1974
     
• 

  Eric Clapton si George Harrison

Eric Clapton
Clapton at the Tsunami Relief concert, 2005
Date personale
Nume la naștere	Eric Patrick Clapton
Născut	30 martie 1945 (74 de ani)[2][3][4][5][6][7][8][9]  Ripley[*], Guildford[*], Regatul Unit
Căsătorit cu	Pattie Boyd[*] (1979–1988) Melia McEnery[*] (din 2002)
Copii	Ruth Kelly[*] Connor[*] Conor Clapton[*]
Cetățenie	Regatul Unit  SUA
Ocupație	Musician, Songwriter
Activitate
Alte nume	Slowhand
Studii	Kingston University[*]
Gen muzical	Blues, blues-rock, hard rock, pop, psychedelic rock
Instrument(e)	Chitară, vocalist
Ani de activitate	1963 - present
Colaborare cu	Casey Jones and the Engineers, The Roosters, The Yardbirds, John Mayall & the Bluesbreakers, The Glands [1] Powerhouse, Cream, The Beatles, The Dirty Mac, Blind Faith, The Plastic Ono Band, Delaney, Bonnie & Friends, Derek and the Dominos, Roger Waters, T.D.F.
Premii	Rock and Roll Hall of Fame Comandor al Ordinului Imperiului Britanic[*] Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic[*] Premiul Grammy pentru întreaga carieră[*] Listă a câștigătorilor premiilor muzicale Silver Clef  Eric Clapton în concert la Hanovra, 2 aprilie 2004

·       1946:   Florian Popa (n. 30 martie 1946) este un senator român, ales în 2012.
* 1947: Traian Dobre, politician român

·         1948 - S-a născut Jim Dandy (Jim Mangrum), vocalist şi compozitor american (Black Oak Arkansas).

·         1950 - S-a născut Dave Ball, chitarist britanic (Procol Harum, Bedlam).

·         1950: Robbie Coltrane (n. 30 martie 1950; nume la nastere Anthony Robert McMillan) este un actor, comedian și autor scoțian. El este cunoscut in filmele: Harry Potter, GoldenEye, World Is Not Enough și în seria britanică Cracker.

Robbie Coltrane
Robbie Coltrane în aprilie 2007
Date personale
Nume la naștere	Anthony Robert McMillan
Născut	30 martie 1950 (69 de ani) Rutherglen, South Lanarkshire, Scoția
Părinți	Jean Ross Ian Baxter McMillan
Căsătorit cu	Rhona Gemmell (Decembrie 1999–prezent)
Copii	Alice McMillan Spencer McMillan
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	Actor, comedian și autor
Alma mater	Universitatea din Edinburgh Glasgow School of Art[*]
Înălțime	1,85 m (6' 1")
Ani de activitate	1979 - prezent
Roluri importante	Rubeus Hagrid Valentin Dmitrovich Zukovsky Dr. Eddie "Fitz" Fitzgerald
Debut	Play for Today
Alte premii
Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic[*] Ordinul Imperiului Britanic

·         1951: George Alin Teodorescu (n. 30 martie 1951, Brăila) este un sociolog român, fost deputat în legislatura 2004-2008.

A absolvit liceul la Craiova și Facultatea de filosofie a Universității București în 1974. În perioada 1977-1978 a participat la Cursul universitar CEDOR-UN "Population and Development". În perioada 1974-1985 a fost sociolog la Centrul pentru Sociologie Urbană și Regională (CURS) și apoi, din 1985 până în 1990 Cercetător principal la Academia Română, Institutul de Sociologie. A intrat în Partidul Comunist Român în 1989, convins că schimbările sociale și politice deveniseră inevitabile, în ideea de a încerca să schimbe lucrurile din interior.

În anul 1990 a fost ales primul președinte al Grupului pentru Dialog Social (GDS), funcție în care a rămas până în 1991 și în perioada 1990-1996 a fost Președinte al Consiliului Fundației Soros.

A început să activeze în domeniul marketingului ca Director de marketing al firmei DANTE HD. În 1992 a fondat alături de alți colegi sociologi și statisticieni Institutul de Marketing și Sondaje IMAS, una dintre primele firme de cercetare private în domeniu, pe care a condus-o până în 2003.

În 2001 este numit Șeful Grupului independent internațional pentru analiza sistemului de adopții format la cererea Uniunea Europeană și ca o condiție pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Grupul a lucrat voluntar și a predat raportul său "Re-Organising the International Adoption and Child Protection System" Baronesei Emma Nicholson, raportor al Parlamentului European pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Raportul a fost extrem de apreciat de oficialii Uniunii Europene. În 2002 a fost Șeful Grupului de lucru Public Adjustment Loan un program de reformă guvernamentală derulat de Banca Mondială. În 2003 a fost numit consilier personal al primului-ministru Adrian Năstase pentru reforma administrației publice și din martie 2004 șeful cancelariei primului-ministru, cu rang de ministru. În același an s-a înscris în Partidul Social Democrat și a inițiat o profundă reformă organizațională a partidului (?!). În legislatura 2004-2008, Alin Teodorescu a fost deputat PSD de Brăila în Parlamentul României. În cadrul activității sale parlamentare, Alin Teodorescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietnie cu Repblica Africa de Sud, Regatul Bahrein și Republica Croația. Alin Teodorescu s-a retras din viața politică în 2008 și a revenit la IMAS, unde derulează în continuare o activitate de cercetare.

Este membru al Asociației Române de Sociologie (ARS), al Asociației Române a Profesioniștilor de Relații Publice (APRP) și al Asociației Române a Cercetătorilor de Marketing, precum și a World Association of Public Opinion Researchers.
Activitate:

• 2005 - Sociolog în viața cotidiană, Editura Economică http://www.edecon.ro/carte/354/sociolog-in-viata-cotidiana_alin-teodorescu/
• 2004 - "Des épreuves de l'adhésion á le fin des subventions?", în "Les européens face a l'elargissement", coord. J. Rupnik - Paris, Presses de Sciences Po; https://www.cairn.info/les-europeens-face-a-l-elargissement--272460928X-page-275.htm
• 1996 - "Problems of economic and political transformation in the Balkans", ed. Jan Jeffries, A. Teodorescu, Thomas Learning; First published in 1996. Routledge https://www.amazon.com/Problems-Economical-Political-Transformation-Balkans/dp/1855673193
• 1989 – Mari gânditori și filozofi francezi ai veacului al XIX-lea – Antologie, prefață, tabel cronologic și note Alin Teodorescu - București, Editura Minerva, 1989
• 1987 - "Stiluri de viață", ed. C. Zamfir, L. Vlãsceanu, A. Popescu, Gh. Nicolae, E. Zamfir - București, Ed. Academiei;
• 1985 - "Indicatori și factori ai calității vieții", ed. C. Zamfir, E. Zamfir, A. Popescu, L. Vlăsceanu, Șt. Ștefănescu - București, Ed. Academiei.

* 1951: Constantin Fugașin (n. 30 martie 1951, comuna Dârvari, județul Mehedinți, România) este un actor român.

În 1974 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secțiunea Arta actorului de teatru și film.^[1] Până în decembrie 1989 practică meseria de actor. Din 1990 practică ziaristica și publicitatea timp de aproximativ 20 de ani, după care se reîntoarce la dragostea dintâi - teatrul.^[2]

Constantin Fugașin a fost ales pentru a interpreta rolul lui Nicolae Ceaușescu în episodul dedicat României din serialul sovietic Soldații victoriei, ce prezenta, după un scenariu scris de Petre Sălcudeanu, actul de la 23 august 1944; liderul comunist român urma să aibă un rol principal.^[1] Personajul Ceaușescu urma să apară în mai multe secvențe: o demonstrație prin fața Palatului Regal, condusă de el, o întâlnire printre gratii la Doftana între Nicolae și Elena în care cei doi se prefăceau că se sărută pentru ca „tovarășa” să-i strecoare un bilet cu indicații de la conducătorii PCR aflați în libertate, un discurs antifascist ținut în atelierul de tâmplărie din închisoare, întrerupt de un gardian ce se retrage intimidat de „privirea pătrunzătoare a tovarășului”, și o cuvântare rostită în ziua intrării trupelor sovietice în București.^[1] Fugașin s-a pregătit pentru probe, rostind, fără public, un discurs atât de convingător în curtea studioului de la Buftea, încât cei care l-au auzit au crezut că vorbea însuși președintele țării.^[1] Regizorul Lucian Bratu (care urma să regizeze episodul și a fost înlocuit ulterior de Doru Năstase) l-a anunțat pe actor că Nicolae și Elena Ceaușescu vizionaseră probele susținute de patru actori, iar soția liderului comunist a spus textual: «Ăsta!», alegându-l pe Fugașin pentru rolul lui Nicolae Ceaușescu, în timp ce pentru rolul ei a ales-o pe balerina Elena Dacian.^[1]

Filmările au avut loc în toamna anului 1975, iar actorul, emoționat, a urat Armatei Sovietice „drum bun” în loc de „bun venit” spre spaima membrilor părții române. Regizorul serialului, Iuri Ozerov, a tăiat la Moscova un număr mare de secvențe, iar din cele 8-9 secvențe în care apărea Ceaușescu au rămas în varianta finală doar trei: procesul, scena cu gardianul de la Doftana și cea cu discursul de întâmpinare a trupelor sovietice.^[1] Liderul comunist român a refuzat să-l primească în audiență pe Ozerov după ce aflase că rolul „revoluționar” îi fusese drastic diminuat și că rușii își arogau meritul răsturnării regimului antonescian. Serialul a fost lansat în iunie 1977 în URSS și a circulat în toate țările socialiste, cu excepția României.

Filmografie:

• Patima (1975) - băiatul cu invitațiile
• Bunicul și doi delincvenți minori (1976) - Doru
• Domnișoara Nastasia (1976) - Luca Lacrima
• Gloria nu cîntă (1976)^[3]
• Premiera (1976) - Nichi, fiul lui Mihai și al Alexandrei Dan^[4]
• Singurătatea florilor (1976) - Fănel
• Buzduganul cu trei peceți (1977) - Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul
• Războiul independenței (serial TV) - ostaș
• Soldații victoriei (serial sovietic, 1977) - Nicolae Ceaușescu^[5]
• Acțiunea Autobuzul (1978) - student
• Severino (coproducție româno-est-germană, 1978)^[6]
• Pe malul stâng al Dunării albastre (1983) - învățătorul
• Rămășagul (1984) - Făt Frumos^[7]
• A doua variantă (1987)
• Despre oameni și melci (2012) - Colan

·         1952 - S-a născut Samuel McFadin, chitarist şi vocalist american (Flash Cadillac & The Continental Kids).

·         1954 - S-a născut Lene Lovich (Marlene Premilovich), cântăreaţă şi compozitoare americană.

·         1954: Vasile Filip Soporan, politician român

·         1955 - S-a născut Randy Vanwarmer, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.
* 1955: Csaba Albert Takács (n. 30 martie 1955) este un om politic maghiar din România, președinte executiv al UDMR din 1999 și până în prezent. A fost ales deputat în legislatura 1990-1992 și în legislatura 1992-1996 pe listele UDMR din partea județului Hunedoara. În legislatura 1990-1992, Csaba Takács a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Canada, Regatul Belgiei și Ungaria. Pe 14 martie 1994 și-a dat demisia din Camera Deputaților și a fost înlocuit de deputatul Zoltán Fekete.

Csaba Takács
Date personale
Născut	30 martie 1955 (64 de ani) România
Cetățenie	România
Ocupație	Om politic

·         1956: Theo Breuer, scriitor german

·         1962: S-a nascut MC Hammer (Stanley Kirk Burrell), renumit cântăreț de muzică rapp și actor american.
* 1963: Țahiaghiin Elbegdorj (în mongolă: Цахиагийн Элбэгдорж; n. 30 martie1963) este al patrulea și actualul președinte al Mongoliei. Elbegdorj a fost unul liderii importanți ai revoluției din 1990, care a pus capăt a 70 de ani de comunism. Elbegdorj a fost președinte al Mongoliei și prim-ministru de două ori, vice purtător de cuvânt al Parlamentului Mongoliei, liderul majorității din parlament și membru al acestuia de patru ori. Mandatul lui Elbegdorj se axează pe reformele sociale și economice post-sovietice

Țahiaghiin Elbegdorj
Date personale
Născut	30 martie 1963 (56 de ani) Zereg, Chowd-Aimag, Mongolia
Căsătorit cu	Bolormaa Hajidsuren
Cetățenie	Mongolia
Etnie	Zakhchin[*]
Ocupație	politician scriitor jurnalist
Președinte al Mongoliei
Deținător actual
Funcție asumată 18 iunie 2009
Prim-ministru	Sanjaagiin Baiar Suhbaatarn Batbold Norovân Altanhuiag
Precedat de	Nambarân Enhbaiar
Prim-ministru al Mongoliei
În funcție 20 august 2004 – 13 ianuarie 2006
Președinte	Națagiin Bagabandi Nambarân Enhbaiar
Precedat de	Nambarân Enhbaiar
Succedat de	Mieăgombân Enhbold
Premii	Champions of the Earth[*] (2012) Order of Prince Yaroslav the Wise, 1st class[*]
Partid politic	Partidul Democrat
Alma mater	Lviv Polytechnic[*] Facultatea Kennedy de Guvernare și Administrație Publică de la Harvard[*] Universitatea din Colorado Boulder[*] University of Colorado[

·         1964: Carmen Poenaru, pictoriță româncă

·         1964: Tracy Chapman (n. 30 martie 1964,^[1] Cleveland, SUA) este o cantautoare americană, cel mai bine cunoscută pentru melodiile sale hituri "Fast Car" și "Give Me One Reason", alături de alte single-uri de mare succes, așa cum sunt "Talkin' 'bout a Revolution", "Baby Can I Hold You", "Telling Stories" și albumele muzicale "Crossroads" și "New Beginning".^[2]

Chapman a devenit rapid un muzician apreciat care a câștigat statutul de muzician multi-platinum, fiind recompensată de patru ori cu premiile Grammy.^[3]

În 1987, Chapman a semnat un contract de înregistrare cu Elektra Records prin Bob Krasnow. În anul următor, muziciana americană a lansat albumul său de debut, foarte bine primitul album omonim, Tracy Chapman, care a devenit în scurt timp un album multi-premiat platinumși un hit în întreaga lume. Albumul a generat nu mai puțin de șase nominalizări Grammy, incluzând cea pentru Album of the Year (Albumul anului). Cantautoarea a primit în final trei premii Grammy din cele șase nominalizări, incluzând Best Female Pop Vocal Performance (Cea mai bună performanță vocală pop feminină) pentru single-ul "Fast Car" și premiul pentru Cel mai bun artist debutant (în original, Best New Artist).

Chapman a lansat cel de-al doilea album al său, Crossroads (Intersecții), în următorul an, fapt care i-a adus o altă nominalizare Grammy. De atunci, Chapman a continuat seria succeselor sale cu încă șase albume de studio, incluzând cel de-al patrulea album al său, New Beginning (Un nou început), cel care i-a adus cel de-al patrulea Grammy Award, pentru Best Rock Song (Cel mai bun cântec rock), pentru melodia sa de mare succes "Give Me One Reason" (Dă-mi un motiv).

Din 2008, data ultimului album al muzicienei, Our Bright Future, Tracy Chapman nu a mai lansat niciun alt album de studio.

Tracy Chapman
Tracy Chapman
Date personale
Născută	30 martie 1964 (55 de ani)[1]  Cleveland, SUA
Cetățenie	SUA
Etnie	afro-american
Ocupație	cantautoare cântăreață artist stradal[*] compozitoare muziciană chitaristă
Activitate
Studii	Tufts University[*]
Gen muzical	rock American folk music[*]
Tipul de voce	contralto
Instrument(e)	chitară voce[*]
Case de discuri	Elektra Records Atlantic Records Fast Folk[*]
Premii	Premiul Grammy pentru cel mai bun artist nou Premiul Brit pentru cea mai bună artistă solo internaţională[*] Ohio Women's Hall of Fame[*] Tracy Chapman

·         1968: Céline Marie Claudette Dion (n. 30 martie 1968, Charlemagne, Quebec), deținătoare a Ordinului Canadei și a Ordinului Național al Québecului, este o cântăreață de muzică pop, textieră și actriță.^[4][5] S-a născut într-o familie numeroasă, având o situație financiară precară. A devenit cunoscută în lumea francofonă după ce René Angélil, ce urma să-i devină soț, și-a ipotecat casa pentru a-i finanța producerea primul album. În 1990 a lansat Unison, material discografic ce i-a adus popularitatea în America de Nord și în alte țări anglofone.^[6]

Dion a devenit cunoscută în anii 80 după câștigarea concursurilor Yamaha World Popular Song Festival și a Eurovisionului.^[7][8] A urmat lansarea mai multor albume în limba franceză, iar în 1986 a semnat un contract cu Sony Records. În anii 90 a obținut succes la nivel mondial după lansarea câtorva materiale discografice de succes în engleză și franceză, devenind unul din cei mai bine vânduți cântăreți din istoria muzicii.^[9][10] În anul 1999, Dion a decis să se retragă pentru o perioadă din industria muzicală pentru a petrece mai mult timp cu familia, soțul ei fiind diagnosticat cu cancer.^[10][11] A revenit în 2002 în atenția publică și a semnat în același an un contract pe 3 ani (care s-a extins ulterior la o perioadă de aproape 5 ani) pentru a apărea de 5 ori pe săptămână în spectacole organizate la Caesar's Palace, unul din hotelurile cele mai cunoscute din Las Vegas.^[12][13]

Muzica lui Dion a fost influențată de o mare varietate de genuri muzicale: de la rock și R&B la gosspel și muzică clasică. Deși lansările sale au primit recenzii variate, cântăreața este cunoscută în special pentru abilitățile sale vocale.^[14][15][16] În 2004, după ce albumele sale au fost comercializate în peste 175 de milioane de copii, Dion a primit în cadrul premiilor World Music Awards distincția Chopard Diamond Award pentru că a devenit cea mai bine vândută cântăreață a tuturor timpurilor.^[17][18]În aprilie 2007, Sony BMG a anunțat că vânzările materialelor discografice ale lui Dion au depășit 200 de milioane de copii.Iar in martie 2018, presa internațională a speculat ca vânzările lui Dion au depășit 250 de milioane de copii în intreaga lume, confirmarea acestui fapt fiind vizibilă pe pagina celor de la billboard.com.

Céline Dion este cel mai mic dintre cei paisprezece copii ai cuplului Adhémar Dion și Thérèse Tanguay, amândoi având descendențe canadiano-franceze. Interpreta a fost crescută ca o romano-catolică în orașul Charlemagne din Quebec, Canada.^[13][23] Deși familia ei a întâmpinat dificultăți materiale, cântăreața declară că a avut parte de un cămin fericit.^[24] Muzica a reprezentat o parte importantă din viața lor (prenumele „Céline” provine de la piesa omonimă lansată de Hugues Aufray cu doi ani înaintea nașterii ei^[25]), aceasta crescând alături de celelalte rude în barul părinților, Le Vieux Baril. Încă din copilărie, Dion își dorea să interpreteze cântece.^[26] Într-un interviu din 1994 acordat revistei People, Dion a declarat: „Îmi lipsesc familia și casa mea, dar nu regret că mi-am pierdut adolescența. Aveam un singur vis: să devin cântăreață.”^[27]

La vârsta de doisprezece ani, Dion a compus împreună cu mama și cu fratele ei, Jacques, prima sa piesă intitulată „Ce n'était qu'un rêve”.^[23] Michel Dondalinger Dion, un alt frate de-al ei, a trimis compoziția lui René Angélil, manager muzical, după ce i-a descoperit numele pe coperta unui album de Ginette Reno.^[28] Angélil a fost impresionat de vocea lui Dion și a decis s-o transforme într-un star.^[23] Acesta și-a ipotecat casa pentru a obține banii necesari finanțării primului ei album, La voix du bon Dieu, ce a ajuns pe primul loc în clasamentul local, propulsând-o pe Dion la statutul de star în Quebec. În 1982 a participat la concursul Yamaha World Popular Song Festival din Tokyo, Japonia, câștigând premiul pentru Cel mai bun interpret și medalia de aur pentru „Cel mai bun cântec” acordată piesei „Tellement j'ai d'amour pour toi”.^[28]

În 1983, Dion a devenit prima artistă canadiană care a câștigat discul de aur în Franța pentru vânzările cântecului „D'amour ou d'amitié”. În același an, interpreta a câștigat numeroase distincții în cadrul premiilor Félix Awards, inclusiv pentru Cea mai bună cântăreață feminină și Descoperirea anului.^[15][28] Succesul în țările europene a venit odată cu participarea la Eurovision pentru Elveția cu piesa „Ne partez pas sans moi” și câștigarea concursului desfășurat în 1988 la Dublin, Irlanda.^[29] Totuși, succesul american întârzia să apară, în mare parte din cauză că Dion cânta numai în limba franceză.^[30] La vârsta de optsprezece ani, după ce l-a vazut pe Michael Jackson într-un spectacol, Dion i-a spus lui Angélil că dorește să ajungă o celebritate la fel ca acesta.^[31] Deși era încrezător în talentul ei, managerul considera că imaginea lui Dion trebuia îmbunătățită pentru o promovare internațonală.^[23] Interpreta a ieșit din atenția publică pentru câteva luni, timp în care a făcut o operație la dantură și s-a înscris la „École Berlitz” pentru a studia limba engleză.

La doi ani după ce a învățat limba engleză, Dion și-a făcut debutul pe piața muzicală anglofonă cu albumul Unison (1990).^[28] Pentru acesta, a colaborat cu mulți muzicieni cunoscuți, printre care Vito Luprano și producătorul canadian David Foster.^[32] Albumul a fost în mare influențat de muzica soft rock a anilor '80, care s-a potrivit în formatul adult contemporary al radiourilor. Unison s-a dovedit a fi un succes printre criticii de specialitate: Jim Faber de la Entertainment Weekly a descris puterea vocală a lui Dion ca fiind „delicios de simplă”.^[33] Stephen Erlewine de la Allmusic a declarat debutul artistei ca fiind un „debut american sofisticat, excepțional”.^[34] De pe album au fost promovate „(If There Was) Any Other Way”, „The Last to Know”, „Unison”, și „Where Does My Heart Beat Now”, o baladă soft-rock cu un tempou mediu pe care s-au făcut prezente acorduri de chitară electrică. Ultima, a devenit primul single al lui Dion care a atins top 10 în Billboard Hot 100, ajungând pe locul 4. Albumul a dovedit că popularitatea artistei era în creștere în Statele Unite, Europa și Asia.

În 1991, Dion a avut o parte solo în „Voices That Care”, o piesă înregistrată ca tribut pentru soldații care luptau în Războiul din Golf, în operațiunea Furtună în deșert. Adevăratul succes internațional al cântăreței a început odată cu duetul cu Peabo Bryson pentru filmul Disney, Frumoasa și bestia (1991).^[35] Cântecul a reprezentat direcția muzicală pe care Dion avea s-o folosească în viitor: balade cu influențe clasice, având o instrumentare liniștită. Atât un succes din punct de vedere al recenziilor cât și din punct de vedere comercial, piesa a devenit al doilea hit de top 10 în Statele Unite, câșting premiul Oscar pentru „Cel mai bun cântec original” și premiul Grammy pentru „Cea mai bună interpretare pop vocală a unui duo sau grup”.^[36] „Beauty and the Beast” a fost inclus pe albumul lui Dion din 1992, Celine Dion, care, la fel ca cel de debut, a avut o puternică influență rock, combinată cu elemente din muzica soul și clasică. Datorită primul single și colaborarii cu Foster și Diana Warrenn, albumul a fost la fel de bine primit ca Unison. Alte piese de pe album, care au avut un succes moderat sunt „If You Asked Me To” (un cover după cântecul lui Patti LaBelle din filmul Licence to Kill din 1989) care a ajuns pe locul 4 în Statele Unite, „Love Can Move Mountains” și „Nothing Broken But My Heart”.

În aceeași perioadă, Dion a lansat albumul în limba franceză Dion chante Plamondon (1991). Majoritata pieselor de pe album sunt cover-uri, cu toate că au fost inluse și patru cântece noi „Des mots qui sonnent”, „Je danse dans ma tête”, „Quelqu'un que j'aime, quelqu'un qui m'aime” și „L'amour existe encore”. A fost lansat inițial numai în Canada și Franța în 1991-1992, dar a fost lansat internațional în 1994, fiind primul ei album în franceză care a fost astfel promovat. „Un garçon pas comme les autres (Ziggy)” a devenit un hit uriaș în Franța, atingând locul 2 și primind discul de aur. Până în prezent, Dion chante Plamondon s-a vândut în peste 1.5 milioane de exemplare.

În numai un an, datorită albumelor Unison și Céline Dion și altor apariții în mass-media, Dion a devenit o celebritate în America de Nord, atigându-și unul din obiective: succesul în piața anglofonă.^[30] Totuși, în timp ce avea un succes crescând în Statele Unite, fanii francezi și canadieni au criticat-o pentru neglijența cu care i-a tratat.^[36][37] Artista a fost însă apreciată, când, după ce a câștigat premiul „Aristul englez al anului” la premiile Félix, l-a refuzat, spunând că ea este și va fi un artist francez, și nu unul englez.^[9][38] Pe lângă succesul comercial, au apărut și schimbări în viața amoroasă a acesteia: Angélil, managerul acesteia care era cu 26 de ani mai mare, a devenit iubitul ei. Cei doi s-au temut că publicul nu va fi de acord cu relația lor, hotărându-se să o păstreze secretă.

Cel de-al patrulea album de studio în limba engleză al intepretei, intitulat Falling into You (1996) a marcat o evoluție majoră atât pe plan comercial cât și muzical. Pentru a fi un disc cât mai comercial cu putință, producătorii săi au combinat multe elemente precum pasajele orchestrale de mare finețe, incantațiile și motivele africane, aceste metode fiind considerate la vremea respectivă îndrăznețe și revoluționare. Instrumente muzicale precum vioara, chitara spaniolă, trombonul sau saxofonul au pus bazele unor melodii originale. Deasemenea, cântecele extrase pe disc single erau compuse în diferite stiluri muzicale. Liniile melodice ale pieselor „Falling into You” și „River Deep - Mountain High” (preluare după Tina Turner) erau structurate predominant cu ajutorul instrumentelor de percuție; Cântecele „It's All Coming Back to Me Now” și „All by Myself” (variante reînregistrate după versiuni anterioare promovate de Jim Steinman, respectiv Eric Carmen) prezentau o atmosferă diferită bazată pe ritmuri de muzică soft rock, care se armonizează cu instrumente clasice precum pianul; Discul single de renume internațional „Because You Loved Me”, compus de către Diane Warren, a fost o baladă inclusă pe coloana sonoră a filmului Personal și Confidențial (1996).

Din punct de vedere al recenziilor primite din partea criticilor de specialitate, albumul Falling into You este unul dintre cele mai aclamate materiale discografice ale lui Dion. În timp ce Dan Leroy îl consideră similar cu înregistrările anterioare ale interpretei, Stephen Holden de la The New York Times și Natalie Nichols de la Los Angeles Times au criticat-o pe Celine pentru faptul că vocea sa nu exprima emoție. Alți critici, precum Chuck Eddy de la Entertainment Weekly, Stephen Thomas Erlewine de la AMG și Daniel Durchholz au numit albumul „fascinant”, „captivant”, „pătimaș”, „stilat” și „foarte bine produs”. Falling into You a devenit cel mai aclamat album al interpretei, atât din punct de vedere critic, dar și comercial, obținând poziția maximă în multe țări, fiind considerat unul dintre cele mai comercializate albume de muzică din istoria omenirii. Discul a câștigat două premii Grammy, la categoriile „Albumul anului” și „Cel mai bun album de muzică pop”. Statutul de celebritate a lui Dion a fost confirmat în momentul în care a fost selecționată pentru a cânta piesa „The Power of the Dream” în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară din 1996, care au avut loc în Atlanta, S.U.A.. În luna martie a aceluiași an, Dion a început turneu de promovare, intitulat Falling into You Tour, format din peste o sută patruzeci de concerte susținute în diferite regiuni pe parcursul unui an.

Céline Dion a lansat albumul de studio Let's Talk About Love în anul 1997 ca o continuare a discului Falling into You. Înregistrările pentru acest material discografic au avut loc în diferite studiouri in Londra, New York și Los Angeles, iar la procesul de creație s-au alăturat invitați speciali precum Barbra Streisand în duetul „Tell Him”, formația Bee Gees pentru „Immortality” și tenorul cu renume internațional Luciano Pavarotti pentru „I Hate You Then I Love You”. Printre ceilalți muzicieni care au colaborat la producerea albumului se numără și Carole King, George Martin și cântăreața cu origini jamaicane Diana King, care a înregistrat pasaje de raggae pentru cântecul „Treat Her Like a Lady”. Precum sugerează titlul albumului, „dragostea” este motivul principal prezent în versurile cântecelor de pe disc. Totuși, aceasta capătă diferite forme, de la „dragostea frățească” la „dragostea pentru apropiați”, în cântecele „Where Is the Love” respectiv „Let's Talk About Love”. Cel mai de succes disc single promovat de pe acest album a fost balada clasică „My Heart Will Go On”, compusă de James Horner și produsă de către Horner și Walter Afanasieff. Fiind inclus pe coloana sonoră a filmului Titanic, cântecul a devenit rapid hit, clasându-se pe prima poziție în clasamentele de specialitate din întreaga lume, fiind considerat, cel mai reprezentativ cântec al lui Dion. Discurile single „My Heart Will Go On” și „Think Twice” i-au adus cântăreței recordul pentru cele mai de succes cântece consecutive, fiind comercializate în peste un milion de exemplare numai în Regatul Unit. Pentru a promova albumul Let's Talk About Love, Céline Dion a concertat în diferite regiuni ale Europei, Asiei, Australiei și Americii de Nord în anii 1998 și 1999.

La finele anilor 1990, Dion a lansat două materiale discografice care s-au dovedit a fi de succes - albumul de colinde These Are Special Times (1998) și albumul de compilație All the Way… A Decade of Song (1999). Discul These Are Special Times conține câteva cântece create de către Dion, Ric Wake și Peter Zizzo colaborând cu ea pentru piesa Don't Save It All For Christmas Day. Influențele clasice sunt foarte proeminente pe acest album, aranjamentele orchestrale fiind prezente în toate compozițiile. Duetul cu muzicianul R. Kelly, intitulat „I'm Your Angel” a debutat pe prima poziție în mai multe clasamente de specialitate pe plan internațional, devenind unul dintre cele mai de succes cântece ale interpretei. Pe albumul All the Way... A Decade of Song au fost incluse cele mai de succes cântece ale interpretei, dar și câteva piese noi precum discul single „That's the Way It Is”, o preluare după Roberta Flack intitulată „The First Time Ever I Saw Your Face” dar și un duet cu Frank Sinatra, „All the Way”. Până la finele anilor 1990, Céline Dion vânduse peste 100 de milioane de albume pe plan internațional și câștigase zeci de premii. Statutul ei de „divă a muzicii conteporane” a fost confirmat în momentul în care postul de televiziune VH1 a contactat-o pentru a-i oferi oportunitatea de a apărea pe albumul Divas Live, alături de interprete renumite precum Aretha Franklin, Gloria Estefan, Shania Twain și Mariah Carey. Dion a concertat și în Modena, Italia, pentru compania PBS, în cadrul unui concert intitulat Pavarotti and Friends, alături de cântăreți precum The Corrs, Jon Bon Jovi, Spice Girls și Vanessa Williams. În anul 1998, Dion a primit două distincții din partea autorităților din Canada: „Ordinului Național al Québecului” și „Ordinului Național Canadian pentru Realizări Deosebite pe Scena Internațională a Muzicii Contemporane”. Un an mai târziu, ea a fost introdusă în Canadian Broadcast Hall of Fame și a primit o stea pe Aleea celebrităților canadiene. Deasemenea, ea a câștigat un premiu Grammy, la categoria „Cea mai bună interpretă de muzică pop” iar hitul „My Heart Will Go On” a fost numit „Cântecul anului 1998” (piesa a câștigat patru premii Grammy, două dintre ele fiind însă acordate producătorilor).

Jump to navigationJump to search

Céline Dion
Celine Dion cântând „Taking Chances”, la Concert @ Bell Centre, Montreal, august, 2008
Date personale
Nume la naștere	Céline Marie Claudette Dion
Născută	30 martie 1968 (51 de ani)  Charlemagne, Quebec, Canada Charlemagne[*], Provincia Québec, Canada
Părinți	Thérèse Dion[*]
Frați și surori	Claudette Dion[*] Paul Dion[*]
Căsătorită cu	René Angélil[*] (1994–14 ianuarie 2016)
Număr de copii	3
Copii	René-Charles Angelil[*]
Cetățenie	Canada
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	Cântăreață, textieră, compozitoare
Avere	400.000.000 dolar american
Activitate
Origine	Montreal, Quebec, Canada
Gen muzical	Pop, pop-rock
Tipul de voce	Soprană
Instrument(e)	Vocal
Ani de activitate	1980 - 2000; 2002 - prezent
Case de discuri	550/Epic/Sony (1986 - 2004) Epic (2004-2007) Sony/Columbia (2007 - prezent)
Interpretare cu	Garou
Premii	Legiunea de Onoare în grad de cavaler[*] Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*] Ordinul Canadei în grad de Companion[*] Ordinul Național al Québecului în grad de ofițer[*][1] Gaming Hall of Fame[*] honorary doctorate at the Laval University[*][2] Canada's Walk of Fame[*]

* 1971: Elena Jemaeva (rusă Елена Жемаева; n. 30 martie 1971, Dolgoprudnîi, regiunea Moscova) este o fostă scrimeră azeră de origine rusă. A fost prima femeie campioană mondială la sabie, o armă care le-a fost mult timp interzisă.
* 1971: Juan Manuel Rubio Medina (n. 30 martie 1971 în Tecuala, Nayarit, Mexic) este un boxer profesionist mexican, fost campion mondial WBC.

·         1973: Jan Koller (n. 30 martie 1973, Smetanova Lhota, Cehoslovacia, astăzi în Cehia) este un fost fotbalist ceh, care a jucat pe postul de atacant.

·         1976: Mark McClelland, fondatorul trupei Snow Patrol
* 1976: Simon Green (n. 30 martie 1976), cunoscut sub numele de scenă Bonobo, este un muzician britanic. Green a fost activ și a înregistrat seturi DJ sub numele Barakas, iar împreună cu Robert Luis de la casa de discuri Tru Thoughts - sub numele de „Nairobi and Barakas

Jump to navigationJump to search

Bonobo
Date personale
Nume la naștere	Simon Green
Născut	30 martie 1976 (43 de ani)[1]  Leeds, Regatul Unit
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	muzician disc jockey compozitor
Activitate
Alte nume	Bonobo Barakas
Origine	Brighton, East Sussex, Anglia
Gen muzical	Electronica, trip hop, acid jazz, chillwave, downtempo
Ani de activitate	1999–prezent
Case de discuri	Ninja Tune, Tru Thoughts
Colaborare cu	Nirobi & Barakas, Szjerdene, Bajka, Andreya Triana

·         1979: S-a nascut cunoscuta vocalistă și compozitoare americană, Norah Jones.

·         1979: Simon Webbe, membru al trupei Blue
* 1979: Elinton Andrade (născut 30 martie 1979, Rio Grande do Sul, Brazilia) este un fotbalist care a evoluat la echipa Rapid București pe postul de portar, în prezent fiind legitimat la clubul indian FC Goa.
* 1979: Anatoli Oleksandrovîci Tîmoșciuk (ucraineană Анатолій Олександрович Тимощук; (născut 30 martie 1979 în Luțk) este un fost jucător ucrainean de fotbal
* 1980: Katrine Lunde (n. 30 martie 1980, în Kristiansand)^[1] este o handbalistănorvegiană care joacă pentru clubul rusesc Rostov-Don și echipa națională a Norvegiei.
* 1980: Mihai Tararache este un politician român, membru al Camerei Deputaților.
* 1980: Paula Claudia Ungureanu (născută Rădulescu, pe 30 martie 1980, la Brașov) este o jucătoare de handbal din România care evoluează la echipa CSM București. Începând cu anul 2009, Paula Ungureanu a jucat la clubul CS Oltchim Râmnicu Vâlcea. Din același an a devenit și titulară pe postul de portar al echipei naționale de handbal a României.

Atât la CS Oltchim Râmnicu Vâlcea cât și la echipa națională, Paula Ungureanu a înlocuit-o cu succes pe Luminița Dinu-Huțupan după retragerea acesteia. La scurt timp după preluarea acestor posturi Ungureanu s-a remarcat printr-un procentaj ridicat de aruncări la poartă apărate și prin apărarea unor aruncări dificile în momente importante ale meciurilor. Paula Ungureanu s-a clasat pe locul patru în clasamentul portarilor de la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2009, cu un procentaj de 41% aruncări apărate.^[2] În sezoanele 2013-2014, 2014-2015 și 2015-2016, Ungureanu a fost componentă a echipei HCM Baia Mare.

În decembrie 2015, Paula Ungureanu a făcut parte din echipa României care a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial desfășurat în Danemarca

* 1982: Philippe Mexès (n. 30 martie 1982) este un fotbalist francez, care joacă pe postul de fundaș central, retras din activitate.
* 1982: Aleksandra Anna Socha (n. 30 martie 1982, Pabianice, Polonia) este o scrimeră poloneză specializată pe sabie, laureată cu bronz la individual la Campionatul Mondial de Scrimă din 2003, campioana europeană la individual în 2004 și pe echipe în 2008.

A participat la Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena, fiind învinsă în tabloul de 16 de românca Cătălina Gheorghițoaia. A pierdut în același tur cu ucraineanca Olena Homrova la Beijing 2008 și cu greaca Vasiliki Vougiouka la Londra 2012.

* 1982: Eneda Tarifa (n. 30 martie 1982), cunoscută și sub numele de Eneida Tarifa, este o cântăreață albaneză. Ea a reprezentat Albania la Concursul Muzical Eurovision 2016, cu melodia „Përrallë”, după câștigarea Festivali i Këngës 54. Ea a mai participat la acest festival în anii 2003 și 2007

Eneda s-a născut în Tirana, Albania. Și-a început cariera în 2003, când a participat la Festivali i Këngës 42, cu melodia „Qëndroj”, reușind să se califice în finală. În 2006, a participat în cadrul festivalului „Kënga Magjike”, cu melodia „Rreth zjarrit tënd”, plasându-se pe locul al patrulea, cu 154 puncte.^[2] I-a fost acordat și premiul Çesk Zadeja. Anul următor a participat la Festivali i Këngës 46, cântând „E para letër”, ieșind pe locul al zecelea din șaptesprezece, cu 11 puncte. În 2008, a participat din nou la Kënga Magjike, cu „Zeri im”, acumulând un total de 577 puncte.^[2]

În 2010, a participat la Top Fest 2010, cu melodia „Me veten”. Câștigând competiția, a prezentat programul Portokalli, pe Top Channel.^[3] Eneda s-a întors la Festivali i Këngës, în 2015, unde, cu melodia „Përrallë”, a reușit să câștige competiția. Ea va reprezenta Albania în Cadrul Concursului Muzical Eurovision 2016, în Stockholm

Eneda Tarifa
Eneda Tarifa
Date personale
Născută	30 martie 1982 (37 de ani) Tirana, Albania
Cetățenie	Albania
Ocupație	cântăreață
Activitate
Alte nume	Eneida Tarifa
Gen muzical	Pop
Ani de activitate	2003–prezent

* 1983: Anca Amariei (n. 30 martie 1983, în Cluj Napoca) este o fostă handbalistă din România, acum retrasă din activitate.
* 1983: Linnea Torstenson (n. 30 martie 1983, în Eskilstuna)^[2] este o handbalistă suedeză care joacă pentru clubul francez OGC Nice Côte d'Azur Handball.^[3] și echipa națională a Suediei pe postul de intermediar stânga. Ea a participat la Jocurile Olimpice din 2008, de la Beijing, unde Suedia s-a clasat a opta, iar Torstenson a terminat printre primele 10 marcatoare. De asemenea, handbalista suedeză a luat parte și la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra.^[4]

Până în mai 2017, handbalista a jucat pentru clubul românesc CSM București, unde s-a transferat în vara anului 2014.^[5] Din vara anului 2017, Torstenson a jucat la echipa franceză OGC Nice Côte d'Azur Handball^[6], iar pe 1 martie 2019 s-a făcut public faptul că handbalista va juca din nou pentru CSM București, începând din vara anului 2019

·         1984: Mario Ančić, tenismen croat

·         1986: Sergio Ramos García (n. 30 martie 1986,^[4] Camas, Spania) este un fotbalist spaniol care evoluează la clubul Real Madrid și la echipa națională de fotbal a Spaniei.

A debutat în anul 2004 în Primera Division pentru clubul F.C. Sevilla. În sezonul 2005-2006 a fost transferat la Real Madrid pentru suma de 27 milioane de euro. La sfârșitul sezonului 2007-2008 a fost declarat cel mai bun fundaș din Primera Division. Pentru naționala Spaniei are peste 130 de selecții. Împreună cu echipa națională a Spaniei el a câștigat Campionatul Europei și Campionatul Mondial de Fotbal. În sezonul 2006-2007 a câștigat primul său titlu important împreună cu Real Madrid, câștigând Campionatul Spaniei.

* 1988: Andrei Bugneac (n. 30 martie 1988) este un fotbalist din Republica Moldova care evoluează pe postul de atacant
* 1990: Stella Sigurðardóttir (n. 30 martie 1990, în Reykjavík) este o handbalistă islandeză care joacă pentru clubul SønderjyskE Håndbold și pentru echipa națională a Islandei. Sigurðardóttir a participat la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2011, desfășurat în Brazilia^[1] și la Campionatul European de Handbal Feminin din 2012, desfășurat în Serbia.^[2]

În 2009, Sigurðardóttir a fost desemnată Sportivul Anului al clubului Fram Reykjavík.

* 1990: Rodney Strasser (n. 30 martie 1990, Freetown, Sierra Leone) este un fotbalist aflat sub contract cu AC Milan.
* 1991: Aron Michael Ekberg (n. 30 martie 1991), cunoscut sub numele de scenă AronChupa, este un cantautor, DJ, producător muzical și fotbalist din Suedia. Deține o casă de discuri. Este membru al grupului electro-hip hop Albatraoz, format în 2012. De asemenea, Aron joacă fotbal la clubul Byttorps IF

AronChupa
AronChupa
Date personale
Nume la naștere	Aron Michael Ekberg
Născut	30 martie 1991 (28 de ani) Borås, Suedia
Cetățenie	Suedia
Ocupație	Cantautor, DJ, producător, fotbalist
Activitate
Alte nume	DJ AronBri
Studii	Academy of Art University[*]
Gen muzical	Electro house, nu-disco, hip hop, hip house, electropop
Instrument(e)	Vocal, sintetizator
Ani de activitate	2012–prezent
Case de discuri	Aron Ekberg, Sony Music
Colaborare cu	Albatraoz

* 1993: Larissa de Macedo Machado^[2] (n. 30 martie 1993), cunoscută sub numele de scenă Anitta, este o cântăreață, compozitoare, actriță, dansatoare și producătoare muzicală braziliană. Una dintre cele mai populare staruri pop din Brazilia,^[3] Anitta s-a făcut cunoscută în 2013, odată cu lansarea single-ului „Show das Poderosas”, care a ocupat prima poziție în Brasil Hot 100 Airplay.^[4] Anitta este manageriată de Shots Studios, o companie americană susținută de Justin Bieber.^[5]

Anitta a semnat un contract cu casa de discuri Warner Music Brasil în ianuarie 2013, cu ajutorul căreia și-a lansat primul album de studio, Anitta.^[6] În luna iulie a aceluiași an a primit trei discuri de aur și unul de platină din partea Pro-Música Brasil (în trecut Associação Brasileira dos Produtores de Discos).^[4] Al treilea single de pe album, „Show das Poderosas”, a ocupat prima poziție în aproape toate topurile braziliene. Videoclipul piesei a fost vizionat de peste 130 de milioane de ori pe YouTube.^[7] Albumul a fost vândut în nu mai puțin de 170.000 de copii, fiind lansat și în Portugalia. Ritmo Perfeito (2014), cel de-al doilea album al Anittei, a fost vândut în 45.000 de copii în prima lună de la lansare.^[8]În noiembrie 2014 a cântat la Premiile Latin Grammy, devenind astfel cel mai tânăr artist brazilian care a apărut vreodată în cadrul galei.^[9] În 2015 a lansat un al treilea album de studio intitulat Bang, certificat cu disc de platină în țara natală. În iulie 2017, împreună cu Major Lazer și drag queen-ul brazilian Pabllo Vittar, Anitta a lansat piesa „Sua Cara” de pe EP-ul „Know No Better”.^[10] Piesa a avut un succes fulminant în țara ei natală, iar videoclipul piesei este astăzi al doilea cel mai vizionat videoclip muzical de pe YouTube în primele 24 de ore, cu peste 25 de milioane de vizualizări.^[11]

În 2013, Anitta a dominat topul iTunes din Brazilia. Tot atunci a fost desemnată artistul anului. De asemenea, în 2013 a fost aleasă de Associação Paulista de Críticos de Arte ca revelația anului în muzică. Anitta este deținătoarea în trei rânduri a premiului pentru Cel mai bun artist brazilian la MTV Europe Music Awards și primul artist brazilian care câștigă premiul pentru Cel mai bun artist latino-american. Anitta și-a creat un cult în rândul fanilor,^[12] fiind urmărită de milioane de oameni pe rețele de socializare precum Facebook, Twitter sau Instagram. În 2017, Anitta a fost aleasă de Billboard ca al 15-lea cel mai influent artist din lume pe rețelele de socializare,^[13] devansând artiști precum Lady Gaga, Beyoncé, Shakira și Rihanna.

Anitta în timpul turneului „Show das Poderosinhas” din 2016
Date personale
Nume la naștere	Larissa de Macedo Machado
Născută	30 martie 1993 (26 de ani) Rio de Janeiro, Brazilia
Cetățenie	Brazilia
Religie	Candomblé[*]
Ocupație	Cântăreață     compozitoare     actriță     dansatoare     producătoare muzicală
Activitate
Origine	Rio de Janeiro
Gen muzical	Pop     R&B     dance-pop     electropop     funk
Ani de activitate	2010–prezent
Case de discuri	Warner Music
Anitta în concert

* 1994: Laurențiu Brănescu (n. 30 martie 1994,^[1] Râmnicu Vâlcea, România) este un jucător de fotbal român, care joacă pe postul de portar pentru clubul din Serie A Juventus. În perioada 2016-2018 a evoluat sub formă de împrumut în Liga I, la formația Dinamo.

* 1998: Alexandra Ramona Severin (n. 30 martie 1998, în Cluj)^[4] este o handbalistă română care joacă pentru echipa HC Zalău pe postul de intermediar stânga. Severin a fost și componentă a echipei naționale pentru tineret a României.^[2][5][6] Anterior, Severin a făcut parte din echipa națională pentru junioare.