7. /29 MARTIE 2023 - GÂNDURI PESTE TIMP
ELENA FARAGO
| Elena Farago | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Elena Paximade  |
| Născută | [2] Bârlad, Tutova, România[3] |
| Decedată | (75 de ani)[4][5] Craiova, România[6] |
| Părinți | Francisc Paximade Anastasia Thomaide |
| Căsătorită cu | Francisc Farago |
| Copii | Cocuța, Mihnea (adoptat) |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | scriitoare de literatură pentru copii[*] traducătoare scriitoare poetă |
| Limbi vorbite | limba română |
| Pseudonim | Fatma[1] |
| Activitatea literară | |
| Activă ca scriitoare | 1898 - 1954 |
| Specie literară | reportaj, poezie, poem |
| Operă de debut | 1898 - reportaj 1899 - poemul "Gândul trudiților" în ziarul România muncitoare |
| Opere semnificative | Șoapte din umbră, Traduceri libere, Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun |
| Note | |
| Premii | • 1908 - Premiul „Adamachi” al Academiei Române • 1920 - Premiul „Adamachi” al Academiei Române • Medalia „Bene Merenti” |
Modifică date / text  | |
Elena Farago (n. 29 martie 1878, Bârlad – d. 4 ianuarie 1954, Craiova) a fost o poetă română care a compus poezii pentru copii. Creațiile cunoscute sunt „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”.
Date biografice[modificare | modificare sursă]
S-a născut pe 29 martie la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade. În anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul România muncitoare.
În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga, a cărui prietenă și confidentă a fost.[7] Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.
Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun, apărute în 1920.
În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții și donații. În 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).
Elena Farago s-a stins din viață în 1954 la Craiova, după o lungă suferință.
Distincții[modificare | modificare sursă]
- Premiul „Adamachi” din partea Academiei Române pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), apoi pentru volumele Șoaptele amurgului (1920) și Din traista lui Moș Crăciun (1920).
- Premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1927) pentru Ziarul unui motan (1924)
- Premiul Internațional „Femina” (1924)
- Premiul Național pentru Literatură (1938)
- Medalia „Bene Merenti” - clasa I și „Ordinul Meritul Cultural” - Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea pentru merite literare.
Volume de versuri[modificare | modificare sursă]
- Versuri (1906)
- Șoapte din umbră, Craiova, Ramuri, 1908
- Traduceri libere (1908)
- Din taina vechilor răspântii, Craiova, Ramuri 1913
- Șoaptele amurgului (1920)
- Poezii alese (1924)
- Nu mi-am plecat genunchii, Craiova, Tiparul prietenii științei, 1926
- Poezii (1937)
Volume pentru copii (versuri și proză)[modificare | modificare sursă]
- Pentru copii (2 volume: I 1913, II 1920), București, Editura Ramuri, 1912;
- Copiilor (1913)
- Din traista lui Moș Crăciun (1920)
- Bobocica (1921)
- Să nu plângem (1921)
- Să fim buni (1922, proză)
- Ziarul unui motan (1924, proză)
- Într-un cuib de rândunică (1925, proză)
- A ciocnit un ou de lemn (1943)
- Într-o noapte de Crăciun (1944)
- 4 gâze nazdravane (1944)
- Cățelușul șchiop, București, Editura Ion Creangă, 1989.
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Maurice Maeterlinck, Justiția, traducere de Elena Farago, București, Editura Alcalay, 1915.
- Maurice Maeterlinck, Pasărea albastră, Craiova, Ramuri, 1920.
- Anatole France, În anul 2270, București, Adevărul (s.a.)
În alte limbi[modificare | modificare sursă]
- Flori târzii (Kései virágok, traducere în limba maghiară de Fekete Tivadar. În: Szerelmes kert, 1924.[8]
Elena Farago - Citate:
CONSTANȚA BUZEA
| Constanța Buzea | |
 Constanța Buzea în 2007 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 29 martie 1941 București, România |
| Decedată | (71 de ani) București, România |
| Căsătorită cu | Adrian Păunescu |
| Copii | Ioana Păunescu Andrei Păunescu |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | poet |
| Limbi vorbite | limba română[1] |
| Activitatea literară | |
| Mișcare/curent literar | Neomodernism |
| Specie literară | Poezie |
| Modifică date / text | |
Constanța Buzea (n. 29 martie 1941 – d. 31 august 2012) a fost o poetă din România.
Biografie[modificare | modificare sursă]
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Constanța Buzea a urmat cursurile Facultății de Filologie, Universitatea din București, obținând licența în 1970. Între 1974 și 1989 a fost redactor la revista Amfiteatru. Din 1990 a lucrat ca redactor la România literară, unde a semnat rubrica de corespondență „Post-restant“.
Constanța Buzea s-a căsătorit în 1961 cu poetul Adrian Păunescu (soții Păunescu au avut doi copii, pe Ioana (2 iunie 1967 - noiembrie 2011) și pe Andrei (n. 1969), iar în 1977 au divorțat).
Opera[modificare | modificare sursă]
- De pe pământ (EPL, 1963)
- La ritmul naturii (EPL, 1966)
- Norii (EPL, 1968)
- Agonice (EPL, 1970)
- Coline (Cartea Românească, 1970)
- Sala nervilor (Cartea Românească, 1971; sonete)
- Leac pentru îngeri (Albatros, 1972; antologie)
- Răsad de spini (Cartea Românească, 1973)
- Pasteluri (Albatros, 1974)
- Ape cu plute (Cartea Românească, 1975)
- Limanul orei (Eminescu, 1976)
- Poeme (Albatros, 1977; antologie)
- Ploi de piatră (Albatros, 1979)
- Umbră pentru cer (Albatros, 1981)
- Cină bogată în viscol (Cartea Românească, 1983)
- Planta memoria (Cartea Românească, 1985)
- Cheia închisă (Eminescu, 1987; antologie)
- Pietre sălbatice (Cartea Românească, 1988)
- Ultima Thule (Cartea Românească, 1990; sonete)
- Pelerinaj (Cartea Românească, 1997)
- Foșnet fabulos (Helicon, 1997; antologie)
- Pastelul amoros (Helicon, 1998; antologie)
- Pretext de conversație (Helicon, 1998; antologie)
- Roua plural (Vinea, 1999, ed. adăugită 2007; antologie)
- Făcutul meu cuvântul / Mon sort le mot (Grinta, 2006; antologie bilingvă în traducerea poetului Miron Kiropol)
- Netrăitele (Vinea, 2004)
- Netrăitele II (Vinea, 2008).
- Creștetul ghețarului: jurnal 1969–1971 (Humanitas, 2009)[2]
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
Premii literare[modificare | modificare sursă]
- Premiul Național „Mihai Eminescu”, în 2001.
Decorații[modificare | modificare sursă]
- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[3]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu