3. /2 MARTIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI

Sf Sfințit Mc Teodot, episcopul Chiriniei; 

Sf Mc Isihie

Canonul cel Mare

Sf Sfințit Mc Teodot, episcopul Chiriniei

Mucenicul lui Hristos a zis: „De ai fi știut bunătatea Dumnezeului meu, spre Care nădăjduiesc, cum că, pentru muncile acestea de puțină vreme, mă voi învrednici vieții celei veșnice, tu însuți ai fi voit să pătimești pentru El, precum pătimesc și eu”.

În insula Ciprului este o cetate ce se numește Cirene. Într-acea cetate a fost episcop Sfântul Sfințitul Mucenic Teodot, fiind de neam din Galatia, născut din părinți creștini și crescut în învățătura cărții. El, din tinerețe deprinzându-se cu înțelepciune și fapte bune, a mers în insula Ciprului, unde învăța pe elini să lase rătăcirea și înșelăciunea idolească, și să creadă în Hristos, adevăratul Dumnezeu. Apoi pe mulți întorcându-i, prin propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, de la necurăția păgânească, i-a povățuit la calea mântuirii. Pentru aceea a fost ales episcop în cetatea Cirenei a Ciprului.

Atunci era prigonire mare înpotriva creștinilor, împărățind păgânul Liciniu (308-324), iar în Cipru era ighemon Savin. Dorind sfântul să fie muncit pentru Hristos, se certa cu îndrăzneală cu elinii, mustrând rătăcirea lor și propovăduind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu.

Auzind despre aceea, ighemonul Savin a poruncit să-l prindă spre mucenicie. Înștiințându-se arhiereul lui Dumnezeu de porunca ighemonului, n-a așteptat să vină după dânsul. Ci îndată sculându-se, s-a dus singur la ighemon și, stând înaintea lui, i-a zis: „Iată cel pe care îl cauți, eu sunt! Nu m-am ascuns de tine, nici nu sunt adus cu sila, ci de voia mea am venit. Căci adevărul, pe care nu se cade a-l ascunde, trebuie a-l arăta, adică pe Hristos, Dumnezeul meu, să-L propovăduiesc; iar necurăția și neputința păgânătății voastre s-o vădesc.

Dar nu este trebuință de multă arătare a neputinței voastre, căci singură aceea vă arată a fi neputincioși, căci sunteți mai fricoși decât broaștele, de vreme ce pentru un creștin s-a tulburat toată cetatea și oastea păgânilor. Pentru că se tem diavolii de un om care este rob al lui Hristos și se sârguiesc ca nu cumva, scăpând din mâinile voastre ale muncitorilor, să ridice asupra lor mai mare război și să biruiască neputința lor, biruind prin cuvinte pe cei ce le slujesc lor, având nădejdea cea deșartă spre dânșii”.

Ighemonul, nesuferind o mustrare ca aceasta, a poruncit îndată să bată fără de milă pe Sfântul cu vine crude. Și, fiind bătut multă vreme, grăia cuvântul lui David: Pe spatele meu au lucrat păcătoșii, îndelungat-au fărădelegea lor. Încetând slugile a-l bate pe mucenic, a zis către dânsul ighemonul: „Vezi ce ți-a folosit ție multa grăire și îndrăzneala ta?”. Răspuns-a Sfântul: „De ai fi avut ochii tăi cei sufletești luminați, ți-aș fi arătat ce mi-a folosit bărbăția mea, pe care tu o numești îndrăzneală; ci de vreme ce ești orb, pentru aceea nu poți să-mi vezi bunătățile ce-mi stau înainte; măcar dintr-aceasta să înțelegi, cum că eu căutând cu sufletească privire la cereștile răsplătiri, cele gătite mucenicilor lui Hristos, sunt nemișcat în rănile cele luate de mine și nu simt mucenicia; căci sufleteasca veselie cea întru Dumnezeul meu, biruiește toate durerile trupești”.

Savin ighemonul a zis: „Te mândrești, Teodote, ca să înșeli pe cei ce te aud, dar pe mine nu poți să mă înșeli cu cuvintele tale. Căci până într-atâta voi munci trupul tău, până ce vei mărturisi stăpânirea zeilor noștri”. A grăit Sfântul: „Precum voiești, ispitește-mă cu muncile; adună-ți toată puternica ta meșteșugire spre trupul meu și te înștiințează de puterea ostașului lui Hristos și vei vedea cine va fi mai tare: cei ce mă muncesc pe mine, ori eu care port în mine pe Hristos?”.

Ighemonul a zis: „Au nu știi, cum că din poruncile împărătești am stăpânire asupra trupului tău, ca să-l sfărâm cu rănile și să-ți pierd tăria ta până în sfârșit?”. A răspuns sfântul: „Unuia Dumnezeu, Acestuia Îi slujesc, Care m-a făcut mult mai presus decât împărații și mult mai puternic decât boierii. Pentru aceea acum ca și cu un rob grăiesc cu tine și decât orice rob mult mai necinstit te socotesc pe tine și nu țin seamă de toate muncile, cu ajutorul Dumnezeului meu, Care ne-a învățat să socotim toată dragostea lumească ca pe niște paie, pleavă și gunoi. Deci, să nu socotești că mă vei înfricoșa cu mândria și cu groaznicele tale îngroziri. Te lauzi cum că ai putere peste trupul meu. Dar o stăpânire ca aceea au și tâlharii care trăiesc în pustietăți. Căci, când prind pe cineva în cale, îl muncesc precum voiesc. Și tu acum te socotești a fi puternic, nădăjduind în sabia ta cea fărădelege. Pentru că stăpânirea cea legiuită schimbând-o în tiranie, pe desfrânați și pe ucigașii de oameni îi ierți, iar munca cea vrednică a lor o aduci asupra bărbaților celor nevinovați și dreptcredincioși”.

Atunci, mâniindu-se ighemonul foarte tare, a poruncit să-l spânzure pe mucenic pe lemnul cel de muncă și cu unelte ascuțite să-i strujească coastele lui. Iar pătimitorul lui Hristos, fiind strujit și răbdând dureri, se ruga lui Dumnezeu, grăind: „Doamne, Iisuse Hristoase, Făcătorul a toată făptura cea văzută și nevăzută, Cel ce ai prădat moartea, Cel ce ai stricat iadul, Cel ce pe Cruce ai omorât începătoriile și puterile întunericului, Care ai vădit pe domnul veacului acestuia și ai dăruit de sus putere Sfinților Tăi Apostoli și fără de ispită i-ai păzit pe dânșii; Cel ce ai dat oarecând tânărului David biruință asupra uriașului Goliat și ai schimbat văpaia în cuptorul Babilonului, ca să nu vatăme trupurile sfinților Tăi tineri, răcorindu-i cu rouă; Tu și pe mine mă întărește în muncile acestea, căci știi neputința omenească. Slabă este tăria noastră, și se ofilește ca o floare în puțină vreme. Pentru slava numelui Tău, Doamne, dă putere neputinței mele și risipește puterea celor ce se scoală asupra turmei Tale celei sfinte, ca să înțeleagă tot pământul că Tu ești Dumnezeu preaînalt, Care dai tărie și putere celor ce nădăjduiesc spre Tine”.

Astfel rugându-se Sfântul, sulițele ascuțite atâta îi strujiseră trupul, încât i se vedeau oasele goale. După aceea a poruncit ighemonul ca, luându-l de pe lemnul cel de muncă, să-l ducă în temniță.

Deci Sfântul, fiind dus spre temniță, striga prin toată cetatea, grăind: „Cei ce mă vedeți într-acest chip pătimind, să înțelegeți că nu fără de nădejde pătimesc; căci pentru durerile mucenicești am răsplătire de la Hristos Dumnezeu, spre Care eu nădăjduiesc. Că dacă un împărat pământesc vremelnic cinstește pe ostașii săi, cei ce pentru dânsul cu bărbăție și cu vitejie se oștesc și își varsă sângele lor și le dă vrednice daruri, iar celor ce mor la război, le pomenește numele cu zugrăveli, cu cât mai mult veșnicul Împărat dăruiește cinste nevoitorilor Săi și în viața cea de acum și la Înviere, când îi va arăta părtași ai Împărăției Sale. Stau mărturie cinstitele moaște ale sfinților mucenici care mai înainte s-au nevoit, și care se cinstesc cu cucernicie de toți credincioșii mai mult decât toate cele de pe pământ, lucruri cinstite și bogății. Iar prin cinstirea lor se închipuiește cinstea și slava care în cer li se dă de la Dumnezeu și de la îngerii Lui sufletelor mucenicilor”.

Acestea și mai multe grăindu-le Sfântul, mergea după dânsul tot poporul până la temniță, în care a petrecut Sfântul cinci zile; după aceea a fost adus iarăși la întrebare înaintea ighemonului. Și a zis ighemonul către mucenic: „Eu socotesc că nu-ți este de trebuință mai multă pedeapsă, să te înțelepțești; destul îți este munca cea dintâi, cred că te vei apropia acum spre cinstea zeilor noștri, amintindu-ți de pătimirile cele dintâi; iar dacă vei petrece încă în nesupunere, apoi mă vei sili ca să aduc asupra ta și mai grele munci. Drept aceea, ascultă-mă, și te izbăvește însuți de muncile ce vor să-ți vină”.

Sfântul Teodot a zis: „Nu cunoști, de trei ori ticăloase, că chiar de s-ar fi strivit trupul meu de munci și coastele mele ar fi sângerat de răni, totuși cu vitejie sunt gata și acum a suferi de la tine toate cele ce se vor aduce asupra mea, până ce voi sfârși nevoința alergării mele, ca să primesc cununa dreptății care îmi este pusă înainte de Domnul meu, Iisus Hristos”.

A zis ighemonul: „Nu pomeni aici pe Cel răstignit, căci defaimi locul acesta de judecată”. Răspuns-a Sfântul Teodot: „Nebunule și plinule de toată necurăția, tu, pomenind pe acei necurați zei ai tăi, oare nu socotești că defaimi locul acesta? Iar eu, deoarece pomenesc pe Cel întru tot curat, ca Stăpân al meu, pe Iisus Hristos, Împăratul și Domnul, tu cu greutate Îl asculți și hulești, ca și cum s-ar fi prihănit locul tău cel de judecată prin pomenirea numelui lui Hristos. Iată, se chinuiește cugetul tău, numai la numirea preacurat numelui Său.

Dar și diavolii care se cinstesc de voi aceasta o pătimeau, nesuferind muncile ce li se făceau prin vederea lui Hristos și strigau: Ce este nouă și Ție, Iisuse Nazarinene? Ce ai venit mai înainte de vreme să ne muncești pe noi? Nu este lucru de mirare, că nici tu nu suferi a auzi numele lui Hristos, deoarece ești rudă a diavolilor de la strămoșii tăi, slujindu-le acelora și urmându-le”.

Savin ighemonul a zis: „Eu am socotit că tu vei fi mai blând după muncile cele dintâi și că mă vei asculta pe mine, cel ce te chem pe tine spre mântuire; dar tu mai rău te-ai făcut. Ci, deoarece rămâi neschimbat certându-te cu noi și amăgindu-ți inima ta, ca și cum ai răbda pentru Hristos, iată o muncă nouă voi aduce asupra ta și te voi birui și-ți voi arăta că nimic nu-ți sporește nădejdea ta spre Hristos. Că nu-ți va ajuta ție înșelătorul Acela, spre Care, nădăjduind, te semețești la munci”.

Iar sfântul mucenic a zis: „De aș fi răbdat aceasta pentru un om, apoi mai ticălos aș fi fost decât voi, cei fără de Dumnezeu și nici o nădejde bună nu aș fi avut de viața ce va să fie. Dar până în sfârșit nu aș fi suferit atât de mare muncă, dacă nu aș fi privit spre cereasca Împărăție, în care mai multă plată voi primi de la Hristos, adevăratul Dumnezeu. Deci, pentru ce oare să nu rabd mai mari munci, cu ajutorul lui Hristos pentru veșnicele bunătăți cele făgăduite? Vezi în mine ajutorul lui Hristos și te încredințează, cum că nădăjduiesc spre El. Pentru că, acoperindu-mă cu dumnezeiasca Lui mână, nu mă tem de muncile tale și nimic nu pătimesc cu greutate. Și, deși trupul de țarână pătimește, gândul cel întărit în Dumnezeu rămâne neschimbat”.

Atunci ighemonul Savin a poruncit ca să se aducă un pat de fier și să-l întindă peste el pe sfântul și să se aprindă sub dânsul foc și să pună dedesubt vreascuri și paie. Iar după ce pătimitorul a răbdat și această muncă, s-a minunat ighemonul și a zis: „De unde se află la voi creștinii atâta nemilostivire? Pe cine puteți a milui, voi cei ce singuri nu voiți a vă milui pe voi? Sau către cine veți fi îndurați, neîndurându-vă de voi înșivă?”. Sfântul Teodot a zis: „Obiceiul iubirii de oameni nu-l știi și pentru milă grăiești? Atunci îți voi mulțumi ție, când mă vei schimba pe mine din vremelnica viață și mă vei elibera la cereasca Împărăție. Dar voiești a mă înălța pe mine, căci, mai mult muncindu-mă, și mai multă răsplătire îmi mijlocești. Deci, dacă îți este milă de mine, eliberează-mă prin felurite munci din această vremelnică viață. Adaugă-mi și mai mari munci, ca acolo să mi se adauge cununa dreptății. Muncește-mă până la moarte, ca desăvârșit nevoitor să mă duc la Puitorul meu de nevoință, Hristos, ca toate sfintele îngerești cete să mă primească, bucurându-se și veselindu-se”.

Ighemonul a zis: „Eu te voi face desăvârșit nevoitor, căci voi afla alte munci mai cumplite contra ta”. Iar mucenicul lui Hristos a zis: „De ai fi știut bunătatea Dumnezeului meu, spre Care nădăjduiesc, cum că, pentru muncile acestea de puțină vreme, mă voi învrednici vieții celei veșnice, tu însuți ai fi voit să pătimești pentru El, precum pătimesc și eu. Dar, de vreme ce au împietrit inimile voastre diavolii, cei ce se cinstesc de voi, și nimic, după viața aceasta, nu nădăjduiți, de aceea ați căzut în înșelăciunea lumii acesteia, mai înainte cinstind cele vremelnice și trecătoare, mai mult decât cele veșnice”.

Acestea auzindu-le, ighemonul s-a înspăimântat și a zis: „Îmi spuneau unii de tine, cum că ești simplu, dar eu te văd a fi priceput mare”. Iar Sfântul Teodot a răspuns: „Hristos grăind prin mine, care ritori pot să-mi stea împotrivă? Deci să știi cum că bine ai auzit de la cei ce ți-au spus despre mine că sunt nepriceput. Adevărat au zis. Însă darul Hristosului meu nevoindu-se împreună cu mine, precum mă învață a grăi, așa și muncile mă învață a răbda, ușurîndu-mi durerile în rănile ce le primesc”.

Ighemonul a zis: „Nu te voi cruța, Teodote”. Răspuns-a Sfântul: „Fă ce voiești, că sunt gata la aceasta”. Atunci ighemonul Savin a poruncit să-i bată piroane în picioarele lui și să fie prigonit de ostași. Bătându-i piroane în picioare, el, ridicându-și mâinile sale la cer, grăia: „Mulțumesc Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că pe mine nevrednicul m-ai învrednicit a fi părtaș patimilor Tale! De unde mi s-a adăugat mie, lepădatului, atât dar, căci iată acum la cer m-am suit? Mulțumesc Ție, Mântuitorul meu, că m-ai izbăvit de cei ce-mi prigonesc sufletul. Slăvească-se numele Tău, Stăpâne Hristoase, în trupul meu, că Tu îmi ești viață, Fiule al lui Dumnezeu, și a muri pentru Tine, dobândă îmi este. Încredințez Ție pe cei ce pătimesc pentru numele Tău; fii lor ajutător. Potolește viforul acesta și risipește pe cei ce se scoală asupra Bisericii Tale celei sfinte, ca în pace să Te laude pe Tine poporul Tău, în veci”.

După aceea a grăit către creștinii cei ce îi stăteau de față: „A mea nevoință, fraților, acum se sfârșește și cununa îmi este aproape. Iată plata dreptății mele pe care mi-o va dărui mie Iisus Hristos. El S-a răstignit pentru mine, iar eu trupul mi l-am dat la răni pentru Dânsul! El a murit pentru mine, ca să mă izbăvească din stricăciune, iar eu mor pentru Dânsul, ca să mă învrednicesc Împărăției Lui! O, cât este de mare darul lui Hristos! Că pentru pătimirea cea de puțin timp pentru El, veșnice și negrăite bunătăți răsplătește, mai mult decât măsura cea vrednică. Nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum, pe lângă slava ce are să se arate întru noi”. Și așa, cu piroanele în picioare, alerga Sfântul, fiind izgonit de ostași pe drum.

Mulți din poporul elinesc, văzând o răbdare ca a lui și cuvintele cele ca mierea curgătoare ascultându-le, au crezut în Hristos și își băteau joc de necurații idoli, iar pe tiran îl ocărau și numele lui Hristos îl preamăreau. Aflând de aceasta ighemonul Savin, a poruncit ca iarăși să-l arunce pe Sfântul Teodot în temniță; căci zicea el: „Să nu se înșele poporul cu fermecătoarele lui învățături”. Deci, se sfătuia cu sfetnicii săi, cu ce moarte să piardă pe mucenic.

Trecând multe zile, au început a i se înmulți rănile și toți binecredincioșii creștini venind cu mahrame curate, i le ștergeau. După aceasta marele Constantin, biruind pe Maxențiu cu puterea Crucii (312) și dăruind libertate tuturor creștinilor (313), a venit poruncă de la dânsul să înceteze prigonirea și cei ținuți în legături pentru Hristos să fie liberi.

Auzind de aceasta Sfântul Teodot s-a mâhnit foarte tare căci dorea să moară în munci pentru Hristos. Deci, fiind eliberat, s-a dus la cetatea sa, Cirene, și, petrecând după pătimire doi ani pe scaunul său, a adormit întru Domnul. Și a luat îndoită cunună, a arhieriei și a muceniciei, din mâna Domnului nostru Iisus Hristos, Care încununează pe nevoitorii Săi cu slavă veșnică. Căruia și noi de ne-am învrednici, cu rugăciunile Sfântului Sfințitului Mucenic Teodot și cu darul lui Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

Sf Mc Isihie

Sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare și că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veșnică și nesfârșită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât și să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte și în care sfântul și-a găsit sfârșitul său fericit.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Maximilian, fiind întâiul slujitor al palatului împărătesc și făcând totodată parte și din senat. După porunca împăratului ca toți creștinii care erau în armată, dacă nu se vor lepăda de Hristos, să fie dezbrăcați de uniformă și să petreacă viață de rând, Isihie a fost dezbrăcat de veșmintele cele de mult preț cu care era îmbrăcat, a fost îmbrăcat mai departe cu o haină proastă de lână fără de mâneci și a fost dus ca să trăiască laolaltă cu femeile. După aceasta, împăratul chemându-l la sine l-a întrebat dacă nu se rușinează că a fost coborât din cinstea de magistru la felul acela de viețuire cu totul necinstit, de vreme ce el, ca împărat, nu poate să așeze pe creștini în vredniciile și la puterea pe care Isihie o avea mai înainte. Dar sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare și că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veșnică și nesfârșită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât și să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte și în care sfântul și-a găsit sfârșitul său fericit.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI

ZIUA 4

 

A. PLĂCINTE

Trigoane cu nuci

* foi de plăcintă;

* 1 lingură mare cu miere;

* ½ ceaşcă zahăr;

* 1 ½ ceaşcă nucă măcinată;

* 1 ½ ceaşcă pesmet;

* 1 linguriţă scorţişoară

Se pun la fiert ¾ ceaşcă apă, mierea şi zahărul timp de 5 minute.

În acest sirop se pun nucile, scorţişoara şi pesmetul.

Se unge o foaie de plăcintă cu ulei, se aşază deasupra ei o altă foaie şi se taie în 7 benzi lungi.

Pe fiecare bandă se aşază o lingură de umplutură, se rulează în trigoane şi se coc.

Se pot servi ca atare sau însiropate cu un sirop obţinut din:

* 1 ceaşcă zahăr;

* 1 ceaşcă apă;

* 4 linguri miere;

* puţină scorţişoară, care se fierb timp de 5 minute.

 

B. SALATE

Salată de morcovi cu ridichi

* 400 g morcovi;

* 1 măr;

* 1 ridiche albă;

* 4 linguri ulei;

* 1 – 2 linguri oţet;

* sare;

* puţin zahăr;

* 1 legătură pătrunjel

Se spală, se curăţă şi se dau pe răzătoare morcovii, ridichea şi mărul.

Se amestecă uleiul, oţetul, sarea şi zahărul şi se toarnă peste zarzavat.

Se presară deasupra pătrunjelul tocat.

C. SOSURI

Sos de roşii

* 100 ml ulei;

* 1 morcov;

* 1 ţelină;

* 1 ardei;

* 1 ceapă;

* 2 kg roşii;

* 10 g zahăr;

* sare;

* 50 g margarină

Se sotează în ulei morcovul, ţelina, ardeiul şi ceapa curăţate şi tăiate în felii.

Se sting în apă sau supă de legume şi se fierb 30 minute.

Se adaugă roşiile spălate şi rupte în bucăţi (sau suc de roşii, sau bulion), zahărul şi sarea.

Se continuă fierberea încă 15 minute.

Se trece prin sită, se mai fierbe 5 minute, apoi se ia de pe foc şi se adaugă margarina.

Pentru aromatizare se pot adăuga o dată cu apa câteva frunze de ţelină, sau, după gust, 2 – 3 căţei de usturoi.

 

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de ceapă

* 3 cepe mari;

* 1 lingură ulei;

* 1 lingură făină;

* apă

Se taie cepele felii, se pun să se călească în ulei.

          Când s-a înmuiat ceapa, fără să se prăjească, se adaugă făina, se amestecă puţin şi se stinge cu supă de zarzavat sau cu apă.

          Se lasă să fiarbă, la foc mic, amestecând din când în când.

Se serveşte cu crutoane.

 

E. MÂNCĂRURI

Praz fiert cu sos

* 1 kg praz;

* 4 linguri margarină (ulei);

* 3 linguri făină;

* 3 ceşti zeamă în care a fiert prazul;

* sare;

* piper;

* sucul de la o lămâie;

* 1 legătură pătrunjel

Se spală prazul, se taie rondele de 1 cm, se fierbe în apă cu sare şi se scurge în strecurătoare.

În margarină sau ulei încinsă la foc mic se pune făina în care, după ce capătă culoare gălbuie,  se adaugă zeama de la fiertul prazului şi se amestecă continuu până când sosul capătă consistenţa unei creme.

Se adaugă sarea, piperul, zeama de lămâie şi verdeaţa.

Se aşază prazul într-un platou, se toarnă peste el sosul şi se garniseşte cu felii de lămâie.

 

 

F. DULCIURI

Corăbioare

·       2 ceşti ulei;

·       4 linguri zahăr;

·       250 g nuci măcinate sau migdale;

·       Zeama de la ½ lămâie;

·       1 linguriţă bicarbonat;

·       1 kg făină;

·       300 g zahăr pudră

Se bate zahărul cu uleiul şi se adaugă bicarbonatul dizolvat în zeama de lămâie.

Se adaugă nuca sau migdalele mărunţite şi făina cât să se obşină un aluat relativ moale.

Se modelează corăbioare (cornuleţe) şi se coc în tavă la foc potrivit.

Când se scot din cuptor se pudrează cu zahăr din abundenţă.