5./ 17 MARTIE 2023 - POEZIE
DEMOSTENE BOTEZ
| Demostene Botez | |||
 Scriitorul Demostene Botez | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 29 iulie 1893 Hulub, România | ||
| Decedat | 17 martie 1973 (79 de ani) Iași, Republica Socialistă România | ||
| Naționalitate |  România | ||
| Cetățenie |  România  | ||
| Ocupație | scriitor, publicist, avocat | ||
| Locul desfășurării activității | București[1] | ||
| Limbi vorbite | limba română | ||
| Activitate | |||
| Educație | Facultatea de Drept din Iași | ||
| Alma mater | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași | ||
| Partid politic | Partidul Muncitoresc Român, Partidul Comunist Român | ||
| Premii | Ordinul Muncii clasa I-a | ||
| |||
Demostene Botez (n. 29 iulie, 1893, satul Hulub, comuna Dângeni, județul Botoșani - d. 17 martie 1973, Iași) a fost un scriitor și publicist român, academician (membru corespondent din 1963) și avocat (licențiat în drept al Facultății din Iași).
Demostene Botez a urmat școala primară în satul natal, iar studiile liceale la Liceul Internat din Iași.
A urmat Facultatea de Drept a Universității "Al.I. Cuza", și a obtinut licența în drept în 1915.
A început să practice avocatura la Iași, iar din 1934 la București. Până în 1950 a practicat avocatura în paralel cu activitatea literară. După 1950, a lucrat numai în domeniul literaturii și al publicisticii.
A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană "Arhiva".
Din 1921, a aderat de cercul de la revista "Viața românească", care i-a publicat o mare parte a creației sale.
A publicat multă literatura pentru copii și a desfășurat o bogată activitate de traducător.
Demostene Botez a fost o perioadă președinte al Uniunii Scriitorilor din România.[2] A fost membru al Partidului Muncitoresc Român.[3]
Casa Memorială "George Topîrceanu" din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu.[4]
Poezii:
Castanii
Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristeţea
Când părăsită sta de vorbă cu sine însăşi tinereţea,
Şi mişcătoarea lor cupolă deasupra-şi clătina verdeaţa,
Părea că-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viaţa;
Iar câteodată crengi uscate păreau cădelniţând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare şi azi tristeţea mea mi-o port.
În după-amiezi de primăvară subt umbra lor răcoritoare,
Pândeam speranţa cum se joacă în jucăuşi bănuţi de soare,
Şi mă-ncercam a lor comoară s-o prind în suflet şi s-o strâng,
Să port în mine-un strop de soare când va fi iarăşi ca să plâng.
Pe subt tunele mari de umbră ce-ntind castanii visători,
În urma ta pe-aceeaşi stradă am rătăcit de-atâtea ori;
Din urmă am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot mişcător de linii, de armonie şi parfum.
Ca să mai văd încă o dată seninul clarei tale frunţi,
Am rătăcit atâta vreme pe urma paşilor mărunţi,
Şi-n noaptea asta şoptitoare de primăvară şi de lună,
Când întunericul din juru-mi în suflet parcă mi s-adună,
Când părăsită sta de vorbă cu sine însăşi tinereţea,
Şi mişcătoarea lor cupolă deasupra-şi clătina verdeaţa,
Părea că-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viaţa;
Iar câteodată crengi uscate păreau cădelniţând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare şi azi tristeţea mea mi-o port.
În după-amiezi de primăvară subt umbra lor răcoritoare,
Pândeam speranţa cum se joacă în jucăuşi bănuţi de soare,
Şi mă-ncercam a lor comoară s-o prind în suflet şi s-o strâng,
Să port în mine-un strop de soare când va fi iarăşi ca să plâng.
Pe subt tunele mari de umbră ce-ntind castanii visători,
În urma ta pe-aceeaşi stradă am rătăcit de-atâtea ori;
Din urmă am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot mişcător de linii, de armonie şi parfum.
Ca să mai văd încă o dată seninul clarei tale frunţi,
Am rătăcit atâta vreme pe urma paşilor mărunţi,
Şi-n noaptea asta şoptitoare de primăvară şi de lună,
Când întunericul din juru-mi în suflet parcă mi s-adună,
Eu umblu părăsit şi singur subt măşti de aştri ce scânteie,
Pe unde ai trecut tu astăzi, pe unde-i calea mea lactee.
Noapte pustie
Parca-am ramas eu sângur pe pamânt,
În cer, ca-ntr-o clopotnita uitata
E-un clopot greu care-a uitat sa bata
Cu funia purtata-n nori de vânt.
Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu stiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu stiu cine sa ma cheme.
Si pasii mei rasuna dupa mine
Ca niste bulgari care nu m-ajung,
Rasuna tot in jur asa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.
Începe a umbla singuratatea,
În jurul meu ca o multime mare,
Prin bezna cad furnici ce vor sa care
În musuroaie mari, pustietatea.
Se naruie-ntunericul din nou,
Si-n noaptea-n care-s singura fiinta,
Pamântu-mpovarat de suferinta,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.
În cer, ca-ntr-o clopotnita uitata
E-un clopot greu care-a uitat sa bata
Cu funia purtata-n nori de vânt.
Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu stiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu stiu cine sa ma cheme.
Si pasii mei rasuna dupa mine
Ca niste bulgari care nu m-ajung,
Rasuna tot in jur asa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.
Începe a umbla singuratatea,
În jurul meu ca o multime mare,
Prin bezna cad furnici ce vor sa care
În musuroaie mari, pustietatea.
Se naruie-ntunericul din nou,
Si-n noaptea-n care-s singura fiinta,
Pamântu-mpovarat de suferinta,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.
Singurătate
Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.
În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.
Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.
Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.
Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.
Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.
În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.
Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.
Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.
Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.
Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.
Tristeţi atavice
Tristeti adânci de iarmaroace,
De hali cu custi si panorama,
Tristeti de subrede barace
Cu-ntortocheate diagrame ;
Tristeti de birturi, cafenele,
De zgomot infernal de cleste,
De-un vânzator de floricele
Si-un papagal care ghiceste ;
Tristeti de dupa-amiezi cu soare
Cu molesita lor caldura,
Cu cersatori fara picioare
Ce cânta dureros din gura ;
De hali cu custi si panorama,
Tristeti de subrede barace
Cu-ntortocheate diagrame ;
Tristeti de birturi, cafenele,
De zgomot infernal de cleste,
De-un vânzator de floricele
Si-un papagal care ghiceste ;
Tristeti de dupa-amiezi cu soare
Cu molesita lor caldura,
Cu cersatori fara picioare
Ce cânta dureros din gura ;
Tristeti de barcice balanseaza
Caricaturi de-avânt schilod,
Si de maimuti ce imiteaza
Si râd urâte la norod ;
Tristeti haine si adânci
De-acvile cu lanturi la picioare,
Visând seninatati de stânci
La usa custilor murdare ;
Tristeti bolnave de flasnete
Cu valsuri vechi si anodine,
Tristeti si moaste de regrete
Ce veac v-a îngropat în mine ?..
Caricaturi de-avânt schilod,
Si de maimuti ce imiteaza
Si râd urâte la norod ;
Tristeti haine si adânci
De-acvile cu lanturi la picioare,
Visând seninatati de stânci
La usa custilor murdare ;
Tristeti bolnave de flasnete
Cu valsuri vechi si anodine,
Tristeti si moaste de regrete
Ce veac v-a îngropat în mine ?..
De pe deal
Pe dealul negru şi sălbatic
Ca pe-un grumaz voinic de fiară,
Privind apusul singuratic
Noi amândoi am stat asară.
De arcul fin al mâinii tale
Îmbrăţişaţi am stat sub pom,
Că de departe de pe vale
Păream noi doi un singur om.
Pe coasta dinspre Cetăţuie
Cu fumul alb în nouri suri,
Vedeam un negru tren cum suie
Ca o omidă prin păduri.
Am aşteptat tăcuţi pe creastă,
Tremurători ca două ramuri,
Şi, proiectat pe zarea vastă,
Voalul tău, ca nişte flamuri
Pe-un vârf gigantic de cetate,
Părea, mişcat de boarea sării,
Ca nişte aripi ridicate
La marginile zării.
Ca pe-un grumaz voinic de fiară,
Privind apusul singuratic
Noi amândoi am stat asară.
De arcul fin al mâinii tale
Îmbrăţişaţi am stat sub pom,
Că de departe de pe vale
Păream noi doi un singur om.
Pe coasta dinspre Cetăţuie
Cu fumul alb în nouri suri,
Vedeam un negru tren cum suie
Ca o omidă prin păduri.
Am aşteptat tăcuţi pe creastă,
Tremurători ca două ramuri,
Şi, proiectat pe zarea vastă,
Voalul tău, ca nişte flamuri
Pe-un vârf gigantic de cetate,
Părea, mişcat de boarea sării,
Ca nişte aripi ridicate
La marginile zării.
LIVIU CĂLIN, poet, critic şi istoric literar
Biografie Liviu Călin
Nastere: 10 septembrie 1930 in Craiova
Deces: 17 martie 1994
S-a nascut la 10 septembrie 1930 in Craiova, intr-o familie de intelectuali.
Termina Liceul „Gh. Sincai" din Bucuresti in 1949, dupa care urmeaza Facultatea de Filologie din acelasi oras, obtinand licenta in 1953- Are in primul rand o formatie critica: a lucrat ca redactor la Editura pentru Literatura, apoi, intre 1970 si 1974, este redactor sef al Editurii „Eminescu", iar dupa aceea lucreaza ca lector in centrala editoriala.
Semnalam un debut timpuriu in „Revista elevilor", in 1947; debutulpropriu-zis se realizeaza cu cronici literare in „Romania libera" in 1951, iar primele versuri ii apar in 1957 in „Gazeta literara". Pentru volumul Sarbatoarea nimanui, publicat in 1980, este incununat cu Premiul pentru Poezie „Mihai Eminescu " al Academiei Romane. Este un priceput editor de carte. Pleaca dintre noi la 17 martie 1994.
Poezia sa dovedeste o fina cunoastere a actului liric, potentata de o cultura vasta. Ultimele volume ni-l dezvaluie ca un adept al poeticii secunde, Liviu Calin fiind, dupa parerea criticului literar Gh. Grigurcu, „un genuin pudic, ce-si complica sensibilitatea prin estetizare, acoperindu-si obrazul cu mastile de hartie japoneza ale metaforei. Ipostazele confesiunii sunt reprimate prin intermediul unei scriituri care o contine insa in filigran".
Volume de versuri:
Spirale, Bucuresti, E.P.L., 1965;
Ochiul adancului, Bucuresti, E.P.L., 1968;
Identitate, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970;
Suflet in spatiu, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1973;
Feriga sub stanca. Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1975;
Uimitorul rastimp, Bucuresti, Editura Eminescu, 1977;
Rug de septembrie, Bucuresti, Editura Eminescu, 1979;
Sarbatoarea nimanui, Bucuresti, Editura Eminescu, 1980;
Flacara zapezii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1981;
Noaptea cailor, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1984;
Umbra focului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1986.
Poezia Nocturna (IV) a aparut in volumul Umbra focului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1986.
Nastere: 10 septembrie 1930 in Craiova
Deces: 17 martie 1994
S-a nascut la 10 septembrie 1930 in Craiova, intr-o familie de intelectuali.
Termina Liceul „Gh. Sincai" din Bucuresti in 1949, dupa care urmeaza Facultatea de Filologie din acelasi oras, obtinand licenta in 1953- Are in primul rand o formatie critica: a lucrat ca redactor la Editura pentru Literatura, apoi, intre 1970 si 1974, este redactor sef al Editurii „Eminescu", iar dupa aceea lucreaza ca lector in centrala editoriala.
Semnalam un debut timpuriu in „Revista elevilor", in 1947; debutulpropriu-zis se realizeaza cu cronici literare in „Romania libera" in 1951, iar primele versuri ii apar in 1957 in „Gazeta literara". Pentru volumul Sarbatoarea nimanui, publicat in 1980, este incununat cu Premiul pentru Poezie „Mihai Eminescu " al Academiei Romane. Este un priceput editor de carte. Pleaca dintre noi la 17 martie 1994.
Poezia sa dovedeste o fina cunoastere a actului liric, potentata de o cultura vasta. Ultimele volume ni-l dezvaluie ca un adept al poeticii secunde, Liviu Calin fiind, dupa parerea criticului literar Gh. Grigurcu, „un genuin pudic, ce-si complica sensibilitatea prin estetizare, acoperindu-si obrazul cu mastile de hartie japoneza ale metaforei. Ipostazele confesiunii sunt reprimate prin intermediul unei scriituri care o contine insa in filigran".
Volume de versuri:
Spirale, Bucuresti, E.P.L., 1965;
Ochiul adancului, Bucuresti, E.P.L., 1968;
Identitate, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970;
Suflet in spatiu, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1973;
Feriga sub stanca. Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1975;
Uimitorul rastimp, Bucuresti, Editura Eminescu, 1977;
Rug de septembrie, Bucuresti, Editura Eminescu, 1979;
Sarbatoarea nimanui, Bucuresti, Editura Eminescu, 1980;
Flacara zapezii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1981;
Noaptea cailor, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1984;
Umbra focului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1986.
Poezia Nocturna (IV) a aparut in volumul Umbra focului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1986.
Poezii:
Nocturna (IV)
De langa tampla ta pleaca spre soapta vegherii n-ai cum sa stii n-ai cum sa auzi cuvintele din frunzisul cu somn
acel somn in care ploua
alearga-alearga (unde esti?) steaua bunicul gura
alearga-alearga atunci gandul se muta mai aproape
pe ape dupa cei care l-au pradat pe uite-l esti infasurata in panza ochiului meu el te-a tatuat cu narcise si intrebari ucise pana la gatul lebedei adormite cu capul pe dimineata de maine fara indoiala numai evenimente incepand de la ziare drumuri masini
si un proaspat chiosc pentru paine de unde dospeste traseul fierbinte al miscarii in jurul axei tale demn de o realitate sub incendiul gradinilor suspendate.
acel somn in care ploua
alearga-alearga (unde esti?) steaua bunicul gura
alearga-alearga atunci gandul se muta mai aproape
pe ape dupa cei care l-au pradat pe uite-l esti infasurata in panza ochiului meu el te-a tatuat cu narcise si intrebari ucise pana la gatul lebedei adormite cu capul pe dimineata de maine fara indoiala numai evenimente incepand de la ziare drumuri masini
si un proaspat chiosc pentru paine de unde dospeste traseul fierbinte al miscarii in jurul axei tale demn de o realitate sub incendiul gradinilor suspendate.
Totdeauna
Când adorm crinii
se luminează
încet
fagurele nopţii.
se luminează
încet
fagurele nopţii.
Când cade fără veste
o stea
ne uităm
repede
în iarbă
în palmă
de parcă am fi pierdut
cheia casei.
o stea
ne uităm
repede
în iarbă
în palmă
de parcă am fi pierdut
cheia casei.
Dintr-o dată
Cu o lovitură de picior
aseară
(de ce aseară nu ştiu)
am vrut să sparg ulciorul trecutului
în becul camerei
a sunat moale fumul clopotului
de la intrarea şcolii
alături a început să plouă
tusea profesorului de matematici
că uitasem
numărătoarea cu ochii deschişi.
aseară
(de ce aseară nu ştiu)
am vrut să sparg ulciorul trecutului
în becul camerei
a sunat moale fumul clopotului
de la intrarea şcolii
alături a început să plouă
tusea profesorului de matematici
că uitasem
numărătoarea cu ochii deschişi.
Fragment autobiografic
Pe treptele casei, într-o dimineaţă,
(cred că era o dimineaţă sângerie,
de septembrie)
a murit câinele care mergea cu mine
până la poarta înaltă a şcolii.
Vântul îi scuturase blana de nisip
şi soarele asfinţise în ochii deschişi.
Am căutat un loc să-l îngrop,
lângă o rădăcină,
lângă rădăcina celui mai tânăr salcâm
când am auzit cum se naşte un vis.
Atunci cu umbra câinelui în braţe
copilăria mea s-a sinucis.
(cred că era o dimineaţă sângerie,
de septembrie)
a murit câinele care mergea cu mine
până la poarta înaltă a şcolii.
Vântul îi scuturase blana de nisip
şi soarele asfinţise în ochii deschişi.
Am căutat un loc să-l îngrop,
lângă o rădăcină,
lângă rădăcina celui mai tânăr salcâm
când am auzit cum se naşte un vis.
Atunci cu umbra câinelui în braţe
copilăria mea s-a sinucis.
Texte preluate din volumul „Rug de septembrie” la data de 12 octombrie 2008
ALECU RUSSO
| Alecu Russo | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Chișinău, Imperiul Rus |
| Decedat | (39 de ani)[1] Iași, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești |
| Cauza decesului | cauze naturale (tuberculoză) |
| Frați și surori | Cleopatra Russo[*] |
| Naționalitate | Român |
| Cetățenie |  Principatul Moldovei Imperiul Rus.svg){kind=small} Principatele Unite |
| Ocupație | Romancier, Memorialist, Eseist, Poet |
| Limbi vorbite | limba română limba franceză[2] |
| Studii | Institutul lui Francois Naville, Geneva |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1836 - 1859 |
| Limbi | limba română |
| Opere semnificative | Cântarea României |
| Modifică date / text | |
Biografie Alecu Russo
Alecu Russo s-a nascut la 17 martie 1819, la Chisinau, in familia unui boier de vita veche, dar cu o situatie sociala relativ modesta. Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o la tara, in mijlocul taranilor. Cu multi ani mai tirziu, in "Amintiri", el isi va aduce aminte de un frumos sat basarabean, "raschirat intre gradini si copaci pe o vale a codrilor Bicului", unde "mosnegii spuneau de turci si tatari… de Ileana Cosinzeana, de fratii din luna, de lupte si navaliri", ca si de vitejia "celor Novaci, de raul carora urdiile tataresti nu se puteau in Bugeac cu prada in Tara Leseasca". Aici, din virsta frageda, in sufletul lui au prins radacini lastarii dragostei pentru popor, poezia populara orala si limba stramoseasca, dragoste pe care o va purta vie toata viata.
Pe la 1829 o cumplita epidemie de holera i-a secerat familia: "din patruzeci de persoane ce locuiau intr-o casa" au scapat cu viata numai el si tatal sau. Ramas orfan de mama, Alecu Russo e trimis de parintele sau la studii in Elvetia. Dupa studiile din Elvetia, isi continuie studiile la "Institutul lui Fransua Navil din satul Vernie de linga Geneva". Pe bancile institutului lui Fransua Navil, Alecu Russo scrie primele sale incercari literare.
Scriitor fara ambitii si notorietate, Alecu Russo n-a scris mult. Adevarata vocatie scriitoriceasca si-a gasit-o anume in proza memoralistica. In "Amintiri" evoca anii copilariei cu o nostalgie ce ascunde sensibilitati romantice. Dar naratiunea, bogata in elemente descriptive, este adesea intrerupta de reflectii filosofice, psihologice sau sociologice, care dezvaluie un scriitor cult, ce prefigureaza in literatura romana arta eseistului.
Majoritatea celorlalte lucrari au fost scrise in limba franceza si au aparut postum in traducerea lui Alecsandri, Odobescu. "Iasii si locuitorii lui in 1840" este un tablou de epoca al societatii moldovenesti, "Piatra Teiului" si "Stinca Corbului" - insemnari de calatorie - sint pretexte pentru a povesti doua legende populare. Aceste lucrari, atit prin tematica si spiritul lor, cit si prin ideile exprimate direct se incadreaza pe deplin programului "Daciei literare".
Din perioada 1834-1844 ne-au mai ramas doar doua lucari ale sale:"Palatul lui Duca Voda" si "Decebal si Stefan cel Mare". Prima, care este o scrisoare adresata lui V.Alecsandri, vadeste gustul artistic a lui Alecu Russo si cunostintele-i adinci in domeniul arhitecturii, pe care le aplica la descrierea palatului ruinat al domnitorului. A doua e o paralela literara intre doua din cele mai remarcabile figuri ale istoriei noastre, in care autorul apreciaza meritul acestor personalitati legendare.
Poemul in proza "Cintarea Romaniei", scris in limba franceza si aparut mai intii nesemnat, dar cu o precuvintare a lui Balcescu, in "Romania viitoare", revista revolutionarilor romani exilati la Paris, iar apoi in romaneste sub semnatura lui Alecu Russo, a avut mare ecou in epoca datorita mesajului sau patriotic. In "Critica criticii", insusindu-si ideia ca "literatura este expresia vietii unei natii", sustine necesitatea unei literaturi inspirate din realitatile nationale, opunindu-se, ca si Kogalniceanu, imitatiei si traducerilor proaste. Ceea ce preconizeaza Alecu Russo este inspiratia din realitatile concrete ale tarii, din viata poporului, din istoria, datiniile, credintele si creatia lui artistica. Acestui scop urmau sa-i serveasca si propriile lucrari.
Fiind unul din initiatorii criticii literare de la noi, Alecu Russo isi defineste pozitia fata de aceasta indeletnicire, aratind ca, pentru a deosebi operele valoroase de cele false, un critic trebuie sa aiba cultura, experienta personala de viata si obiectivitate. In studiul "Poezia poporala", intemeiat pe o bucata culegere proprie de balade si doine, releva valoarea estetica si documentara a folclorului. Alecu Russo avusese marele noroc sa descopere o adevarata "minune poetica" - Miorita.
Scrierile teatrale ale lui Alecu Russo nu s-au pastrat, dar titlurile si continutul lor sint cunoscute din cronicile dramatice si scrierile memoralistice.
Alecu Russo are meritul de a fi sintetizat in scrieri de atitudine ideile generatiei sale si de a fi ilustrat cu talent, in unele privinte, efortul scriitorilor pasoptisti pentru dezvoltarea unei literaturi romane originale.
Alecu Russo s-a nascut la 17 martie 1819, la Chisinau, in familia unui boier de vita veche, dar cu o situatie sociala relativ modesta. Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o la tara, in mijlocul taranilor. Cu multi ani mai tirziu, in "Amintiri", el isi va aduce aminte de un frumos sat basarabean, "raschirat intre gradini si copaci pe o vale a codrilor Bicului", unde "mosnegii spuneau de turci si tatari… de Ileana Cosinzeana, de fratii din luna, de lupte si navaliri", ca si de vitejia "celor Novaci, de raul carora urdiile tataresti nu se puteau in Bugeac cu prada in Tara Leseasca". Aici, din virsta frageda, in sufletul lui au prins radacini lastarii dragostei pentru popor, poezia populara orala si limba stramoseasca, dragoste pe care o va purta vie toata viata.
Pe la 1829 o cumplita epidemie de holera i-a secerat familia: "din patruzeci de persoane ce locuiau intr-o casa" au scapat cu viata numai el si tatal sau. Ramas orfan de mama, Alecu Russo e trimis de parintele sau la studii in Elvetia. Dupa studiile din Elvetia, isi continuie studiile la "Institutul lui Fransua Navil din satul Vernie de linga Geneva". Pe bancile institutului lui Fransua Navil, Alecu Russo scrie primele sale incercari literare.
Scriitor fara ambitii si notorietate, Alecu Russo n-a scris mult. Adevarata vocatie scriitoriceasca si-a gasit-o anume in proza memoralistica. In "Amintiri" evoca anii copilariei cu o nostalgie ce ascunde sensibilitati romantice. Dar naratiunea, bogata in elemente descriptive, este adesea intrerupta de reflectii filosofice, psihologice sau sociologice, care dezvaluie un scriitor cult, ce prefigureaza in literatura romana arta eseistului.
Majoritatea celorlalte lucrari au fost scrise in limba franceza si au aparut postum in traducerea lui Alecsandri, Odobescu. "Iasii si locuitorii lui in 1840" este un tablou de epoca al societatii moldovenesti, "Piatra Teiului" si "Stinca Corbului" - insemnari de calatorie - sint pretexte pentru a povesti doua legende populare. Aceste lucrari, atit prin tematica si spiritul lor, cit si prin ideile exprimate direct se incadreaza pe deplin programului "Daciei literare".
Din perioada 1834-1844 ne-au mai ramas doar doua lucari ale sale:"Palatul lui Duca Voda" si "Decebal si Stefan cel Mare". Prima, care este o scrisoare adresata lui V.Alecsandri, vadeste gustul artistic a lui Alecu Russo si cunostintele-i adinci in domeniul arhitecturii, pe care le aplica la descrierea palatului ruinat al domnitorului. A doua e o paralela literara intre doua din cele mai remarcabile figuri ale istoriei noastre, in care autorul apreciaza meritul acestor personalitati legendare.
Poemul in proza "Cintarea Romaniei", scris in limba franceza si aparut mai intii nesemnat, dar cu o precuvintare a lui Balcescu, in "Romania viitoare", revista revolutionarilor romani exilati la Paris, iar apoi in romaneste sub semnatura lui Alecu Russo, a avut mare ecou in epoca datorita mesajului sau patriotic. In "Critica criticii", insusindu-si ideia ca "literatura este expresia vietii unei natii", sustine necesitatea unei literaturi inspirate din realitatile nationale, opunindu-se, ca si Kogalniceanu, imitatiei si traducerilor proaste. Ceea ce preconizeaza Alecu Russo este inspiratia din realitatile concrete ale tarii, din viata poporului, din istoria, datiniile, credintele si creatia lui artistica. Acestui scop urmau sa-i serveasca si propriile lucrari.
Fiind unul din initiatorii criticii literare de la noi, Alecu Russo isi defineste pozitia fata de aceasta indeletnicire, aratind ca, pentru a deosebi operele valoroase de cele false, un critic trebuie sa aiba cultura, experienta personala de viata si obiectivitate. In studiul "Poezia poporala", intemeiat pe o bucata culegere proprie de balade si doine, releva valoarea estetica si documentara a folclorului. Alecu Russo avusese marele noroc sa descopere o adevarata "minune poetica" - Miorita.
Scrierile teatrale ale lui Alecu Russo nu s-au pastrat, dar titlurile si continutul lor sint cunoscute din cronicile dramatice si scrierile memoralistice.
Alecu Russo are meritul de a fi sintetizat in scrieri de atitudine ideile generatiei sale si de a fi ilustrat cu talent, in unele privinte, efortul scriitorilor pasoptisti pentru dezvoltarea unei literaturi romane originale.
Poezii:
Cantarea Romaniei (Poezie)
Doina si iar doina !.cantecul meu e versul
de moarte al poporului la sezatoarea priveghiului.
pamantul ii e de lipsa.si aerul il ineaca. vazut-am flacai
scuturandu-si pletele. si fruntea lor a se increti fara de vreme.,
florile de pe capul copilelor a se vesteji. si poporul cantand in betie
uitarea necazurilor. Trist e cantecul in sarbatorile satului: Birul e greu,
podvoada e grea !. Batranii isi ascund ochii plini de lacrimi, barbatii
stau obiditi., cantecele sa sfarsesc in blastamuri. si copii caineaza
nasterea lor. Poporul e stalpul tarii. fiecare particica de pamant e vapsita
de sangele lui. si intr-o zi ni s'au zis: Munceste, Romane, de dimineata
pana in seara. si rodul muncii nu va fi al tau !. tatal tau ti-au lasat de
mostenire o tarina si arme. si nu te vei bucura de dansele. si tu vei
trai vesnic robind., trupul si sufletul tau vor fi straini pe pamanul inrodit
de tine. vei plati aerul ce rasufli. vei plati soarele ce te incalzeste si
locul unde zac oasele mamei tale, vei plati dreptul sa cresti vaca ce
hraneste pe copiii tai si boul ce-ti ajuta la munca. trupul tau se va garbovi
subt bataie si partea ta in lume va fi ocara ! Veneticii, zisu-ne-au in limba lor:
Al nostru e pamantul si acei ce locuesc pe dansul. ale noastre campurile.
ale noastre dealurile. ale noastre catunele, satele si targurile, colibele si
curtile, toata miscarea si toata suflarea. Tu ai fost puternic si viteaz in lupta.
dar puterile tale s'au tocit de saracie si de stricaciune. si noi am cules rodul
vitejiei tale. vor veni feciori cu mangaieri mincinoase de ti-or povesti ca esti si
tu un popor. noi suntem pastorii. tu esti turma chinurilor. toti isi bat joc de
vieata, munca si saracia ta, si slugile slugilor calc peste trupul tau. cei ce zic
ca sunt alesii tai cresc in mariri si avutii si tie-ti este frig si copiilor tai le este
foame !. Ei fac legi, dar nu pentru dansii, ci pentru impovararea ta !.
Doina si iar doina !.. suntem pribegi in coliba parinteasca. si straini in pamantul
rascumparat cu sangele nostru !.. Dar in campie creste, si pe dealuri iarasi creste o
floare pentru popoarele chinuite. Nadejdea !
Esti searbada si slabanogita.ai suferit toate. o tara de chinuri !. Ridica-ti capul
strivit si cauta de vezi., semne s'au aratat pe ceriu.furtuna mantuirii au inceput !.
(65) Cinge-ti coapsa, tara romana. si-ti intareste inima. miaza noapte si
miaza zi, apusul si rasaritul, lumina si intunericul, cugetul disbracator si dreptatea
s'au luat la lupta. Urla vijelia de pe urma. duhul Domnului trece pre pamant !.
de moarte al poporului la sezatoarea priveghiului.
pamantul ii e de lipsa.si aerul il ineaca. vazut-am flacai
scuturandu-si pletele. si fruntea lor a se increti fara de vreme.,
florile de pe capul copilelor a se vesteji. si poporul cantand in betie
uitarea necazurilor. Trist e cantecul in sarbatorile satului: Birul e greu,
podvoada e grea !. Batranii isi ascund ochii plini de lacrimi, barbatii
stau obiditi., cantecele sa sfarsesc in blastamuri. si copii caineaza
nasterea lor. Poporul e stalpul tarii. fiecare particica de pamant e vapsita
de sangele lui. si intr-o zi ni s'au zis: Munceste, Romane, de dimineata
pana in seara. si rodul muncii nu va fi al tau !. tatal tau ti-au lasat de
mostenire o tarina si arme. si nu te vei bucura de dansele. si tu vei
trai vesnic robind., trupul si sufletul tau vor fi straini pe pamanul inrodit
de tine. vei plati aerul ce rasufli. vei plati soarele ce te incalzeste si
locul unde zac oasele mamei tale, vei plati dreptul sa cresti vaca ce
hraneste pe copiii tai si boul ce-ti ajuta la munca. trupul tau se va garbovi
subt bataie si partea ta in lume va fi ocara ! Veneticii, zisu-ne-au in limba lor:
Al nostru e pamantul si acei ce locuesc pe dansul. ale noastre campurile.
ale noastre dealurile. ale noastre catunele, satele si targurile, colibele si
curtile, toata miscarea si toata suflarea. Tu ai fost puternic si viteaz in lupta.
dar puterile tale s'au tocit de saracie si de stricaciune. si noi am cules rodul
vitejiei tale. vor veni feciori cu mangaieri mincinoase de ti-or povesti ca esti si
tu un popor. noi suntem pastorii. tu esti turma chinurilor. toti isi bat joc de
vieata, munca si saracia ta, si slugile slugilor calc peste trupul tau. cei ce zic
ca sunt alesii tai cresc in mariri si avutii si tie-ti este frig si copiilor tai le este
foame !. Ei fac legi, dar nu pentru dansii, ci pentru impovararea ta !.
Doina si iar doina !.. suntem pribegi in coliba parinteasca. si straini in pamantul
rascumparat cu sangele nostru !.. Dar in campie creste, si pe dealuri iarasi creste o
floare pentru popoarele chinuite. Nadejdea !
Esti searbada si slabanogita.ai suferit toate. o tara de chinuri !. Ridica-ti capul
strivit si cauta de vezi., semne s'au aratat pe ceriu.furtuna mantuirii au inceput !.
(65) Cinge-ti coapsa, tara romana. si-ti intareste inima. miaza noapte si
miaza zi, apusul si rasaritul, lumina si intunericul, cugetul disbracator si dreptatea
s'au luat la lupta. Urla vijelia de pe urma. duhul Domnului trece pre pamant !.
ZZORICA LAȚCU
| Zorica Lațcu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 17 martie 1917 Mezőtúr, Ungaria |
| Decedată | (73 de ani) Mănăstirea Vladimirești, Tecuci |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | poetă, traducătoare, călugăriță |
| Limbi vorbite | limba română |
| Pseudonim | Maica Teodosia |
| Activitatea literară | |
| Operă de debut | Insula Albă, 1944 |
| Opere semnificative | Osana Luminii, Poemele Iubirii, Din pribegie, Spre Insulă, |
Modifică date / text  | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Zorica Lațcu (n. 17 martie 1917, Mezőtúr – d. 8 august 1990) a fost o poetă, traducătoare, monahie și deținut politic.
Date biografice[modificare | modificare sursă]
Zorica Lațcu s-a născut la 17 martie 1917, la Mezotur, în Ungaria, în familia avocatului ardelean Ion Lațcu, refugiat din cauza războiului. După război, familia s-a stabilit la Brașov. Între 1936-1940 Zorica Lațcu a urmat la Cluj cursurile de filologie clasică, limba greacă și latină, precum și pe cele de limbă și literatură franceză, în cadrul Facultății de litere. Devine preparator principal la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj. Colaborează la Dicționarul limbii române al lui Sextil Pușcariu, editat de Academia Română.
În 1948 a intrat ca monahie în Mănăstirea Vladimirești de lângă Tecuci și a luat numele de Teodosia. În 1956, odată cu închiderea Mănăstirii Vladimirești de către regimul comunist, a fost arestată și închisă la închisoarea din Miercurea Ciuc.[1]
Opera[modificare | modificare sursă]
Poezie[modificare | modificare sursă]
Reviste literare[modificare | modificare sursă]
Începe din 1941 să publice poezii la revista Gândirea, condusă de Nichifor Crainic. Ulterior, devine colaboratoare la revista Telegraful român [2]
Volume de versuri[modificare | modificare sursă]
- Insula Albă, Editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944 (volumul de debut);
- Osana Luminii, Editura Episcopiei, Cluj,1947;
- Poemele Iubirii, Editura Ramuri, Craiova,1947;
- Din pribegie
- Ție, Doamne, Îți voi cânta
- Spre Insulă, Editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944
- Alte poezii
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Origen – Scrieri alese. Din lucrările exegetice ale Vechiului Testament. Traducere de pr. prof. Teodor Bodogae, pr. prof. Nicoale Neaga și Zorica Lațcu. Studiu introductiv și note de pr. prof. Teodor Bodogae. București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981,
- Exegeze la Noul Testament, Despre rugăciune, Filocalia, col. PSB 7, trad. Pr. Teodor Bodogae, Nicolae Neaga, Zorica Lațcu Teodosia, studiu introductiv și note Pr. Teodor Bodogae, Editura IBMBOR, București, 1982.
Poezii:
Un oaspe
Strainul, care-aseara a poposit la noi,
L-am ospatat cu paine, cu vin si cu masline.
I-am asternut in graba un pat de frunze moi,
N-am intrebat nici cine-i si nici de unde vine.
Facuse cale lunga, strainul, pana-n sat.
Cu poala hainei mele i-am sters de praf piciorul.
Ulei de levantica pe plete i-am turnat,
Cu vin batran si dulce umplutu-i-am ulciorul.
Era frumos, cu barba ca floarea de alun,
Cu ochii plini de vraja tariilor albastre.
Eu mi-am adus aminte de veacul cel strabun;
Oare vreun zeu sa sada pe prispa casei noastre?
El mi-a vorbit, dar nu stiu, surioara, ce mi-a spus.
Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvantul,
Ca murmurul de ape, ca freamatul de sus
Din pomi cu floarea alba, cand ii adie vantul.
Spunea despre iubirea cea fara de pacat,
De-o patima, curata ca flacara de soare,
Despre o jertfa sfanta pe-altarul nepatat,
Spunea despre durerea de-a pururi roditoare.
Si mi-a patruns in suflet si chipul lui cel drag,
Si vraja nesfarsita din vorba lui domoala;
In linistea de seara torceam fuioru-n prag.
Si lacrimi mari cazura din ochii mei in poala.
Strainul, care-aseara a poposit la noi,
Mi-a tulburat odihna cu sete negraita.
Am stat o noapte-ntreaga amandoi.
Dar el nu-ntinse mana spre floarea daruita.
Cu dragoste de frate mi-a multumit, in zori,
Cand a plecat + strainul + pe drumul ud de roua.
Si mi-au ramas in urma, ca mirosul de flori,
Cuvintele lui stranii si blande: +Pace voua+.
L-am urmarit in zare, cu gene arse-n plans,
Privind lumina alba cum ii juca in plete
Si asternutu-i moale cu dor in pumni l-am strans,
Lasand mireasma calda de frunze sa ma-mbete.
Strainul, care-aseara a poposit la noi,
L-am ospatat cu paine, cu vin si cu masline.
I-am asternut in graba un pat de frunze moi,
N-am intrebat nici cine-i si nici de unde vine.
Facuse cale lunga, strainul, pana-n sat.
Cu poala hainei mele i-am sters de praf piciorul.
Ulei de levantica pe plete i-am turnat,
Cu vin batran si dulce umplutu-i-am ulciorul.
Era frumos, cu barba ca floarea de alun,
Cu ochii plini de vraja tariilor albastre.
Eu mi-am adus aminte de veacul cel strabun;
Oare vreun zeu sa sada pe prispa casei noastre?
El mi-a vorbit, dar nu stiu, surioara, ce mi-a spus.
Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvantul,
Ca murmurul de ape, ca freamatul de sus
Din pomi cu floarea alba, cand ii adie vantul.
Spunea despre iubirea cea fara de pacat,
De-o patima, curata ca flacara de soare,
Despre o jertfa sfanta pe-altarul nepatat,
Spunea despre durerea de-a pururi roditoare.
Si mi-a patruns in suflet si chipul lui cel drag,
Si vraja nesfarsita din vorba lui domoala;
In linistea de seara torceam fuioru-n prag.
Si lacrimi mari cazura din ochii mei in poala.
Strainul, care-aseara a poposit la noi,
Mi-a tulburat odihna cu sete negraita.
Am stat o noapte-ntreaga amandoi.
Dar el nu-ntinse mana spre floarea daruita.
Cu dragoste de frate mi-a multumit, in zori,
Cand a plecat + strainul + pe drumul ud de roua.
Si mi-au ramas in urma, ca mirosul de flori,
Cuvintele lui stranii si blande: +Pace voua+.
L-am urmarit in zare, cu gene arse-n plans,
Privind lumina alba cum ii juca in plete
Si asternutu-i moale cu dor in pumni l-am strans,
Lasand mireasma calda de frunze sa ma-mbete.
Dragoste
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,
Am cules argintul noptilor de Mai.
Am legat in cantec zumzet de albine,
Glas de alauta, dulce viers de nai.
Am aprins in suflet tinere vapai,
Straluciri de aur, flacari de rubine,
Am cautat in noapte luminate cai,
Catre Tine, Doamne, numai catre Tine.
Am cetit din file vechi, cu slova stearsa,
Stih de preamarire, sfant Numelui Tau,
Am tesut in panza Jertfa Ta nearsa,
Ce-a zdrobit taria vesnicului rau.
Am cantat iubirea sfintelor femei,
Care-au mers la groapa ca sa Ti se-nchine,
Am cusut din raze rauri de scantei,
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Ti-am trimis spre ceruri tainica solie,
Dragoste curata, dor nepatimas,
Sa-mi gatesti de nunta haina argintie
Si-n sclipiri de soare sa-mi gatesti salas.
Dragostea curata, dorul din solii,
Cu miros de smirna-n ruga sa se-mbine,
Ca sa urce fumu-n valuri viorii,
Catre Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,
Vreau sa-mi franga, albe, oasele sub roti,
Vreau sa-mi curga, rumen, sangele din vine,
Trupul meu cel fraged sa mi-l rupa toti.
Invelita-n haina marilor dureri,
Suflet plin de taina lumilor divine,
Sa pasesc pe calea grelelor taceri,
Catre Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,
Am cules argintul noptilor de Mai.
Am legat in cantec zumzet de albine,
Glas de alauta, dulce viers de nai.
Am aprins in suflet tinere vapai,
Straluciri de aur, flacari de rubine,
Am cautat in noapte luminate cai,
Catre Tine, Doamne, numai catre Tine.
Am cetit din file vechi, cu slova stearsa,
Stih de preamarire, sfant Numelui Tau,
Am tesut in panza Jertfa Ta nearsa,
Ce-a zdrobit taria vesnicului rau.
Am cantat iubirea sfintelor femei,
Care-au mers la groapa ca sa Ti se-nchine,
Am cusut din raze rauri de scantei,
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Ti-am trimis spre ceruri tainica solie,
Dragoste curata, dor nepatimas,
Sa-mi gatesti de nunta haina argintie
Si-n sclipiri de soare sa-mi gatesti salas.
Dragostea curata, dorul din solii,
Cu miros de smirna-n ruga sa se-mbine,
Ca sa urce fumu-n valuri viorii,
Catre Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,
Vreau sa-mi franga, albe, oasele sub roti,
Vreau sa-mi curga, rumen, sangele din vine,
Trupul meu cel fraged sa mi-l rupa toti.
Invelita-n haina marilor dureri,
Suflet plin de taina lumilor divine,
Sa pasesc pe calea grelelor taceri,
Catre Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Pocăinta
Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale
Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa--cer;
Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
Si talcul rugaciunii de lacrimi si taceri.
Imi stiu faradelegea: gresita sunt, Stapane,
Prea mult am stat cu ochii plecati, catand in lut,
Prea multe griji avut-am de zilele de mane
Si n-am iertat, cand rana in suflet m-a durut.
Ti-am prea iubit faptura, de Te-am uitat pre Tine,
Si cantecul taranei l-am ascultat prea mult,
Am irosit comoara de armonii divine
Si glasul cel de taina eu n-am vrut sa-l ascult.
Mi-am impletit cantare din grele flori de tina,
Am indragit mirosul de verde si de crud,
Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumina
Si turma de caprite, cu botul mic si ud.
Mi-am impletit cantarea din flore de matasa,
Am indragit mirosul de miere si de tei,
Am prea iubit podoaba si haina de mireasa,
In zambetul campiei, mijind sub pasii mei.
Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale,
Caci n-am sporit talantul, pe care mi l-ai dat,
Ci ca un rob c, amirosit in cale
Multimea milei Tale si darul Tau bogat.
Acum, cutremurata de taina Cinei sfinte,
Stau, Doamne, inainte-Ti, in goliciunea mea,
M-apasa greu pe umeri aducerile-aminte
De patimile firii, de toata pofta rea.
Din gand smerit primeste, Iisuse, rugaciunea,
Hraneste-ma pe mine cu har imbelsugat,
Adapa-ma cu mila, imbraca-mi goliciunea
Cu raza de sfintenie din chipul Tau curat.
Sa nu ma lasi, Preabune, sa plec nemangaiata,
Caci imi cunosc pacatul si taina Ta o stiu
Strig catre Tine, Doamne, din inima plecata,
Sa nu ma lepezi astazi, ci lasa-ma sa viu.
Sfinteste-ma, Iisuse, si taina mi-o arata,
Pogoara-n minte harul prin ungerea cu mir,
Si fa sa nu ma arda vapaie-nfricosata,
Cand buza mea de tina sorbi-va din Potir.
Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale
Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa--cer;
Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
Si talcul rugaciunii de lacrimi si taceri.
Imi stiu faradelegea: gresita sunt, Stapane,
Prea mult am stat cu ochii plecati, catand in lut,
Prea multe griji avut-am de zilele de mane
Si n-am iertat, cand rana in suflet m-a durut.
Ti-am prea iubit faptura, de Te-am uitat pre Tine,
Si cantecul taranei l-am ascultat prea mult,
Am irosit comoara de armonii divine
Si glasul cel de taina eu n-am vrut sa-l ascult.
Mi-am impletit cantare din grele flori de tina,
Am indragit mirosul de verde si de crud,
Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumina
Si turma de caprite, cu botul mic si ud.
Mi-am impletit cantarea din flore de matasa,
Am indragit mirosul de miere si de tei,
Am prea iubit podoaba si haina de mireasa,
In zambetul campiei, mijind sub pasii mei.
Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale,
Caci n-am sporit talantul, pe care mi l-ai dat,
Ci ca un rob c, amirosit in cale
Multimea milei Tale si darul Tau bogat.
Acum, cutremurata de taina Cinei sfinte,
Stau, Doamne, inainte-Ti, in goliciunea mea,
M-apasa greu pe umeri aducerile-aminte
De patimile firii, de toata pofta rea.
Din gand smerit primeste, Iisuse, rugaciunea,
Hraneste-ma pe mine cu har imbelsugat,
Adapa-ma cu mila, imbraca-mi goliciunea
Cu raza de sfintenie din chipul Tau curat.
Sa nu ma lasi, Preabune, sa plec nemangaiata,
Caci imi cunosc pacatul si taina Ta o stiu
Strig catre Tine, Doamne, din inima plecata,
Sa nu ma lepezi astazi, ci lasa-ma sa viu.
Sfinteste-ma, Iisuse, si taina mi-o arata,
Pogoara-n minte harul prin ungerea cu mir,
Si fa sa nu ma arda vapaie-nfricosata,
Cand buza mea de tina sorbi-va din Potir.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu