8. /27 MARTIE 2023 - POEZIE

Ion Al-George, poet şi traducător

Biografie Ion Al-George

Nastere: 27 martie 1891 Sangeorgiul Roman
Deces:

Nascut in 1891, martie in 27, la Sangeorgiul-Roman, judetul Bistrita-Nasaud. Bibliotecar la Biblioteca Fundatiunei Regele Carol I.

A debutat la Convorbiri literare, unde a fost remarcat de Duiliu Zamfirescu.

Opere:

Aquile, poezii, Campina, 1913; ed. II, «H. Steinberg», 1916. - Domus taciturna, elegii, «H. Steinberg», 1916. -Sapho, comedie antica in doua acte, «L. Alcalav».

Colaborare la reviste:

Convorbiri literare. Vapaia, Flacara, Sburatorul, Spicul.
De consultat: C. Sp. Hasnas: Aquile, «Flacara», IV, 9-10, 1914. -Duiliu Zamfirescu: Raport academic despre Aquile, «Analele Academiei Romane» (Dezbateri), S. II. T. 36, 1913-1914. -G. T. [G. TopirceanuJ: Aquile si Domus taciturna, «Viata romaneasca», XI, 4-5, 1916. -T. A. [Tudor Arghezi]: Domus taciturna, Craiova, II, 6l-62, 1916.

Izvoare: Autumnala, «Flacara», VII, 2, 1921.

Floarea vârstei

Cand prin aerul straveziu ca izvorul de apa
se vede paienjenisul de miere
al miresmei de tei ;
cand prin apa stravezie ca vantul
se vede auria pacla de miere
a miresmei de tei
cand nourii alergatori mustesc
jumatate de apa, jumatate de mireasma ;
cand nourii buimaci, de pulbere,
sunt jumatate nisip, jumatate mireasma
de tei —
atunci e floarea varstei
lui 
Manimazos.
A floare de tei miroase pamantul
Traciei —
sapat cu sapa de bronz ;
a floare de tei miros vitele
la jugurile zugravite

Acolo șezum

La izvoarele 
Styxului spala mama si plange
pe doua pietre, albia de scaldat graul
mocirla de pleava si matura incearca sa tina lotca
ratele se musca una pe alta culegand ce mai e de
neghina, boabele de mazariche si graul
ce nu s-a mai putut lupta cu apa.
Rosu, cu picioarele de lebada
graul e uscat in pielea goala pe rogojina
ca un mort frumos, acoperit cu panza de lacrimi
i se zbarceste mustata de haiduc
il duc taranii in racla de sticla a silozului
sau il lasa pe camp, ca pe un cal la pascut
ceea ce scapa de soareci si pasari
se-ntoarce acasa de zece ori inmultit.
N-are timp sa-si mai traga sufletul pe-o lespede in aceeasi albie spala mama purceii si oile apoi o stropeste cu zeama de piatra vanata si-n fiecare sambata pune caldarea cu apa pe foc fierbe o strachina de cenusa de floarea-soarelui si cand se da clopotul bisericii peste cap
chelalaind cu piciorul rupt ,1 omorat de furcile taranilor
tam pe mal cu ulcioarele frecate cu nisip aceste lucruri imi pare ca nu se mai intampla la izvoarele 
Styxului e casa de nasteri a satului

Largo

Mergeam de mult spre 
Delphi, la oracul -
Ti-aduci aminte, ori e o parere?
Iar ranele deschise,
Ca macul infloreau prin subligacul.
Ce plin de rani eram si tu si eu!
De-atunci e mult
O, cate clipe 
Chronos mai cernu
Si cate-o sa mai cearna!

Dar nu misca in vasul tau nu, nu!
Sa nu tresari cenusa-n urna ta,
Dormi lin, dormi dulce-n vasul tau corynthian!
iti sta de veghe chipul diafan,
Fantasma trista-a spiritului tau -
Ce-n veci de veci, tacand, te-o regreta.
Cand 
Pythia din sacru-i trepied
Cobea sfarsitul tau apropiat,
Mai voluptuos ca 
Hebe ti-ai turnat
Si ai golit o amphora de mied.
E mult de-atunci!
Viata noastra-ncepe cu sfarsitul,
Cum zilele incep cu rasaritul
Si-atunci doar dam de-al binelui tezaur,
Cand marmora ne-nchide
Si cand taria noptilor, deasupra,
isi scapara scanteile de aur.
E-n miez de noapte; oaste fara steag, 
Trec apele 
Propontului 
Izbite furtunos spre 
Arhipelag -Si noi aici, pe tarmul solitar!
Dormi lin, dormi dulce viata e-n zadar!

Fugari se napustesc sub bici chrononic 
Ai vietii ani si 
Hades nu te-ntreaba 
De-ai fost traind un hot, ori om de treaba, in piei de lup, ori chitonul ionic.
Dar dormi cenusa, dormi!
De morti ne-apropiem cu indoiala
Si-ncet ne-apropiem sa nu-i trezim,
Iar lumea iarta relele si vina,
Caci ei s-au dus si-au stins
In urma lor lumina.

Ioan Es Pop

Biografie Ioan Es. Pop

Ioan Es. Pop (n. 27 martie 1958, Vărai, Maramureş) este un poet român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Ioan Es. Pop s-a născut la 27 martie 1958, la Vărai, jud. Maramureş. În prezent, este editor-şef la Ziarul de duminică şi editor senior al revistei Descoperă. A fost membru al cenaclului literar Universitas condus de Mircea Martin. 

Volume publicate
Ieudul fără ieşire, Ed. Cartea Românească, 1994; 
Porcec, Ed. Cartea Românească, 1996; 
Pantelimon 113 bis, Ed. Cartea Românească, 1999; 
Podul, antologie, Cartea Românească, 2000; 
Rugăciunea de antracit / The Anthracite Prayer, antologie bilingvă, Ed. Dacia, 2002 
Petrecere de pietoni, Ed. Paralela 45,2003; 
Confort 2 îmbunătăţit (împreună cu Lucian Vasilescu), Ed. Publicaţiilor pentru Străinătate, 2004; 
Lumile livide / The Livid Worlds, antologie bilingvă, Ed. Institutul Cultural Român, 2004 
Şi cei din urmă vor fi cei din urmă, volum bibliofil, 2007; 
No Exit, antologie, Ed. Corint, 2007; 
o căruţă încărcată cu nimic, (împreună cu Peter Srager, Robert Şerban), ediţie bilingvă, Ed. Brumar, 2008. 

Dacă n-aș fi fost silit să vorbesc

dacă n-aş fi fost silit să vorbesc,

n-aş fi vorbit niciodată.

până la şase ani nu mi-au cerut-o

şi a fost bine, pentru că stăteam sub vorbire

ca sub un clopot de fontă perfect ermetic.



ascundeam acolo o ştiinţă

pe care, la şase ani, m-au silit să o pierd.

îl vedeam pe înger nu în somn, ci aievea,

ziua-n amiaza mare,

când realitatea e de netăgăduit.



nu i-am iertat nici pentru faptul

că m-au dat la şcoală,

unde a trebuit să vorbesc,

iar mai târziu să mă străduiesc să le seamăn

celorlalţi, care vorbeau de zor

şi dădeau din mâini şi din picioare,

năucindu-mă cu viaţa lor.



chiar şi astăzi vorbesc doar cu spaimă,

pentru că locuiesc tot acolo, sub clopot,

iar vorbirea îmi face rău.

n-am nimic de spus în vorbire umană,

unde totul este întâmplare şi zarvă.



mă prefac însă cu o anume dibăcie

că vorbesc, iar afară se aud

sunete aproape omeneşti,

dar în gâtlej e un muget analfabet şi inform,

care n-are de a face cu vorbitul.

mai rău e însă că ştiinţa tăcerii mele s-a dus,

s-a dus şi îngerul care mi-a stat

la căpătâi până la şase ani,

s-a dus şi omul care putea fi alt om,



tăcând în aşa fel încât la capătul

multor ani de muţenie, să poată dezvălui

ştiinţa cea mai neiertătoare a ştiinţelor,

singura care ar fi putut face moartea mai suportabilă

şi maşinile mai îngăduitoare.

Pentru toată lumea mâine va fi o zi mare

pentru toată lumea, mâine va fi o zi mare.
pentru mine va fi o zi mică.
mă voi trezi mai târziu cu trei ceasuri,
îmi voi pune costumul, cravata, pantofii,
dar numai pentru că aşa se cuvine
într-o asemenea zi mare.

nu, n-am să ies şi nici n-o să mă arăt
pe stradă aşa cum o vor face toţi.
o să stau îmbrăcat două ore în baie,
o să fumez mai multe ţigări pe balcon
şi o să-mi tot repet că nenorocul meu
nu-i altceva decât norocul altora.

pe urmă voi da jos hainele de sărbătoare,
mă voi dezrobi din cămaşa prea strâmtă la gât
şi voi reîncepe să beau pe ascuns, 
cum o făceam la paisprezece ani.

fireşte, cum o să fiu foarte singur, 
nimeni n-are să mă deranjeze.
voi face sălbatice curse dintr-o cameră-n alta,
tremurând de frică să nu greşesc paşii,
voi afla de ce nefericirea
la mine se-ntăreşte ca cimentul,

apoi, după atâta alergătură, se va face
nouă seara, da, şi voi lua
un pumn de somnifere, să scurtez
ziua asta care oricum a fost cea mai lungă,

deşi m-am trezit atât de târziu,
deşi mă culc atât de devreme.

Sunt un bărbat singur

sunt un bărbat singur. nu-i nici o mândrie în asta. doar sunt
hoarde de nefericiţi care umblă şi caută
alţi nefericiţi — numai că între nefericiţi şi nefericiţi
sunt mari praguri de nefericire,

unii au bani mulţi, alţii au speranţe
deşarte — nu există doar nefericiţi
de-un singur fel.

iar când, totuşi, se unesc,
nefericiţii fac revoluţii, după care
li se ia totul.