1. /24 APRILIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri

EVENIMENTE.

• 1184 i.Hr. - Grecii intră potrivit legendei în Troia, dupa ce au născocit un șiretlic – un gigantic cal de lemn, gol în interior (calul era animal sacru în Troia) si care avea inscripția următoare: Grecii dedică această ofrandă Atenei pentru întoarcerea lor acasă.

  

  “Războiul troian” La 24 aprilie 1184 i.Hr, potrivit legendei, grecii intră în Troia folosind un cal – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Sfârșitul războiului a venit cu un ultim plan. Ulise a născocit un nou șiretlic – un gigantic cal de lemn, gol în interior (calul era animal sacru în Troia). A fost construit de Epeius și pregătit de zeița Atena. Era făcut din lemn de corn luat dintr-o pădure sacră a lui Apollo. Calul avea inscripția următoare: Grecii dedică această ofrandă Atenei pentru întoarcerea lor acasă. Fiind gol în interior, calul a fost umplut cu soldați, aflați sub comanda lui Ulise. Restul armatei a ars taberele și s-a îndreptat cu corăbiile spre Tenedos.

  Când troienii au descoperit că grecii au plecat, crezând că războiul s-a încheiat, s-au bucurat și au dus calul în cetate, în timp ce dezbăteau ce să facă cu el. Unii erau de părere să îl arunce de pe stânci, alții să îi dea foc, în timp ce câțiva se gândeau să-l dedice zeiței Atena. Și Casandra și Laocoon erau împotriva păstrării calului, profețind șiretlicul aheilor.

  Însă Casandra nu era crezută din cauza blestemului lui Apollo. Niște șerpi au ieșit din mare și i-a devorat pe Laocoon și pe cei doi fii ai săi (Virgil, “Eneida“); pe Laocoon și pe unul din fii săi (Proclus, “Crestomatia“) sau doar pe fiii lui Laocoon (Quintus Smyrnaeus, “Posthomerica” și Apolodor, “Epitome“).

  Acest incident i-a determinat pe Enea și pe însoțitorii săi să se retragă pe Muntele Ida. Troienii au decis să țină calul și au sărbătorit până noaptea. Sinon, un spion aheu a semnalat că flota a staționat în Tenedos când era miezul nopții și luna plină se ridicase pe cer. Soldații din cal au ieșit și au ucis gărzile.

•  1434 – Prima atestare documentară a funcției de spătar la Curtea Moldovei – funcție de înalt demnitar, care purta, la festivități, sabia și buzduganul domnului. Această dregătorie a apărut în Țara Românească la 1415, în vremea lui Mircea cel Bătrân, când spătarul era, de obicei, al patrulea dregător din Sfatul domnesc.
• 1514 - Gheorghe Doja, un mic nobil secui, este numit comandant al oastei cruciate adunate în tabăra de la Rakos, în apropierea Budei.

• 1558 – Maria Stuart, regina Scotiei se casatoreste in Catedrala Notre Dame din Paris cu Delfinul Frantei, Francois.

  

  Francisc al II-lea al Franței și Maria Stuart – foto: ro.wikipedia.org

• 1574 - Are loc  Bataila de la Jilişte, unde Ioan-Vodă cel Cumplit al Moldovei (1572 –1574), zdrobeşte oastea turco-munteană, venita pentru a-l instala domn pe Petru Şchiopul.

  

  Ioan Vodă cel Viteaz – foto: ro.wikipedia.org

  Ioan Vodă cel Viteaz (alternativ Ioan Vodă cel Cumplit sau Ioan Vodă Armeanul; n. 1521 – d. 1574) a fost domnul Moldovei din februarie 1572 până în iunie 1574. Era fiul lui Ștefăniță cu armeanca Serpega. După domnia sa, în Moldova a fost introdusă instituția mucarerului

  

  Petru Șchiopul și fiul său – foto: ro.wikipedia.org

  Petru al VI-lea Șchiopul (n. 1537 – d. 1 iulie 1594) a fost un domn al Moldovei. A domnit de patru ori, un “record” ne-egalat ulterior în istoria Principatelor Române.
  Cele patru domnii, documentate la zi, lună și an au durat conform datelor de mai jos.
  Prima domnie – 11 iunie 1574 – 18 noiembrie 1577;
  A doua domnie – 31 decembrie 1577 – 9 februarie 1578;
  A treia domnie – 13 martie 1578 – 2 decembrie 1579 și
  A patra domnie – 17 octombrie 1582 – 9 august/19 august 1591.

• 1595 – Principele transilvanean Sigismund Bathory înlătură din domnia Moldovei pe Aron Tiranul şi îl inscauneaza pe Ştefan Răzvan.

  

  Sigismund Bathory ( n. 1572 sau 1573 – d. 27 martie 1613).
  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

   

• 1704 – In Boston, Massachusetts apare primul ziar publicat in coloniile britance din America de Nord, intitulat ” Boston News-Letter”.

•  1800 – Președintele american John Adams semnează un act prin care era alocată suma de 5000$ în vederea achiziționării de cărți „pentru uzul Congresului”. Astfel, s-au pus bazele Bibliotecii Congresului SUA.

  

  The West façade of the Library of Congress in 1898 – foto: en.wikipedia.org

  Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii, conform originalului, The Library of Congress of the United States of America, cunoscută sub forma prescurtată adesea folosită de The Library of Congress, sau doar Library of Congress, este biblioteca publică cea mai mare și importantă a Uniunii, fiind de fapt biblioteca națională a Statelor Unite ale Americii.

  

  The Library of Congress in 1898 – foto: en.wikipedia.org

  Situată în trei clădiri în Washington, D.C., Library of Congress este simultan și cea mai mare bibliotecă a lumii după numărul de rafturi, numărul de cărți și numărul de obiecte aflate în colecția sa.

  Aceasta conține mai mult de 30 de milioane de cărți și alte materiale tipărite în peste 470 de limbi, mai mult de 61 de milioane de manuscrise, cele mai rare colecții de cărți din America de Nord, inclusiv forma nefinisată a Declarației de Independență, una din cele patru copii existe în toată lumea a Bibliei lui Gutenberg, peste 1 milion de ediții ale ziarelor din toată lumea din ultimele trei secole, peste 6.000 de benzi desenate, filme, 4,8 milioane de hărți, 2,7 milioane de înregistrări, peste 13,7 milioane de poze și imagini, inclusiv desene arhitecturale și piese de artă, Betts Stradivarius și Cassavetti Stradivarius.

  După retragerea lui James H. Bullington, care a slujit între anii 1987 și 2015, titlul oficial de Librarian of Congress a fost conferit lui David S. Mao, cel de-al paisprezecelea director al Bibliotecii Congresului de la ființarea sa.

  

  Main reading room at the Library of Congress – foto: en.wikipedia.org

  Titlul de Librarian of Congress, în română, Bibliotecarul Congresului, desemnează directorul întregii instituții, Library of Congress. Această persoană este numită de președintele Statelor Unite la recomandarea și aprobarea Senatului țării, servind în calitatea de bibliotecar șef al tuturor secțiunilor Bibliotecii Congresului. Una din responsabilitățile ale Librarian of Congress este de a numi un așa numit Poet Laureate, un poet laureat consultant în poezie. Doar paisprezece persoane au avut cinstea și onoarea de a fi Librarian of Congress în cei 216 ani de existență a instituției culturale.

• 1837 – Apare la Bucureşti in Valahia, ziarul Cantor de avis şi comers, sub conducerea lui Zaharia Carcalechi. Ziarul a apărut pînă la 30 ianuarie 1857, iar din 13 februarie 1843 a purtat numele de Vestitorul românesc.

• 1846: Începutul războiului mexicano-american.
• 1870 - S–a pus piatra de temelie a Capelei Sf. Elisabeta, ale carei picturi murale au fost executate în 1874 de Gheorghe Tăttărescu.

• 1877 - A început Războiul Ruso–Turc (1877-1878), la care a luat parte și România, pentru a-si cuceri independența de stat deplină fata de Turcia. Nereușind să rezolve disputele din Peninsula Balcanică de după revolta bulgară din 1876, Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman, declanșând Războiul Ruso-Turc din 1877-1878.

  

  Războiul Ruso-Turc (1877–1878) – Ruşii trecând Dunărea, Nikolai Dmitriev-Orenburgski, 1883 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Războiul Ruso-Turc din 1877–1878 și-a avut originea într-o răspândire a naționalismului în Peninsula Balcanică și în dorința Rusiei de a recupera pierderile teritoriale suferite în Războiul Crimeei, recăpătând supremația în Marea Neagră și încurajând mișcările politice de eliberare a popoarelor din Balcani de sub dominația otomană. Ca rezultat al războiului, principatele România, Serbia și Muntenegru, fiecare state suverane de facto de mai mult timp, și-au proclamat oficial independența față de Imperiul Otoman.

  După aproape cinci secole de dominație otomană (1396–1878), statul bulgar a fost reînființat cu numele de Principatul Bulgariei, între Dunăre și Munții Balcani (cu excepția Dobrogei de Nord dată României) și cu regiunea Sofiei, care a devenit noua capitală. Congresul de la Berlin, din 1878, a permis, de asemnea, Austro-Ungariei să ocupe Bosnia și Herțegovina și Regatului Unit să primească Cipru, în timp ce Imperiul Rus a anexat sudul Basarabiei și regiunea orașului Kars.

• 1898 – SUA invadează Cuba, declanșând Războiul Hispano-American care se încheie prin Tratatul de pace de la Paris (10 decembrie 1898), prin care Cuba este proclamată independentă.

  

  Războiul hispano-american (“Atacul Rough Riders de la San Juan” de Frederic Remington) – foto: ro.wikipedia.org

  Războiul spaniolo-american, conform originalelor din engleză, [The] Spanish-American War și spaniolă, Guerra Hispano-Estadounidense (sau desastre del 98, Guerra Hispano-Cubana-Norteamericana ori Guerra de Cuba ) a fost un conflict militar între Spania și Statele Unite ale Americii declanșat în aprilie 1898. Ostilitățile propriu-zise au încetat în luna august a aceluiași an, iar tratatul de pace a fost semnat la Paris în decembrie 1898.

  Războiul a început după ce Statele Unite au intervenit diplomatic pe lângă Spania în favoarea cubanezilor, cerând acesteia rezolvarea pașnică a problemei independenței Cubei față de fosta mare putere colonială a ambelor Americi. Declanșarea conflictului militar s-a produs odată cu refuzul net al Spaniei, la care s-a adăugat sentimentul expansionist, încă puternic, al Uniunii de a trece în posesia federației teritoriile spaniole din America și Oceanul Pacific, insulele Cuba, Puerto Rico, Filipine, Guam și Caroline.

  Răscoalele din Havana ale așa-numiților Voluntarios prospanioli au dat Statelor Unite motiv de a trimite nava de război USS Maine. Tensiunile în rândul opiniei publice americane au fost exacerbate din cauza exploziei de pe USS Maine și a ziarelor de scandal care acuzau Spania de atrocități, agitând spiritele în SUA.

  Războiul s-a terminat după victoriile navale decisive ale Statelor Unite în Filipine și în Cuba. La doar 109 zile de la izbucnirea războiului, tratatul de la Paris, care a pus capăt conflictului, a dat Statelor Unite fostele colonii spaniole Porto Rico, Filipine și Guam. Sub jurisdicția Guvernului Militar al Statelor Unite, SUA a ocupat Cuba până în 1902.

• 1904 – Cenzura rusa ridica interdicția asupra presei lituaniene după aproape 40 de ani. Interdicția de presa din Lituania a fost o interdicție cu privire la toate publicațiile de limbă lituaniena tipărite în alfabetul latin în Imperiul Rus, care controla Lituania la momentul respectiv.

  Publicațiile de limbă lituaniană, care utilizau alfabetul chirilic au continuat sa apara si au fost și chiar încurajate de ocupantii rusi. Interzicerea alfabetului latin a apărut după revolta din ianuarie 1863, luând forma unui ordin administrativ în 1864, și nu a fost ridicata până la 24 aprilie 1904. Erau declarate ilegale tiparirea, importul, distribuirea, sau deținerea oricaror publicații în alfabetul latin.

  Autoritățile țariste sperau că această măsură, parte a unui plan de rusificare mai amplu, ar reduce influența poloneză asupra lituanienilor. Cu toate acestea, patriotii lituanienii au continuat sa tipăreasca in alfabetul latin diverse publicatii în afara Imperiului, în mare parte în Lituania Minor (Prusia de Est), precum și în Statele Unite ale Americii.

  A fost organizata o contrabanda activa cu cărți și periodice ilegale peste graniță, numărul de astfel de publicații continuand să crească în ciuda sancțiunilor severe și persecutiilor la care erau supusi activiștii nationalisti lituanieni. Interdicția a creat o opoziție bine definita și organizata fata de impunerea fortata a culturii ruse.

  Istoricul lituanian Edvardas Gudavičius a descris interdicția ca un test al rezistentei nationale lituaniene. Daca nu ar fi a existat nici o rezistență, limba lituaniana ar fi devenit o notă de subsol istoric, iar națiunea modernă lituaniana nu ar fi fost creata.

• 1914: Experimentul Franck-Hertz, un pilon al mecanicii cuantice, este prezentat Societății germane de Fizică.

• 1915 – În Imperiul Otoman, arestarea a 250 de intelectuali și lideri ai comunitatii armene din Istanbul marchează începutul Genocidului armenilor, soldat cu sute de mii de victime.

  

  Cadavre de Armeni: fotografie făcută de către Biserica Apostolică Armeană și transmisă lui Henry Morgenthau⁠, în 1915, în apropiere de Ankara. Publicată în 1919 în Memoriile ambasadorului Morgenthau, ambasadorul american scria în legendă: „Cei care au căzut pe drum. Scene similare erau fapt divers în toate provinciile armenești, în primăvara și în toamna lui 1915. Moartea în toate formele ei — masacre, foamete, epuizare — îi distrugea pe mare parte din refugiați. Politica turcă era exterminarea sub acoperirea deportării.” – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Genocidul armean este un genocid comis între aprilie 1915 până în iulie 1916 sau chiar 1923, în care două treimi dintre armenii care trăiau pe teritoriul de astăzi al Turciei au pierit în urma deportărilor, foametei și masacrelor⁠ de mare amploare. A fost planificat și executat de către partidul de la putere la momentul respectiv, Comitetului Uniunii și Progresului (CUP), mai bine cunoscut sub numele de „Junii Turci”, compus în special din triumviratul de ofițeri,⁠ Talaat Paşa, Enver Paşa și Jemal Paşa, care conduceau Imperiul Otoman implicat la acea dată în Primul Război Mondial alături de Puterile Centrale. Genocidul a costat viețile a aproximativ un milion două sute de mii de armeni din Anatolia și Armenia de vest⁠.

• 1916: A început la Dublin, revolta de Paști; repede înăbușită, mișcarea a avut un rol determinant în modificarea statutului Irlandei, ca republică independentă.

• 1918 – A fost semnat Tratatul de pace de la Bucureşti dintre România pe de o parte şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de altă parte. Pacea, înrobitoare pentru țara noastră, nu a fost niciodată ratificată de către regele Ferdinand, tratatul devenind nul.

  

  Harta cedărilor teritoriale ale României conform Păcii de la Paris (24 aprilie 1918 / 7 mai 1918), roşu către Austro-Ungaria, verde către Bulgaria
  sursă: ro.wikipedia.org

  La 24 aprilie 1918, stil vechi (7 mai 1918, stil nou) se semneaza Tratatul de pace de la Bucureşti care a consemnat încheierea participarii României la Primul Război Mondial şi vine ca un acord final al Armistiţiului de la Focşani (26 noiembrie / 9 decembrie 1917) şi al păcii preliminare de la Buftea (20 februarie / 5 martie 1918).

  Confrom Tratatului de Pace de la Bucureşti, România este nevoită să cedeze Dobrogea către Bulgaria, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi (cedînd teritorii 5 600 km2 către Austro-Ungaria), să accepte instituirea un monopol asupra petrolului românesc pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, căilor ferate române, etc., către Germania.

  Din partea română tratatul a fost semnat de prim-ministrul Alexandru Marghiloman, cea mai potrivită persoană pentru a semna un acrord de pace cu germanii, acesta fiind un germanofil. Totuşi, Tratatul de Pace de la Bucureşti nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României si nu a fost promulgat de Regele României Ferdinand I, dispoziţiile sale nu au intrat în vigoare decît timp de şase luni, iar cînd Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare la rîndul lor în octombrie 1918, înţelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluînd ostilităţile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze condusă de generalul Berthelot. Urma să înceapă Războiul româno-ungar de la 1919 care sa soldat cu înfrîngerea Austro-Ungariei şi destrămarea ei precum şi cu Realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

• 1945 - Al Doilea Război Mondial – A început Bătălia de la Halbe în pădurea Spree, lângă orășelul Halbe, în sud-estul Berlinului și s-a terminat cu victoria sovieticilor.

  

  Generaloberst Theodor Busse (standing, far right) in a meeting with Adolf Hitler, March 1945 – foto: en.wikipedia.org

  Bătălia de la Halbe a durat de la 24 aprilie – 1 mai 1945. Luptele s-au desfășurat în pădurea Spree, lângă orășelul Halbe, în sud-estul Berlinului și a fost parte a bătăliei Berlinului. General colonelul Theodor Busse, aflat la comanda Armatei a 9-a germane, a încercat să-și scoată subordonații din încercuire și să-și unească forțele cu Armata a 12-a, comandată de generalul Walther Wenck, având intenția să se îndrepte împreună spre vest și să se predea Aliaților occidentali.

• 1967 – Cosmonautul sovietic Vladimir Komarov moare în naveta spatiala Soyuz 1, când parașuta nu se deschide. Este primul om care moare în timpul misiunilor spațiale.

  

  Vladimir Komarov  - foto: ro.wikipedia.org

  Vladimir Komarov (n. 16 martie 1927 – 24 aprilie 1967) a fost un cosmonaut sovietic. A fost primul om care a zburat în spațiul cosmic mai mult de o dată, precum și primul om ce a murit în timpul unei misiuni spațiale (Soiuz 1). Pe lângă asta, el a fost, împreună cu Konstantin Feoktisov și Boris Yegorov, un membru al misiunii Voshod 1 (octombrie 1964), care a fost prima misiune spațială cu mai mulți oameni la bord.

• 1970: Este lansat primul satelit chinez, "Dong Fang Hong I".
• 1975 - Vizita de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în Siria.

• 1990 - Telescopul spațial Hubble a fost lansat la bordul navetei spațiale Discovery.

  

  Telescopul Spațial Hubble văzut de pe naveta spațială Discovery în timpul celei de-a doua misiuni destinată telescopului STS-82 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Telescopul spațial Hubble (prescurtat HST, de la numele lui în engleză Hubble Space Telescope) este un telescop plasat pe orbită în jurul Pământului, numit așa după astronomul american Edwin Hubble. Este poziționat în afara atmosferei terestre, ceea ce îi conferă avantaje semnificative față de telescoapele de pe Pământ, imaginile nefiind perturbate de către turbulențele atmosferice, iar telescopul putând capta informații și în spectrul ultraviolet, ale cărui lungimi de undă sunt în mod normal puternic atenuate de către stratul de ozon al Pământului.

  De la lansarea lui în 1990 a devenit unul dintre cele mai importante instrumente din istoria astronomiei. Cu el astronomii au făcut numeroase observații, care au dus la importante descoperiri în astrofizică. Camera fotografică cu câmp foarte larg de pe Hubble furnizează cele mai detaliate imagini în lumină vizibilă realizate vreodată.

  De la conceperea lui în 1946 și până la lansare, proiectul construirii unui telescop spațial a fost întârziat repetat de probleme tehnice și de buget. În plus, imediat după lansarea din 1990 s-a descoperit că oglinda lui principală suferea de o aberație de sfericitate, aberație care compromitea grav capacitățile telescopului.

  Totuși, după o misiune de întreținere din 1993, telescopul a atins calitățile preconizate în proiect, devenind un instrument vital atât pentru astronomie, cât și pentru publicul larg. Telescopul spațial Hubble face parte din programul NASA Great Observatories (în română Mari Observatoare Spațiale), alături de Observatorul Compton pentru raze Gamma, Observatorul Chandra pentru raze X și Telescopul spațial Spitzer[1]. Hubble este rezultatul unei colaborări între NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA).

• 1998 – Sârbii aprobă prin referendum (94,73%) respingerea de către președintele Slobodan Milosevici a unei medieri a conflictului din Kosovo, propuse de comunitatea internațională.

• 2001 - S–a desfășurat “Gala Hagi“, marcând retragerea lui Gică Hagi – „unul dintre cei mai buni fotbaliști români din toate timpurile”.

  

  Gheorghe Hagi – foto: ro.wikipedia.org

  Gheorghe Hagi (n. 5 februarie 1965, Săcele, Constanța, jud. Constanța) este un om de afaceri, antrenor și fost fotbalist român, supranumit Regele fotbalului românesc și Maradona din Carpați. Este cel mai bun marcator din istoria naționalei României cu 35 de goluri înscrise, record pe care îl împarte cu Adrian Mutu. Gheorghe Hagi a jucat la echipele de club 515 meciuri și a marcat 283 de goluri , iar la echipa națională, a jucat 125 de meciuri reușind să marcheze 35 de goluri. Așa că Gică Hagi a devenit cel mai bun jucător român ( regele fotbalului românesc ) cu un total de meciuri ( Club + Națională ) de 640 și 318 goluri.

• 2002 – Bosnia–Herţegovina a devenit cel de–al 44–lea stat membru al Consiliului Europei.

• 2002 - Eugen Simion a primit distincția Doctor Honoris Causa din partea Universității din Craiova

  

  Eugen Simion. Sala Dalles, Ora 19:00, 9 martie 2011, lansare Lyrica magna (Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu), Editura Curtea Veche, 2010 de Daniel Cristea-Enache – foto: ro.wikipedia.org

  Ioan Eugen Simion (n. 25 mai 1933, Chiojdeanca, Prahova) este critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în aprilie 2006.

• 2004: S–a deschis, la Viena, un nou muzeu "Sisi" la palatul imperial Hofburg.
• 2005 - Papa Benedict al XVI-lea a primit Paliumul şi Inelul Pescarului, cele două însemne ale funcţiei sale, prin care s-a marcat inaugurarea pontificatului sau.

NAȘTERI

• 702 - S-a născut la Medina Abû `Abdillâh Ja`far bin Muhammad al Sâdiq, fondatorul primei scoli islamice si un eminent jurist musulman; (d.15 decembrie 765).

  

  Ja`far Ṣādiq with Moalla calligraphy – foto preluat de pe en.wikipedia.org

•  1185 – S-a născut împaratul japonez Antoku; (n. 1178)
• 1533: Wilhelm Taciturnul (d. 1584)
• 1538: Guglielmo Gonzaga (24 aprilie 1538 – 14 august 1587) a fost Duce de Mantua și Montferrat din 1550 până în 1587. A fost al doilea fiu al lui Federico al II-lea Gonzaga, Duce de Mantua și a Margaret Palaeologina. În 1574, Montferrat a fost ridicată la rang de ducat iar el a devenit primul duce. A fost succedat de fiul său, Vincenzo. Guglielmo a fost deosebit de interesat de muzica vocală sacră și este cunoscut mai ales istoricilor muzicii pentru corespondența sa amplă cu compozitorul Pierluigi da Palestrina Giovanni. El a construit o biserică nouă, mare, în Mantua, dedicată Sfintei Barbara. S-a angajat într-o negociere fără precedent cu papalitatea pentru a crea propriul său rit pentru Mantua și a dedicat resurse considerabile dezvoltării unui repertoriu muzical pentru biserică, comandând lucrări de Giaches de Wert și Palestrina. O parte a corespondenței sale cu Palestrina discută despre lucrările comandate în detaliu, oferind preferințele sale muzicale. Gusturile muzicale ale lui Guglielmo au fost conservatoare pentru acele timpuri. El s-a bucurat să imite muzica contrapunct dar a fost preocupat și să mențină claritatea textului, arătând astfel influența reformelor tridentine. La moartea sa, fiul său Vincent a invitat adepți ai tendințelor mai moderne la curtea sa. Guglielmo s-a căsătorit cu Arhiducesa Eleanor de Austria la 26 aprilie 1561. Copiii lor au fost:
  • Vincenzo I, Duce de Mantua (21 septembrie 1562 – 9 februarie 1612); s-a căsătorit cu Eleonora de Medici (nepoata Eleanorei).
  • Margherita Gonzaga (27 mai 1564 – 6 ianuarie 1618); s-a căsătorit cu Alfonso II d'Este.
  • Anna Caterina Gonzaga (17 ianuarie 1566 – 3 august 1621); s-a căsătorit cu unchiul matern, Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria   

    Guglielmo Gonzaga
    Guglielmo Gonzaga, Duce de Mantua
    Date personale
    Născut	24 aprilie 1538 Mantua
    Decedat	14 august 1587 (49 de ani) Goito
    Înmormântat	Basilica Palatina di Santa Barbara[*]
    Părinți	Federico II Gonzaga, Duke of Mantua[*] Margaret Paleologa[*]
    Frați și surori	Federico Gonzaga[*] Louis Gonzaga[*] Francesco III Gonzaga, Duke of Mantua[*]
    Căsătorit cu	Eleonora de Austria
    Copii	Vincenzo I, Duce de Mantua Margherita, Ducesă de Ferrara Anna Caterina, Arhiducesă de Austria
    Religie	catolicism
    Ocupație	politician
    Apartenență nobiliară
    Titluri	Duke of Mantua[*]
    Familie nobiliară	Casa de Gonzaga
    Duce de Mantua și Montferrat
    Domnie	1550 - 1587
    Predecesor	Francesco III Gonzaga
    Succesor	Vincenzo I Gonzaga

• 1581: Sf. Vincențiu de Paul (în franceză Vincent de Paul) (n. 24 aprilie 1581 – d. 27 septembrie 1660) a fost un preot francez din cadrul Bisericii Romano-Catolice care și-a dedicat viața îngrijirii săracilor și combaterii mizeriei. Figură marcantă a reînnoirii spirituale franceze din secolul al XVII-lea, el este venerat ca sfânt în Biserica Catolică și în Biserica Anglicană. A fost canonizat în 1737.^[1] Vincențiu de Paul a fost renumit pentru compasiunea, umilința și generozitatea sa.
  Călugărițele „vincentine”, din congregația surorilor de caritate înființată de Vincențiu de Paul, au purtat până în anul 1964 acoperământul de cap numit cornette, caracteristic acestora. 

  Sf. Vincențiu de Paul, C.M.
  Date personale
  Născut	24 aprilie 1581 Saint-Vincent-de-Paul, Guyenne și Gasconia, Regatul Franței
  Decedat	27 septembrie 1660 (79 de ani) Paris, Regatul Franței
  Cetățenie	Franța
  Religie	Biserica Catolică
  Ocupație	preot catolic[*]
  Venerație
  Venerat în	Biserica Catolică și Biserica Anglicană
  Beatificat	13 august 1729, Roma, Papa Benedict al XIII-lea
  Canonizat	16 iunie 1737, Roma, Papa Clement al XII-lea
  Sărbătoare	27 septembrie 19 iulie (calendarul catolic, 1737-1969)
  Patronaje	opere de caritate; spitale; leprozerii; obiecte pierdute; Madagascar; deținuți; Richmond, Virginia; ajutor spiritual; Societățile Saint Vincent de Paul; voluntari
  Sfinți Călugăriță vincentină, cu cornette     Ranquines, casa natală a Sf. Vincențiu de Paul

• 1743 – S–a născut Edmund Cartwright, inventatorul britanic al războiului de ţesut industrial; (m.30.10.1823).
• 1777: Maria Clementina a Austriei (germană Maria Klementine Josepha Johanna Fidelis von Österreich; 24 aprilie 1777 – 15 noiembrie 1801) a fost arhiducesă a Austriei și al zecelea copil și a treia fiică a lui Leopold al II-lea, Împărat Roman și a Mariei Luisa a Spaniei. A fost mama faimoasei ducese de Berry. Arhiducesa Maria Clementina s-a născut la Villa del Poggio Imperiale, pe atunci situată în Marele Ducat al Toscanei, care era condus de tatăl ei, Leopold I, Mare Duce de Toscana din 1765. A fost numită după Prințul Clemens Wenceslaus de Saxonia, unchiul mamei sale și fratele Mariei Amalia de Saxonia, bunica maternă a Mariei Clementina.
  Tatăl ei era al doilea fiu al împărătesei Maria Terezia a Austriei iar mama era fiica regelui Carol al III-lea al Spaniei. Maria Clementina a fost al zecelea copil al părinților ei din cei șaisprezece. A crescut în Marele Ducat de Toscana până în 1790, când, după decesul fratelui tatălui ei, împăratul Iosif al II-lea, tatăl ei a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman și întreaga familie s-a mutat la curtea din Viena. Maria Clementina avea 13 ani.
  În același an, 1790, ea s-a logodit cu Francis, Prinț Moștenitor al Neapole, fiul cel mare al regelui Ferdinand al IV-lea al Neapole și a Maria Carolina de Austria. Logodnicul ei era moștenitor aparent atât a tronului din Neapole cât și a tronului din Sicilia. Ei erau verișori primari atât pe linie paternă cât și pe linie maternă, toții bunicii lor fiind comuni. Uniunea lor a fost ultima din cele trei dintre familiile regale ale Austriei și Neapole, cele doua anterioare fiind între Arhiducele Francisc (fratele ei mai mare) și Maria Teresa de Neapole și Sicilia în 1790, și între Arhiducele Ferdinand (fratele ei mai mare) și Luisa de Neapole și Sicilia.
  La 19 septembrie 1790 a avut loc căsătoria prin procură. Era o perioadă turbulentă, războaiele napoleoniene afectau peninsula italiană și nunta efectivă nu a avut loc timp de mai mulți ani. Între timp, ambii părinți ai Mariei Clementina au murit în 1792, la o perioadă scurtă de timp, iar fratele ei Francisc a devenit noul împărat. Un armistițiu cu Franța a permis în cele din urmă ca Maria Clementina să călătorească în Neapole în 1797. Noua ei familie a așteptat-o la Foggia unde nunta a avut loc la 26 iunie 1797. A fost un eveniment simplu, deoarece era un timp de război.
  Soacra ei, regina Neapole scria: "Fiul meu o iubește cu pasiune și ea la fel" adăugând că "este o plăcere să-i văd armonizați atât de bine ... eu sunt încântată de blânda, sensibila și concilianta prințesă".^[1] Cu toate acestea, Mariei Clementina îi era dor de casă și era ursuză și rezervată. Câteva săptămâni mai târziu, regina Maria Carolina a adăugat în legătură cu cuplul:

  „Soțul ei este soțul ei de două sau de trei ori în douăzeci și patru de ore, o chestiune pe care o interesează. În ciuda acestui fapt, există o tristețe, o plictiseală, un dezgust invincibil. Eu cred că trebuie să fie din cauza sănătății ei altfel este nefiresc, ea nu are chef de nimic. Nu este că regretă viața ei de la Viena...voi face totul pentru fericirea ei, deși am de semănat printre mărăcini și pe pământ spinos. Dar ea este soția fiului meu. Datorită educației pe care i-am dat-o tânărul este foarte îndrăgostit de ea ca femeie...dar acest lucru nu poate dura cu atâta dezgust, plictiseală și nici o însușire fermecătoare, pe care el din fericire el este prea drăguț să le observe... voi încerca să-i câștig încrederea ei, dar nu sunt sigură de reușită. Toate nevoile ei sunt anticipate; nimic nu-i lipsește, ea este nemulțumită și toată lumea observă.”

  

  Arhiducesa Maria Clementina
  Maria Clementina a fost maiestuoasă și avea clasă. Mai bine educată și mai inteligentă decât soțul ei placid, ea l-a dominat. Cuplul s-a înțeles bine. "Soțul ei o adoră în toate sensurile cuvântului. El spune că ea îl iubește, și cu siguranță arată și cere multe dovezi de dragoste", a scris regina de Neapole. Pasiunea cuplului a uimit-o pe regină care: "a cerut cerului să calmeze simțurile lor supraexcitate transmițându-le copii".^[2] Ca și soțului ei, Mariei Clementina punea puțin preț pe viața de la curte. Ea a preferat jocurile de familie, plimbările cu lună pe terasă și conversația.
  Ei au avut doi copii. Maria Clementina a murit la Neapole la un an după ce a născut un fiu. Se crede că a murit de boli pulmonare sau tuberculoză. A fost înmormântată la biserica Santa Chiara din Neapole, lângă fiul ei.
  După decesul ei, soțul ei s-a căsătorit cu o altă verișoară primară, Infanta Maria Isabella a Spaniei, fiica cea mică a regelui Carol al IV-lea al Spaniei (fratele mamei Mariei Clementina).
  Fiica lor, Carolina, s-a căsătorit cu Charles Ferdinand, Duce de Berry în aprilie 1816. El a fost fiul regelui Carol al X-lea al Franței și a Prințesei Maria Teresa de Savoia. Ei au fost părinții pretendentului la tron Henri d'Artois, conte de Chambord și ai Ducesei de Parma, făcând din Maria Clementina strămoașa actualului Duce de Calabria și a rivaului acestuia, Ducele de Castro.  

  Maria Clementina
  Ducesă de Calabria
  Maria Clementina, 1796, de Joseph Hickel
  Date personale
  Nume la naștere	Marie Klementine Josephe Johanna Fidelis
  Născută	24 aprilie 1777 Villa del Poggio Imperiale, Toscana
  Decedată	15 noiembrie 1801 (24 de ani) Neapole
  Înmormântată	Biserica Santa Chiara, Neapole
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
  Părinți	Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Maria Louisa a Spaniei
  Frați și surori	Maria Anna Ferdinanda Maria Theresa de Austria Arhiducele Louis de Austria Francisc I al Austriei Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana Arhiducele Joseph, Palatin al Ungariei Arhiducele Rainer Joseph de Austria Anton Victor de Austria Alexandru Leopold de Austria Arhiducele Carol, duce de Teschen Rudolf von Habsburg-Lothringen Arhiducele Ioan de Austria Archduchess Maria Amalia of Austria (1780-1798)[*]
  Căsătorită cu	Francisc I al celor Două Sicilii
  Copii	Prințesa Carolina, Ducesă de Berry
  Ocupație	aristocrat[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	prințesă
  Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorraine Casa de Bourbon-Două Sicilii

• 1794: Mihail Sturza, Domn al Moldovei (d. 1884)
• 1824: Zsigmond Ács, scriitor și traducător maghiar (d. 1898)
• 1830: Prințesa Eugenie a Suediei și Norvegiei (suedeză Charlotta Eugenia Augusta Amalia Albertina) (24 aprilie 1830 – 23 aprilie 1889) a fost membru al Casei regale Bernadotte și artist amator. 
  Eugenie a Suediei și Norvegiei
  Eugénie s-a născut la Palatul Stockholm și a fost al patrulea copil și prima fiică a regelui Oscar I al Suediei și a Josephinei de Leuchtenberg.
  A avut o sănătate precară încă de la naștere și a luat decizia să nu se căsătorească. Ea a spus că acest lucru i-a oferit oportunitatea să ducă o viață independentă. Când femeilor adulte nemăritate li s-a acordat majoratul legal în 1858, a devenit probabil prima femeie din Suedia care a cerut să-i fie acordată independența legală. Mai târziu, Eugenie a spus că în timpul copilăriei își dorea să fie băiat la fel ca frații ei.
  În 1852, în timpul unei vizite a familiei regale la Oslo, câțiva membri s-au îmbolnăvit. Eugenie a făcut pneumonie și nu s-a recuperat niciodată pe deplin. De asemenea, l-a pierdut pe "dragul ei frate" Prințul Gustaf, Duce de Uppland, fratele ei favorit, lucru care a afectat-o foarte mult.
  Ea a avut de mai multe ori pneumonie, iarna fiind nevoită să se limiteze la câteva camere calde ale palatului regal. Sănătatea precară a determinat-o să devină interesată de medicină; a fondat două orfelinate și o casă pentru bolnavii incurabili situată în apropierea reședinței ei de vară, Fridhem din Gotland, o insulă unde ]ncep\nd cu anul 1859 ea își petrecea verile. De asemenea, a fondat o organizație pentru a ajuta persoanele cu handicap și a copiii bolnavi (1879), precum și Eugeniahemmet, un spital pentru copiii bolnavi (1882).  

  Prințesa Eugenie
  Prințesa Eugenie (fotografie daghereotipie)
  Date personale
  Nume la naștere	Charlotte Eugenie Augusta Amalia Albertina
  Născută	24 aprilie 1830 Palatul Stockholm, Stockholm, Suedia
  Decedată	23 aprilie 1889 (58 de ani) Palatul Stockholm, Stockholm, Suedia
  Înmormântată	Riddarholm Church[*][1][2]
  Părinți	Oscar I al Suediei[3][4] Josephine de Leuchtenberg[3][4]
  Frați și surori	Oscar al II-lea al Suediei Carol al XV-lea al Suediei Prințul Gustaf, Duce de Uppland August
  Cetățenie	Suedia
  Religie	luteranism
  Ocupație	compozitoare pictoriță sculptoriță[*] filantroapă[*] scriitoare
  Apartenență nobiliară
  Titluri	prințesă
  Familie nobiliară	Casa de Bernadotte

• 1845: Carl Spitteler, scriitor elvețian, laureat al Premiului Nobel (d. 1924)
• 1846: Marcus Clarke, romancier și poet australian (d. 1881)

• 1856 – S-a născut Henri Philippe Petain, mareşal şi om politic francez; s-a remarcat în timpul primului război mondial (a oprit ofensiva germană de la Verdun/1916); şef al statului în perioada iulie 1940 – august 1944 şi prim-ministru al Regimului de la Vichy (1940-1942), în condiţiile generate de înfrângerea Franţei de către trupele germane; în interior, Petain a promovat o politică de reprimare a Rezistenţei franceze; în exterior a abordat o orientare de subordonare faţă de cel de-al III-lea Reich.

  

  Henri Philippe Petain
  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

  A fost condamnat la moarte (1945), dar pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viaţă, ţinându-se seama de meritele sale în timpul primului război mondial; (m.1951).

• 1868: Gheorghe Balș, inginer și istoric de artă român (d. 1934)

• 1886 - S-a născut la Ploiesti, filologul şi traducătorul de origine aromâna Ştefan Bezdechi.

  

  Ştefan Bezdechi
  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

  A avut o bogată activitate didactică la Universitatea din Cluj (1919-1951) si a fost membru corespondent al Academiei Române; Clasicist de marcă, fin traducător din maii poeți epici și lirici ai clasicismului antic, din filosofii greci și latini, precum și din umaniști reprezentativi, el a contribuit masiv la cunoașterea literaturilor eline, latine și bizantine în România. A decedat la 25 martie 1958 la Cluj.

• 1904: Willem de Kooning (24 aprilie 1904 – 19 martie 1997) a fost un artist olandezo-american, care s-a născut în Rotterdam, Olanda.
  În perioada de după al Doilea Război Mondial, de Kooning a pictat într-un stil devenit cunoscut cu denumirea de expresionism abstract și a făcut parte din grupul de artiști care au devenit cunoscuți ca făcând parte din New York School. Alți pictori din acest grup: Jackson Pollock, Elaine de Kooning, Lee Krasner, Franz Kline, Arshile Gorki, Mark Rothko, Hans Hofmann, Adolph Gottlieb, Robert Motherwell, Philip Guston și Clyfford Still. 

  Willem de Kooning
  Willem de Kooning
  Date personale
  Născut	24 aprilie 1904 Rotterdam, Olanda
  Decedat	19 martie 1997 (92 de ani) Long Island, New York, Statele Unite
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (boala Alzheimer)
  Căsătorit cu	Elaine de Kooning[*] (din 1943)
  Naționalitate	Olandez, American
  Cetățenie	SUA  Regatul Țărilor de Jos
  Ocupație	pictor sculptor[*] profesor universitar[*] designer
  Activitate
  Domeniu artistic	Expresionism abstract
  Studii	Willem de Kooning Academy[*][1]
  Profesor pentru	Robert Rauschenberg, Tom Wesselmann[*]
  Opere importante	Woman I, Easter Monday, Attic, Excavation
  Premii	Praemium Imperiale

• 1905: Helen Tamiris, născută Elena Becker (n. 24 aprilie 1905, New York, SUA – d. 4 august 1966, New York, SUA), a fost o dansatoare, coregrafă și profesoară americană.
  În 1930 a fondat propria ei școală și companie de dans, pe care le-a condus până în 1945. În 1960 împreună cu soțul ei, Daniel Nagrin (de asemenea dansator), au fondat Tamiris-Nagrin Dance Company.
  Multe dintre lucrările ei, cum ar fi Walt Whitman Suite din 1934, se bazează pe o tematică americană. Din 1945 până în 1957, a coregrafiat mai multe musicaluri de pe Broadway, precum Annie Get your Gun în 1946, Touch-and-Go de 1949 și Fanny în 1954. 

  Helen Tamiris
  Helen Tamiris
  Date personale
  Născută	24 aprilie 1905[1][2][3][4][5][6]  New York, SUA
  Decedată	4 august 1966 (61 de ani)[1][2][3][4][5][6]  New York, SUA
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	coregrafă[*] dansatoare[

• 1906: Prințesa Vera Constantinovna a Rusiei (rusă Вера Константиновна Раманова; 24 aprilie 1906 – 11 ianuarie 2001), a fost cel mai mic copil al Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei și al soției lui, Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg. A fost strănepoata Țarului Nicolae I al Rusiei, s-a născut în Rusia imperială și s-a jucat cu copiii Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei.^[1] Și-a pierdut mare parte din membrii familiie în timpul Primului Război Mondial și al Revoluției ruse din 1917. La vârsta de 12 ani, a părăsit Rusia revoluționară împreună cu mama și cu fratele ei George, plecând în Suedia.
  Și-a petrecut restul vieții în exil, la început în Europa de Vest, apoi, din anii 1950, în Statele Unite.  

  Prințesa Vera Constantinovna
  Prințesa Vera, copil, în brațele fraților ei
  Date personale
  Nume la naștere	Vera Konstantinovna Romanova
  Născută	24 aprilie 1906 Palatul Pavlovsk, Imperiul rus
  Decedată	11 ianuarie 2001 (94 ani, 262 zile) New York, Statele Unite
  Înmormântată	Novo-Diveevo Russian Orthodox Cemetery[*]
  Părinți	Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg
  Frați și surori	Prințul Ioan Constantinovici al Rusiei Prințul Igor Constantinovici al Rusiei Prințul Constantin Constantinovici al Rusiei Prințul George Constantinovici al Rusiei Prințul Oleg Constantinovici al Rusiei Prințul Gabriel Constantinovici al Rusiei Prințesa Tatiana Constantinovna a Rusiei
  Cetățenie	Imperiul Rus  Rusia
  Ocupație	aristocrat[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	prințesă
  Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov

• 1911- S-a născut Eugen Jebeleanu, poet, traducător, publicist, membru al Academiei Române (“Surâsul Hiroşimei”, “Hanibal”); (m.21.08.1991).

  

  Eugen Jebeleanu
  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

• 1917: Emma Beniuc, traducătoare română, soția poetului Mihai Beniuc
• 1919 – S-a născut poetul Mihu Dragomir (Mihail G. Dragomirescu); (m.09.04.1964).
• 1926: Nelly Merola, pictor de costume
• 1932: Florin Pucă, artist plastic din România (d. 1990)
• 1933: Alexandru Lazăr (n. 24 aprilie 1933, Arțari, județul Călărași - d. 16 octombrie 2019, București) a fost un actor și critic de film român. Alexandru (Sandu) Lazăr s-a născut pe 24 aprilie 1933 în comuna Ileana, județul Călărași. A urmat, la început, doi ani de Filologie la Universitatea din București, după care a trecut la Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (IATC), la clasa de actorie a profesorului Moni Ghelerter, având-o ca asistentă pe Sorana Coroamă-Stanca.
  În 1961, a absolvit IATC-ul cu spectacolele de absolvire „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, „Secunda 58” de Dorel Dorian și „Centrul înaintaș a murit în zori” de Agostino Cuzzani.
  În perioada 1961-1975 a fost actor la „Teatrul Tineretului” din Piatra Neamț, după care, între anii 1975-1977, a fost asistent și apoi (1977-1991) lector universitar I.A.T.C. la clasa actorului Amza Pellea. În perioada 1991-2001 a fost conferențiar universitar la „Academia de Teatru și Film” (ATF), iar în 2001 devine doctor în istoria teatrului românesc. A fost, de asemenea, profesor la Facultatea de Arte a Universității „Hyperion” din București. 

  FILMOGRAFIE

  • Am fost șaisprezece (1980)
  • Burebista - (1980)
  • Saltimbancii (1981)
  • Șantaj (1982)
  • Fram - (1983)
  • Sosesc păsările călătoare - (1984)
  • Secretul lui Bachus - (1984)
  • Secretul lui Nemesis - (1985)
  • Cucoana Chirița - (1986)
  • Harababura - (1990)
  • Stare de fapt - (1996)
  • Aurora - (2010)   

    Alexandru Lazăr
    Date personale
    Nume la naștere	Alexandru Lazăr
    Născut	24 aprilie 1933
    Decedat	16 octombrie 2019 (86 de ani)
    Ocupație	actor de teatru[

• 1934 – S-a nascut actrița americană Shirley MacLaine

  

  Shirley MacLaine
  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

  Este sora mai mare a altui mare actor american, Warren Beatty. De multe ori nominalizată la Premiile Oscar (câștigat în 1984 pentru filmul Vorbe de alint), la Premiile BAFTA și la Premiul Globul de Aur, a dobândit ultimele trofee în 1961 și 1963, pentru rolurile interpetate în Apartamentul și Irma cea dulce.

• 1942 – S-a nascut Barbra Streisand, actiţă, cântăreaţă, producătoare şi regizoare de film (“Hello, Dolly!”).

  

  Barbra Streisand
  foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

  Este laureată a 2 premii Oscar, 8 premii Grammy , 5 premii Emmy, un premiu Globul de Aur, un Special Tony Award, un premiu AFI, și câte un premiu Kennedy, și Peabody, și este una dintre cele 12 artiste care au reusit sa câștige premii Oscar, Emmy, Grammy și Tony , cel puțin unul din fiecare.

• 1943: Florin Medeleț, istoric, arheolog român (d. 2005)
• 1945: Doug Clifford, toboșar și compozitor american (Creedence Clearwater Revival)
• 1947: Roger D. Kornberg, chimist american, laureat Nobel
• 1952: Jean-Paul Gaultier, designer francez de modă
• 1955: Cristian Sorin Dumitrescu, politician român

• 1955 - S-a născut actorul american Michael O’Keefe.

  

  Michael O’Keefe – foto preluat de pe www.imdb.com

  Actorul american Michael O’Keefe s-a născut la 24 aprilie 1955 în Mount Vernon, New York, conform michaelokeefe.com. Este primul dintre cei şapte copii ai Stephanie şi ai lui Raymond Peter O’Keefe, tatăl său fiind profesor de Drept la Universitatea din Fordham. A învăţat la Liceul Mamaroneck, din New York, după care s-a înscris la cursurile Academiei Americane de Arte Dramatice din Manhattan.

  A debutat pe marele ecran în drama “Gray Lady Down“, din 1978. Anul următor, a făcut, probabil, rolul carierei sale, în drama “The Great Santini“, regizată de Lewis John Carlino. Astfel, interpretarea personajului Ben Meechum i-a adus, în 1981, singura nominalizare la Oscar, categoria Cel mai bun actor în rol secundar, potrivit oscars.org. Pentru acelaşi rol, a fost nominalizat la Globurile de Aur, categoria Cel mai bun debut masculin într-un film.

• 1956: Florin Constantinescu (n. 24 aprilie 1956, com. Vânători, jud. Iași, România) este un politician român, ales ca senator de Iași în legislatura 2008-2012 și legislatura 2012-2016.

• 1959 - S-a nascut Garbis Dedeian, muzician roman.

  Instrumentist, compozitor, orchestrator, Garbis Dedeian a debutat la festivalul “Sibiu 79“, atunci făcând parte din Big band-ul Centrului Universitar Bucureşti. Anul 1982 a însemnat pentru Garbis Dedeian o triplă afirmare: un premiu acordat cvartetului său la concursul debutanţilor din cadrul festivalului sibian, prezenţe de succes la festivalurile de Jazz de la Braşov şi Costineşti

• 1960: Marian Truță (n. 24 aprilie 1960, București) este un scriitor român contemporan de science fiction și fantasy.

  Volume publicate

  • 2008 - Vremea renunțării, Editura Bastion, Timișoara
  • 2012 - A doua venire, Editura Nemira, București ^[1]
  • 2014 - Vegetal (colaborare cu Dănuț Ungureanu), Editura Nemira, București
  • 2015 - Mineral (colaborare cu Dănuț Ungureanu), Editura Nemira, București

  Antologii

  • 1987 - Az osszerobbanas, Editura Kriterion, București
  • 2009 - Alte țărmuri, Societatea Română de Science Fiction și Fantasy
  • 2011 - Steampunk - A doua revoluție, Editura Millennium Books, Satu Mare

  Apariții în periodice

  • 1987, 1988, 1994 - Almanahul Anticipația
  • 1995, 1996 - Colecția Povestiri Științifico Fantastice, Anticipația.

  Povestiri

  • „Nopțile noastre la tropice” în Hoțul de amintiri, Editura Labirint, 1990
  • „Johnny și caracatița”, CPSF, #469/01-06-1990
  • „Pod între dimineți”, CPSF, #491
  • „Nicăieri, pretutindeni, țărmul”, Anticipația CPSF, nr. 505
  • „De ce cad îngerii ”, Almanah Anticipația 1998 din 1997
  • „Ubik, mon amour” , Almanah Anticipația 2013

  Traduceri

  • 2009 - Războiul bătrânilor, John Scalzi, Editura Millennium Press, Satu Mare.
  • 2012 - Războinicii - vol. 1, Antologie de G. R. R. Martin și Gardner Dozois, Editura Nemira, București.

  Ca editor

  • CPSF Anticipația (2012-2015)
• 1968: Aurelia Cristea (n. 24 aprilie 1968, Bucea, Cluj) este un politician român. La alegerile din anul 2012 a fost aleasă deputat de Cluj din partea Partidului Social-Democrat (PSD). Între 5 martie și 13 decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru dialog social și relația cu societatea civilă în guvernul Victor Ponta. Aurelia Cristea este inițiatoarea legii antifumat din România. În data de 1 februarie 2017 și-a dat demisia din PSD, în semn de protest față de adoptarea OUG prin care guvernul Grindeanu a dezincriminat unele fapte de corupție
• 1971: Dorian Boguță (n. 24 aprilie 1971, Chișinău^[1]) este un actor și regizor român, originar din Basarabia.^[2] A apărut în peste treizeci de filme începând cu 1984. Actorul Dorian Boguță s-a născut în Chișinău, RSSM, fosta URSS (acum în Republica Moldova) pe 24 aprilie 1971. El a absolvit Universitatea de Teatru și Film „Shota Rustaveli” din Georgia în 1992 și a început cariera de actor la Teatrul Național din Chișinău, unde a jucat numeroase roluri notabile. În 1999, el s-a mutat la București și a început dă joace în filme, dobândind o recunoaștere cu serialul TV „Lombarzilor 8” (2006) și mai târziu cu „Francesca” (2009), care au fost apreciate în întreaga lume, la multe festivaluri de film de prestigiu. În 2009 și-a făcut debutul în regie, cu scurt-metraj „10”, marcând începutul unei serii de scurt-metraje de succes, „De acum încolo” (2012), care a câștigat mai multe premii printre care și premiul pentru cel mai bun scurt-metraj românesc.^[3]
  Un alt moment important în cariera sa a fost regizarea scurt-metrajului „Kazimir”, care a devenit unul dintre primele filme de groază românești. Urmare pasiunii pentru actorie și regie, el a fondat site-ul Actorie de film.ro, împreună cu colegii săi, actorii Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol, site care cuprinde atât o școală de actorie, cât și o companie producătoare. Scopul școlii este de a-i învăța pe elevi un stil de actorie care este realist și vine în mod natural. În 2013, cei doi au produs primul lor lungmetraj folosind actori educați la actoriedefilm.ro, Love Building, care în scurt timp a devenit unul dintre filmele românești de cel mai de succes în box-office-ul românesc. Dorian Boguță lucrează în prezent la un proiect în care va debuta ca regizor într-un film de lung metraj. 

  Dorian Boguță
  Date personale
  Născut	24 aprilie 1971 (48 de ani) Chișinău, Moldova
  Ocupație	Actor
  Activitate
  Ani de activitate	1984-prezent

• 1972: Sebastian Grapă (n. 24 aprilie 1972) este un senator român, ales în 2012. La data de 1 martie 2017 Sebastian Grapă, la data faptelor consilier județean Brașov, a fost trimis în judecată, de către Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de dare de mită și complicitate la abuz în serviciu.
  Alături de alți inculpați, Sebastian Grapă ar fi prejudiciat Consiliul Județean Brașov cu peste 1 milion de lei prin derularea unor contracte supraevaluate cu mai multe primării din județ.
• 1975: Cristian Adomniței, politician român
• 1981: Cristian-Gabriel Seidler (n. 24 aprilie 1981) este un deputat român, ales în 2016. Este și actual vicepreședinte al partidului Uniunea Salvați România.
• 1981: Gualberto Campos, fotbalist venezuelean
• 1985: George Alexandru Neagu (n. 24 aprilie 1985, Orăștie) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de fundaș stânga, fiind, în prezent, liber de contract.
• 1986: Cristina Viorica Gheorghe (n. 24 aprilie 1986, în Slobozia) este o handbalistă italiană de origine română care joacă pentru clubul HC Dunărea Brăila^[1][2] și echipa națională a Italiei. Gheorghe evoluează pe postul de intermediar dreapta și a fost cea mai bună marcatoare a Italiei în meciurile de calificare la Campionatul European de Handbal Feminin din 2014. Italia nu s-a calificat, dar Gheorghe a a jucat în toate cele șase partide și a înscris în total 32 de goluri
• 1987: Serdar Tașçı, fotbalist german
• 1993: Alina Ivanivna Komașciuk (în ucraineană Аліна Іванівна Комащук; n. 24 aprilie 1993, Netișîn) este o scrimeră ucraineană specializată pe sabie. În sezonul 2012-2013 a fost campioana mondială la juniori, apoi a urcat pe primul podium său la o etapă de Cupa Mondială de seniori, cucerind medalia de bronz la Chicago. În același an s-a alăturat echipei naționale a Ucrainei, cu care a fost vicecampioană europeană și campioana mondială. În 2015 a câștigat medalia de aur pe echipe la ediția inaugurală a Jocurilor Europene.
• 1995: Lăcrămioara Georgiana Stan (n. 24 aprilie 1995, Slobozia)^[3] este o handbalistă română ce evoluează la CSM Slatina pe postul de portar.
  Lăcrămioara Stan a debutat la CSȘ Slobozia, echipă cu care s-a calificat în semifinalele Campionatului de Junioare III, în 2008.^[4] În 2012, ea s-a transferat la Național Râmnicu Vâlcea, echipă care evoluează în Divizia A, și a devenit jucătoare a Centrului Național de Excelență din Râmnicu Vâlcea.^[5] În februarie 2013, pentru a suplini plecarea portăriței Amandine Leynaud,^[5] Lăcrămioara Stan a fost cooptată în lotul CS Oltchim Râmnicu Vâlcea. Ea a căpătat dublă legitimare, putând evolua atât pentru Oltchim cât și pentru Național.^[6]
  Stan a fost convocată prima dată în 2010 la echipa națională de junioare a României, pentru care, până în 2012, a jucat în 30 de meciuri, și a participat la Campionatul European pentru Junioare Cehia 2011 și Campionatul Mondial pentru Junioare 2012 din Muntenegru. De asemenea a participat cu echipa națională de tineret a României la Campionatul European de Tineret ediția 2013 din Danemarca.
  În 2012, Lăcrămioara Stan a fost declarată handbalista anului în municipiul Slobozia.^[13]
  Odată cu desființarea echipei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea la sfârșitul sezonului sezonului 2012-2013, Stan a semnat cu HC Dunărea Brăila. A evoluat pentru echipa brăileană până în decembrie 2017, cu excepția returului din sezonul 2016-2017, când a fost împrumutată la CSM Unirea Slobozia. În decembrie 2017, Stan s-a despărțit de HC Dunărea Brăila iar în ianuarie 2018 a semnat cu CSM Slatina.