1. /17 APRILIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri

EVENIMENTE

1975: Cranii de khmeri, victime ale Khmerilor Roșii

• 69 - După Prima Bătălie de la Bedriacum, Vitellius a devenit împărat roman.

  

  Vitellius (15 – 69) – foto: ro.wikipedia.org

  Aulus Vitellius Germanicus (24 septembrie 15 – 22 decembrie 69), împărat roman din 17 aprilie 69 până în 22 decembrie 69, unul din împărații aparținând Anului celor patru împărați A fost un apropiat al împăraților Caligula, Claudius și Nero, consul în anul 48, guvernator (proconsul) al Africii in anul 61 si este numit de Galba, în decembrie 68, guvernator al Germaniei Inferior.

  Proclamat împărat de legiunile din provinciile revoltate împotriva lui Galba (1 ianuarie 69), Vitellius își trimite trupele în Italia si il invinge pe Otho (proclamat împărat si el la 15 ianuarie 69 dupa asasinarea lui Galba, de legiunile dunarene si asiatice).Patru zile mai târziu Vitellius a fost recunoscut împărat și de către Senat.

  După proclamarea ca împărat a lui Vespasian, la 1 iulie 69, de către legiunile din Orient, depășit de evenimente, Vitellius rămâne inactiv la Roma. Legiunile trimise de Vespasian, obțin la 24 octombrie o victorie categorică la Cremona. Este ucis de fortele lui Vespasian la 20 decembrie 69 în timpul luptelor de stradă pentru cucerirea Romei.

  

  The Roman Empire, 69AD. After the death of Nero, four influential generals successively vied for the imperial throne – en.wikipedia.org

• 1080: Regele Danemarcei Harald al III-lea moare și este succedat de Knut al IV-lea, care mai târziu va deveni primul danez canonizat.

• 1524 - Exploratorul Giovanni dea Varranzzano, aflat in serviciul Frantei, a ajuns în golful New York.

  

  Traducere a descrierii în italiană:
  « Giovanni … din Verrazzano,
  Patrician Florentin, Mare Căpitan, Comandant de Navă al Prea Creștinului Rege Francisc I și Descoperitorul Noii Franțe. Născut circa 1485, Decedat în 1525… » – foto: ro.wikipedia.org

  Giovanni de Verrazzano (c. 1485 – c. 1528) a fost un explorator italian al Americii de Nord, în serviciul coroanei franceze. El este renumit datorită faptului că este primul european care a reusit să exploreze Oceanul Atlantic pe coasta Americii de Nord, între Carolina de Sud și Terra Nova în 1539, inclusiv golful din New York. Din acest motiv Podul Verrazano-Narrows este numit în onoarea lui, precum și Podul Jamestown -Verrazzano de peste estuarul Narragansett.

  

  Verrazzano’s voyage in 1524 – foto: en.wikipedia.org

• 1813 - A fost inaugurată eparhia Chişinăului şi a Hotinului în Basarabia ţaristă.

• 1822 - Delegaţiile marii boierimi muntene şi moldovene sosesc la Constantinopol pentru a prezenta revendicările clasei dominante din ţările române. La 17 aprilie 1822 delegaţiile marii boierimi muntene (şapte boieri) şi moldovene (şase boieri) sosesc la Constantinopol (astăzi Istanbul) pentru a prezenta revendicările clasei dominante din ţările române. Acestea erau:

  - restabilirea domniilor pămîntene;
  - consolidarea privilegiilor boierimii prin concentrarea puterii în mîinile unui grup restrîns de mari boieri;
  - excluderea grecilor din funcţiile civile şi ecleziastice;
  - dreptul exclusiv pentru pământeni de a ocupa slujbe publice;
  - introducerea unor reforme progresiste etc.

  Domniile pămîntene au fost ulterior restabilite prin numrea de către Poartă, la 1 iulie 1822 a domnitorilor: Ioan (Ioniţă) Sturdza în Moldova şi Grigore Ghica în Muntenia. Împăcarea lor cu domnul a costat mult Moldova, pe lângă multe alte favoruri, s-au făcut scutiri de dări și de la armată. Cu toate aceste evenimente, s-au făcut și îmbunătățiri.

  S-a deschis o școală superioară la Trei Ierarhi, numirea în funcții a fost condiționată de pregătire și nu de rang, s-a sechestrat în folosul statului o parte a averilor mănăstirești. Deși rușii au luat apărarea călugărilor și au impus restituirea averilor, ele au rămas totuși sub controlul domnitorului.

  Odată cu războiul ruso-turc (1828-1829), rușii au intrat din nou în Țările Române, iar Sturdza a fost dus în Basarabia. A murit în 1842 în Moldova, fără a avea o funcție în stat în acel moment și a fost înmormântat în Biserica Bărboi din Iași. A fost căsătorit cu Ecaterina Rosetti-Roznovanu

  

  Ioan Sturdza (1762 – 1842) - foto: ro.wikipedia.org

  Ioan Sturdza (Ioan Sandu Sturdza sau Ioniță Sandu Sturdza; n. 1762 – d. Paris, 2 februarie 1842) a fost domn al Moldovei în perioada 21 iunie 1822 – 5 mai 1828. Se trăgea dintr-o veche familie boierească. A fost numit de turci, la cererea boierilor mici din țară, împotriva voinței boierilor emigrați în timpul ocupației turcești și după revoluția lui Tudor Vladimirescu, care cereau conducera țării pentru ei. Intențiile bune ale lui Sturdza au fost multă vreme paralizate de acțiunile acestora. Abia în 1826, după Convenția de la Cetatea Albă (Akkerman), care reglementa din nou raportul Principatelor Române față de Rusia și Turcia, s-au reîntors zgomotoși în țară.

  

  Grigore al IV-lea Ghica sau Grigore Dimitrie Ghica (1755 – 1834) – foto: ro.wikipedia.org

  Grigore al IV-lea Ghica sau Grigore Dimitrie Ghica (n. 30 iunie 1755 – 29 aprilie 1834) a fost domnitor al Țării Românești (30 iunie 1822 – 29 aprilie 1828). Era nepot de frate al lui Grigore III Ghica. A fost cerut la tron de o parte dintre boieri și a fost primul domnitor pământean în Țara Românească după epoca fanariotă. A avut de luptat cu ambiția boierilor care voiau să conducă singuri țara.

  O mare parte dintre ei, refugiați după suprimarea revoluției lui Tudor Vladimirescu, nu s-au întors în țară decât după Convenția de la Akkerman (Cetatea Albă – 1826), și în tot acest timp au uneltit împotriva noilor domnitori. Odată cu izbucnirea războiului ruso-turc (1828 -1829), precedat de ocuparea Principatelor Române, Ghica a fugit la Brașov.

  În timpul domniei a luat și măsuri bune. A sechestrat o parte din averile călugărilor greci, ele rămânând sub controlul domnitorului și după ce aceștia le-au recâștigat. A redeschis școala de la Sfântul Sava. Tot sub el s-a înființat Societatea Filarmonică.

• 1876 - La Bolgrad, gubernia Basarabia, apare ziarul Bălgradski glas. Ziarul a fost editat pînă la 27 august 1877.

• 1880 - În România este aprobată legea privind înfiinţarea băncii de scont şi emisiune – Banca Naţională a României, cu un capital de 12 000 000 lei. Primul director a fost Teodor Mehedinţeanu, urmat apoi de Eugeniu Carada.

  

  Banca Națională a României (Palatul Vechi, imagine de epocă) – foto: bnr.ro

  La o jumătate de secol după apariţia primului proiect de înfiinţare a unei bănci naţionale, la 17/29 aprilie 1880, a fost publicată, în “Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune. Lua astfel fiinţă Banca Naţională a României, instituţie de credit, care deţinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era în întregime românesc şi aparţinea în proporţie de o treime statului şi două treimi particularilor.

• 1901 - Statul român cedează Academiei Române colecţiile Bibliotecii Centrale din Bucureşti.

•  1907 - In urma fuzionarii principalelor grupari conservatoare Petre P. Carp a devenit seful Partidului Conservator.

  

  Petre P. Carp (1837 – 1919) – foto: ro.wikipedia.org

  Petre P. Carp (n. 29 iunie 1837, Iași – d. 19 iunie 1919, Țibănești, județul Iași) a fost un politician român, membru marcant al Partidului Conservator.

• 1917 - În cadrul administraţiei guberniale de zemstvă a Basarabiei, s-a format Comisiunea şcolară moldovenească pentru întocmirea unui plan de naţionalizare a învăţămîntului.

• 1918 - S-a infiintat, la Paris, Comitetul National al Romanilor din Transilvania si Bucovina, sub presedintia lui Traian Vuia, apoi a dr. Ioan Cantacuzino; a militat pentru independenta Transilvaniei si unirea acesteia cu Romania (17/30).

• 1920 - Congresul Partidului Poporului din România, intrunit in zilele de 16-17 aprilie condus de Alexandru Averescu, aceptat fuzionarea cu gruparea lui Sergiu Niţă a Ligii Poporului din Basarabia, ceea ce a permis extinderea Partidului Poporului în Basarabia. Noul partid a avut de înfruntat în Basarabia opoziţia Partidului Ţărănesc, cel mai popular partid din Basarabia la acel moment.Trebuie menţionat că Congresul Partidului Poporului din România a fost constituit la 3 aprilie 1918 (16 aprilie 1918, stil nou) la Iaşi in România.

• 1924 - Au luat fiinta studiourile cinematografice Metro Goldwyn Mayer.

  Metro-Goldwyn-Mayer Inc. sau MGM este o companie americană specializată în producția și distribuția de filme de cinema. De asemenea se mai ocupă cu realizarea de programe pentru televiziune. În aprilie 1924, Marcus Loew, deținătorul lanțului de cinematografe Loew’s Theaters, a fuzionat Metro Pictures, Goldwyn Pictures Corporation (deținut de Samuel Goldwyn) și Mayer Pictures pentru a crea Metro-Goldwyn-Mayer sub supravegherea lui Nicholas Schenck din New York. Ocupând poziția de Vice-președinte și director de producție, Louis B. Mayer a avut practic ultimul cuvânt în tot ce era legat de MGM pentru următorii 27 de ani.

• 1931: La Calcutta, India a avut loc un accident aviatic, în urma căruia aviatorul Radu Beller a murit, iar principele G.V. Bibescu a fost grav rănit.
• 1937: Apariția personajului de desene animate Daffy Duck.
• 1941 - Iugoslavia a capitulat, in timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma invaziei Germaniei naziste aliate cu forțele Italiei lui Mussolini.

• 1942 - Prizonierul francez de război, generalul Henri Giraud evadează din castelul închisoare Festung Königstein.

  

  Henri Honoré Giraud (18 January 1879 – 11 March 1949) – foto: en.wikipedia.org

  

  Fortăreața Königstein – foto: ro.wikipedia.org

  Fortăreața Königstein este cea mai mare cetate din Europa, ea se află situată în Elbsandsteingebirge (Munții Elbei), deasupra localității Königstein (Sächsische Schweiz) pe malul stâng al Elbei în districtul Sächsische Schweiz din landul Sachsen. Platoul stâncos care se ridică cu 240 de m deasupra Elbei, are o suprafață de 9,5 ha, fortăreața Königstein de pe platou are o vechime de peste 400 de ani, lungimea de 1 800 de m, cu ziduri construite din gresie, ce depășesc înălțimea de 42 m. In zona centrală fortăreței se află o fântână adâncă de 152,5 m, fiind cea mai adâncă fântână din Saxonia și în Europa fiind pe locul doi.

• 1946 - Siria a obținut independența sa față de ocupația franceză.

  

  Siria – foto: ro.wikipedia.org

  Siria, oficial Republica Arabă Siriană, este o țară din Asia de Vest, mărginită de Liban și Marea Mediterană la vest, Turcia la nord, Irak la est, Iordania la sud și Israel în sud-vest. Capitala țării este Damasc, unul din cele mai vechi orașe din lume populate continuu. Siria este situată în regiunea supranumită “Cornul Abundenței“, care formează un arc adânc începând din Irak, trecând pe la confluența fluviilor Tigru și Eufrat, cuprinzând teritoriul Siriei centrale și al Israelului și continuând până în Valea Nilului în Egipt.

  La nord și la sud de această regiune, se întind deșerturi vaste și stepe care au fost transformate parțial în ogoare roditoare, datorită irigațiilor artificiale, practicate aici de mii de ani. Controlul guvernului sirian se întinde azi la doar 30-40% din teritoriul de jure al statului și asupra a mai puțin de 60% din populație.

  

  Drapelul Siriei – foto: ro.wikipedia.org

  Imnul național: “Homat el Diyar”
  “Gardieni Terenului”
  

  O țară cu câmpii fertile, munți înalți și deșerturi, Siria este casa diversor grupuri etnice și religioase, inclusiv arabi sirieni, greci, armeni, asirieni, kurzi, cerchezi, mandeani și turci. Printre grupările religioase se numără suniții, creștinii, alaviții, druzii, mandeanii, șiiții, salafiții și iazigii. Arabii suniți constituie cel mai mare grup comunitar din Siria

• 1947 - S-a infiintat Filarmonica de Stat “Oltenia”, din Craiova.

• 1954: A fost executat în închisoarea Jilava, după un simulacru de proces, Lucrețiu Pătrășcanu, unul din liderii PCR, participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944, jurist, sociolog și publicist, profesor la Universitatea București, ministru al Justiției române între 1944–1948.

• 1963 - Compania Ford a lansat mașina Mustang.

• 1964 - Geraldine Mock a devenit prima femeie din lume care a zburat singura in jurul lumii.

  

  Geraldine “Jerrie” Fredritz Mock (November 22, 1925 – September 30, 2014) – foto: airfactsjournal.com

• 1964 - The Rolling Stones isi lanseaza primul album, care le poarta numele.

  

  The Rolling Stones - foto: rollingstone.com

  The Rolling Stones este o trupă englezească de muzică rock care a devenit populară la începutul anilor 1960. Trupa a fost formată la Londra în 1962 de Brian Jones, Mick Jagger și Keith Richards. The Rolling Stones a lansat 55 de albume și compilații și au avut 37 de piese în top-10 singles. În 1989 trupa a intrat în Rock and Roll Hall of Fame iar în 2004, revista Rolling Stone i-a clasat pe locul 4 în 100 Greatest Artists of All Time. Au vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume – British rock band the Rolling Stones after the death of founder member Brian Jones, in 1969

• 1969 - Urmare a invaziei unor tari din Pactul de la Varsovia in Cehoslovacia, Alexander Dubček, parintele “Primaverii de la Praga”, a fost inlocuit la ordinul Moscovei din functia de prim–secretar al CC al PC din Cehoslovacia de catre Gustav Husak.

  

  Alexander Dubček (1921 – 1992) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

  Alexander Dubček (27 noiembrie, 1921 – 7 noiembrie, 1992) a fost un politician slovac și lider, pentru scurtă vreme, al Cehoslovaciei (1968-1969), cunoscut pentru încercarea sa de a reforma regimul comunist (primăvara de la Praga).

• 1969 - Shirhan Sirhan este condamnat pentru asasinarea lui Robert F. Kennedy.

  

  Sirhan Bishara Sirhan - foto: en.wikipedia.org

  Sirhan Sirhan s-a nascut in 1944 in Ierusalim intr-o familie de crestini maroniti, dar el si-a schimbat religia. Familia sa a sosit in California cu viza de refugiati. In seara de 5 iunie Sirhan l-a asasinat pe Robert Francis Kennedy in timp ce acesta participa la o intrunire electorala, motivandu-si crima pe faptul ca acesta si-ar fi declarat sustinerea pentru Israel in timpul razboilui de sase zile din iunie 1967.

  Sirhan a fost declarat vinovat pe 17 aprilie 1969 si condamnat la moarte 6 zile mai tarziu.Pedeapsa i-a fost comutata la inchisoare pe viata in anul 1972 si este in prezent detinut in inchisoarea de stat Corcoran.A depus 14 cereri succesive de eliberare conditionata, dar fara succes.

• 1970 - Naveta spațiala Apollo 13 a revenit pe Pământ, dupa o misiune dramatică, care a ținut lumea cu sufletul la gură.

  

  17 aprilie 1970: Echipajul de pe Nava spațială Apollo 13, care a suportat un eșec, s-a întors pe Terra în siguranță – foto: ro.wikipedia.org

•  1974 – A avut loc vizita lui Nicolae Ceaușescu în Polonia (Varșovia) unde a participat la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varșovia.

  

  19 aprilie 1974. Vizita lui Nicolae Ceaușescu în Polonia – foto preluat de pe www.comunismulinromania.ro

• 1975 – A avut loc vizita oficială prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în Tunisia.
• 1975: Războiul Civil Cambodgian se sfârșește: Khmerii Roșii au preluat puterea la Phnom Penh, instituind cel mai cumplit regim de teroare din sec. XX, care a plasat Cambodgia în umbra istoriei contemporane.
• 1982 – A avut loc vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în RPD Coreeană.
• 1982: Patriația Constituției canadiene in Ottawa prin Proclamația Reginei Elisabeta a II-a, care domină și Canada.
• 1986 - Războiul de trei sute și treizeci de ani dintre Olanda și Insulele Scilly s’a terminat.
• 1988 – A avut loc vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în RS Vietnam.

• 1990 - A fost înregistrată oficial prima candidatură pentru funcţia de preşedinte al României: Ion Iliescu, propus de Frontul Salvării Naţionale (FSN).

  

  Depunerea jurământului (dupa alegerile din 20 mai 1990) de către președintele României, Ion Iliescu. În stânga imaginii este Dan Marțian, președintele Camerei Deputaților, iar în dreapta Alexandru Bârlădeanu, președintele Senatului
  foto: Lucian TUDOSE / Arhiva AGERPRES

• 1991 - Delegației Parlamentului României i s-a acordat statutul de delegație asociată la Adunarea Atlanticului de Nord (din 14 noiembrie 1998, AAN și-a schimbat numele în Adunarea Parlamentară a NATO.

  

  Organizația Tratatului Atlanticului de Nord – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

• 1992 - Conventia Democrata Romană a organizat în Piaţa Revoluţiei din Bucuresti un miting de protest faţă de decizia Senatului de a nu admite observatori naţionali la alegerile prezidenţiale şi parlamentare.

• 1996 - Este inaugurat oficial la Cernavoda, primul reactor al Centralei nucleare electrice.

  

  Centrala Nucleară de la Cernavodă - foto: mediafax

  Au participat presedintele Ion Iliescu si primul ministru canadian, Jean Chretien. In prezent funcționează unitățile I și II, care e produc împreună circa 18% din consumul de energie electrică al țării. Planul inițial, datând de la începutul anilor 1980, prevedea construcția a cinci unități. Unitatea I are o putere electrică instalată de 706 mw și produce anual circa 5 TWh. Unitatea II a fost pornită pe 6 mai 2007 , conectată la sistemul energetic national pe 7 august și funcționează la parametri normali din luna septembrie 2007.

• 1998 - Începe să emită, la Iaşi, primul post de radio al Bisericii Ortodoxe Române, Radio Trinitas.

  

  Radio Trinitas – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

  Având studioul la Mănăstirea Golia din Iaşi, Radio Trinitas a făcut parte din Institutului Cultural-Misionar Trinitas al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, până la data de 27 octombrie 2007. De la acea dată Radio Trinitas este parte componentă a Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, odată cu inaugurarea studioului de emisie Radio Trinitas Bucureşti, din Palatul Patriarhiei. În prezent Radio Trinitas are patru studiouri, la Iaşi, Bucureşti, Craiova şi Sibiu. NOTĂ: Membrii CNA au aprobat, la 6.II.2014, solicitarea Patriarhiei Române de a acorda o licenţă naţională Radio Trinitas, prin reunirea celor 51 de staţii locale pe care le deţine în prezent.

• 2003 - Preşedintele Romaniei, Ion Iliescu şi premierul Adrian Nastase, au asistat la Atena la ceremonia semnării tratatelor de aderare la Uniunea Europeană a celor zece state invitate să devină membre UE începând cu 1 ianuarie 2004.

•  2005  - A intrat oficial în funcţiune Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) 112. 112 este numărul unic pentru apeluri de urgenţă disponibil la nivelul întregii ţări, care este gratuit şi care poate fi apelat din toate reţelele de telefonie fixă sau mobilă. Cetăţenii României aflaţi în situaţii de urgenţă pot suna la 112, non stop, pentru a solicita asistenţa serviciilor specializate de intervenţie (ambulanţă, SMURD, poliţie, pompieri, jandarmi), informează site-ul https://www.sts.ro/.

  La 17 aprilie 2005 a intrat oficial în funcţiune Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) 112, instituit prin Ordinul nr. 112 din 13 aprilie 2005 al Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. În conţinutul Ordinului se arată că se introduce în România numărul 112 ca număr unic pentru apeluri de urgenţă în reţelele publice de telefonie, iar sistemul se dă în funcţiune începând cu data de 17 aprilie 2005, ora 00.00.

•  2011 - Tineri, revoluționari, studenți, patrioți, intelectuali, români, s-au unit sub un singur blazon pentru reîntregirea neamului românesc, “Acțiunea 2012“. Din 2011 până acum am făcut sute de acțiuni, de la graffitiul de pe marginea drumului până la marșul de 1300 de km cunoscut ca și “Marșul Centenarului” De la pliantul dat la gura de metrou până la grupul interparlamentar “Prietenii Unirii”. De la tânărul din dreapta Prutului care a descoperit Basarabia alături de noi până la cei 100.000 de români basarabeni care au și-au Cunoscut Țara. Acțiunea 2012 e familia, casa și frontul nostru care se va sfârși când se va face una cu pământul și hotarul de la Prut. Poți afla mai multe despre noi din filmul “Unioniștii”

  

  Platforma Unionistă Acţiunea 2012 – foto preluat de pe 10tv.md

  Platforma Unionistă Acţiunea 2012 este coaliția organizațiilor civice din România, Republica Moldova și Diaspora care susţin prin acțiuni și inițiative constante unirea celor două state românești. Constituită pe 17 aprilie 2011, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a organizat până în prezent sute de manifestări publice de informare şi sensibilizare a opiniei publice şi a factorilor decizionali din România şi Republica Moldova, precum şi a comunităţii internaţionale, cu privire la necesitatea realizării unităţii naţionale. Astfel, rezultatele sondajelor de opinie efectuate în ultimii doi ani indică faptul că o majoritate covârşitoare a populaţiei din România susţine Unirea cu Republica Moldova, iar în Republica Moldova, numărul celor care văd Unirea ca opţiune reală este în continuă creştere.
  cititi mai mult pe actiunea2012.ro

   

• 2019: Oamenii de știință anunță descoperirea unor ioni de hidrură de heliu, despre care se crede că este primul compus care s-a format în univers, în nebuloasa planetară NGC 7027.^[2]

NAȘTERI

• 1278: Mihail al IX-lea Paleologul, co-împărat al Imperiului Roman de Apus (d. 1320)

• 1573 - S-a nascut Maximilian I, Elector de Bavaria (d. 1651).

  

  Maximilian I (1573 – 1651) – foto: ro.wikipedia.org

  Maximilian I (n. 17 aprilie 1573, München – d. 27 septembrie 1651, Ingolstadt) a fost din 1597 principe al Bavariei și din 1623 totodată unul din cei șapte principi electori ai Sfântului Imperiu Roman (în locul lui Frederic al V-lea, principe al Palatinatului, care fusese ales rege al Boemiei în ciuda împotrivirii împăratului Rudolf al II-lea și a fost înfrânt în Bătălia de la Muntele Alb). În anul 1609 a pus bazele Ligii Catolice.

• 1598: Giovanni Riccioli, astronom italian (d. 1671)

• 1735 - S-a născut Johann Seivert, lexicograf transilvănean (d. 1785). Johann Seivert (n. 17 aprilie 1735, Sibiu – d. 27 aprilie 1785, Gușterița, Scaunul Sibiu) a fost un istoric și poet sas. Este autorul primei lucrări lexicografice publicate despre scriitorii de limbă germană din Transilvania. A obținut deasemenea rezultate importante în domeniul cercetării inscripțiilor și al numismaticii.

  A publicat și sub pseudonimele Johann Trevies, Johann Strevei, respectiv S**. A fost autorul primei lucrări lexicografice publicate despre scriitorii de limbă germană din Transilvania. O altă preocupare a fost lingvistica, astfel că Johann Seivert, alături de Martin Felmer, au început să strângă terminologia dialectului săsesc. O altă preocupare importantă a sa a fost istoria Transilvaniei, zguduită de profundele schimbări structurale din timpul domniei împăratului Iosif al II-lea., si deasemenea l-a pasionat cercetărea inscripțiilor și numismatica.

• 1815: Prințesa Therese Wilhelmine Friederike Isabelle Charlotte de Nassau-Weilburg,^[1][2] (n. 17 aprilie 1815 - 8 decembrie 1871) a fost membră a Casei de Nassau-Weilburg și Prințesă de Nassau-Weilburg prin naștere. Prin căsătoria cu Ducele Peter de Oldenburg a devenit membră a Casei de Holstein-Gottorp și Ducesă de Oldenburg. Therese a fost al doilea copil al Ducelui Wilhelm de Nassau și a primei lui soții, Prințesa Louise de Saxa-Hildburghausen.^[1][2] Orfană de mamă la zece ani, a fost crescută de tatăl ei și mama vitregă, Prințesa Pauline de Württemberg, care era cu doar cinci ani mai mare decât ea. A primit o bună educație și a studiat pictura și sculptura.
  Fratele ei mai mic, Alfred, a devenit Mare Duce de Luxemburg, iar sora ei Maria a fost mama Elisabetei, viitoare regină a României. Una dintre surorile ei vitrege a fost Sofia de Nassau, care a devenit regină a Suediei.
  La 23 aprilie 1837, la Biebrich, s-a căsătorit cu Ducele Peter de Oldenburg, al doilea fiu al Ducelui Georg de Oldenburg și al Marii Ducese Ecaterina Pavlovna a Rusiei.^[1][2] Therese și Peter au avut opt copii:^[1]
  

  Prințesa Therese de Nassau-Weilburg
  • Alexandra de Oldenburg (2 iunie 1838, St. Petersburg – 13 aprilie 1900 Kiev, Ucraina); s-a căsătorit cu Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (1831–1891).
  • Nicholas de Oldenburg (9 mai 1840, St. Petersburg – 20 ianuarie 1886, Geneva, Elveția); s-a căsătorit cu Maria Bulazel numiră contesă de Osternburg.
  • Cecile de Oldenburg (27 februarie 1842 St. Petersburg – 11 ianuarie 1843, St. Petersburg), a murit la vârsta de un an
  • Alexander de Oldenburg (2 iunie 1844, St Petersburg – 6 septembrie 1932, Biarritz, Franța). S-a căsătorit cu Prințesa Eugenia Maximilianovna de Leuchtenberg. Unicul lor fiu, Ducele Peter Alexandrovici de Oldenburg, s-a căsătorit cu Marea Ducesă Olga Alexandrovna a Rusiei
  • Caterina de Oldenburg (21 septembrie 1846, St. Petersburg – 23 iunie 1866, St. Petersburg)
  • George de Oldenburg (17 aprilie 1848, St. Petersburg – 17 martie 1871, St. Petersburg)
  • Konstantin de Oldenburg (27 aprilie 1850, St. Petersburg – 18 martie 1906, Nice, Franța); s-a căsătorit cu Prințesa Agrafena Djaparridze numitp contesă de Zarnekau
  • Therese de Oldenburg (30 martie 1852, St. Petersburg – 18 aprilie 1883 St. Petersburg); s-a căsătorit cu George Maximilianovici, al 6-lea Duce de Leuchtenberg (1852–1912)
  În Rusia, ea a creat o școală pentru fetele sărace (Institutul Prințesa Therese de Oldenbourg) și a finanțat adăposturi pentru săraci. În 1843 ea a vizitat în Varșovia un spital de copii unde s-a întâlnit cu "Surorile Milei", care o impresionează. Revenită în Rusia, a fondat la 9 martie 1844 "Comunitatea Surorile Milei", care a jucat un rol important în a-i ajuta pe cei nevoiași.
  Therese Wilhelmina a murit la 8 decembrie 1871, la Praga, la vârsta de 56 de ani.  

  Prințesa Therese de Nassau-Weilburg
  Ducesa Therese de Oldenburg
  Ducesa Therese de Oldenburg
  Date personale
  Nume la naștere	Therese Wilhelmine Friederike Isabelle Charlotte
  Născută	17 aprilie 1815 Weilburg, Principatul de Nassau-Weilburg
  Decedată	8 decembrie 1871 (56 de ani) Praga, Regatul Boemiei, Austro–Ungaria
  Părinți	Wilhelm, Duce de Nassau Prințesa Louise de Saxa-Hildburghausen
  Frați și surori	Prințesa Elena de Nassau Sofia de Nassau Prințesa Maria de Nassau Nikolaus Wilhelm de Nassau Adolf, Mare Duce de Luxemburg Prince Moritz Wilhelm of Nassau-Weilburg[*]
  Căsătorită cu	Ducele Peter de Oldenburg
  Copii	Marea Ducesă Alexandra Petrovna a Rusiei Ducele Nicolae Ducesa Cecile Ducele Alexandru Petrovici Ducesa Katherine Ducele George Ducele Constantin Therese, Prințesă George de Leuchtenberg
  Cetățenie	Germania
  Apartenență nobiliară
  Titluri	Prințesă
  Familie nobiliară	Casa de Nassau-Weilburg Casa de Holstein-Gottorp

• 1823: Infantele Enrique, Duce de Sevilla (spaniolă Infante Enrique María Fernando Carlos Francisco Luis de Borbón y Borbón-Dos Sicilias, Duque de Sevilla; 17 aprilie 1823–12 martie 1870) a fost membru al Casei de Bourbon, infante al Spaniei și Duce de Sevilla, nepot al regelui Carol al IV-lea al Spaniei. Este cunoscut pentru ideile sale revoluționare, progresive în timpul domniei verișoarei și cumnatei sale, Isabela a II-a a Spaniei. Infantele Enrique s-a născut la Sevillia, Spania, ca al patrulea copil și al doilea fiu al Infantelui Francisco de Paula al Spaniei (1794–1865), (fiu al regelui Carol al IV-lea al Spaniei și a Prințesei Maria Luisa de Parma) și a soției acestuia, Prințesa Luisa Carlotta a celor Două Sicilii (1804–1844), (fiica regelui Francisc I al celor Două Sicilii și a Infantei María Isabella a Spaniei).
  Unchiul său, regele Ferdinand al VII-lea, i-a acordat titlul de Duce de Sevillia iar în 1820 a conferit titlul de Duce de Cádiz fratelui său mai mare, Francisc. Enrique a fost botezat Enrique María Fernando Carlos Francisco Luís și nașii săi au fost: mătușa maternă Prințesa Caroline Ferdinande, Ducesă de Berry și fiul ei, Ducele de Bordeaux, de la care a primit numele.
  În 1833, decesul unchiului său Ferdinand al VII-lea, a divizat curtea între susținătorii Prințesei de Asturia, mai târziu regina Isabela a II-a, și unchiul lor, Don Carlos. Mătușa maternă a lui Enrique, regina Maria Christina, văduva lui Ferdinand al VII-lea, va deveni regentă a Spaniei din 1833 până în 1840.
  A doua căsătorie a reginei regente cu Agustín Fernando Muñoz y Sánchez în 1833 a provocat un dezacord între ea și sora ei, Infanta Luisa Carlotta, rezultând în izgonirea Luisei Carlota și a familiei ei la Paris, unde regina consort era mătușa lor.
  Enrique și frații lui au fost educați în capitala Franței. La Lycée și-a întâlnit vărul, Antoine, Duce de Montpensier, cu care va dezvolta mai târziu o intensă rivalitate care în cele din urmă va duce la o tragedie. Enrique și-a petrect vremea și în Belgia, unde verișoara sa Louise era regină consort a lui Leopold I. Acolo a aflat de expulzarea din Spania în 1840 a reginei regent și a soțului acesteia.
  În cele din urmă întors în Spania, Enrique și-a început cariera militară la Ferrol, Galicia, unde a fost lăudat pentru comportamentul său. În 1843 a fost promovat la rangul de locotenent și a primit comanda navei Manzanares. În 1845 era căpitan al unei fregate.
  Deși a existat posibilitatea unei căsătorii între Enrique și Isabela a II-a, ea s-a măritat cu fratele lui Enrique, Francisc, Duce de Cádiz. În același timp, sora mai mică a lui Enrique, Infanta Luisa, s-a căsătorit cu Ducele de Montpensier la inițiativa Franței.
  Acuzat că a luat parte la o revoltă împotriva monarhiei în Galicia, Enrique a fost expulzat din Spania în martie 1846, cu puțin timp înainte de fratelui său cu regina. Don Enrique s-a refugiat în Belgia, unde se stabilise sora lui Isabel Fernandina. La acea vreme el a fost considerat un candidat pentru tronul din Mexic, deși există puține dovezi că Enrique a urmărit perspectiva cu entuziasm. La scurt timp după aceea, lui Enrique i s-a permis să se întoarcă în Spania, unde s-a întâlnit cu Elena María de Castellvi y Shelly (1821-1863), fiica lui Antonio de Padua de Castellvi y Fernández de Córdoba, conte de Castellá și a soției acestuia, Margareta Shelly. Regina nu a susținut mezalianța, astfel încât cuplul a fugit la Roma la 6 mai 1847. La întoarcerea lor în Spania, cuplul a fost alungat la Bayonne, mai târziu, stabilindu-se la Toulouse.
  Enrique și Elena María au avut patru fii și o fiică:
  • Enrique de Borbón y Castellví, Duce de Sevillia (3 octombrie 1848 – 12 iulie 1894) care, în 1870 s-a căsătorit cu Joséphine Parade; au avut copii.
  • Luis de Borbón y Castellví (7 noiembrie 1851 – 25 februarie 1854).
  • Francisco de Paula de Borbón y Castellví (29 martie 1853 – 28 martie 1942) care, în 1877 s-a căsătorit cu Maria Luisa de La Torre y Bassave; au avut copii. S-a căsătorit a doua oară în 1890 cu Felisa de León y Navarro de Balboa; au avut copii.
  • Alberto de Borbón y Castellví (22 februarie 1854 – 21 ianuarie 1939), Duce de Santa Elena care, în 1878 s-a căsătorit cu Marguerite d'Ast de Novelé; au avut copii.
  • María del Olvido de Borbón y Castellví (28 noiembrie 1863 – 14 aprilie 1907) care, în 1888 s-a căsătorit cu Cárlos Fernández-Maquieira y Oyanguren; au avut copii.  Între 1869 și 1870, Enrique a publicat mai multe pamflete și articole ostile vărului său, Antoine de Montpensier. El l-a provocat pe Montpensier la duel, care a avut loc lângă La Fortuna, în Leganés, Madrid, la 12 martie 1870. Enrique a fost împușcat și ucis.
    Fiul cel mare al lui Enrique a refuzat să accepte 30.000 pesetas pe care Ducele de Montepensier i-a oferit drept compensație. Enrique, care nu mai era Infante al Sapniei, nu a putut fi înmormântat la El Escorial, și a fost înmormântat la cimitirul San Isidro din Madrid.
    Copiii lui Enriqueau fost adoptați de fratele său, Francis.  

    Infantele Enrique
    Duce de Sevilla
    Date personale
    Nume la naștere	Enrique María Fernando Carlos Francisco Luis
    Născut	17 aprilie 1823 Sevilla, Spania
    Decedat	12 martie 1870 (46 de ani) Madrid, Spania
    Cauza decesului	omor
    Părinți	Infantele Francisco de Paula al Spaniei Prințesa Luisa Carlotta a celor Două Sicilii[1]
    Frați și surori	Francisc, Duce de Cádiz Infanta Josefa Fernanda of Spain[*] Infanta Luisa Teresa of Spain[*] Infanta Maria Cristina of Spain (1833-1902)[*] Infanta Isabel Fernandina of Spain[*] Infanta Amelia Filipina a Spaniei Francisco de Asís Luis de Borbón[*] Infante Eduardo Felipe of Spain[*] Infante Fernando Maria of Spain[*] Infanta María Teresa of Spain (1828-1829)[*]
    Căsătorit cu	Elena María de Castellví y Shelly
    Copii	Enrique de Borbón y Castellví, Duce de Sevilla Luis de Borbón y Castellví Francisco de Paula de Borbón y Castellví Alberto de Borbón y Castellví María del Olvido de Borbón y Castellví
    Cetățenie	Spania
    Ocupație	aristocrat[*]
    Apartenență nobiliară
    Titluri	Infante[*] Duke of Seville[*] ()
    Familie nobiliară	Casa de Bourbon

• 1838: Prințesa Antoinette de Saxa-Altenburg (17 aprilie 1838 – 13 octombrie 1908) a fost al doilea copil al Prințului Eduard de Saxa-Altenburg și a Prințesei Amalie de Hohenzollern-Sigmaringen. La 22 aprilie 1854, la Altenburg, s-a căsătorit cu Frederic, fiul cel mare și moștenitorul Ducelui Leopold al IV-lea de Anhalt. Cuplul a avut șase copii:^[1]
  • Leopold, Prinț Ereditar de Anhalt
  • Frederic al II-lea, Duce de Anhalt
  • Elisabeta, Mare Ducesă de Mecklenburg-Strelitz
  • Eduard, Duce de Anhalt
  • Prințul Aribert
  • Alexandra, Prințesă de Schwarzburg  

    Prințesa Antoinette
    Ducesă consort de Anhalt
    Date personale
    Nume la naștere	Antoinette Charlotte Marie Josephine Karoline
    Născută	17 aprilie 1838 Bamberg
    Decedată	13 octombrie 1908 (70 de ani) Berchtesgaden
    Înmormântată	Ziebigk[*]
    Părinți	Prințul Eduard de Saxa-Altenburg Amalie de Hohenzollern-Sigmaringen
    Frați și surori	Albert de Saxa-Altenburg Princess Marie Gasparine of Saxe-Altenburg[*] Therese de Saxa-Altenburg
    Căsătorită cu	Frederic I, Duce de Anhalt
    Copii	Leopold, Prinț Ereditar de Anhalt Frederic al II-lea, Duce de Anhalt Elisabeta, Mare Ducesă de Mecklenburg-Strelitz Eduard, Duce de Anhalt Prințul Aribert Alexandra, Prințesă de Schwarzburg
    Cetățenie	Germania
    Ocupație	politiciană
    Apartenență nobiliară
    Titluri	Prințesă ducesă[*]
    Familie nobiliară	Casa de Wettin

•  1878 - S-a născut (in localitatea Bucești, Ivești, jud.Galați), chimistul român Negoiţă Dănăilă, unul dintre întemeietorii învăţământului românesc de chimie tehnică.

  

  Negoiță Dănăilă (1878, – 1953) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

  Negoiță Dănăilă (n. 17 aprilie 1878, Bucești, Ivești, Galați – d. 5 februarie 1953) a fost un chimist român, membru de onoare al Academiei Române. A intrat în istoria chimiei ca fondator al școlii de chimie tehnologică din România și al învățământului superior de chimie industrială, prin înființarea în 1919 a Institutului de Chimie Industrială.

  A urmat Școala primară în satul natal, Bucești, iar apoi Liceul Internat din Iași. A absolvit Universitatea din Iași, Facultatea de Științe, secția fizică-chimie în 1902, plecând cu o bursă din fondurile „Casei școalelor” la Școala Politehnică din Charlottenburg – Berlin (1904-1908), unde a obținut în 1909 diploma de doctor a Universității Tehnice din Charlottenburg.

• 1885: Karen Blixen, romancieră daneză (d. 1962)
• 1895: Ion Vinea (n. 17 aprilie 1895, Giurgiu, România – d. 6 iulie 1964, București, Republica Populară Română) este pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanachi ^[4], care a fost un poet român simbolist și suprarealist, aflat mereu în vecinătatea mișcării literare de avangardă. După absolvirea liceului Sfântul Sava din București, frecventează cursurile Facultății de Drept, mai întâi la București, apoi la Iași, unde își ia diploma de licență. Nu a profesat niciodată avocatura. Încă din anii liceului, publică împreună cu Tristan Tzara și Marcel Iancu revista Simbolul (octombrie 1912)^[5], cu atitudine netă împotriva semănătorismului. Revista a apărut în numai 4 numere, finanțate și ilustrate de Marcel Iancu.^[6] În anii 1914 - 1916 publică versuri apreciate în mod pozitiv de critică. De la început Vinea a fost socotit un poet modern. A fi modern la acea dată însemna a fi simbolist. Dacă poeziile de ucenicie sunt într-adevăr simboliste, producțiile următoare au o nuanță mai tonică, Vinea fiind refractar oricărei înregimentări. Ion Vinea și-a înjghebat propria echipă în jurul revistei Contimporanul, pe care o conduce în anii 1922-1932, revistă care devine principală rampă de lansare a scriitorilor moderniști și avangardiști. Contimporanul a mobilizat revolta iconoclastă a tinerimii, lovind în tabu-urile burgheze, în platitudinea distins-academică și în modelele "frumosului" mistificator, încărcat de prejudecăți naționaliste și de un ruralism agresiv. Alături de colaborarea scriitorilor români, printre care se pot menționa Barbu Fundoianu, Ilarie Voronca și Ion Barbu, editorul Vinea a mai găzduit texte ale autorilor de pe diverse meridiane (Paul Éluard, Philippe Souppault, Robert Musil, Joyce Trake, Kassak Lajos și alții), întreținând o vastă corespondență cu membrii „comunității” avangardiste europene, fapt care îi permite să păstreze revista mereu în actualitate. Registrul liric al lui Ion Vinea a fost foarte amplu, de la poezia simbolistă elegantă și decorativă sau ironic-patetică, până la modernismul învecinat cu extremismul avangardiștilor, pe care totuși s-a ferit să-l adopte în practica literară. Capacitatea lui de a trece de la o formulă poetică la alta a fost singulară în literatura română, versurile lui putând aminti de Lucian Blaga dar și de Tudor Arghezi sau Adrian Maniu.
  Ca și Ilarie Voronca, Ion Vinea este un mare creator de imagini, fără a slăbi însă niciodată controlul inteligenței artistice asupra fluxului imagistic. Față de creația sa poetică a dovedit nepăsare, risipindu-și versurile în paginile diverselor publicații la care colabora, fără preocuparea de a și le aduna într-un volum. O va face totuși în anul 1964, când la 26 iunie se dă "bun de tipar" volumului Ora fântânilor de către Editura pentru Literatură. Ion Vinea, în vârstă de 69 de ani, nu își va vedea însă cartea în vitrinele librăriilor. Se stinge din viață câteva zile mai târziu, în ziua de 6 iulie. Poezii, poeme în proză
  • Descântecul și Flori de lampă, Biblioteca Dimineața, 1925
  • Paradisul suspinelor, Editura Cultura Națională, București, 1930 (cu 5 gravuri, printre care un portret de Marcel Iancu)
  • Ora fântânilor, Editura pentru Literatură, București, 1963
  • Poeme, Editura Tineretului, București, 1969 (postum)
  • Ornic nesupus: versuri. (Poezii de duminică), Editura Eus, Chișinău, 1993 (antologie postumă îngrijită de Leo Butnaru)
  Proză, publicistică
  • Lunatecii, roman, Editura pentru Literatură, București, 1965 (postum)
  • Venin de mai, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1971 (postum; roman neterminat)
  • Publicistică literară, Editura Minerva, București, 1977 (postum)
  • Săgeata și arabescul. Articole și pamflete, Editura Minerva, București, 1984 (postum)
  Opere traduse în alte limbi
  • Sóhajok paradicsoma (Paradisul suspinelor), Editura Dacia Konyvkiado, Cluj-Napoca, 1974 (traducere în limba maghiară)
  • Árnyékok malma, Editura Kriterion Konyvkiado, București, 1976 (traducere în limba maghiară)
  • Ora fântânilor = L'heure des fontaines, Editura Minerva, București, 1982 (ediție bilingvă în română și franceză)
  • Whisky Palace & alte elegii. Whisky Palace & altre elegie, Editura Bastion, Timișoara, 2008, (ediție bilingvă româno-italiană, biobibliografie, postfață și antologie critică de Geo Vasile)  

    Ion Vinea
    Vinea, fotografie ca. 1915
    Date personale
    Nume la naștere	Ioan Eugen Iovanaki (Iovanache)
    Născut	17 aprilie 1895 Giurgiu
    Decedat	6 iulie 1964 (69 de ani) București
    Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer de ficat[*])
    Naționalitate	română
    Cetățenie	România
    Ocupație	poet, romancier, teoretician literar, critic de artă, cronicar, politician
    Pseudonim	Aladin, Ivan Aniew, Dr. Caligari, Crișan, Evin, B. Iova, I. Iova, Ion Iovin, Ion Japcă, Ion Eugen Vinea
    Partid politic	Partidul Național-Țărănesc
    Limbi	limba română
    Studii	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Colegiul Național „Sfântul Sava” din București
    Activitatea literară
    Activ ca scriitor	1912–1964
    Mișcare/curent literar	Simbolism, Contimporanul, Constructivism, Futurism, Expresionism, Suprarealism, Decadentism, Realism magic, Realism socialist
    Specie literară	Genul liric, poem în proză, parodie, satiră, schiță, memorii, autoficțiune, nuvelă psihologică, Bildungsroman, literatură erotică

• 1897 - S-a născut Thornton Wilder, scriitor american, laureat al premiului Pulitzer pe anul 1926 (d. 1975)

  

  Thornton Wilder (1897 – 1975) – foto: ro.wikipedia.org

  Thornton Wilder (n. 17 aprilie 1897, Madison, Wisconsin – d. 7 decembrie 1975, Hamden, Connecticut) a fost un dramaturg și romancier american. A câștigat de trei ori Premiul Pulitzer — pentru romanul The Bridge of San Luis Rey și pentru două piese de teatru Our Town și The Skin of Our Teeth și National Book Award (SUA) pentru romanul The Eighth Day.

• 1900: Willy Burkhardt, compozitor elvețian (d. 1955)
• 1911: Hervé Bazin, scriitor francez (d. 1996)
• 1916: Magda Isanos (n. 17 aprilie 1916, Iași - d. 17 noiembrie 1944, București) a fost o avocată, poetă, prozatoare și publicistă română.
  S-a născut la Iași, ca fiică a lui Mihai Isanos și a Elisabetei (n. Bălan), doctori în medicină. A urmat școala primară la Costiujeni, spital unde lucrau părinții ei, în apropiere de Chișinău, iar liceul la Școala eparhială de fete din Chișinău. A studiat la Iași (1934-1938) dreptul și filozofia; licențiată în drept, a profesat scurt timp avocatura la Iași.
  Debutează în 1932, cu versuri în revista „Licurici” a Liceului de băieți „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Chișinău.
  A fost soția lui Eusebiu Camilar, iar medicul Elena Alistar i-a fost mătușă. 

  BIOGRAFIE

  • 1915 - Din actul de căsătorie datat 14 iulie 1915 al Oficiului de stare civilă de pe lângă Municipiul Iași, rezultă că domnul Mihail Isanos de profesie medic, domiciliat în Iași, str. I. C. Brătianu, fiu al d-lui Iosef Isanos, de profesie mecanic și ai d-nei Peița, născută Papadopol, de profesie casnică, se căsătorește cu Elisabeta Bălan, în vârstă de 26 de ani, de profesie doctorandă, domiciliată în Iași, str. Sărăriei.
  Și-au început cariera ca medici psihiatri Ia Spitalul Socola, lucrând cu profesorul C. I. Parhon.
  • 1916 - 17 aprilie se naște fiica lor Magda (conform cu Actul de naștere nr. 767 din anul 1916, luna aprilie, ziua 20. Registrul de stare civilă pentru născuți, 1—2/1918, oraș Iași).
  • 1917 - La vârsta de un an și șase luni s-a îmbolnăvit de poliomielită, a fost salvată numai datorită grijii deosebite a mamei sale, despre care poeta spunea mai târziu : Mama m-a născut a doua oară. Sechelele bolii au fost reduse la minimum, a rămas numai cu o sănătate delicată și cu o vizibilă dificultate la mers.
  • 1920 - Soții Isanos ocupă posturile de medici la spitalul din Coștiugeni, părăsind astfel Iașiul și spitalul Socola.
  De mic copil, fiica lor avea o adevărată pasiune pentru lectură, citea zi și noapte din biblioteca părinților și din biblioteca școlii. A urmat liceul la Chișinău, pasionând-o chiar de la început limba română și istoria, iar mai târziu filosofia. Acum se afirmă și pasiunea sa pentru literatură.
  • 1932 - Elevă a Liceului Eparhial din Chișinău (în clasa a VI-a) publică în revista liceului de băieți, Licurici, an. 1, nr. 2 clin 28 mai 1982 poeziile Aș vrea un basm și Primăvara.
  • 1933 - În revista Licurici, an. II, nr. 2 din 1 aprilie apare poezia Gelozie. în același an ia ființă pe lângă Liceul Eparhial de fete din Chișinău Societatea culturală „Iulia Hașdeu", la înființarea căreia aportul Magdei Isanos a fost determinant. Poeta participă, împreună cu alte colege, la concursul organizat anual de Societatea „Tinerimea română", la București. Obține premiul II la tema privind drepturile femeilor. La ceremonia de înmânare a premiilor, președintele Societății, profesorul Nae Dumitrescu, declară : De dumneata sunt convins că am să mai aud ! Ai mari posibilități.
  • 1934 - Publică în „Viața Basarabiei”, anul III, nr. 3, martie, poezia Ploaie; în „Crai nou”, an. I, nr. 3 din 31 martie poezia Toporași. Contribuie la apariția revistei Ghiocei, organul Societății culturale a școlii, având ca redactor pe eleva Magda Isanos, clasa a Vll-a. În același an publică în aceeași revistă (Ghiocei, an. I, nr. 2, aprilie) schița Creionări, recenzii asupra revistei Crai nou, iar în nr. 2 (mai 1934) poezia Macii și schița Inseparabilele. Ține o conferință cu tema Femeia în literatura noastră. În luna mai elevele din clasa a Vll-a, care lucrau la revistă, predau ștafeta seriei următoare.
  În toamna aceluiași an își începe la Iași studiile universitare. Inițial, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, urmând paralel cursurile Facultății de Drept. în cele din urmă, renunță la Litere, hotărându-se să urmeze Dreptul.
  • 1935 - Locuia la familia avocatului M. Călinescu, lângă grădina Copou, într-un cartier liniștit și foarte aproape de Universitate.
  La 18 septembrie se căsătorește la Chișinău cu Lev Panteleev, (Acesta își făcuse studiile la Iași, urmând limbile clasice. Avea calități intelectuale remarcabile, scria poezii și era și el un cititor pasionat). Poeta publică în „Viața Basarabiei”, an IV, nr. 11—12 nov.-dec. poezia Rochia.
  • 1936 - La 31 ianuarie căsătoria ei s-a desfăcut prin consens.
  Continuă să publice în Viața Basarabiei, devine colaboratoare a revistei „Însemnări ieșene”, (unde publică cu regularitate până la sfârșitul anului când revista va fi suprimată). Paralel publică în „Cuget moldovenesc” și „Pagini basarabene” poezii ca Dorința, Grădinărie, Atavism, Toamnă, Caisul, Cuvântul Evei, Jucărie, și altele.
  Locuiește împreună cu sora sa Silvia, studentă la medicină, într-o vilă pe Aleea Greuceanu, azi strada Pinului, ulterior într-un apartament pe strada Sărăriei, colț cu Ralet, în apropierea casei care a fost ultima locuință a lui George Topîrceanu. În această perioadă se apropie de studenții cu concepții democratice, integrându-se în Frontul Democrat Studențesc. În vara anului 1938 Magda Isanos participă la conferințe și la strângerea de fonduri pentru ajutorarea poporului spaniol.
  • 1937 - Publică în Însemnări ieșene, aproape număr de număr, poezii ca Învrăjbiri, La marginea cimitirului, Blestem, Lacul, Calul de la birja de noapte, Ultimul sărut, După scriptură, Logodnă de primăvară, Risipire, Greșeala de tipar, Vis vegetal, Capricii, Murim, Romanță, iar în Lumea (23 decembrie) poezia Cîntarea păstoriței.
  În același an, ziarul Lumea (din 13 decembrie) va fi prima publicație în care se remarcă talentul poetei: „descoperire prețioasă a Însemnărilor ieșene”. La 26 decembrie, același ziar anunța „un nou talent în plină ascensiune, acel al d-rei M. I. (Magda Isanos), poetă a preocupărilor transcedentale, minunat redate în versuri, versuri de o temeritate care depășește feminismul”.
  • 1938 - Magda Isanos are o activitate intensă. Colaborând la mai multe reviste, publică poezii ca Rugăciune în pădurea de brad, Bunicul, Regret, în „Însemnări Ieșene”. Apoi, Întoarcerea gospodarului, Fragment, Zori, Moartea bunicului, Leagănul, Interior, Insulă, Poem, Pomii cei tineri, în ziarul Iașul și, în același ziar, recenzii despre Enigma Otiliei de George Călinescu și Tâmple în flăcări, poeme de Victor Măgură.
  La 31 martie se căsătorește cu Eusebiu Camilar (martori: George Lesnea și avocatul M. Călinescu, la care locuise Magda în primii ani de studenție). În vara anului 1938, Camilar o duce pe Magda la Udești, unde-i cunoaște familia, prietenii și locurile copilăriei.
  Participă la ședințele Societății Noua Junime, înființată din inițiativa lui G. Călinescu, citind din poeziile ei. Toamna își ia licența în Drept. Prietena sa Veronica Zosin consideră că a fost „cea mai veselă și fericită perioadă din viața Magdei”.
  • 1939 - Se înscrie în Baroul de Iași ca avocat stagiar, la 13 ianuarie. Colaborează la Jurnalul literar, an. I, nr. 1 din 1 ianuarie, cu recenzia la Moldovenii de Georgeta Mircea Cancicov, în nr. 2 din 8 ianuarie, cu recenzia la Vulpea de Mary Webb și poezia Dimineața, reprodusă în Viața Basarabiei, an VIII,nr. 2—3 (februarie-martie). în Jurnalul literar, nr. 17 din 12 februarie, publică recenzia la Cartea cu amintiri de Marcu Beza. Ulterior, în aceeași revistă, semnează versuri intitulate Poem (Florile și fiecare sens luminos al lumii), Rugăciune, Ziua mea netrăită, Noapte, În cimitir și Amurg.
  În același an are un succes răsunător în avocatură.
  • 1940 - Magda Isanos publică în „Însemnări ieșene” (an V, nr. 4 din 1 aprilie) poezia Flori adevărate. În Iașul poeziile Săracii și Flori (aceasta din urmă, reprodusă în Revista Fundațiilor din 1 iulie același an) și în 15 iulie Elegie (datată 2 iulie 1940) inspirată din actualitatea istorică.
  În septembrie se aprobă apariția la Iași a ziarului Avântul, unde, alături de George Ivașcu, Alexandru Pini, Eusebiu Camilar, Magda Isanos face parte din personalul redacțional. Suspectată de cenzură, gazeta nu mai apare.
  În octombrie, soții Camilar se mută pe strada Săulescu, unde au locuit până în primăvara anului 1944, când vor pleca în refugiu.
  • 1941 - Prefectura județului Iași aprobă, începând cu luna aprilie, apariția ziarului de informații „Voința”, redactor responsabil Eusebiu Camilar, care — convocat sub arme — lasă toată munca redacției în grija poetei. „Ziarul a fost opera Magdei”, scrie amica sa, Veronica Zosin (căsătorită Gorgos). Primul, număr apare la 2 aprilie 1941. Din lipsă de fonduri, ziarul își încetează însă apariția în a doua jumătate a lunii mai.
  Se naște Elisabeta, fiica poetei.
  În același an, boala Magdei se agravează. În luna decembrie 30, Baroul Iași înregistrează cererea sa din 28 XI 1941, prin care Magda Isanos Camilar, avocat stagiar, domiciliată în București, strada Popa Nan nr. 49, înaintează un certificat medical, dând delegație pentru amânarea proceselor sale d-rei Veronica Zosin, deoarece din motive independente de voința mea sunt ținută să nu activez. În primele certificate medicale aflate la dosarul Baroului se invocă o „indurație” la baza unuia din plămâni. Boala de inimă, ca o consecință a unui reumatism, apare în ultimul certificat.
  • 1942 - Vizitează familia poetului Mihai Codreanu, care - așa cum declară mai târziu E. Camilar a călăuzit cu grijă de părinte primii pași în arta poetică a Magdei Isanos.
  Publică în „Vremea” și „Cetatea Moldovei” poeziile Pădurea și Ion.
  • 1943 - Publică în „Cetatea Moldovei”, „Vremea”, „Revista Fundaților”, „Cuget moldovenesc” poezii ca Spital, Auz, Poemul femeii care iubea primăvara, Când cel iubit..., Păsările, Solii cerului, Zeii, Fata bătrână, Bărbatul, Mai sunt câteva veri, și altele.
  În același an, apare la Iași, în editura „Bravo”, primul volum: Poezii al Magdei, sub îngrijirea lui Eusebiu Camilar. La 2 martie, Baroul Iași înregistrează cererea prin care Magda Isanos Camilar, avocat stagiar, domiciliată în Iași, strada Săulescu 19, înaintează „alăturatul certificat medical, din care se vede că sufăr de o boală de inimă ce m-a împiedicat un timp nedeterminat să depun vreo activitate profesională”.
  • 1944 - „Vremea”, „Revista Fundațiilor”, „Victoria”, „Orizont” și „Tribuna poporului” publică sub semnătura Magdei Isanos poezii ca Bunavestire, Oglinzi, Oamenii, Toamnă, Duhurile pământului, Am văzut și eu oameni plecând, Aștept anul unu, Doamne, n-am ajuns pînă la tine, Munții lumii pe inima mea, Ospăț, Aceste mini ș.a.
  La sfârșitul lui martie, soții Camilar pleacă în refugiu. In noaptea de 5 spre 6 iunie un bombardament de aviație distruge toate manuscrisele Magdei și ale lui Camilar din locuința lor din Iași. A rămas doar un caiet, cu patru povestiri inedite, păstrat de d-na Gorgos, prietena Magdei, care l-a descoperit în grădina casei.
  În 17 noiembrie poeta se stinge la București, în locuința părinților săi din strada Popa Nan - Nr. 49.
  • 1945 - Apare volumul postum Cântarea munților, drama în patru acte, Focurile de Magda Isanos și Eusebiu Camilar, în colecția Operele premiate ale scriito¬rilor tineri români, Fundația pentru literatură și artă' precum și Minunata istorie a lui Nastratin Hogea de Leonid Soloviev, traducere din limba rusă de Magda Isanos și Eusebiu Camilar,
  • 1946 - Apare volumul Țara luminii. 

    Poezie

    • 1943: Poezii - Iași
    • 1945: Cântarea munților - București
    • 1946: Țara luminii - București
    • 1955: Versuri - București
    • 1964: Versuri - București
    • 1989: Confesiuni lirice - Chișinău
    • 1996: Poezii/Poésies- ediție bilingvă română-franceză, traducere de Elisabeta Isanos - București

    Teatru

    • 1945: Focurile- dramă - în colaborare cu Eusebiu Camilar - București

    Proză

    • 1934 Creionări
    • 1934 Inseparabilele
    • Despre iubirile mari
    • Îngerii
    • Magistrata
    • Studenta
    • Orașul cu minuni (Domnișoara Vanda)
    • Omul cu cizme roșii.  

      Magda Isanos
      Magda Isanos
      Date personale
      Născută	17 aprilie 1916[1]  Iași, România
      Decedată	mileniul al III-lea  București, România
      Părinți	Mihai Isanos, Elisabeta Bălan
      Frați și surori	Silvia Isanos
      Căsătorită cu	Lev Panteleev Eusebiu Camilar
      Copii	Elisabeta Isanos-Camilar
      Cetățenie	România
      Ocupație	poetă avocată jurnalistă scriitoare prozatoare[*] publicist
      Studii	Facultatea de Litere și Filosofie Facultatea de Drept din Iași
      Activitatea literară
      Activă ca scriitoare	1932 - 1944
      Mișcare/curent literar	modernism
      Specie literară	poezie, proză
      Operă de debut	1932 - poeziile Aș vrea un basm și Primăvara în revista „Licurici” a Liceului Eparhial din Chișinău
      Opere semnificative	Volumul Cântarea munților

• 1920 - S-a născut Stere Popescu, coreograf român (d. 1968).

  

  Stere Popescu (1920 – 1968) – foto: twitter.com

  Stere Popescu (n. 17 aprilie 1920, Galați, d. martie 1968, Londra, Marea Britanie) a fost un coregraf avangardist român. A studiat baletul cu Floria Capsali. În paralel a studiat și arhitectura. În anii 1940 a fost prim solist al Operei din București. A publicat studii teoria dansului în Contemporanul și Luceafărul și poezii în Revista Fundațiilor Regale. A fost căsătorit cu criticul de artă Sanda Agalides. A rămas în Franța în noiembrie 1965 după participarea cu piesa lui Pierre Boulez „Ciocanul fără stăpân” la Festivalul de Dans de la Paris. S-a sinucis la Londra în 1968.

   

• 1923: Gianni Raimondi, tenor italian (d. 2008)
• 1932: Sabin Bălașa (n. 17 iunie 1932, Dobriceni județul interbelic Olt - d. 1 aprilie 2008, București) a fost un pictor, autor și regizor de filme de pictură animată, dar și scriitor român. Bălașa a absolvit în 1955 Institutul de Artă Nicolae Grigorescu din București.
  Obsesia declarată a vieții și a artei lui Sabin Bălașa a fost să inițieze o mare renaștere artistică și culturală. Alegerea sa a fost să fie renascentist, înțelegând că Renașterea nu se consumă istoric într-o perioadă anume de reconsiderare a valorilor, ci însoțește, ca stare de spirit, demersul creatorului de cultură. Dincolo de valoarea intrinsecă a picturii sale, apreciată în întreaga lume cu atribute acordate doar capodoperelor, opera amplă a lui Sabin Bălașa, care cuprinde, deopotrivă și creația cinematografică (i s-au acordat prestigioase premii internaționale pentru filmele de animație^{[necesită citare]}), literară și publicistică, își pune amprenta inconfundabilă asupra epocii.
  Deși arta sa nu e nici pe departe facilă, ea se dezvăluie cu generozitate și, pe insesizabile trepte de inițiere, spune cu adevărat ceva oricărui privitor. Pe Sabin Bălașa nu trebuie să-l explici ca să-l simți, și abia după ce-l simți începi să-ți explici lumea în care ai simțit. O hermeneutică hipnotică unică și tipică artei lui Sabin Bălașa dezvăluie cu discreție ceea ce autorul știa dintotdeauna - Renașterea pe care își propunea s-o inițieze înflorise deja din clipa în care măiastra sa mână apucase penelul. S-a născut în Oltenia, la Dobriceni, la 17 iunie 1932. Tatăl său, preot, și mama sa, învățătoare, își transformaseră casa în muzeu arheologic și etnografic, cu peste 3000 de piese. A fost școlit la Craiova și apoi la București. A fost legat spiritual de Italia pe care a vizitat-o de mai multe ori, pentru a primi diferite premii^{[necesită citare]}, dar și pentru a picta, în special de Florența. Aceeași legătură a simțit-o față de Iași, unde a realizat în intervalul 1968-1978 celebrele murale care înnobilează Sala Pașilor Pierduți a Universității Al. I. Cuza, și unde s-a simțit permanent acasă, motiv pentru care declara, cu umor, că este "moldovean de origine oltean"^{[necesită citare]}. Celebritatea pe care i-au adus-o muralele de la Iași și pentru care era considerat clasic înainte de a împlini 40 de ani, a determinat o adevărată vânătoare de Sabin Bălașa.
  Marii colecționari din România, dar și din Europa și SUA, i-au dorit lucrările, crescând cotația acestora la valori amețitoare pentru artiști cu mai puțin noroc sau talent, puternicii epocii i-au comandat și i-au plătit două lucrări dedicate cuplului Ceaușescu (de altminteri, remarcabile ca valoare artistică; în schimb, Bălașa n-a pictat niciodată tractoare, ciocane și seceri și opera sa nu s-a încadrat în rigorile ideologice ale comunismului). Succesele sale au atras și contestări vehemente, alimentate, cel mai adesea, de faptul că picturile sale se vindeau cu prețuri mult mai mari decât ale clasicilor români și absolut nesperate de contemporani.
  Totuși, în special în ultimul deceniu, tocmai aceste prețuri au acționat ca un adevărat accelerator de performanță pentru piața de artă românească, ceea ce cu onestitate recunoștea un valoros pictor ieșean^{[necesită citare]} atunci când a început să vândă cu câteva mii de euro o lucrare, față de câteva sute cât primea de obicei, după ce aceeași Sală a Pașilor Pierduți găzduise expoziția Sabin Bălașa organizată de Galeriile de artă Top Business în cadrul căreia cea mai ieftină lucrare costă câteva zeci de mii de euro. Cum expoziția a fost vizitată, în trei săptămâni, de peste 60.000 de oameni^{[necesită citare]}, unii sosiți de departe, chiar din străinătate pentru a se întâlni cu opera lui Sabin Bălașa reunită într-un simbolic transfer de semnificație între muralele realizate în anii 70 și lucrări recente ale maestrului care împlinea 70 de ani, se mai poate vorbi și de un al treilea și cel mai important gen de "vânătoare de Sabin Bălașa" - uriașul succes de public.
  

  Mormântul lui Sabin Bălașa de la Cimitirul Eternitatea din Iași.
  Studii:
  • 1955, Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, București, România
  • 1965, cursuri Academia de Limbă și Cultură Italiană Siena
  • 1966, cursuri Academia de Pictură din Perugia
  Sabin Bălașa s-a stins din viață în data de 1 aprilie 2008, la Spitalul Sfânta Maria din București în urma unui cancer pulmonar.^[1]
  A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași în data de 5 aprilie 2008.  

  OPERA

  Filme de pictură animată

  Autor și regizor a 12 filme de pictură animată:
  • „Picătura" (1966)
  • „Orașul" (1967)
  • „Valul" (1968)
  • „Pasărea Phoenix" (1968)
  • „Fascinație" (1969)
  • „Întoarcere în viitor" (1971)
  • „Galaxia" (1973)
  • „Odă" (1975)
  • „Exodul spre lumină" (1979)

  Picturi murale

  19 picturi murale (aproximativ 270 m2),Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
  • "Aspirație" 380/546 cm
  • "Omagiu întemeietorilor" 372/471 cm
  • "Amfiteatru" 452/400 cm
  • "Generații" 452/379 cm
  • "Triumful vieții" 420/249 cm
  • "Dezastrul atomic" 420/249 cm
  • "Icar" 422/248 cm
  • "Prometeu" 417/247 cm
  • "Exodul spre lumină" 416/247 cm
  • "Ștefan cel Mare" 419/250 cm
  • "Moldova" 430/265 cm
  • "Luceafărul" - triptic (429/267 cm, 430/267 cm, 431/269 cm)
  • "Legenda Meșterului Manole" 432/268 cm
  • "Nunta Cosmică" 431/268 cm
  • "Legenda Dochiei" 429/268 cm
  • "Străbunii" 433/268 cm
  • "Galaxia Iubirii" 1080/466 cm
  Două picturi murale, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați:
  • "Războinicii" - (inițial aflată la Muzeul Militar Central, București, pusă la dispoziția artistului la demolarea muzeului, lucrarea a fost mutată și apoi restaurată pe noul amplasament de către artist)
  • "Hora"
  "Nunta Cosmică (Miorița)" la Hotel București
  Două picturi murale la Academia de Studii Economice, București
  • "Geneza"
  • "Feerie"
  Două picturi murale la Agricola Internațional, Bacău
  Sala rondă din Hotel Intercotinental, București.
  Alte picturi murale în reședințe particulare.
  Expoziții personale:
  • 1978, Roma
  • 1980, Roma
  • 1982, Stockholm
  • 1982, București, Muzeul național de Artă,
  • 1985, Kerkera (Grecia)
  • 1988, Moscova, Tbilisi și alte capitale ale statelor fostei URSS
  • 1992, București
  • 1994, Israel
  • 2000, București, World Trade Center
  • 2002, Iași, Univ. Al. I. Cuza
  • 2005, București.

  Opera scrisă

  Romane

  • "Deșertul Albastru", roman, 1996
  • "Exodul spre Lumină", roman, 2002
  • "Democrație în Oglinzi", roman, 2006

  Articole și eseuri în presa scrisă

  Autor al unui număr larg de articole și eseuri în presa scrisă între anii 1956-2007, printre care:
  • Picasso, marginalii la o expoziție, Steagul roșu, 19 noiembrie 1968
  • Ideea filmelor mele, Tribuna, 5 martie 1970
  • Tradiție și inovație în filmul de animație, România Liberă, 29 august 1970
  • Urâtul în peisajul orașului, România literară, noiembrie 1970
  • Izvorul, Albina, G. V. 1971
  • Memoria faptelor eroice, Contemporanul, 20 august 1971
  • Ceea ce uimește, România literară, 11 noiembrie 1971
  • Arta - un mod de a trăi, Viața studențească, 25 octombrie 1972
  • Spațiul iubirii - umanismul, Scînteia tineretului, 3 ianuarie 1972
  • Sabin Bălașa și Radu Negru Dialog despre pictura monumentală, 29 septembrie 1972
  • A fi onest, a fi liber, a fi artist, Contemporanul, 3 noiembrie 1972
  • Arta, un mod de a trăi. Fidias și omul posibil, Viața studențească, 16 mai 1973
  • Nemurirea lui Picasso, Flacăra, 21 aprilie 1973
  • Dacă ar fi să recomand, Contemporanul, 18 ianuarie 1974
  • Drăgășanii mei, România pitorească, nr. 3, 1974
  • Arta, un mod de a trăi, Viața studențească, 24 ian. 1974
  • Arta și-a ales ca simbol femeia, Femeia, Almanah 1974
  • Aportul concret al artistului la înnobilarea vieții din cetate, Informația Bucureștiului, 9 noiembrie 1974
  • Semnul maturității, România libera, 30 iunie 1975
  • Viața, un poem pictat, Contemporanul, 31 dec. 1976
  • Munca artistului, Contemporanul, 2 iulie 1976
  • Corneliu Baba și culorile permanenței, Albina, ian. 1977
  • Conștiința nemuririi, Contemporanul, 18 martie 1977
  • Retrospectivă Vasile Blendea, Contemporanul, 12 august 1977
  • Îndatoriri comune, România literară, 18 august 1977
  • Ritmul fără popas, Luceafărul, 10 decembrie 1977
  • Iubesc creația și detest distrugerea, Săptămâna, 1 dec. 1978
  • Artă de for public, Scînteia tineretului, 20 iulie 1978
  • Prestigiul artei, Tribuna, 23 martie 1978
  • Leacuri la inimă nu-s, Scînteia tineretului, 28 noiembrie 1982
  • Armele, războiul, incompatibile cu arta și cultura, România libera, 29 iunie 1982
  • Răspunderea omului de artă, Flacăra, 18 iunie 1982
  • Despre mine... <Catalogul Muzeului de Artă, București, octombrie-noiembrie 1982
  • Eu și eternitatea, Diplomat club nr. 7-8 1998
  • Viitorul este o consecință, Cronica Română, 3 martie 1999
  • Banii pentru viață, sau viața pentru bani?, Cronica română, 10 martie 1999
  • Alt chip de drac, Cronica Română, 24 martie 1999
  • Bătrânețe fără tinerețe, Cronica română, 29 martie 1999
  • Generații de sacrificiu în secolul patimilor, Cronica română, 5 aprilie 1999
  • Raiul visat, Cronica română, 15 apr. 1999
  • Planeta fără locuri de muncă, Cronica română, 22 aprilie 1999
  • Politica este o curvă?, Cronica română, 29 aprilie 1999
  • Iluzii și speranțe, Cronica română, 7 mai 1999
  • Criza de suflet, Cronica română, 13 mai 1999
  • Opțiunea, sau cum îți așterni, așa dormi!, Cronica română, 21 mai 1999
  • Dresajul uman, Cronica română, 28 mai 1999
  • Prostia este o capacitate negativă, Cronica română, 3 iunie 1999
  • Magia și arta, Cronica română, 11 iunie 1999
  • Făcutul de râs, Cronica română, 24 iunie 1999
  • Invidia la români, Cronica română, 1 iulie 1999
  • Între interese și nevoi, Cronica română, 9 iulie 1999
  • La mâna a doua, Cronica română, 15 iulie 1999
  • Conducător la români, Cronica română, 22 iulie 1999
  • Mimetismul, Cronica română, 29 iulie 1999
  • Dorul de comunism, Cronica română, 5 august 1999
  • Omul ambalaj, Cronica română, 12 august 1999
  • Lipsa de armonie, Cronica română, 19 august 1999
  • Votul uninominal, domnilor!, Cronica română, 26 august 1999
  • Visul unei renașteri, Cronica română, 2 septembrie 1999
  • Despre neputință, Cronica română, 9 septembrie 1999
  • Restitutio în integrum, Cronica română, 16 septembrie 1999
  • Cine ce zice, cine ce face, Cronica română, 23 septembrie 1999
  • Evoluția planetei între spaime și idealuri, Cronica română, 30 septembrie 1999

  Citate

  • Ceea ce stiți dv. nu este un portret al lui Ceaușescu, este un Sabin Bălașa.  

    Sabin Bălașa
    Date personale
    Născut	17 iunie 1932 Dobriceni, Olt, România
    Decedat	1 aprilie 2008 (76 de ani) București, România
    Înmormântat	Cimitirul „Eternitatea” din Iași
    Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
    Naționalitate	România
    Cetățenie	România
    Ocupație	pictor scriitor regizor de film
    Activitate
    Domeniu artistic	pictură, pictură murală
    Studii	Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu
    Opere importante	19 picturi murale (aproximativ 270 m2), Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
    Premii	Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Ofițer

• 1955: Val Butnaru ( n. 17 aprilie, 1955, Chișinău) este un analist politic, dramaturg, publicist și scriitor basarabean, fondatorul trustului media "Jurnal Trust Media". După absolvirea școlii medii de cultură generală nr. 32 (actualmente Liceul român Iulia Hașdeu din Chișinău, în 1975, dă admiterea la Facultatea de ziaristică a Universității de Stat din Moldova, al cărei licențiat devine în 1980. În 1987 urmează Cursurile superioare de regie de pe lângă Institutul de artă cinematografică (în limba rusă:Всероссийский государственный университет кинематографии имени С. А. Герасимова) din Moscova, în clasa maestrului Emil Loteanu. Stagieri în domeniul jurnalismului: la Radio Europa Liberă (Munchen, 1993) și la redacția ziarului Orlando Sentinel (Orlando-SUA, 1994). Din penutlimul an de studenție (1979) se angajează ca reporter la ziarul Tinerimea Moldovei, unde lucrează până în 1983, inițial semnând Valeriu Butnaru. Concomitent colaboreză cu publicațiile Învățământul Public și Literatura și Arta. Între 1985 și 1991 este angajat al revistei literar-artistice pentru tineret Orizontul (ulterior - Columna), perioadă în care, ca publicist, se încadrează plenar în Mișcarea de renaștere și eliberare națională a basarabenilor. Activează ca redactor-șef adjunct (redactor - deputatul Nicolaie Misail) la organul de presă al Parlamentului Republicii Moldova, Sfatul Țării (1991-1992). Activitatea la Sfatul Țării (împreună cu Vasile Botnaru, Alexandru Canțâr, Valeriu Reniță) a fost un moment de răscruce - apare "perestroica" - se formează Agenția de presă (independentă-nestatală) Basa Press.
  Din 1992 până în 1994, Val Butnaru a fost director artistic al Teatrului Eugene Ionesco. Activează, în paralel, în calitate de corespondent pentru Basarabia la Radio Europa Liberă, redacția emisiunilor în limba română (1992-1996). În 1995 fondează Grupul de presă Flux (GPF), al cărui director devine. Odată cu întemeierea GPF, în Republica Moldova apare o prestigioasă agenție independentă de știri (AP Flux), iar publicul cititor beneficiază de unul dintre cele mai credibile și mai captivante ziare de limba română - Flux, care ulterior s-a devizat în două ediții: Flux - Cotidian Național (cu 5-6 apariții în săptămână) și Flux - Ediția de vineri (săptămânal).
  În noiembrie 1999, fondează un nou hebdomadar - Jurnal de Chișinău , care de asemena captează repede simpatia și încrederea cititorilor, fiind recunoscut de către forurile mass-media din Republica Moldova drept cel mai reușit debut în presa periodică din Republica Moldova. Ca redactor-șef, Val Butnaru a adunat în jurul Jurnalului de Chișinău o echipă de gazetari de înaltă calificare și numeroși colaboratori dintre personalitățile vieții politice și culturale basarabene. Însuși Val Butnaru publică număr de număr (inițial - săptămânal, iar din 2003, de două ori pe săptămână), sub genericul E la nave va... (preluat de la titlul celebrului film al lui F. Fellini), editoriale incitante, axate pe evenimente și probleme de primă stringență. "
  Alte colaborări în calitate de analist politic : la Televiziunea Națională (în 2000-2001, până la instaurarea cenzurii comuniste), la posturile Euro TV, Radio Europa Liberă, Radio Antena C. Ține un curs de măiestrie jurnalistică studenților de la Departamentul respectiv al Universității Libere Internaționale (ULIM) din Chișinău. S-a impus și ca un dramaturg original, piesele sale fiind montate pe scenele teatrelor Luceafărul , Eugene Ionesco , Teatrul Poetic de la Chișinău, Teatrul Național Vasile Alecsandri din Bălți, Teatrul Dramatic B.P. Hașdeu din Cahul, Teatrul Național Mihai Eminescu din Botoșani, precum și la Teatrul TV Chișinău și la cel de la Radio Moldova.
  A debutat cu piesa Procedeul de ju-jitsu (1986). Au urmat :
  • Ne place să jucăm teatru (1987)
  • La Veneția e cu totul altfel (1989)
  • Simfonie în bi bemol major (1992)
  • Iosif și amanta sa (1993)
  • Țin minte că va ninge și vom fi fericiți (1993)
  • Mâine sau poate poimâine (1994)
  • Saxofonul cu frunze roșii (1997)
  • Cum Ecleziastul discuta cu Proverbele (1999, montată în 2002)
  • Șase autori în căutarea unui personaj (2001)
  • Apusul de soare se amână (scrisă într-o primă variantă în 1982, revăzută și publicată în 2003)
  • Avant de mourir (2008).
  Este autorul a două dramatizări după scrieri în proză de maeștri străini ai literaturii contemporane:
  • Halta viscolelor (1986, după romanul scriitorului kirghiz Cinghiz Aitmatov) și
  • Fratele nostru, Iuda (după scriitorul rus Leonid Andreev).
  Scrierile dramatice ale lui Val Butnaru, spectacolele montate (uneori cu asistența regizorală a autorului) au fost menționate cu numeroase premii și diplome de laureat, beneficiind de cronici, recenzii și prezentări favorabile în presa culturală, la radio și TV, la Chișinău, Bălți, Iași, București și în alte orașe din România. Astfel i s-a acordat Premiul Ministerului Culturii al Republicii Moldova pentruCea mai bună piesă a anului (1989 - "La Veneția e cu totul altfel", în 1999 pentru "Cum Ecleziastul discuta cu Proverbele"), Premiul Ion Luca Caragiale al Academiei Române (1993, pentru piesa "Iosif și amanta sa"), Premiul revistei Convorbiri literare din Iași Pentru reușita deschiderii europene a teatrului la est de Prut (2004).
  În 2010 editura Prut Internațional publică primul roman a lui Val Butnaru, Cartea nomazilor din B., care a fost imediat apreciat de către poetul Vasile Gârneț 

• 1955 - S-a născut cântăreaţa de muzică uşoară, compozitoarea și profesoara de canto, Angela Ciochină.

  Angela Ciochină (n. 17 aprilie 1955, comuna Urecheni, județul Neamț – d. 7 iulie 2015, București) a fost o solistă vocală, compozitoare și profesoară de canto. Angela Ciochină a fost fată de preot și a absolvit conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (1974-78) fiind colegă de generație cu regretata Mihaela Runceanu.

  A studiat cu profesorii Petre Brâncuși (teoria muzicii), Victor Giuleanu (teorie și solfegii) și Carmen Petra-Basacopol. Imediat după terminarea facultății a fost angajată la Ansamblul „Doina” al Armatei. A întreprins turnee în țară cu Ansamblul artistic al UTC (1975-81) și cu Ansamblul „Doina” al Armatei (1978-81).

  De asemenea a concertat și în străinătate în țări precum Bulgaria, Rusia, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Grecia și Turcia. A lansat câteva șlagăre de mare succes cum ar fi: „Ești numai tu” (repertoriu internațional), „Odată cu cîntecul” (George Grigoriu), „Am vrut” (Dan Stoian), „Salcâmul de pe strada mea” (Cornel Fugaru), „Un copil” (Jolt Kerestely), „Marea mea” (Horia Moculescu), „Salcia” (Muzica: Horia Moculescu. Piesa i-a fost încredințată Angelei după plecarea din țară a Mihaelei Mihai).

  Un mare succes al carierei sale a fost albumul „Drumuri paralele” (Electrecord, 1985) cu piese compuse de Victor Socaciu. S-a retras din muzică la sfârșitul anilor’80. Angela Ciochină a fost și o apreciată profesoară de canto. În 2007, după decesul tatălui ei, Angela Ciochină s-a reîntors în comuna natală Urecheni din județul Neamț. Ea suferea de ciroză hepatică[1] și a fost găsită moartă în locuința sa în dimineața zilei de marți 7 iulie 2015.

• 1960: Adrian Păduraru (n. 17 aprilie 1960 în Iași), este un actor de origine română. A jucat în numeroase producții cinematografice cum sunt: Declarație de dragoste” și “Extemporal la dirigenție”, regia Nicolae Corjos (1987) și Chirița în Iași, regia Mircea Drăgan (1988). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesoarei Sanda Manu, în anul 1984. Colegii săi de promoție au fost Carmen Trocan, Mioara Ifrim, Luminița Stoianovici, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Oana Pellea și Claudiu Istodor. Din clasa doamnei Olga Tudorache colegii săi au fost Carmen Tănase, Bogdan Gheorghiu, Carmen Ciorcilă, Marina Procopie, Radu Duda, Mihai Verbițchi, Patricia Grigoriu și Dan Bădărău.
  A debutat cu rolul Un soldat în piesa „Diavolul și bunul Dumnezeu” de J. P. Sartre, regia Silviu Purcărete, la Teatrul Mic, București. Pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași, secția Suceava, debutează cu rolul Domnul Gabor din „Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind. Adrian Păduraru are un copil pe care nu l-a recunoscut cu profesoara de muzică și soprana Silvia Lungeanu.^[1] Aceasta a mers în instanță pentru a încerca să demonstreze că tatăl copilului este Adrian Păduraru iar judecătorii i-au dat câștig de cauză. 

  PIESE DE TEATRU

  • Sganarel, Don Juan – Don Juan de Molière, regia: Irina Popescu Boieru – 1998;
  • Fratele – Roberto Zucco de Bernard Marie Koltes, regia: Alexander Hausvater – 1999;
  • Luigino – Mizerie si noblețe de Eduardo Scarpetta, regia: Irina Popescu Boieru – 2001;
  • Volodea – Circul Matteo de Adrian Lustig, regia: Dan Vasile – 2001;
  • Bogdan – Apus de soare dupa Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia: Eugen Todoran – 2004;
  • Peer Gynt – Peer Gynt de Henrik Ibsen, regia: Cristian Ioan – 2005

  FILMOGRAFIE

  • Misterele Bucureștilor (1983)
  • Prea cald pentru luna mai (1983)
  • Declarație de dragoste (1985) - Alexandru Bârsan
  • Cucoana Chirița, regia Mircea Drăgan – 1986;
  • Extemporal la dirigenție (1988) - Alexandru Bârsan
  • Chirița în Iași, regia Mircea Drăgan – 1988;
  • Secretul armei … secrete, regia Alexandru Tatos – 1988;
  • Momentul adevărului, regia Andrei Blaier – 1989;
  • Moartea unui artist, regia Horea Popescu – 1989;
  • Jusqu’a la morte, regia Lionel Epp (producție Atlantis Film, Alisee Film, Paris - M6) – 1998;
  • Journal intime, regia Christian Francois, (productie Atlantis Film, Alisee Film, Paris - M6) – 2000;
  • A (producție Atlantis Film, Alisee Film, Paris - M6) - 2002
  • Bună, ce faci? (2011) - profesorul
• 1964: György Györfi-Deák (n. 17 aprilie 1964, Timișoara) este un prozator SF, eseist și traducător maghiar din România. Este, de asemenea, un grafician, realizator de ilustrații și coperte, artist origami. György Györfi-Deák s-a născut la data de 17 aprilie 1964 în municipiul Timișoara. A absolvit cursurile Facultății de Fizică a Universității din Timișoara în 1988. Doi ani, a lucrat ca profesor de fizică în satul Drighiu, comuna Halmășd, județul Sălaj, de unde s-a transferat la Biblioteca Județeană "Ioniță Scipione Bădescu" din Zalău. În prezent, este bibliotecar la Biblioteca Orășenească Jibou. Între anii 1998-1999 a fost inspector de specialitate la Inspectoratul pentru Cultură Sălaj.
  Este căsătorit cu poeta Simone Györfi și au doi copii: Géza György (1995) și Gergely (1997).
  Semnează și cu pseudonimul Franciscus Georgius. Debut în revista școlară "Aurul negru" (Liceul Industrial Petrol Pitești, 1981). În studenție, a fost redactor la revista "Forum studențesc" (1985-1988) și președinte al cenaclului de literatură science-fiction "H. G. Wells" din Timișoara. Redactor la ziarul "Tineretul" (1990-1991), apoi la revistele culturale "Limes" (1998-2001) și "Caiete Silvane" (2005-2012) din Zalău.
  În perioada 1995-2004 a tehnoredactat "Fițuica", foaia elevilor de la Școala generală nr.1 din Jibou (azi Liceul tehnologic "Octavian Goga") și a editat suplimentele literare trimestriale ale Bibliotecii Orășenești Jibou, "Bilet de voie" și "Bilețel de voie" (1996-1999, transformat ulterior în sit).
  În anii școlari 2011-2012 și 2012-2013 a moderat activitățile Cercului literar al cadrelor didactice de la Casa Corpului Didactic din Zalău.
  Este prezent în mai multe antologii de SF. Povestirea sa „Părul auriu” a apărut în Întoarcere pe Planeta Albastră: avertisment ecologic (1989). Povestirea „Preț de o clipă, nemuritori...” a apărut în antologia La orizont, această constelație... (1990).
  Împreună cu Robert Lazu (coordonator) și Mihaela Cernăuți-Gorodețchi, este co-autor al primei lucrări românești de referință dedicate Pământului de Mijloc, Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien (Ed. Galaxia Gutenberg, 2007). Volumul de eseuri „Tolkien cel veșnic verde” a fost distins cu Premiul Colin 2014 pentru non-ficțiune.
  A publicat proză, traduceri și cronici de carte în mai multe periodice, tipărite sau on-line: Antarg (Pitești), Amfiteatru (București), ASTRA Dejeană (Dej), Autograf MJM (Craiova), CPSF Anticipația (București), Fantasya (Brăila), Helion (Timișoara), Jurnalul SF (București, Newsletter SF (București), Literra (Timișoara), Paradox (Timișoara), Pasager (Craiova), Prăvălia culturală (Craiova), Pro-Scris (Ploiești)), Sigma (Piatra Neamț), Telegraf (Piatra Neamț). De asemenea, este o prezență activă la diferite expoziții de grafică, pictură, colaj, origami etc. 

  Volume proprii (tipărite)

  • Enciclopedia lumii lui J. R. R. Tolkien (coordonator Robert Lazu), Editura Galaxia Gutenberg, 2007 (co-autor)
  • Curiozități sălăjene (publicistică), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2010.
  • Techergheli sălăjene (publicistică), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2013.
  • Trilogia franciscană (eseuri), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2014.
  • Însemnări sălăjene (caiet de lectură), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2015.

  Volume traduse

  • Camelia Burghele - Șapte zile în Țara Silvaniei/ Hét nap a Szilágyságban/ Seven days in the Land of Sylvania (în colaborare cu Simone Györfi), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2011. Ediția a II-a, 2015.
  • Haugh Béla - Isprăvile eroice ale Viteazului Háry János, ediție în format electronic, Jibou, 2015; ediția a doua, tipărită, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2018.

  Colaborări cu artiști BD

  • Sandu Florea, Două paloșe, Carusel nr.2 (scenarist)
  • Rusz Lívia, Doi ani de vacanță, Editura StudIS, Iași, 2010 (traducător)
  • Dodo Niță și Kiss Ferenc, Livia Rusz, o monografie, Editura MJM, Craiova, 2009.
  • Dodo Niță, Sandu Florea, o monografie, Editura LVS Crepuscul, Ploiești, 2012.
  • Rusz Lívia, Miskati intervine, Editura pionier press, Stockholm, 2013 (traducător)

  Cărți on-line

  • Istorii și isterii literare, Jibou, ediția I, 6 august 2004.
  • Lampa de veghe ediția I, Jibou, 14 februarie 2005; ediția a doua, Jibou, 8 august 2014.
  • Curiozități sălăjene, ediția I, Jibou, 16 aprilie 2005 (22 articole); ediția a II-a, Jibou, 16 aprilie 2010 (39 articole + foto).
  • Techergheli sălăjene.
  • Pre-Supunere (Trilogia franciscană 1).
  • Tolkien cel veșnic verde (Trilogia franciscană 2) - Premiul Colin 2014 pentru non-ficțiune.
  • Acumulatorul gelos și alte scrieri (Trilogia franciscană 3) - nominalizare la secțiunea eseu, RomConSF 2015.
  • Însemnări sălăjene ediția I, Jibou, 4 octombrie 2014.
  • Haugh Béla, Isprăvile eroice ale Viteazului Háry János.
  • Marea și eterna dragoste: științificțiuni și alte voioșii, ediția I, Jibou, 30 noiembrie 2015.
  • Fizica hârtiei, ediția I, Jibou, 24 aprilie 2017.
• 1969: Liliana Ciobanu (n. 17 aprilie 1969) este un deputat român, ales în 2012 din partea grupului parlamentar Democrat și Popular.
  În timpului mandatului a trecut la deputați neafiliați.
• 1974: Victoria Beckham, cântăreață britanică
• 1979: Igor Negrescu (n. 17 aprilie 1979, Chișinău) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal din Republica Moldova. Întreaga sa carieră de fotbalist Igor Negrescu a petrecut-o la FC Dacia Chișinău, jucând pe postul de fundaș.
  Din septembrie 2014 el este antrenor principal al clubului Dinamo-Auto Tiraspol.
  Deține Licență PRO UEFA de antrenor.
• 1985: Jo-Wilfried Tsonga, jucător francez de tenis de câmp
• 1986: Romain Grosjean, pilot francez de Formula 1
• 1991: Alexandra Oana Andrei (n. Gogoriță, pe 17 aprilie 1991, în Corabia) este o handbalistă din România care joacă pe postul de intermediar stânga pentru clubul CSM Slatina.
• 1996: Andrei Zapșa (n. 17 aprilie 1996, în Chișinău, Republica Moldova) este un profesor, scriitor și muzician din Republica Moldova. Andrei Zapșa s-a născut la 17 aprilie 1996, în Chișinău într-o familie de intelectuali. În anul 2012 absolvește ciclul gimnazial al Liceului Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău la profil muzical-coral, după care urmează până în 2016 Colegiul Financiar-Bancar din Chișinău. În 2018 absolvește Universitatea de Stat din Moldova obținând titlul de licențiat în științe politice. Activează în calitate de profesor de discipline economice la Colegiul Financiar-Bancar din Chișinău/Centrul de Excelență în Economie și Finanțe (2016-2019) și la Colegiul Național de Comerț al Academiei de Studii Economice din Moldova (2020-prezent). Debutează în 2015 cu Trilogia „Marea Bătălie”,^[2][3] pe care o lansează în anul 2016 cu un concert de muzică simfonică, unde are loc și premiera suitei orchestrale semnate de Andrei Zapșa.^[4][5]
  
  În anul 2017 publică nuvela „Calea spre Indonezia” (or. „Way to Indonesia”) pe care o lansează în orașul Surabaya, Republica Indonezia.^[6] În același timp, pe lîngă orchestra din Republica Moldova, fondează și dirijează o orchestră de muzică academică în orașul Makassar, aceasta fiind unica formație de acest gen de pe insula Sulawesi.^[7][8]
  Are o bogată activitate concertistică și de creație.^[11]În anul 2018 publică romanul „Nomadul. Chemarea lui Vodă”,^[9] care se clasează în finala „Open Eurasia”, organizat în cadrul Open Eurasian Literature Festival 2019, Bruxel, Ediția a VIII-a.^[10]
  La 8 februarie 2019 este decorat de Președintele Republicii Moldova cu Medalia „Mihai Eminescu”, pentru merite deosebite în activitatea de creație.  

  Andrei Zapșa
  Date personale
  Născut	17 aprilie 1996 Chișinău, Republica Moldova
  Naționalitate	Republica Moldova
  Cetățenie	Republica Moldova  România
  Ocupație	Scriitor, Muzician
  Activitate
  Premii	Medalia „Mihai Eminescu”

• 1998: Andra Gogan (nume la naștere Alexandra Gabriela Valentina Gogan; n. 17 aprilie 1998, Buzău, România) este o actriță, cântăreață, vlogger^[1] și voice-over română. Andra a intrat în Cartea Recordurilor împreună cu fratele său, Răzvan Gogan, pentru "Cel mai lung concert live susținut de un copil" (3 ore și 20 minute - 55 melodii) și „Cele mai multe CD-uri lansate de un copil (16 albume). Recordul a fost confirmat pe 15 septembrie 2009. Andra Gogan cântă de la vârsta de 3 ani, iar numele său este scris de două ori în Cartea Recordurilor.^[4]
  Printre proiectele la care a luat parte se numără producția Disney „Doctorița Plușica” și „Sofia Întâi” la care a dublat în limba română.^[5] În 2016 Andra a participat la emisiunea Românii au talent^[6][7] și a prezentat pe Neptun TV, emisiunea E vara ta!^[8]
  Andra a fost asistentă la emisiunea „Acces Direct”, pentru o scurtă perioadă de timp.^[9] În 2016 a lansat mini serialul „How to become popular at high school” pe canalul său de YouTube.  

  Andra Gogan
  Date personale
  Nume la naștere	Alexandra Gabriela Valentina Gogan
  Născută	17 aprilie 1998 (21 de ani) Buzău, România
  Părinți	Dana Gogan, Florin Gogan
  Frați și surori	Răzvan Gogan
  Cetățenie	România
  Ocupație	Cântăreața, voice-over, actrița, vlogger
  Activitate
  Instrument(e)	chitară

  * 1999: Andrea Miklos (n. 17 aprilie 1999, Cluj-Napoca, România) este o alergătoare română specializată pe proba de 400 metri.
• 1999: Mihaela Minciună (n. 17 aprilie 1999, în Corjova)^[1] este o handbalistă originară din Republica Moldova care joacă pentru clubul Juventude Amizade Convívio din Alcanena pe postul de intermediar dreapta. După naturalizarea în Portugalia, Minciună a fost convocată la echipa națională U19 a acestei țări și a participat la Campionatul European din 2017, desfășurat în Slovenia.