1. /9 APRILIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri

Evenimente

• 193 - Septimius Severus (n. 146- m. 211), este proclamat împărat la Carnuntum de către legiunile de la Dunăre, la vestea asasinării lui Pertinax și a alegerii lui Didius Iulianus.După moartea lui Didius Iulianus este recunoscut de senatul din Roma.

  

  Septimius Severus, bust din alabastru aflat la Muzeul Louvre – foto: ro.wikipedia.org

  Lucius Septimius Severus, cu numele întreg Lucius Septimius Severus Augustus, (n. 11 aprilie 146, la Leptis Magna, Africa – d. 4 februarie 211, la Eboracum, Britannia) a fost împărat roman din 9 aprilie 193 până în 211. Cu el a început accederea la putere a provincialilor având ascendență neromană și dinastia Severilor (193-235), al căror eponim este. Este singurul împărat născut în Provincia Africa. I-a ridicat pe doi fii ai săi, Caracalla și Geta, la rangul de auguști.

• 1241 - Armatele mongole inving forţele germane şi poloneze conduse de regele polonez Henryk al II-lea cel Pios, în batalia de la Liegnitz (Legnica) din Silezia.

  

  “Bătălia de la Liegnitz” -
  Imagine din secolul al XV-lea a bãtãliei – foto: ro.wikipedia.org

  Bătălia de la Liegnitz (în polonă Bitwa pod Legnicą, în germană Schlacht bei Liegnitz sau Schlacht bei Wahlstatt) a fost o bătǎlie între forțele mongole și forțele combinate europene (poloneze și germane) sub comanda ducelui silezian Henric al II-lea cel Pios, care a avut loc pe data de 9 aprilie 1241 lângă localitatea Liegnitz din Silezia.

  Această bǎtǎlie a avut loc cu două zile înaintea Bătăliei de la Mohi, care a deschis calea spre devastarea Regatului Ungariei de către tătari. În bătălia de la Liegnitz europenii au suferit o înfrângere majorǎ, lupta încheindu-se cu distrugerea aproape în întregime a forțelor europene, precum și cu decapitarea ducelui Sileziei, totodată regent al Poloniei. Invazia spre vest a forțelor tătare a fost însă oprită de moartea subită a marelui han tătar, deși tătarii au mai efectuat scurte incursiuni în Polonia în anii 1259, 1286 și 1287.

•  1413 - Henric al V-lea este încoronat rege al Angliei. Va ocupa tronul timp de nouă ani, domnia fiindu-i marcată de victoria de la Azincourt asupra francezilor, în timpul Războiului de 100 de ani.

  

  Henric al V-lea - foto: ro.wikipedia.org

  Henric al V-lea (9 august sau 16 septembrie 1387 – 31 august 1422) a fost regele Angliei între 1413 și 1422. Henric a fost fiul lui Henric al IV-lea Bolingbroke.

• 1454 - Se semnează Tratatul de la Lodi, Tratat încheiat între Veneția şi Milano, încheind războiul de succesiune pentru ducatul milanez în favoarea lui Francesco Sforza. Sforza a fost recunoscut drept conducător al ducatului, iar teritoriile din N Italiei au fost înapoiate Veneției (inclusiv Brescia şi Bergamo). Tratatul a prevăzut şi un pact defensiv reciproc pe 25 de ani, pentru a menține granițele existente, şi a fondat o ligă italiană. Tratatul a creat un echilibru de putere între Veneția, Milano, Napoli, Florența şi Statele Papale, marcând începutul unei perioade de 40 de ani de pace relativă.

• 1514 – A inceput Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja (9 aprilie – 15 iulie 1514)

  

  Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja (9 aprilie – 15 iulie 1514) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Războiul ţărănesc condus de Gheorghe Doja (9 aprilie – 15 iulie 1514) a fost una dintre cele mai mari răscoale din istoria teritoriului de azi al României. Datorită amplorii, a programului şi a consecinţelor sale, răscoala este considerată a fi fost un adevărat război ţărănesc. Se încadrează în frământările şi răscoalele ţărăneşti europene, cu aceleaşi caracteristici antifeudale, dar cu un program influenţat de situaţia locală.

• 1555 - A început pontificatul papei Marcel al II-lea (Marcello Cervini),

  

  Pope Marcellus II (6 May 1501 – 1 May 1555) – foto: en.wikipedia.org

  Papa Marcel al II-lea, (Marcello Cervini, n. 6 mai 1501 – d. 1 mai 1555) a fost al 222-lea papă al Bisericii Catolice A murit după numai 21 de zile de pontificat.

• 1682 - Robert Cavelier de la Salle descoperă vărsarea fluviului Mississippi si pune stapanire pentru Franța pe acest teritoriu din America de Nord, caruia ii pune numele de Louisiana, in onoarea regelui Ludovic al XIV lea.

  

  René-Robert Cavelier, Sieur de La Salle, or Robert de La Salle (November 22, 1643 – March 19, 1687) –  A 19th-century engraving of Cavelier de La Salle – foto: en.wikipedia.org

  

  Mississippi – foto: en.wikipedia.org

  Mississippi este unul din statele sudice ale Statelor Unite ale Americii, care a devenit cel de-al douăzecilea stat al Uniunii la 10 decembrie 1817. Numele statului provine de la numele fluviului Mississippi, care curge de-a lungul graniţei vestice a statului. Numele Mississippi, care semnifică “râu/fluviu mare”, provine fie din limba Ojibwe, una din limbile nativilor americani, sau dintr-una din limbile apropiate acesteia, Limba Algonquian. Numele de alint ale statului sunt Magnolia State (Statul magnoliei) sau Hospitality State (Statul ospitalităţii).

•  1721 - Un cutremur de pamant a provocat moartea a 250.000 de oameni in Persia.

• 1732 - Episcopul Ioan Inochentie Micu Clain (Klein) a adresat primul memoriu Curtii de la Viena, prin care a cerut respectarea drepturilor acordate clerului unit de diplomele leopoldine.

  

  Ioan Inocenţiu Micu-Klein – foto: ro.wikipedia.org

  Ioan Inocenţiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 1692, Sadu, Mărginimea Sibiului – d. 22 septembrie 1768, Roma) a fost episcop greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraş. În anul 1737 a mutat sediul episcopal la Blaj, unde a ridicat Catedrala „Sfânta Treime” şi mănăstirea cu acelaşi hram. Este considerat întemeietorul gândirii politice româneşti moderne

• 1850: La Teatrul Național din Iași a avut loc premiera comediei „Coana Chirița sau Două fete și–o neneacă", de Vasile Alecsandri.
• 1864 - În România este aprobată legea privind interzicerea cumulului de funcţii publice.

• 1865 - Războiul Civil American – Generalul Robert E. Lee predă armata Virginiei de Nord (26.765 trupe) generalului Ulysses S. Grant la Appomattox Courthouse, Virginia, fapt care duce la sfârșitul războiului început la 12 aprilie 1861.

  

  Lee’s surrender 1865. ‘Peace in Union.’ The surrender of General Lee to General Grant at Appomattox Court House, Virginia, 9 April 1865. Reproduction of a painting by Thomas Nast – foto: en.wikipedia.org

  Războiul Civil American, deseori denumit Războiul de secesiune (în engleză War of Secession), Războiul dintre state (în engleză War Between the States), sau Războiul dintre Nord și Sud a fost un conflict politic și militar de patru ani (1861–1865) dintre Uniunea sau Statele din Nord ale Statelor Unite ale Americii (care și-a păstrat neschimbată denumirea sa oficială adoptată cu ocazia scrierii Constituției SUA, Statele Unite ale Americii) și Statele din Sud ale acesteia, și anume șapte, mai apoi unsprezece state, care au părăsit pe rând Uniunea în 1860–1861, alcătuind entitatea statală federală denumită Statele Confederate ale Americii (în engleză Confederate States of America).

  În timpul alegerilor prezidențiale din anul 1860, Partidul Republican, în frunte cu Abraham Lincoln, a purtat o campanie politică împotriva expansiunii sclaviei în afara statelor în care aceasta exista deja. Victoria republicană în alegeri a avut ca rezultat declarația de secesiune din partea a șapte state din Sud, chiar înainte de învestitura lui Lincoln, care a avut loc la 4 martie 1861. Atât administrația aflată la finalul mandatului, cea a președintelui James Buchanan, cât și cea nouă, a președintelui ales, Abraham Lincoln, au respins secesiunea, privind-o ca pe un act de rebeliune.

  Ostilitățile au început la 12 aprilie 1861, când forțele confederate au atacat postul militar federal de la Fort Sumter, din Carolina de Sud. Lincoln a răspuns chemând o armată de voluntari din fiecare stat și ordonând mobilizarea generală, ceea ce a condus la declararea secesiunii a încă patru state sclavagiste din Sud. Ambele părți și-au constituit armate de război, iar Uniunea a preluat controlul statelor de graniță încă din prima perioadă a războiului și a efectuat o severă și eficientă blocadă navală de-a lungul întregului conflict.

  În septembrie 1862, Proclamația de emancipare a lui Lincoln a transformat desființarea sclaviei din Sud într-un scop al războiului și i-a determinat pe britanici să nu intervină. Comandantul confederat Robert E. Lee a repurtat câteva victorii pe frontul estic, dar în 1863 înaintarea sa spre nord a fost oprită la Gettysburg, iar pe frontul vestic Uniunea a preluat controlul râului Mississippi după Bătălia de la Vicksburg, separând Confederația în două.

  Avantajele materiale și numerice ale Nordului s-au concretizat în 1864 când Ulysses S. Grant a măcinat armata lui Lee în mai multe bătălii de uzură, iar generalul unionist William Sherman a ocupat orașul Atlanta, capitala statului Georgia, pentru ca apoi să se deplaseze spre Oceanul Atlantic. Rezistența Confederației s-a prăbușit după ce Lee s-a predat lui Grant la Appomattox pe 9 aprilie 1865.

  Războiul, care este conflagrația cu cele mai multe victime din istoria Statelor Unite, s-a soldat cu moartea a peste 620.000 de soldați, a unui număr de peste 325.000 de combatanți dați dispăruți și al unui număr nedeterminat de civili, a pus capăt sclaviei în Statele Unite, a restaurat Uniunea și a întărit rolul guvernului federal în cadrul acesteia. Aspectele sociale, politice, economice și rasiale ale războiului au marcat perioada de reconstrucție care a durat până în 1877 și au continuat să se manifeste și de-a lungul secolului al XX-lea.

• 1867 - Statele Unite ale Americii cumpară Alaska de la Rusia.

  

  Harta Statelor Unite cu statul Alaska indicat – foto: ro.wikipedia.org

  Rusia a vândut acest teritoriu pentru ca se afla într-o situație financiară dificilă și se temea ca-l va pierde într-un viitor conflict cu britanicii, cu care a luptat în Razboiul din Crimeea (1853-1856). Ceremonia de transfer a avut loc pe 18 octombrie 1867. Soldații ruși și americani au defilat în fața casei guvernatorului; steagul rus a fost coborat si steagul american a fost ridicat, în timp ce se trageau salve de artilerie.

• 1914: La Holborn Empire, Londra, a avut loc premiera primului film artistic color din lume – „The World, the Flesh and the Devil".

• 1916 - A avut loc, la Ateneul Roman din Bucuresti, prima auditie a Suitei a II-a de George Enescu.

  

  George Enescu - foto: ro.wikipedia.org

  George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni-Vârnav, Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român. Este considerat cel mai important muzician român.

• 1917 - Pe frontul de vest din Primul Război Mondial, a început Bătălia de la Arras (9 aprilie – 16 mai 1917) Parte a Frontului de vest din Primul Război Mondial.

  

  Battle of Arras (9 April – 16 May 1917) – Part of the Western Front of the First World War – British machine gunners fire on German aircraft near Arras – foto preluat de pe en.wikipedia.org

  Bătălia de la Arras a avut loc în timpul Primului Război Mondial, între 9 aprilie și 16 mai 1917, în apropierea orașului francez Arras. În urma bătăliei, care s-a purtat între trupele germane și trupele militare britanice, canadiene, neozeelandeze, australiene și din Newfoundland, aliații au reușit să ocupe înălțimea de lângă comuna Vimy din Franța de nord, ultima parte a bătăliei fiind numită în literatura engleză “Battle of Vimy Ridge“.

  Trupele germane erau compuse de 12 divizii de infanterie, sub comanda lui Ludwig von Falkenhausen, iar trupele aliaților erau constituite din 18 divizii de infanterie și 5 divizii de cavalerie, aflate sub comanda lui Edmund Allenby și Henry Horne. Pierderile umane de partea germană se ridică până la 120.000 – 130.000, iar aliații au suferit o pierdere de peste 150.000 de soldați.

• 1918 - (27 martie sv) Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti votează actul Unirii cu România.

  

  Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918 (stil vechi) – foto: istoria.md

  Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu România, declarația Sfatului Țării menționând că: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA„.

• 1918 - S-a reunit, la Roma, Congresul natiunilor asuprite din Austro-Ungaria, care a decis ca fiecare natiune componenta a imperiului sa se constituie in stat national sau sa se uneasca cu statul sau national.

• 1940: Al doilea război mondial: Germania invadează Danemarca și Norvegia.

• 1945 - AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL – Bătălia pentru Konigsberg (azi Kaliningrad) – La 8 aprilie 1945, Armata Roşie a cucerit, mai întâi, Fortul Friedrich Wilhelm III iar, mai târziu, Lehndorf. A tăiat legătura rutieră cu Pillau, lăsând oraşul Konigsberg izolat. Întrucât liniile de comunicaţie au fost rupte la Moditten, un grup de doar 17 soldaţi germani comandaţi de comandantul Oskar-Hubert Dennhardt au lansat un contraatac care au restabilit legăturile şi au provocat pierderi grele sovieticilor. Armata Roşie era însă de neoprit, armata a XI-a a Gărzii a traversat râul Preguel şi a realizat un cap de pod. Oraşul era distrus în proporţie de 90%.

  În ziua următoare, acelaşi grup a declanşat un contraatac la Moditten, provocând moartea a 200 de soldaţi sovietici. În acelaşi timp, restul garnizoanei Konigsberg a încercat o rupere a frontului pentru a ieşi spre Europa de Vest prin Pillau, dar a avut ca rezultat un masacru, mitralierele sovieticilor au ucis tot, fie militari sau civili. Rezistenţa finală a acelei zile a fost realizată din Castelul Konigsberg cu 150 de apărători, deşi a fost inutilă, deoarece au fost loviţi de salve de artilerie.

  Până la sfârşitul zilei, întregul oraş era sub ocupaţie sovietică, apărătorii Castelului Konigsberg predându-se cu mâinile ridicate. În acel moment, în oraş se aflau între 30.000 şi 35.000 de soldaţi, 15.000 de muncitori străini şi peste 100.000 de civili. Konigsberg, oraşul în care la 4 martie 1933, Adolf Hitler îşi transmitea, la radio mesajul triumfător, cădea în mâinile sovieticilor.

•  1948 - A avut loc Masacrul de la Deir Yassin.

  

  Deir Yassin astăzi, parte a Centrului de Sănătate Mintală Kfar Shaul, un spital de psihiatrie israelian – foto preluat de pe en.wikipedia.org

  Deir Yassin a fost un sat arab în apropiere de Ierusalim, pe drumul dinspre Tel Aviv. La 9 aprilie 1948 satul a fost cucerit în luptă de organizațiile militare eveiești extremiste și între 81 – 120 bărbați, femei și copii arabi au fost omorâți. 4 dintre evrei au murit în luptă și zeci evrei au fost răniți. Liderii evrei din Țara Israel l-au etichetat ca fiind o aberație a extremiștilor.

• 1959 - NASA a anunțat oficial terminarea selecției pentru primii astronauți. Printre ei, Alan Shepard – cel de-al cincilea om care a pășit pe Lună și John Glenn – primul american care a orbitat vreodată în jurul Pământului.

  

  Project Mercury Astronauts – foto: ro.wikipedia.org

•  1970 - A fost inaugurat Aeroportul Internațional București–Otopeni.

  

  Aeroportul Internațional Henri Coandă București (martie 2013) – foto: ro.wikipedia.org

  Aeroportul Internațional Henri Coandă este cel mai mare aeroport din România și unul dintre cele două aeroporturi importante din București (celălalt este Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu din cartierul Băneasa). Aeroportul Henri Coandă este situat în afara zonei urbane a Bucureștiului, în orașul Otopeni, județul Ilfov. În anul 2015 pe Aeroportul Henri Coandă au tranzitat 9.274.629 de pasageri. Numele aeroportului a fost 

• 1974 - A fost inaugurat stadionul de fotbal Steaua din Bucuresti.

  

  Stadionul Steaua - foto: ro.wikipedia.org

  Stadionul Steaua este un stadion de fotbal din București, aflat în proprietatea publică a statului și administrarea Clubului Sportiv al Armatei Steaua, inaugurat la 9 aprilie 1974, într-un meci între Steaua și OFK Belgrad (scorul a fost 2-2). Capacitatea oficială a stadionului a fost inițial de 30.000 locuri, dar în 1991, când au fost puse scaunele de plastic, aceasta a scăzut la 28.365. Stadionul a fost renovat în 1996. Pe lângă faptul că este stadionul oficial al echipei Steaua București, Stadionul Ghencea a găzduit anterior și echipa națională de fotbal a României.

• 1975 – A avut loc vizita oficială de stat a lui Nicolae Ceaușescu în Filipine.

• 1979 – A avut loc vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în Republica Gabon.

• 1989 - O demonstrație pașnică anti-sovietica in favoarea independenței Georgiei este dispersată in forta de către armata sovietica rezultând în 20 de decese și sute de raniti.

• 1990 - A fost beatificat de catre Papa Ioan Paul al II-lea,sfantul Juan Diego, indianul mexican caruia i-a aparut Fecioara de Guadalupe.

•  1991 - Georgia și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică.

  

  Localizarea Republicii Democrate Georgia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Georgia sau Republica Georgia, denumită uneori și Gruzia, este o țară în Europa Orientală. Delimitată la vest de Marea Neagră, la nord de Rusia, la sud de Turcia și Armenia, și la est de Azerbaidjan. Georgia ocupa un teritoriu de 69,700 km ², iar populația sa este de 4.3 milioane de locuitori. În prezent este membru al Organizației Națiunilor Unite, Consiliului Europei, Organizației Mondială a Comerțului, Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră, Comunitatea de Alegerea Democrat, și GUAM Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică. Țara dorește să adere la NATO și Uniunea Europeană.

• 1992 - Fostul conducător al statului Panama, Manuel Noriega, a fost condamnat pentru înşelătorie şi trafic de droguri la 30 de ani inchisoare.

• 1998 - La Chișinău, in fata Universitatii, a fost dezvelita o statuie a lui Mihai Eminescu. Initiativa a apartinut Uniunii “Vatra Romaneasca” si „Ligii pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni”.

• 1999: Președintele Boris Elțin cere Occidentului să nu împingă Rusia spre o implicare în conflictul iugoslav, pentru că acest lucru ar însemna declanșarea unui război european sau chiar mondial.
• 2001 – În cadrul reuniunii ministrilor de externe din tarile membre ale Uniunii Europene, la Luxemburg, UE si FYROM au semnat un Acord de Asociere si Stabilizare.

• 2002 - La Westminster Abbey au loc funeraliile reginei mamă Elizabeth a Marii Britanii.

  

  Elisabeth Bowes-Lyon – Portret de Richard Stone, 1986 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Elisabeth Bowes-Lyon (Elizabeth Angela Marguerite; 4 august 1900 – 30 martie 2002) a fost soția regelui George al VI-lea al Regatului Unit. După decesul soțului său, i s-a spus Regina Mamă Elisabeta pentru a evita confuzia cu fiica ei, Elisabeta a II-a. Înainte ca soțul ei să devină rege, din 1923 până în 1936, a purtat titlul de Ducesă de York.

  Născută într-o familie de nobili scoțieni, ea a devenit cunoscută în 1923, când s-a căsătorit cu Albert, duce de York, cel de al doilea fiu al Regelui George al V-lea și al Reginei Mary. În postura de ducesă de York, împreună cu soțul ei și cu cele două fiice ale lor, Elisabeta și Margaret, Elisabeta a întruchipat ideile tradiționale despre familie. Și-a asumat diverse îndatoriri publice și a fost supranumită „Ducesa Zâmbitoare”, datorită zâmbetului pe care îl afișa mereu în public.

  În 1936, soțul Elisabetei a devenit pe neașteptate rege după ce cumnatul ei, Edward al VIII-lea, a abdicat pentru a se căsători cu americanca divorțată Wallis Simpson. Elisabeta, în calitate de regină, l-a însoțit pe soțul său în călătorii diplomatice în Franța și în Statele Unite ale Americii, în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, a oferit sprijin moral publicului britanic. Recunoscând rolul ei ca instrument de propagandă, Adolf Hitler a descris-o pe Elisabeta ca fiind „cea mai periculoasă femeie din Europa”. În urma războiului, sănătatea soțului ei s-a deteriorat, Elisabeta rămânând văduvă la vârsta de 51 de ani.

  La moartea soacrei ei, Regina Mary, în 1953, fiica ei cea mare, Regina Elisabeta a II-a, avea doar 25 de ani, astfel că Regina Mamă Elisabeta a devenit practic capul familiei. De-a lungul anilor, și-a păstrat popularitatea, chiar și atunci când alți membri ai familiei regale au fost implicați în scandaluri. A fost foarte activă până la doar câteva luni înainte de moartea sa, la vârsta de 101 de ani, la șapte săptămâni după moartea celei mai tinere dintre cele două fiice ale sale, Prințesa Margaret.

• 2004 - Presedintele algerian, Abdelaziz Bouteflika, a fost reales in urma primului tur al alegerilor prezidentiale desfasurat la 8 aprilie, cu 83,49% dintre sufragii.

  

  Abdelaziz Bouteflika – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Abdelaziz Bouteflika (n. 2 martie 1937 în Oujda în Maroc) este un om politic din Algeria. Acesta este al cincilea președinte al Republicii Populare Democrate din Algeria începând cu data de 27 aprilie 1999. Înalt funcționar de profesie, este ales deputat în Tlemcen în 1962 și reales în 1964.

  A fost ministru al Tineretului, Sportului și Turismului în primul guvern Ahmed Ben Bella, din septembrie 1962 până în septembrie 1963. Apoi îndeplinește funcția de ministru al Afacerilor Externe din septembrie 1963 până în martie 1979, în cele trei guverne Ahmed Ben Bella și în cele patru guverne Houari Boumedienne.

  În 1974 Bouteflika a fost președinte al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite în 1974. Din martie 1979 până în iulie 1980 el a devenit ministru consilier al Președintelui Republicii în guvernul Abdelghani I.

  Candidat independent, Abdelaziz Bouteflika a câștigat alegerile prezidențiale din 1999 cu 73,8% din voturi și a devenit al cincilea președinte al Republicii Algeriene Democrate și Populare pe 27 aprilie 1999 și ministru al Apărării pe 5 mai 2003. El a fost reales la primul tur de scrutin în alegerile prezidențiale din 2004 cu 85 % din voturi, iar în 2009 cu 90,2%.

  La alegerile din 2009 este candidatul Frontului de Eliberare Națională (FLN), în cadrul căruia este președintele de onoare din 28 ianuarie 2005. Numit candidat FLN pentru alegerile prezidențiale din 2014, el a fost reales pentru un al patrulea mandat cu 81.53 % din voturi

• 2004: A fost răsturnată cea mai importantă statuie a fostului lider irakian, Saddam Hussein în centrul Bagdadului.

• 2005 - În Marea Britanie, ls Windsor’s Guildhall, Prințul de Wales se căsătorește cu Camilla Parker Bowles printr-o ceremonie civilă.

  

  Mostenitorul Coroanei britanice, Charles – print de Wales, si Camilla Parker Bowles, viitoare ducesa de Cornwall, s-au casatorit civil la primaria din Windsor, eveniment urmat de o ceremonie religioasa de binecuvantare la capela castelului St. George din Windsor. Nunta a avut loc sambata, 9 aprilie, cu o zi intarziere fata de data programata, pentru ca printul Charles a trebuit sa fie prezent la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea. Întors de la Vatican, mostenitorul coroanei britanice si-a oficializat relatia cu iubita sa, Camilla Parker Bowles, dupa 34 de ani de asteptare. Ceremonia a fost simpla si deloc fastuoasa, contrastand cu stralucirea mariajului printului cu lady Diana Spencer, in 1981.

• 2005 - Un monument reprezentandu-l pe Papa Ioan Paul al II-lea a fost inaugurat la cimitirul Rakowicki din Cracovia (sudul Poloniei), unde sunt inmormantati parintii Papei, Emilia si Karol Wojtyla, si fratele mai mare al acestuia, Edmund.
•  2006 - Capsula spațială rusă de pe naveta Soiuz, avandu-i la bord pe primul turist spatial – brazilianul Marcos Pontes, precum si pe astronautul american William MacArthur, si pe cosmonautul rus Valeri Tokarev, de pe Statia Spatiala Internationala (ISS), a aterizat in stepa Kazahstanului.
• 2009: La Tbilisi, Georgia, peste 60.000 de oameni protestează împotriva guvernului lui Miheil Saakașvili.
• 2019 - Ceremonia de deschidere a Campionatelor Europene de Lupte de la București, după 40 de ani de la ultima ediție a Campionatelor Europene găzduite de România.

NAȘTERI

Charles Baudelaire, poet francez

• 1283: Regina Margareta I a Scoției (d. 1290)
• 1757: Wojciech Romuald Bogusławski (n. 9 aprilie 1757, Glinno, lîngă Poznań - d. 23 iulie 1829, Varșovia) a fost un actor polonez, regizor de teatru, dramaturg, pedagog, traducător și cîntăreț de operă. Între anii 1762 și 1770 a studiat în Varșovia. Între anii 1783 și 1784 a fost directorul trupei „Actorii naționali” în Varșovia. În 1785, la Vilnius, a format un teatru care a prezentat spectacole în Polonia, Galiția și în guberniile de vest ale Rusiei. Această experiență a contribuit la constituirea Teatrului național polonez. Din 1789, revenit în Varșovia a condus din nou trupa „Actorii naționali", punând în scenă opere ale dramaturgilor străini (W. Shakespeare, Molière, Beaumarchais, G. E. Lessing), polonezi (J. Niemcewicz), precum și piese proprii („Henryk VI na łowach” - Henric al VI-lea la vănătoare), 1792) și altele. W. Bogusławski a fost și întemeietor al Teatrului de operă. A jucat și a cântat în opere cu dăruire și talent. 

  Wojciech Bogusławski
  Date personale
  Nume la naștere	Войцех Ромуальд Богуславский
  Născut	9 aprilie 1757[1][2][3][4][4][5][6][7]  Poznań, Polonia
  Decedat	23 iulie 1829 (72 de ani)[1][2][3][4][4][5][6][7]  Varșovia, Polonia Congresului[8][9]
  Înmormântat	cimitirul Powązki[*]
  Copii	Stanisław Bogusławski[*]
  Cetățenie	Imperiul Rus  Uniunea Polono-Lituaniană
  Ocupație	traducător dramaturg profesor de muzică[*] profesor universitar[*] actor de teatru[*] profesor regizor[*] cântăreț scriitor regizor de teatru

• 1806: Isambard Kingdom Brunel, inginer englez, membru al Royal Society (d. 1859)

• 1821 - S-a născut Charles Baudelaire, poet francez (d. 1867)

  

  Charles Baudelaire – foto: ro.wikipedia.org

  Charles-Pierre Baudelaire (n. 9 aprilie 1821, Paris – d. 31 august 1867) a fost un poet francez, a cărui originalitate continuă să-i provoace atât pe cititorii săi, cât și pe comentatorii operei sale. Este considerat poetul care a revoluționat întreaga lirică franceză și europeană prin originalitatea volumului său controversat Les Fleurs du Mal („Florile răului”). A avut o influență puternică asupra viziunilor poetice ale autorilor de mai târziu.

• 1830: Eadweard J. Muybridge (n. 9 aprilie 1830 – d. 8 mai 1904) a fost un fotograf englez - american, cunoscut mai ales pentru dezvoltarea tehnicii fotografierii cu aparate de fotografiat multiple, menite a capta mișcarea și apoi a o prezenta sub formă animată, cu un aparat inventat de el însuși, zoopraxiscopul, înaintea inventării aparatelor de filmat cu bandă de celuloid. Muybridge s-a nascut Edward James Muggeridge în Kingston upon Thames, Anglia. Se crede că fotograful și-ar fi schimbat prenumele pentru ca ortografierea acestuia să coincidă cu cea a regelui Edward, King Eadweard, așa cum este scris pe piatra dedicată încoronării acestuia, care a fost ridicată din nou ca monument în Kingston în anul 1850. Deși nu a folosit prenumele schimbat decât în anii 1870, pionierul cinematografiei și-a schimbat numele de familie în Muygridge în timpul carierei sale timpurii din San Francisco, schimbându-l din nou în Muybridge imediat după ce dobândise oareceva faimă ca fotograf. În 1872, fostul guvernator al statului California, Leland Stanford, om de afaceri și deținător de cai de curse, a avut un cuvânt de spus într-una din dezbaterile foarte populare ale timpului respectiv, dacă toate picioarele unui cal sunt la un anumit moment dat în aer sau nu. Stanford era convins că răspunsul la întrebare era da și și-a promis lui însuși va demonstra afirmația sa științific. Cunoscând realizările fotografice ale lui Muybridge, Stanford l-a angajat pe acesta ca să facă demonstrația fotografică de rigoare.^[2]
  Muybridge a reușit in 1877 sa probeze, cu un singur negativ fotografic reprezentând galopul armăsarului Occident al lui Stanford, afirmațiile privind existența momentului în care toate picioarele calului sunt în aer, cu amendamentul că în acel moment membrele calului sunt în flexie, și nu în extensie cum se credea (și cum fuseseră reprezentate pictural). Ulterior, relația celor doi oameni va deveni una stabilă (Stanford l-a sprijinit financiar pe tot parcursul procesului în care Muybridge a fost acuzat de omucidere - vezi mai jos), până în anul 1882, când Muybridge va fi ofensat de nefolosirea fotografiilor sale într-o carte publicată de Stanford. 
  Bizon american (numit curent "buffalo") în galop - animație realizată folosind un grup de fotografii realizate de Eadweard Muybridge
  În 1874, pe vremea când încă locuia în zona San Francisco Bay Area, Muybridge a aflat că soția sa avea un amant, Harry Larkyns. În ziua de 17 octombrie 1874, se pare că l-ar vizitat pe acesta și după ce i-ar fi spus foarte politicos, "Bună seara, domnule. Mă numesc Muybridge și iată răspunsul la scrisoarea pe care ați trimis-o soției mele." – l-a împușcat pe Larkyns cu o pușcă.^[3]
  În final, după un proces care a durat destul de mult, Muybridge a fost achitat de acuzația de omucidere.
  Acest episod din viața lui Muybridge constituie subiectul unei opere, Fotograful, The Photographer, scrisă în 1982 de Philip Glass, conținând extrase înregistrate în timpul procesului, respectiv extrase din scrisorile lui Muybridge adresate soției sale. 

  Eadweard Muybridge
  Date personale
  Născut	9 aprilie 1830 Kingston upon Thames, Anglia
  Decedat	8 mai 1904 (74 de ani) Kingston upon Thames, Anglia
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer de prostată)
  Naționalitate	britanic
  Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei  Regatul Unit  SUA
  Ocupație	fotograf
  Activitate
  Cauza decesului	cancer de prostată
  Premii	National Inventors Hall of Fame[*] Animarea galopului unui cal după un set de fotografii realizate de Muybridge. Evidenţa problemei galopului unui cal, Muybridge -- The Horse in Motion.

• 1835: Leopold al II-lea (franceză Léopold Louis Philippe Marie Victor, neerlandeză Leopold Lodewijk Filips Maria Victor) (9 aprilie 1835 – 17 decembrie 1909) a fost al doilea rege al belgienilor. Născut la Bruxelles, al doilea fiu (însă cel mai mare fiu supraviețuitor) al regelui Leopold I și a reginei Louise-Marie de Orléans, i-a succedat tatălui său la tron la 17 decembrie 1865. A rămas în istorie datorită masacrării a peste 10 milioane de africani din Congo. 
  Leopold, 1844
  

  Tricileta lui Leopold al II-lea, Muzeul Cinquantenaire, Bruxelles, Belgia.
  Leopold a fost fratele împărătesei Carlota a Mexicului și verișor primar al reginei Victoria.
  Leopold al II-lea s-a căsătorit cu Marie Henriette, o adolescentă arhiducesă de Austria, la 22 august 1853, la Bruxelles. A fost o căsnicie nefericită, tânăra Marie Henriette a declarat la trei săptămâni după căsătorie: "Dacă Dumnezeu vrea să-mi îndeplinească rugăciunile nu mă va lăsa multă vreme în viață". O va înșela și o va neglija toată viața. În cele din urmă, regina se retrage din viața de la Curte și se instalează într-o vilă, unde își va găsi sfârșitul la 19 septembrie 1902.
  Leopold al II-lea s-a logodit religios cu cinci zile înainte să moară cu Blanche Delacroix (născută la București), o prostituată, logodnă fără valabilitate conform legislației belgiene. Ceremonia a fost condusă de preotul din Laeken Cooreman^[3]
  La 15 noiembrie 1902, anarhistul italian Gennaro Rubino a încercat să-l asasineze pe Leopold, care călărea într-un cortegiu regal de la o ceremonie în memoria soției sale recent decedată, Marie Henriette. După ce Leopold a trecut, Rubino a tras trei focuri spre rege însă a ratat iar Rubino a fost imediat arestat.
  A murit la Laeken la 17 decembrie 1909 și a fost înmormântat în cripta regală de la Biserica Maicii Domnului de la Laeken din Bruxelles. A fost succedat de nepotul său, Albert, fiul fratelui său Philippe. Leopold al II-lea a avut patru copii cu regina Marie Henriette:
  • Louise-Marie Amélie născută la Bruxelles la 18 februarie 1858, decedată la Wiesbaden la 1 martie 1924. S-a căsătorit cu Prințul Philipp de Saxa-Coburg și Gotha.
  • Léopold Ferdinand Elie Victor Albert Marie, conte de Hainaut, mai târziu Duce de Brabant, născut la Laeken la 12 iunie 1859, decedat la Laeken la 22 ianuarie 1869 la vârsta de 9 ani, de pneumonie, după ce a căzut într-un iaz.
  • Stéphanie Clotilde Louise Herminie Marie Charlotte născută la Laken la 11 mai 1864, decedată în Ungaria la 23 august 1945. S-a căsătorit (1) cu Prințul Moștenitor Rudolf de Austria și cu (2) Elemér Edmund Graf Lónyay de Nagy-Lónya et Vásáros-Namény
  • Clémentine născută la Laken la 30 iulie 1872, decedată la Nice, Franța la 8 martie 1955. S-a căsătorit cu Prințul Napoléon Victor Jérôme Frédéric Bonaparte
  Leopold al II-lea a fost de asemenea tatăl a doi copii nelegitimi cu Blanche Delacroix, mai târziu adoptați în 1910 de al doilea soț al lui Delacroix, Antoine Durrieux:^[4]
  • Lucien Philippe Marie Antoine (9 februarie 1906 – 1984), duce de Tervuren^[4]
  • Philippe Henri Marie François (16 octombrie 1907 – 21 august 1914), conte de Ravenstein.  
    Copii mutilați în Congo.
    În 1876, Leopold al II-lea organizează o asociație internațională africană (AIA) ca un paravan pentru proiectul său privat pentru a exploata bogățiile din Africa Centrală (cauciuc și fildeș). În 1879, sub patronajul lui Leopold, Henry Morton Stanley intră în concurență cu exploratorul francez Pierre Savorgnan de Brazza pentru dobândirea drepturilor în regiunea Congo. În următorii cinci ani, Stanley a lucrat la construirea unui drum de la fluviul inferior la Stanley Pool (acum Pool Malebo), unde râul devine navigabil, pentru a deschide Congo inferior exploatării intensive.
    Leopold al II-lea i-a comandat lui Stanley să obțină "contracte" de exploatare a terenurilor de către Asociația Internațională Congo (AIC). Prin aceste contracte, aceste teritorii ar fi declarate "state libere" de către AIA, și ar avea suveranitate deplină în teritoriile colonizate.
    La Conferința de la Berlin din februarie 1885, reprezentanții a 14 națiuni europene și a Statelor Unite, i-au dăruit lui Leopold al II-lea, prin asociația pe care o crease în acest scop, suveranitatea asupra Statului Independent Congo, un teritoriu imens, de 76 de ori mai mare decât Belgia, "pentru a deschide comerțului acel teritoriu, pentru a aboli sclavia și pentru a-i creștina pe sălbatici". La Conferință n-a participat nici o țară africană.
    Într-o expediție între 1884 și 1885, expediționarii trimiși de Leopold al II-lea au străbătut o bună parte din nordul și centrul statului Congo, împărțind bucăți de sticlă colorată și de pânză prin 450 de sate și cătune africane și punându-i să „semneze“ contracte prin care conducătorii și șefii locali, care habar n-aveau ce semnează, cedau proprietatea pământurilor lor Asociației Internaționale Congo și se angajau să furnizeze oameni care să execute toate lucrările publice - drumuri, poduri, depozite -, hamali pentru transportarea materialelor, și forță de muncă pentru extragerea cauciucului, hrana zilierilor, funcționarilor, soldaților și polițiștilor care aveau să le invadeze teritoriile.
    

    Ultimul portret al regelui Leopold al II-lea
    Spre deosebire de alte colonizări, în Congo n-a existat nici un fel de rezistență. Pedepsele pentru cei care nu furnizau cantitatea minimă de latex impusă erau brutale. De la biciuiri, mutilarea mâinilor și picioarelor – mai întâi erau mutilați copiii și femeile, apoi chiar lucrătorii – până la exterminarea satelor întregi, când respectivele comunități nu-și îndeplineau obligațiile.
    De asemenea, variola și bolile au devastat populația.^[5] Prin anul 1896, boala somnului a ucis până la 5.000 de africani, în satul Lukolela pe râul Congo. Cifrele de mortalitate au fost colectate prin eforturile lui Roger Casement, care a găsit, de exemplu, numai 600 de supraviețuitori ai bolii în Lukolela în 1903.^[6]
    La începutul anilor 1900, rapoarte de exploatare scandaloase și încălcări ale drepturilor omului au condus la proteste internaționale. Campania care a examinat regimul lui Leopold a fost condusă de diplomatul britanic Roger Casement și fostul funcționar de transport maritim E.D. Morel și a devenit prima mișcare a drepturilor omului.
    În cele din urmă, în 1908, Parlamentul belgian a obligat pe rege să cedeze Statul Independent Congo statului belgian. Leopold al II-lea este încă o figură controversată în Republica Democrată Congo. După independență, statuia sa din capitala Kinshasa a fost îndepărtată.
    În 2005, ministrul congolez de cultură a decis restabilirea statuii, subliniind sentimentul de progres eliberator care a marcat începutul statului liber și argumentând că oamenii ar trebui să vadă aspectele pozitive ale regelui, precum și cele negative; la câteva ore după ce statuia înaltă de șase metri a fost ridicată în mijlocul unui sens giratoriu în centrul capitalei, ea a fost luată din nou fără explicații.
    Adam Hochschild, autor al cărții King Leopold’s Ghosts susține că "scopul lui Leopold a fost să extragă cât mai multă bogăție din acest teritoriu. Un miliard de dolari au fost strânși în 23 de ani prin munca forțată a majorității populației masculine. Femeile au fost violate și între 8 și 10 milioane de congolezi au murit.".
    În 2010, la aniversarea a 50 de ani de independență a R.D.Congo, regele Belgiei, Albert al II-lea, a participat la aniversare alături de mai mulți lideri africani, însă monarhul belgian nu a ținut discursuri în timpul vizitei în fosta colonie pentru a evita orice asociere cu discursul fratelui său din 1960, în care acesta saluta „geniul” colonialismului belgian. 

    Leopold al II-lea
    Date personale
    Născut	9 aprilie 1835 Bruxelles, Belgia
    Decedat	17 decembrie 1909 (74 de ani) Laeken, Belgia
    Înmormântat	Church of Our Lady of Laeken[*]
    Cauza decesului	hemoragie cerebrală[*]
    Părinți	Leopold I al Belgiei Louise-Marie a Franței
    Frați și surori	Charlotte a Belgiei Prințul Filip, Conte de Flandra Louis-Philippe
    Căsătorit cu	Marie Henriette de Austria
    Copii	Louise Marie, Prințesă Kohary Prințul Leopold, Duce de Brabant Stéphanie, Prințesă Moștenitoare a Austriei Clémentine, Prințesă Napoléon
    Cetățenie	Belgia
    Religie	Biserica Catolică
    Ocupație	monarh
    Apartenență nobiliară
    Titluri	duce
    Familie nobiliară	Casa de Saxa-Coburg și Gotha
    Rege al Belgiei
    Domnie	17 decembrie 1865 – 17 decembrie 1909
    Predecesor	Leopold I
    Succesor	Albert I

• 1855: Josef „Pepi” Hellmesberger Jr. (n. 9 aprilie 1855, Viena, Imperiul Austriac^[7] – d. 26 aprilie 1907, Viena, Austro-Ungaria^[8]) a fost un compozitor, violonist și dirijor austriac.
  Hellmesberger a fost fiul violonistului și dirijorului Joseph Hellmesberger Sr. (1828-1893), care a fost primul său profesor. Printre familia sa de muzicieni notabili se numără: bunicul, Georg Hellmesberger Sr. (1800-1873); unchiul, Georg Hellmesberger Jr. (1830-1852); și fratele său, Ferdinand Hellmesberger (1863–1940).
  În 1875 Hellmesberger a uuu
  
  devenit membru al cvartetului Hellmesberger al tatălui său, în timp ce în 1887 a devenit lider. În 1878 Hellmesberger a devenit violonist solo al Capelei de la Viena și profesor la Conservatorul din Viena. În 1890 a fost primul hofkapellmeister la Opera de la Curtea de la Viena, iar din 1901 până în 1903 a fost dirijor principal al Filarmonicii de la Viena.
  În 1904 și 1905 a fost Kapellmeister la Stuttgarter Hoftheater
  Compozițiile sale includ 22 de operete, 6 balete, muzică dance și lieder.
  Hellmesberger a murit din cauza insuficienței renale, la Viena, la 52 de ani. 

  Joseph Hellmesberger jr.
  Joseph Hellmesberger jr.
  Date personale
  Născut	9 aprilie 1855[1][2][3][4][5][6]  Viena, Imperiul Austriac[7]
  Decedat	26 aprilie 1907 (52 de ani)[1][2][3][4][5][6]  Viena, Austro-Ungaria[8]
  Înmormântat	Cimitirul Hietzinger[*]
  Părinți	Joseph Hellmesberger[*]
  Frați și surori	Ferdinand Hellmesberger[*]
  Cetățenie	Austro-Ungaria
  Ocupație	dirijor compozitor violonist muzicolog[*] concertmaster[*]
  Activitate
  Gen muzical	operă
  Instrument(e)	vioară

• 1859: Alexandru Bădărău, politician și publicist român (d. 1927)
• 1865: Erich Friedrich Wilhelm Ludendorff (n. 9 aprilie 1865 – d. 20 decembrie 1937) a fost un ofițer în armata germană, activ în timpul Primului Război Mondial, învingător în bătălia de la Liège, și, alături de Paul von Hindenburg, învingător în bătălia de la Tannenberg. Între 1916-1918 a avut o influență puternică și pe plan politic, fiind un fel de "cancelar tainic" (din umbră), al Germaniei. A fost contra unei rezoluții de pace a parlamentului german, contra capitulării necondiționate a Germaniei și contra condițiilor de pace impuse de președintele american Wilson, astfel că la 28 octombrie 1918 a fost destituit din funcția de comandă de către împăratul Wilhelm al II-lea. Ludendorf susținea ideea că „armele germane” sunt invincibile. După război el a devenit un idol al multor naționaliști germani, a participat în 1923 la puciul lui Hitler din München. A susținut, după 1926, în cadrul dreptei politice germane, o puternică luptă publicistică (propagandă) contra celor care (comuniști/marxiști, iezuiți, evrei), după părerea sa, cauzaseră pierderea războiului (Primul Război Mondial) și condițiile grele de pace impuse Germaniei.
  În 1935, Adolf Hitler l-a vizitat fără înștiințare de ziua sa și i-a propus să fie ridicat la rangul de feldmareșal. Acesta nu a acceptat.  

  Erich Friedrich Wilhelm Ludendorff
  Generalul Erich Ludendorff
  Date personale
  Născut	9 aprilie 1865[1][2][3][4][5][6][7][8]  Kruszewnia[*], Polonia
  Decedat	20 decembrie 1937 (72 de ani)[1][9][2][3][4][5][6][7][8]  München, Germania Nazistă[10]
  Înmormântat	Bavaria
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer de ficat[*])
  Căsătorit cu	Mathilde Ludendorff[*] (din 1926)
  Cetățenie	Imperiul German[*]
  Ocupație	politician ofițer autobiograf[*]
  Activitate
  A luptat pentru	Imperiul German (1883-1918)  Republica de la Weimar (1918-1933)  Germania Nazistă (1933-1937)
  Ramura	Armata Germană
  Ani de serviciu	1883-1918
  Gradul	General de Infanterie
  Bătălii / Războaie	Primul război mondial
  Decorații și distincții
  Decorații	Crucea de Fier Pour le Mérite Ordinul Militar al lui Maximilian Iosif Crucea Meritului Militar

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 1872: Léon Blum, politician, prim-ministru al Franței (d. 1950)
• 1882: Frederic Francisc al IV-lea, Mare Duce de Mecklenburg (d. 1946)

•  1894 - S-a născut scriitorul român Camil Petrescu; (d. 1957).

  

  Camil Petrescu - foto: ro.wikipedia.org

  Camil Petrescu (n. 22 aprilie 1894 – d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern.

• 1898 - S-a născut Paul Robeson, cântăreţ american şi activist pentru drepturile populatiei de culoare; (d. 1976).

  

  Paul Leroy Robeson (April 9, 1898 – January 23, 1976) – foto: en.wikipedia.org

• 1903: Ward Bond (9 aprilie 1903 - 5 noiembrie 1960)^[1] a fost un actor american. A apărut în peste 200 de filme artistice și în serialul TV Wagon Train. 

  FILMOGRAFIE

  23 de filme cu John Wayne

  • 1959 Rio Bravo, regia Howard Hawks
  • 1957 The Wings of Eagles
  • 1956 The Searchers
  • 1955 Rookie of the Year (TV drama)
  • 1953 Hondo
  • 1952 Omul liniștit
  • 1951 Operation Pacific
  • 1948 Fort Apache
  • 1948 3 Godfathers
  • 1945 They Were Expendable
  • 1945 Dakota
  • 1944 Tall in the Saddle
  • 1941 A Man Betrayed
  • 1941 The Shepherd of the Hills
  • 1940 The Long Voyage Home
  • 1936 Conflict
  • 1933 College Coach
  • 1931 Maker of Men
  • 1930 The Big Trail
  • 1930 Born Reckless
  • 1930 The Lone Star Ranger
  • 1929 Salute
  • 1929 Words and Music

  Filmografie selectivă

  • 1929 Words and Music bit part
  • 1929 Salute
  • 1930 The Big Trail
  • 1931 Arrowsmith (nemenționat)
  • 1932 Virtue
  • 1932 Flesh nemenționat
  • 1933 Lady for a Day nemenționat
  • 1933 Wild Boys of the Road nemenționat
  • 1934 Whirlpool
  • 1934 Frontier Marshal
  • 1934 Broadway Bill
  • 1934 S-a întâmplat într-o noapte (It Happened One Night) nemenționat
  • 1934 The Fighting Ranger
  • 1935 Black Fury
  • 1935 Little Big Shot
  • 1935 The Headline Woman
  • 1936 Conflict
  • 1936 Without Orders
  • 1936 Boulder Dam (1936) nemenționat
  • 1936 The Leathernecks Have Landed
  • 1937 Topper nemenționat
  • 1937 Mountain Music nemenționat
  • 1937 Souls at Sea nemenționat
  • 1938 Leopardul Suzanei (Bringing Up Baby), regia Howard Hawks nemenționat
  • 1938 The Amazing Dr. Clitterhouse
  • 1938 Hawaii Calls
  • 1938 You Can't Take It with You nemenționat
  • 1938 Going Places nemenționat
  • 1939 The Girl from Mexico
  • 1939 They Made Me a Criminal
  • 1939 Mr. Moto in Danger Island nemenționat
  • 1939 The Oklahoma Kid
  • 1939 Dodge City
  • 1939 Young Mr. Lincoln
  • 1939 Frontier Marshal
  • 1939 Heaven with a Barbed Wire Fence
  • 1939 Drums Along the Mohawk
  • 1939 Pe aripile vântului (Gone with the Wind), regia Victor Fleming
  • 1940 The Grapes of Wrath
  • 1940 Virginia City
  • 1940 The Mortal Storm
  • 1940 The Long Voyage Home
  • 1940 Kit Carson
  • 1941 Tobacco Road
  • 1941 A Man Betrayed
  • 1941 Sergeant York
  • 1941 The Shepherd of the Hills
  • 1941 Manpower
  • 1941 Șoimul maltez (The Maltese Falcon), regia John Huston
  • 1942 Ten Gentlemen from West Point
  • 1942 The Falcon Takes Over
  • 1942 Gentleman Jim, regia Raoul Walsh
  • 1943 Slightly Dangerous
  • 1943 A Guy Named Joe
  • 1944 The Sullivans, renamed The Fighting Sullivans
  • 1944 Tall in the Saddle
  • 1945 Dakota
  • 1945 They Were Expendable
  • 1946 Draga mea Clementina (My Darling Clementine)
  • 1946 O viață minunată (It's a Wonderful Life), regia Frank Capra
  • 1947 Unconquered
  • 1947 The Fugitive
  • 1948 Fort Apache
  • 1948 The Time of Your Life
  • 1948 Tap Roots
  • 1948 Joan of Arc
  • 1948 3 Godfathers
  • 1950 Kiss Tomorrow Goodbye
  • 1950 Wagon Master
  • 1950 Riding High
  • 1951 Operation Pacific
  • 1951 Only the Valiant
  • 1952 Hellgate
  • 1952 On Dangerous Ground
  • 1952 Omul liniștit (The Quiet Man), regia John Ford
  • 1953 Blowing Wild
  • 1953 Hondo
  • 1954 Johnny Chitară (Johnny Guitar), regia Nicholas Ray
  • 1955 The Long Gray Line
  • 1955 Mister Roberts
  • 1955 A Man Alone
  • 1956 The Searchers
  • 1957 The Halliday Brand
  • 1957 The Wings of Eagles
  • 1957 China Doll
  • 1959 Rio Bravo, regia Howard Hawks  
    Jump to navigationJump to search

• Ward Bond
  Ward Bond în Operation Pacific (1951)
  Date personale
  Nume la naștere	Wardell Edwin Bond
  Născut	9 aprilie 1903 Benkelman, Nebraska
  Decedat	5 noiembrie 1960 (57 de ani) Dallas, Texas
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
  Căsătorit cu	Mary Louise May (m.1954–1960; moartea sa) Doris Sellers Childs (m.1936–1944; divorțați)
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	actor actor de personaj[*] actor de film actor de televiziune[*]
  Activitate
  Alma mater	Universitatea Californiei de Sud[*]
  Ani de activitate	1929–1960
  Prezență online
  Internet Movie Database
  Modifică date / text

  

  Ward Bond în A Guy Named Joe (1943)1905: William Fullbright, politician american, fondatorul programului școlar cei poartă numele (d. 1995)1908: Victor Vasarely (Vásárhelyi), pictor maghiar stabilit la Paris (d. 1997)
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  

• 1905 - S-a născut William Fullbright, politician american, fondatorul programului școlar cei poartă numele; (d. 1995).

  

  J William Fulbright  – foto preluat de pe en.wikipedia.org

  James William Fulbright (n. 9 aprilie 1905 – d. 9 februarie 1995) a fost un politician american, fondatorul programului școlar cei poartă numele.

• 1918: Ervin Abádi (Aharon Abadi) (n. 9 aprilie 1918, Budapesta; d. 3 mai 1979, Tel-Aviv) a fost un scriitor, romancier, redactor și grafician maghiar de origine evreiască, stabilit din 1950 în Israel, care a scris în limbile maghiară și ebraică. 

  Ervin Abádi
  Ervin Abádi
  Date personale
  Născut	9 aprilie 1918  Budapesta, Austro-Ungaria
  Decedat	3 mai 1979 (61 de ani)[1]  Ramat Gan, Israel
  Cetățenie	Israel
  Ocupație	scriitor grafician[*] ilustrator[*]
  Activitate
  Domiciliu	Ramat Gan
  Alma mater	Universitatea de Artă Moholy-Nagy[*]

• 1918: Jørn Utzon, AC^⁠(d)[2] (n. 9 aprilie 1918,^[3] Copenhaga, Danemarca^[4][5] – d. 29 noiembrie 2008,^[6][3] Helsingør, Danemarca^[1]) a fost un arhitect danez. Utzon este în primul rând cunoscut pentru proiectarea clădirii Operei din Sydney (în original, Sydney Opera House), Australia, care a devenit în 2007 parte a Patrimoniului UNESCO. Utzon s-a născut în Copenhaga ca fiu al unui inginer naval și a crescut în Danemarca. Începând cu 1937 a studiat arhitectura la Universitatea din Copenhaga, lucrând ulterior pentru celebrii arhitecți Alvar Aalto și Frank Lloyd Wright. În 1950, și-a deschis propriul său birou de arhitectură în Copenhaga. În 1957, cu totul neașteptat, întrucât era prima sa lucrare propusă în afara Danemarcei și a spațiului scandinav, Utzon a câștigat competiția pentru proiectarea Operei din Sydney, Sydney Opera House. Desenele pe care Uzon le-a trimis depășeau criteriile minimale cerute, fiind aproape un adevărat proiect. Unul dintre arbitrii concursului, arhitectul american de origine finlandeză Eero Saarinen, a declarat că a recunoscut imediat "geniul" arhitectului și al proiectului, fiind pentru el absolut singura opțiune de ales dintre toate lucrările primite. Prin contrast, Ludwig Mies van der Rohe i-a întors efectiv spatele lui Utzon, când acesta i-a fost prezentat.
  

  Machetă din holul Operei din Sydney, demostrând îmbinarea "cochiliilor" într-o sferă.
  În cadrul vieții sale profesionale, Utzon a adus puțin câte puțin diferite schimbări conceptului său original. Spre exemplu, structurile de forma unor cochilii, care acoperă cele două holuri au fost reproiectate devenind din eliptice secțiuni sferice cu diferite raze de curbură și mărimi. Conform arhitectului, designul actual a fost inspirat de simpla cojire a unei portocale. De fapt, cele 14 forme curbate de tipul unor cochilii, dacă sunt combinate, formează o sferă completă.
  În ciuda planurilor spectaculoase pe care arhitectul danez le-a avut pentru interiorul acestor holuri, Utzon nu a fost lăsat să le realizeze din motive ce țin strict de politicianismul australian al anilor ' 60. La alegerile statului New South Wales din anul 1965, guvernul liberal al Sir Robert William Askin^⁠(d) a fost ales și Utzon a intrat imediat în conflict cu Ministrul lucrărilor publice, Davis Hughes^⁠(d). Încercând să taie continuu din costurile proiectului, a cărui valoare totală fusese anterior masiv sub-evaluată (vedeți articolul recent a lui Bent Flyvbjerg), Hughes a început să inspecteze agresiv proiectul lui Utzon, orarul și costurile de realizare ale diferitelor segmente ale clădirii. Apoi a oprit toate plățile către Utzon, forțându-l pe acesta să demisioneze din funcția de arhitect-șef al proiectului în februarie 1966. Aceste lucruri fiind cu mult peste capacitatea lui de înțelegere și acceptare, Jørn Utzon a părăsit Australia, nemaiîntorcându-se niciodată la "locul crimei".
  

  Imagine a Central Busineess District al orașului Sydney, având în prim plan Sydney Opera House.
  După multe întâmplări, în final, The Sydney Opera House a fost terminată și inaugurată oficial de regina Elizabeth II, în calitatea ei de Regină a Australiei^⁠(d). Arhitectul nu a fost invitat la ceremonie și nici măcar numele său nu a fost pomenit. 

  Proiecte majore realizate

  

  Majlis al-Umma, clădirea Ansamblului Național din Kuwait.
• Turn de apă în Svaneke, Bornholm, Danemarca, 1949 - 1951
• Casa arhitectului, Hellebæk^⁠(d), Danemarca, 1950 - 1952  

  Proiecte majore nerealizate

  • Liceu în Helsingør, Denemarca, 1958 - 1962
  • Propria casă a arhitectului, Bayview, Sydney, Australia, 1963 - 1965
  • Muzeu dedicat artistului Asger Jorn, Silkeborg, Danemarca, 1963
  • Teatru, Zürich, Elveția, 1964 - 1970
  • Teatrul Jeita, Liban, 1968
  • Stadion, Jeddah, Arabia Saudită, 1969  

    Jørn Utzon
    The Sydney Opera House, noaptea
    Date personale
    Născut	9 aprilie 1918 Copenhaga, Danemarca
    Decedat	29 noiembrie 2008 Helsingør, Danemarca[1]
    Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
    Copii	Jan Utzon[*] Kim Utzon[*] Lin Utzon[*]
    Naționalitate	Danez
    Cetățenie	Danemarca
    Ocupație	arhitect
    Activitate
    Alma Mater	Academia Regală Daneză de Arte Frumoase[*]
    Clădiri semnificative	Opera din Sydney Casa arhitectului, Hellebæk⁠(d), Danemarca Melli Bank, Teheran, Iran National Assembly⁠(d), Kuwait City, Kuwait
    Proiecte semnificative	Muzeu al artistului Asger Jorn, Silkeborg, Danemarca Teatru, Zürich, Elveția Teatrul Jeita, Liban,
    Design semnificativ	Sydney Opera House The Sydney Opera House

• 1924: Francisc Munteanu (n. 9 aprilie 1924,^[1][2] Vețel, Hunedoara, România^[2] – d. 13 aprilie 1993,^[1] București, România^[3]) a fost un scriitor, regizor și scenarist de film român.
  Artistul a decedat în anul 1993 și a fost incinerat. 

  FILMOGRAFIE

  Ca regizor

  • Valurile Dunării (1959) - regizor secund
  • Soldați fără uniformă (1960)
  • Drum nou (1961) (partea „Lada cu zestre”)
  • Cerul n-are gratii (1962)
  • La vârsta dragostei (1963)
  • La patru pași de infinit (1964)
  • Dincolo de barieră (1965)
  • Cerul începe la etajul III (1967)
  • Tunelul (1967)
  • Cîntecele mării (1971)
  • Sfînta Tereza și diavolii (1972)
  • Pistruiatul (1973)
  • Roșcovanul (1976)
  • Melodii, melodii (1978)
  • Detașamentul „Concordia” (1980)
  • Un petic de cer (1983)
  • Zbor periculos (1984)
  • Vară sentimentală (1986)
  • Duminică în familie (1988)

  Ca scenarist

  • Valurile Dunării (1959)
  • Camera albă (1964)
  • La patru pași de infinit (1964)
  • Dincolo de barieră (1965)
  • Cerul începe la etajul III (1967)
  • Tunelul (1967)
  • Cîntecele mării (1971)
  • Dragostea începe vineri (1972)
  • Sfînta Tereza și diavolii (1972)
  • Pistruiatul (1973) - serial TV
  • Evadarea (1975)
  • Zile fierbinți (1975)
  • Roșcovanul (1976)
  • Melodii, melodii (1978)
  • Detașamentul „Concordia” (1980)
  • Ana și hoțul (1981)
  • Pruncul, petrolul și ardelenii (1981) - după o idee a lui Titus Popovici
  • Buletin de București (1983)
  • Un petic de cer (1984)
  • Căsătorie cu repetiție (1985)
  • Pădurea de fagi (1987)
  • Coroana de foc (1990)

  OPERA LITERARĂ]

  • Mecanicul și alți oameni de azi (schițe), București, 1951 (în colab. cu Titus Popovici);
  • Lenta, București, 1954 (ed. revăzută, 1956; trad. sârbă, București, 1955; trad. rusă, Moscova, 1958);
  • În orașul de pe Mureș (roman), București, 1954 (ed. II, 1957; ed. revăzută, 1971; trad. maghiară, București, 1956; trad. germană, București, 1958);
  • Ciocîrlia, București, 1955 (trad. maghiară, Budapesta, 1959);
  • Scrisoarea, București, 1955;
  • A venit un om (nuvele), București, 1956 (ed. II, 1972);
  • Statuile nu rîd niciodată (roman), București, 1957 (ed. II, 1959; ed. III, 1962; ed. revăzută, 1971; trad. maghiară, București, 1959; trad. rusă, Moscova, 1962);
  • Fericitul negustor (roman), București, 1957;
  • Hotel Tristețe, București, 1957 (trad. rusă, Moscova, 1959);
  • Cerul începe la etajul 3, București, 1958 (trad. germană, București, 1964);
  • Nuvele, București, 1959;
  • Lenta, nuvele și povestiri, București, 1961;
  • Terra di Siena, București, 1962 (trad. maghiară, București, 1962; trad. rusă, Moscova, 1963);
  • Prietenul meu Adam, București, 1962;
  • Hotel Tristețe și alte povestiri, București, 1965;
  • Reîntoarcerea (roman), București, 1967;
  • Profesorul de muzică. Nuvele de ieri și de azi, București, 1968;
  • Încotro? (roman), București, 1970;
  • Testamentul și alte povestiri, București, 1972;
  • Strada semaforului, Cluj-Napoca, 1972;
  • Pistruiatul (roman), București, 1976 (ed. II, 1981; trad. maghiară, București, 1979);
  • Dacă toți copacii ar fi la fel (roman), București, 1977;
  • Roșcovanul (roman), București, 1979;
  • Profesorul de muzică (nuvele), București, 1979;
  • Hoțul (roman), București, 1980;
  • Povestiri de război, București, 1980;
  • Oameni, fapte, amintiri, București, 1981;
  • Filiera Prahova (roman), București, 1982;
  • Patru zile fierbinți (roman), București, 1983;
  • Dincolo de ziduri (roman), București, 1983;
  • Cocorii zboară fără busolă (roman), București, 1984;
  • Oameni, fapte, amintiri (vol. II), București, 1985;
  • Prințesa din Sega (roman), București, 1985;
  • Barajul (roman), București, 1986;
  • Sonată în re major, București, 1987;
  • Scrisori din Calea Lactee (roman), București, 1989;
  • Cont secret (roman), Bucuresti, Odeon, 1993;  

    Francisc Munteanu
    Date personale
    Născut	9 aprilie 1924[1][2]  Vețel, Hunedoara, România[2]
    Decedat	13 aprilie 1993 (69 de ani)[1]  București, România[3]
    Cetățenie	România
    Ocupație	regizor de film scenarist scriitor

• 1926 - S-a născut Hugh Hefner, fondatorul revistei Playboy.

  

  Hugh Hefner – foto: en.wikipedia.org

  Hugh Marston Hefner (n. 9 aprilie 1926) este un publicist american, fondator și director de creație al Playboy Enterprises.

  

  Hefner pozând cu Karissa Shannon, Dasha Astafieva și Kristina Shannon pentru cea de-a 55-a petrecere de aniversare a Playboy, pe One Sunset, West Hollywood, CA din 12 decembrie 2008 – foto: ro.wikipedia.org

• 1931: Myriam Marbé, pianistă română (d. 1997)
• 1933: Laurențiu Moldovan (n. 9 aprilie 1933, Gherla, România – d. 6 iulie 2008, Reșița, România) a fost un pilot român care a avut participări la toate genurile de curse: raliuri, viteză în coastă, viteză pe circuit.^[1] A fost cunoscut în sportul auto cu numele Lențiu. A debutat în automobilism în anul 1967.

• 1933 - S-a născut actorul francez Jean-Paul Belmondo.

  Jean-Paul Belmondo (n. 9 aprilie 1933) cunoscut și ca Bébel, este un actor de film și de teatru, cascador și producător francez. De la sfârșitul anilor 1950, Bolmondo a fost un actor aparținând noului val în care se afirmă răsunător cu partitura din filmul Cu sufletul la gură. De la mijlocul anilor 1960, a fost timp de două decenii ca și actor de comedie și un agil erou de filme de acțiune, unul dintre starurile de succes ale cinematografiei europene.

• 1938: Viktor Stepanovici Cernomîrdin (în rusă Виктор Степанович Черномырдин; n. 9 aprilie 1938 – d. 3 noiembrie 2010^[1]) a fost un inginer și om politic rus, care a îndeplinit funcțiile de prim-ministru al Federației Ruse (14 decembrie 1992 - 23 martie 1998), prim-ministru interimar (23 august - 11 septembrie 1998) și viceprim-ministru al Rusiei (mai-decembrie 1992).
  Victor Cernomîrdin, fost ministru al Industrie gazelor al Uniunii Sovietice și a creat compania Gazprom. El numea economia Rusiei "Gospodărie națională". Uniunea Sovietică s-a destrămat, dar ramura de gaz a industriei sovietice nu. Ca urmare a liberalizării prețurilor, întreprinderile rusești au fost vândute pe nimic și au dat faliment, dar întreprinderile din industria gazului au rămas în proprietatea statului, servind binelui comun.
  Înainte de a începe aplicarea reformelor, Cernomîrdin și-a trimis subalternii în Occident, în Germania și în Italia din dorința de a fi în pas cu evoluția tehnologiei și pentru a crea un sistem care să nu poată fi distrus. În 1989, Cernomîrdin susține ideea transformării Ministerului Industriei Gazelor într-un concern de stat. Acest aspect a fost dezbătut în prezidiul Consiliului de Miniștri al URSS, consiliu care nu mai avea de trăit decât doi ani. URSS și-a încetat existența în decembrie 1991, ca și toate ministerele sale, dar Gazprom continuă să existe și azi. Viktor Stepanovici Cernomîrdin s-a născut la 9 aprilie 1938 în satul Cherny Otrog (raionul Saraktashsky, Regiunea Orenburg). Părinții - Stepan Markovici și Marfa Petrovna Cernomîrdin - provin de la cazaci. În familie erau cinci copii: Nikolai, Alexandr, Natalia, Victor și Ecaterina.
  După absolvirea Școlii profesionale nr. 1 din or. Orsk în 1957, a început cariera profesională în cadrul Uzinei de prelucrare a petrolului din Orsc, în calitate de lăcătuș.
  După terminarea serviciului militar în Forțele aeriene, a revenit la uzină unde a lucrat ca mecanic și operator, apoi ca șef al instalației tehnologice. 
  Decembrie 2003. Victor Stepanovici și Valentina Fedorovna Cernomîrdin.
  Soția - Cernomîrdin (Șepeleva) Valentina Fiodorovna. Născută la 6 iulie 1938 în orașul Orsk, regiunea Orenburg. S-a căsătorit cu Victor Cernomîrdin în 1961. Îi plăceau dansurile rusești, cântecele rusești și ucrainene, în anii 2001-2005 le-a înregistrat împreună cu ansamblul "Colțul Rusiei", sub conducerea lui V. Nesterenko, pe două discuri - "Cântă Valentina Fedorovna Cernomirdin" și "Cântece pentru soț, copii și nepoți...".^[2][3]
  Valentina Cernomîrdin a murit pe 12 martie 2010^[4], a fost îngropat la cimitirul Novodevichy din Moscova^[5][6]. Victor Stepanovici și Valentina Fiodorovna au doi fii - Vitalie și Andrei, patru nepoți - Maria, Andrei, Anastasia, Victor și strănepotul - Dumitru.  

  ACTIVITATE POLITICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

  • 1982 - vice-ministru al Industriei gazelor din URSS
  • 1983 - șef al Asociației Industriale "Tyumengazprom"
  • 1985-1989 - ministru al Industriei gazelor din URSS
  • 1984-1989 - deputat în Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice
  • 1985-1990 - deputat în Sovietul Suprem al RSFSR
  • 1986-1990 - Membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice
  • 1989-1992 - Președinte al Companiei „Gazprom”
  • 30 mai 1992 - Vice prim-ministru al Federației Ruse (responsabil de complexul de combustibil și energie).^[7]
  • 14 decembrie 1992 - Prim-ministru al Consiliului de miniștri al Federației Ruse^[8]
  • 23 decembrie 1992 - Prim-ministru al Guvernului Federației Ruse ^[9]
  • 14 decembrie 1992-26 mai 1998 - membru permanent al Consiliului de Securitate al Federației Ruse.^[10]
  • mai 1995 - a fost ales președinte al Mișcării social-politice „Casa noastră - Rusia" («Наш Дом — Росси́я»)
  • 14 aprilie 1999 - a fost numit reprezentant special al președintelui Federației Ruse pentru rezolvarea situației din Republica Federală Iugoslavia.^[11]
  • 1995—2000 — lider al лидер Mișcării social-politice „Casa noastră - Rusia" («Наш дом — Россия»).
  • 1999-2001 - a fost deputat în Duma de Stat a Adunării Federale a Rusiei din partea Districtului autonom Iamalia-Neneția.
  • 1999-2000 - Președinte al Consiliului de Administrație al „SA Gazprom”.
  • 21 mai 2001-11 iunie 2009 - a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al Federației Ruse în Ucraina^[12]
  • 11 iunie 2009 - președintele Federației Ruse, Dmitri Medvedev, l-a numit pe Viktor Cernomîrdin Consilier al președintelui Federației Ruse, îndeplinând, în același timp, funcția de Reprezentant Special al Președintelui Federației Ruse pentru cooperarea economică cu statele membre ale Comunității Statelor Independente.  

    Viktor Cernomîrdin Виктор Черномырдин
    Date personale
    Nume la naștere	Viktor Stepanovici Cernomîrdin
    Născut	9 aprilie 1938 Ceornîi Otrog, regiunea Orenburg, RSFS Rusă, URSS
    Decedat	3 noiembrie 2010 (72 de ani) Moscova, Rusia
    Înmormântat	Cimitirul Novodevicii[*]
    Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
    Căsătorit cu	Valentina Cernomîrdina (d. 2010)
    Copii	Andrei Vitali
    Cetățenie	Rusia  URSS
    Religie	Ortodox
    Ocupație	politician diplomat economist om de afaceri
    Prim-ministru al Rusiei
    În funcție 23 august 1998 – 11 septembrie 1998 interimar
    Președinte	Boris Elțin
    Precedat de	Serghei Kirienko
    Succedat de	Evgheni Primakov
    În funcție 14 decembrie 1992 – 23 martie 1998
    Președinte	Boris Elțin
    Precedat de	Egor Gaidar
    Succedat de	Serghei Kirienko
    Viceprim-ministru al Rusiei
    În funcție 30 mai 1992 – 14 decembrie 1992
    Președinte	Boris Elțin
    Prim-ministru	Boris Elțin Egor Gaidar (interimar)
    Ministru al Industriei Gazului al Uniunii Sovietice
    În funcție 13 februarie 1985 – 17 iulie 1989
    Precedat de	Vasili Dinkov
    Succedat de	funcție desființată
    Premii	Ordinul Revoluției din Octombrie[*] Order "For Merit to the Fatherland" I class[*] Ordinul În Slujba Patriei, gradul 2[*] Order "For Merit to the Fatherland" III class[*] Ordinul de Merit pentru Patrie, Gradul IV[*] Ordinul Steagul Roșu al Muncii Ordinul Insigna de Onoare[*] Ordinul Prieteniei[*] Medal "In Commemoration of the 1000th Anniversary of Kazan"[*] ...mai multe...
    Partid politic	Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (1961–1991) Independent (1991–1995) Casa Noastră – Rusia (1995–2001) Rusia Unită (2001–2010)
    Alma mater	Samara State Technical University[*] Moscow State Open University[*]

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 1941: Ingo Glass (n. 9 aprilie 1941, Timișoara) este un sculptor și scriitor de limba germană, șvab originar din Banat, România.
  Este considerat un reprezentant al artei concrete și avangardist printre transavangardiști. Ultima sa lucrare figurativă a fost executată în 1966, când a terminat facultatea, mai precis lucrarea de diplomă.^[1]
  Ingo Glass este unul dintre fondatorii Muzeului de Artă Vizuală din Galați. 
În România
În perioada 1954-1960 a urmat cursuri de sculptură la Școala populară de artă, la clasa profesoarei Prof. Elisabeth Popper, care studiase la Viena cu Oskar Hanak. Tot în 1960 a luat bacalaureatul la Liceul nr. 1 din Lugoj.^[3]
În 1967 a absolvit Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj (actuala Universitate de Artă și Design), la casa lui Artur Vetro.
În perioada 1967-1971 a fost consilier științific al Muzeului de Artă Contemporană din Galați,
În perioada 1972-1973 a fost asistent la Institutul de Arte Plastice N. Grigorescu din București.
În perioada 1976-1978 a fost consilier artistic la Casa de Cultură Friedrich Schiller din București.
În 1978 a inițiat și organizat prima expoziție națională a artiștilor plastici germani din România.
În anul 1979 a dat un interviu ziarului "Financial Times", cu titlul "Ceauseșcu - acolo unde dispare carnea". Imediat, Glass a fost chemat la Securitate și i s-a pus în vedere că are două săptămâni la dispoziție ca să părăsească România, renunțând la tot ce avea în țară: locuință, obiecte, cetățenie. Prin urmare, în anul 1979 a emigrat și s-a stabilit în Germania, la München.

În Germania

Ajuns în Germania, în 1979 a și fost cooptat ca membru în juriul primei expoziții „Münchner Künstler“ (Artiști münchenezi), organizate în galeria Primăriei München.
Din 1980 a fost angajat custode al muzeului orășenesc Üblacker-Häusl din München.
Apoi, în 1983 a fost numit organizator al expozițiilor organizate de secția de cultură a Primăriei München și manager al atelierului de artă din Lothringer Straße din München. În același an, a inițiat și organizat în Landshut și Pforzheim prima expoziție „Artiști bănățeni în Republica Federală Germania”. Tot din 1983 a fost membru al conducerii Asociației „Esslinger Künstlergilde”, filiala din Bavaria.
În perioada 1983-1993 a fost membru al Comisiei de expoziții a organizației profesionale a artiștilor de arte vizuale din München și Oberbayern.
În 1993 și-a dat doctoratul cu tema „Constantin Brancusi und sein Einfluß in der Skulptur des 20. Jahrhunderts” (Constantin Brâncuși și influența sa asupra sculpturii secolului XX).  

LUCRĂRI DE SCULPTURĂ MAJORE, DESTINATE SPATIULUI PUBLIC

• Sculptură, 1969, Universitatea din Galați;
• Obiect spațial, 1971, Hotel din Târgoviște;
• Relief mural, 1974, Tel Aviv;
• Construcție gotică, 1975, Arcus-Covasna;
• Structură monumentală, 1980, Oberhausen;
• Deschidere, monument ridicat în 1991 în Timișoara, pe Calea Martirilor, ce are inscripționate numele fiecăreia dintre cele 43 de persoane ale căror trupuri neînsuflețite au fost furate din Spitalul Județean, în noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, și arse în Crematoriul din București, pentru a li se șterge orice urmă. ^[4]
• Uvertură gotică, 1982, Alter Botanischer Garten, München;
• Pozitiv-negativ, 1993, Südstahl-Mertingen.
• DADA de la Moinești, un monument realizat în spirit Dada cu ocazia centenarului nașterii lui Tristan Tzara (1996), de 25 m lungime, 2,6 m lățime, 10 m înălțime, cântărind 120 t, o combinație de oțel cu beton, amplasat pe șoseaua Moinești-Bacău. Monumentul DADA de la Moinești-România s-a putut ridica cu sprijinul financiar – decisiv – al unei Fundații elvețiene. ^[5]
• Hommage a Vasarely, o sculptură futuristă din metal colorat, donată în 7 mai 2003 noului "Parc de sculptură" din Timișoara. ^[6]

EXPOZIȚII PERSONALE

• 1964 la Casa Universitarilor, Cluj;
• 1968 la Muzeul de Artă Modernă și Contemporană, Galați;
• 1980 la Galerie Glaub, Köln;
• 1982 la Stadtmuseum, München
• 1986 la München.
• 2007 Grundformen und Grundfarben im Raum în galeria Emilia Suciu din Ettlingen

SCRIERI

• Constantin Brâncuși Und Sein Einfluss Auf Die Skulptur Des 20. Jahrhunderts, Editura Vinea, ISBN 9739294197 (973-9294-19-7)
• Coautor la Enciclopedia în 6 volume care reunește informații privind circa 2500 de artiști plastici din München și Oberbayern.  

  Ingo Glass
  Date personale
  Născut	9 aprilie 1941 (78 de ani) Timișoara, România
  Naționalitate	România
  Cetățenie	Germania
  Ocupație	sculptor, scriitor de limba germană
  Activitate
  Educație	Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj
  Reprezentant	Artă concretă, avangardist

• 1941: Mihai Ielenicz (n. 9 aprilie 1941 la București - d. 20 aprilie 2017, în Iordania) a fost un renumit geograf și geomorfolog român. A fost profesor universitar și decan la Facultatea de Geologie-Geografie din cadrul Universității din București și președinte al Societății de Geografie. Activitatea sa științifică a inclus un spectru larg de preocupări din domeniul geografiei fizice și geomorfologiei (relieful României, geneza, evoluția și regionalizărea sa), materializate în peste 200 de articole științifice și peste 25 de volume de specialitate. A studiat Munții Buzăului, Dognecei, Măcin, Grohotiș, bazinele văilor Slănic de Buzău, Amaradia etc. A fost distins cu premiul „Gh. Murgoci” al Academiei Române și premiul „Grigore Cobălcescu” al Academiei Române. S-a născut la 9 aprilie 1941 la București. A absolvit Facultatea de Geologie și Geografie a Universității din București în perioada 1959-1964. La aceeași instituție a parcurs toate treptele ierarhiei didactice: preparator (1964-1967), asistent (1967-1982), lector (1982-1990), conferențiar (1990-1993), profesor universitar (din 1993) la Facultatea de Geografie. În 1978 susține teza de doctorat "Munții din bazinul Buzăului – studiu geomorfologic" sub îndrumarea prof. dr. doc. Grigore Posea, publicată sub titlul "Munții Buzău – Ciucaș, studiu de geomorfologie" (1984).^[1][2]
  Profesorul Mihai Ielenicz a fost prodecan (1992-1996; 2004-2008) și decan (1996-2004) a Facultății de Geografie, Universitatea din București și director adjunct al stațiunii geografice Orșova (între 1986-1990). A fost mentorul a numeroase generații de geografi, îndrumătorul unor geografi, cercetători științifici, cadre didactice preuniversitare și universitare. Profesorul Mihai Ielenicz a fost vicepreședinte al Comitetului Național de Geografie, membru în Biroul Societății Geografie din România, președintele Societății de Geografie din România, membru în Biroul Asociației Geomorfologilor din România și membru al Institutului Biografic American (din 1998).^[1][2][5]
  A fost membru și președinte în diferite comisii ale Ministerului Educației și Cercetării: președinte al Comitetului Național de Programe pentru Învățământul preuniversitar, președinte al Olimpiadelor Naționale de Geografice, membru al Consiliului Național de Evaluare Academică - CNEEA; membru al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare - CNATDCU. ^[1][2][5]
  A fost redactor la revistele geografice Analele Universității din București, Terra , Studii și comunicări de geografie, Revue Roumaine de Géographie, Analele Universității „Spiru Haret”, Analele Universității „Valahia” din Târgoviște, Revista Geopolitica, coeditor al Buletinului Societății de Geografie din România. 
  Munții Dognecei au fost studiați de Ielenicz
  Profesorul Mihai Ielenicz a avut o contribuție importantă la organizarea și dezvoltarea geografiei românești. Activitatea sa științifică a inclus un spectru larg de preocupări din domeniul geografiei fizice, geografiei mediului și geografiei teoretice (mediu geografic, mediu antropic și antropizat, peisaj și tipuri de peisaj, regiune și zonă geografică, zonare, regionare și tipizare), , geomorfologiei (geomorfologie regională, climatică, glaciară și periglaciară, fluviatilă, litorală, relieful României, procese geomorfologice actuale, cartografiere geomorfologică, morfodinamica actuală, hărțile geomorfologice generale), geografiei turismului (analiza potențialului turistic al României, potențialul turistic și valorificarea lui la nivelul regional în masivele Buzău, Baiu, Penteleu și stațiunile climaterice Tușnad, Slănic); geografiei regionale (câmpiile României și Delta Dunării, dealurile și podișurile României, Subcarpații României, Munții Ciucaș, Munții Buzăului, Munții Banatului etc.), cartografierei geografice (legende detaliate pentru cartarea alunecărilor de teren, procesele morfodinamice). ^[1][2][4][5]
  A participat, în calitate de membru al echipei de cercetare sau director de proiect, la peste 66 proiecte de cercetare finanțate de Academia Română, Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Banca Mondială. Activitatea științifică și didactică a lui Mihai Ielenicz s-a materializate prin peste 200 de articole științifice publicate în țară și în străinătate, cursuri universitare, peste 25 de volume de specialitate, concepute ca singur autor și în colaborare, mai mult de 50 contracte de cercetare cu diverși beneficiari, hărți murale, la care se adaugă 21 lucrări de popularizare (cărți, articole, hărți). Printre ele se remarcă:^{[1][2][6][5][7]}
  • Geografia fizică generală (compendiu), 1992-1993;
  • Munții Baiului, 1985;
  • Munții Buzău – Ciucaș, studiu de geomorfologie, 1984;
  • Tușnad, 1989;
  • Mijloace foto în geografie - curs, 1989;
  • Geografie generală, 1999;
  • Dealurile și podișurile României, 1999;
  • România. Mică enciclopedie, 2000;
  • Cetatea de piatră a Carpaților, 1969;
  • Probleme de geomorfologia României, 1969;
  • Geomorfologie, 1970;
  • Județul Buzău, 1971;
  • Relieful României, 1975;
  • Munții Buzăului, 1977;
  • Rezervații și monumente al naturii, 1987;
  • Dicționar de geografie fizică, 1999, 2003;
  • România – Geography and Tourism, 2001;
  • Dicționar de termeni geografici, 2001;
  • Europa – Enciclopedie geografică, 2002;
  • România. Enciclopedie turistică, 2003;
  • Subcarpații României, 2003;
  • Geografia Fizică, 2005;
  • Geografia României, vol. I, 1983;
  • Geografia României, vol. III, 1987; 
  •  Premiul „Gh. Murgoci” al Academiei Române; Premiul „Grigore Cobălcescu” al Academiei Române; Medalia „G. Vâlsan” a Facultății de Geografie; Diploma „Salamina 2002” Grecia. Membru onorific al Academiei Oamenilor de Știință din România.
• 1946: Ioan Sdrobiș (n. 9 martie 1946) a fost antrenorul clubului de fotbal CSM Focsani si ale Farul Constanța până în ianuarie 2011.^[2] În februarie 2011 a devenit scouter la Dinamo București.^[3] În 2006 a antrenat CFR Timișoara în Divizia B.După ce a plecat de la Farul Constanța s-a dus la o echipă formată în Onești cu numele de Dinamo în încercarea de a avea Oneștiul o echipă de fotbal.
• 1948: Ion Gheorghe Popa (n. 9 aprilie 1948) este un politician român din județul Maramureș. A fost ales senator în legislatura 1990-1992 pe listele partidului FSN și deputat în legislatura 1992-1996 pe listele PDSR. Ion Gheorghe Popa a absolvit Academia de Înalte Studii Militare. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 1990-1992, Ion Gheorghe Popa a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu Republica Franceză-Senat.
• 1950: Cassian Maria Spiridon (n. 9 aprilie 1950, Iași) este un poet, eseist, director și editor, revoluționar român, organizator și participant la mișcarea revoluționară conspirativă de la Iași, din 14 decembrie 1989; (Vezi: Emil Constantinescu, “Revoluția din ‘89”, Editura Minerva 2009, ISBN 978-973-21-090-9; Adam Burakowski, “Dictatura lui Nicolae Ceaușescu 1965-1989”, Ed. Polirom 2016, ISBN 978-973-46-6327-9; Dennis Delant, “România sub regimul comunist”, Ed. Fundației Alianța Civică, 2010, ISBN 978-973-8214-52-1).
  În 2009 a fost ales președinte al USR Iași. Cassian Maria Spiridon s-a născut la data de 9 aprilie 1950 în Iași, fiind fiul Mariei Spiridon, învățătoare. A urmat studii la Liceul Teoretic, secția Reală, din Negrești-Vaslui (1965-1969) și apoi la Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic din București (1969-1975).
  După absolvirea facultății, a lucrat ca șef atelier mecanic la IAS Albești Botoșani (1975-1978), șef atelier montaj utilaje, întreținere și reparații mașini unelte la CUG Iași (1978-1981), cercetător științific la filiala ICPE lași (1981-1985) și apoi ca șef colectiv cercetare la CCSITUMP Iași (1985-1989).
  În decembrie 1989 este arestat pentru organizarea și participarea la mișcarea revoluționară conspirativă de la Iași, din 14 decembrie 1989. Va fi eliberat din detenția politică în amiaza zilei de 22 decembrie 1989.
  În ianuarie 1990 a fondat noua serie a revistei Timpul din Iași (care a apărut, sub conducerea sa, până la sfârșitul lui octombrie 1991) . În noiembrie 1991 a înființat Editura Timpul, pe care o conduce și în prezent. În perioada noiembrie 1991 - noiembrie 1992 lucrează ca redactor la revista Cronica din Iași, apoi la Evenimentul zilei (decembrie 1992 - decembrie 1994). Între anii 1993-1995 este redactor-colaborator la postul TV Europa Nova din Iași.
  În iunie 1994 a fondat revista de cultură poetică Poezia, unde va fi redactor-șef, iar din 2000 director fondator.
  În octombrie 1995 inițiază revista "Caietele de la Durău" și devine cofondator și redactor coordonator al acestei publicații.
  Începând din decembrie 1995 este redactor-șef al revistei Convorbiri literare din Iași, iar din 2016 director. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Societății Ziariștilor Români, al Asociației Ziariștilor Români, membru al PEN-clubului european.
  - Din 1996 este membru al Consiliului USR și al Comitetului de conducere al USR Filiala Iași, din 2000 este membru al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România. Din 2009 este președinte al Uniunii Scriilorilor, Filiala Iași.
  - Deține două Premii USR pentru eseu și Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru poezie.
  - Premiul Internațional de Poezie Li Bai și Du Fu pe anul 2018, acordat la Festivalul de poezie Li Bai - Du Fu, Tianshui/China, septembrie 2018; Împreună cu motivarea juriului: „Declarația prezentată privind Premiul Internațional de Poezie Li Bai și Du Fu pe anul 2018":
  „Cassian Maria Spiridon este un poet remarcabil, care și-a creat propriul său stil poetic, un stil unic. În ceea ce-l privește, poezia poate fi o floare care înflorește sub cer. Divinitatea, conștiința, spiritul de libertate și atitudinea de explorare reprezintă nu numai forța motrice în interiorul poeziei sale, dar și temele poetice permanente ale poeziei sale. Poemele sale sunt concise, sincere, ferme, pline de tensiune interioară, cu dialoguri profunde între suflet și trup, între om și lumea cu care rezonează. Având în vedere contribuția remarcabilă a poetului Cassian Maria Spiridon la poezia contemporană, îi conferim Premiul internațional de poezie Li Bai și Du Fu pe anul 2018. 'Comitetul de acordare a Premiului de poezie Li Bai și Du Fu, 1 septembrie 2018.' A debutat în presa literară, în anul 1970, în revistele Amfiteatru și România literară. Este câștigător al premiului de debut în volum pentru anii 1979-1980, al Editurii Junimea din Iași și apoi Laureat al Festivalului național de poezie „N. Labiș“ (1980). Are apariții în diverse antologii din țară și străinătate, fiind tradus în franceză, engleză, germană, spaniolă, suedeză, rusă, chineză, finlandeză, maghiară, polonă, cehă, slovacă, coreeană, italiană etc. Este publicat în toate revistele importante din țară. Apariții în diverse antologii din țară și străinătate.
  Prezent, ca invitat, la festivaluri naționale și internaționale de poezie (Festivalul internațional de Poezie de la Medellin – Columbia, Bienala internațională de Poezie de la Liège – Belgia, Luna culturii românești de la Marsilia – Franța, Întîlnirea Poeților Lumii latine, Mexic, Festivalul Internațional de Poezie de la Havana, Cuba etc.)
  Prezent cu texte la radio și televiziune (locale și naționale). Numeroase articole publicistice și eseuri în presa locală și națională. 

  Cărți publicate (selectiv)

  • Pornind de la zero – versuri, Ed. Junimea, Iași, 1985, (fără ISBN)
  • Iași, 14 decembrie 1989, Începutul Revoluției Române, Ed. Timpul – Iași, 1994 ISBN 973-96786-2-9 ((Premiul cultural „Vasile Pogor“ al Primăriei Iași).
  • Zodia nopții – versuri, Ed. Cartea Românească, București, 1994, ISBN 973-23-0469-3 (Premiul revistei „Poesis“- Satu Mare, pentru cea mai bună carte a anului).
  • Piatră de încercare – versuri, Ed. Junimea – Iași, 1995, ISBN 973-37-0218-8 (Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Iași).
  • De dragoste și moarte – versuri, Ed. Helicon – Timișoara, 1996, ISBN 973-574-190-3
  • Întotdeauna ploaia spală eșafodul, Ed. Axa, Botoșani, 1997, ISBN 973-9260-39-X (Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor – Filiala Iași).
  • Arta nostalgiei (poeme cuantice) – versuri, Ed. Cartea Românească, 1997, ISBN 973-23-0605-X (Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Dobrogea, revista „Tomis“, Constanța, Premiul pentru poezie al Salonului de carte Oradea, 1998).
  • Intrarea în apocalipsă – versuri (ediție bilingvă, română și franceză), Ed. Cogito, 1997, ISBN 973-9064-73-6
  • Atitudini literare (eseu), Ed. Cartea Românească, 1999, ISBN 973-0777-3 (nominalizată – Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Iași, 1999, Premiul special „Radu Enescu la Salonul Internațional de Carte Oradea 2000).
  • Clipa zboară c-un zîmbet ironic (versuri), Ed. Dyonisos, Craiova, 1999, ISBN 973-8025-10-9 (nominalizată – Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România), (Marele premiu al Festivalului internațional de poezie de la Sighetul Marmației, 1999).
  • Pornind de la zero, antologie de versuri, Ed. Cartea Românească, București, 2000, ISBN 973-23-0905-9
  • Dintr-o haltă părăsită, versuri, Ed. Augusta, Timișoara, 2000, ISBN 973-8039-84-3 (Marele Premiu ASLA Oradea, 2001; nominalizat la Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 2001).
  • Între două lumi, antologie de versuri în română, spaniolă, franceză, engleză, Editura Cogito, Oradea, 2001, ISBN 973-8032-22-9
  • Über den Wald (Peste pădure), versuri, volum bilingv română-germană, Ed. Dionysos, Germania, 2002, (Trad. Christian W. Schenk ISBN 3-933427-07-X
  • Atitudini literare, vol. II, Ed. Cartea Românească, 2002, ISBN 973-23-1408-7 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul revistei Antares, Premiul pentru publicistică al USR Filiala Iași).
  • Ucenicia libertății, (atitudini literare III), Editura Cartea Românească, 2003, ISBN 973-23-0416-2 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru eseu pe anul 2003).
  • Nimic nu tulbură ca viața (poezii), Editura Dacia, Cluj, 2004, ISBN 973-35-1860-3 (Premiul „Mihai Ursachi” pentru poezie la Salonul de Carte al Bibliotecii „Gh. Asachi”, Iași, 2004, Premiul Fundației Culturale „Hyperion”, 2004).
  • Petre Țuțea între filosofie și teologie, Ed. Cogito, Oradea, 2004, ISBN 973-8032-40-7
  • Aries, (antologie de versuri), Ed. Junimea, 2004, ISBN 973-37-0137-8
  • Eminescu, azi, Editura Junimea, 2005, ISBN 973-37-1007-5 (Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași).
  • "Între două lumi" (antologie în română, spaniolă, franceză, germană și engleză), Iași, Editura Fundației Culturale Poezia, 2006, ISBN 973-86510-2-6
  • Orizonturi duble, (Atitudini literare/IV), Ed. Cartea Românească, București, 2006, ISBN 973-23-1283-1
  • Aventurile terțului, Colecția Ananda, Ed. Junimea, Iași, 2006, ISBN 973-37-1205-1
  • Marea înfățișare a lui Mihai Ursachi, Ed. Princeps Edit, Iași, 2006, ISBN 973-7730-58-5
  • Noduri pe linia vieții, antologie de versuri, Ed. Paralela 45, 2007, ISBN 978-973-47-0062-2
  • 101 dialoguri în libertate, interviuri, Editura Ideea Europeană, 2007, ISBN 973-7691-88-1
  • O săgeată îmbrăcată în roșu, Ed. Paralela 45, 2008, ISBN 978-973-47-0508-5
  • Aries (ediție bilingvă română-engleză), Editura Fundației Culturale Poezia, 2008, ISBN 978-973-88139-6-0
  • Aventurile terțului, Ed. II, revăzută și adăugită, Editura Curtea veche, București, 2009, ISBN 978-973-669-835-4
  • Vieți controlate, Junimea, Iași, 2009, ISBN 978-973-37-1397-5 (Premiul pentru critică și eseu al Colocviului Generația 80 la maturitate, mai 2010).
  • Gînduri despre poezie, Limes, Cluj, 2010, ISBN 978-973-726-486-2
  • Farmecul discret al dreptei cumpăniri, Editura Eikon, Cluj, 2010, ISBN 978-973-757-379-7 (nominalizată la premiul USR pentru eseu).
  • 101 dialoguri în libertate, interviuri, vol. II, Editura Ideea Europeană, 2011, ISBN 978-606-594-083-3
  • Cumpăna, antologie de versuri, Tipo-Moldova Iași, 2012, ISBN 978-973-168-475-8
  • Despre barbari sau Invazia omului plat, Editura Litera Internațional, București, 2011, ISBN 978-606-600-407-7 (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2011).
  • "Farmecul discret al dreptei cumpăniri", TipoMoldova, Iași, 2012 (ediție revăzută), ISBN 978-973-168-963-0
  • Poeme în balans, Editura Charmides, Bistrița, 2013, ISBN 978-606-8513-11-9 (nominalizată la premiul pentru poezie al USR, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române).
  • Rostirea sufletului, Editura Pro Universitara, București, 2013, ISBN 978-606-647-760-4
  • Petre Țuțea între filozofie și teologie Editura Doxologia, Iași, 2013, ISBN 978-606-666-113-3
  • Despre barbari sau invazia omului plat, (ediție revăzută),Editura TipoMoldova, Iași, 2013, ISBN 978-606-676-261-3
  • Fericirile monahului Nicolae de la Rohia, Editura Doxologia, Iași, 2014, ISBN 978-606-664-358-0
  • Despre împărăția omului surogat, Ed. Tracus Arte, București, 2014 (nominalizată la premiul USR pentru critică și istorie literară, Premiul Zilelor revistei Poesis-25, 2015)
  • L’Epreuve, Ed. Vinea, București-Paris, 2014, ISBN 978-973-698-393-1
  • Pornind de la zero (ediție necenzurată a cărții de debut apărută în 1985), Ed. Charmides, Bistrița, 2015, ISBN 976-606-851-392-8
  • Vocația și proza democrației, Ed. Institutul European, Iași, 2015, ISBN 978-606-24-0134-4*
  • Cuvîntul coborît printre noi, Ed. Doxologia, Iași, 2015, ISBN 978-606-666-498-1
  • Un vis al inteligenței libere, Ed. Idee Europeană, București, 2016, ISBN 978-606-594-524-1
  • Cezar Ivănescu, un oaspete al Nirvanei, Ed. Junimea, Iași, 2016, ISBN 978-973-377-1980-9
  • Dușmanii societății sau cînd pacienții pun stăpînire pe ospiciu, Ed. Cartea românească, Bucureși, 2017, ISBN 978-973-23-3203-0
  • Alte gînduri despre poezie, Ed. Tractus Arte, București, 2017, ISBN 9786066648585
  • Marea înfățișare a lui Mihai Ursachi, Ed. Junimea, Iași, 2017, ISBN 9789733720904
  • Eminescu, ziarist politic, Ed. Junimea, Iași, 2018, ISBN 9789733720904
  • Mit Gedanken und mit Bildern Trad. Christian W. Schenk, Dionysos, Germany Boppard 2018, ISBN 9781980240341
  • Cu gândiri și cu imagini, Ed. Cartea Românească, București 2018
  • Iacob Negruzzi la Convorbiri literare, Editura Junimea, Iași 2019, ISBN 9789733723073
  • Metamorfozele lui Nicolae Manolescu, Editura Junimea, Iași 2019, ISBN 9789733723097
  • Convorbiri literare. Povestea unei reviste, Editura Muzeului Literaturii Române București 2019, ISBN 9789731675244
  • Ioana Diaconescu, Cassian Maria Spiridon, Revoluția ascunsă. 14 Decembrie 1989. Premise și declanșare, Editura Muzeului Literaturii Române București 2019, ISBN 9789731675213;
  • Le Don des larmes/ Darul lacrimilor, Ediție bilingvă română/franceză, Encres de Elena Golub, Traduction de Jean Poncet, Jacques André Editeur, Lyon France, Collection La Marque D’Eau, 2019, ISBN 978-2-7570-0402-9
• 1954: Dennis Quaid (n. 9 aprilie 1954, Houston, SUA^[6]) este un actor american. A devenit cunoscut începând cu anii 1980 după ce a jucat într-o serie de filme. Printre filmele sale mai cunoscute se numără Unde vei fi poimâine? (titlu original: The Day After Tomorrow) (2004; despre o catastrofă naturală) și Vantage Point (2008; despre o tentativă de asasinare a președintelui SUA, văzută din mai multe puncte de vedere). 

  FILMOGRAFIE

  • Inamicul meu (1985, Enemy Mine)
  • Călătoria fantastică (1987, Innerspace)
  • Duminică, pierzi sau câștigi (1999)
  • Frecvența vieții (2000)
  • Pandorum (2009)
  • Cei patru călăreți ai Apocalipsei (2009)
  • Legiunea (2010) ca Bob Hanson, proprietarul ateu al restaurantului.  

    Dennis Quaid
    Dennis Quaid
    Date personale
    Născut	9 aprilie 1954 (65 de ani)[1][2][3][4][5]  Houston, SUA[6]
    Frați și surori	Randy Quaid
    Căsătorit cu	P. J. Soles[*] (1978–1983) Meg Ryan (1991–2001) Kimberly Quaid[*] (2004–2016)
    Copii	Jack Quaid[*]
    Cetățenie	SUA
    Religie	Bisericile baptiste
    Ocupație	actor de film actor aviator actor de voce[*] actor de televiziune[*] scenarist compozitor
    Activitate
    Alma mater	Universitatea din Houston[*]
    Partener(ă)	Shanna Moakler[*]

• 1957: Philippe Riboud (n. 9 aprilie 1957, Lyon) este un fost scrimer francez specializat pe spadă, care a cucerit șase medalii la Jocurile Olimpice, inclusiv două de aur. A fost și dublu campion mondial la individual (în 1979 și în 1986) și campion mondial pe echipe în 1982.
  Este fratele lui Stéphane Riboud, care a fost antrenor la echipa națională de spadă a Franței.
• 1962: Mircea Rednic (n. 9 aprilie 1962, la Hunedoara) este un antrenor român de fotbal. În cariera de fotbalist, Rednic a jucat pe postul de fundaș central. Porecla lui este "Puriul".
  În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.
• 1968: Sorin Haraga (n. 9 aprilie 1968, Siret, Suceava) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist care a jucat fotbal la pe postul de fundaș. Cu Oțelul Galați a jucat în Divizia A, fiind și unul dintre cei mai longevivi fundași centrali pe care i-a avut echipa. S-a retras la vârsta de 38 de ani și s-a apucat de antrenorat.
• 1969: Nicușor Păduraru (n. 9 aprilie 1969, comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău^[1]) este un om politic român, care a îndeplinit funcția de prefect al județului Iași (2006-2008).
• 1969: Giovanni Allevi (n. 9 aprilie 1969 în Ascoli Piceno) este un pianist și compozitor italian. Allevi a primit diploma conservatorului atât pentru pian cât și pentru compoziție. El a graduat „com laude” în filozofie cu o teză intitulată: Vidul în fizica contemporană apoi a luat parte la Accademia Internazionale di Alto Perfezionamento din Arezzo.
  În 1991 a făcut serviciu militar în armata italiană. Generalul i-a observat talentul la pian și a trecut acest talent în fișa lui Allevi, El a cântat Rhapsody in Blue de George Gershwin și Warsaw Concerto de Richard Addinsell într-una dintre deplasări. La finalul serviciului militar Allevi a prezentat un concert format exclusiv din compozițiile sale, după care a luat parte la cursuri de muzică sub îndrumarea lui Mario Corradini, care a remarcat faptul că piesele lui Allevi au forța de a evoca amintiri, imagini, emoții din trecut.
  În 1996 a compus coloana sonoră pentru Femeia troiană de Euripides, cu care a câștigat premiul pentru cea mai bunpă scenă muzicală.
  În 1997 a câștigat premiul pentru tineri muzicanți din San Francisco. 

  Giovanni Allevi
  Date personale
  Nume la naștere	Giovanni Allevi
  Născut	9 aprilie 1969 (50 de ani) Ascoli Piceno, Italia
  Cetățenie	Italia
  Ocupație	Pianist și compozitor
  Activitate
  Origine	Ascoli Piceno, Italia
  Studii	Milan Conservatory[*], University of Macerata[*]
  Gen muzical	romantic
  Instrument(e)	Pian
  Ani de activitate	1997-prezent
  Premii	Ordinul Național de Merit al Republicii Italiene

• 1973: Dan Coman Șova (n. 9 aprilie 1973, București) este un om politic român, senator de Olt în legislatura 2008-2012 din partea Partidului Social Democrat, ministru pentru relația cu parlamentul în primul guvern Ponta (6 august 2012-21 decembrie 2012), ministru delegat pentru proiecte de infrastructură în al doilea guvern Ponta (21 decembrie 2012-5 martie 2014), ministru al transporturilor în al treilea guvern Ponta (5 martie 2014-24 iunie 2014). În anul 1995 a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București, iar în 2001 a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul aceleiași universități. În anul 2005 a obținut titlul de doctor în drept din partea Universității București, cu teza de doctorat intitulată Fiscalitatea aplicabilă societăților comerciale. În august 2014 a fost pus sub urmărire penală.^[6] În anul 2015 a fost trimis în judecată împreună cu premierul Victor Ponta, pentru fapte de corupție, acuzat că, alături de alți inculpați, a primit foloase necuvenite în urma unor acte adiționale asupra unor contracte aflate în desfășurare cu 2 complexuri energetice, provocând o daună de peste 3 milioane lei statului român.^[7]
  În data de 20 iunie 2018 a fost condamnat de ÎCCJ la o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora.
• 1974: Jenna Jameson (născută Jenna Marie Massoli; n. 9 aprilie 1974)^[1] este o actriță porno și antreprenoare americană, considerată cea mai faimoasă actriță porno din lume,^[2][3][4] și numită "Regina Porno".^[5] Ea a apărut pentru prima dată într-un film erotic în anul 1993 după ce lucrase ca stripteoză stripper și model. În 1996, ea a câștigat trei premii pentru debutanți din partea organizațiilor pornografice de film. De atunci ea a câștigat mai mult de 20 de premii pentru filme pentru adulți.
  Jameson a fondat compania de divertisment pornografic numită Club Jenna în anul 2000, împreună cu Jay Grdina, cu care mai târziu s-a și căsătorit. Această afacere a fost inițial un website individual, care și-a extins activitatea în administrarea website-urilor similare ale altor actrițe și care a început să producă filme porno în anul 2001. Primul film,, Briana Loves Jenna (cu Briana Banks), a fost numit la premiile AVN Awards din 2003 drept cel mai vândut și cel mai închiriat film porno în 2002.^[6] În 2005, Club Jenna avea un venit de 30 de milioane de dolari și un profit estimat la jumătate din această sumă.^[2] Reclame uriașe pentru situl și filmele ei, de multe ori chiar cu poza ei au fost afișate în piața Times Square din New York City la dimensiuni de forty-eight-foot-tall. Playboy TV difuzează reality show-ul ei, numit Jenna's American Sex Star unde actrițe porno aspirante se luptă pentru un contract cu Club Jenna.
  Prima apariție într-un titlu important a lui Jameson a fost un rol minor în filmul lui Howard Stern din anul 1997 numit Private Parts. Aparițiile de prim rang au continuat cu apariția drept co-gazdă pentru un show al televiziunii E!, rol vocal pentru care a primit și un premiu în jocul video Grand Theft Auto: Vice City din anul 2002, și un rol cu multiple apariții în serialul de televiziune al postului NBC numit Mister Sterling din 2003. Autobiografia ei din anul 2004, How to Make Love Like a Porn Star: A Cautionary Tale, a stat șase săptămâni în lista celor mai bine vândute cărți alcătuită de The New York Times. Jenna Marie Massoli s-a născut la 9 aprilie 1974 în Las Vegas, Nevada. Tatăl sau era Lawrence Massoli, un director de programe pentru un post afiliat NBC și ofițer de poliție. Mama sa a fost Judith Brooke Hunt Massoli, o showgirl din Las Vegas care dansa în spectacolul Folies-Bergère care avea loc la Tropicana Resort & Casino.^[7][8] Mama sa a murit de cancer al pielii la 20 februarie 1976, cu puțin timp ca Jenna Massoli să își sărbătorească cea de-a doua aniversare.^[1] Tratamentul contra cancer a falimentat familia care a fost nevoită să se mute de mai multe ori, printre care și într-o rulotă și să locuiască împreună cu mama lui Massoli. Tatăl său își petrecea majoritatea timpului la departamentul de poliție din Las Vegas, și Jenna a devenit astfel foarte apropriată de fratele său Tony Massoli.^[9] Ea a participat de mai multe ori la concursuri de frumusețe în copilărie și a urmat cursuri de balet.^[10]
  În octombrie 1990, în timp ce familia locuia la o fermă din Fromberg, Montana, Massoli a fost batută cu pietre și violată în grup de către patru băieți după un mec de footbal american.^[9] Ea scrie în autobiografia ei:

  “

  Sunt în acest domeniu pentru că am fost victimizată său pentru că am vrut să am succes în ceva? Am analizat problema din fiecare unghi posibil, și de fiecare dată am ajuns la aceeași concluzie: că nu a schimbat nimic până la urmă. S-a întâmplat prea târziu în viața mea ca să aibă un rol formator. Fie dacă se întâmpla sau nu, tot aș fi devenit un star porno. Am fost la suficienți de mulți doctori ca să știu asta.[9]

  ”

  Massoli spune că a fost violată pentru a doua oară tot la 16 ani, de unchiul motociclist al prietenului ei Jack, Preacher.^[9] (Preacher has denied this.)^[11] În loc să îi spună tatălui său, ea a fugit de acasă și s-a mutat cu Jack, aceasta fiind prima ei relație serioasă.^[1][12]
  Jack era un artist al tatuajelor, și i-a făcut prima serie de tatuaje, care mai târziu au devenit marca ei definitorie, două inimi.^[2][13] Potrivit programului E!, fratele lui Massoli, Tony, care mai tâziu s-a ocupat și el de tatuaje^[7], a adăugat inscripția "HEART BREAKER". Jenna Massoli a încercat să îi urmeze carierei mamei sale ca showgirl în Las Vegas, dar era respinsă la majoritatea spectacolelor din cauză că nu avea înălțimea minimă impusă de 175 cm.^[6][14] A fost angajată pentru spectacolul Vegas World,^[7] dar a renunțat după două luni mărturisind că programul era brutal și banii nu erau suficienți.^[12]
  Prietenul lui Massoli, Jack, a îndemnat-o să aplice pentru slujbe de stripteoeză,^[3] și în 1991, deși încă minoră, ea a început să danseze într-un club de streaptese din Las Vegas folosindu-se de un document de identitate falsificat^[1][10] După ce a fost refuzată de către clubul de streaptease Crazy Horse Too din cauza protezelor de îndreptare a dinților pe care le purta, ea și-a scos proteza cu o agrafă și a acceptat.^[2] După șase luni, ea câștiga 2000$ pe noapte, înainte să își termine studiile de liceu.^[1]
  Primul ei nume de scenă ca stripteoză a fost "Jennasis",^[8] nume folosit mai târziu pentru "Jennasis Entertainment".^[15] Ea a ales numele "Jenna Jameson" pentru a-l folosi în cariera sa de model după ce a căutat prin cartea de telefon după un nume de familie care să se potrivească cu prenumele ei, până să se decidă asupra numelui Jameson de la Jameson Whiskey, whiskey-ul băut de ea.^[1][16]
  Pe lângă dansat, începând cu finalul anului 1991, ea a început să pozeze pentru fotograful de nuduri Suze Randall în Los Angeles, sperând să apară în revista Penthouse.^[12][17] Jameson era plătită cu 300 $ pe zi, fără a avea vreun drept asupra fotografiilor. După ce fotografiile sale au apărut în mai multe reviste pentru bărbați sub mai multe nume diferite,^[18] Jameson a încetat să mai lucreze pentru Randall, pentru că avea impresia că Randall era "un rechin",^[19] care profita de ea.^[20]
  Deși încă la liceu, Jameson a început să consume droguri: cocaină, LSD și metamfetamină împreună cu fratele său (care era dependent de heroină^[7]) și câteodată cu tatăl său.^[9] Dependența ei s-a agravat în timpul celor patru ani de locuit cu prietenul ei. Jameson nu mai avea o alimentație corespunzătoare și a devenit prea slabă pentru a mai putea poza; Jack a părăsit-o în 1994. Cântărea în acea vreme mai puțin de 35 de  kilograme^[21] când un prieten a pus-o într-un scaun cu rotile și a trimis-o la tatăl său, care locuia în acea vreme în California, pentru a o duce la dezintoxicare; tatăl său nu a recunoscut-o când a coborât din avion. 

Jenna Jameson în 2007
Jameson a început să joace în filme porno pentru a se răzbuna pe prietenul său, Jack, care o înșelase.^[2][12] A apărut pentru prima dată într-un film erotic în 1993, un film fără imagini explicite de sex al lui Andrew Blake,^[22] împreună cu prietena sa Nikki Tyler,^[6] pe care o cunoscuse la un o prezentare Suze Randall.^[20] Primele ei scene dintr-un film pornografic au fost filmate de către Randy Westși au apărut în anul 1994 în Up and Cummers 10 și Up and Cummers 11.^[10][23] Ea s-a remarcat foarte repede și a apărut în alte câteva filme porno până să se mute din Las Vegas.
Jameson și-a făcut primul implant la sâni la 28 iulie 1994, pentru a-și dezvolta cariera de stripteoză și cea de actriță.^[24] În 2004, ea avea 2 seturi de implante la sâni, și un implant la bărbie.^[7][25]
Prima apariție porno a lui Jameson a fost într-o scenă numai cu femei lesbiene). Ea declara: "Scenele lesbi erau ușoare și naturale. Apoi mi-au oferit mulți bani pentru scene bărbat-femeie."^[6] Prima scena hetorosexuală a fost în Cherry Pie (1994).^[1] La începutul carierei și-a promis că nu va face niciodată scene de sex anal sau dublă penetrare și a evitat scenele interrasiale cu bărbați.^[26] În schimb, scenele "caracteristice" sunt cele de sex oral.^[27][28]
În 1994, după ce și-a depășit dependența și după ce a stat câteva săptămâni cu tatăl și bunica sa, Jameson s-a mutat la Los Angeles ca să locuiască cu Nikki Tyler.^[20][29] A început să se ocupe de cariera de model, iar în 1995 a avut aprobarea tatălui său să își facă o carieră în filmele porno.^[1][9] Primul ei film după asta a fost Silk Stockings.^[30] Spre sfârșitul lui 1995, Wicked Pictures, pe atunci o mică companie producătoare de filme porno, i-a făcut un contract de exculsivitate.^[2][31]
Contractul prevedea o sumă de $6.000 pe film pentru 8 filme în primul an.^[1] Prima producție cu un buget mare a fost Blue Movie (1995), unde interpretează rolul unei reporterițe care investighează locul de filmare a unui film porno și care a câștigat mai multe premii AVN.^[10] În 1996, Jameson a câștigat mai multe premii de vârf ale organizațiilor din industria porno, XRCO, premiul Best New Starlet, premiul AVN Best New Starlet Award și premiul Fans of X-Rated Entertainment (FOXE) Video Vixen. Ea este prima actriță care a câștigat toate aceste trei premii.^[10] O mulțime de alte premii au urmat după.
În 2001, Jameson câștiga $60.000 pentru o zi de filmare și $8.000 pe noapte pentru dansul în cluburi de streaptease. A încercat să se limiteze la a filma 5 filme pe an și să danseze 2 săptămâni pe lună.^[32] Soțul său, Jay Grdina spunea că ea câștiga chiar și 25000$ pe noapte pentru un streaptease.^[4]
Din noiembrie 2005, a început să fie gazda emisiunii de pe Playboy TV's Jenna's American Sex Star, unde eventuale staruri porno se întrec în performanțe sexuale pentru un eventual contract cu compania ei, Club Jenna. Câștigătoarele contractelor în primii doi ani au fost Brea Bennett și Roxy Jezel. 

Jenna Jameson

Jenna Jameson on 11 martie 2008
Nume la naștere	Jenna Marie Massoli
Data nașterii	9 aprilie 1974 (45 de ani)
Locul nașterii	Las Vegas, Nevada, SUA
Înălțime	1,70 m
Greutate	50 kg
Soț(ie)	Brad Armstrong (1996–2001) Jay Grdina (2003–2006) Jenna Jameson Receiving XRCO Hall of Fame award at the XRCO awards, June 2, 2005

• 1975: Terasa Livingstone, actriță australiană de teatru, film și televiziune
• 1975: Robert Bernard "Robbie" Fowler (n. 9 aprilie 1975) este un fost fotbalist profesionist care a jucat pe postul de atacant din 1993 până în 2012. Robbie Fowler era cunoscut drept un golgheter înnăscut cu un simț al porții dezvoltat.^[2] Este cunoscut pentru activitatea sa la clubul de fotbal Liverpool FC, pentru care a marcat în total 183 de goluri.
• 1977: Alexandru Popovici (n. 9 aprilie 1977, Tiraspol) este un fotbalist din Republica Moldova, care joacă pe postul de atacant la clubul FC Saxan.
  Între anii 1996–2005 Popovici a jucat 21 de meciuri la echipa națională de fotbal a Moldovei, marcând 3 goluri.
• 1978: Cristina Stahl (n. 9 aprilie 1978, București) este o scrimeră română specializată pe floretă, laureată cu argint pe echipe la Jocurile Olimpice din 1996, dublă vicecampioană mondială pe echipe în 2004 și 2005 și campioană europeană în 2004. Stahl a început scrima la CS Satu Mare, unde a fost antrenată de mama ei, Ecaterina Stahl-Iencic, fostă campioană mondială la floretă^[1].
  Cu echipa României a câștigat patru medalii la Campionatul Mondial de Scrimă: bronz în 2002 și 2003, și argint în 2004 și 2006. A cucerit și titlul european în 2004 la Copenhaga, tot pe echipe. A participat la Jocurile Olimpice de vară din 2008 de la Beijing, dar fost eliminată în tabloul de 32, cu scorul 15-6, de germanca Katja Wächter.^[2] La Campionatul Mondial din 2009 de la Antalya, România nu a putut să urca pe podium, fiind învinsă de Italia în semifinală, apoi de Germania în finala mică. După eșecul acesta a decis sa se retragă din circuitul competițional.
• 1978: Alexandru Vakulovski (născut la 9 aprilie 1978 în Antonești/Suvorov în URSS, astăzi Ștefan Vodă în Republica Moldova) este un blogger, eseist, critic literar, poet, publicist, prozator și traducător român din Republica Moldova. Este considerat unul dintre cei mai promițători și mai „controversați" scriitori ai „generației tinere" ^[1]. S-a remarcat prin scriitura dură, cu limbaj licențios^[2] și prin faptul că interdicția de ședere în România pe care a primit-o în 2009 a stârnit solidaritatea unui număr impresionant de personalități culturale care i-au susținut cauza, determinând autoritățile să urgenteze procedurile de acordare a cetățeniei române. Controverse a stârnit și informația că Mircea Cărtărescu s-ar fi opus ca scriitorului Alexandru Vakulovski să-i fie acordată o bursă de studii în Germania^[3].
  Este redactorul uneia dintre primele publicații culturale on-line de limbă română, revista Tiuk! (k-avem kef), pe care-a fondat-o împreună cu fratele său Mihail Vakulovski (scriitor, blogger, eseist și traducător), graficianul Dan Perjovschi și Viorel Ciama. A pus bazele cenaKLU-lui KLU și este un important traducător din limba rusă. A activat în presa scrisă și televiziune, iar în 2010 a fost scenaristul emisiunilor Cool Publika la postul de televiziune Publica din Republica Moldova și "Salutare națiune, cu Andrei Gheorghe", la postul de televiziune Prime din Republica Moldova. Alexandru Vakulovski, născut în 1978 în Republica Moldova, este fiul lui Alexei Vakulovski, un profesor de limbă și literatură română care "a refuzat să devină scriitor sovietic" (fiind evocat și de Paul Goma în Jurnalul său din 2009). În cinstea sa, o stradă din localitatea Antonești, raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova, îi poartă astăzi numele, iar Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului a hotărât să-i publice postum volumul "În gura foametei". Alexandru Vakulovski și-a început studiile la Universitatea de Stat din Moldova (Chișinău) și a absolvit Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Facultatea de Litere. A publicat eseuri, proză, poezie, teatru și critică literară în majoritatea revistelor culturale din România, este prezent în numeroase antologii din România, Republica Moldova și străinătate și este autorul a opt volume de literatură.  

  VOLUME PUBLICATE (POEZIE, PROZĂ, TEATRU)

  • Pizdeț (roman), 2002, debut ^[5], roman (pe site-ul Poezie.ro ^[6]
  • Oedip regele mamei lui Freud, Editura Aula, Brașov, 2002;
  • Ruperea, Ridicat De La Insuși, Bucuresti, 2002;
  • Letopizdeț. Cactuși albi pentru iubita mea, IDEA Design&Print, Cluj, 2004 ^[7]
  • ecstasy (poezie), Editura Pontica, Bucuresti, 2005;
  • TU, împreună cu Mihail Vakulovski, Biblioteca de poezie, București, 2002;
  • Bong (roman, Editura Polirom, Iasi, 2007).
  • 157 de trepte spre iad sau Salvați-mă la Roșia Montană, (roman), Editura Cartier, 2010;
  • Dați foc la cărți ^[8], Editura Tractus Arte, 2012;
  • Afganii, Tracus Arte, Bucuresti, 2016;

  OPINII CRITICE, RECENZII

  • Marius Chivu critică romanul Letopizdeț în România literară ^[2].
  • Dumitru Crudu: "Prin grila furiei poate fi justificat limbajul lui Alexandru Vakulovski. Duritatea lui este o expresie a furiei față de structurile sofisticate și osificate ale societății".
  • Ovidiu Pecican: "Alexandru Vakulovski crestează adânc și presară sare peste tot, cu grija să nu scape ceva netratat. S-ar părea că poetul-prozator a învățat oroarea pe de rost, în ipostazele ei complementare".
• 1979: Eduard Văluță (n. 9 aprilie 1979) este un fotbalist din Republica Moldova, care evoluează pe postul de fundaș la clubul Persepam Madura United în Indonesia Super League.
• 1980: Lee Yo-won (născută la 9 aprilie 1980) este o actriță din Coreea de Sud. Este cunoscută pentru rolul Reginei Seondeok din serialul Secretele de la palat. Ea are o fată cu soțul ei, Park Jin-woo. 

  Filme

  • The Recipe (2010)
  • May 18 (2007)
  • Gwang-tae, Gwang-shik’s Brother (2005)
  • Surprise Party (2002)
  • A.F.R.I.K.A. (2002)
  • Take Care of My Cat (2001)
  • Attack the Gas Station (1999)
  • Scent of a Man (1998)

  Seriale TV

  • 49 Days (SBS, 2011)
  • Queen Seon Deok (MBC, 2009)
  • Bad Love (KBS2, 2007)
  • Surgeon Bong Dal Hee (SBS, 2007)
  • Fashion 70's (SBS, 2005)
  • Daemang (SBS, 2002)
  • Pure Heart (KBS2, 2001)
  • Blue Mist (KBS2, 2001)
  • Tough Guy's Love (KBS2, 2000)  

    Lee Yo Won
    Date personale
    Nume la naștere	Lee Yo-won
    Născută	9 aprilie 1980 (39 de ani) Seongnam, Coreea de Sud
    Număr de copii	3
    Cetățenie	Coreea de Sud
    Religie	Biserica Catolică
    Ocupație	Actriță
    Activitate
    Alma mater	Dankook University[*]
    Ani de activitate	1998 – prezent

• 1981: Nebojša Pavlović (sârbă: Heбojшa Павловић) (n. 9 aprilie 1981, Belgrad, Serbia) este un fotbalist sârb care evoluează în prezent la KV Kortrijk. De-a lungul carierei a mai evoluat la FK Čukarički Stankom, Rad Belgrad, KAA Gent, KSC Lokeren dar și la Apulum Alba-Iulia.
• 1983: Adrian Sălăgeanu (n. 9 aprilie 1983 în Carei) este un fotbalist român care joacă pentru echipa FC Olimpia Satu Mare. A debutat pentru echipa națională a României într-un meci amical împotriva Ciprului, la data de 9 februarie 2011.
• 1985: Antonio Nocerino (n. 9 aprilie 1985 la Napoli) este un fotbalist profesionist italian, care joacă pe post de mijlocaș pentru clubul Orlando City.
• 1986: Leighton Meester (n. 9 aprilie 1986) este o actriță, manechin și cântăreață americană. A câștigat inima publicului și atenția criticilor de film odată cu rolul Blair Waldorf din seria Gossip Girl. A apărut în filmul Country Strong, dar și în thrillerul The Roommate. În 2011 va juca două roluri în filmele Monte Carlo și The Oranges. S-a născut în Fort Worth, Texas, fiica lui Constance (pe numele său de fată Haas) și Douglas Meester.^[2][3][4] Mama sa a fost anchetată pentru implicarea într-un incident cu traficanții de marijuana din Jamaica. A născut în timp ce își ispășea pedeapsa în închisoare, iar după ce a dat naștere fetiței s-a întors în închisoare.^[2][3] Noul născut a fost îngrijit de bunica sa.
  Meester a declarat mai târziu că, deși trecutul său a fost tulbure, iar mama sa a făcut închisoare, educația ei nu a avut de suferit și oamenii se pot schimba, tocmai de aceea își iartă mama pentru acele lucruri.^[5] În ciuda faptului că ar fi putut avea o educație precară, nu a fost așa și este foarte mândră de acest lucru. A crescut în Marco Island, Florida, unde a participat la mai multe producții și producții teatrale locale.^[6] La vârsta de 11 ani s-a mutat împreună cu mama sa la New York.^[6] Și-a făcut studiile aici, la Professional Children's School și a început o carieră de model împreună cu Wilhelmina, lucrând la o campanie Ralph Lauren regizată de Bruce Weber și fotograful Sofia Coppola.^[6][7] A făcut mai multe reclame, inclusiv la păpușile Tamagotchi sau Clearasil. Și-a făcut debutul în film cu pelicula Lege și Ordine.^[6][7] La vârsta de 14 ani s-a transferat la o școală privată și a absolvit un an mai devreme decât colegii săi.^[8]
  Numele Meester este de origine olandeză și înseamnă „stăpân” sau „profesor” 

  Leighton Meester
  Leighton Meester la Festivalul de Film de la Tribeca (2008)
  Date personale
  Nume la naștere	Leighton Marissa Meester
  Născută	9 aprilie 1986 (33 de ani) Fort Worth, Texas, SUA[1]
  Căsătorită cu	Adam Brody[*] (din februarie 2014)
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	actriță, cântăreață, manechin
  Activitate
  Origine	Fort Worth, Texas, Statele Unite
  Studii	Beverly Hills High School[*], Hollywood High School[*], Professional Children's School[*]
  Gen muzical	Electropop, dance, muzică country
  Tipul de voce	Mezzosoprană
  Instrument(e)	voce[*]
  Ani de activitate	1999-prezent
  Case de discuri	Universal Republic
  Colaborare cu	Cobra Starship
  Premii	Teen Choice Award for Choice TV Actress Drama[*] Teen Choice Award for Choice TV Actress Drama[*]

• 1987: Blaise Matuidi (n. 9 aprilie 1987) este un fotbalist francez care evoluează la clubul Juventus FC în Serie A și la echipa națională de fotbal a Franței pe postul de fundaș.
• 1987: Jesse Abraham Arthur McCartney (n. 9 aprilie 1987) este un cântăreț, compozitor și actor american. McCartney a devenit faimos la sfârșitul anilor 90, când a jucat în telenovela All My Children ca JR Chandler. Apoi s-a alăturat trupei de băieți Dream Street, iar mai târziu a urmat o carieră solo. A apărut în serialul tv Summerland și recent în serialul ABC Family, Greek. El și-a început cariera în anul 2000, ca membru al formației Dream Street, ulteriora având un rol în serialul TV "Summerland", și recent în serialul GRΣΣK. Jesse McCartney s-a născut în Ardsley, New York, avându-i părinți pe Scott și Ginger McCartney. Jesse a început prin a cântă la diferite centre muzicale locale la vârsta de 7 ani, după care s-a mutat în Los Angeles la vârsta de 11 ani pentru a începe o carieră în muzică și actorie. Actorie Între anii 1998-2001 Jesse a jucat rolul Adam Chandler,Jr. la ABC, în telenovela “All My Children”, rol pentru care a fost nominalizat la Daytime Emmy. De asemenea a jucat în serialul “Summerland” timp de două sezoane, interpretând rolul Bradin Westerly. În 2005 a apărut la Disney Channel în “Zack și Cody, ce viață minunată”. În 2007 McCartney apare în show-ul de televiziune Hannah Montana fiind el însuși, este vocea lui Theodore din desenele animate „Alvin and the Chipmunks” și vocea lui Terrence din „Tinker Bell” în 2008. În 2008 Jesse joacă în filmul "Keith" alături de Elisabeth Harnois regizat de Todd A. Kessler. Acesta este filmul lui de debut, în care joacă rolul principal, Keith. Filmul a fost lansat în 19 septembrie 2008. În 1999, Jesse cântă în formația de băieți Dream Street, fiind membru al acestui grup până în 2002. Această experiență a însemnat pentru el, pe mai departe, o bună rampă de lansare în carieră solo. La 17 ani, Jesse scoate primul lui album solo "Beautiful Soul” în 2004.  

  Jesse Arthur McCartney
  Date personale
  Nume la naștere	Jesse Arthur McCartney
  Născut	9 aprilie 1987 (32 de ani) Ardsley, New York, Statele Unite ale Americii New York, SUA
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	Cantautor, actor
  Activitate
  Gen muzical	Pop, R&B, pop rock, dance-pop
  Ani de activitate	1998-prezent
  Case de discuri	Hollywood
  Colaborare cu	Tricky Stewart, The-Dream, Sean Garrett Jesse McCartney

• 1990: Kristen Jaymes Stewart (n. 9 aprilie 1990)^[3] este o actriță americană. Ea este cunoscută în special pentru rolul ei din filmul Twilight bazat pe best-sellerul lui Stephenie Meyer, Amurg, unde interpretează rolul lui Bella Swan. Kristen și-a început cariera la vârsta de 9 ani, când un agent a văzut-o jucând într-o scenetă de Crăciun la colegiul unde învăța. Tatăl ei, John Stewart, este regizor și producător de televiziune (a lucrat pentru Fox), iar mama ei, Jules Mann-Stewart, este secretară de platou în Maroochydore, Queensland, Australia. Are un frate mai mare, Cameron Stewart.
  A mers la școală până în clasa a 7-a, iar apoi și-a continuat studiile acasă.
  

  Kristen Stewart portretizată de Oliver Mark, Hamburg 2017
  Pe 16 noiembrie 2007, Summit Entertainment a anunțat că Kristen urma să interpreteze rolul Isabelei Swan în filmul filmul, bazat pe best-sellerul omonim scris de Stephenie Meyer. Kristen filma pentru Adventureland când regizoarea Catherine Hardwicke a vizitat studioul și a fost „captivată” de felul în care juca. Kristen joacă împreună cu Robert Pattison, ce-l interpretează pe Edward Cullen, un vampir ce se îndrăgostește de Bella. Filmările au început în februarie 2008 și s-au terminat în mai 2008. În martie 2009 au început filmările la a doua parte a filmului Amurg (Twilight), intitulat Luna Nouă ce s-au terminat în data de 29 mai, același an. De asemenea un film de succes a fost The Messengers din 2007 unde a jucat rolul Jessicăi, încercând să-i facă pe părinții ei să înțeleagă că ceva se petrece în casă.  

  Kristen Stewart
  Kristen Stewart la Festivalul de Film de la Cannes
  Date personale
  Nume la naștere	Kristen Jaymes Stewart
  Născută	9 aprilie 1990 (29 de ani) Los Angeles, California, SUA
  Părinți	Jules Stewart[*]
  Cetățenie	SUA
  Ocupație	Actriță
  Activitate
  Ani de activitate	1999–prezent
  Înălțime	1,65 m[1]
  Partener(ă)	Robert Pattinson 2009-2012
  Premii	Premiul MTV Movie pentru cel mai bun sărut[*] (2011)[2] Premiul MTV Movie pentru cea mai bună interpretare feminină[*] (2009)[2] Premiul MTV Movie pentru cea mai bună interpretare feminină[*] (2010)[2] Premiul MTV Movie pentru cea mai bună interpretare feminină[*] (2011)[2] Premiul MTV Movie pentru cel mai bun sărut[*] (2009)[2] Premiul MTV Movie pentru cel mai bun sărut[*] (2010)[2] Premiul MTV Movie pentru cel mai bun sărut[*] (2012)[2] Zmeura de Aur pentru cea mai proastă actriță într-un rol principal (2012) César Award for Best Supporting Actress[*] (2015) Kristen Stewart în 2012

• 1998: Mary Elle Fanning (n. 9 aprilie 1998, Conyers, Georgia, SUA) este o tânără actriță americană. Ea este sora mai mică a Dakotei Fanning. Prenumele ei "Mary" a fost dată de tată iar cel de "Elle" de mama sa. Ca și sora ei mai mare Hannah Dakota și Elle folosește ca actriță al doilea prenume al ei. Cariera ei începe cu filmele CSI: Miami, Dr. House, Criminal Minds, Für alle Fälle Amy și CSI: New York. Ca urmare a succesului obținut de ele, mama lor se mută la Los Angeles. 

  Elle Fanning
  Fanning la San Diego Comic-Con International 2014
  Date personale
  Nume la naștere	Mary Elle Fanning
  Născută	9 aprilie 1998 (21 de ani) Conyers, Georgia, SUA
  Părinți	Steven Fanning (tată) Joy Arrington Fanning (mamă)
  Frați și surori	Dakota Fanning
  Cetățenie	SUA
  Religie	Bisericile baptiste
  Ocupație	actriță
  Activitate
  Domiciliu	Los Angeles
  Educație	Campbell Hall School
  Alma mater	Universitatea Carolinei de Sud[*]
  Ani de activitate	2001–present
  Înălțime	175 cm
  Rude	Dakota Fanning (soră)