3. /7 APRILIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI

Sf Mc Caliopie; 

Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei 

Sf Mc Caliopie

Sfântul Caliopie a fost răstignit cu capul în jos pentru Hristos, în ziua Cinei celei mântuitoare, iar în Vinerea cea mare a Patimilor lui Hristos, în ceasul al treilea din zi și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Ofemeie, Teoclia, din Perga Pamfilei, fiind dreptcredincioasă și temătoare de Dumnezeu cu toată casa sa, făcea milostenii multe și avea viață cinstită. Apoi, fiind însoțită cu un bărbat cinstit și cu rangul de senator și patriciu, nu a născut fii mulți ani, căci era stearpă. După aceea a zămislit, cerând de la Dumnezeu dezlegarea nerodirii sale prin rugăciuni. Când purta în pântece pe cel zămislit, bărbatul ei a murit lăsându-i bogăție mare. Iar ea, după ce a născut fiu, i-a pus numele Caliopie și l-a crescut în învățătura cărții, sârguindu-se să-l învețe bine frica de Dumnezeu și toată înțelepciunea dumnezeieștilor Scripturi. Dar în vremurile acelea cei mai mulți oameni se închinau și aduceau jerfe necuraților idoli. Iar Sfântul Caliopie se îndeletnicea totdeauna cu rugăciuni și cu postiri.

După ce s-a adus știre judecătorului despre sfântul tânăr, că este creștin, fericita Teoclia, maica sa, dând fiului său aur mult, haine și slugi, l-a trimis cu corabia în altă țară ca să scape de judecata păgânească. Și a plutit fericitul Caliopie în Pembropoli, cetatea Ciliciei, unde păgânul ighemon Maxim făcea jertfe, hore și jocuri în cinstea necuraților săi idoli. Văzând aceasta sfântul tânăr, se mira și a întrebat pe unii: „Care este pricina unei dănțuiri ca aceasta?”. Iar ei au răspuns: „Acum este praznicul zeilor noștri; deci vino și tu de te împărtășește cu noi la ospățul nostru”. Iar el le-a răspuns: „Sunt creștin și prăznuiesc cele ce sunt ale Hristosului meu. Deci, nu este cu putință ca omul care slăvește pe Hristos, să intre în necuratele jertfe ale zeilor păgânești”.

Deci, a ajuns aceasta la auzul lui Maxim ighemonul, care, umplându-se de mânie, a poruncit să prindă pe sfântul tânăr și să-l pună înaintea judecății sale. Și l-a întrebat: „Cum te numești?”. Sfântul a răspuns: „Sunt creștin și mă numesc Caliopie”. Ighemonul a zis: „Ospățul cel mare făcându-se acum pentru praznicul zeilor, cum numai tu singur stai în amăgire, nevrând să prăznuiești cu noi?”. Grăit-a Sfântul Caliopie: „Voi sunteți cei ce umblați în amăgire și în întuneric, că ați lăsat pe Dumnezeul Cel viu, pe Ziditorul cerului și al pământului, Care a făcut toate cu cuvântul și vă închinați lemnului celui nesimțitor, pietrei celei scobite și lucrului celui făcut de mâini păgânești”. Ighemonul zise: „Tinerețile tale te fac îndrăzneț, dar îți pregătesc nu puține munci. Din ce țară și din ce neam ești?”, l-a întrebat ighemonul. Sfântul răspunse: „Sunt din Perga Pamfilei, din neam de senator și de patriciu; dar mai de cinste decât toate îmi este aceasta, căci sunt creștin”. Ighemonul zise: „Ai părinți?”. Sfântul răspunse: „Am maică, iar tatăl meu a murit încă de mult”. Ighemonul zise: „Mă jur pe marele zeu, adică soarele, și pe toți zeii, că de te vei închina zeilor, am o fiică una născută, pe aceasta ți-o voi da de soție”. Sfântul răspunse: „De aș fi voit să mă însor, aș fi putut s-o iau de soție pe fiica ta și s-o duc în averea maicei mele. Dar să știi că am făgăduit lui Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce m-a zidit după chipul Său, ca să-mi păzesc trupul acesta de țărână în feciorie curată și fără de prihană să-l pun înaintea dreptei Lui judecăți. Deci fă ceea ce voiești, dar eu sunt și rămân creștin!”.

Ighemonul zise: „Necuratule și prearăule, nu ți se pare că prin niște cuvinte ca acestea mă vei porni spre mânie, ca să te ucid mai degrabă? Să știi că te voi munci mult sfărmându-ți trupul bucăți, iar rămășița o voi da focului spre ardere”. Sfântul răspunse: „Cu cât îmi vei lungi muncile mai mult, cu atât mai luminoasă cunună mi se va împleti de Hristosul meu, pentru pătimirea mea; pentru că zice Scriptura: «Nimeni nu se încununează, dacă nu va fi muncit după lege»”. Ighemonul zise către slujitori: „Întindeți-l și sfărmați-i toate oasele cu toiege de plumb”. Deci, fiind bătut, Sfântul Caliopie a grăit: „Mulțumesc Ție, Hristoase, că m-ai învrednicit a pătimi muncă pentru mărirea numelui Tău Cel Sfânt”.

Ighemonul zise către dânsul: „Jertfește zeilor, ca să-ți vezi moșia și să nu te lipsești de averile tale, că vezi cât de amar te muncești”. Sfântul răspunse: „Văd dulceața odihnei ce are să-mi fie, care îmi este făgăduită de la Hristos, iar muncile nu le simt. Și dacă sunt acum în țară străină, știu că al Domnului este pământul și plinirea lui. Dar aici văd și pe maica mea și patria mea, pentru că maica mea este dreptcredincioasa Biserică a lui Hristos, iar patria îmi este Ierusalimul cel ceresc după cuvântul Apostolului care zice: „Petrecerea noastră este în cer! Iar de-mi vei pomeni de maica cea după trup, mă întăresc prin dumnezeiescul glas care zice: Că cel ce iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”. Iar îndestularea bogăției întru nimic o socotesc, căci voiesc mai bine să pătimesc cu Hristos Cel răstignit decât să am sațiul cel de puțină vreme cu păcatul acestei lumi nebune”.

Ighemonul zise către slujitori: „Precum este întins, întoarceți-l și-l bateți pe pântece cu vine crude, zicându-i: Necuratule, nu răspunde una pentru alta, ci să-mi răspunzi la cele întrebate”. Sfântul Mucenic Caliopie a zis către ighemon: „Nebunule și mai cumplitule decât toată fiara, înstrăinatule de bunătățile cerești, eu îți grăiesc cuvintele dreptății, iar tu avându-ți ochii sufletești orbiți și urechile astupate ca să nu auzi cuvintele Domnului și cu nedreptate mă muncești bătându-mă ca pe un tâlhar”. Atunci a zis ighemonul către slujitori: „Așezați o roată de muncire cu fiare ascuțite, să puneți foc mare sub dânsa și, întinzând pe Caliopie pe roată, să-l țineți până la dezlegarea încheieturilor; apoi să-l întoarceți ca, tăindu-se de fiare și aprinzându-se de foc, să piară”.

Începându-se acea muncire, iar pe sfântul tânăr durându-l, a strgat către Domnul, zicând: „Vino și-mi ajută Hristoase al meu robului Tău, ca până în sfârșit să se preamărească în mine nevrednicul, numele Tău cel sfânt și să știe toți că cei ce nădăjduiesc în Tine nu se vor rușina în veci”. Și îndată i-a stat înainte Îngerul Domnului, care a stins focul și roata a oprit-o, apoi a făcut-o nemișcată, încât nu mai puteau slujitorii să întoarcă roata, cât de puțin. Și se uda tânărul trup al mucenicului cu sângele de pe roată, iar oasele i se vedeau prin rănile cele adânci, pentru că roata avea în amândouă părțile cuțite ascuțite în chip de ferăstrău.

Deci a poruncit ighemonul să dezlege de pe roată pe mucenic și să-l ia; și era jalnică priveliște tuturor celor ce priveau. Apoi poporul a strigat, zicând: „O, judecată nedreaptă! O, ce tânăr și cum se pierde!”. Și a zis ighemonul către Sfântul Caliopie: „Oare nu ți-am spus că tinerețile tale te fac îndrăzneț și mai grele munci îți mijlocesc ție?”. Răspuns-a Sfântul: „Câine fără de rușine, ți se pare că m-am înfricoșat de muncile tale?”. Zis-a ighemonul: „Ticălosule, mă ocărăști ca să te pierd mai degrabă; dar nu va fi astfel. Deci apropie-te și jertfește zeilor ca să scapi de cele mai multe și mai cumplite munci”. Sfântul mucenic a zis: „Nădăjduiesc spre Hristosul meu că nu-mi voi păta curata mărturisire a lui Dumnezeu, Care este întru mine. Trupul meu stă înaintea ta, deci muncește-l precum voiești, având să-ți iei răsplata de la Dumnezeu în ziua înfricoșatei judecăți; căci cu ce măsură vei măsura, cu aceea ți se va măsura ție”.

Zis-a ighemonul către slujitori: „Ferecați-l cu lanțuri de fier, apoi azvârliți-l în cea mai dinăuntru temniță și să nu aveți de dânsul nici o grijă, nici să lăsați pe cineva dintre creștini să intre la dânsul, ca nu cumva să-l fericească pentru răbdarea lui”. Și îndată slujitorii ferecând pe pătimitorul, l-au aruncat în temnița cea mai adâncă.

Iar Teoclia, fericita lui maică, aflând despre pătimirea pentru Hristos a Sfântului Caliopie, fiul ei cel unul născut, a scris îndată așezământ desăvârșit pentru casa sa și pentru toate averile. Și a dăruit libertate robilor și roabelor sale, în număr de două sute și cincizeci, și cât aur și argint avea, ca și îmbrăcăminte de mult preț, pe toate le-a împărțit săracilor, iar pe celelalte moșii și averi, adică țarine și vii le-a dăruit Sfintei Biserici. Apoi, lăsându-și patria sa, s-a dus în Cilicia la fiul său cel ce pătimea pentru Hristos. Și, dând străjilor temniței aur, a intrat în cea mai dinăuntru temniță și văzând pe fiul său în lanțuri, i s-a închinat lui și îi ștergea rănile. Iar Sfântul Caliopie fiind legat cu fiare și cu tot trupul istovit de multe răni, nu putea să se scoale înaintea maicei sale și a zis: „Bine ai venit, maica mea, mărturisitoarea patimilor lui Hristos”. Iar ea, văzând trupul fiului zdrobit cu răni, grăia către dânsul: „Fericită sunt eu și bine cuvântat este rodul pântecelui meu, de vreme ce te-am pus ca Ana pe Samuil, ca un vas sfânt înaintea lui Dumnezeu și ca Sara pe Isaac te-am adus lui Dumnezeu jertfă bineprimită”.

Și a petrecut maica în temniță toată noaptea aceea, șezând lângă picioarele fiului, cântând cu dânsul împreună și slăvind pe Dumnezeu. Iar la miezul nopții a strălucit o lumină mare în temniță și s-a făcut un glas, zicând: „Voi sunteți sfinții lui Dumnezeu, mărturisitori ai lui Hristos și stricători ai idolilor, cei ce v-ați lăsat patria și averile și cu Hristos ați voit a pătimi”.

A doua zi Maxim ighemonul, șezând la judecată, a scos din temniță pe Sfântul Caliopie spre ispitire și, aducându-l înaintea sa, a zis către dânsul: „Oare te-ai schimbat din nebunia ta? Sau iarăși voiești să pătimești rău, ca și dascălul tău Hristos?”. Răspuns-a Sfântul: „Mă minunez de nerușinarea ta, că de multe ori auzind de la mine unul și același răspuns, că sunt creștin și pentru Hristos voiesc să mor și iarăși mă întrebi de același lucru și nu te rușinezi a te împotrivi adevărului. Pentru că eu doresc să pătimesc asemenea ca și Hristos al meu și mă sârguiesc în tot chipul să mor pentru dânsul”.

Auzind aceasta ighemonul, și din niște răspunsuri ca acestea cunoscând cugetul neschimbat al mucenicului și mărimea lui de suflet cea nemișcată, a poruncit ca asemenea lui Hristos să-l răstignească pe Cruce. Și era ziua aceea Joia cea mare, în care se săvârșește aducerea aminte de Cina Sfintelor Taine ale lui Hristos. Și văzând Sfânta Teoclia pe fiul său dus la locul de răstignire, a dat ostașilor cinci galbeni, rugându-i să nu răstignească pe Sfântul Caliopie ca pe Hristos, ci cu capul în jos. Iar aceasta a făcut-o din smerenie, socotind a fi nevrednic ca fiul ei să fie asemenea cu Hristos, Domnul său, prin răstignire.

Deci, a fost răstignit Sfântul Caliopie cu capul în jos pentru Hristos, în ziua Cinei celei mântuitoare, iar în Vinerea cea mare a Patimilor lui Hristos, în ceasul al treilea din zi și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Atunci un glas dumnezeiesc, venind către dânsul din cer, a zis: „Suie-te, mucenice al lui Hristos, împreună moștenitorule cu sfinții”. Iar după ce au luat de pe Cruce trupul lui cel mort, a cuprins grumazul fiului fericita sa maică, slăvind pe Hristos, și îndată și-a dat și ea duhul. Apoi venind frații, au luat trupurile amândurora și le-au îngropat împreună la un loc cinstit, lăudând pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, Căruia I se cuvine toată slava, în vecii vecilor. Amin.

Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, Episcopul Mitilenei 

Sfântul Gheorghe, petrecând în surghiun celelalte zile ale vieții sale, a făcut multe minuni, cu darul lui Hristos. După aceea, sosind vremea morții lui, a răsărit pe cer o stea foarte luminoasă, vestind mai înainte sfârșitul lui cel fericit, care s-a văzut și în insula Lezviei.

Acest Cuvios Părinte Gheorghe, iubind pe Hristos din tinerețe, a primit viața monahicească, a trecut prin toată fapta bună și a câștigat smerită cugetare, ca nimeni altul. Apoi s-a făcut mărturisitor al lui Hristos pe vremea împărăției lui Leon Isaurul, răbdând prigonire și chinuire de la luptătorii de icoane. După aceea s-a ridicat la scaunul arhieriei și la Mitropolia insulei Lezvia, în cetatea Mitiliniei, pe vremea împărăției drept credincioșilor Constantin și Irina. El era foarte milostiv, săturând pe cei flămânzi prin îndestulată dare. Iar pentru multa înfrânare s-a făcut părtaș cu îngerii și s-a arătat făcător de minuni, tămăduind bolile cele nevindecate și izgonind duhurile cele necurate.

Ajungând împărăția lui Leon Armeanul, cel care a înnoit lupta împotriva sfintelor icoane, a suferit iarăși prigonire pentru sfintele icoane, fiind la adânci bătrâneți. Iar mai înainte de împărăția acelui Leon Armeanul, de înnoirea luptei împotriva icoanelor și de izgonirea Sfântului Gheorghe, s-au făcut oarecare semne în cetatea aceea, care arătau mai înainte primejdia și tulburarea Bisericii lui Hristos era să fie. Căci odată în sfânta biserică a Marei Mucenițe Teodora ce este aproape de liman, în vremea cântării Vecerniei, poporul cântând „Doamne, miluiește!”, sfânta cruce, care sta pe sfânta masă, deodată s-a ridicat cu o nevăzută putere de la locul său, cu mare zgomot, și s-a înălțat la boltă. Apoi, plecându-și vârful în jos, a căzut la pământ. Poporul văzând aceasta, s-a cuprins de mare frică și spaimă și ridicându-și ochii și mâinile în sus, a strigat cu mare glas multă vreme „Doamne, miluiește!” și nu voia să iasă din biserică, pentru că aștepta să năvălească asupra acelei insule a Lezviei o pierzare grabnică. În vremea aceea era acolo Cuviosul Simeon cu fratele său Gheorghe, cel mai tânăr – acest Gheorghe a fost mai pe urmă moștenitor al scaunului acestui Gheorghe mai bătrân. Deci acel Simeon, fiind mai înainte văzător, a zis cu plângere către popor: „Nu va fi așa, fraților, precum așteptați, nici nu va pierde Dumnezeu latura aceasta până în sfârșit; ci va veni în zilele acestea un împărat urâtor de Dumnezeu și potrivnic Lui, care va lua podoaba Bisericii, aruncând la pământ cinstitele icoane”.

După puține zile, în aceiași biserică, fiind din întâmplare ușile deschise, un porc sălbatic mare și înfricoșat, având urechile și coada tăiate, a intrat în biserică în Sfântul Altar și s-a culcat pe scaunul de sus. Văzând aceasta slujitorii bisericii, au încercat să-l scoată, dar nu puteau, fiind sălbatic, căci repezindu-se, îi fugărea pe toți care voiau să-l scoată din Altar. Apoi aducându-se drugi mari, l-au bătut multă vreme până la sânge și, obosindu-l cu mare greutate, l-au putut scoate. Despre acest lucru înștiințându-se acest fericit Simeon, a zis: „Să mă credeți, fiilor, că porcul acela prevestește pe cel ce are să fie episcop aici cu voința lui Dumnezeu, care va avea obicei și viață porcească”.

Și s-a împlinit aceasta degrabă, pentru că, venind la împărăție cel mai sus pomenit Leon Armeanul, când a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Dumnezeu, chemând la Constantinopol pe mulți episcopi, voia să-i amăgească la eresul său cel luptător de icoane. Atunci, fiind chemat și Cuviosul Părintele nostru Gheorghe Mitropolitul Mitiliniei, s-a arătat ostaș viteaz al lui Hristos. Că mulți învoindu-se la credința cea rea a împăratului, el, prin înțelepciunea cea bogată, a rușinat pe împărat, iar pe mincinosul patriarh Teodot, care se numea „Casiter” și pe ceilalți cu dânșii eretici, i-a făcut să-și cunoască amăgirea lor.

Iar împăratul și mincinosul patriarh, nesuferind mustrările de la dânsul, l-au izgonit în Herson; iar în locul lui a pus mitropolitul pe un oarecare eretic, care, asemenea porcului care iese din pădure, a mușcat și a prihănit via lui Hristos, călcând sfintele icoane și tulburând ca o fiară oile cele cuvântătoare.

Sfântul Gheorghe, petrecând în surghiun celelalte zile ale vieții sale, a făcut multe minuni, cu darul lui Hristos. După aceea, sosind vremea morții lui, a răsărit pe cer o stea foarte luminoasă, vestind mai înainte sfârșitul lui cel fericit, care s-a văzut și în insula Lezviei.

După aceea s-a cunoscut și în Mitilinia de către oile cele cuvântătoare, ducerea către Domnul a Sfântului Gheorghe păstorul lor, pentru că, pe cel ce a fost în viață lumină lumii, prin faptele cele bune, pe al acelui fericit sfârșit l-a preamărit Dumnezeu, prin stea luminoasă și, după sfârșit, au izvorât din moaștele lui izvoare de minunate tămăduiri, spre preamărirea plăcutului Său. Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI

A. PLĂCINTE

Trigoane cu nuci

* foi de plăcintă;

* 1 lingură mare cu miere;

* ½ ceaşcă zahăr;

* 1 ½ ceaşcă nucă măcinată;

* 1 ½ ceaşcă pesmet;

* 1 linguriţă scorţişoară

Se pun la fiert ¾ ceaşcă apă, mierea şi zahărul timp de 5 minute.

În acest sirop se pun nucile, scorţişoara şi pesmetul.

Se unge o foaie de plăcintă cu ulei, se aşază deasupra ei o altă foaie şi se taie în 7 benzi lungi.

Pe fiecare bandă se aşază o lingură de umplutură, se rulează în trigoane şi se coc.

Se pot servi ca atare sau însiropate cu un sirop obţinut din:

* 1 ceaşcă zahăr;

* 1 ceaşcă apă;

* 4 linguri miere;

* puţină scorţişoară, care se fierb timp de 5 minute.

 

B. SALATE

Salată de morcovi cu ridichi

* 400 g morcovi;

* 1 măr;

* 1 ridiche albă;

* 4 linguri ulei;

* 1 – 2 linguri oţet;

* sare;

* puţin zahăr;

* 1 legătură pătrunjel

Se spală, se curăţă şi se dau pe răzătoare morcovii, ridichea şi mărul.

Se amestecă uleiul, oţetul, sarea şi zahărul şi se toarnă peste zarzavat.

Se presară deasupra pătrunjelul tocat.

C. SOSURI

Sos de roşii

* 100 ml ulei;

* 1 morcov;

* 1 ţelină;

* 1 ardei;

* 1 ceapă;

* 2 kg roşii;

* 10 g zahăr;

* sare;

* 50 g margarină

Se sotează în ulei morcovul, ţelina, ardeiul şi ceapa curăţate şi tăiate în felii.

Se sting în apă sau supă de legume şi se fierb 30 minute.

Se adaugă roşiile spălate şi rupte în bucăţi (sau suc de roşii, sau bulion), zahărul şi sarea.

Se continuă fierberea încă 15 minute.

Se trece prin sită, se mai fierbe 5 minute, apoi se ia de pe foc şi se adaugă margarina.

Pentru aromatizare se pot adăuga o dată cu apa câteva frunze de ţelină, sau, după gust, 2 – 3 căţei de usturoi.

 

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de ceapă

* 3 cepe mari;

* 1 lingură ulei;

* 1 lingură făină;

* apă

Se taie cepele felii, se pun să se călească în ulei.

          Când s-a înmuiat ceapa, fără să se prăjească, se adaugă făina, se amestecă puţin şi se stinge cu supă de zarzavat sau cu apă.

          Se lasă să fiarbă, la foc mic, amestecând din când în când.

Se serveşte cu crutoane.

 

E. MÂNCĂRURI

Praz fiert cu sos

* 1 kg praz;

* 4 linguri margarină (ulei);

* 3 linguri făină;

* 3 ceşti zeamă în care a fiert prazul;

* sare;

* piper;

* sucul de la o lămâie;

* 1 legătură pătrunjel

Se spală prazul, se taie rondele de 1 cm, se fierbe în apă cu sare şi se scurge în strecurătoare.

În margarină sau ulei încinsă la foc mic se pune făina în care, după ce capătă culoare gălbuie,  se adaugă zeama de la fiertul prazului şi se amestecă continuu până când sosul capătă consistenţa unei creme.

Se adaugă sarea, piperul, zeama de lămâie şi verdeaţa.

Se aşază prazul într-un platou, se toarnă peste el sosul şi se garniseşte cu felii de lămâie.

 

 

F. DULCIURI

Corăbioare

·       2 ceşti ulei;

·       4 linguri zahăr;

·       250 g nuci măcinate sau migdale;

·       Zeama de la ½ lămâie;

·       1 linguriţă bicarbonat;

·       1 kg făină;

·       300 g zahăr pudră

Se bate zahărul cu uleiul şi se adaugă bicarbonatul dizolvat în zeama de lămâie.

Se adaugă nuca sau migdalele mărunţite şi făina cât să se obşină un aluat relativ moale.

Se modelează corăbioare (cornuleţe) şi se coc în tavă la foc potrivit.

Când se scot din cuptor se pudrează cu zahăr din abundenţă.