5. /18 APRILIE 2023 - TEATRU/FILM; GÂNDURI PESTE TIMP
CONSTANTIN (COSTACHE) ARISTIA
| Costache Aristia | |
 Costache Aristia | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1800  Constantinopol, Imperiul Otoman |
| Decedat | (80 de ani) București, România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Imperiul Otoman.svg){kind=small} Grecia Țara Românească.svg){kind=small} România Regatul României |
| Etnie | greacă |
| Ocupație | scriitor actor militar traducător actor de teatru[*] poet |
| Activitate | |
| Organizație | Universitatea din București |
Modifică date / text  | |
Constantin (Costache) Aristia (n. 1800, București sau Constantinopol - d. 18 aprilie 1880, București) a fost un actor, scriitor și om politic român, de origine grec. A participat la răscoala lui Tudor Vladimirescu și la revoluția din 1848. Artist-cetățean, Aristia a imprimat teatrului un caracter militant politic.
ACTOR ȘI SCRIITOR
După o scurtă apariție, ca elev, pe scena de la Cișmeaua Roșie, a fost trimis de domnița Ralu Caradja la școala din Paris a lui Joseph François Talma. Întors în țară, a întemeiat în 1833, împreună cu alți intelectuali legați de mișcarea revoluționară democrată, prima școală de artă dramatică. Pregătind primele cadre profesionale de actori, el a pus bazele teatrului cult în Țara Românească. A tradus din Homer (publică la București, în 1837, prima traducere în românește a Iliadei), Alfieri, etc.
În 1853 întemeiază ziarul Săteanul creștin.
Printre elevii lui Aristia s-au numărat Costache Caragiale și Eufrosina Popescu.
Împreuna cu Ion Heliade-Rădulescu și alții a fost cofondator al "Teatrul Național" în București (1852). Planificarea a început deja în anul 1836.[5]
REVOLUȚIONAR
Aristia a participat la răscoala lui Tudor Vladimirescu ca eterist, luptând alături de Alexandru Ipsilanti la Drăgășani (1821).
Mai târziu, participă la Revoluția de la 1848 din Țara Românească. Este ales comandant al Gărzii Naționale. Exilat după înfrângerea Revoluției, trăiește în Austria, Franța, Turcia și Grecia. În 1851 i se permite să se întoarcă în țară.
CITATE:
1. Omul când înfruntă nevoia și bate restriștea devine ilustru.
EMIL LOTEANU
| Emil Loteanu | |
 Regizorul Emil Loteanu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 6 noiembrie 1936 Clocușna, România |
| Decedat | (66 de ani) Moscova, Rusia |
| Înmormântat | Cimitirul Vagankovo[*] |
| Părinți | Vladimir și Tatiana |
| Naționalitate |  Republica Moldova |
| Cetățenie | Regatul României România URSS Rusia Moldova |
| Etnie | români Diaspora română |
| Ocupație | actor, regizor, scenarist, poet și scriitor, politician comunist |
| Activitate | |
| Educație | Școala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă (MHAT) din Moscova Institutul Unional de Cinematografie (VGIK) din Moscova |
| Alma mater | Institutul de Cinematografie Gherasimov |
| Organizație | Vîsșie kursî sțenaristov i rejissiorov[*] |
| Lucrări remarcabile | Șatra |
| A influențat pe | Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Victor Ciutac, Maria Sagaidac, Victor Soțchi-Voinicescu și Mircea Soțchi-Voinicescu |
| Partid politic | Partidul Comunist al Uniunii Sovietice |
| Premii | Maestru Emerit al Artei din RSS Moldovenească Artist al Poporului din Federația Rusă Premiul de Stat Ordinul Republicii |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb | |
| Modifică date / text | |
Emil Loteanu (în rusă Эмиль Владимирович Лотяну; n. 6 noiembrie 1936, Clocușna, județul Hotin, Regatul României, astăzi în raionul Ocnița, Republica Moldova – d. 18 aprilie 2003, Moscova, Rusia) a fost un actor, regizor, scenarist, poet și scriitor moldovean. Printre filmele regizate de el amintim Poienile roșii (1966), Lăutarii (1971), Șatra (1975), Gingașa și tandra mea fiară (1978), Anna Pavlova (1983) și Luceafărul (1986).
A fost declarat drept „cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia moldovenească”.[1]
BIOGRAFIE
Emil Loteanu s-a născut la data de 6 noiembrie 1936, în satul Clocușna, județul Hotin, Regatul României, astăzi în raionul Ocnița, Republica Moldova. A învățat la școala din Clocușna. După anexarea Basarabiei de către URSS în anul 1944, Emil a rămas la Rădăuți, împreună cu tatăl său (Vladimir), în timp ce fratele său, Marcel, și-a însoțit mama (Tatiana) la București.
A urmat apoi studii la Liceul Sf. Sava din București. În decembrie 1949, rămas orfan de tată, el a trecut ilegal Prutul, refugiindu-se la casa bunicilor din Colencăuți. A fost prins și predat grănicerilor români, care l-au trimis la București, unde mama sa lucra la Ambasada Sovietică. În anul 1950, pe când familia Loteanu locuia lângă Studiourile Sahia, în casa lor s-a turnat filmul artistic „Viața învinge”. A încercat să dea examen la IATC București, dar dosarul său de admitere a fost respins [2].
În anul 1952 a cerut să fie repatriat și s-a reîntors la Clocușna, cu scopul de a urma studii de cinematografie la Moscova, deoarece fusese respins la București. În perioada 1953-1954 a fost actor la Teatrul dramatic “A.S.Pușkin” din Chișinău.
"Într–una din zile, fiind cu mama la Cernăuți, a intrat la un cinematograf și a văzut un film american. I–a plăcut atât de mult, încât a fost marcat pentru o viață. Când a susținut examenul la cinematografie, la VGIK, a scris anume despre acel film pe care l–a văzut cu mama la Cernăuți", își amintea fratele său, Marcel Loteanu.[3]
A urmat cursuri de actorie la Școala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă (MHAT) din Moscova (1954-1956) și de regie la Institutul Unional de Cinematografie (VGIK) din capitala URSS (1956-1962). După absolvirea Școlii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, lucrând în perioada 1973 - 1983 ca regizor la studioul Mosfilm din Moscova. În anul 1968 a devenit membru al PCUS.
În anul 1985 a revenit în RSS Moldovenească, îndeplinind în perioada 1987-1992 funcția de președinte al Uniunii Cineaștilor din R. Moldova. A avut un rol important în formarea a două promoții de regizori de film în cadrul Școlii superioare de regie. El a fondat "Asociația experimentală de creație Phoenix-M", revista de teatru și film "Lanterna Magică", fiind și autorul emisiunii televizate "Se caută o stea". De asemenea, a fost conducătorul cursului de actori de teatru și film la Institutul de Arte din Chișinău. Printre tinerii actori formați de Emil Loteanu amintim pe Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Victor Ciutac, Maria Sagaidac, frații Victor și Mircea Soțchi-Voinicescu etc.
Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul regiei de film, i s-au conferit titlurile de Maestru Emerit al Artei din RSSM (1969), Artist al Poporului din Federația Rusă (1980), titlul de membru de onoare al Academiei Internaționale de film Nike. De asemenea, a primit Premiul de Stat și Ordinul Republicii. În anul 2001, a primit Premiul pentru excelența artei regizorale, decernat la Ateneul Român din București.
Emil Loteanu a încetat din viață la data de 18 aprilie 2003, într-un spital din Moscova, fiind înmormântat în cimitirul Vagankovo din capitala Rusiei.
ACTIVITATEA CINEMATOGRAFICĂ
Emil Loteanu este autorul a peste 20 de filme, la realizarea cărora a participat atât prin regizarea lor, cât și prin scrierea de scenarii. El a debutat în cinematografie în anul doi de studenție, semnând scenariul și regia la filmele documentare de scurtmetraj Hora mare (1959), Amintiri din copilărie (1960), Piatra, timpul, cântecul (1961).
Debutul său ca autor de filme de lungmetraj a avut loc în anul 1963, cu Așteptați-ne în zori (1963), film în care au debutat o serie de actori moldoveni cum ar fi: Ion Șcurea, Ecaterina Malcoci, Ilie Guțu, Dumitru Caraciobanu, Nina Doni, Iulian Codău etc. Au urmat filme ca Poienele roșii (1966), în care au debutat actorii Svetlana Toma și Grigore Grigoriu, Această clipă (1968) (care a obținut Premiul II la Festivalul unional de filme de la Minsk din 1970) și Lăutarii (1971), cu care a obținut mai multe premii cum ar fi: Premiul Scoica de aur la Festivalul internațional de filme de la San Sebastian (1972), Marele Premiu la Festivalul internațional ce dezvăluie tema artei și folclorului (Italia, 1972), Premiul Nimfa de aur la Festivalul Internațional de filme din Neapole (Italia, 1972), premiul spectatorilor și al presei pentru cel mai bun film la Forul Cinematografic din Milano (1978) și filmul "Da tu ești rău" cu Mihai Cernat în rolul mega-principal.
Colaborarea sa cu studioul "Mosfilm" a fost marcată de regizarea a două capodopere: filmul Șatra (1976) despre viața țiganilor de la începutul secolului al XX-lea, care a câștigat o mulțime de premii și anume Marele Premiu Scoica de aur la Festivalul Internațional de la San Sebastian (1976); premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional al celor mai bune filme din lume din Belgrad (Iugoslavia, 1977); premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional din Praga (1977); premiul pentru rezolvarea plastică a secvențelor la Congresul XI al UNITEX din Paris și filmul Gingașa și tandra mea fiară (1978), ecranizare a nuvelei "O dramă la vânătoare" de Anton Cehov, care a participat la Festivalul celor mai bune fime din lume din Belgrad (1979).
Participă apoi la regizarea a două episoade a filmului Anna Pavlova (film distins cu Marele Premiu Pentru cea mai înaltă contribuție în arta cinematografică, Marele Premiu pentru cea mai bună coproducție, premiul Pentru cea mai bună lucrare de operator, Premiul Pentru cel mai bun film străin), realizat în coproducție cu cineaști din Anglia, Franța, Cuba, RDG. În anul 1986, revenit în RSS Moldovenească, el a regizat filmul artistic de televiziune Luceafărul, despre viața și creația poetului Mihai Eminescu.
În anul 1993, Emil Loteanu a realizat ultimul său film, intitulat Găoacea, în care are în distribuție numeroși interpreți din România: Silviu Stănculescu, Mircea Diaconu, etc.
A fost profesor onorific al Facultății de Arte Hyperion din București, al cărei decan este regizorul Geo Saizescu, interpret în ultimul film al cineastului basarabean.
În afară de filmele de ficțiune, Loteanu a realizat și filmele de scurt metraj: Frescă pe alb (1967), Academicianul Tarasevici (1970), Orașul meu alb (1973), Ecoul văii fierbinți (1974), Eugeniu Doga (1983), Svetlana Toma (1984), Grigore Grigoriu, Durerea (1985) etc.
ACTIVITATEA LITERARĂ
Emil Loteanu s-a făcut cunoscut și ca autor de cărți de poezie și proză scurtă. El a debutat cu versuri în paginile revistei Contemporanul din București (1949). A publicat apoi volumele de versuri Zbucium (1956), Versuri (Ed. Lumina, Chișinău, 1970), Sufletul ciocârliei (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1974) și plachetele Chemarea stelelor (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1962) și Ritmuri (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1965).
De asemenea, a publicat și cărți de proză cum ar fi Vioara albă (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1963), Bucolica (1966) și Lăutarii (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1972), ultimele două fiind ecranizate de către el însuși. Deși versurile sale prevesteau un talent de poet, la sfârșitul anilor '60, Loteanu a renunțat la activitatea literară în favoarea celei cinematografice.
FILMOGRAFIE
Regizor
Filme de ficțiune
- A fost odată un băiat (1960)
- Așteptați-ne în zori (1963)
- Poienile roșii (1966)
- Această clipă (1968)
- Lăutarii (1971)
- Șatra (Mosfilm, 1975)
- 1978 O dramă la vânătoare (Mosfilm)
- Anna Pavlova (Mosfilm, 1983) - 2 episoade
- Luceafărul (1986)
- Găoacea (1993) - 2 episoade
Filme documentare
- Hora mare (1959)
- Piatra, timpul, cântecul (1961)
- Frescă în alb (1967)
- Academicianul Tarasevici (1970)
- Orașul meu alb (1973)
- Ecoul văilor fierbinți (1974)
- Eugene Doga (1983)
- Svetlana Toma (1984)
- Grigore Grigoriu (1985)
Scenarist
- A fost odată un băiat (1960)
- Așteptați-ne în zori (1963)
- Poienile roșii (1966)
- Lăutarii (1971)
- Șatra (Mosfilm, 1975)
- Gingașa și tandra mea fiară (Mosfilm, 1978)
- Anna Pavlova (Mosfilm, 1983) - 2 episoade
- Luceafărul (1986)
- Miorița ("Telefilm - Chișinău", 1987)
- Durerea ("Moldova - film", 1989)
- Pițigoiul în picaj ("Telefilm - Chișinău", 1989)
POEZII:
Pe internet sunt publicate o serie de poezii aparținând lui Emil Loteanu.
EUGEN CRISTEA
| Eugen Cristea | |
 Eugen Cristea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (68 de ani) București |
| Căsătorit cu | Cristina Deleanu, actriță |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actor |
| Ani de activitate | 1976 - prezent |
| Roluri importante | Cavalerul adolescent; Regatul secret; Ceasornicarul; Duhul năzdrăvan; Femeia visurilor; Genie |
| Alte premii | |
| Ordinul Meritul Cultural, 2004 | |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Eugen Cristea (n. 18 aprilie 1952, București) este un actor român de teatru și film.
A urmat studii teatrale, absolvind I.A.T.C. din București în anul 1976. În perioada 1976-1980 a jucat la Teatrul Național din Timișoara. Din 1980, joacă pe scena Teatrului Național din București.
În decursul carierei, a interpretat numeroase roluri de film, teatru de televiziune și teatru radiofonic. Este prezentator și realizator de emisiuni TV, regizează și compune ilustrația muzicală a unor piese de teatru.
Eugen Cristea a publicat un volum personal de proză și a tradus literatură beletristică.
Este căsătorit cu actrița Cristina Deleanu.
ROLURI INTERPRETATE ÎN TEATRU
La Teatrul Național din Timișoara
- Petre Vereș - Nu suntem îngeri, de Paul Ioachim – regia Emil Reus
- Blasiu Dohotaru - A cincea lebădă, de Paul Everac – regia Emil Reus
- Pinch - Comedia erorilor, de William Shakespeare – regia Ioan Ieremia
- Peruzeanu și Avocatul - Moftangii, de I.L.Caragiale -regia Miron Nețea
- Scurtuleț - Piatră la rinichi de Paul Everac – regia Dan Radu Ionescu
- Tetoianu - Clipa de Dinu Săraru – regia Ioan Ieremia
- Menestrelul - Spațiul de clemență de M. Sabin- regie colectivă
- Emil - Emil și detectivii de Erich Kastner - regia Dan Radu Ionescu
- Emil - Emil și cei trei gemeni de Erich Kastner regia- Dan Radu Ionescu
- Spiridon - O noapte furtunoasă de I.L.Caragiale, regia – Dan Radu Ionescu
La Teatrul Național I. L. Caragiale din București
- Vlad, Polițistul și Inspectorul - Gimnastică sentimentală de V.Voiculescu, regia – N.Al. Toscani
- Leonaș și Brustur - Coana Chirița de Tudor Mușatescu - regia: Horea Popescu
- Michele - Filumena Marturano de E. de Filippo regia- Anca Ovanez Doroșenco
- Profesorul și Inspectorul – Examenul - regia:Cristian Munteanu
- Prezentator și Desculțul - Ploșnița de V. Maiakovski -regia – Horea Popescu
- Groza Moldovanul - Vlaicu-Vodă de Al.Davila regia – Mihai Berechet
- Iordache - D’ale carnavalului de I.L.Caragiale” -regia – Sanda Manu
- Studentul , Pictorul - Cheile orașului Breda de Ș. Berceanu, regia: Sanda Manu
- Pamphilus - Fata din Andros de Terențiu, regia: Grigore Gonța
- Traian - Titanic-Vals de Tudor Mușatescu, regia: Mihai Berechet
- Flămânzilă și Cerbul - Harap Alb de Radu, regia: Grigore Gonța
- Philip - Nu se știe niciodată de George Bernard Shaw, regia: Mihai Berechet
- Băiatul - Campionul de Ioan Gârmacea, regia- Mihai Manolescu
- Menestrelul - Moștenirea de Titus Popovici, regia: Horea Popescu
- Actorul- Autograf- spectacol one-man-show de George Arion, regia: C. Deleanu
- Egeus - O trilogie antică, regia: Andrei Șerban
- Nero - Teatrul lui Nero și Seneca de E. Radzinski, regia: Mihai Berechet
- Coana Chirița - Patrihoții de Vasile Alecsandri, regia: Mihai Manolescu
- Bărbat aplecat în spate - Mașinăria Hamlet, regia: Robert Wilson
- Bencio - “Numele trandafirului” de Umberto Eco, regia: Grigore Gonța
- Toate rolurile (4) din Goana după fluturi, de Bogdan Amaru, regia: Grigore Gonța
- Fabian - Noaptea regilor de William Shakespeare, regia: Andrei Șerban
- Spudercă - Anton Pann, de Lucian Blaga, regia: Dan Micu
- Inspector poliție, Omul din parc- Roberto Zucco, de B.Koltes, regia: Felix Alexa
- Șeful teatrelor - Ondine, de J.Giraudoux, regia: Horea Popescu
- Lenin - Travestiuri de Tom Stoppard, regia: Radu Băieșu
- Hoffling - Parcul de Botho Strauss, regia: Tudor Țepeneag
- Slujitorul - Bacantele, regia: Mihai Măniuțiu
- Ariste - Femeile savante de Molière, regia: Lucian Giurchescu
- Howard - Moartea unui comis-voiajor, de Arthur Miller, regia: Horea Popescu
- Slabul - Beethoven cântă din pistol, de Mircea M.Ionescu, regia: C. Dicu – la Teatrum Mundi
- Cantacuzino (Zizin) - Și mai potoliți-l pe Eminescu de C.T. Popescu, regia: Grigore Gonța
- Hangiul și Guvernatorul – Omul din La Mancha de Dale Wassermann, regia: Ion Cojar
- Costică - Mofturi la Union scenariu de L. Dorneanu, după Caragiale, regia: Gelu Colceag, 2001
- Totoi - Crimă pentru pământ, dramatizare și regie: Grigore Gonța, 2002
- Primarul - Revizorul, de Gogol, regia Serghei Cerkasski, 2002
- Hoțul - Revelion la Terzo Mondo, de Victor Moldovan, regia Mihai Manolescu, 2003
- Stolnicul Drăgan - Apus de soare, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Dan Pița, 2004
Proiecte independente în teatru
- Dragoste in 5 acte (premieră 2008, Centrul Cultural Evreiesc): cinci piese din dramaturgia americană, în regia lui Moshe Yassur. Alături de Eugen Cristea, interpretul rolului principal, din distribuție mai fac parte Cristina Deleanu, Tomi Cristin, Cristina Păscălin.
- Statuia libertății de Olga Delia Mateescu, la Teatrul Masca,în regia lui Razvan Diaconu. Rol: Hebdomadar. Din distribuție mai fac parte: Cristina Deleanu, Viorel Păunescu și un grup de studenți de la UNATC.
- Tragedia lui Carmen, după Bizet (rolul Pastia). Spectacolul este un proiect UNITER în regia lui Ion Caramitru și a fost prezentat la Sibiu, Festivalul Enescu, Festivalul Teatru 2007.
FILMOGRAFIE
- Colierul de turcoaze (1986)
- Mult mai de preț e iubirea, regia: Dan Marcoci
- Enigmele se explică în zori, regia: Aurel Miheleș
- Neînvinsă-i dragostea, regia: Mihnea Columbeanu
- Evasion, regia: Jacek Gasiorowski
- Nostradamus – alături de Checky Caryo
- Mașina timpului se răzbună, rol: Bucșă, regia: Radu Popovici, 1995
- Ivan Turbincă, rol: Dumnezeu , regia: Radu Popovici, 1996
- Asfalt Tango, rol: polițist, regia: Nae Caranfil, 1996
- Simple soldat
- Last Gasp, regia: Scott Mc Ginnis, alaturi de Robert Patrick
- Meurtres par procuration, regia: Claude Michel Rome
- Capitaine Conan (1996), regia: Bertrand Tavernier
- Le corps d’un homme, regia: C.M. Rome
- Genie, regia: Alexander Cassini
- Une mere comme y’a pas d’autres, regia: Jacques Renard
- The Clockmaker, regia: Christopher Remy
- Regatul secret, regia: David Schmoeller, rol: Chirurg (savantul nebun)
- Search for the Jewel of Polaris: Mysterious Museum (film TV) regia: David Schmoeller, rol: Darbin, 1999 (martie)
- Cavalerul adolescent, regia Phil Comeau
- Les percutes, regia Gerard Cuq, rol: Le fou raleur, 1999 (iunie)
- Les sept vies du Dr. Laux, regia: J. Gasiorowski, rol: Gilbert – 1999(iulie)
- Vlad the Impaler, rol: Printul Andrew – 2000
- Consentement mortel, rol: Maire – 2002
- Păcală se întoarce (2006) - bandit
- Om sărac, om bogat, serial TV, rol Cristea (2006 – 2007)
- Inimă de țigan, serial TV, rol: Napoleon Venus Bibescu (2008)
Dublaje
- Duck-Tales(1996) - Flintheart Glomgold
- Dublaje mixte, la Ager Film, de reținut este rolul lui Clayton din filmul Tarzan (1999), în original vocea aparținându-i lui Brian Blessed
ACTIVITATE REGIZORALĂ
- Regizor secund al pieselor de teatru: Moștenirea, Parcul, Travestiuri, Autograf, Numele trandafirului, Anton Pan.
- Regizor al pieselor de teatru: Ionescu sau o ipoteză absurdă, de Iosif Naghiu, și Cupa, de Paul Everac.
ACTIVITATE ÎN RADIODIFUZIUNE
Din anul 1961 are o activitate neîntreruptă în Radio: teatru radiofonic, emisiuni pentru copii (Salut voios de pionier, Clubul voioșiei), Unda veselă, recitaluri de poezie, cuplete muzicale, prezentare emisiuni muzicale (Estrada Duminicală; Sunetul muzicii, sunetul succesului), Emisiuni de S.F. și Parapsihologie (unele pe scenarii proprii, traduceri, adaptări).
ACTIVITATE ÎN TELEVIZIUNE
Are o bogată activitate în televiziune, începând din 1961: joacă teatru de televiziune (piesele Arhipelagul Lenoir, regia: Constantin Dinischiotu; Mușcata din fereastră, regia: Olimpia Arghir), este prezentator și corealizator al emisiunilor “Feriți-vă de măgăruș!” (între anii 1990-1997), “Ghici cine vine la mine?” (1998-1999), “Ceaiul de la ora 5” (1996-1999) , “Kiki, Riki, Miki”, “Arca Marinei”, “Personalul de Costinești” (2001).
ACTIVITATE MUZICALĂ
- Compozitor al ilustrației muzicale a pieselor: Autograf, Harababura, Campionul, Nero și Seneca
- Membru în Cenaclul Flacăra (1975-1985)
- Compoziții proprii pentru copii
- Caseta Country (compilație), cu două compoziții proprii
- Caseta Nu vă feriți de măgăruș!
- CD Soldat căzut din iubire – CD de autor, versuri George Arion, compoziții originale – Eugen Cristea.
- Concerte cu propria trupă de folk-rock-blues Atelier la Terasa Actorilor, Casa Eliad (mai multe recitaluri), Cercul Militar, apariții la TVR1, TVR2, Tele7abc, Prima, Antena 1, Festivalul folk: Om bun (1999 și 2000).
- Concerte cu trupa Harvest of Soul, concerte la Piranha, Pub 18, Strada de Vară (2001), Buftea.
ALTE ACTIVITĂȚI
- 2008 – Festivalul Internațional de Circ, Parcul Moghioroș, 17-29 iunie 2008 (prezentator).
- 2008 – Debutul trupei Atelier[1] în noua formulă (Ștefan Babaca - tobe, Cornel Andrei - chitară bas, Marius Chiran - clape, Vlad Dulea - Rhythm Guitar), condusă de Eugen Cristea, la club 100 Crossroads, 6 iunie 2008. Folk, pop, rock, blues. Compoziții originale: Eugen Cristea, solist vocal, chitară și beyond.
CĂRȚI PUBLICATE
- Vînzătorul de zîmbete, editura Eikon, Cluj 2003
- Polidor, băiatul de aur, 2006
TRADUCERI
- Mașinăria rock and roll, de Norman Spinrad
- Trecând prin flacără, de Norman Spinrad
- Îngerii cancerului, de Norman Spinrad
- Cuvinte către revoluționari, de Ernesto Che Guevara
- Integrala Roger Zelazny (din limba engleză)- 10 volume: Nouă prinți din Amber, Armele din Avalon, Semnul Unicornului, Mâna lui Oberon, Curțile Haosului, Atuurile Morții, Semnul Haosului etc.
AFILIERI
- Societar de onoare al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.
PREMII ȘI DISTINCȚII
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Eugen Cristea la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”. [2]
CITATE:
1. Eu sunt cel mai cuminte, cel mai ascultător și cel mai muncitor artist.
2. Era un film american. Mi-a părut foarte rău. Am dat proba, am luat rolul, dar când au aflat că nu am permis, nu le-a venit să creadă. Am încercat să-i conving să am o dublură, dar nu s-a putut.
3. Eu sunt trist de tot ceea ce văd în jur şi singurul refugiu, pentru mine, este familia. Suntem un cuplu exemplar.
4. Eu nu merg la sală ca paraşutele din showbizz!
5. Dragoste, respect şi înţelegere! Ăsta-i secretul unei relaţii perfecte.
6. Merg pe jos foarte mult, plimb căţelul. Eu nu am avut niciodată maşină, motiv pentru care mă plimb pe jos tot timpul.
7. Apropo de familiile de actori, eu nu cred în celebrele vorbe cum că nu ar încăpea două săbii în aceeaşi teacă. Slavă Domnului, nu ne-am bătut pe roluri (eu şi soţia).
ANTON TAUF
| Anton Tauf | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Baia Mare, România |
| Decedat | (72 de ani) Cluj-Napoca, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actor regizor de teatru |
| Modifică date / text | |
Anton Tauf (n. 18 aprilie 1946, Baia Mare, Regatul României – d. 20 noiembrie 2018, Cluj-Napoca, România) a fost un actor, regizor[1] și profesor, director al Teatrului Național din Cluj, în perioada 1992-1993, director al Teatrului Dramatic din Baia-Mare în perioada 1995-2002.
STUDII
- Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“, București, promoția 1968, clasa prof. Beate Fredanov și Octavian Cotescu.
FILMOGRAFIE
- Ultima noapte a copilariei (1968)
- Vifornita (1973)
- Ultima frontieră a morții (1979)
- Încrederea (1984)
- Miracolul (1988)
- Încrederea (1984)
- Feedback (2006)
- Transylvania (2006)[2]
- Feedback (2006)[3]
Premii:
- Premiul pentru Cel Mai Bun Actor pentru rolul titular din spectacolul BARRYMORE de William Luce, regia Tudor Lucanu, la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea, 2013.
FAMILIE
A fost soțul artistei Judith Hirsch și tatăl scriitorului Anton Tauf (1977-2015).
MARIUS TUPAN
| Marius Tupan | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 18 aprilie 1945 sat Valea Ursului, Comuna Tâmna, Mehedinți, România |
| Decedat | 6 decembrie 2007 |
| Naționalitate | România |
| Ocupație | prozator, dramaturg, eseist |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1974 - 2007 |
| Subiecte | proză, eseistică, dramaturgie |
| Operă de debut | Mezareea, proze scurte. Bucuresti, 1974 |
| Modifică date / text | |
BIOGRAFIE
Marius Tupan a fost ultimu fiu al lui Nicolae Tupan, lăcatuș ceferist, și al Izabelei (n. Tecu). În lucrarea Marius Tupan între utopie și parabolă, publicată de criticul literar Ion Roșioru la editura Virtual (2011)[3] se menționează că Marius Tupan figurează în plus în certificatul de naștere cu prenumele Viorel. A urmat studiile elementare în comuna natală, apoi urmează Școala profesională de ucenici de pe lângă Șantierul Naval din Turnu Severin, unde va lucra, după absolvire. Concomitent urmează liceul din localitate; a fost, de asemenea, angajat ca bibliotecar la hidrocentrala „Porțile de Fier".
Licențiat al Facultății de Lb. și Literatura Română a Universității din București (1967-l972), a fost coleg de an și de promoție cu viitorii scriitori Ion Petru Culianu, Dumitru Radu Popa, Eduard Huidan, Paul Drogeanu, Șerban Anghelescu, Silviu Angelescu, Nicolae Mecu, Crisula Ștefănescu. După absolvire, Marius Tupan a primit repartiție guvernamentală la revista „Cărți noi“, unde a activat vreme de doi ani, până în 1974, an în care revista în cauză a fost desființată, o dată cu alte publicații, printr-un decret prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu. Unsprezece luni scriitorul a fost șomer, apoi a fost angajat la Biblioteca Națională (fosta B.C.S.) unde a lucrat până în toamna lui 1975, iar următorii cincisprezece ani a fost redactor la revista „Urzica”, perioadă în care și-a descoperit și exersat componenta umoristică a scrisului.
Debutează în revista Ramuri (1964). Colaborează, ca student, la Viața studențească, Amfiteatru, Luceafărul. Își ia licența cu o teză despre Vasile Voiculescu, în a cărui notă realist-magică își va scrie propriile cărți. A debutat editorial cu un volum de schițe și povestiri Mezareea (1974), recenzat în cele mai importante reviste literare ale momentului. Au urmat un roman, Crisalide (1977), un alt volum de proze scurte, Noaptea muzicanților (1978), romanul Coroana Izabelei (1982), și, după tăcerea ce a urmat topirii, în corectură, la Ed. Cartea Românească, a romanului Vitrina cu păsări împăiate, îi apare în 1989 romanul Marmura neagră. Este autor a două trilogii romanești (Coroana Izabelei, I-III, 1998, și Batalioane invizibile, 2001) și al unor volume de teatru. A primit premiul Asociației Scriitorilor din București pentru Coroana Izabelei (1982) și al Uniunii Scriitorilor (1995 și 1998), cât și alte premii literare.
Cu începere din 1993, Marius Tupan trece de pe postul de redactor-șef adjunct pe cel de redactor-șef al publicației săptămânale, „Luceafărul”, pe care-l editează împreună cu Laurențiu Ulici.
În 2001 publică, la Editura Fundației Luceafărul, Istoria literaturii române de azi pe mâine (1944-1989)
de Marian Popa.
A scris sute de cronici literare și cronici sportive și a dat zeci de interviuri. Multe schițe i-au fost traduse în țări precum Germania, Rusia, Iugoslavia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia etc.
Pe plan famlial, Marius Tupan fost căsătorit cu Maria Ana Tupan, soția sa fiindu-i în prealabil colegă de serviciu încă din perioada când cei doi lucrau în redacția publicației „Cărți noi”. Căsătoria lor a avut loc în luna ianuarie a anului 1976. În anul 1981 cei doi scriitori devin părinți, prin nașterea Soranei, fiica lor devenind la maturitate studentă la Conservator.
AFILIERI
- Membru al Uniunii Scriitorilor din România
- Membru al secției Proză a Asociației Scriitorilor din București
LUCRĂRI
- Mezareea, București, 1974;
- Crisalide, București, 1977;
- Noaptea muzicanților, București, 1978;
- Coroana Izabelei, București, 1982;
- Marmură neagră, București, 1989;
- Vitrina cu păsări împăiate, București, 1994;
- Rezervația de lux, București, 1995;
- Crucea de argint, București, 1996;
- Coroana Izabelei, I-III, București, 1998;
- Alergătorul fatal, București, 1998;
- Rătăcirea Domnului, București, 1999;
- Batalioane invizibile, trilogie, București, 2001;
- Vămile depresiunii, București, 2002;
- Avocatul diavolului. Marian Popa în dialog cu Marius Tupan, București, 2003.
PREMII LITERARE
- Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru romanul Coroana Izabelei (1982).[1]
- Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul Coroana Izabelei (1982).
- Premiul revistei „Convorbiri literare» pentru romanul Coroana Izabelei (1982).
- Premiul revistei „Tomis» pentru romanul Coroana Izabelei (1982).
- Premiul special pentru proză la Salonul Internațional de la Oradea pentru romanul Coroana Izabelei (1982).
- Marele Premiu al Salonului de carte de la Drobeta Turnu-Severin pentru romanul Coroana Izabelei (1982).
- Premiul U.S.R. pentru romanul Rezervația de lux, București, 1995.
- Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru romanul Rezervația de lux, București, 1995.
- Premiul Literar din Washington pentru romanul Rezervația de lux, București, 1995.
- Marele premiu al Salonului de la Brașov pentru romanul Rezervația de lux, București, 1995.
- Premiul revistei „Târnava” pentru romanul Rezervația de lux, București, 1995.
- Premiul special al Festivalului Internațional de la Oradea pentru romanul Rătăcirea Domnului, București, 1999.
- Premiul de proză la Salonul de la Deva pentru romanul Rătăcirea Domnului, București, 1999.
- Premiul de proză al revistei „Terra Grifonis” pentru romanul Rătăcirea Domnului, București, 1999.
- A fost decorat în 2004 cu Ordinul "Meritul Cultural", în grad de Cavaler, de președintele Ion Iliescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu