5. /6 APRILIE 2023 - POEZIE

VIRGIL CARIANOPOL

Sari la navigareSari la căutare

Virgil Carianopol
Date personale
Născut	29 martie 1908 Caracal, Olt
Decedat	6 aprilie 1984 (76 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	poet
Activitate
Limbi	limba română
Modifică date / text

Virgil Carianopol (n. 29 martie 1908, Caracal – d. 6 aprilie 1984, București) a fost un poet român.

BIOGRAFIE

După ce a urmat primii ani de școală la Caracal (1916-1922), s-a înscris la o școală militară de artificieri din București (1924-1930). Între 1934 și 1938 a audiat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. A lucrat ca salariat civil în diferite servicii ale armatei. Din 1956 până în 1963 a făcut închisoare politică la Aiud și Periprava.^[1]

Virgil Carianopol a colaborat la revista "Viața literară", condusă de George Murnu, revistă la care colabora masiv și Radu Gyr, sub pseudonimul Tartacot.^[2]

A fost afiliat la un moment dat grupului avangardist de la „unu”, apoi s-a reprofilat după 1936 pe tradiționalism, iar versurile sale postbelice au fost fie etichetate oarecum „neoclasice”. În plus, a mai fost afiliat și imagismului, fie el din descendența lui Ilarie Voronca sau a lui Serghei Esenin.^[3]

Astfel, opera sa include versuri avangardiste (Un ocean, o frunte în exil), lirică neoclasică, tradiționalistă (Flori de spini, Elegii și elegii) și care exaltă sentimentul național (Ștergar Românesc), precum și memorialistică (Scriitori care au devenit amintiri).^[4]

OPERA PUBLICATĂ

• Flori de spin, 1931
• Versuri - Virgil Carianopol, Editura Vraja, București, 1933
• Un ocean, o frunte în exil, editura unu, București, 1934
• Scrisori către plante, Editura Fundației pentru Literatură și Artă "Regele Carol al II-lea", București, 1936 (pentru care este premiat de Societatea Scriitorilor Români)
• Carte pentru domnițe, Editura Cartea Românească, București, 1937
• Frunzișul toamnei mele, Editura Universul Literar, București, 1938
• Scară la cer, Editura Universul Literar, București, 1940
• Poeme de pe front, Editura Bucur Ciobanul, București, 1943
• Versuri, Editura pentru Literatură, București, 1967
• Cântece de amurg, Editura pentru Literatură, București, 1969
• Cântece românești, Editura Militară, București, 1970
• Viorile vârstei, Editura Eminescu, București, 1972
• Lirice, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1973
• Ștergar românesc, Editura Militară, București, 1973
• Scriitori care au devenit amintiri, Editura Minerva, București, 1973 (memorialistică)
• Elegii și elegii, Editura Eminescu, București, 1974
• Arcașul lui Ștefan, București, 1976 (literatură pentru copii?)
• Cântece oltenești, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1977
• Viorile vârstei, Colecția "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, București, 1978
• Lumini pentru dragostea mea, Editura Eminescu, București, 1978
• 'Peisaj românesc, Editura Militară, București, 1979
• Copilul cu inima de aur. Povești și povestiri istorice, București, 1980 (literatură pentru copii?)
• Copilul și țara, 1981
• Cântec la plecarea verii, Editura Albatros, București, 1982
• Scriitori care au devenit amintiri - Vol. II, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1982 (memorialistică)
• Scară la cer, Colecția "Biblioteca pentru toți", Editura Minerva, București, 1983 (prefață de C. Stănescu
• Cântece pentru mama, Editura Ion Creangă, București, 1984
• La ceasul de taină, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986
• Scrisori către plante, Colecția "Poeți români contemporani", Editura Eminescu, București, 1997 (ediție îngrijită de Virginia Carianopol, cu un cuvânt înainte de Sultana Craia)
• Scriitori care au devenit amintiri. Pagini de jurnal, Editura Universal Dalsi, București, 1999 (ediție îngrijită de Virginia Carianopol)

Însemnare

Este adevărat,
Eu nu sunt cel aşteptat.
Eu nu iau munţii în spate
Să mă duc cu ei în singurătate.
Nu am timp ani să număr,
Nu pun secera lunii pe umăr.
Eu nu iau soarele în mâini,
Nu arunc cerul la câini.
Eu trec prin viaţă
Ca printr-o zi cu ceaţă.
Tinereţea mea e o stradă
Pe care se topesc oameni de zăpadă.
Eu nu aplec sferele
Să caut în părul nopţii stelele.
Nu sunt făuritorul de pâini,
Nu aduc zorile în mâini.
Eu nu sunt profetul care să moară pe cruce,
Nu am ce să spun, nu am unde mă duce.
Dar sufletul acesta cu şerpii curcubeului în plete,
Sufletul acesta chinuit de sete,
Sufletul acesta care aşteaptă drept,
Cât o pitulice în piept,
Sufletul acesta aduce sare şi pâine,
Pentru toţi uriaşii de mâine.

La căluşei

Se învârteau agale căluşeii
Şi muzica din urmă-i îndemna,
Iar între toţi copiii — mititeii
Şi-un bătrânel pe-un cal se învârtea.

Râdeau de el, de jocul lui copiii,
Cum sta plecat pe calul lui de lemn,
Iar cei mai mari, dând aripi bucurii,
De jos, mereu îi tot zvârleau îndemn:

- Hiii moşule, hai, taicule, zoreşte,
Dă pinteni zdraveni calului spre rai!
Şi la un loc cu ei, copilăreşte,
Râdeau şi prunci cu părul de mălai.

Dar el, tăcut, privea pierdut, cu mâna
Ţinând în frâu, căluţul fără duh,
Căluţul orb, ce alerga într-una
Strâns de vergele zdravene-n văzduh.

Cu păru-n vânt, îmbujorat la faţă,
El se rotea, dar nimeni n-a văzut
Cum calul lui, de lemn, prinsese viaţă
Şi galopa pe câmpuri spre trecut.

A fost o clipă, doar o clipă vie,
Căluţul a zburat prin ani, vâlvoi,
A dus bătrânul în copilărie
Şi l-a întors ca gândul înapoi.

Când s-a oprit din goană bătrânelul –
A coborât în râsul fără rost,
Dar numai el ştiu şi căluşelul,
În fuga lor de-o clipă, unde-au fost.

Cantec pentru mama

Tare necajita ai fost, mama
Iarna, vara, orice timp trecand
Cat era de frig sau de caldura,
Tot desculta te-am vazut umbland.

N-ai purtat o haina mai ca lumea,
O scurteica veche doar aveai.
Dar si pe aceea totdeauna,
Doar de sarbatori o imbracai!

Tu asa si fost de cand tin minte
Pe picioare-ai mers la drum, mereu.
Nici in car nu te suiai de teama
Boilor sa nu le fie greu.

Ce pacat ca n-ai trait maicuta
C-ai plecat fara de timp in lut.
Ce pantofi ti-as fi adus acuma,
Si ce haina ai mai fi avut!

GYULA IUHASZ

Sari la navigareSari la căutare

Gyula Juhász
Gyula Juhász
Date personale
Născut	4 aprilie 1883[2][3]  Seghedin, Ungaria
Decedat	6 aprilie 1937 (54 de ani)[2]  Seghedin, Ungaria
Înmormântat	Szeged Belvárosi Temetõ[*]
Cauza decesului	sinucidere
Naționalitate	maghiară
Cetățenie	Ungaria
Etnie	maghiar
Ocupație	poet
Limbi	limba maghiară[1]
Note
Premii	Premiul Baumgarten
Premiul Baumgarten
Modifică date / text

Gyula Juhász (n. 4 aprilie 1883 – d. 6 aprilie 1937) a fost un poet maghiar. Lirica sa, cu inflexiuni parnasiene și simboliste, în forme metrice simple, are ca temă predilectă prețuirea artei și valorilor umane sau descrierea peisajului câmpenesc.

SCRIERI

• 1905 - 1907: Versurile lui Juhász Gyula ("Juhász Gyula versei")
• 1918: Cules târziu ("Késő szüret")
• 1919: Acesta este sângele meu ("Ez az én vérem")
• 1925: Testament ("Testamentom")
• 1929: Harpă ("Harfá")
• 1935: Tineri, mai sunt aici! ("Fiatalok, még itt vagyok!").

A tradus din lirica simbolistă franceză și germană.

Actor bătrân

(Traducere de Csata Ernő)

Pe scenă, se mișcă cu grație.
Vârsta lui nimeni nu știe.

Fardul, e tânăr, la nevoie,
Mai are și el victorie.

În vestiar visează frecvent,
Unde o fi vechiul regiment?

Aversa vechilor aplauze,
Nu pe capul lui se va rupe.

Vechi colegi și iubite,
Sunt în mormânt sau la pensie.

Lauri vechi îi fac semne,
Dar nu-și mai găsesc visele.

Viața lui un rol dus, blazat
Și trapa îl prinde neîncetat.

Sufleorul șoptește: liniște!
Ce-n tombă rămâne în vecie!

Dragoste?

(Traducere de Csata Ernő)

Nu știu ce e, dar bună tare,
Reveria cu vorbele tale,
Ca un nor de amurg, ce lucește,
Dincolo mijind, apar stelele.

Nu știu ce e, dar este dulce
Privirea ta cu pasiune,
Ca o rază pe vârf, când apare,
Deși, cu nori, e înserare.

Nu știu ce e asta, simt doar,
Că viața s-a înflorit iar,
Graiul fin la suflet m-atinge,
Ca mormântul vântul din martie.

Nu știu ce e, dar bună tare,
Durere dulce, tot mă doare.
Dacă-s zălud, rătăcit, să fie,
Dacă-i dragoste, un har mie!

Cum a fost

(Traducere de Csata Ernő)

Blondețea ei, nu mai rețin,
Dar rețin câmpul, că-i bălai,
Când în vara blondă spicele revin,
Și simt galbenul ei mălai.

Azurul ochilor, nu mai rețin.
Dar toamna, cu zări senine,
În septembrie, cu alean deplin,
Azurul ei îmi revine.

Nuanța vocii, nu mai rețin,
Primăvara, când suspină șesul,
Parcă glasul Anei aud, senin,
Din primăvară, retras ca cerul.