6. /4 APRILIE 2023 - POEZIE

GYULA IUHASZ

Sari la navigareSari la căutare

Gyula Juhász
Gyula Juhász
Date personale
Născut	4 aprilie 1883[2][3]  Seghedin, Ungaria
Decedat	6 aprilie 1937 (54 de ani)[2]  Seghedin, Ungaria
Înmormântat	Szeged Belvárosi Temetõ[*]
Cauza decesului	sinucidere
Naționalitate	maghiară
Cetățenie	Ungaria
Etnie	maghiar
Ocupație	poet
Limbi	limba maghiară[1]
Note
Premii	Premiul Baumgarten
Premiul Baumgarten
Modifică date / text

Gyula Juhász (n. 4 aprilie 1883 – d. 6 aprilie 1937) a fost un poet maghiar. Lirica sa, cu inflexiuni parnasiene și simboliste, în forme metrice simple, are ca temă predilectă prețuirea artei și valorilor umane sau descrierea peisajului câmpenesc.

SCRIERI

• 1905 - 1907: Versurile lui Juhász Gyula ("Juhász Gyula versei")
• 1918: Cules târziu ("Késő szüret")
• 1919: Acesta este sângele meu ("Ez az én vérem")
• 1925: Testament ("Testamentom")
• 1929: Harpă ("Harfá")
• 1935: Tineri, mai sunt aici! ("Fiatalok, még itt vagyok!").

A tradus din lirica simbolistă franceză și germană.

Actor bătrân

(Traducere de Csata Ernő)

Pe scenă, se mișcă cu grație.
Vârsta lui nimeni nu știe.

Fardul, e tânăr, la nevoie,
Mai are și el victorie.

În vestiar visează frecvent,
Unde o fi vechiul regiment?

Aversa vechilor aplauze,
Nu pe capul lui se va rupe.

Vechi colegi și iubite,
Sunt în mormânt sau la pensie.

Lauri vechi îi fac semne,
Dar nu-și mai găsesc visele.

Viața lui un rol dus, blazat
Și trapa îl prinde neîncetat.

Sufleorul șoptește: liniște!
Ce-n tombă rămâne în vecie!

Dragoste?

(Traducere de Csata Ernő)

Nu știu ce e, dar bună tare,
Reveria cu vorbele tale,
Ca un nor de amurg, ce lucește,
Dincolo mijind, apar stelele.

Nu știu ce e, dar este dulce
Privirea ta cu pasiune,
Ca o rază pe vârf, când apare,
Deși, cu nori, e înserare.

Nu știu ce e asta, simt doar,
Că viața s-a înflorit iar,
Graiul fin la suflet m-atinge,
Ca mormântul vântul din martie.

Nu știu ce e, dar bună tare,
Durere dulce, tot mă doare.
Dacă-s zălud, rătăcit, să fie,
Dacă-i dragoste, un har mie!

Cum a fost

(Traducere de Csata Ernő)

Blondețea ei, nu mai rețin,
Dar rețin câmpul, că-i bălai,
Când în vara blondă spicele revin,
Și simt galbenul ei mălai.

Azurul ochilor, nu mai rețin.
Dar toamna, cu zări senine,
În septembrie, cu alean deplin,
Azurul ei îmi revine.

Nuanța vocii, nu mai rețin,
Primăvara, când suspină șesul,
Parcă glasul Anei aud, senin,
Din primăvară, retras ca cerul.

VINTILĂ HORIA

Vintilă Horia
Date personale
Nume la naștere	Vintilă Caftangioglu
Născut	18/31 decembrie 1915  Segarcea, Dolj, România[1]
Decedat	4 aprilie 1992 (76 de ani)[2][5]  Collado Villalba⁠(d), Madrid, Spania
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor diplomat poet traducător
Limbi vorbite	limba spaniolă[6] limba română[6] limba italiană limba franceză[7][6]
Pseudonim	Vintila Horia, Valer Crângu[3], Juan Dacio[4]
Studii	Colegiul Național „Sfântul Sava” din București
Limbi	limba franceză
Opere semnificative	Dumnezeu s-a născut în exil[*]
Note
Premii	Premiul Goncourt
Modifică date / text

Vintilă Horia (pseudonimul literar al lui Vintilă Caftangioglu, n. 18/31 decembrie 1915, Segarcea, Dolj, România^[1] – d. 4 aprilie 1992,^[2][5] Collado Villalba^⁠(d), Madrid, Spania) a fost diplomat, eseist, filozof, jurnalist, pedagog, poet și romancier român, care a scris în special în limbile română și franceză, cunoscând consacrarea internațională după exilul său.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în 1915, în localitatea Segarcea, județul Dolj, Oltenia. A început școala primară la Râmnicu Sărat și a terminat-o la București. A absolvit Colegiul Sfântul Sava. A studiat la Facultatea de Drept, în paralel cu cea de Litere și Filozofie.

Aidoma altor intelectuali români de calibru mondial cu traiectorii similare, Cioran, Eliade și Noica, Horia a fost atras de extrema dreaptă. A fost, timp de șase luni, cuzist și a colaborat în perioada 1937 - 1941 cu revista antisemită Sfarmă-Piatră.

În anii 1940 - 1945, când Vintilă Horia a locuit la Roma și Viena, a fost parte a diplomației românești, ca șef de cabinet la Ministerul Propagandei și, ulterior, atașat de presă la Roma. Reprezentarea la Roma a fost întreruptă în anii conducerii statului român de alianța dintre guvernul mareșalului Ion Antonescu și legionari. A revenit în diplomație, de data aceasta la Viena. Când România întoarce armele împotriva Germaniei (august 1944), Vintilă Horia și soția lui, Olguța (n. Teohari), sunt internați într-un lagăr german. La sfârșitul războiului, cei doi soți pleacă în Italia. Aici, Vintilă Horia îl cunoaște pe Giovanni Papini, scrie și publică în reviste italiene, dar situația economică grea a Italiei postbelice îl determină să plece mai departe, în Argentina (primăvara lui 1948). Va sta la Buenos Aires până în martie 1953, când se întoarce în Europa, și anume în Spania, unde are o activitate literară susținută și se face cunoscut.

În 1946, Tribunalul Poporului din România l-a condamnat în contumacie la 25 ani muncă silnică, pentru crime de război, în baza legii 312/1945, art 2: [indivizi care] „s-au pus în slujba hitlerismului sau fascismului și au contribuit prin fapte proprii la realizarea scopurilor lor politice sau la aservirea vieții economice a țării în detrimentul intereselor poporului român.” Completul de judecată care l-a condamnat pe Vintilă Horia era format din: președinte: Alexandru Voitinovici; doi membri, „judecători ai poporului,” doi învățători, un muncitor CFR, un comerciant, un fost consilier la Camera de Muncă, un „judecător delegat,” un grefier, un acuzator public și un singur magistrat. Fiica scriitorului, Cristina Horia, a inițiat o acțiune judiciară în vedera abolirii acestei sentințe emise de un tribunal politic de tip sovietic ^[8]

Vintilă Horia a murit în anul 1992.

Premiul Goncourt[modificare | modificare sursă]

Dieu est né en exil[modificare | modificare sursă]

În noiembrie 1960, romanului lui Dieu est né en exil îi este atribuit Premiul Goncourt. Autorul, stabilit la Paris (între 1960-1964), respinge oferta ambasadei române de a intra în rolul de reprezentant al scriitorimii României comuniste. Guvernul român, cu sprijinul comuniștilor francezi, începe o campanie de denigrare a scriitorului, atribuindu-i – printr-un dosar falsificat – un trecut de legionar.^[9] Sub presiunea acestei campanii, Vintilă Horia refuză premiul Goncourt. Dar, conform regulamentului Premiului Goncourt nu poate fi anulat. El rǎmâne atribuit, dar nedecernat. Romanul a fost distins în 1961 la Milano cu o medalie de aur (Medalla de Oro de „Il Conciliatore” - a se vedea Vintilă Horia, El despertar de la sombra, Madrid, Editora Nacional, 1967. Alte premii: “Bravo para loshombres que unem en la verdad”, Madrid (1972) și Premiul Dante Aligheri, Florența (1981).

Vintilă Horia se întoarce în Spania în 1964, unde continuă să scrie, în spaniolă și în franceză.

Jurnalista de televiziune Marilena Rotaru realizează documentare despre Vintilă Horia în seria Memoria exilului românesc (1991-1996) și în Întoarcerea lui Vintilă Horia (2002).

Centenarul nașterii[modificare | modificare sursă]

Centenarul nașterii lui Vintilă Horia a fost sărbătorit în decembrie 2015 prin colocvii la Madrid, Craiova, Alba Iulia, Deva și prin lansări de carte la Segarcea, locul natal al scriitorului ^[10]

Consiliului Local al orașului Segarcea (județul Dolj), prin Hotărârea nr. 60 din 27 noiembrie 2015, i-a atribuit titlul de cetățean de onoare - post mortem. La cererea Institutului Elie Wiesel, i s-a retras titlul la 10 februarie 2016.^[11][12][13]

Propagandă fascistă[modificare | modificare sursă]

În articolele sale publicate între anii 1937-1941, Vintilă Horia s-a remarcat prin elogiile aduse lui Benito Mussolini, Adolf Hitler, național-socialismului și fascismului în general. A colaborat cu ziarul fascist Sfarmă-Piatră, condus de Nichifor Crainic. Totodată, a criticat în mai multe rânduri forma de guvernare democratică și a practicat un discurs instigator la ură împotriva evreilor în timpul Holocaustului, când aceștia erau supuși persecuției și exterminării sistematice.^[14] După emigrarea sa în Argentina, în anul 1948, Vintilă Horia a fost redactor la ziarul neolegionar „România” și colaborator al ziarului „Însemnări”, editat de Radu Ghenea, legionar și apropiat al lui Corneliu Zelea Codreanu.^{[necesită citare]}

Vintilă Horia a considerat că fascismul este o revoluție spirituală și o operă de renaștere a Europei. După declanșarea războiului din Est, a justificat masacrele anti-evreiești întreprinse de trupele române. De asemenea, a considerat că principalii inamici ai României și Europei sunt democrații, evreii și masonii, acuzându-i pe aceștia că sprijină comunismul.^{[necesită citare]}

Admirația sa pentru Adolf Hitler e exprimată în pasajul:

„Germania lui Adolf Hitler este o valoare asemănătoare, ca forță și întindere, religiei în Evul Mediu sau artei în timpul Renașterii. Acest «homo europaeus», cel dintîi dintre cei mai mari, acel ce s-a încumetat să distrugă o prejudecată și să dovedească, cu strălucite argumente, forța nepieritoare a Europei, este Adolf Hitler. Discursul său este acela al veacurilor care vorbesc încă de pe turlele catedralelor și al basilicelor, din fundurile bibliotecilor și al muzeelor și de pe culmea aceea de umanitate care se numește europenism.”^[15]

Conform Deutsche Welle, Horia a fost „rinocerizat de legionarism și pronazism”.^[16]

Perioada postcomunistă[modificare | modificare sursă]

În anul 2016 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), aflat atunci sub conducerea lui Radu Preda, a organizat un centenar în memoria lui Vintilă Horia, unde s-a făcut apologia lui Adolf Hitler și Benito Mussolini, menită să justifice articolele cu caracter fascist publicate de Vintilă Horia în revista „Sfarmă-Piatră”.^[17]

Opera literară[modificare | modificare sursă]

Romane[modificare | modificare sursă]

• Acolo și stelele ard, Editura Gorjan, București, 1942
• Dieu est né en exil, Fayard, Paris, 1960
• Le Chevalier de la Résignation, Fayard, Paris, 1961
• Les Impossibles, Fayard, Paris, 1962
• La septième lettre, Le roman de Platon, Pon, Paris, 1964
• Une femme pour l’Apocalypse, Julliard, Paris, 1968
• El hombre de las nieblas, Plaza y Janés, Barcelona, 1970
• El viaje a San Marcos, Magisterio Español, Madrid, 1972
• Marta o la segunda guerra, Plaza y Janés, Barcelona, 1982
• Persécutez Boèce, L’Age d’Homme, Lausanne, 1987
• Un sepulcro en el cielo, Planeta, Barcelona, 1987
• Les clefs du crépuscule, L’Age d’Homme, Lausanne, 1988
• Mai sus de miazănoapte, Cartea Românească, București, 1992

Nuvele[modificare | modificare sursă]

• El despertar de la sombra, Editora Nacional, Madrid, 1967.
• Informe último sobre el Reino H, Plaza y Janés, Barcelona, 1981.
• Moartea morții mele, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999.
• El fin del exilio, Cuentos de juventud, Criterio Libros, Madrid, 2002.

Jurnale[modificare | modificare sursă]

• Journal d’un paysan du Danube, Table Ronde, Paris, 1966;
• Scrisori din Exil, vol.I si II, corespondența dintre Vintilă Horia și fratele său Alexandre Castaing (1972-1992), 2011, 350p.;
• Jurnalul unui fost sagetator, Ed. Vremea, București, 2015.

Eseuri[modificare | modificare sursă]

• Presencia del mito, Escelicer, Madrid, 1956.
• Poesía y libertad, Madrid, Ateneo, 1959.
• La rebeldia de los escritores soviéticos,Rialp, Madrid, 1960.
• Quaderno italiano, Pisa, 1962.
• Giovanni Papini, Wesmael-Charlier, Paris, 1963.
• Juan Dacio, Diccionario de los Papas. Prefacio de Vintila Horia. Editorial Destino, Barcelona 1963. (Juan Dacio este pseudonimul lui Vintilă Horia.)
• Platon, personaje de novela, Ateneo, Madrid, 1964.
• España y otros mundos,Plaza y Janés, Barcelona, 1970.
• Viaje a los Centros de la Tierra,Plaza y Janés, Barcelona, 1971.
• Pepi Sánchez,Prensa Española, Madrid, 1972.
• Mester de novelista,Prensa Española, Madrid, 1972.
• Encuesta detrás de lo visible, Plaza y Janés, Barcelona,1975.
• Introducción a la literatura del siglo XX. (Ensayo de epistemología literaria), Gredos, Madrid, 1976.
• Consideraciones sobre un mundo peor, Plaza y Janés, Madrid, 1978.
• Literatura y disidencia, Ed. Rioduero, Madrid, 1980.
• Los derechos humanos y la novela del siglo XX, Magisterio Español, Madrid, 1981.
• Mai bine mort decât comunist, Phoenix, București, 1990.
• Dicționarul Papilor, Editura Saeculum I.O., 1999.

Poezie[modificare | modificare sursă]

• Procesiuni, Ed. Pavel Suru, București, 1936.
• Cetatea cu duhuri, Ed. Pavel Suru, București, 1939.
• Cartea omului singur, Ed. Pavel Suru, București, 1941.
• A murit un Sfânt, Valle Hermoso (Argentina), 1952.
• Poezia românească nouă. Antologie, Colecția “Meșterul Manole”, Salamanca, 1956.
• Jurnal de copilărie, Fundația Regală Universitară Carol I, Paris, 1958.
• Viitor petrecut, Salamanca, 1976.

Cărți și teze de doctorat care se referă la opera lui Vintilă Horia[modificare | modificare sursă]

Cărți[modificare | modificare sursă]

• Sanda Stolojan, Au balcon de l’exil roumain à Paris: avec Cioran, Eugène Ionesco, Mircea Eliade, Vintilă Horia…, Paris, L ’Harmattan, 1999.
• Crenguța Gânscă, Vintilă Horia. Al zecelea cerc: eseu despre o trilogie a exilului, Cluj-Napoca, Dacia, 2001.
• Marilena Rotaru, Întoarcerea lui Vintilă Horia, Ideea, București, 2002.
• Cecilia Latiș, Arhitecturi paralele: Marguerite Yourcenar –Vintilă Horia, Suceava, Editura Universității din Suceava, 2003.
• Cecilia Latiș, Polifonii creatoare: paralelă între creația lui Marguerite Yourcenar și a lui Vintilă Horia, Suceava, Editura Universității din Suceava, 2003.
• Pompiliu Crăciunescu, Vintilă Horia - Translittérature et Réalité, Editura L’Homme Indivis, Veauche, Franța, 2008.
• Georgeta Orian, Vintilă Horia, un scriitor împotriva timpului său, Cluj-Napoca, Limes, 2008.
• Pompiliu Crăciunescu, Vintilă Horia - Transliteratură și Realitate, București, Curtea Veche, 2011.
• Sonia Elvireanu, Fața întunecată a lui Ianus – Vintilă Horia, Dumitru Țepeneag, Norman Manea, Gabriel Pleșa, Editura Tipo Moldova, Colecția „Academica”, Iași, 2013.
• Nicolae Florescu, Vintilă Horia între „ieșirea din a exista și intrarea în a fi”, București, Editura Jurnalul Literar, 2014.
• Mihaela Albu și Dan Anghelescu, Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate, Craiova, Aius, 2015.
• Corespondența lui Vintilă Horia cu Basarab Nicolescu : Traian D. Lazăr și Raluca Andreescu, Scrisori din exil – Arhiva literară Basarab Nicolescu, Curtea Veche, București, 2015, capitolul „Drumul spre transdisciplinaritate – Vintilă Horia-Basarab Nicolescu”, p. 215-271.
• Corespondența lui Vintilă Horia cu Ștefan Lupașcu: Oana Soare, Stéphane Lupasco – Infinitul și experiența. Corespondență primită, articole, interviuri, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2015, p. 241-258.

Teze de doctorat[modificare | modificare sursă]

• Monica Nedelcu, La obra literaria de Vintila Horia. El espacio del exilio en cuatro novelas francesas (L’œuvre littéraire de Vintila Horia. L’espace de l’exil dans quatre romans français), Madrid, Universidad Complutense, Colección Tesis Doctorales, 1989.
• Claudia Drăgănoiu, La prose littéraire d’exil : Vintilă Horia, Constantin Virgil Gheorghiu et L. M. Arcade (Proză literară de exil: Vintilă Horia, Constantin Virgil Gheorghiu și L. M. Arcade), Strasbourg, Faculté des Lettres, Université de Strasbourg, 2011.
• Manuela Alexe, Représentations de l’espace dans la prose de Vintilă Horia (Reprezentări ale spațiului în proza lui Vintilă Horia), Școala doctorală de studii literare și culturale, Universitatea din București, 2012.
• Renata-Simona Georgescu, L’image de la Roumanie chez Vintilă Horia, Petru Dumitriu et Paul Goma, Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 2013.
• Alina Elena Costin, Vintilă Horia: Exil et création, Facultatea de Litere, Universitatea « Alexandru Ioan Cuza », Iași, 2013.
• Sonia Elvireanu, Fața întunecată a lui Ianus – Vintilă Horia, Dumitru Țepeneag, Norman Manea, Gabriel Pleșa, Facultatea de Istorie și Filologie, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, 2013.

POEZII:

Închinare

Prin targuri,Doamne,sufletul mi-alunec
Si printre oameni in zadar Te caut.
Mi-e glasul rupt si ragusit:un flaut
Cu sufletul rapus de prea mult cantec.

Te-astept in dimineti intunecate,
Prin zgomotul rascrucilor umblate
Si-am obosit de cand Te caut Doamne,
Prin zvon de ierni si prin uscate toamne.

Nu vezi? Sunt singur si prea greu mi-e scrisul
De-a nu Te fi-ntalnit pe nici o cale.
Da-mi semn sa-nchin Minunatiile Tale,
Condeiul greu,poemele si visul.

Fa-mi glasul drept si coardele sonore,
Cuprinde-mi fruntea-n maini de aurore
Si lasa-ma pe albul unei pagini
Sa ma culeg sfios dintre paragini.

Echilibru

Te voi iubi din umbra, necunoscut si grav,
Pe drumurile toamnei iti voi ciopli icoana
Si-n fiecare frunza, cu patimi de zugrav,
Voi auri feeric altare de prigoana

in razele de soare, ca-n ape reci de vis,
Voi risipi medalii cu chipul tau sapat
Si fiecare frunza va fi un paraclis
Si fiecare toamna un drum inmormantat.

Tu stii sa treci senina, cu bratele-n rotund
Si palid joc de umbre taiate-n marmori reci.
Eu rup din mine zvonuri si clinchete de gand
Ca sa pastrezi surasul si ritmul tau pe veci.

Logodnici la Stokholm

Apoi alte insule veneau, Alti brazi intindeau Unghii subtiri catre cer, repetau Vechi implorari si iar tremurau, Ca o necontenita vorbire erau. Numai ci fara incetare taceau. Ea, aducand din tundre lapone, Verzi inghetari in priviri, cainti De mai aprige zone. El, netezitor de ape cuminti, Pescar de moarte jivine, Purta pe buze departari si ruine. Ape si ore taceau, Cei doi nu vorbeau, nici traiau, Logoditi ramaneau. Apele cu cerul comunicau. Ramasesera poate in copilarie. Fara sa vrea sau poate fara sa stie, Poate ca incomunicabilitate Numeau stupida strainatate. Pana si insulele pe departare Pareau cuvinte nascute din mare.

PETRU ANGHEL

Petre Anghel
Date personale
Născut	3 februarie 1944[1]
Decedat	3 aprilie 2015 (71 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	romancier[*]
Limbi vorbite	limba română
Modifică date / text

Petre Anghel (n. 3 februarie 1944^[1] – d. 3 aprilie 2015) a fost un scriitor român, profesor universitar și conducător de doctorat.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A absolvit în anul 1969 Facultatea de Limbă și Literatură Română din Universitatea București. A obținut titlul de doctor în filologie cu o teză despre Mihai Ralea (1978) și doctoratul în teologie cu teza Influența literaturii sapiențiale asupra literaturii române (2003). Doctor in Sociologie. A debutat cu volumul de versuri Duhul pământului, girat de Mircea Ciobanu și Marin Preda. În 1976 debutează în proză cu romanul Fratele nostru Emanuel, editat de Cartea Românească, pentru care obține premiul Asociației Scriitorilor din București. Petre Anghel mărturisește că a avut șansa rară de a cunoaște îndeaproape trei personalități de excepție ale culturii contemporane, la umbra cărora și-a modelat spiritul: Constantin Noica, Marin Preda și Petre Țuțea. De marele editor Mircea Ciobanu, el însuși un poet și prozator de excepție, l-a legat o prietenie ireproșabilă. Autorul se declară creația profesorilor de la Facultatea de Litere din Universitatea Bucureșteană: Al. Rosetti, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ovidiu Drimba, Dumitru Micu, Eugen Simion, Cornel Mihai Ionescu, Al. Hanță, Constantin Cruceru, Octavian Butoi. După 1989, Petre Anghel, fructificând experiența de ziarist și scriitor, se dedică activității didactice universitare, specializându-se în domeniul științelor comunicării, fiind lector dr. la Institutul Teologic Adventist, conf. dr. la Institutul Teologic Baptist, prof. univ. dr. la Universitatea din București (Facultatea de Sociologie și Asistență socială), conducător de doctorat în domeniul Științe ale Comunicării.

Opera[modificare | modificare sursă]

Romane[modificare | modificare sursă]

• Fratele nostru Emanuel, Editura Cartea Românească, 1976 - premiul Uniunii Scriitorilor.
• Lupii la stână, Editura Cartea Românească, 1978.
• Prindeți vulpile, Editura Eminescu, 1978.
• Școala pedepselor, Editura Junimea, 1978.
• Sita lui Mamona, Editura Cartea Românească, 1980.
• Dincolo de iubire, Editura Junimea, 1980.
• Întoarcerea fiilor risipitori, Editura Cartea Românească, 1982.
• Oaspeții bătrânului Catul, Editura Cartea Românească, 1984.
• Moștenitorul, Editura Cartea Românească, 1986.
• Dealul Viilor, Editura Cartea Românească, 1988.
• Zodia vărsătorului de plumbi, Editura Militară, 1989.
• Umbra lui Ionatan, Editura Omega-Ideal, 2005.
• Carraria, Editura Limes, 2009.

Poezie[modificare | modificare sursă]

• Duhul pământului, Editura Cartea Românească, 1971.
• Davidiada, Editura Viață și Sănătate, 1998.
• Pe prag de seceră, Editura Graphé, 2006.
• Poezii, Brașov, Editura Pastel, 2012.
• Albe poeme pentru Creola, publlicat pe Amazon, 2013 (Ebook).

Prezență în Antologii[modificare | modificare sursă]

• Testament - Anthology of Romanian Verse - American Edition - monolingual English language edition - Daniel Ionita (editor and principal translator) with Eva Foster, Daniel Reynaud and Rochelle Bews - Australian-Romanian Academy Publishing - 2017 - ISBN 978-0-9953502-0-5
• Testment – 400 Years of Romanian Poetry – 400 de ani de poezie românească – bilingual edition – Daniel Ioniță (editor and principal translator) with Daniel Reynaud, Adriana Paul & Eva Foster – Editura Minerva, 2019 – ISBN 978-973-21-1070
• Romanian Poetry from its Origins to the Present – bilingual edition English/Romanian – Daniel Ioniță (editor and principal translator) with Daniel Reynaud, Adriana Paul and Eva Foster – Australian-Romanian Academy Publishing – 2020 – ISBN 978-0-9953502-8-1 ; LCCN 2020-907831

Publicații cu caracter științific[modificare | modificare sursă]

• Mihai Ralea, vocația eseului - studiu critic, București, Editura Cartea Românească, 1973.
• Cuvântul și pietrele, București, Editura Omega Ideal, 1990.
• Mihai Ralea (teza de doctorat), București, Editura Card, 1996.
• Cuvântul și cuvintele, Editura Viața și Sănătate, 1998.
• Stilistica limbii române, Editura Viața și Sănătate, 1999.
• Etic și estetic, București, București, Editura Card, 2000.
• Creștinism și culturi populare, București, Editura Omega Ideal, 2001.
• Sociolingvistică română, București, Editura Card, 2001.
• Comunicare sapiențială, București, Editura Card, 2002.
• Comunicare transculturală, București, Editura Cartea Românească, 2003.
• Stiluri și metode de comunicare, București, Editura Aramis, 2003.
• Instituții europene și tehnici de negociere, Editura Universității din București, 2003.
• Efficient Strategies of Communication, Pasadena, CA., American Seminar Leaders Association, 2003.
• Communication and Teaching, Pasadena, America Seminar Leaders Association, 2004.
• Strategii eficiente de comunicare, București, Editura Cartea Universitara, 2004.
• Tehnici de redactare, Casa de editură Viață și sănătate, 2007 (ediția a II-a).
• Cultură și interculturalitate, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2009.
• Istoria politică a literaturii române postbelice, București, Editura RAO, 2014.

Cursuri universitare[modificare | modificare sursă]

• Metode de comunicare, Universitatea Independentă Titu Maiorescu, 1991.
• Tehnici de redactare, Universitatea Independentă Titu Maiorescu, 1993.
• Arheologie biblică, I.T.A., 1995.
• Redactare de texte pentru media, Editura Societății de Mâine, 1999
• Comunicarea, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București, 2004.
• Cercetare și redactare, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București, 2003.
• Antropologie culturală, Facultatea de Teologie Baptistă-Universitatea București, 2002.
• Comunicarea în sistemul de sănătate (Master), Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, 2003.
• Strategii eficiente de comunicare, București, Editura Cartea Universitară, 2004.
• Problematica socială în literatură și artă
• Comunicare interculturală

Co-autor[modificare | modificare sursă]

• Curs de limba română pentru studenții străini din anii I-II, Universitatea București, 1978.
• Marin Preda - necunoscut de Victor Craciun ; cu mărturii de Cornel Popescu, Petre Anghel, Eugenia Anghel Miulescu et al, Editura Semne, 2009.
• Folclor literar, Cernica, Editura Eita, 1998 (cu Nicolae Constantinescu).
• Institutional Support to the Ministry of Labour and Social Solidarity DFID, Birks Sinclaire & Associates Ltd, 2001 (cu Jess Price, Angela Taylor).
• 100 cei mai mari scriitori români, Editura Lider, 2003.
• Elemente de antropologie în Vechiul Testament și în folclorul românesc, Editura Omega-Ideal, 2005 (cu Mirela Boteanu).
• Enciclopedia valorilor reprimate: războiul împotriva culturii române: (1944-2009), Mica Valahie, 2009.

Referințe critice în volume[modificare | modificare sursă]

• Nicolae Ciobanu, Însemne ale modernității, vol. II, București, Editura Cartea Românească, 1979.
• Virgil Cuțitaru, Spații, Iași, Editura Junimea, 1981.
• Alex. Ștefănescu, Între da și nu, București, Editura Cartea Românească, 1982.
• Florea Firan, De la Macedonski la Arghezi, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1982.
• Florea Firan, Profiluri și structuri literare, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1986, pag. 31;
• Constantin M. Popa, Clasici și contemporani, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1987, pag. 86;
• Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, vol.III, București, Editura Minerva, 1987, pag. 920;
• Paul Dugneanu, Forme literare, București, Editura Eminescu, 1993, pag. 29;
• Mircea Zaciu, Aurel Sasu, Marian Papahagi, Dicționarul scriitorilor români, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995, pag. 95;
• Laurențiu Ulici, Literatura română contemporană, București, Editura Eminescu, 1995, pag. 381.
• I. Hangiu, Dicționarul presei literare românești, Editura Fundației Culturale Române, 1996.
• Anton Cosma, Romanul românesc contemporan, Realismul, București, Editura Eminescu, 1998, pag. 196.
• Dumitru Micu, Istoria literaturii române, București, Editura Seculum, 2000, pag. 488;
• Paul Dugneanu, Incursiuni critice, II, București, Editura România Press, 2003.

Prefețe, postfețe, ediții îngrijite[modificare | modificare sursă]

• Eugenia Miulescu, Cântec înainte de cină, Editura Cartea Românească, 1986.
• Petre Țuțea, Neliniști metafizice, eseuri, București, Editura Eros, 1994.
• Florin Lăiu, Exerciții de înviere, versuri, București, Editura Viață și sănătate, 1997.
• Hanna Bota, Dincolo de sine, versuri București, Editura Viață și sănătate, 1998
• Elena Petrescu, Note de lectură, critică literară, București, Editura Viață și sănătate, 2000.
• Hanna Bota, Ultimele poeme ale lui V.V. în traducere imaginară, Editura Conspect, Cluj-Napoca, 2003.
• Beniamin N. Roșca, Rodul durerii, București, Editura Graphe, 2004.
• Eugenia Miulescu, Singura lumină, Editura Straif, 2004.
• Florin Lăiu, Stihuri de altădată, Editura Graphe, 2005.
• Claudia Ghișoiu, Zeii Fecioarei, Editura Etnologică, 2006.

Studii critice[modificare | modificare sursă]

• A publicat eseuri și studii critice despre: Mihai Ralea, Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Anton Pann, Anton Holban, Mircea Ciobanu, Ioan Alexandru, Ileana Mălăncioiu, Florin Lăiu, Mihai Ursachi, Miron Georgescu, Claudia Ghișoiu. A analizat de asemenea influența literaturii sapiențiale asupra literaturii române, cu o privire specială asupra lui Neagoe Basarab, Antim Ivireanu și a Mitropolitului Dosoftei.

Afilieri[modificare | modificare sursă]

• Reprezentantul în România al ASLA (American Seminar Leaders Association)
• Fondatorul Cenaclului literar Avanpost Pagina web a Cenaclului Literar Avanpost Arhivat în 16 februarie 2006, la Wayback Machine.
• Membru titular al Uniunii Scriitorilor
• Membru al Asociației Artiștilor Plastici
• Membru al Asociației Ziariștilor Români
• Membru al asociației Grupul 22 Petru Comarnescu
• Membru al Asociației Române de Sociologie
• Președinte al Asociației Societatea de Mâine
• Reprezentantul în România al American Seminar Leaders Association Pagina oficială a American Seminar Leaders Association

POEZII:

Balada lui David 

Alelei şi aleluia,
cântam Doamne pe coline,
după miale şi berbeci.
Caprele aveau doar demoni
între coarne şi în ţâţe,
era greu chiar imposibil
să le pot aduce-n turmă.

Şi-am vrut, Doamne,
să-mi pun capăt
zilelor cu soare-n cap,
nopţilor cu frica-n sân.
Pân s-a năpustit un leu
mare cât un deal cu coamă
să-mi răpească o mioară.

Eram gata să mă pierd,
inima bătea ca guşa
unei broaşte fără minte, dar mi-am zis:
cum am să fug
dinaintea unei fiare poreclite de ei leu,
nu sunt eu urmaş de Iuda,
nu sunt însumi Leul eu?
Şi l-am apucat de falcă
şi trăgeam să-i despart dinţii
şi-n adâncul gurii lui
am văzut o mână albă
care-i înfundase gâtul.

Mână albă şi curată,
netedă precum petală
unui crin din valea largă.
Doar cu-n semn de cui în mijloc.
Şi-am tăcut: Te luptai Tu
şi cu fiara
şi cu noaptea
şi cu spaima mea din oase.

Cum vor ei, bunule frate,
să mă sperii
de-un morman de carne grasă
cum e porcul uns cu ură,
îmbrăcat în za de fier.

Iată am aici o piatră
Cât un ochi fără culoare
Presărat ca un mozaic
cu lumina dintre nori
( ai Tu ce-ai cu cei ce poartă
numele
unei pietre neîmpetrite)
Voi lovi cu ea în locul
ce-i zic proştii c-ar fi cap.

Eu ţintesc,
Tu mână piatra,
ca să ştie
orbii, surzii,
filistenii şi evreii,
unguri, saşi, români (olteni, restul este viitură!)
ce răsplată are Unsul
ce se crede-n semnul Tău.

Alelei şi aleluia,
zise Domnul pentru mine,
suie-te pe dealul mare
ca să vezi Sionul Meu.
Erau gropi, scaieţi şi dune
pe o rână de pământ:
eu vedeam Ierusalimul
cel mai luminos oraş,
străveziu ca o fereastră
dintr-un templu azuriu,
şi vedeam chiar şi lumina
după ce va striga Fiul:
s-a sfârşit, terminat e!

Lumina asteptării 

S-a aratat
Nu spre ziuă
Când razele băteau cu biciul
Întunericul
Si grâul era gata să plângă cu rouă,
Ci în mijlocul tăcerii
Când nu mai mă aveam
Nici pe mine.

Am auzit singuratatea:
Vine lumina.

Avea trup de femeie
Ochi înțelept
Și neodihnă de șarpe

Amnarul a aprins așteptarea
Uscată și ștearsă mai de mult
Și m-am izbăvit
În ardere.

Maria Magdalena 

Eu n-am mângâiat mâinile bărbaţilor,
Nici braţele lor de oieri, negustori, nişte jidovi
care parfumat care coperit de năduf,
miroseam uneori
cărţile saducheilor
fiindcă-i uram
râzându-le-n nas că nu pot citi învierea.

Şi sinceri erau: cum sa creadă ei învierea când
nu se născuseră incăle.
Dar atingându-mă ei,
cu faţa în sus m-aşezam
şi, ca să nu le văd chipul (aşa se spune delicat la mutră),
priveam peste umărul lor
Pân la cer.

Apoi, când nu ştiam dacă mai sunt sau nu sunt
femeie,
Te-am văzut bântuind pe poteci.
Tu te-ai făcut a nu şti
că aş trece prin preajmă.
Te fereai să te uiţi.
(Şi ştii tu de ce te fereai, hoţule, îmi vine să zis, şi chiar zic, adică dragule şi frumosule şi neascultătorule de părinţi,
certăreţule cu bătrâni, prieten de haimanale care-au părăsit casele, sărăntocule, singurătate, iubitule), dar nu aveai încotro
să te-ntorci
(căci nimeni n-a mai avut decât un singur drum, ca tine, săracule în drumuri),
şi când te-am văzut mi-am adus aminte: ochi de cer aveai.
Pe tine te iubeam eu când îi uram pe ei.

Şi ce tânăr erai, bătrâne,
Tinere, bătrâne domn,
(dar să trecem peste asta, e chiar o problemă filozofică)
acum pot să spun adevărul:
când ţi-am văzut ochii
m-a apucat tremuratul.
Şi-am înviat.(Pun în paranteză că băietanii ceia de lângă tine
au crezut că am draci – habar n-am ce e aia. Dar ce ştiu ei, fie vorba între noi, singurii care ştim ce e cerul, suntem noi, merită să te superi pe ei?)
Dar altceva voiam să spun:
o fi păcat
că sărutându-ţi picioarele
mi-am zis:
moară Soarele,
piară mioarele.
Se uscă pleopele.
Sărută-mi genele,
Cu milă atinge-le.
Pe ele le.
Nu mă alungă-mă.
Pe mine mă,
Învie-mă.

MARIANA DUMITRESCU

Poeta Mariana Dumitrescu

Biografie Mariana Dumitrescu

DUMITRESCU Mariana, se naste la 27 aug. 1924, Bucuresti - moare in 4 apr. 1967, Bucuresti. 
Poeta. 

Fiica lui Nicolae Serban, functionar, si a Eufrosinei (n. Stefan). Licentiata a Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1946) si a Conservatorului de Muzica si Arta Dramatica din Bucuresti, sectia arta dramatica (1947). 

Actrita la Teatrul National din Bucuresti, s-a remarcat si ca scenarista, traducatoare de librete de opera etc Multe dintre poeziile sale au (ost transpuse pe muzica. Figureaza, de asemenea, pe un disc conti nind texte recitate de actori si insotite de comentariul lui Serban Ciocu-lescu. 

Debut editorial cu placheta Poezii (1942) - dupa mai multe incercari in revista scolare Mugurasul, Universul copiilor ele. -, de altfel ramasa si singura publicata in timpul vietii. Celelalte voi., Poezii (1967) si Iarba timpului (1968). sint postume.

D. scrie o poezie discursiva, constatati va, incarcata de suspensii, soapte, notatii, propozitii nominale, propunind intreguri contigue, nu similare realitatii. Statutul de document psihologic e depasit totusi de generalitatea emotiei si a ideii, generalitate pe care indeosebi finalurile stiu s-o reliefeze. 

Metrica sincopata, tectonica libera - amintind pe alocuri de Tudor Arghe-zi - imbraca un fond de vaga descendenta blagiana (fintina, fluviul, moara, mumele, semnul, sufletul, sarpele etc). Temele preferate, timpul, dragostea, moartea, se dezvolta in fertile intrepatrunderi. Peste toate planeaza, in-fiorindu-le, obsesia marii, a profunzimilor (neptunice, celeste), a infinitului. 

Atrag atentia si unele inflexiuni ale liricii populare, prelucrate de o sensibilitate cultivata. Neintrerupta contemplare a propriului destin amenintat cu stingerea.

OPERA: (cu numele Mariana Serban), Poezii, Bucuresti, 1942; Poezii, cuvint inainte de S. Cioculescu, Bucuresti, 1967; Iarba timpului, Bucuresti, .

REFERINTE CRITICE: E. Manu, in Astra, nr. . 1967: VI. Streinii, in Luceafarul, nr. 21, 1967; M. Tarangul, in Gazeta literara, nr. 35, 1967; Mariana Vintila-Nusi, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1967.