MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

7. /13 APRILIE 2023 - POEZIE

C D ZELETIN

Date personale
C.D. Zeletin
Născut	13 aprilie 1935^[1] Burdusaci, Răchitoasa, Bacău, România
Decedat	18 februarie 2020 (84 de ani) București^⁠(d), București, România
Cetățenie	România
Ocupație	poet medic traducător
Limbi vorbite	limba română
Modifică date / text

C.D. Zeletin (pseudonim al lui Constantin Dimoftache; n. 13 aprilie 1935, Burdusaci, comuna Răchitoasa, județul Bacău, fostul județ Tecuci – d. 18 februarie 2020, București^[2]) a fost un poet, eseist, traducător, profesor doctor, medic și biofizician român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Studii[modificare | modificare sursă]

Urmează Școala primară în satul natal, având-o învățătoare pe mama sa, Maria, și bucurându-se de instruire muzicală din partea tatălui său, Nicolae.

Frecventează apoi Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad (1945-1952).

Este absolvent al Facultății de Medicină din București, Secția Pediatrie (1959).

Activitate științifică[modificare | modificare sursă]

Repere profesionale[modificare | modificare sursă]

1958-1960 - intern clinic prin concurs;
1960-1961 - medic al circumscripției a III-a Hunedoara (categorie grea);
1961-1962 - chirurg la Sanatoriul de tuberculoză osteoarticulară din Mangalia;
1962-1965 - cercetător științific stagiar, prin concurs, la Catedra de Biofizică, IMF București;
1963-1989 - activitate medicală integrată la Institutul Național de Igienă și Sănătate Publică din București;
1965-1983 - asistent la Catedra de Biofizică, IMF București, titularizat prin concurs în 1973;
1974 - Doctor în Științe Medicale, specialitatea Fiziologie;
1973-1990 - membru în comitetul de conducere al Secției de Biofizică a USSM;
1983-1990 - șef lucrări, prin concurs, la Catedra de Biofizică a Facultății de Medicină, IMF București;
1990 - membru al Consiliului Societății Naționale de Biofizică Pură și Aplicată din România;
1991 - redactor-șef al revistei Romanian Journal of Biophysics, Editura Academiei Române;
1990-1993 - conferențiar prin concurs, la Catedra de Biofizică a UMF Carol Davila București;
1993 - profesor prin concurs, Catedra de Biofizică a UMF Carol Davila București;
1994 - membru al Academiei de Științe Medicale.

Rezultate ale cercetării[modificare | modificare sursă]

realizator, împreună cu ing. A. Ciureș, al primului dispozitiv de citospectrofotometrie din România (1962-1965) și autor al celor dintâi cercetări prin această metodă, publicate în țară și în străinătate (Nature, London etc.);
radiobiologie (investigații privind regenerarea hepatică experimentală, stabilitatea biochimică a moleculelor de ADN etc., prin metoda autoradiografiei și autohistoradiografiei; studii privind incorporarea tisulară de izotopi radioactivi și efectele iradierii interne și externe ș.a.);
criobiologia celulei seminale;
investigații nedestructive prin deuterare; cercetări privind eventualitatea apariției aberațiilor cromozomiale, induse în culturile limfocitare de către apa grea, acțiunea D2O asupra translocării produșilor macroergici prin membranele celulare cultivate in vitro etc.;
biofizica și cibernetica recepției vizuale; cercetări experimentale și teoretice de electrofiziologie, participare la elaborarea unor modele cibernetice;
probleme de istoria medicinii: activitatea unor înaintași (dr. Al. Brăescu, dr. Gh. Polizu);
a propus etimologia unor termeni cu implicație medicală;
Peste 70 de lucrări științifice în domeniul medicinei nucleare, criobiofizicii, citospectrofotometriei, modelării cibernetice a unor procese biologice etc..

Contribuții originale[modificare | modificare sursă]

a imaginat, verificat și validat un sistem original de identificare a limfocitelor cu aspect morfologic normal, dar presupuse a fi atinse de impulsul morbid în leucemia limfoidă cronică umană;
a semnalat, pentru prima oară (1964), existența a două tipuri ale limfocitului mic în sângele uman normal, propunând o revizuire a formulei leucocitare; a identificat cele două tipuri de limfocite pe baza tehnicii citospectrofotometrice, rezultatele fiind confirmate ulterior prin studii de microscopie electronică (stringentă actualitate după apariția SIDA);
a stabilit o serie de indici preciși ai celulei seminale conservate prin frig și congelare, a căror eficiență este reflectată în creșterea indicilor de fertilitate în practica însămânțărilor artificiale din zootehnie;
a aplicat modelul cibernetic original al excitației vizuale (conceput împreună cu ing. dr. Sonia Herman) anumitor situații patologice (ambliopia, hemeralopia, retinopatia pigmentară etc.).
a descoperit paternitatea unicului sonet al lui Leonardo da Vinci (Se voi star sano osserva questa norma…) în prolegomena poemului medical latin Regimen Sanitatis Salernitanum, numit și Flos medicinae (sec. XIII), dovedind astfel că nu este o poezie originală, ci o traducere din latină în italiană în forma fixă a sonetului.

Activitate didactică[modificare | modificare sursă]

A susținut, vreme de peste 40 de ani, cursuri, conferințe, seminarii și lucrări practice de biofizică la Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ București. Între anii 1963 și 1977, a susținut prelegeri și lucrări practice la secția de Biofizică a Facultății de Fizică a Universității București, secție care își satisfăcea activitatea didactică la Catedra de Biofizică a U.M.F. „Carol Davila“ București. Personal sau în colaborare, a publicat sau a colaborat la tratate, manuale și îndreptare de lucrări practice:

Curs de biofizică (1963), Prelegeri de biofizică medicală, trei volume (1964 și 1971),
Îndreptar de lucrări practice de biofizică (edițiile 1964, 1972, 1975, 1977),
Biofizică medicală, Editura didactică și pedagogică, București, 1977,
Biofizică medicală (în colaborare cu Sonia Herman) Editura Cerma, București, 1993 (570 pagini),
Principii de biofizică umană, două volume (în colaborare cu Sonia Herman), Editura universitară „Carol Davila“, București, 2003.

„Profesorul C. Dimoftache , scrie D.R. în Viața medicală, VI, 31 (241), p. 7, din 5 august 1994, e cunoscut prin arta didactică a prelegerilor sale de biofizică medicală, audiate cu interes de studenți vreme de 30 de ani. Aticismul lor strict e dublat de o vervă intelectuală bine stăpânită și de o permanentă integrare cărturărească, fapt important pentru o disciplină exactă ca biofizica. Totdeauna la obiect, ideile sale se articulează în nobilul spațiu al accepțiunii filozofice și iradiază impresia de fapt intelectual trăit.“

Filozoful, scriitorul și medicul Sorin Lavric scria despre profesorul său de biofizică, alias scriitorul C.D. Zeletin: „Marea ciudățenie este că medicul acesta cu aplecări literare, de la care te-ai fi așteptat să-și cultive înclinațiile artistice până la treapta unui amatorism plin de mulțumire de sine, medicul acesta își dusese pasiunea până la pragul unei rafinări de ultimă performanță, impresionând prin acribia cu care traducea din Baudelaire sau Michelangelo, dar mai ales impunând prin erudiție.

De fapt, detaliul care îl singulariza în masa cadrelor didactice de la Medicină era pofta cărturărească. Conferențiarul invoca persoane, cărți sau versuri cu plăcerea cu care alții degustă aroma unui vin bun. O bucurie nesimulată îi însoțea perorațiile, C.D. Zeletin digerând cultură la propriu, ca pe o hrana propriu-zisă, fără ostentație și fără parăzi cabotine. De fapt, Zeletin secreta cultura cu ușurința cu care o glandă își secretă hormonii, porii pielii sale părând anume dilatați pentru a emana particule olfactive de ordin spiritual (…). Dar ce te înmărmurea la Zeletin nu era atât luxurianța erudiției, înspăimântătoare și inexplicabilă din perspectiva unui om normal, cât împrejurarea că acest apetit nu cunoștea întreruperi. Spiritul parcă îi fusese reglat pentru o activitate în platou de durată neprecizată, semănând în anduranță cu densitatea acelor oțeluri care nu se rup și nu ruginesc (…). Știa o carte nebunească…“ (Sorin Lavric, Picături savante, în România literară, XLII, 5, p. 9, 19 februarie 2010)

Volume în medicină[modificare | modificare sursă]

Constantin Dimoftache (coautor), Academia de Științe Medicale. Dizertație istorică. Editura Academiei de Științe Medicale, București, 2012

Activitate literară[modificare | modificare sursă]

Afilieri și recunoaștere[modificare | modificare sursă]

Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1967).
Apreciat superlativ de mari spirite ale literaturii române, precum Tudor Vianu, Perpessicius, Alexandru Philippide, Ștefan Augustin Doinaș, ... .
Președinte fondator al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România (1990), alături de Dr. Dan Tărchilă, Dr. Christian W. Schenk și alții.
Președinte de onoare al Academiei Bârlădene (1991), societate artistică înființată în anul 1915 de către poetul George Tutoveanu, etnologul Tudor Pamfile și preotul publicist Toma Chiricuță, avându-l președinte de onoare pe scriitorul A. Vlahuță.
Ca scriitor, a publicat 40 de volume.
Premiul de carte și medalia de aur, Edinburgh, Anglia, pentru Michelangelo, Sonete (1965).
Diplomă și medalie la Expoziția Internațională de Carte, I.B.A., Leipzig (1971).
Premiile: Asociației Scriitorilor din București, pentru Michelangelo, Sonete și crâmpeie de sonet (1975), Salonului Național al Cărții, Cluj-Napoca, pentru cea mai buna traducere a unei capodopere lirice: Charles Baudelaire, Florile Răului (1991) și Uniunii Scriitorilor din România (1991), pentru cea mai bună tălmăcire a unei capodopere lirice a literaturii universale: Charles Baudelaire, Florile Răului.
Publicistică literară în diverse reviste, emisiuni literare la radio și televiziune, conferințe.
La 1 decembrie 2000 i s-a conferit de către Președinția României Ordinul Național Serviciul Credincios în gradul de Ofițer.
Premiul Stolnicul Constantin Cantacuzino al Fundației Culturale Magazin Istoric (2006), pentru volumul Scânteind ca Sirius… (2004).
Premiul I.C. Filitti al Fundației Culturale Magazin Istoric (2010), pentru volumul Principesa Elena Bibescu, marea pianistă (2008).
Ordinul Național Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria A. Literatură (2011), "în semn de înaltă apreciere pentru meritele remarcabile avute în promovarea culturii în țară și în lume".
Premiul Maria Papahagi (ediția 2011), atribuit în urma concursului organizat de Institutul Italian de Cultură Vito Grasso din București, Centrul Cultural Italian și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pentru "contribuția importantă în italienistica românească".
Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa din Iași (2012).

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

MICHELANGELO, Sonete, tălmăcire, studiu introductiv, note și comentarii de C.D. Zeletin, Cuvânt înainte de Acad. Tudor Vianu, E.L.U., București, 1964.Premiul I și Medalia de aur la Concursul de carte, Edinburgh, 1965.
Lirica Renașterii italiene, tălmăcire și studiu introductiv de C.D. Zeletin, Editura Tineretului, „Cele mai frumoase poezii“, București, 1966.
CHARLES BAUDELAIRE, Florile Răului, E.L.U., București, 1967.
VALMIKI, Ramayana, repovestită de C. Rajagopalachari, două volume, în românește de S.E. Demetrian, C.D. Zeletin, G. Coșbuc, E.P.L., București, 1968.
Sonetul italian in Evul mediu și Renaștere, două volume, Editura Minerva, București, 1970.
ALESSANDRO PARRONCHI, Michelangelo sculptor, în românește de C.D. Zeletin, Editura Meridiane, București, 1970.
ALEXANDRINA ENĂCHESCU CANTEMIR, Portul popular românesc, ediție îngrijită și studiu introductiv de C.D. Zeletin, Editura Meridiane, București, 1971.
ROMAN ROLLAND, Viața lui Michelangelo, în românește de C.D. Zeletin, Editura Meridiane, București, 1971.
CORNELIA COMOROVSCHI, Literatura Umanismului și a Renașterii, vol. I (Italia), Editura Albatros, București, 1972.Cuprinde traduceri din italiană și latină de C.D. Zeletin.
Neapole, text de C.D. Zeletin, fotografii de Hedy Löffler, Editura Meridiane, București, 1973.
MICHELANGELO BUONARROTI, Sonete și crâmpeie de sonet, alcătuirea ediției, studiu introductiv, traducere, note și comentarii de C.D.Zeletin, Editura Albatros, București, 1975.Premiul Asociației Scriitorilor din București, 1975.
ALEXANDRINA ENĂCHESCU CANTEMIR, Portul popular românesc, ediție îngrijită și studiu introductiv de C.D. Zeletin, Editura Kobunsha Co., Ltd., Tokio, 1976.
Călătorie spre transparență, poezii, Editura Eminescu, 1977.
MICHELANGELO BUONARROTI, Scrisori urmate de Viața lui Michelangelo. scrisă de Ascanio Condivi, două volume, alcătuirea ediției, traducere, studiu introductiv, note și comentarii de C.D. Zeletin, Editura Meridiane, București, 1979.
Lirica franceză modernă, florilegiu, Editura Albatros, 1981.
Ideograme pe nisipul coridei, proză aforistică, Editura cartea Românească, 1982.
MICHELANGELO, Poezii, Opera omnia, traducere, prefață, tabel cronologic, note și comentarii de C.D. Zeletin, Editura Minerva, Biblioteca pentru toți, București, 1986.
Andaluzia, Editura Cartea românească, București, 1986.
AL. TZIGARA-SAMURCAȘ, Scrieri despre arta românească, ediție îngrijită, studiu introductiv, cronologie, bibliografie și note de C.D. Zeletin, Editura Meridiane, București, 1987.
ȘT. ZELETIN, Burghezia română, originea și rolul ei istoric, ediția a II-a, îngrijită de C.D. Zeletin, Editura Humanitas, București, 1991.
Charles Baudelaire, Florile răului, traducere integrală, Editura Univers, București, 1991.
ȘT. ZELETIN, Neoliberalismul, ediția a III-a, îngrijită de C.D. Zeletin, Editura Scripta, București, 1992.
MICHELANGELO, Quindici sonetti. Cincisprezece sonete, Versione romena di/ versiunea în limba română: C.D. Zeletin, Editura Kriterion, București, 1992. Cu zece gravuri de Simona Bucan.Ediție bibliofilă.
Respiro în amonte, eseuri, Editura Cartea Românească, 1995.
ROMAN ROLLAND, Viața lui Michelangelo, în românește de C.D. Zeletin, ediția a II-a, Editura Meridiane, București, 1995.
Gaură-n cer, eseuri, Editura Athena, 1997.
Adagii, proză aforistică, Editura Athena, 1999.
Amar de vreme. Editura Vitruviu, București, 2001.
Sonetul în zorii, amiaza și amurgul Renașterii italiene. Editura Pandora-M, Târgoviște, 2002.
Ștefan Zeletin. Contribuții documentare, Editura Corgal Press, Bacău, 2002.
PAUL VERLAINE, Poèmes. Poezii. Traduceri de Șt.O. Iosif și C.D. Zeletin, Editura Pandora-M, Târgoviște, 2002.
VINTILĂ CIOCÂLTEU, Adânc împietrit. Poezii, Ediție îngrijită de C.D. Zeletin, Editura Cartea universitară, București, 2003.
ALEXANDRU TZIGARA-SAMURCAȘ, Memorii III, 1919-1930. Lupta vieții unui octogenar. Ediție îngrijită și Studiu introductiv de C.D. Zeletin, Editura Meridiane,București, 2003.
G. TUTOVEANU, Albastru. Poezii alese. Ediție alcătuită de Mircea și Sergiu Coloșenco. Bibliografie de Al. Tutoveanu și C.D. Zeletin. Traduceri în franceză de C.D. Zeletin. Editura Sfera, Bârlad, 2003.
Scânteind ca Sirius... Scrisorile de tinerețe ale Zoei G. Frasin către G. Tutoveanu. Comentariu urmat de Contribuții documentare la biografia poetului G. Tutoveanu. Editura Sfera, Bârlad, 2004.
CHARLES BAUDELAIRE. Florile Răului, Traducere, cronologie, note și comentarii de C.D. Zeletin. Ediția a II-a, ilustrată cu desene de Charles Baudelaire. Ediție bibliofilă Editura Aldine, București, 2004.
Nu-i mai ajunge sufletului..., Editura Sfera, Bârlad, 2005.
Amar de vreme, Ediția a II-a, Editura Sfera, Bârlad, 2006.
Antologie din lirica franceză. Editura Pandora-M, Târgoviște, 2006.
TOMMASO CAMPANELLA, La Città del Sole. Poesie filosofiche/ Cetatea Soarelui, traducere din italiană de Smaranda Bratu Elian, și Poezii filozofice, traducere din italiană C.D. Zeletin și Smaranda Bratu Elian, Editura Humanitas, București, 2006. Ediție bilingvă.
Principesa Elena Bibescu, marea pianistă. Cronică, Editura Vitruviu, București, 2007.^[3]
G. TUTOVEANU, Poezii. Ediție liliput. Cu un medalion de T. Arghezi. Ediție îngrijită de C.D. Zeletin. Editura Sfera, Bârlad, 2007.
ALEXANDRU TZIGARA-SAMURCAȘ, Lupta vieții unui octogenar, memorii, 1931-1936. Ediție îngrijită, studiu introductiv și cronologic de C.D. Zeletin. Editura Vitruviu, București, 2007.
Principesa Elena Bibescu, marea pianistă. Cronică, Ediția a II-a, Editura Vitruviu, București, 2008.
ALEXANDRU TZIGARA-SAMURCAȘ, Lupta vieții unui octogenar, memorii, 1937-1941. Ediție îngrijită, studiu introductiv și cronologic de C.D. Zeletin. Editura Vitruviu, București, 2008.
Il sonetto italiano del Medioevo e del Rinascimento/ Sonetul italian în Evul mediu și în Renaștere. Antologie, traducere din italiană și postfață de C.D. Zeletin. Prefață de Natascia Tonelli. Note explicative și note bibliografice de C.D. Zeletin și Smaranda Bratu Elian. Ediție îngrijită de Smaranda Bratu Elian. Editura Humanitas, București, 2008.
Distinguo. Eseuri. Evocări. Scriitori medici. Convorbiri. Editura Vitruviu, București, 2008.
Doctorul Alexandru Brăescu, 1860-1917, întemeietor al învățământului universitar de psihiatrie din Moldova, ctitor al Spitalului Socola din Iași. Contribuții documentare. Editura Corgal Press, Bacău, 2009.
ION BUZDUGAN, Miresme din stepă. Poezii. Ediția a II-a. Cu o prefață și o prezentare de N. Iorga. Ediție îngrijită de C.D. Zeletin. Editura Sfera, Bârlad, 2011.
MICHELANGELO, Rime. Poezii. Opera omnia. Ediție bilingvă. Traducere din italiană și postfață de C.D. Zeletin. Prefață de Adelin Charles Fiorato. Ediție îngrijită de Smaranda Bratu Elian. Editura Humanitas, București, 2011.
Charles Baudelaire, Florile răului, traducere integrală, Editura Sfera, Bârlad, 2011 .
Rămânerea trecerii. Eseuri. Evocări. Schițe. Convorbiri. Editura Spandugino, București, 2012.
Zdrențe în paradis. Proză apoftegmatică. Editura Spandugino, București, 2012.
Scrieri 1. Colecția Distinguo. Editura Spandugino, București, 2012.
Scrieri 2. Colecția Distinguo. Editura Spandugino, București, 2012.
C. D. Zeletin, Anca-Michaela Israil, Radu Șerban Palade, Centenar George Emil Palade, 1912-2008. Laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, 1974 - Crestomație de familie, Editura Spandugino, București, 2012.
Scrieri 3. Colecția Distinguo. Editura Spandugino, București, 2013.
MICHELANGELO BUONARROTI, Scrisori, Traducere din limba italiană, studiu introductiv, cronologie și note de C.D. Zeletin, Editura Art, București, 2013.
Scrieri 4. Istoriografice. Colecția Distinguo. Editura Spandugino, București, 2014.
G. TUTOVEANU, Poezii. Ediție liliput. Cu un medalion de T. Arghezi. Ediție îngrijită de C.D. Zeletin. Editura Sfera, Bârlad, 2015.
Scrieri 5. Principesa Elena Bibescu marea pianista, născută Kostaki Epureanu, începuturile carierei pariziene a lui George Enescu, Colecția Distinguo, Editura Spandugino, București, 2016.
Scrieri 6. Poezie italiană, Colecția Distinguo, Editura Spandugino, București, 2017.
Domnu-i domn și lerui ler. Proze. Convorbiri. La arderea manuscriselor, Editura Spandugino, București, 2017.
EDUARD PAMFIL, ARIOSO DOLENTE. Poezii. Ediție alcătuită, eseu introductiv, note și ADDENDA de C.D. Zeletin, Președinte de onoare al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România, Editura Cartea Medicală, București, 2019.
Scrieri 7. Poezie franceză, Colecția Distinguo, Editura Spandugino, București, 2020.
Așternutul isomniacului. Poeme gnomice în proză, Editura Spandugino, București, 2020.
Dada & Dada. Fulguiri din copilărie., manuscris.

Volume consacrate lui C.D. Zeletin[modificare | modificare sursă]

Cuprind studii, eseuri, cercetări, articole, documente istoriografice ori imagistice, de la Tudor Vianu, Perpessicius și George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1974), la Barbu Cioculescu, Gheorghe Grigurcu, Viorel Cosma ori Sorin Lavric, privitoare la opera sa literară:

Omagiu, C.D. Zeletin 70. Editat de Direcția județeană pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național Bacău, împreună cu Centrul internațional de cultură și arte „George Apostu“ Bacău, 2005.
C.D. Zeletin 75. Omagiul Academiei Bârlădene Președintelui ei de Onoare. Ediție alcătuită de Prof. Elena Monu, Doctor în istorie, Președinte al Academiei Bârlădene, societate artistică înființată în anul 1915. Bârlad, Editura Sfera, 2010
C.D. Zeletin 80. Omagiul Academiei Bârlădene Președintelui ei de Onoare. Ediție alcătuită de Prof. Elena Popoiu, Vicepreședinte al Academiei Bârlădene, societate artistică înființată în anul 1915. Bârlad, Editura Sfera, 2015.
C.D. Zeletin 85. Omagiu călugarului alb. Ediție îngrijită de Elena Popoiu, Simion Bogdănescu, Elena Monu, Cătălin-Andrei Teodoru, Alexandru Popescu-Prahovara Membri ai Academiei Bârlădene, societate artistică înființată în anul 1915, Bârlad, Editura Sfera, 2020.

Publicistică literară în presă[modificare | modificare sursă]

România literară, Luceafărul, Contemporanul, Tribuna, Ateneu, Steaua, Gazeta literară, Familia, Ramuri, Tomis, Amfiteatru, Convorbiri literare, Almanahul literar, Studii de muzicologie, Muzica, Viața Medicală, Acolada, Clipa cea repede..., Fântâna din Kos (ultimele două, publicații ale Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România) etc.

Citate:

În parabola Din Ţara Măgarilor. Însemnări, Ştefan Zeletin, filozof, economist şi sociolog descrie cu gravitate şi sinceritate absolută o lume alterată. După anii de studiu petrecuţi în Apus, în urma cărora obţinuse titlul de doctor magna cum laudae în filozofie la Erlangen în Germania, autorul trăieşte şocul revenirii în ţară. Astfel, publică în 1916 volumul În Ţara Măgarilor, “carte a prăbuşirii din morală, nu a unei societăţi fără morală”.(C.D.Zeletin) Citind volumul de faţă am găsit numeroase similitudini între personalitatea lui Ştefan Zeletin şi cea a lui Adrian Marino. Dar să pornim în călătorie împreună cu personajul principal, Înţeleptul, prin faimoasa Ţară a Măgarilor.

Cândva, printre zei se afla un gânditor pământean ce încerca să pătrundă cu mintea tainele firii, însă cu cât se adâncea în cercetare, cu atât rosturile minţii se încâlceau mai tare. Aşa că se decise să meargă la Zeiţa Înţelepciunii ca să-l primească o vreme în lumea nemuritorilor spre a-şi potoli setea de ştiinţă. Zeiţei i se făcu milă şi-i îndeplini dorinţa cu condiţia să se întoarcă la locul naşterii sale să cerceteze ce lighioane neîmblânzite locuiesc pe acele meleaguri, de-au ajuns să se sugrume unii pe alţii, fără discernământ- fraţi, părinţi, rude. Bietul gânditor se supuse şi se întoarse în acele locuri afundându-se în cercetare.

Trecură astfel, unul după altul, opt ani la sfârşitul cărora, gânditorul ajunsese asemeni unei umbre, împovărat de-atâta suferinţă pe care i-o sădise în suflet experienţa acelor ani. S-a întors în Olimp printre zei spre a le citi însemnările sale de călătorie. Şi locul care l-a impresionat cel mai tare s-a dovedit a fi ŢaraMăgarilor, mai ales pentru cutremurul social căruia i-a fost martor. Acolo a descoperit nişte fiinţe care se pot asemui –unele la corp, altele la suflet, cu animalul, numit măgar. Asemănarea însă nu e deloc o bucurie pentru că măgăria făpturilor descoperite în acel loc e diferită şi este influenţată de pătura socială căreia îi aparţine.

Astfel, măgarii de la sate sunt diferiţi de cei de la oraş. Mult mai apropiaţi de viaţa celor cărora le poartă numele, măgarii de la sat au decis să facă răzmeriţă cerând şi ei o viaţă mai bună. A fost un bun prilej pentru măgarii de la oraş să probeze noua artilerie, totul în interesul ştiinţei, astfel încât arta militară a avut numai de câştigat.

Când călătorul nostru trecu de la sat la oraş îl întîmpină o lume total diferită- o lume feerică, elegantă, luxuriantă. Prima întrebare care-i veni în minte a fost din ce surse ascunse le-a picat atâta bogăţie urechiaţilor de la oraş spre deosebire de mizeria în care trăiesc cei de la sat. Numai că oraşele măgăreşti apar aşa doar la prima vedere. Pe măsură ce te afunzi în ele, mizeria începe să se arate, drept pentru care măgarii orăşeni au inventat acele încălţări gumate spre a-şi ocroti copitele de noroaiele de pe uliţi. De mirare pentru călătorul nostru, cum de nu-şi curăţă uliţele, ci, mai degrabă, se chinuie să meargă cu acei galoşi. Dar nu numai noroiul, în care nu de puţine ori se tolăneşte câte un porc, colcăie pe străzile oraşului, ci şi gunoaie, la tot pasul. Iar ca să-i cunoşti şi mai bine pe măgarii de la oraş trebuie să cobori în adâncime: „să le cercetezi cultura şi caracterul, să vezi cum le sunt justiţia, patriotismul, morala, şi abia atunci înţelegi că te afli în realitate între adevăraţi măgari. Dar nişte măgari de alt soi decât cei de la sate. Căci măgăria lor nu mai stă pe dinafară, ci pe dinăuntru: ei nu sunt măgari la corp, ci la suflet”. Doar trăind mai mult printre ei constaţi că „în vreme ce corpul acestor vieţuitoare se răsfaţă în curăţenie omenească, sufletul înoată într-o cumplită murdărie măgărească.”

Şi iată, că, potrivit cu măsura murdăriei interioare, măgarii de la oraşe se împart în trei categorii: măgăreii, măgarii şi măgăroii.

Măgăreii sunt pe ultima treaptă şi mai poartă şi numele simbolic de „luminători ai neamului” fiind însărcinaţi cu educarea junilor urechiaţi. Oricâte răgete jalnice de foame au înălţat ei către măgarii superiori pe scara măgăriei, nu i-a băgat nimeni în seamă aşa că au fost îndemnaţi să se înfrupte din mănoasele culturi de ceapă şi usturoi de care patria măgărească nu duce lipsă. Sunt buni paznici şi întreţinători a ceea ce se cheamă izvoare de cultură şi cu cât izvorul se îmbogăţeşte cu atât măgăreii avansează pe scara ierarhică până ajung măgari propriu-zişi.

Aceştia mai sunt numiţi simbolic şi „stâlpi ai dreptăţii.”Stratul de măgărie sufletească e mult mai gros ei fiind paznicii justiţiei şi ai dreptăţii-avocaţi, jurişti, legişti. Au anumite zile când măgăria lor lăuntrică ajunge la apogeu şi atunci îmbracă o togă neagră cu mâneci largi şi creţe, îşi pun pe cap o tichie neagră şi solemnă şi se apucă să facă dreptate.

Deasupra măgăreilor şi-a măgarilor se află măgăroii, cei care se consideră trimişii lui Dumnezeu pe pământ, călăuzitorii spirituali ai tuturor măgarilor.

Când un măgar părăseşte satul şi pleacă la oraş, o mare schimbare se petrece cu el, măgăria de pe corp se adună toată în suflet, ceea ce în limba măgărească înseamnă că se cultivă. „Cultura însăşi în ţara măgarilor nu e decât procesul de interiorizare a măgăriei: ea e unda magică ce face ca în tot urecheatul pe care-l stropeşte să treacă măgăria de la corp la suflet.” Cultura măgărească a avut multe piedici de trecut şi până la urmă s-au cret două tabere. Prima şi cea mai veche e tabăra străinofilă sau umanistă, iar cea de-a doua e tabăra măgarofilă sau naţionalistă, mult mai nouă şi mai însufleţită. Lupta dintre cele două tabere e foarte dură şi nu întotdeuna cinstită, dar până la urmă tot îi uneşte ceva: spoiala externă de cultură sub care îşi ascund măgăria internă.

În Ţara Măgarilor se vorbeşte o limbă frumos curgătoare, numai că, măgarii au ajuns încet-încet să se dezică de ea. Dar, dacă de vorbă se dezic uşor, de fapta măgărească nici nu se pune problema să se dezică. Pentru că urecheatul nu face nimic doar de dragul de-a face.

Există un lucru care-l scoate pe măgar din cea mai profundă visare şi-l pune cu picioarele pe pământ: bacşişul. „La măgari toţi iau bacşiş, şi cel ce are şi cel ce n-are nevoie, de la cel mai pârlit măgărel până la cel mai îmbuibat măgăroi.” Şi, desigur, cu cât măgarul e mai mare cu atât bacşişul pe care-l primeşte e mai gras. Fără bacşiş, niciun măgar nu-ţi face hatâr. Interesant este faptul că bacşişul nu este doar în monedă, ci şi în laude prin presă, în proslăviri pe la adunări şi „mai pe dindoasele câte-o măgăriţă ne-ncepută”- bacşişuri la mare cinste cu care se înmoaie inima oricărui măgăroi.

Dar ce se întâmplă când măgarul nu primeşte bacşiş? Simplu: şi-l ia singur. Lucru care-i pune în încurcătură pe străinii ce nu cunosc obiceiul locului şi cred că-n Ţara Măgarilor toată lumea fură. „În această ţară, zic ei, toţi fură fără deosebire: se pare că cârmuitorii ei s-ar juca pe întrecute de-a hoţia. Astfel furtul a ajuns aici adevărată virtuozitate şi cel mai îndemânatec în acest meşteşug se bucură de cea mai mare cinste între măgari.” Eroare! Măgarii nu fură ci-şi iau singuri ceea ce cred ei că li se cuvine, după merit, din hambarul obştesc. De la sine înţeles că, cu cât măgarul e mai mare, meritul este şi el mare şi bacşişul aşijderi. ÎnŢara Măgarilor nimic nu mişcă fără bacşiş. De pomină a rămas confruntarea dintre măgari şi alte vietăţi numite bulgari care au încercat să se sustragă de la datina bacşişului. Până la urmă urecheaţii au ieşit învingători.

Un alt lucru specific măgarilor este puţina frică în faţa legilor. Deşi Ţara Măgarilor este ţara în care pe hârtie se află puzderie de legi, orice măgar dă cu copita în ele şi se poartă mai departe după legile nescrise înrădăcinate în fiinţa măgărească. Studiind legiuirea nescrisă a măgărimii, savantul a descoperit două principii călăuzitoare:

Primul: „Orice măgărie, privită în sine, nu alcătuieşte o ruşine, dacă e bine ascunsă. Ea devine o ruşine din clipa în care e dată la iveală şi scuturată sub nasul lumii cinstite.”

Din acest principiu teoretic decurg două principii practice: „a) Supus pedepsei nu e cel ce face, ci cel ce dezveleşte o măgărie; şi b) Pedeapsa ce ia dezvăluitorul măgăriei creşte în măsura cu murdăria ce are la suflet făptaşul măgăriei.”

Al doilea principiu al justiţiei măgăreşti sună astfel: „Orice măgărie, de orice soi şi orice mărime, nu alcătuieşte o vină dacă se poate dovedi că pârâtorul e un mare măgar tot atât de mare ca şi pârâtul.”Aceasta este lumina călăuzitoare ce luminează calea dreptăţii aleşilor ţării.

Cu frică şi cutremur s-a apropiat bietul savant de ceea ce se cheamă morala măgărească. Sublimă, frumoasă, dar lipseşte cu desăvârşire pentru că ea arată cum ar trebui să fie caracterul urecheaţilor, nu cum este cu adevărat. Porunca după care se ghidează orice măgar este: să vorbeşti ca un om, dar să te porţi ca un măgar.

Nici măgarul de la sat şi nici cel de la oraş nu mai au cunoştinţă de o veritabilă scară a valorilor. „Două lucruri sunt pe lume, acum şi de-a pururea nesuferite pentru tot ce e suflet de măgar; două lucruri, pe care întreaga suflare măgărească le urmăreşte cu ură până la moarte, le înăbuşă şi le taie din rădăcină oricând se ivesc pe pământul străbun: talentul şi cinstea.” De câte ori le zăresc parcă ar vedea roşu înaintea ochilor şi pornesc o luptă nemiloasă cu cei care încearcă să le strice mediul măgăresc. „Cadavru să fii , şi-ţi izbesc mormântul cu copita; cenuşă să fii,şi-ţi zdrobesc cinic urna mortuară, de-ţi împrăştie praful oaselor în cele patru vânturi ale cerului, căci ei n-au linişte în suflet până nu se conving că sub pretinsul talent s-a ascuns tot un măgar ca dânşii, şi pentru aceasta nu se sfiesc să tulbure nici liniştea solemnă amormintelor.”

Ultimul subiect despre care călătorul savant a luat notiţe spre a le prezenta zeilor a fost patriotismul măgarilor. „Patriotismul măgarilor e floarea cea din urmă şi cea mai mândră ce a răsărit din năzuinţa obştească a neamului de a-şi ascunde măgăriile, a le spoi bine pe dinafară şi a ieşi în lume sub piele omenească.” Aşadar e latura în care măgarii sunt artişti ai disimulării. Bizară este atitudinea măgărească de-a privi cu neîncredere şi cu dispreţ pe fiii neamului – ca la noi la nimenea– se vaită în vreme ce-şi trâmbiţează patriotismul feroce. Măgarii îşi etalează patriotismul înjurând în primul rând gros şi apăsat tot ce ţine de Ţara Măgărească pentru ca apoi să înceapă a se jelui ce neam oropsit e neamul măgăresc.

Toate le-a putut înţelege bietul cercetător de-a lungul călătoriei sale prin ŢaraMăgarilor, mai puţin această făţărnicie de care-i face răspunzători pe zei c-au sădit-o în fiinţa măgarilor.

Şi nu puţine i-au fost cumpenele. La finalul călătoriei s-a întors în Olimp obosit, maltratat, purtând urme adânci de copite pe capşi plin de obidă le-a mărturisit zeilor: „-Asta e mărturia cinstei !”