7. /3 APRILIE 2023 - POEZIE
IANCU VĂCĂRESCU
| Iancu Văcărescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1792[1]  București, Țara Românească |
| Decedat | (71 de ani)[2] București, Principatele Unite Române |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Părinți | Alecu Văcărescu[3] countess Elena Dudescu[*][3] |
| Copii | ambassador Ioan Vacarescu, co-heir of Vacaresti[*][3] |
| Cetățenie |  Țara Românească.svg){kind=small} Principatele Unite |
| Ocupație | lingvist traducător poet |
Modifică date / text  | |
Iancu Văcărescu (n. 1792,[1] București, Țara Românească – d. ,[2] București, Principatele Unite Române) a fost un poet român, fiul lui Alecu Văcărescu. Atras de ideile înaintate ale epocii, a salutat răscoala lui Tudor Vladimirescu („Buna vestire”, „Glasul poporului subt despotism”) și a participat la mișcarea de redeșteptare culturală și națională, sprijinind începuturile școlii, teatrului, presei și tipografiei românești. A fost sprijinitor al tuturor inițiativelor culturale și literare ale vremii: membru al Societății Literare din 1827, al Societății Filarmonice din 1833, al Asociației Literare din 1845, sprijinind teatrul (a tradus Britannicus de Racine și a scris un prolog la inaugurarea spectacolelor, în 1819) și pe tinerii poeți (a îndreptat primele versuri ale lui Ion Heliade – Rădulescu).
Atitudinea politică antirusească și naționalistă îi aduce arestarea și exilarea în anul 1831.
Opera sa (reunită în volumele „Poezii alese”, 1830 și „Colecție din poeziile d-lui marelui logofăt Iancu Văcărescu”, 1848), deși lipsită de strălucirea poetică a tatălui său, introduce cu timiditate structuri lirice noi, anunțând pastelul sau meditația. În ciuda ecourilor manieriste (multe poezii sunt idile cu personaje mitologice), e un poet de tranziție între neoclasicismul secolului al XVIII-lea și romantismul pașoptist. A scris printre primele sonete în limba română și a inaugurat poezia ocazională pe teme istorice: simpatizant al Revoluției lui Tudor Vladimirescu, a scris pateticul îndemn Glasul poporului sub despotism, din care două versuri au rămas celebre: „ Să tremure! Să tremure cumplita tiranie/ Zdrobit va fi cine-a-ndrăzni gînd de tiran să-i vie!”
Lirica sa erotică, de factură neoanacreontică („O zi și o noapte la Văcărești”, sau „Primăvara amorului” ș.a.), manifestă, printr-un viu sentiment al naturii, tendința de a depăși vechile canoane ale epocii. A scris poeme filozofice („Adevărul”) sub influența iluminismului, balade pe teme folclorice, epistole, ode, elegii, idile și epigrame.
O sinteză a formulelor clasice poate fi considerată poezia Primăvara amorului, în care zeul Amor îl introduce pe poet într-o natură nocturnă, convențională, dar cu detalii preromantice, ca ruinele orașului.
Poeziile sale anunță tonul „veselului Alecsandri”.
Opera[modificare | modificare sursă]
- Antume
- Poezii alese, București, 1830;
- Ermiona, mireasa lumii celeilalte, tragedie patetică în cinci acturi tradusă din nemțește, București, 1834;
- Regulu, tragedie în cinci acte, din lb. germana tradusă de Iancu Văcărescu, București, 1834;
- Grădinarii orb sau aloiul înflorit, comedie cu cântece în două acte, tradusă de Iancu Văcărescu, București, 1836;
- Adevărul, București, 1843;
- Bertrand și Raton, București, 1846;
- Dragoste din copilărie. București, 1846;
- Napoleon la Soen-Brun și Sînta Elena București, 1847;
- Colecție din poeziile dlui marelui logofăt Iancu Văcărescu, pref. I. Voinescu II, București, 1848;
- Britanicu, tragedie în cinci acte de J. Racine, trad. de Iancu Văcărescu, București, 1861.
- Postume
- Poeziile Văcăreștilor, ed. îngrijită de M. Dragomirescu și Em. Girleanu, pref. de Al. Odobescu, București, 1908;
- Corespondență literară între Nicolae și Iancu Văcărescu, ed. îngrijită și pref. de I. Virtosu, București, 1938;
- Poeții Văcărești. Viața și opera lor poetică, ed. îngrijită și pref. de Paul I. Papadopol, București, 1940;
- Poeții Văcărești. Versuri alese, ed. îngrijită de Elena Piru, introducerea de Al. Piru, București, 1961.
POEZII:
O zi şi o noapte de primăvară la Văcăreşti
Se intinde o cimpie
De subt poale de
Carpati,
Cimp deschis de vitejie
La romanii laudati ;
Surpaturi sint de o parte,
D-un oras ce a domnit * ;
O girlita-ncoaci desparte
Un cring foartc-nveselit.
Acolo am eu cascioara,
Pe un virf de delisor ;
Curge-n valc-i o apsoara
Murmurind incetisor.
Inpotriva smaltuite
Dealuri altele se vad,
S-in vilcelile-nflorite
Miei pasc, alerg, se joc, sad.
Lasind ale lumei mare
Cinsti, nadejdi si fumuri seci,
Amagiri cu-ncredintare,
Vrajmasi calzi, prieteni reci ;
Acolo cu sanatatea,
Cu odihna insotit,
Toat-a vietii bunatatea
Dobindeam eu immultit.
Cind la vie, la gradina,
Cind la cimp, de multe ori,
Cu o munca prea putina
Pilda dam la muncitori.
Cind cu mreji amagitoare
Vii prindeam pasari din zbor ;
Cind prin tevi fulgeratoare,
Cu plumb le-azvirleam omor.
Cind cu ciinii, prin padure,
Vulpe, iepure fricos,
Lupul naravit sa fure
il raneam mai cu prisos.
Trageam multi din lacuinta
Ce-au adinc l-al apei fund i ;
Citi, dind la-nsalari credinta,
Unditi lesne ii patrund.
Munca, lupta, calarie,
Jocuri, umblete pe jos,
Ma-ntareau cu veselie
Si-mi dau-nvederat folos.
Curatia si masura
Masa mea impodobea,
Multumea stomah, ochi, gura ;
Dar ma satura d-abia.
Muzele, ce-mi sint dragi foarte,
Aveau ceasul hotarit,
Cind cu cei carii n-au moarte
M-intilneau numaidecit.
Cu nespusa lor dulceata
Mintile mi le-mmulteau ;
Mina, duh, ochi, limba, viata,
Toate mi le-nsufleteau.
Atunci cu incredintare
Desluseam un veac mai bun ;
Cu a carui asteptare
Raul oamenii supun.
D-amarunt privind natura,
Planeti, rasarit, apus,
Stam gindind :
Asa faptura
Cine-ar fi-nvirtind de sus ?!
Cita slava se cuvine
La unul ca el, i-o dam !
S-insumi multumit cu mine
Ma duceam si ma culcam.
Dormind astfel intr-o noapte
Somnu-ntii, ca vre un ceas,
Ma destept, inteleg soapte,
Simt ca de copil e glas.
Strigind intreb : — Cine este ?
Cine-aicea s-a bagat ?
Cine-aici fara de veste
A-ndraznit de a intrat ?
Ma uit !Ce sa vaz ?
Minune !
Preaciudat un copilas,
Fricos cere iertaciune,
Se roaga sa-i dau lacas.
Vaz in spate-i arepi smulte,
Port frumos, dar sfisiat;
Gata el sa-mi spuie multe,
Eu, de somn ingreuiat,
— Las' — ii zic — om vorbi rniine,
Acum culca-te, de vrei,
De ti-e foame, iata piine ;
Apa, vin, de-i vrea sa bei.
— Dragul meu ! d-acestea toate — Zice el — iti multumesc ;
Ti-e somn, vaz ; dar, de se poate,
Oaresce am sa-ti vorbesc.
— Cit de mic sint, vezi prea bine,
Nici beau, nici maninc, nici dorm,
Si acei ce sint cu mine
Prea putine ori adorm.
Somnul, celor care place,
E vrajmas omoritor,
El ii face-n veci de zace
S-a mai multa viata mor .
Eu pe tine cu placere
Poci sa te tiu tot destept ;
S-orice-i vrea-ti dau far-a cere,
Sa te rogi, mult, nu astept.
Vorbind nu stiu ce vraji face,
Somnul vaz ca mi-a pierit ;
De unde dormeam in pace. imbracat m-am pomenit.
Tot spre el, nevrind, ma poarta
Un puternic nu stiu ce !
Ce-al ticnitei mele soarta
Fir, cind el veni, taie.
Frumos cauta, imi zimbeste,
Mi-e drag, il iubesc mai mult.
C-o blindete el vorbeste,
D-as vrea tot ca sa-l ascult.
Zice : — Aici nu este locu
Unde poci eu ca sa-ti spui
Cine sint, la ce norocu
Ma facu sa ma supui.
Binisor ma ia de mina,
S-intr-o clipa m-aflu eu
In cringsor, unde-o fintina
Curgind face helesteu.
Pe acelui unda lina
A noptii faclie stind
indoita da lumina
Din oglinda-i s-intorcind.
Pe cer, mii de mii de stele
Semanate straluceau ;
La cimp focuri de surcele
De departe vapaiau.
Briliant varsa cu fala
Al fintinei viu susur ;
O tacerej o luceala
Preste tot domnea-mprejur.
Firei, glasul cintaretii,
Blindei, dulci privighetori,
Spunea-n toarcerea verdetii
S-a luminei dupa nori.
Apoi doru-i venea-n minte.
Ea de jale se spargea,
Nevorbind spunea cuvinte
Ce simtirea atingea.
Infoca, spuindu-si tingu,
Sub ea un copaci stufos,
Ce de-nalt stapinea cringu,
Ne-a dat razem sezind jos.
Ast loc, el, si vreme-alege,
Astfel incepind vorbi :
— Ca e cea mai veche lege
Pe pamint ca-n cer, vei sti,
Cu placeri, sau cu durere,
Cite traiesc, vor, nu vor,
Curind ori cu-ntirziere
Stapinite-a fi d-Amor.
Amor care dumnezeii
il slavesc de
Dumnezeu,
Ce-nblinzeste tigrii, leii.
S-inalta pe om sint eu.
Cite-a facut biruinte,
Cite jocuri, cui, mi-a spus ;
Cum ia
Joi-nchipuinte ;
Ercule cum umple fus .
— Slava — zice — indestula
Nici o slava nu-mi era,
Al meu brat viteaz, de hula,
Pretutindeni m-apara.
Iar acuma far-a prinde
Eu de veste nicidecum,
Fara arcu a-mi intinde,
Fugar m-am trezit pe drum.
Mare foarte a fost jocu
Si de tot neasteptat ;
intr-ascuns viclean norocu
A mea stingerc-a lucrat.
A puterei savirsire,
Frumusetele deplin,
Daruri mari au strins ostire,
Si-oricite spui, zic putin.
La un loc toti nurii creste,
Saisprezece anisori,
S-in fetita-nchipuieste
Fulger de biruitori!
Tocmai prin aceasta tara
Cc-o stiam de tot a mea,
D-astfel d-intimplare-amara
Eu nu ma puteam temea.
Neferit, fara gatire.
La arme nici mai gindind,
Plin de risuri, de iubire,
La supusii mei venind,
Zaresc, vaz asa copila,
Abia seama i-am luat,
Cind ma aflu fara mila
Totodata dezarmat.
Norocu gindea sa poata
Ca, prin ea mestesugind,
Sa ma-njuge-n veci sub roata ;
De-abia am scapat fugind-
Prin paduri coprins de frica,
Alerg, stau, ma uit, ascult ;
Ma tem cind o frunza pica ;
Desii maracini m-au zmult.
Cind mi se parea d-aproape
Ca vrajmasul m-a sosit,
Nezburind, adesea-n groape
Sarind, eu cadeam zdrobit,
A ta buna priimire
C-am scapat m-a-ncredintat,
Si d-a lui nelegiuire
C-altu nu e vinovat.
As zbura d-as avea stare,
La maica, la dumnezei ;
De rusine mi se pare
Ca n-o sa-i mai vaz pe ei !
Rasplatirea imi aprinde
Jeratic nestins in piept,
Si mirare ma coprinde,
Eu atit, cum mai astept !
Biruirca mea in graba
A putut a ma slabi :
Dar din stare cit mai slaba
Mai curind poci m-intari.
Acum voi sa se arate
D-am putere eu sau nu,
Ori sint legile schimbate
Dupa cum norocul vru.
Miscare putina face
Sta, s-al vaz iar se miscind Filomcl-atunci, cind tace,
Cind iar s-aude cintind.
Ea ii simte-ntii puterea,
Si cu glas petrecator
Tuturor apropierea
Spune-a dulcelui amor.
Cu ea mii de pasarele
Se unesc concertuind ;
Si deodata luna, stele
De tot fata-mi pierd albind.
Salta-n sus, pe linga focuri
Calator si ciobanas ;
Prerasuiia-n multe locuri
Dulce glas de fluicras.
Toate se destept, simt, cere
Magnetul insufletit ;
Ce va prin inparechere
Sufletul a fi-ndoit.
Se destept cele-nsotite
Spre-a-nalta slava l-Amor ;
Nensotitc, despartite ,
Spre-a jali cel mai trist dor.
Aurora se coboara
Din bratele lui
Titon
Vesela si rumeoara,
Fara teama de vrun zvon.
P-a ei cale semanata
De trandafiri vii la feti
Vine, porti deschidc-ndata
Zimbitoarei dimineti.
Focurile-si raspindeste
Noaptea lor se supuind ,
Norii toti ii aureste
Viata firei innoind.
Basicutilc de roua,
Ce pe iarba stralucesc,
Cimpului dau smalturi noua,
Florile-l inveselesc.
De miroase immultite
Balsam viu, din ele dind,
Zefir dulci suflari trimite
Ici si colo se jucind .
Aratorul ce sileste
Boii sai cei grei la pas
Cintind spune ce doreste —
Tare rasun-al lui glas.
Placute zbieraturi de turme
Aerul il umple tot ;
Tauri grei p-ale lor urme
Apasate mugiri scot.
Calusaua d-alta parte,
Lor raspunde nichezind ;
Ecco prelungind inparte
Al ei glas tot s-inaltind .
Ochiului s-arat gramada
Turnuri, case, vii, gradini,
Munti verzi, munti de o zapada
Lucitoare fiind plini.
Ducind apa cint fetite.
Mai incolo, linga oi,
Spun ca ele ciobanite,
Ca sint bine citi sint doi.
Ecco prea cu ingrijire
Al lor cintec rascintind,
Drag il duce la simtire
Si dezmiarda orice gind.
Rindurele zbor s-intrece,
C-o aripa razuiesc
Unda cc-si torn pe trup rece,
Racorite s-intaresc.
Face fluturi mii sa zboare,
Cum va zefiras usor ;
Albini fac din floare-n floare
Furtisag nestricator.
Se inalta cu mindrie
Soarele pre rasarit,
Toate lui cu bucurie
Pe loc inchinari trimit.
Prin armonie nespusa
De acord unsunator ;
Firea c-n miscare pusa ;
Orice ton rasun-amor !!
inlatita mi-e simtirea :
Acum simt deosebit —
Simtind vaz deosebirea
De simtit si de simtit.
Singele mi se-innoieste,
Mintile mi se dezleg,
Orice glas mie-mi vorbeste,
Orice ton eu inteleg.
Vinele repede-mi bate,
Firei voi sa dau raspuns
La simtirile-naltate
Al meu glas e neajuns .
Dar mi-e inima deschisa
S-inlauntru ei vazut,
Spune cu o muta zisa
Ca ce simt mi-e prea placut!
Insuficient.
Ajung ca in aromire
De placere imbatat,
Cind d-Amor cu o zimbire
Ca din vis sint desteptat.
— Tinere iubite !-mi zice
Destul, te cunosc acum :
De tine acum ferice,
Acum calci pe al meu drum !
Calca cu statornicie,
Rabda tot neostenit,
S-oriec intimplarc vie
Nu fi deznadejduit !
Ce-ai mai scump, mai sfint, mai mare
Lcgaminte omenesti :
Gind, pareri, incredintare,
Toate sa mi le jertfesti !
Buna Vestire
Îmbărbătaţi-vă, români! Vă îndreptaţi greşala,
Acestor Table voi urmaţi şi lepădaţi sfiala;
D-întâi temeiuri, Legea aveţi şi-întreaga moştenire
De nume, fapte de români şi a Patriei iubire.
Oricare om veţi auzi, ce către voi vorbeşte
Cu-al maicei voastre dulce glas răspundeţi-i frăţeşte,
Prea nobil este orice rang de orice stăpânire,
Dar toţi românii sunt datori nobili a fi din fire.
Iubiţi mărirea de români, cinstiţi acest sfânt nume,
Şi a-l cinsti îndatoraţi prin fapte mari pre lume,
De neamuri câte sunt greşeli vedeţi în istorie,
De nedreptate vă feriţi, de lene, de mândrie,
Pravili temeinice clădiţi, fiţi Bruţi spre a le ţine,
Ciceroni şi Coriolani având, păstraţi-i bine.
Voi duh aveţi curând să fiţi orice, puind silinţă,
D-ostaşi, plugaşi şi învăţaţi acum e trebuinţă,
Trei căpetenii d-aste stări ţinând oblăduirea.
Pre toţi ca mădulari d-un trup să-i poarte-n veci unirea,
Ostaşu făr' a fi semeţ, să simtă bucuria,
Când a lui sânge şiruind căştigă bătălia,
Plugaşu nu pentru câştig, ci pentru cinstea mare,
Că şi-a hrănit mulţi fraţi ai săi, verse cu drag sudoare,
Iar învăţatul e dator să dea poveţi la toate,
Şi-a fi-nvăţat desăvârşit, iar nu pe jumătate;
El fie tot respunzător, el aibă îngrijire
De-a fi-ntre câte trele stări unire şi iubire,
Urâţi şi numele de lux, de jaf, de tiranie
Şi cel de aur veac la voi îndată o să vie.
FLORENTIN POPESCU
Poetul Florentin Popescu
Biografie Florentin Popescu
POPESCU Florentin, se naste la 3 apr. 1945, Lera-Chiojdu, judetul Buzau.
Poet si prozator.
Fiul lui Octavian Popescu, tehnician veterinar, si al Floricai (n. Chesca), descendenta a unei vechi familii de mosneni. Scoala elementara in satul natal (clasele I-IV) si la Scoala pedagogica din Buzau (clasele V-VII).
Studiile secundare, incepute la liceul din comuna Patirlagele, judetul Buzau, sint terminate la Liceul teoretic „B.P. Hasdeu" din Buzau (1964).
Licentiat al Facultatii de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1969).
Reporter si redactor de carte la mai multe revista, ziare si edituri: Viata studenteasca si Amfiteatru (1967-l969), Viata Buzaului (1969-l970), Informatia Buc'u-restiului (1970-l971), Editura pentru Turism, devenita ulterior Editura Sport-Turism (197l-l975), Editura Albatros (din 1985).
Colaboreaza la Viata studenteasca, Amfiteatru, Romania literara, Luceafarul, Arges, Ateneu, Steaua, Vatra, Cronica, Orizont etc.
Debuteaza cu poezie in Luceafarul (1963), sub girul lui M. Dragomir.
Elev fiind, editeaza impreuna cu alti colegi revista scolara Munca si talent, unde publica versuri, reportaje si recenzii. Debut editorial cu volum de poezii Obsesia pasarilor (1970). Alte culegeri lirice: Mereu-peregrinul (1972), Cuvinte de griu (1975), Tarmul uitat si alte poeme (1981), Diligenta cu pasari (1983), Peregrin la Ninive (1988), Flacari si porumbei (1989).
A publicat, de asemenea, volum de reportaje (Tara fintinilor, 1972; Rapsodii la Vatra Mioritei, 1975; Contemporan cu visul, 1978; Reintilnire cu cetatea adolescentei, 1979; Carte de dragoste pentru Bucuresti, 1986), povestiri (Povarna si alte povestiri, 1987), eseul Ctitorii brancovenesti (1976) si studiul monografic Pe urmele lui Vasile Voiculescu (1984). Premiul pentru poezie al revista Viata studenteasca si Amfiteatru (1968); Diploma de onoare a Uniunii Scriitorilor pentru volum Pe urmele lui Vasile Voiculescu (1984); Premiul pentru poezie al Scinteii tineretului (1985).
Debutind cu volumul de poezie Obsesia pasarior (1970), Florentin Popescu va cultiva cu staruinta un gen de reportaj cultural in care-si valorifica nu numai sensibilitatea poetica, ci si curiozitatea pentru cercetarea istoriei, a arhivelor sau traditiilor populare. Tara fintinilor (1972), Rapsodii la vatra Mioritei (1975), Reintilnire cu cetatea adolescentei (1979), Carte de dragoste pentru Bucuresti (1980) dezvaluie un spirit cultivat, ce evita, in general, locurile comune ale publicisticii epocii. Reportajele imbina observatia directa cu informatia livresca sau culeasa din arhive ori izvoare orale. Volumul de eseuri Ctitorii brancovenesti (1976) contine o cercetare a epocii marelui domn muntean, evitind, dupa cum marturiseste autorul insusi, sa scrie „un tratat de istorie pura sau de istorie literara, album sau roman", adunind intre „copertele sale si cite ceva dintre acestea".
In fond, eseistul mediteaza asupra unei epoci culturale, emitind consideratii pertinente asupra constructiilor brancovenesti, patrunde prin intermediul documentelor de epoca in culisele vietii de la palat, in cele diplomatice sau in paginile unor hrisoave marcate de patina timpului. Pentru a da o imagine cit mai cuprinzatoare asupra epocii si a cadrului general in care s-au ivit creatiile arhitectonice apartinind stilului brancovenesc, autorul dedica scurte eseuri lui Antim Ivireanul, scrie despre fratii Radu si Serban Greceanu, despre stolnicul Constantin Cantacuzino, Radu Popescu sau Pirvu Mutu. Reconstituirea unei epoci si a unui destin tragic e facuta cu un gust al detaliului fastidios. Eseistul trece in revista carturarii de seama ai timpului, cronicarii, zidarii, zugravii, sculptorii in lemn, argintarii, mesterii in broderii, incercind sa creioneze din detalii disparate unicitatea stilului bran-covenesc, considerat drept „unul din cele mai originale si mai temeinice, cu largi ecouri in uinp, stiluri ale arhitecturii romanesti".
Sub aparentele unui ghid sentimental, Pe urmele lui Vasile Voiculescu (1984) e o veritabila monografie dedicata poetului de la Gindirea. Sub pretextul unei calatorii documentare, Florentin Popescu patrunde in „camera austera si plina de carti a poetului", cerceteaza documente inedite, recurge la amintirile membrilor familiei scriitorului evocat, la memoria contemporanilor, descriind cu veritabil, nuantat simt critic opera si viata unui spirit complex, surprins „cu intregul tumult al existentei sale sufletesti, spirituale si sociale". Demersul cercetatorului porneste de la cercetarea mediului, cadrului, atmosferei si imprejurarilor geografice etc. catre cercetarea vietii si activitatii marelui scriitor. Sint descrise, pe rind, vatra, obirsia, copilaria si adolescenta, tineretea, perioada de glorie a scriitorului, cu misionarismul sau cultural, relevindu-se aspecte inedite ale activitatii de redactor la radio, dar si din perioada senectutii dominata de varii privatiuni.
Ca poet, Florentin Popescu evolueaza de la poezia chtonica, naturista a primelor volume, la un lirism reflexiv, cu numeroase insertii livresti, orientate cu predilectie spre epocile stravechi ale omenirii. Postura predilecta a poetului este cea a peregrinului in timp si spatiu. „Obsesia pasarilor", titlul volumului de debut, se intilneste cu cea a ratacirii prin spatii geografice indepartate, dar si prin altele ce-i sint familiare. Florentin Popescu intemeiaza o mitologie a spatiului natal, transcris cu o caligrafie delicata a peisajului dominat de o energie a teluricului, rafinat prin cultura. Postura sa de drumet atent la semnalele misterioase ale realului revine cu insistenta, ceea ce-l apropie de lirica fastuoasa a lui Saint-John Perse:
Poet si prozator.
Fiul lui Octavian Popescu, tehnician veterinar, si al Floricai (n. Chesca), descendenta a unei vechi familii de mosneni. Scoala elementara in satul natal (clasele I-IV) si la Scoala pedagogica din Buzau (clasele V-VII).
Studiile secundare, incepute la liceul din comuna Patirlagele, judetul Buzau, sint terminate la Liceul teoretic „B.P. Hasdeu" din Buzau (1964).
Licentiat al Facultatii de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1969).
Reporter si redactor de carte la mai multe revista, ziare si edituri: Viata studenteasca si Amfiteatru (1967-l969), Viata Buzaului (1969-l970), Informatia Buc'u-restiului (1970-l971), Editura pentru Turism, devenita ulterior Editura Sport-Turism (197l-l975), Editura Albatros (din 1985).
Colaboreaza la Viata studenteasca, Amfiteatru, Romania literara, Luceafarul, Arges, Ateneu, Steaua, Vatra, Cronica, Orizont etc.
Debuteaza cu poezie in Luceafarul (1963), sub girul lui M. Dragomir.
Elev fiind, editeaza impreuna cu alti colegi revista scolara Munca si talent, unde publica versuri, reportaje si recenzii. Debut editorial cu volum de poezii Obsesia pasarilor (1970). Alte culegeri lirice: Mereu-peregrinul (1972), Cuvinte de griu (1975), Tarmul uitat si alte poeme (1981), Diligenta cu pasari (1983), Peregrin la Ninive (1988), Flacari si porumbei (1989).
A publicat, de asemenea, volum de reportaje (Tara fintinilor, 1972; Rapsodii la Vatra Mioritei, 1975; Contemporan cu visul, 1978; Reintilnire cu cetatea adolescentei, 1979; Carte de dragoste pentru Bucuresti, 1986), povestiri (Povarna si alte povestiri, 1987), eseul Ctitorii brancovenesti (1976) si studiul monografic Pe urmele lui Vasile Voiculescu (1984). Premiul pentru poezie al revista Viata studenteasca si Amfiteatru (1968); Diploma de onoare a Uniunii Scriitorilor pentru volum Pe urmele lui Vasile Voiculescu (1984); Premiul pentru poezie al Scinteii tineretului (1985).
Debutind cu volumul de poezie Obsesia pasarior (1970), Florentin Popescu va cultiva cu staruinta un gen de reportaj cultural in care-si valorifica nu numai sensibilitatea poetica, ci si curiozitatea pentru cercetarea istoriei, a arhivelor sau traditiilor populare. Tara fintinilor (1972), Rapsodii la vatra Mioritei (1975), Reintilnire cu cetatea adolescentei (1979), Carte de dragoste pentru Bucuresti (1980) dezvaluie un spirit cultivat, ce evita, in general, locurile comune ale publicisticii epocii. Reportajele imbina observatia directa cu informatia livresca sau culeasa din arhive ori izvoare orale. Volumul de eseuri Ctitorii brancovenesti (1976) contine o cercetare a epocii marelui domn muntean, evitind, dupa cum marturiseste autorul insusi, sa scrie „un tratat de istorie pura sau de istorie literara, album sau roman", adunind intre „copertele sale si cite ceva dintre acestea".
In fond, eseistul mediteaza asupra unei epoci culturale, emitind consideratii pertinente asupra constructiilor brancovenesti, patrunde prin intermediul documentelor de epoca in culisele vietii de la palat, in cele diplomatice sau in paginile unor hrisoave marcate de patina timpului. Pentru a da o imagine cit mai cuprinzatoare asupra epocii si a cadrului general in care s-au ivit creatiile arhitectonice apartinind stilului brancovenesc, autorul dedica scurte eseuri lui Antim Ivireanul, scrie despre fratii Radu si Serban Greceanu, despre stolnicul Constantin Cantacuzino, Radu Popescu sau Pirvu Mutu. Reconstituirea unei epoci si a unui destin tragic e facuta cu un gust al detaliului fastidios. Eseistul trece in revista carturarii de seama ai timpului, cronicarii, zidarii, zugravii, sculptorii in lemn, argintarii, mesterii in broderii, incercind sa creioneze din detalii disparate unicitatea stilului bran-covenesc, considerat drept „unul din cele mai originale si mai temeinice, cu largi ecouri in uinp, stiluri ale arhitecturii romanesti".
Sub aparentele unui ghid sentimental, Pe urmele lui Vasile Voiculescu (1984) e o veritabila monografie dedicata poetului de la Gindirea. Sub pretextul unei calatorii documentare, Florentin Popescu patrunde in „camera austera si plina de carti a poetului", cerceteaza documente inedite, recurge la amintirile membrilor familiei scriitorului evocat, la memoria contemporanilor, descriind cu veritabil, nuantat simt critic opera si viata unui spirit complex, surprins „cu intregul tumult al existentei sale sufletesti, spirituale si sociale". Demersul cercetatorului porneste de la cercetarea mediului, cadrului, atmosferei si imprejurarilor geografice etc. catre cercetarea vietii si activitatii marelui scriitor. Sint descrise, pe rind, vatra, obirsia, copilaria si adolescenta, tineretea, perioada de glorie a scriitorului, cu misionarismul sau cultural, relevindu-se aspecte inedite ale activitatii de redactor la radio, dar si din perioada senectutii dominata de varii privatiuni.
Ca poet, Florentin Popescu evolueaza de la poezia chtonica, naturista a primelor volume, la un lirism reflexiv, cu numeroase insertii livresti, orientate cu predilectie spre epocile stravechi ale omenirii. Postura predilecta a poetului este cea a peregrinului in timp si spatiu. „Obsesia pasarilor", titlul volumului de debut, se intilneste cu cea a ratacirii prin spatii geografice indepartate, dar si prin altele ce-i sint familiare. Florentin Popescu intemeiaza o mitologie a spatiului natal, transcris cu o caligrafie delicata a peisajului dominat de o energie a teluricului, rafinat prin cultura. Postura sa de drumet atent la semnalele misterioase ale realului revine cu insistenta, ceea ce-l apropie de lirica fastuoasa a lui Saint-John Perse:
„uneori ma opresc si aud cum din urma sunet de clopot fosnet de plante-n delir invadeaza cetatea cranii, lupi si pasari de umbra trimite muntele sa-mi umple vazduhul cum drumuri-nainte vin sa-mi devore gindul, frunzele mele si inima si sobolani si cirtiti rod noapte de noapte cuvintele scoarta si crengile pe care eu le trimit inainte-mi pe drumuri" (uneori ma opresc si aud). |
Imbinind eruditia cu fantezia, poetul atinge un deosebit rafinament in volumul Peregrin la Ninive (1988), in care mitologia antica devine sursa de simboluri poetice. Sedus de culoarea de epoca, de frumusetea basoreliefurilor babilonice, de parfumul textelor din vechime, Florentin Popescu compune stampe lirice pline de sugestivitate, cu un imaginar adeseori expresiv, dar si de o anume artificiozitate. Iata, de pilda, un poem in care identificarea cu scribul antic e edificatoare pentru postura de martor al unui timp istoric revolut:
„Vinator linga leu adormit Felina cea singura doarme la poarta cetatii e straina de locul acesta, ale mele nu-s decit ochiul ei deschis inauntru si gheara dormind ca un vierme-n propria lui crisalida gata sa se schimbe-n pumnal fara de lege taind carnea altora, schimbindu-le singele-n pietre rotunde si trupul nisipului dindu-l; daca o treziti, daca o strigati din visul ei, faceti o mare greseala fiindca s-ar putea sa va creada puiul de antilopa fugarit acolo. Ale voastre nu-s decit privirile si gindul cu care-o sugrumati si vorbele prin care-ati vrea s-o goniti cind spaima va tintuie-alaturi. Felina ce singura doarme la poarta cetatii e straina de locul acesta, a mea nu-i decit clipa cit ea va sta adormita" (Relief la Ninive, VIII). |
Imagistica solemna si divaganta e parasita in favoarea unei poezii in care scriitorul vizeaza atingerea simplitatii rostirii, a unei gravitati ceremonioase.
Poetul s-a remarcat si ca autor al unor povestiri fermecatoare (Povarna si alte povestiri, 1987), dar si al unui roman ce se adreseaza virstei tinere (Puii de urs nu merg cu automobilul, 1989), destul de comun ca inventie romanesca.
OPERA: Obsesia pasarilor, versuri. Bucuresti, 1970; Mereu-peregrinul, poeme, Bucuresti, 1972; Tarafintinilor, reportaje. Bucuresti, 1972; Cuvinte de griu, poeme. Bucuresti, 1975; Rapsodii la Vatra Mioritei, reportaje, Bucuresti, 1975; Ctitorii brancovenesti, eseu, Bucuresii, 1976; Contemporan cu visul. Oameni, locuri si traditii din Tinutul Buzaului, reportaje, Bucuresti, 1978; Reintilnire cu cetatea adolescentei, reportaje, Bucuresti, 1979; Tarmul uitat si alte poeme. Bucuresti, 1981; Diligenta cu pasari, poeme. Bucuresti, 1983; Pe urmele lui Vasile Voiculescu, Bucuresti, 1984; Carte de dragoste pentru Bucuresti, reportaje, Bucuresti, 1986; Povarna si alte povestiri. Bucuresti, 1987; Peregrin la Ninive, Cluj-Napoca, 1988; Flacari si porumbei, poeme, Bucuresti, 1989; Puii de urs nu merg cu automobilul, roman. Bucuresti, 1989. |
REFERINTE CRITICE: N. Baltag, in Sctnteia tineretului, 3 mart. 1970; FI. Manolescu, in Romania literara, nr. 15, 1970; R. Cameci, in Ateneu, rff. 6, 1970; I. Adam, in Sctnteia, 30 iul. 1970; A. Goci, in Romania literara, nr. 42, 1972; Al. Lungu, in Ateneu, nr. 12, 1972; D. Culcer, in Vatra, nr. 1, 1973; Magda Ursache, in Cronica, nr. 2, 1973; M. Constantinescu, in Romania literara, nr. 25, 1976; Z. Sangeorzan, in Convorbiri literare, nr. 6, 1979; Al. Opropescu, Scriitori buzoieni, 1980; S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 10, 1984; R. Carneci, in Contemporanul, nr. 27, 1984; I. Apetroaie, in Cronica, nr. 15, 1984; Ana Maria Tupan, in Livres roumains, nr. 1, 1984; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 26, 1984; R. Munteanu, in Flacara, nr. 31, 1988; FI. Costinescu, in Contemporanul, nr. 18, 1989; L. Ulici, in Romania literara, nr. 43, 1989. |
GRIFON
Clipa mea sub formă de inimă
neliniştită, adâncă
îmi adastă-ntre gene
şi vine grifonul
şi mi-o mănâncă;
suie din piatră şi stâncă
cireşul cu gânduri
şi vine grifonul
şi mi-l mănâncă;
peşti de argint şi de aur
fulgeră-n râul din mine
ca o iubire, ca o patimă-adâncă
ori ca un dor de albastru
şi vine grifonul
şi le mănâncă.
Singur, de tăcere-argintat
strig, copac singuratic sub lună:
Grifonule, fugi şi nu mă mânca!
dar numai ecoul
târziu îmi răspunde:
Grifonul, grifonul e-n inima ta!
TESTAMENTUL IMAGINAR AL OSTAŞULUI
Din propria-mi armură ca dintr-o carapace de broască ţestoasă
şi din gândul şi rostul şi datoria mea
ca dintr-o mare, pentru veci voi ieşi
fără durere – cum iese din pâlnia de corn sunetul
ori albă, dintre nouri, luna
şi fără să-mi pese că-ncet vor veni
pedepsitorii trupu-mi să-l deie la zei
ori focului ori spânzurătorii să-l deie!
O fără de seamăn pasăre albă
se va face sufletul meu
şi-i veţi simţi lumina bătând în ferestre
pe când veţi fi îndureraţi şi singuri,
pe când veţi pleca la-ntâlnirea cu moartea
ori poate la-ntâlnirea cu gloria
totuna fiindu-vă care din ele
vă va fi mai aproape de inimă.
Aşa-mi vorbi, însingurat, soldatul
şi-aşa-mi vorbiră într-o noapte-n taină
arcurile şi săgeţile lui
pe când se-auzeau revoltându-se
în fierul dinlăuntrul acelor unelte
atomii-nlănţuiţi ca nişte bărbaţi la galere
şi fără putere eram
fără de alţii eram
să poată martori mai târziu să-mi fie
când povestind m-ar fi crezut nebun
cu minţile plecate pe pustie.
Aşa-mi vorbiră şi se-ntâmplă aşa.
La răsăritul soarelui, în zori
o pasăre se rezema de stela soldatului
acolo rămânând, când el nu mai era;
după veacul din veac, până azi
pasărea cântă în inima mea
ELEGIA CAILOR PIERDUŢI (I)
şi se face c-ascultăm în vise
trist şi dureros şi mustrător
cum e goana mânjilor ucisă,
cum ne ceartă caii-n graiul lor
fii de iarbă, singuri în cetate
pustiiţi, prin vis, ne-ntoarcem în copii
şi se face că-i gonim pe înserate
şi se face că sunt caii vii
sunet lung ne lunecă prin sânge
- tropotul şi coamele-n alai
şi se face că pământul plânge
într-un dor nepotolit de cai
şi se face, se mai face că-n cetate
adăstând câmpiile cât zarea
dau năvală-n noi ca o dreptate
caii dăruindu-ne iertarea
DARIE NOVĂCEANU (numele la nastere:Aurel Mituoiu), poet
Biografie Darie Novăceanu
| Darie Novăceanu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Aurel Mitutoiu |
| Născut | Crasna, Gorj, România |
| Decedat | (80 de ani) Madrid, Spania |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | scriitor traducător hispanist[*] |
| Limbi | limba spaniolă |
| Activitatea literară | |
| Operă de debut | Autobiografie, 1962 |
| Note | |
| Premii | Premio Nacional a la Mejor Traducción[*] |
| Modifică date / text | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Darie Novăceanu (numele la naștere: Aurel Mitutoiu, n. , Crasna, Gorj, România – d. , Madrid, Spania) a fost un poet, traducător de limba spaniolă, scriitor și eseist român.[1]
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A făcut clasele primare în comuna natală, o școală medie tehnică de construcții feroviare și Liceul „Nicolae Bălcescu” (1952-1959) la Craiova, după care a absolvit Facultatea de Filologie din București, secția de Limba și literatura spaniolă (1957-1962).[2][3] [3]
A fost angajat ca referent la Ministerul Afacerilor Externe (1966). A colaborat în acest timp la diferite publicații, fiind redactor la revistele „Secolul 20” (1962-1964), „Lumea”, „Gazeta literară”, „Luceafărul” (1966-1966) și „România literară” (1966-1968).[3] A mai lucrat ca funcționar la Uniunea Scriitorilor din România.[4]
În primele zile ale Revoluției din decembrie 1989, deși nu mai avusese legătură cu presa cotidiană, cu sprijinul lui Petre Roman și Silviu Brucan Darie Novăceanu a fost numit director al ziarului Adevărul, înființat prin redenumirea fostului oficios al Partidului Comunist Român, cotidianul Scînteia.[2]
În timpul Mineriadei din iunie 1990, ziarul Adevărul, condus la acea vreme de Darie Novăceanu, s-a poziționat de partea minerilor veniți să „salveze” Capitala. Darie Novăceanu a condamnat în mai multe editoriale Golaniada, dintre care cel mai cunoscut este „Cavalerii Apocalipsului”, apărut în ediția din 15 iunie.[5]
În martie 1991, când relațiile dintre Ion Iliescu și Petre Roman deveniseră tensionate, Novăceanu a fost îndepărtat de la conducerea ziarului.[2]
Prin decretul nr. 101 din 29 noiembrie 1991, Darie Novăceanu a fost trimis ambasador în Spania, începând cu 18 decembrie 1991[6], funcție pe care a deținut-o până la 24 decembrie 1996.[4][7] În calitatea sa de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Spania, Darie Novăceanu a fost numit și reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Mondială a Turismului, cu sediul la Madrid.[8]
Urmare a primirii Premiului Național al Spaniei pentru ediția „Luis de Gongora y Argole. Polifem și Galateea”, București, Ed. Univers, 1982 și a prieteniei cu regele Juan Carlos, Darie Novăceanu s-a stabilit la Madrid, unde scrie poezie românească[9] și ține un blog de literatură spaniolă, intitulat Ventana de Darie[10] (Fereastra lui Darie[11]).[2]
VOLUME PUBLICATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Opere proprii[modificare | modificare sursă]
- Autobiografie. Versuri, Colecția Luceafărul, Editura pentru Literatură, București, 1962
- Păsări de lut: poezii, Editura pentru Literatură, București, 1966
- Noaptea, pe drumurile Italiei , Editura Tineretului, 1968
- Tehnica umbrei: poeme (coperta și ilustrațiile: Mihai Sânzianu), Editura Eminescu, București, 1970
- Ora Americii Latine, Editura Albatros, București, 1971
- Peisaj în mișcare: poeme, Editura Eminescu, București, 1971
- Există nopți (copertă și ilustrații: Mihai Sânzianu; versuri în română și spaniolă), Editura Albatros, București, 1973
- Havana, Editura Meridiane, București, 1974
- Precolumbia, Editura Sport-Turism, București, 1975 (reeditată la aceeași editură în 1977 și la editura Elion în 2001)
- Insulele Canare, Editura Sport-Turism, București, 1981
- Efectul oglinzii, Cartea Românească, București, 1983
- Întoarcerea gladiatorului. Versuri, Editura Eminescu, București, 1986
- Reporter în piața ghilotinei, Editura Adevărul, 1990
- Descântec întru adormirea corupției, Editura PRO, București, 1997
- Saloanele de lux ale nemerniciei, Editura Elion, 2006
Traduceri[modificare | modificare sursă]
A semnat nenumărate traduceri din, în general, poezia braziliană, chiliană, costaricană, cubaneză etc. A tradus poeți precum Arghezi și Bacovia în spaniolă. I-a tradus în română pe autori precum Ernesto Sábato, Luis de Góngora y Argote, Federico García Lorca, Jorge Luis Borges, Álvaro Mutis, Juan Ramón Jiménez, Carmen Laforet etc. [2]
- Traduceri din limba spaniolă în limba română
- Jorge Luis Borges, Moartea și busola, 384 pagini, prefață, notă bibliografică și traducere de Darie Novăceanu, Editura Univers, București, 1972,
- Gabriel Garcia Marquez, Toamna patriarhului, Colecția Romanul Secolului XX, Editura Univers, 1979
- Luis de Góngora y Argote, Polifem și Galateea, ediție bilingvă (spaniolă și română), Editura Univers, București, 1982
- O sută de ani de poezie cubaneză, 216 pagini, Editura Minerva, 1988
- Valori eterne ale poeziei hispane, 286 pagini, Colecția Biblioteca Pentru Toți Nr. 1354, Editura Minerva, București, 1991
- Traduceri din limba română în limba spaniolă
- Mircea Eliade, Bajo el signo de Zalmoxis, estudio introductorio y notas por Darie Novaceanu, Prensas Universitarias de Zaragoza, 2008; ISBN 978-84-92521-58-6
În lista cu traduceri în limba castiliană a unor lucrări de autori români, publicată de ambasada Spaniei la București, sunt introduse și traduceri de Darie Novăceanu:[12]
- Poesía rumana actual, Darie Novaceanu, Cuadernos hispanoamericanos, Revista mensual de Cultura Hispánica, Madrid, núm. 221, 1968
- Panorama de la poesía rumana contemporánea, Darie Novaceanu, Núm. Especial de la Revista "Unión", La Habana, 1969
- Poesía rumana contemporánea ‐ Edición bilingüe, Darie Novaceanu (revisión de J.M. Caballero Bonald), Barral‐Barcelona, 1972
- Cultura rumana, Darie Novaceanu, Núm. Especial de la Revista "Signos"‐Santa Clara, Cuba, 1974
- Antología de la narrativa rumana contemporánea, Darie Novaceanu, Alianza‐Madrid, 1974
- Memoria de las rosas floridas. Poesía rumana de nuestro tiempo, Darie Novaceanu, Editorial Univers‐Bucarest, 1974
- Poesía rumana antes y después del deshielo, Darie Novaceanu Núm. Especial de "Diorama de la Cultura", 29 de septiembre de 1974
- Antologia poeziei românești contemporane / Antología de la poesía rumana contemporánea‐ Edición bilingüe, Darie Novaceanu, Minerva‐Bucarest, 1977
- Puerta abierta (12 poetas) , Darie Novaceanu, Ed. Máquina Eléctrica ‐ México, 1978
- Antologia poeziei române contemporane / Antología de la poesía rumana contemporánea, Darie Novaceanu, Verbum‐Madrid, 2004, ISBN 978‐84‐79622‐92‐3
- Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite / Palabras adecuadas, Darie Novaceanu, Minerva‐Bucarest, 1977
- Tudor Arghezi, Breve antología, Darie Novaceanu, UNAM‐México, 1978
- George Bacovia, Plumb / Plomo ‐ Edición bilingüe, Darie Novaceanu Minerva‐Bucarest, 1974
- Lucian Blaga, În marea trecere / En el gran correr, Darie Novaceanu, Minerva‐Bucarest, 1972
- Lucian Blaga, Breve antología, Darie Novaceanu, UNAM‐México, 1977
- Lucian Blaga, Antología poética general. Darie Novaceanu. Prensas Universitarias de Zaragoza, 2006, ISBN 84‐7733‐775‐6
- Tristan Tzara, Primele poeme / Los primeros poemas, Darie Novaceanu, Prensas Universitarias de Zaragoza, 2002, ISBN 84‐7733‐615‐6
POEZII:
* * *
Voi sta aici până ce va trece o femeie
Îmbrăcată în alb,
Îi voi spune cu jumătate de glas
Că amintirile nu se îmbracă niciodată astfel,
Iar dacă ea va zâmbi, aşa cum foarte puţine
Ştiu să zâmbească, departe de ele,
Atunci îi voi spune că privirile ei
Sunt ca un ecou de pădure tăiată,
Că eu caut pădurea aceea de mult,
Că nu ştiam că nu mai există,
Că aş fi vrut chiar sa n-o găsesc niciodată,
Dar să ştiu că există, că de crengile ei
Se leagănă, toamna, vânturi albastre.
O voi ruga apoi să mă ierte,
Voi schiţa o plecare uşoară,
Ca o desprindere de ţărm, ne vom alătura paşii,
Voi inventa o poveste frumoasă,
Abătând drumul acela în trecut, înspre copilărie,
Îi voi vorbi despre lumile îndepărtate,
Despre vuietul mării, de marile temperaturi ale stelelor,
Şi-ncet, atunci când vom fi departe de lume,
Când, pentru prima dată, ne vom da seama ca suntem singuri,
Când ea însăşi va recunoaşte că nu e nimeni cu noi,
Atunci nu ştiu, nu ştiu ce îi voi spune,
Dar stau aici, voi rămâne aici,
Până va trece...
Singur și alb
Singur şi alb, la după miezul-nopţii,
făcând să scapere asfaltul, scuturând
printr-un singur prelung nechezat
întunericul din arborii de pe trotuare,
astfel l-am văzut, singur şi alb.
Singur şi alb, înaintând fără grabă
prin mijlocul oraşului, păscând nedumerit
trifoiul putred de pe tarabele norocului;
cu şaua înflorată, singur şi alb.
Singur şi alb, cu frâul liber,
luminând tăcerea-ngenunchiată la colţul străzilor,
bătând din copite în staţiile de autobuz,
la ora când sufletele nu călătoresc
nici luate de mână. Singur şi alb.
De unde venea? Al cui să fi fost?
Al unui barbar de-acum un mileniu?
Al lui Baiazid? Cumva al lui Toma Alimoş?
Şi unde se ducea de unul singur şi alb?
Dar l-am văzut: a străbătut ultimele străzi,
a ocolit lacul şi s-a pierdut spre nord,
galopând fără grabă. Singur şi alb.
Şi mă tem că era dintr-o nescrisă baladă.
PASĀREA ALBASTRĀ
Venea, mai mult spre ziuă, în câte-un vis pe care
îl preschimba-n pădure, umplând-o deodată
cu vuiet lung de valuri dintr-o zbuciumată,
de nimenea ştiută şi nevăzută mare.
In urma ei, un cântec de liră fermecată
cădea din crengi, ca toamna fructele-aromitoare.
Şi-abia atunci, o clipă, parcă-nvăţând să zboare,
vedeam cum se ridică spre cer, însingurată.
Plutea precum o luntre peste pădurea verde,
albastrele-i aripe jucând ca o lumină
de vâsle care caută, fragile, necuprinsul.
Albastru pe albastru, ştiam că o voi pierde
în vis, simţind cum visul însuşi se termină,
dar nu ştiam că viaţa, şi ea, e cum e visul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu