7. /9 APRILIE 2023 - POEZIE
CHARLES BAUDELAIRE
Charles Baudelaire, poet francez
Biografie
Charles-Pierre Baudelaire (ʃaʀl.pjɛʀ bodlɛʀ, n. 9 aprilie 1821, Paris – d. 31 august 1867) a fost un poet francez, a cărui originalitate continuă să-i provoace atât pe cititorii săi, cât și pe comentatorii operei sale. Este considerat poetul care a revoluționat întreaga lirică franceză și europeană prin originalitatea volumului său controversat Les Fleurs du Mal („Florile răului"). A avut o influență puternică asupra viziunilor poetice ale autorilor de mai târziu.
Charles Baudelaire a fost singurul copil din a doua căsătorie a unui înstărit, iubitor de artă și literatură, fost funcționar public Joseph-François Baudelaire (1759-1829) și soția sa cu 34 ani mai tânără, Caroline Archimbaut-Dufay (1793 - 1871), născută în Londra din mamă englezoaică.
.png)
La vârsta de șase ani rămâne orfan prin moartea tatălui în vârstă de aproape 68 de ani. În plus traumatizat de recăsătorirea rapidă a mamei (1828) cu ofițerul autoritar și ambițios Jacques Aupick precum și prin mutarea din Paris la Lyon (1832) și din nou la Paris (1836), devine un băiat dificil, simțindu-se neiubit și fără rădăcini, de multe ori depresiv. Între (1832-1835) învață în Lyon, în garnizoana în care colonelul Aupick l-a trimis iar între (1836 - 1840) la Paris.
După ce avea să susțină totuși ca extern 1839 „bac“-ul, se înscrie pentru a studia dreptul, care trebuia să servească drept pregătire la cariera diplomatică dorită de părinți. În acest timp Baudelaire a frecventat Cartierul latin, pe atunci sediul artiștilor din Paris, ducând mai mult o viață boemă în cercurile de literați și artiști ai Parisului unde s-a îndatorat peste măsură. Se crede că tot atunci a contractat sifilisul.
La îndemnul mamei sale și, mai ales al tatălui vitreg, care între timp a devenit general, acceptă în iunie 1841 o călătorie cu vaporul care îl duce în India și care ar trebui să-i aducă la alte gânduri. El a mers însă numai până în insulele Mauritius și Réunion în Oceanul Indian, unde a petrecut câteva săptămâni și fiind influențat de natura tropicală, care îi va fi inspirație pentru poezii. La întoarcere, după mai bine de opt luni, ajungând la majorat (1842) va cere partea de moștenire după tată, o avere considerabilă (cca. 75.000 de franci) care-i va permite să ducă o viață de dandy parizian. Începe să iubească hainele și își petrece zilele în galeriile de artă și cafenelele din Orașul luminilor. Începe să folosească drogurile, în special hașiș și opium.
Se îndrăgostește de actrița Jeanne Duval, o tânără mulatră (jeune mulâtresse), a cărei frumusețe exotică va inspira poemele din secțiunea Venus cea neagră a volumului Florile răului. Până în 1844, cheltuise aproximativ jumătate din moștenire. Primele datorii importante sunt originea viitoarelor sale dificultăți financiare. Consiliul de familie îi impune un notar drept consilier judiciar, care va avea în grijă averea lui Baudelaire și îi va plăti o mică rentă pentru tot restul vieții. Ceea ce probabil în 1845 a contribuit la o tentativă de sinucidere. Pentru a-și suplimenta venitul Baudelaire scrie critică de artă, eseuri, și cronici pentru diverse jurnale. În 1846 și 1847 îi apăreau în reviste două povești: Le Jeune enchanteur, o poveste de dragoste și La Fanfarlo, o nuvela autobiografică. Drame scrise între 1843-1854, precum La Fin de Don Juan, au rămas doar la faza de proiect, tot așa ca multe schițe de proză. Primele versuri îi apar în reviste la jumătatea deceniului '40. Criticile pictorilor contemporani francezi Eugene Delacroix și Gustave Courbet l-au ajutat să se impună drept critic cu idiosincrazii, dar care știe să facă diferența între arta adevărată și kitsch.
Pe de altă parte consumul de hașiș, opium și alcool, precum și întreținerea lui Jeanne Duval, permanenta nevoie de bani au întărit din nou predispoziția la depresiei. 
Jeanne Duval (cca. 1820–1862)
În anii 1860 Baudelaire a continuat să scrie articole și eseuri ocupându-se de o mare varietate de figuri și teme.
În 1869 a publicat și poeme în proză, care au fost adunate postum în volumul Petits poémes en prose (Mici poeme în proză). Prin faptul că a denumit aceste compoziții în vers alb poeme, Baudelaire a fost primul poet care a spart forma tradițională a versificației.
În 1862, Baudelaire a început să aibă coșmaruri și temeri, iar sănătatea i s-a șubrezit brusc. A plecat la Bruxelles să țină o serie de conferințe, dar a avut câteva atacuri cerebrale care s-au finalizat printr-o paralizie parțială. În iulie 1866, mama sa îl aduce în Paris și îl internează în diverse sanatorii pentru tratament.
Pe 31 august 1867, la 46 de ani, după o lungă agonie, Charles Baudelaire a murit la Paris. Chiar dacă doctorii nu au declarat-o, moartea sa a fost provocată de sifilis.
Posteritatea sa de mare poet era însă asigurată. Poeții timpului Stephane Mallarmé, Paul Verlaine, și Arthur Rimbaud l-au considerat imediat un predecesor. În secolul al XX-lea, gânditori, critici sau poeți celebri cum ar fi Jean-Paul Sartre, Walter Benjamin, Robert Lowell și Seamus Heaney i-au celebrat opera.
Volumul Flori de mucigai scris de Tudor Arghezi a fost influențat de volumul lui Baudelaire, Florile răului.
| Charles Baudelaire | |
 Baudelaire cca. 1863 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Charles-Pierre Baudelaire  |
| Născut | 9 aprilie 1821 Paris, Franța |
| Decedat | 31 august 1867 (la 46 de ani) Paris |
| Înmormântat | Cimitirul Montparnasse |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (sifilis) |
| Părinți | Joseph-François Baudelaire[*] Caroline Aupick[*] |
| Naționalitate | franceză  |
| Cetățenie |  Franța |
| Etnie | Francezi |
| Religie | catolicism |
| Ocupație | poet, critic de artă, eseist, traducător |
| Limbi | limba franceză[1] |
| Studii | Lycée Louis-le-Grand |
| Activitatea literară | |
| Mișcare/curent literar | Simbolism |
| Specie literară | poezie și poeme în proză |
| Opere semnificative | Florile răului Les Paradis artificiels[*] Le Peintre de la vie moderne[*] Réflexions sur quelques-uns de mes contemporains[*] La Fanfarlo[*] Le Spleen de Paris[*] |
| Note | |
| Premii | Concours général[*] |
Poezii:
Amurgul - Charles Baudelaire
CASSIAN MARIA SPIRIDON
Biografie
Cassian Maria Spiridon (n. 9 aprilie 1950, Iași) este un poet, eseist, director și editor, revoluționar român, organizator și participant la mișcarea revoluționară conspirativă de la Iași, din 14 decembrie 1989; (Vezi: Emil Constantinescu, “Revoluția din ‘89”, Editura Minerva 2009, ISBN 978-973-21-090-9; Adam Burakowski, “Dictatura lui Nicolae Ceaușescu 1965-1989”, Ed. Polirom 2016, ISBN 978-973-46-6327-9; Dennis Delant, “România sub regimul comunist”, Ed. Fundației Alianța Civică, 2010, ISBN 978-973-8214-52-1).
În 2009 a fost ales președinte al USR Iași. Cassian Maria Spiridon s-a născut la data de 9 aprilie 1950 în Iași, fiind fiul Mariei Spiridon, învățătoare. A urmat studii la Liceul Teoretic, secția Reală, din Negrești-Vaslui (1965-1969) și apoi la Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic din București (1969-1975).
După absolvirea facultății, a lucrat ca șef atelier mecanic la IAS Albești Botoșani (1975-1978), șef atelier montaj utilaje, întreținere și reparații mașini unelte la CUG Iași (1978-1981), cercetător științific la filiala ICPE lași (1981-1985) și apoi ca șef colectiv cercetare la CCSITUMP Iași (1985-1989).
În decembrie 1989 este arestat pentru organizarea și participarea la mișcarea revoluționară conspirativă de la Iași, din 14 decembrie 1989. Va fi eliberat din detenția politică în amiaza zilei de 22 decembrie 1989.
În ianuarie 1990 a fondat noua serie a revistei Timpul din Iași (care a apărut, sub conducerea sa, până la sfârșitul lui octombrie 1991) . În noiembrie 1991 a înființat Editura Timpul, pe care o conduce și în prezent. În perioada noiembrie 1991 - noiembrie 1992 lucrează ca redactor la revista Cronica din Iași, apoi la Evenimentul zilei (decembrie 1992 - decembrie 1994). Între anii 1993-1995 este redactor-colaborator la postul TV Europa Nova din Iași.
În iunie 1994 a fondat revista de cultură poetică Poezia, unde va fi redactor-șef, iar din 2000 director fondator.
În octombrie 1995 inițiază revista "Caietele de la Durău" și devine cofondator și redactor coordonator al acestei publicații.
Începând din decembrie 1995 este redactor-șef al revistei Convorbiri literare din Iași, iar din 2016 director. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Societății Ziariștilor Români, al Asociației Ziariștilor Români, membru al PEN-clubului european.
- Din 1996 este membru al Consiliului USR și al Comitetului de conducere al USR Filiala Iași, din 2000 este membru al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România. Din 2009 este președinte al Uniunii Scriilorilor, Filiala Iași.
- Deține două Premii USR pentru eseu și Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru poezie.
- Premiul Internațional de Poezie Li Bai și Du Fu pe anul 2018, acordat la Festivalul de poezie Li Bai - Du Fu, Tianshui/China, septembrie 2018; Împreună cu motivarea juriului: „Declarația prezentată privind Premiul Internațional de Poezie Li Bai și Du Fu pe anul 2018":
„Cassian Maria Spiridon este un poet remarcabil, care și-a creat propriul său stil poetic, un stil unic. În ceea ce-l privește, poezia poate fi o floare care înflorește sub cer. Divinitatea, conștiința, spiritul de libertate și atitudinea de explorare reprezintă nu numai forța motrice în interiorul poeziei sale, dar și temele poetice permanente ale poeziei sale. Poemele sale sunt concise, sincere, ferme, pline de tensiune interioară, cu dialoguri profunde între suflet și trup, între om și lumea cu care rezonează. Având în vedere contribuția remarcabilă a poetului Cassian Maria Spiridon la poezia contemporană, îi conferim Premiul internațional de poezie Li Bai și Du Fu pe anul 2018. 'Comitetul de acordare a Premiului de poezie Li Bai și Du Fu, 1 septembrie 2018.' A debutat în presa literară, în anul 1970, în revistele Amfiteatru și România literară. Este câștigător al premiului de debut în volum pentru anii 1979-1980, al Editurii Junimea din Iași și apoi Laureat al Festivalului național de poezie „N. Labiș“ (1980). Are apariții în diverse antologii din țară și străinătate, fiind tradus în franceză, engleză, germană, spaniolă, suedeză, rusă, chineză, finlandeză, maghiară, polonă, cehă, slovacă, coreeană, italiană etc. Este publicat în toate revistele importante din țară. Apariții în diverse antologii din țară și străinătate.
Prezent, ca invitat, la festivaluri naționale și internaționale de poezie (Festivalul internațional de Poezie de la Medellin – Columbia, Bienala internațională de Poezie de la Liège – Belgia, Luna culturii românești de la Marsilia – Franța, Întîlnirea Poeților Lumii latine, Mexic, Festivalul Internațional de Poezie de la Havana, Cuba etc.)
Prezent cu texte la radio și televiziune (locale și naționale). Numeroase articole publicistice și eseuri în presa locală și națională.
Cărți publicate (selectiv)[modificare | modificare sursă]
- Pornind de la zero – versuri, Ed. Junimea, Iași, 1985, (fără ISBN)
- Iași, 14 decembrie 1989, Începutul Revoluției Române, Ed. Timpul – Iași, 1994 ISBN 973-96786-2-9 ((Premiul cultural „Vasile Pogor“ al Primăriei Iași).
- Zodia nopții – versuri, Ed. Cartea Românească, București, 1994, ISBN 973-23-0469-3 (Premiul revistei „Poesis“- Satu Mare, pentru cea mai bună carte a anului).
- Piatră de încercare – versuri, Ed. Junimea – Iași, 1995, ISBN 973-37-0218-8 (Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Iași).
- De dragoste și moarte – versuri, Ed. Helicon – Timișoara, 1996, ISBN 973-574-190-3
- Întotdeauna ploaia spală eșafodul, Ed. Axa, Botoșani, 1997, ISBN 973-9260-39-X (Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor – Filiala Iași).
- Arta nostalgiei (poeme cuantice) – versuri, Ed. Cartea Românească, 1997, ISBN 973-23-0605-X (Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Dobrogea, revista „Tomis“, Constanța, Premiul pentru poezie al Salonului de carte Oradea, 1998).
- Intrarea în apocalipsă – versuri (ediție bilingvă, română și franceză), Ed. Cogito, 1997, ISBN 973-9064-73-6
- Atitudini literare (eseu), Ed. Cartea Românească, 1999, ISBN 973-0777-3 (nominalizată – Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Iași, 1999, Premiul special „Radu Enescu la Salonul Internațional de Carte Oradea 2000).
- Clipa zboară c-un zîmbet ironic (versuri), Ed. Dyonisos, Craiova, 1999, ISBN 973-8025-10-9 (nominalizată – Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România), (Marele premiu al Festivalului internațional de poezie de la Sighetul Marmației, 1999).
- Pornind de la zero, antologie de versuri, Ed. Cartea Românească, București, 2000, ISBN 973-23-0905-9
- Dintr-o haltă părăsită, versuri, Ed. Augusta, Timișoara, 2000, ISBN 973-8039-84-3 (Marele Premiu ASLA Oradea, 2001; nominalizat la Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 2001).
- Între două lumi, antologie de versuri în română, spaniolă, franceză, engleză, Editura Cogito, Oradea, 2001, ISBN 973-8032-22-9
- Über den Wald (Peste pădure), versuri, volum bilingv română-germană, Ed. Dionysos, Germania, 2002, (Trad. Christian W. Schenk ISBN 3-933427-07-X
- Atitudini literare, vol. II, Ed. Cartea Românească, 2002, ISBN 973-23-1408-7 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul revistei Antares, Premiul pentru publicistică al USR Filiala Iași).
- Ucenicia libertății, (atitudini literare III), Editura Cartea Românească, 2003, ISBN 973-23-0416-2 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru eseu pe anul 2003).
- Nimic nu tulbură ca viața (poezii), Editura Dacia, Cluj, 2004, ISBN 973-35-1860-3 (Premiul „Mihai Ursachi” pentru poezie la Salonul de Carte al Bibliotecii „Gh. Asachi”, Iași, 2004, Premiul Fundației Culturale „Hyperion”, 2004).
- Petre Țuțea între filosofie și teologie, Ed. Cogito, Oradea, 2004, ISBN 973-8032-40-7
- Aries, (antologie de versuri), Ed. Junimea, 2004, ISBN 973-37-0137-8
- Eminescu, azi, Editura Junimea, 2005, ISBN 973-37-1007-5 (Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași).
- "Între două lumi" (antologie în română, spaniolă, franceză, germană și engleză), Iași, Editura Fundației Culturale Poezia, 2006, ISBN 973-86510-2-6
- Orizonturi duble, (Atitudini literare/IV), Ed. Cartea Românească, București, 2006, ISBN 973-23-1283-1
- Aventurile terțului, Colecția Ananda, Ed. Junimea, Iași, 2006, ISBN 973-37-1205-1
- Marea înfățișare a lui Mihai Ursachi, Ed. Princeps Edit, Iași, 2006, ISBN 973-7730-58-5
- Noduri pe linia vieții, antologie de versuri, Ed. Paralela 45, 2007, ISBN 978-973-47-0062-2
- 101 dialoguri în libertate, interviuri, Editura Ideea Europeană, 2007, ISBN 973-7691-88-1
- O săgeată îmbrăcată în roșu, Ed. Paralela 45, 2008, ISBN 978-973-47-0508-5
- Aries (ediție bilingvă română-engleză), Editura Fundației Culturale Poezia, 2008, ISBN 978-973-88139-6-0
- Aventurile terțului, Ed. II, revăzută și adăugită, Editura Curtea veche, București, 2009, ISBN 978-973-669-835-4
- Vieți controlate, Junimea, Iași, 2009, ISBN 978-973-37-1397-5 (Premiul pentru critică și eseu al Colocviului Generația 80 la maturitate, mai 2010).
- Gînduri despre poezie, Limes, Cluj, 2010, ISBN 978-973-726-486-2
- Farmecul discret al dreptei cumpăniri, Editura Eikon, Cluj, 2010, ISBN 978-973-757-379-7 (nominalizată la premiul USR pentru eseu).
- 101 dialoguri în libertate, interviuri, vol. II, Editura Ideea Europeană, 2011, ISBN 978-606-594-083-3
- Cumpăna, antologie de versuri, Tipo-Moldova Iași, 2012, ISBN 978-973-168-475-8
- Despre barbari sau Invazia omului plat, Editura Litera Internațional, București, 2011, ISBN 978-606-600-407-7 (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2011).
- "Farmecul discret al dreptei cumpăniri", TipoMoldova, Iași, 2012 (ediție revăzută), ISBN 978-973-168-963-0
- Poeme în balans, Editura Charmides, Bistrița, 2013, ISBN 978-606-8513-11-9 (nominalizată la premiul pentru poezie al USR, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române).
- Rostirea sufletului, Editura Pro Universitara, București, 2013, ISBN 978-606-647-760-4
- Petre Țuțea între filozofie și teologie Editura Doxologia, Iași, 2013, ISBN 978-606-666-113-3
- Despre barbari sau invazia omului plat, (ediție revăzută),Editura TipoMoldova, Iași, 2013, ISBN 978-606-676-261-3
- Fericirile monahului Nicolae de la Rohia, Editura Doxologia, Iași, 2014, ISBN 978-606-664-358-0
- Despre împărăția omului surogat, Ed. Tracus Arte, București, 2014 (nominalizată la premiul USR pentru critică și istorie literară, Premiul Zilelor revistei Poesis-25, 2015)
- L’Epreuve, Ed. Vinea, București-Paris, 2014, ISBN 978-973-698-393-1
- Pornind de la zero (ediție necenzurată a cărții de debut apărută în 1985), Ed. Charmides, Bistrița, 2015, ISBN 976-606-851-392-8
- Vocația și proza democrației, Ed. Institutul European, Iași, 2015, ISBN 978-606-24-0134-4*
- Cuvîntul coborît printre noi, Ed. Doxologia, Iași, 2015, ISBN 978-606-666-498-1
- Un vis al inteligenței libere, Ed. Idee Europeană, București, 2016, ISBN 978-606-594-524-1
- Cezar Ivănescu, un oaspete al Nirvanei, Ed. Junimea, Iași, 2016, ISBN 978-973-377-1980-9
- Dușmanii societății sau cînd pacienții pun stăpînire pe ospiciu, Ed. Cartea românească, Bucureși, 2017, ISBN 978-973-23-3203-0
- Alte gînduri despre poezie, Ed. Tractus Arte, București, 2017, ISBN 9786066648585
- Marea înfățișare a lui Mihai Ursachi, Ed. Junimea, Iași, 2017, ISBN 9789733720904
- Eminescu, ziarist politic, Ed. Junimea, Iași, 2018, ISBN 9789733720904
- Mit Gedanken und mit Bildern Trad. Christian W. Schenk, Dionysos, Germany Boppard 2018, ISBN 9781980240341
- Cu gândiri și cu imagini, Ed. Cartea Românească, București 2018
- Iacob Negruzzi la Convorbiri literare, Editura Junimea, Iași 2019, ISBN 9789733723073
- Metamorfozele lui Nicolae Manolescu, Editura Junimea, Iași 2019, ISBN 9789733723097
- Convorbiri literare. Povestea unei reviste, Editura Muzeului Literaturii Române București 2019, ISBN 9789731675244
- Ioana Diaconescu, Cassian Maria Spiridon, Revoluția ascunsă. 14 Decembrie 1989. Premise și declanșare, Editura Muzeului Literaturii Române București 2019, ISBN 9789731675213;
- Le Don des larmes/ Darul lacrimilor, Ediție bilingvă română/franceză, Encres de Elena Golub, Traduction de Jean Poncet, Jacques André Editeur, Lyon France, Collection La Marque D’Eau, 2019, ISBN 978-2-7570-0402-9
Poeme:
nu mai vor
nici o stea nu mai cade
nu vrea să cadă aici
pe pămînt
nu mai vrea
toate stau fixate pe boltă
în veci
ne-au uitat
ele care cîndva
coborau printre nourii
în flăcări
să ne vadă pe noi
cum privim
mînă în mînă
împreunate inimi
la trecerea lor
printre straturile dese
în care își ține planeta
oceanul albastru de cer
da
nu mai vor
ochii noștri să vadă
stingerea lor
încearcă a se naște
caii lui Helios
mînă suflete
prin văile întunecate
în goana lor
nestrunită de hățurile blînde
ce știu să le mînuie
doar înțelepții
e vremea pe potriva timpului
neîndurătoare
în malaxorul care ne cuprinde
într-o mecanică virtute
cu dinții de oțel
și fără a inimii bătaie
clipe de neîmpărtășit
de unul sau de altul
par
două glorioase nații
despărțite
de tulburatul Styx
se cere nas puternic
nări mirositoare
deschise largi
întru o bună cercetare
a geografiei ce ne-mbracă
în noapte
se ridică
pădurea de simboluri
prin care te strecori
și cauți adăpostul
în poiana
unde stăpînă este zîna
ce peste toate își așază
lumina ei neîncepută
ca de stea
ce-ncearcă a se naște
dintre aripe
cu un strigăt
norul de astre globulare
acoperit de pînza albă a florilor de in
te afli
culcat pe piatra rece
și nimeni nu se află în preajmă
ești
cu totul palid
în cenușă
sub cămașa zorilor
în destrămare
cînd noaptea se desparte
își părăsește mantia
punctată
de magica lumină
de la stele
și ziua se strecoară
călăuzită de razele
întîi piezișe
de la Soare
te afli
cuprins de rigor mortis
stai cu trupul părăsit
de sufletul cel călător
eliberat acum
din carapacea cîndva vie
se înalță fără aripi
însoțit
de îngerul necruțător
străpunge norul
de astre globulare
urmează îndrumătorul
pe fluviul de lacrimi
și-ndurare
o mînă îndrăgostită
zădărnicia
în valuri pline de nămoluri
se înalță peste piept
și inima tornadă
îi asculți bătăile pe luciul apei
în care stelele-s cenușă
adunată de o mînă
îndrăgostită
– ca nostalgia unui cerb
însingurat
între înalte
meterezele de crengi
un cerb boncăluind
cu întristare
ce se petrece prin liziera ce desparte –
seara cuprinde întinderea pădurii
oamenii și case
vine răcoarea
privirea răscolește
după clipocitul leneș
cu mici vîrtejuri
și sclipiri incerte
e doar un fiu
în risipire
prins între cîrlige de inox
puternice
cu vîrfuri ascuțite
bune de străpuns în inimi
și în creier
sînt scos din marele Ocean
din lichidul amniotic
am guler
cordonul ombilical
din carnea mamei
să mulțumim la zodii
la nouri
la sfintele icoane
îmbrăcate-n rugăciune
cu glas mare
sînt slobozit în lume
ale noastre tălpi
viața
un fluviu ce se revarsă-n cer
din cer în cer
și-n constelații
măturate
de lungi cozi de comete
un fluviu ce culege
primăveri și toamne
ierni de la poli
trupuri ce pielea își dezbracă
pînă la os
la vremea cînd
între late scînduri
află adăpost
dar pînă atunci
pahar să ridicăm
puțin ne este dat
cu ale noastre tălpi
prin ierburi să călcăm
PAUL PĂUN (PAUL YVENEZ)
Biografie
- Paul Păun sau Paúl Yvenez (n. Paul Zaharia; la 5 septembrie 1915, București — d. 9 aprilie 1994, Haifa, Israel) a fost un artist și poet suprarealist român, fiind de asemenea un doctor în medicină și chirurgie. Debutează la revista Alge în 1930, cucerit fiind de Poemul invectivă al lui Geo Bogza. În 1933 e condamnat pentru pornografie în procesul intentat de Nicolae Iorga. După 1939 e prezent în grupul suprarealist român, alături de Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Gherasim Luca (care colaborase anterior cu Păun la Alge) și Dolfi Trost.De asemenea a scris la unu, Viața imediată, Meridian, Azi, Viața românească și Reporter și a expus desene în diverse galerii la Londra, Tel Aviv și Haifa. A brevetat așa-numitele "lovaje" și "desene infranegre" și a inventat "afumăturile" (sticle de lampă cu gaz afumate).El a considerat arta "o invazie pe tărâmul imaginarului", "o intervenție permanentă și himerică în misterul creației permanente".
- Poezii
- Plămânul sălbatec, Tipografia Bucovina, București, 1939 (cu două guașe de Jules Perahim)
- Diamantul conduce mâinile, în colaborare cu Virgil Teodorescu și Dolfi Trost, București, 1940 (în exemplar unic)
- Marea palidă, Colecția suprarealistă, București, 1945
- La vie extérieure, 1948 (în exemplar unic)
- La rose parallèle, Haifa, 1975
- Proză și eseu
- Critica mizeriei, în colaborare cu Gellu Naum și Virgil Teodorescu, Colecția suprarealistă, 1945
- Les esprits animaux (Spiritele animale), Colecția Infra-Noir, 1947
- La conspiration du silence (Conspirația tăcerii), Colecția Infra-Noir, 1947
- L’Infra-Noir (Infranegrul), în colaborare cu Gellu Naum, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu și Dolfi Trost, Colecția suprarealistă, 1946
- Éloge de Malombra (Elogiul Malombrei), în colaborare cu Gellu Naum, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu și Dolfi Trost, Colecția suprarealistă, 1947
Dar între zidurile înalte ale închisorii,
ca între două maluri înalte de mare,
un înotător atras de departe de-un geamăt imens
ieșea din apele tale
oraș
înecat
în adolescență.
Cu furie scutura pletele
scutura de pe piele o apă amară
și alerga
pe nisipul fierbinte
pe care aerul plutea ca flăcări incolore.
Așteptând plecarea într-o mare aventură,
cu două buze reci pe un obraz de copil
spuneam în pumni
rugăciunea de sânge a revoltei.
Spuneam în pumni
o rugăciune de sânge
și ca un mare călător căutam între stele
un braț și un deget întins,
călăuză,
prieten.
ca între două maluri înalte de mare,
un înotător atras de departe de-un geamăt imens
ieșea din apele tale
oraș
înecat
în adolescență.
Cu furie scutura pletele
scutura de pe piele o apă amară
și alerga
pe nisipul fierbinte
pe care aerul plutea ca flăcări incolore.
Așteptând plecarea într-o mare aventură,
cu două buze reci pe un obraz de copil
spuneam în pumni
rugăciunea de sânge a revoltei.
Spuneam în pumni
o rugăciune de sânge
și ca un mare călător căutam între stele
un braț și un deget întins,
călăuză,
prieten.
Ieșit din apele tale, adolescență,
mai port pe piele sarea lor amară
mai port în mine un oraș înecat
pe care l-am lăsat în întuneric.
Tu, alb oraș înecat în adolescență!
Nopțile lungi cu subsuorile goale
ceața lor luminoasă
străzile tale cu miros de salcâmi
dulci, plouați, și de buruiană,
am ieșit din valuri și le-am lăsat
la fund, cu luminile stinse;
dar drumurile mele și vorbele tari
care m-au rupt și m-au adus între oameni
de la tine au pornit
de la revoltele tale incerte.
Oraș stufos
tremurător și fluid
ca frunzele-n oglinzile din ape,
ce ondulate străzile tale,
ce străzi câinești
ce lucitoare noroaie
joacă la fund, înecate cu tine!
Ca un stol amețit năvăleam pe străzi
buimac de vânt și de lumea de sticlă.
Ca două porumbițe, joase, fluturau
mâinile sburând lângă pulpe.
Mă întâlneam cu visele mele
pe jumătate goale, pe jumătate stinse și uitate,
purtam în ochi sburdalnice fantome
și le suflam în lume
și muzica din sângele meu
era muzica din spumele lor risipite.
Mângâiam aerul moale al verii
și sub palma mea
rămânea un șold de femeie
și fluturi sburau
sub sărutările mele.
Și numai ostenit ca de-o comoară
ridicând pleoapele
făceam dimineață.
O, cât de mult iubeam pleoapele grele
și diminețile din pânză de păianjen.
În firele lor se destrămau misterele
se răsuceau ulițele
se aburea orașul cu ceață
și-n tot orașul numai gârlele trăiau
numai picioarele podurilor, tulburi.
Ieșeau pe teren personagii secrete
și toți sălbatecii mei bălăceau în noroaie
și gârla alerga ciudat colorată
și vagabonzi păroși intrau
în trupurile scuturate ale copacilor
intrau
în picioarele podurilor tulburi.
Și nimeni nu era atunci atât de
mare,
nimeni nu știa
fericirea mea de Robinson Crusoe:
țineam pământul între firele genelor
și populam cu mine toată lumea.
Iar când
treceau femeile pe podul meu
cu umerii obrajilor înalți,
cu haine de mătase curgătoare,
cu umbletul lor somnoros,
cu buzele mate
cu aerul din jurul lor o nebuloasă fierbinte,
un monstru aprins și frenetic sărea
batjocoritor și solemn
ridica pălăria
și părul sălbatec râdea hohotind
până la degete
până la glezne.
Grozav le iubeam!
Cu o cavalerească cruzime,
cu o înfricoșătoare duioșie,
le vorbeam despre dragoste
ca despre o crimă de artă.
- Ce frumos, spuneam,
aș face boabe de cafea din părul tău
și le-aș râșni și le-aș bea calde!
Ce frumos, degetele tale lungi
le-aș sfâșia până la umeri
și aș flutura
cu ele, sângerânde serpentine!
Ce frumos, fesele tale ca doi copii adormiți
le-aș gâtui și le-aș svârli în gârlă.
Te iubesc, femeia mea,
te iubesc,
cum iubește asasinul carnea și cuțitul.
O,
ca un șoarece de câmp m-aș hrăni
din lanul de ovăz al pântecului tău,
ca un rătăcit prin păduri aș ronțăi
rădăcinile tale ascunse în glezne!
O, dă-mi, iubita mea,
dă-mi fruntea, umerii, buzele tale
să le împart ca proclamații incendiare!
Purtând aprinse în brațe femeile mari
ieșeam din vis într-un oraș bătrân,
uscat,
pregătit pentru incendii.
Și pentru că plămânii mei erau în flăcări
și pentru că-n mănușile vorbelor
pusesem
carne și mâini,
veneau să stingă focul
pompierii societății ultragiate
cu sprâncenele cărunte trase peste ochi
se apropiau de patul funebru al inimii mele
și
ai să spargi sare, Robinson Crusoe,
ai să-ți numeri zilele
și ai să blestemi
tinerețea asta murdară!
mai port pe piele sarea lor amară
mai port în mine un oraș înecat
pe care l-am lăsat în întuneric.
Tu, alb oraș înecat în adolescență!
Nopțile lungi cu subsuorile goale
ceața lor luminoasă
străzile tale cu miros de salcâmi
dulci, plouați, și de buruiană,
am ieșit din valuri și le-am lăsat
la fund, cu luminile stinse;
dar drumurile mele și vorbele tari
care m-au rupt și m-au adus între oameni
de la tine au pornit
de la revoltele tale incerte.
Oraș stufos
tremurător și fluid
ca frunzele-n oglinzile din ape,
ce ondulate străzile tale,
ce străzi câinești
ce lucitoare noroaie
joacă la fund, înecate cu tine!
Ca un stol amețit năvăleam pe străzi
buimac de vânt și de lumea de sticlă.
Ca două porumbițe, joase, fluturau
mâinile sburând lângă pulpe.
Mă întâlneam cu visele mele
pe jumătate goale, pe jumătate stinse și uitate,
purtam în ochi sburdalnice fantome
și le suflam în lume
și muzica din sângele meu
era muzica din spumele lor risipite.
Mângâiam aerul moale al verii
și sub palma mea
rămânea un șold de femeie
și fluturi sburau
sub sărutările mele.
Și numai ostenit ca de-o comoară
ridicând pleoapele
făceam dimineață.
O, cât de mult iubeam pleoapele grele
și diminețile din pânză de păianjen.
În firele lor se destrămau misterele
se răsuceau ulițele
se aburea orașul cu ceață
și-n tot orașul numai gârlele trăiau
numai picioarele podurilor, tulburi.
Ieșeau pe teren personagii secrete
și toți sălbatecii mei bălăceau în noroaie
și gârla alerga ciudat colorată
și vagabonzi păroși intrau
în trupurile scuturate ale copacilor
intrau
în picioarele podurilor tulburi.
Și nimeni nu era atunci atât de
mare,
nimeni nu știa
fericirea mea de Robinson Crusoe:
țineam pământul între firele genelor
și populam cu mine toată lumea.
Iar când
treceau femeile pe podul meu
cu umerii obrajilor înalți,
cu haine de mătase curgătoare,
cu umbletul lor somnoros,
cu buzele mate
cu aerul din jurul lor o nebuloasă fierbinte,
un monstru aprins și frenetic sărea
batjocoritor și solemn
ridica pălăria
și părul sălbatec râdea hohotind
până la degete
până la glezne.
Grozav le iubeam!
Cu o cavalerească cruzime,
cu o înfricoșătoare duioșie,
le vorbeam despre dragoste
ca despre o crimă de artă.
- Ce frumos, spuneam,
aș face boabe de cafea din părul tău
și le-aș râșni și le-aș bea calde!
Ce frumos, degetele tale lungi
le-aș sfâșia până la umeri
și aș flutura
cu ele, sângerânde serpentine!
Ce frumos, fesele tale ca doi copii adormiți
le-aș gâtui și le-aș svârli în gârlă.
Te iubesc, femeia mea,
te iubesc,
cum iubește asasinul carnea și cuțitul.
O,
ca un șoarece de câmp m-aș hrăni
din lanul de ovăz al pântecului tău,
ca un rătăcit prin păduri aș ronțăi
rădăcinile tale ascunse în glezne!
O, dă-mi, iubita mea,
dă-mi fruntea, umerii, buzele tale
să le împart ca proclamații incendiare!
Purtând aprinse în brațe femeile mari
ieșeam din vis într-un oraș bătrân,
uscat,
pregătit pentru incendii.
Și pentru că plămânii mei erau în flăcări
și pentru că-n mănușile vorbelor
pusesem
carne și mâini,
veneau să stingă focul
pompierii societății ultragiate
cu sprâncenele cărunte trase peste ochi
se apropiau de patul funebru al inimii mele
și
ai să spargi sare, Robinson Crusoe,
ai să-ți numeri zilele
și ai să blestemi
tinerețea asta murdară!
nu știu cum o să încep
dar știu că odată o să vă spun un lucru
care o să vă facă să ridicați gingiile
și să râdeți ca dulăii hămesiți
cu gura uscată.
o să vă spun un lucru de frecat pe mâini
fața voastră căzută în jos
să se întindă ca să încapă tot orașul în ochi
o să vă spun ceva cu femei care nu sunt nici neveste nici curve
despre femeile care le vedeți prin mașini
cucoanele
despre cucoane am să vă spun
nu știu cum am să încep
poate că încet ca de obicei
cu glasul ca de obicei domolit și plicticos
de exemplu poate că am să încep așa
că îmi aduc aminte de un băiat care descărca lemne dintr-o căruță
eu mergeam pe stradă cu costumul meu de robinson crusoe
și cum descărca lemne
am văzut prin pantalonii lui descusuți
o piele atârnată roșie și umedă în pantaloni
care se lovea de pulpele lui prăfuite
când arunca lemne peste căruță.
nu mi-a fost milă.
dar mi-aduc aminte și de șase haimanale
nu mai știu alt corp decât cu coaste și păr
și cu jeg
ei nu se dezbrăcau niciodată
dar de frig
când dormeau împreună într-un loc care nu pot să vi-l spun
numai de frig
câte unul își petrecea toată mâna
în căldura de sub hainele celuilalt
pălăriile le erau înfundate peste ochi
și nici nu se vedea dacă le e rușine
și a doua zi mâinile miroseau ca butoaiele de brânză.
pentru ăștia toți
și pentru alții la fel de bătuți
la fel de hămesiți și de frânți
pentru voi toți
risipiți
pe care vă întâlnesc pe unele străzi de la piață
când merg în costumul meu de robinson crusoe
o să dezbrac femeile cucoane
după ce am să le scot din mașini cu două degete
o să le dezbrac și o să le arunc chiloții în dâmbovița
ca să vedeți și voi, să vedem și noi
carnea puțin pudrată de pe corpul lor nemuncit
ce întinsă le e pielea pe pulpele lor frumos răsucite
ce albi le sunt dinții
ce udă le e limba când se zbate între mustăți ca un pește
ce cald e sub brațele și sub picioarele lor
și dacă vreți
să vă închideți fălcile sub brațele și sub picioarele lor
o să puteți
lor o să le placă
și o să puteți, pe lângă buzele lor
să vă plimbați mustățile voastre cu miros de tutun și de ploaie
să le molfăiți toate încheieturile
să le urzicați cu obrajii și cu părul
n-au să țipe oițele
și când au să plece acasă pe jos fără chiloți
și noi o să rămânem cu fața pe trotuar
o să ne gândim mai potoliți la ziua de mâine
noi care ne împiedicăm de hainele și pielea noastră atârnate pe umeri
care ne stăm singuri în piept
ca bolovanii de gâtul înecaților
grei
noi, care ne tragem singur la fund
așa am să vă vorbesc
și voi poate că o să tăceți cu gâturile înnodate.
poate că are să fie apă; lângă noi.
dar știu că odată o să vă spun un lucru
care o să vă facă să ridicați gingiile
și să râdeți ca dulăii hămesiți
cu gura uscată.
o să vă spun un lucru de frecat pe mâini
fața voastră căzută în jos
să se întindă ca să încapă tot orașul în ochi
o să vă spun ceva cu femei care nu sunt nici neveste nici curve
despre femeile care le vedeți prin mașini
cucoanele
despre cucoane am să vă spun
nu știu cum am să încep
poate că încet ca de obicei
cu glasul ca de obicei domolit și plicticos
de exemplu poate că am să încep așa
că îmi aduc aminte de un băiat care descărca lemne dintr-o căruță
eu mergeam pe stradă cu costumul meu de robinson crusoe
și cum descărca lemne
am văzut prin pantalonii lui descusuți
o piele atârnată roșie și umedă în pantaloni
care se lovea de pulpele lui prăfuite
când arunca lemne peste căruță.
nu mi-a fost milă.
dar mi-aduc aminte și de șase haimanale
nu mai știu alt corp decât cu coaste și păr
și cu jeg
ei nu se dezbrăcau niciodată
dar de frig
când dormeau împreună într-un loc care nu pot să vi-l spun
numai de frig
câte unul își petrecea toată mâna
în căldura de sub hainele celuilalt
pălăriile le erau înfundate peste ochi
și nici nu se vedea dacă le e rușine
și a doua zi mâinile miroseau ca butoaiele de brânză.
pentru ăștia toți
și pentru alții la fel de bătuți
la fel de hămesiți și de frânți
pentru voi toți
risipiți
pe care vă întâlnesc pe unele străzi de la piață
când merg în costumul meu de robinson crusoe
o să dezbrac femeile cucoane
după ce am să le scot din mașini cu două degete
o să le dezbrac și o să le arunc chiloții în dâmbovița
ca să vedeți și voi, să vedem și noi
carnea puțin pudrată de pe corpul lor nemuncit
ce întinsă le e pielea pe pulpele lor frumos răsucite
ce albi le sunt dinții
ce udă le e limba când se zbate între mustăți ca un pește
ce cald e sub brațele și sub picioarele lor
și dacă vreți
să vă închideți fălcile sub brațele și sub picioarele lor
o să puteți
lor o să le placă
și o să puteți, pe lângă buzele lor
să vă plimbați mustățile voastre cu miros de tutun și de ploaie
să le molfăiți toate încheieturile
să le urzicați cu obrajii și cu părul
n-au să țipe oițele
și când au să plece acasă pe jos fără chiloți
și noi o să rămânem cu fața pe trotuar
o să ne gândim mai potoliți la ziua de mâine
noi care ne împiedicăm de hainele și pielea noastră atârnate pe umeri
care ne stăm singuri în piept
ca bolovanii de gâtul înecaților
grei
noi, care ne tragem singur la fund
așa am să vă vorbesc
și voi poate că o să tăceți cu gâturile înnodate.
poate că are să fie apă; lângă noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu