9. /12 APRILIE 2023 - POEZIE

VINTILĂ CIOCÂLTEU

Biografie Vintilă Ciocâlteu

     S-a nascut la 12 aprilie 1890, in stravechea asezare rurala Plenita, Judetul Dolj. In 1920 a absolvit Facultatea de Medicina din Bucuresti.A fost poet si profesor de biochimie la Facultatea de medicina din Bucuresti.In 1925 debuteaza ca poet in revista Gandirea, cu poeziile Singur si Toast.Este cooptat de catre Nichifor Crainic in comitetul redactional al marii reviste Gandirea, format din Lucian Blaga, Demostene Botez,Gib Mihaescu, Ion Marin Sadoveanu, Al.O.Teodoreanu si Pamfil Seicaru.
       In 1929 publica in Gandirea ciclul de poezii Crugul vremii, care va deveni cel de-al doilea capitol al volumului de poezii Adanc impietrit.Al doilea volum de poezii, intitulat Poezii va fi publicat in 1934 si va cuprinde ciclurile Adanc impietrit si Cerc Magic.Volumul se incheie cu poezia Posfata.

POEZII: 

Paradoxal

__

Sa piei din fata mea, femeie rea,

Cu ghiare'n vorba si cu dintii suliti,

Cu ochii reci, sparturi de peruzea,

Cu sanii din granitul de pe uliti!

Cum cocostarcul, pazitor de lacuri,

Sondeaza spatiul stand intr'un picior,

Cand ma gandesc ca-ti dau un sens in veacuri,

Ursuz pustiul vietii imi masor.

Si totusi te iubesc!Paradoxal!

Ti-e trupul svelt ca lugerul de nufar

Si-l mangai c'un salbatec gest oval!

Prin tine cuget si prin tine sufar!

Vibrand iti pipai mijlocul in bal,

Si-acasa te-asi inchide intr'un cufar!

                                  (Adanc impietrit)

Toamna

__

Ploua!

Cafeneaua'i goala!

Cine oare-o fi murit

La vecini?

Zaresc inerta forma grava sub lintoliu!

Cioclii au furat poseta

Cu manerul aurit

Si-au ascuns-o'n dric,

Pe scanduri,

Sub perdelele de doliu!

Vantul isi ineaca spaima

In baltoacele murdare!

Iures vajee in volburi,

Suera.

Se abate'n flamuri,

Intra'n gangurile caselor,

Rastoarna usi si geamuri,

Rasbufneste

Si se umfla

Ca sa sufle'n felinare...

Iarasi scot din naftalina

Macferlanul vechi si rupt!

Chem cosari sa-mi dreaga soba

Si la geamuri trag oblon!

Schimb doar ghetele!..Perechea

De acum un an a supt

Tot noroiul de pe strada

Prin pingeaua de carton...

                      (Crugul vremii)

In miez de noapte

___

Astrele sticlind in zare

Pierd lumina din nimic:

Fara jug e carul mare,

Fara osii carul mic.

Closca isi aduna puii

De pe caile lactee,

Grei de rod se frang gutuii,

Joaca umbre pe alee.

Meteorii stinsi in timpuri

Flacari se aprind si ploua

Aur negru peste campuri,

Sgura veche, viata noua.

Luna isi deschide ochii

In culcus de vai si creste,

Dintr'un nor isi face rochii

Si oglinda din ferestre.

Tacere

__

Tacere!..Suflet impietrit!..

Ca Atlas lumea o ridic

Din pagini, micul infinit,

In spatiu, marele nimic!...

..............................................

Postfata

__

Haid' cetitorule, inchide cartea

Si dormi, e timpul sa te odihnesti:

La ce sa'nveti ce fire toarce moartea

Cand plin e sacul vietii de povesti.

Am vrut cu vraji din piept sa ti-o desprind

Sa stii si tu cum s'o privesti in fata,

Dar obosit tu casti,- si plec zambind

Ca Amundsen spre pol, pe'ntins de ghiata.

Te las!..M'asteapta'n munti prapastia

Cu gura larga si cu dinti de stanci,

In fundu-i vreau sa trag cu prastia

S'aud vuind tacerile adanci.

MIHAIL STERIADE

Biografie Mihail Steriade

Nastere: 12 aprilie 1904, Focsani 
Deces: 1992

S-a nascut in Focsani la 12 aprilie 1904, Este, in localitate, elev al poetului simbolist IM. Rascu. 

Isi continua studiile superioare la Bucuresti, iar in 1928 este licentiat „ magna cum laude " al Facultatii de Litere si Filosofie. 

Debuteaza in volum de timpuriu, la 19 ani, cu placheta de versuri Pajistile sufletului, in 1923, urmata, indeaproape, de alte volume de poezii. 

Colaboreaza, de-a lungul vremii, la reviste literare de prestigiu: „Convorbiri literare", „Bilete de papagal", „Adevarul literar si artistic", „Gazeta literara", „Romania literara" s.a. Un timp este profesor la liceele „Sf Sava"si „Matei Basarab" din Bucuresti, unde, la inceputul anului 1929, impreuna cu Radu Boureanu, Virgil Huzum, Mircea Damian si altii, intemeiaza „Gruparea generatiei tinere", menita sa promoveze talentele in formare. in acelasi an pleaca in Franta cu intentia de a obtine doctoratul in litere.

Traduce din poetii francezi, intretine contacte intelectuale cu Enescu, Brancusi, Ana de Noailles, Martha Bibescu; devine poet de expresie franceza.

Din 1956 poetul locuieste in Belgia; si aici duce o activitate sustinuta pentru cunoasterea culturii romanesti in multiplele ei valente. Fondeaza si conduce, incepand cu 1966, la Bruxelles, Institutul de Limba si Literatura Romana „Mihai Eminescu"; editeaza, din 1967, un periodic de inalta tinuta, „Lejournal roumain despoetes", traduce foarte mult, indeosebi in franceza si engleza, din marii nostri poeti, tipareste in editura proprie „Soveja "si pagini antologice din literatura romana, fiind un autentic si neobosit ambasador al literaturii si culturii romanesti in spatiul lingvistic francez. Moare in anul 1992.

Poetul Mihail Steriade este un elegiac deschis, dornic de claritate si lumina, realizate in latura confesiva de mare sinceritate. Ca multi altii, plecati de pe meleagurile natale, nostalgia locurilor revine si la Steriade in infuzii lirice libere.

Volume de versuri:

Pajistile sufletului, Focsani, Tipografia invatatorul roman, 1923; 
Vremelnicii, Focsani, Tipografia invatatorul roman, 1924; 
Meduza, Focsani, Tipografia invatatorul roman, 1925; 
Rumeurs sans aurores, Focsani, Tipografia invatatorul roman, 1926; 
Ceramica, Bucuresti, Tipografia Institutului de Arte Grafice Tiparnita, 1928; 
Poeme, Editura Minerva, Bucuresti, 1971, (colectia Retrospective lirice).

Poezia Ceramica a aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, Tipografia Institutului de Arte Grafice Tiparnita, 1928.

POEZII:

O, mama

Îmi vin în minte cântecele simple
Cântate pe cerdac pe când eram copil.
Pe cer mai erau stele, în inima o ruga, 
Si mai presus de toate aproape îmi erai, 
O, Mama !
De ce-am plecat pe drumuri necunoscute, lungi, 
Împins de-un dor de duca în dorul de-a gasi
O dragoste mai 'nalta de tara si de-ai mei, 
Fiind asa departe ?
Ah, cântecul ma-nchide în el pâna-n adânc, 
Cum te-a închis pamântul! ...
În tara-aceasta rece, sub cerul neprivit, 
Streine-mi sunt de-a valma visarile ce mint, 
Aducerile-aminte si poate si-acest cânt
Ce sufletu-mi raneste, 
Când doar parerile de rau
De-mi mai vorbesc pe româneste ... 

Privind Printre Zabrelele De Visuri

Ma uit printre zabrelele de visuri
La viata,
Asa cum un copil se uita printre gratii
In soarele de dimineata
La cusca unei paseri.

Si cand trudit mi-acopar ochii
Privesc atunci adanc in mine
Si inteleg menirea soartei :
Cu suflet strans in colivii de trup,
Cu trupuri stranse-n colivia vietii,
Ne irosim privirile cersind
O zare fara zid si gratii ... 

În larg

Cu vâsle grele odihnind de-a valma, 
în ape pline de plutiri lovesc cu palma.
E noapte-n largul marii, si e luna.
Tu poate dormi de mult ; eu cânt a voie buna
si-n barca mea e-atâta râs si-atâta cânt
ca tu m-ai crede mag, nebun, sau rege.
Dar valul marii a-nteles ce sunt
si cântul meu în spuma mi-l culege. 

PLATON PARDĂU

Biografie Platon Pardău

 

01.12.1934, Vatra Dornei – 12.04.2002, Bucureşti

 

         Poet, în „Arbori de rezonanţă” (1963), „Monolog” (1965), „Acasă” (1970), şi prozator, în „Ore de dimineaţă” (1972), „Minunata poveste a dragostei preafericiţilor regi Ulise şi Penelopa” (1979), „Omul coborât din turn” (1980), „Diavolul de duminică” (1981), „Limita de vârstă” (1982), „Tentaţia” I, II (1983, 1984), „Rezerva specială” (1984), „Ultima tentaţie” (1985), „Scrisori veneţiene” (1988), „Bănuitele primejdii” (1988), „Victoria lui Manoliu” (1990), „Paşaport pentru Australia” (1991) etc.

Alex. Ştefănescu despre Platon Pardău (din rev. România literară, nr. 30/2003):

În timpul lui Ceauşescu, Platon Pardău îşi petrecea, în fiecare an, prima parte a lunii august la mare: stătea în balconul camerei lui din vila scriitorilor de la Neptun şi lucra, în timp ce toată lumea se afla la plajă. Aşezat pe un şezlong, ţinea maşina de scris pe genunchi şi bătea fără întrerupere, ca şi cum ar fi avut alături o ciornă, deşi, în realitate, compunea textul pe loc. Figura lui napoleoniană, căreia doar un tricorn îi lipsea pentru a-l evoca întru totul pe învingătorul de la Austerlitz, exprima o încredere deplină în actul scrisului.

În această stare de spirit ( chiar dacă nu întotdeauna într-un balcon), Platon Pardău (născut la 1 decembrie 1934 la Vatra Dornei) a scris de-a lungul anilor mii şi mii de pagini de versuri, proză, teatru şi publicistică. A început prin a scrie versuri. Numeroasele cărţi de poezie pe care le-a publicat - Arbori de rezonanţă, 1963, Monolog, 1965, Vânătoarea interzisă, 1967, Pasărea vine la noapte, 1968, Planete albastre, 1970, Moartea lui august, 1972, Acasă, 1973 etc. - sunt lipsite de valoare. Ele ne documentează însă asupra unei anumite caracteristici a poeziei româneşti din acel moment - interesul pentru fantasticul folcloric - şi ne dau o idee şi despre curiozitatea manifestată de autor faţă de tehnica elaborării unui text. Această curiozitate îl va determina mai târziu să experimenteze - cu un succes relativ - diverse procedee epice inventate de prozatorii sud-americani, în vogă atunci în toată Europa.

Ca poet, Platon Pardău folclorizează superficial şi voios. Cea mai mare parte din versuri datează din perioada în care era redactor-şef la ziarul local Zori noi din Suceava, în paginile căruia semna aproape zilnic reportaje şi însemnări improvizate - la fel - cu o uşurinţă surâzătoare. Era un scriitor printre activişti, ceea ce îl flata, şi un activist printre scriitori, ceea ce nu-l complexa. În 1970 a publicat şi un roman, Scara lui Climax, tot de inspiraţie folclorică, lipsit - şi el - de semnificaţie literară.

Stabilit la Bucureşti, Platon Pardău şi-a reconsiderat scrisul, în conformitate cu noua lui condiţie socială, aceea de scriitor. În cel mai scurt timp s-a pus de acord şi cu moda literară, publicând un roman despre \"obsedantul deceniu\", Ore de dimineaţă, 1972. Romanul, scris simplu şi alert, în stil gazetăresc, s-a remarcat - şi se remarcă şi azi - prin senzaţia de viaţă transmisă cititorilor, prin curajul de a oferi, în locul unor portrete ale contemporanilor retuşate propagandistic, instantanee. Autorul a exploatat ingenuu un \"material documentar\" rămas în memoria lui de pe vremea când îi frecventa pe activiştii PCR din Suceava şi îi studia îndeaproape, în nuda lor realitate, dar scria articole despre fantasmatici eroi ai muncii socialiste.

Au urmat alte romane \"realiste\": Aproapele nostru aproape, Buc., Em., 1973, Ciudata mişcare a inimii în aprilie, 1974, Mergând prin zăpadă, 1975, Cercul, 1976. Toate sunt însă în mod fatal nerealiste în raport cu Ore de dimineaţă, pentru că în cuprinsul lor nu mai este vorba de trecutul imediat incriminat în mod oficial de Ceauşescu, ci chiar de epoca Ceauşescu. Autorul, precaut, se rezumă acum la reprezentarea conflictului numit de Marian Popa cu sarcasm \"lupta dintre bine şi mai bine\".

În 1978 scriitorul apare în faţa publicului complet schimbat, ca şi cum s-ar fi supus unei operaţii de chirurgie estetică, publicând o carte funambulesc-fantezistă: Minunata poveste a dragostei preafericiţilor regi Ulise şi Penelopa ( Buc., Em.). În paginile acestei cărţi, parodie liberă a Iliadei şi Odiseei, întâmplările se dezvoltă arborescent unele din altele, relativizând până la a face de nerecunoscut mitul homeric. În mod evident, Platon Pardău şi-a luat cetăţenie literară sud-americană ( deşi modelul lui imediat este romanul Omul care semăna cu Oreste al spaniolului Alvaro Cunqueiro). El îşi pune în valoare acum un talent de inventator de poveşti şi de causeur pe care înainte şi-l risipea în discuţiile cu prietenii şi în luările de cuvânt de la şedinţele de partid. Noua formulă se dovedeşte a fi productivă, generând numeroase romane: Scrisorile imperiale, Buc., CR, 1979, Omul coborât din turn, Buc., Alb., 1980, Diavolul de duminică, Buc., Em., 1981, Limita de vârstă, Buc., CR, 1982, Tentaţia, Buc., Em., 1983, Rezerva specială, 1984, Ultima tentaţie, 1985, Portretul, 1986, Scrisorile veneţiene, 1987, Bănuitele primejdii, 1988.

În mod paradoxal, exploatând posibilităţile nelimitate ale fanteziei, scriitorul a devenit până la urmă previzibil. Cauza o constituie modul său exterior de a trata literatura, tendinţa de a face din misterul creaţiei o tehnologie.

Piesele de teatru - Iubirile de-o viaţă, Ioneştii, Capcana, Luna de miere etc. -, inspirate din viaţa de fiecare zi, au mult de pierdut din cauza manierei sofisticate de problematizare a existenţei, expresie a dorinţei autorului de a plăcea şi criticii de specialitate, şi autorităţilor.

În general simpatizat de lumea literară, Platon Pardău a rămas dintr-odată fără acest capital afectiv în 1987, când, împreună cu Vasile Băran, a relatat de pe o poziţie oficială, într-un reportaj publicat în România literară, desfăşurarea grotescului proces moral şi ideologic \"de la Gârbovi\" înscenat de partidul comunist scriitorului Ion Anghel-Mânăstire.

După 1989 a participat tot mai puţin la viaţa literară. A murit - aproape ignorat - la 12 aprilie 2002.

POEZII:

Mișcare în mai

Toate sunt drumuri acuma: palida
păpădie plutind pestre pietre,
greierii prin ierburile mari, ciocârlia
zvârlindu-se-n cer; toate umblă
în felul lor după soare, toate se recunosc
în statura înaltă a zilei de mai.

E-un fel de mişcare înainte şi-n sus,
cu dealurile vibrând de atâta lumină;
Şi păsările în formă de ciutură
s-au aplecat spre pământ.

A început şi iernatecul alb...
Cum mi se risipesc solzii de veche răşină...
Acum, ca-n obiceiuri de început de an,
vin dănţuind animalele
şi mi se închină.