6. /19 APRILIE 2023 - POEZIE; GÂNDURI PESTE TIMP
ADRIAN ROGOZ
| Adrian Rogoz | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2]  |
| Decedat | (75 de ani)[1][2] |
| Căsătorit cu | Georgina Viorica Rogoz |
| Ocupație | scriitor de literatură științifico-fantastică[*] |
Modifică date / text  | |
Adrian Rogoz (n. – d. ) a fost un scriitor român, prozator, poet, traducător.
BIOGRAFIE
Adrian Rogoz a fost prezent la 25 iulie 1969 la „Tehnic-Club” (Calea Șerban Vodă nr.213, sector 5, București), când studentul Daniel Cocoru a înființat primul cenaclu SF de amatori din România. Inițial, acesta a fost numit „cenaclul S.F. de pe lângă clubul MM” (adică „2000” în cifre romane), apoi „cenaclul SF” iar în 1973 Adrian Rogoz i-a dat numele de „Solaris”.[3]
OPERĂ LITERARĂ
- 1934 - prima sa povestire științifico-fantastică, Astrul principal
- 1955 - nuvela Inimă de ciută în colaborare cu Cristian Ghenea
- 1956 - romanul Uraniu (neterminat)
- 1959 - nuvela Planeta Mrina în alarmă
- 1964 - nuvela Oriana, ei și Gemi 1, 2, 3
- 1965 - Fugă în spațiu-timp
- 1965 - romanul Omul și Năluca
- 1965 - volumul de proză scurtă Lumi stranii
- 1969 - Cursă în vid (cu Gheorghe Săsărman), în CPSF #354-355
- 1972 - nuvelele Alambai sau arcanele artei și Altarul zeilor stohastici
- 1974 - colecția de povestiri Prețul secant al genunii
- 1974 - Mai mult ca perfectul crimei
- 1981 - volumul de versuri Inimă rezistentă
- 1981 - Mesaj
- 1982 - Supraviețuitorul
Piese de teatru
- 1953 - Martin Roger descoperă America împreună cu C. Constantin
- 1984 - Privire din pom asupra realității
Traduceri
Prezent în antologii
Adrian Rogoz a fost inclus în antologii cu următoarele lucrări:
- Altarul zeilor Stohastici, în Oameni și stele, Colecția „Fantastic Club”, Editura Albatros, București, 1975;
- Alambai sau arcanele artei, în O falie în timp, Editura Eminescu, București, 1976;
- Supraviețuitorul, în Alfa. O antologie a literaturii de anticipație românești, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1983;
- Altarul zeilor stohastici, în Nici un zeu în cosmos, Editura Politică, București, 1985;
- Mai mult ca perfectul crimei, în Povestiri ciberrobotice, Editura Științifică și Enciclopedică, Bucureștii, 1986.
IOAN GLIGA
Biografie
Ioan Gliga (n. 19 aprilie 1944, Ibănești-Pădure, județul Mureș) este un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru de onoare al ASTRA Brașov.
Ioan Gliga a debutat pe când era elev în revista Muguri a Colegiului Național Andrei Șaguna din Brașov, sub îndrumarea scriitorului Constantin Cuza, mai târziu în revista ASTRA cu versuri diafane, mărturisind candoare și aspirații solare. Apoi, timp de cincisprezece ani, și-a risipit generos poemele prin ziare și reviste. I s-a decernat Premiul Tribuna la Festivalul de poezie „Laudă-se Omul și Țara” din Sighetu Marmației. A colaborat la emisiuni ale Radio Cultural și la posturile de televiziune locale și naționale.
Este prezent în antologiile: „Pământule, de-acasă...” (Editura Eminescu, 1983), „Cu tot ce am aparțin acestui pământ” (Editura Eminescu, 1986), „Eminescu – pururi tânăr. Dedicații lirice” (Editura Litera-David, Chișinău-București, 1998).
Frecvent, Ioan Gliga se regăsește în lumea gingașă a copilăriei. Va dărui așadar celor mici, în colaborare cu fiica sa, artista Luminița Gliga, volumele : „Copacul fermecat”, „Micuțul vânător”, poemul „Gărgăriță Împărat și furnicuța Ruța”, „Anotimpuri”, „Ghicitori”, „Alfabetul de-nvățat”. Pentru aceste scrieri a fost distins, în 1995 și 1997, cu două premii ale Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România.
A publicat de asemenea volumul de poezie „Clipe și treceri” (Editura Arania, 1992), „Baladele T” (Editura Dealul Melcilor, 2001), „De veghe la candoare” (Editura Axilon, 2004).
Rondelul Veneției
Ca tine nu e alta pe pământ,
Minunile gândirii sunt în tine,
De frumuseți arcadele-ți sunt pline
Că-i palidă simțirea din cuvânt.
Uimire îmbrăcată în veștmânt
Cu străzi de ape și de lume pline,
Ca tine nu e alta pe pământ
Și timpul tot se oglindește-n tine.
Gondolele purtate-ușor de vânt
Cu pelerini veniți din marea lume,
Îți poartă-n timp veneticul tău nume,
Ca să te laud nu găsesc cuvânt –
Ca tine nu e alta pe pământ!
GEORGE GORDON NOEL BYRON
Biografie
George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron (n. 22 ianuarie 1788, Londra — d. 19 aprilie 1824, Missolonghi, Grecia) este unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, alături de Percy Bysshe Shelley și John Keats, contemporani ai săi.
Printre cele mai cunoscute opere ale sale sunt poemele narative Pelerinajul lui Childe Harold și Don Juan. Cel din urmă a rămas incomplet din pricina morții poetului.
Faima Lordului Byron se datorează nu numai operei, ci și vieții sale, trăită în extravaganță, cu numeroase povești de dragoste, datorii, despărțiri, acuzații de incest și sodomie. El a fost descris de către Lady Caroline Lamb ca „un om nebun, rău și periculos a-l cunoaște”.[3] Byron a fost un lider regional al organizației revoluționare Carbonari din Italia în revolta lor împotriva Austriei și mai târziu a călătorit pentru a lupta împotriva turcilor în Războiul de independență al Greciei, fapt pentru care grecii îl consideră un erou național. El a murit din cauza febrei în Missolonghi.
Tatăl său, căpitanul John „Jack Nebunul” (Mad Jack) Byron a fost fiul vice amiralului John „Vreme Rea” (Foulweather) Byron și al Sophiei Trevanion. Bunicul său, din partea tatălui, a fost fratele mai mic al celui de-al V-lea Baron Byron cunoscut ca „Lordul Imoral” (The Wicked Lord), descendent al regelui Edward al III-lea al Angliei.
Mama sa, Catherine Gordon, moștenitoare a familiei Gight din Aberdeenshire, Scoția, a fost fiica lui George Gordon of Gight, descendent al regelui Iacob I al Scoției. Acest bunic s-a sinucis în 1779, iar mama lui a fost nevoită să-și vândă moșiile și titlul nobiliar pentru a-i plăti datoriile. Byron a fost botezat George Gordon după bunicul său din partea mamei.
Fiica sa legitimă Augusta Ada Byron, ulterior Ada Lovelace, cunoscută matematiciană britanică, a colaborat cu Charles Babbage la realizarea motorului analitic, predecesorul calculatorului modern.
Poezii
Deci nu vom mai hoinări
Deci nu vom mai hoinări
Noaptea-n ora cea târzie
Chiar de inima ar iubi
Chiar de luna-i aurie.
Căci spada teaca-şi toceşte
Şi sufletu-n piept se stinge
Inima se odihneşte,
Dragostea n-o mai atinge.
Noaptea-i să iubeşti, tu ştii
Doar că ziua-i prea grăbită
Şi nu vom mai hoinări
Chiar de luna-i răsărită.
Totul pentru dragoste
O, nu-mi vorbiţi de oameni faimoşi prin fapte mari!
Ni-i faimă tinereţea cu dulcele ei jar,
Căci iederea şi mirtul zilele-i de aur
Sunt mai presus ca toate cununile de laur.
Ghirlandele pe-o frunte pleşuve ce sunt, oare,
Decât o-nrourată dar ofilită floare?
De ce să-mi încunune, deci, tâmpla o podoabă
Ce nu-i e decât faimei prea-trecătoarea roabă?
O, faimă! De vreodată lăsatu-m-am vrăjit
De laudele tale, tu nu m-ai ameţit
Mai mult ca ochii dragei, căci ei mi-au dat răspuns
Că nu-mi resping iubirea de care m-am pătruns.
Te-am căutat acolo şi te-am găsit în ei.
Ţi-a împletit privirea-i cunune de scântei.
Aflat-am, în privirile-i de foc,
Şi faimă şi iubire,-la un loc.
Romanța
A mea tânără taină afund rămâne-ascunsă
În tristu-mi, singuratic suflet prea obosit;
Iar când inima-mi bate de sila ei împunsă
L-a ta ca să răspunză, atunci ea s-a vădit!
Şi singură-n tăcere o simt iar tremurând.
A mea flacără este vecinică, nevăzută
Ca şi slaba lumină candelei sub mormânt,
Ş-a deznădejdii rece întunecime mută
În veci nu o va stinge; iar razele ei sunt
Întocmai de zadarnici ca şi cînd n-ar fi fost.
Aibi-mă-n pomenirea-ţi, la groapa mea nu trece
Făr-a-ţi arunca ochiul şi fără a gândi
L-aceea ce cenuşa-i te simte, deşi rece;
Singura chinuire şi iad ce-aş suferi
Este de a fi stinsă din pomenirea ta.
Ascultă-mi ăst din urmă glas singur pentru tine
Virtutea nu opreşte a plânge pe cei morţi;
În veci eu ţi-am cerut-o, fă-mi singurul ăst bine
O lacrimă să-ntimpin l-a veciniciei porţi,
Întîia ş-a din urmă răsplată de amor.
CITATE:
„Regula de bază a bucuriei autentice este să o împărtăşeşti cu cei din jur.” — George Byron
„Deşi de moarte straşnic ne ferim, totuşi un sfert din viaţă noi dormim.” — George Byron
„Cel mai generos dar pe care-l aduce iubirea sunt aripile sale.” — George Byron
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu