6. /22 APRILIE 2023 - TEATRU/FILM; GÂNDURI PESTE TIMP
CAMIL PETRESCU
| Camil Petrescu | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1]  București, România | ||
| Decedat | (63 de ani)[3][4] București, România | ||
| Înmormântat | Cimitirul Bellu[5] | ||
| Părinți | Camil Petrescu, Ana Cheler | ||
| Cetățenie | .svg){kind=small} România | ||
| Ocupație | dramaturg romancier[*] filozof poet critic de teatru[*] | ||
| Pseudonim | Raul D. | ||
| Limbi | limba română[2] | ||
| Studii | Universitatea din București | ||
| Activitatea literară | |||
| Activ ca scriitor | 1914-1957 | ||
| Mișcare/curent literar | Realism, Modernism | ||
| Operă de debut | Femeile și fetele de azi | ||
| Opere semnificative | Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Patul lui Procust, Un om între oameni, Jocul ielelor, Danton | ||
| Note | |||
| Este considerat un pionier al romanului modern. | |||
| |||
| Prezență online | |||
| Internet Movie Database | |||
Modifică date / text  | |||
Camil Petrescu (n. ,[1] București, România – d. ,[3][4] București, România) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern.
Nicolae Manolescu scria că „Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului”.[necesită citare] Membru titular al Academiei Române (din 1948).
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut la București, în 9/21 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu (mort la scurt timp după nașterea scriitorului) și al Anei Cheler. A fost crescut de o doică din familia subcomisarului de poliție Tudor Popescu, din mahalaua Moșilor. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul „Sfântul Sava” și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București. Rezultatele bune la învățătură îl transformă în bursier intern, iar din 1913 urmează cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la Universitatea București. Își ia cu brio licența, cu calificativul „magna cum laude“, în fața unei comisii prezidată de profesorul de filosofie P.P. Negulescu. Devine mai apoi profesor de liceu la Timișoara. Își ia doctoratul în filosofie cu o teză despre teatru, intitulată „Modalitatea estetică a teatrului“. A publicat un studiu în lucrarea „Istoria filosofiei“, coordonată de N. Bagdasar, legat de un câmp nou, fenomenologia în opera lui Husserl.
Debutează în revista Facla (1914), cu articolul Femeile și fetele de azi, sub pseudonimul „Raul D”.
Între 1916 - 1918 participă ca ofițer la Primul Război Mondial, iar experiența trăită acum se regăsește în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930). În 1916, a fost mobilizat și a plecat pe front, unde a fost rănit. După un stagiu într-un spital militar, ajunge iarăși în prima linie, dar cade prizonier la unguri. În timpul unui bombardament german își pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viață, după cum își notează în Jurnal: „Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc(…) Sunt exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un capital de energie și de atenție cu care alții pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjează «în șoaptă» eu rămân vecinic absent“. Ambianța războiului va intra, de asemenea, în roman. În 1918 a fost eliberat din lagărul german și a revenit la București.
Încă din anul 1920 participă la ședințele cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu, iar în revista omonimă publică primele poezii. Furtunosul gazetar de stânga, N. D. Cocea este modelul său spiritual. Acesta va fi prototipul viitorului său erou Gelu Ruscanu din drama Jocul ielelor și a eroului său, Ladima, din romanul Patul lui Procust.
Debutul editorial se petrece cu un volum de Versuri. Idee. Ciclul morții în 1923. În 1933 publică cel mai valoros roman al său și unul dintre romanele importante ale Modernismului european, Patul lui Procust.
În 1939 este numit directorul Teatrului Național din București, unde va rezista doar 10 luni, iar din 1948 este ales membru titular al Academiei Române.
Moare la 14 mai 1957, la București. Astfel, masivul roman social închinat lui Nicolae Bălcescu Un om între oameni rămâne neterminat. Ion Negoițescu îi va caracteriza sec romanul, drept „o întreprindere jalnică” pe motiv că autorul îmbrățișase principiile realismului socialist și devenise unul dintre susținătorii noului regim comunist. O opinie diametral opusă asupra romanului Un om între oameni aparține profesorului și criticului literar Șerban Cioculescu, exprimată în volumul Varietăți critice (1966)[6]: "Lucrare de vastă documentare și de pătrunzătoare reconstituire a momentului istoric, romanul [Un om între oameni] este poate capodopera lui Camil Petrescu și una dintre culmile literaturii noastre epice". Este de remarcat adverbul poate din afirmația lui Ș.Cioculescu, care atenuează întrucâtva calificarea superlativă "una dintre culmile literaturii noastre epice".
OPERA LITERARĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Crezul literar al lui Camil Petrescu este exprimat în mod sugestiv în volumul de Versuri. Ideea. Ciclul morții, care are ca moto: Jocul ideilor e jocul ielelor:
- Dar eu,
- Eu am văzut idei...
- (...)
- Eu sunt dintre acei
- Cu ochi halucinați și mistuiți lăuntric,
- Cu sufletul mărit
- Căci am văzut idei.
Concepte estetice[modificare | modificare sursă]
- Autenticitatea este esența noului în creația literară a lui Camil Petrescu, a cărui aspirație către autenticitate conferă originalitate poeziei, vitalitate teatrului și "momente autentice de simțire" în roman. Autenticitatea este ilustrarea realității prin propria conștiință, scriitorul însuși mărturisea: „Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea conștiinței mele, conținutul meu psihologic“.
- Substanțialitatea (substanțialismul) este concepția conform căreia literatura trebuie să reflecte esența concretă a vieții: iubirea, gelozia, mândria rănită, orgoliul umilit, cunoașterea, dreptatea, adevărul, demnitatea, acele categorii morale absolute.
- Sincronizarea în concepția lui Camil Petrescu este armonizarea desăvârșită a literaturii cu filozofia și psihologia epocii, întrucât actul de creație este un act de cunoaștere, de descoperire și nu de invenție: „Nu putem cunoaște absolut nimic, decât răsfrângându-ne în noi înșine“.
- Luciditatea este trăsătura dominantă a personajelor lui Camil Petrescu, intelectuali analitici și introspectivi, hipersensibili, intransigenți și inflexibili moral. Luciditatea „nu omoară voluptatea reală, ci o sporește“.
- Narațiunea la persoana I folosește timpul subiectiv, care aduce în prezent gânduri, îndoieli, fapte trecute, totul fiind subordonat memoriei involuntare; romanul înseamnă, așadar, experiență interioară: „Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu, ... din mine însumi nu pot ieși (...), eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi“.
- Relativismul reiese din multitudinea punctelor de vedere în jurul aceluiași obiect, aceluiași concept, aceleiași norme morale.
- Anticalofilismul (împotriva scrisului frumos) este o adevărată bătălie estetică pe care o duce scriitorul care susține formula literară a jurnalului, a confesiunii, ce se notează precis, exact, „ca într-un proces verbal“.
Teme și motive[modificare | modificare sursă]
- Războiul - ca experiență de viață trăită, o experiență decisivă a intelectualului, războiul ca iminență a morții este tragic și absurd.
- Reprezentant: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
- Introspecția psihologică se regăsește în majoritatea operelor sale, prin observarea vieții interioare, prin analiză psihologică a conștiinței personajelor.
- Reprezentant: Patul lui Procust
- Intelectualul - cu dramele lui de conștiință - este prezent într-un cadru de existență obiectiv-socială, dominat de setea de absolut.
- Operele sunt structurate pe o pasiune sau un sentiment, ele fiind adevărate "monografii ale unor idei".
Personajele[modificare | modificare sursă]
- Născute din frământări, scepticism, tensiune intelectuală, etică umană, eroii lui Camil Petrescu sunt în căutare de certitudini pentru un sentiment puternic („singura existență reală e aceea a conștiinței“).
- Hipersensibile, amplificând semnificația unui gest, a unei priviri, a unui cuvânt până la proporțiile unei catastrofe.
- Inadaptate superior, intelectuali intransigenți într-o luptă continuă cu ordinea socială, afacerismul, politicianismul, mondenitatea (nefiind în nici un fel „geniul neînțeles“ eminescian).
- Intelectuali lucizi, ei trăiesc pe drama inflexibilității conștiinței, a pasiunii analizate cu luciditate: „Câtă luciditate atâta conștiință, câtă conștiință atâta pasiune și deci atâta dramă.“
- Sunt încătușați ai absolutului, spirite absolutizante, intelectuali ce trăiesc drame de conștiință, fiind însetați de absolut.
- Eroii lui Camil Petrescu sunt învinși de propriul lor ideal, trăiesc drama destinului tragic, singurul supraviețuitor fiind Ștefan Gheorghidiu.
- Semnificația titlurilor reflectă starea interioară a personajelor, sugerând esența dramatică a conștiinței, a aspirației spre absolut.
- Autorul se identifică cu personajul principal (narațiunea la persoana I) și, deseori, replicile altor personaje exprimă concepția și opiniile lui Camil Petrescu.
Stilul anticalofil[modificare | modificare sursă]
- Formule estetice moderne, prin interesul pentru stările difuze ale eroilor, de exaltare a trăirilor sondare până în zonele cele mai adânci ale subconștientului.
- Desăvârșit echilibru și simetrie a compoziției.
- Maniera proustiană a fluxului memoriei, conștiința selecționând aceste fapte care vor duce la opțiunea finală.
- Monologul interior, ca mod de exprimare a trăirilor lăuntrice, de reflectare asupra existenței lui individuale (afectul și intelectul sunt într-o luptă permanentă).
- Limbajul este remarcabil prin imaginile intelectuale.
- Figurile de stil se rezumă la comparații și epitete, dar „fără ortografie, fără compoziție, fără stil și chiar fără caligrafie“.
- Scriitorul consideră scrisul ca pe un act de eliberare existențială, prin care spiritul se descoperă și se mărturisește: „Un roman de adâncire a sentimentelor metafizice se lucrează cu atenția și răbdarea unui covor de preț.“ (Camil Petrescu – Teze și antiteze).
Studii[modificare | modificare sursă]
- Teze și antiteze (1936), eseuri
- Modalitatea estetică a teatrului (1937), teza de doctorat
- Husserl – cu o introducere în filozofia fenomenologică, un capitol din Istoria filosofiei moderne (1938)
- Doctrina substanței 1940, editată integral postum în 1988, vol. I-II, Ed. Științifică și Enciclopedică,eseu filosofic. Filozofia lui Camil Petrescu, dezvoltată în Doctrina substanței se revendică de la Husserl și Bergson[7]
Romane[modificare | modificare sursă]
- Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930)
- Patul lui Procust (1933)
- Un om între oameni (1953 - 1957, neterminat) O caracterizare cuprinzătoare și sintetică a romancierului Camil Petrescu este formulată de G. Călinescu în Istoria literaturii române. Compendiu (1968)[8]: "Camil Petrescu este în roman un anticalofil, partizan al dicteului automat...Bergsonian și proustian, înțelege să cultive fără stânjenire "fluxul amintirilor" și gidian, să respecte autenticul în jurnale în care pretinde a nu modifica nimic din cursul amintirii...".
Nuvele[modificare | modificare sursă]
- Turnul de fildeș (1950)
- Moartea pescărușului (1950)
- Mănușile (1950)
- Cei care plătesc cu viața (1950)
- Un episod... (1957)
Poezie[modificare | modificare sursă]
- Versuri. Ideea. Ciclul morții (1923)
- Un luminiș pentru Kicsikem (1925)
- Transcendentalia (1931),
- Din versurile lui Ladima (1932)
Dramaturgie[modificare | modificare sursă]
- Jocul ielelor (1918)
- Act venețian (1918-1946)
- Suflete tari (1921)
- Danton (1924-1925)
- Mioara (1926)
- Mitică Popescu (1925-1926)
- Dona Diana, comedie în gustul Renașterii în zece tablouri după Moreto (1938)
- Iată femeia pe care o iubesc (1943)
- Prof. dr. Omu vindecă de dragoste (1946)
- Bălcescu (1948)
- Caragiale în vremea lui (1955)
Despre dramaturgia lui Camil Petrescu, G. Călinescu (Op.cit., p.292) scrie: "Cea mai profundă operă [în dramaturgie] este Danton..." Despre personajul Danton, construit de Camil, G. Călinescu afirmă: "Danton e un burghez bonom, soț bun, politician ferm, fără șovăiri sentimentale, disprețuind formalismele și paperaseria, suflet suav în intimitate, tată de familie fără puritanism...".
Mioara (1985) - Camil Petrescu
Camil Petrescu - Iata femeia pe care o iubesc (1975)
Camil Petrescu - Turnul de fildes (1983)
Camil Petrescu - Citate:
1. Va veni o vreme când amorul va dispărea, când cei care suferă din cauza iubirii vor părea ridicoli? Cine ştie?
2. Mustrările d-tale sunt fără utilitate, ca mânia cuiva care bate la uşa vecină închisă, în loc de aceea pe care o caută, dar şi în scrisoarea trecută, ca şi acum aproape, mi-a slăbit voinţa de a face efortul unei explicaţii, gândul că şi lămuririle sunt de obicei zadarnice.
3. Şi cum calităţile la nevoie se cunosc, cred că inteligenţa unei femei se vede mai ales în acea încercare, care este boala. Nimic nu e mai dezgustător decât o femeie proastă, bolnavă... Îţi aminteşte, fără înduplecare, că omul e făcut din maţe. Sunt unele din acestea care vorbesc despre metehnele lor, fără necesitatea unei confidenţe măcar... În tren, în tranvai, în vizită... "A, eu sufăr de multă vreme de rinichi." "Nu mai spune? Şi cum vine? Că eu am o piatră la ficat"... "Nu, la mine e numai băşica... şi la ovare, de la o sarcina..." Şi dau lămuriri despre aceste beteşuguri, cu o mulţumire de sine, ca de nişte performanţe.
4. Talentul se descoperă, conform celor ştiute, în modul următor: în faţa comisiei aşezate la o masă lungă, un băieţan sau o fetiţă sufocată de trac spune, fie Latina Ginta, fie Duşmancele şi după asta domnii examinatori descoperă talentul, cum medicii de pe vremea lui Moliere aflau de ce suferă un bolnav, pipăind piciorul patului.
5. A stat lucid în faţa morţii... a ales într-un act de conştiinţă.
6. Viaţa este contrazicere şi luptă cu moartea.
7. Conceptul de creaţie este facultatea de reconstituire a realităţii interioare şi exterioare, produs liber determinat al spiritului.
8. Nu dorisem decat sa retraiesc o clipa... Ceva din trecut si ma supuneam acestui demers cum primesti un singur pahar de vin, stiind ca mai multe nu ai putea suporta.
9. O femeie nu se cucereşte ca un vânat, nici nu aparţine ca un obiect casnic, o femeie iubeşte sau nu.
10. Trece flăcăul prin pădure, aude o muzică nepământească şi vede în luminiş, în lumina lunii, ielele goale şi despletite, jucând hora. Rămâne înmărmurit, pironit pământului, cu ochii la ele. Ele dispar şi el rămâne neom. Ori cu faţa strâmbă, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate coborî pe pământ. Aşa sunt ielele... pedepsesc... Nu le place să fie văzute goale de muritori.
ION LUCIAN
| Ion Lucian | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2] București, România |
| Decedat | (87 de ani)[2] București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actor de teatru[*] actor de film actor |
| Alte premii | |
| Ordinul Meritul Cultural (1967) Ordinul Național „Serviciul Credincios” (2000) Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] (2004) | |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Ion Lucian (n. 22 aprilie 1924, București[3] - d. 31 martie 2012, București[4]) a fost un actor român de comedie în film, radio, teatru, televiziune și voce, dramaturg, epigramist, director al teatrului Excelsior, societar de onoare al Teatrului Național București.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut la 22 aprilie 1924, la București. Actorul obișnuia să glumească, afirmând că s-a născut „în aceeași zi cu Shakespeare. E drept că nu în același an, el fiind ceva mai grăbit”.[5] Părinții săi proveneau din regiunea Moldovei: mama, Ana, era din zona Neamțului, iar tatăl, Gheorghe, din zona Romanului. Ion Lucian a urmat cursurile Liceului „Matei Basarab”, susținând un bacalaureat științific în 1942. În școală a fost un elev silitor, uneori premiant, și, spre dezamăgirea părinților și a profesorilor, a refuzat cariera de inginer și a dat admitere la Academia de Artă Dramatică.[6]
În 1940, datorită faptului că tatăl său rămăsese să administreze uzinele electrice din Dobrogea, iar banii familiei erau tot mai puțini, Ion Lucian a început să dea meditații la matematici și să realizeze desene colegilor, apoi a făcut figurație la Teatrul Național. Elevii nu aveau voie la acea vreme să frecventeze teatrele și cinematografele, așa că Lucian a dat admitere la Academia de Artă Dramatică în 1941 (când era încă elev în ultimul an de liceu) și a fost admis, deși nu avea bacalaureat, după ce a recitat poezia „Oltul” de Octavian Goga. A frecventat timp de un an liceul și academia, iar în toamna anului 1942, după bacalaureat, a dat concurs (cu dispensă) pentru unul din cele cinci posturi de actor la Teatrul Național și a fost admis, deși erau 163 de candidați. Primul său rol ca actor a fost în piesa Castiliana de Lope de Vega.[7] I-a avut ca profesori la academie pe Ion Manolescu (pe care-l considera părintele său spiritual), Maria Filotti, Marioara Voiculescu, Marietta Sadova și Gheorghe Timică, iar actorul George Calboreanu a exercitat o influență puternică în formarea sa etică prin exemplul personal de conștiinciozitate.[8]
Ion Lucian a fost, pe rând, actor la Teatrul Național București (1942-1945), Teatrul de Operetă Alhambra (1945-1947), Teatrul Municipal din București (1947-1952), Teatrul Actorului de film „C. Nottara” (1952-1956), Teatrul Municipal din București (1956-1960) și Teatrul de Comedie (1960-1964), director fondator al Teatrului „Ion Creangă” (1964-1972), actor la Teatrul de Comedie (1972-1990), director fondator și actor al Teatrului Excelsior (1990) și societar de onoare la Teatrul Național (cumul cu Excelsior) (din 2002).
A fost internat pe 11 martie 2012 la Spitalul de Urgență Floreasca din București cu suspiciune de bronhopneumonie și anemie.[9] Pe 31 martie 2012, soția actorului, Paula Sorescu-Lucian, și unele surse medicale au confirmat decesul acestuia la ora 21.15 (UTC+3).[10][11]
ACTIVITATE TEATRALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În cursul carierei sale a interpretat numeroase roluri, mai ales în comedii, dintre care cele mai importante au fost Guliță în Coana Chirița, Hlestacov în Revizorul, Tristan în Câinele grădinarului, Nae Girimea în D-ale carnavalului, Bulinger în Șweik în al II-lea război mondial, Jean în Rinocerii, Mr. Jourdain în Burghezul gentilom, avarul în Harpagon, Mosca în Volpone ș.a. A jucat, de asemenea, în piese puse în scenă la operetă și la teatrul de revistă.[12]
S-a remarcat și ca autor dramatic. Piesa de debut, Din cauza unui punct, a fost jucată, pe rând, la Teatrul Municipal, Studioul C.I. Nottara și Teatrul de Comedie și Televiziune. Prima piesă pentru copii, Cocoșelul neascultător, a fost scrisă în patru nopți la comanda Luciei Sturdza Bulandra, și s-a jucat timp de 17 ani în diferite teatre din România. A mai scris Mușchetarii …Măgăriei Sale, Drumul e liber, Snoave cu măști, Cenușăreasa, Nemaipomenitele aventuri ale lui Nils ș.a.[13]
Prozatorul și dramaturgul Alecu Popovici, care i-a succedat la conducerea Teatrului „Ion Creangă” (1974-1983), îl descria astfel: „Ion Lucian! Așa, cu ochi ca ai lui, ca niște farfurioare de ceai, mi-i imaginam, în copilărie, pe dulăii din Amnarul lui Andersen. Ochi atotștiutori, exprimând, demonstrând, înduioșând, amuzând, o voce „unicat”, o eleganță scenică de „veche gardă”, o precizie a compoziție de o tehnică ireproșabilă. Ironic, dar și „melo”, violent și sarcastic, Ion Lucian e unul din actorii cei mai interesanți, mai complecși, mai moderni în disponibilitățile sale artistice”.[14]
PROFESII EXERCITATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Actor distins cu titlul de „Artist emerit” și cu numeroase premii naționale
- Regizor, director de scena, cu activitate națională și internațională
- Scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România
- Membru al Societații Autorilor și Compozitorilor Dramatici de la Paris (S.A.C.D.)
- Profesor la Academia de Teatru și Film - 1952-1956
- Profesor la Universitatea Hyperion - 1998-2012.
AFILIERI LA ORGANISME NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Membru al Uniunii Scriitorilor din România
- Membru al Soc.Autorilor și Compozitorilor Dramatici din Franța
- Membru al Biroului Executiv al Asociației Internaționale de Teatru Pentru Copiii și Tineret (1965-1990)
- Membru de onoare al Asociației Internaționale de Scout Boys
FUNCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Director fondator al Teatrului Ion Creangă 1964-72
- Director fondator al Teatrului Excelsior 1990
- Director artistic al Festivalului International Piatra-Neamț
PIESE SCRISE ȘI JUCATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Din cauza unui punct
- Cocoșelul neascultător
- Mușchetarii …Măgăriei Sale
- Drumul e liber
- Snoave cu măști
- Cenușăreasa
- Nemaipomenitele aventuri ale lui Nils
TRADUCERI JUCATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- “L’ Etourdi”(Molière),
- “Il Bugiardo” (Goldoni),
- “Un fil a la patte” (Georges Feydeau),
- “Celimare, bien amie” (Labiche),
- “Le souper” (Brissvile)
VOLUME TIPĂRITE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- “Fantezii pe teme umoristice”,
- “Steluțe de umor”,
- “Le petit coq” 1975 (Paris)
REGIZOR (DIRECTOR DE SCENĂ) INVITAT[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Bruxelles,
- Paris,
- Montreal,
- Roma,
- Osaka,
- Tel-Aviv,
- Caen
ROLURI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Perioada 1942-45 – Teatrul Național București - 74 de roluri dintre care:
- Gulita din “Coana Chirița“ de T. Mușatescu după Vasile Alecsandri
- Poetul Tulipă din “Mioara“ de Camil Petrescu
- Simon Bliss din “Familia Bliss” de Noel Coward
- Jaques din “Silvette” de V. Eftimiu
- Nicolas și Scarciafico din “Prințesa îndepartata” de Ed. Rostand
- Tânarul din “O vară la moșie” de Guido Bondi
- Magnasco din “Astă seară se joacă fără piesă” de Pirandello
- Hlestacov din “Revizorul” de Gogol
- Florindo din “Mincinosul” de Goldoni
- Mickey din “Fascinație”
Teatrul Municipal
- Boby 2 din “Insula” de M. Sebastian
- Valentin din “Nu se știe niciodată” de G. B. Shaw
- Svadea din “Liubov Iarovaia”
- Marinarul șchiop din “Uraganul” de B. Belloțerkovski
- Bufonul Tuchstone și Le Beau din “Cum vă place” de W. Shakespeare
- Andrei din “Dragoste pentru 3 portocale” după C. Gozzi
- Tristan din “Căinele grădinarului”de Lope de Vega
Personaje importante din:
- “La telefon Tamirul” de Al. Galici
- “Cu pâine și sare” de Lascăr Sebastian
- “Pace pe pământ” de Sklar și Matz
- “Vadul nou” de L.Demetrius
- “Fetița și ursul” de Surinov
Grădina Boema (Teatrul Papagalul)
- Nepotul din “Puricele în ureche”, Feydeau
- Rolul principal din “Bani peșin“, adaptare de Sergiu Milorian
Studiourile Hunnia Budapesta
- Mircea din filmul “Două lumi și o dragoste”, regia V. Gertler, 1945
Teatrul de Operetă 1945-47
- Gustl din “Țara surâsului”
- Tony din “Prințesa Circului”
Teatrul Municipal 1956-58 Regia artistică la:
- “Cocoșelul neascultător” (și rolul ursului) de Ion Lucian
- “Harap Alb“, după Ion Creangă, de Dan Nasta
- “Momente și schițe” de I. L. Caragiale
Studioul actorului de film Nottara Roluri principale în:
- “Mincinosul” de Goldoni, rolul Lelio și regia artistică
- “Fotoliul 16” de Rozov, rolul Sudakov
- “Nud cu vioara” de Noel Coward
- “Iașii în carnaval” de Vasile Alecsandri
- “Patriotica Română” de Mircea Ștefănescu
- “O felie de lună” de Aurel Storin
- “Familia” (viața lui Lenin. Procurorul Necliudov)
- „Mușchetarii Măgariei Sale” de Ion Lucian (și regia)
- Regia la “Nota zero la purtare” de O. Sava și Stoenescu
Teatrul de Comedie 1960-64
- “Celebrul 702” de Al. Mirodan
- Jean din “Rinocerii” de Eugen Ionesco
- Frații Bullinger (rol dublu) din “Sweik în al II-lea război mondial” de B. Brecht
- Fairchild din “Gally Gay“ de B. Brecht
- Mr. Jourdain și Harpagon din “Moliere la Comedia”
- Reporterul din “Procesul d-lui Caragiale“ de M. Ștefănescu
1964 - 1972 Director - fondator Teatrul Ion Creangă
- Regia dramatizării “Harap-Alb” după I.Creangă
- Rolul “Ursul” și regia “Cocoșelul neascultător” varianta I.Creangă
- Rolul „Ursul” și regia “Mușchetarii ...Măgăriei–Sale“ de Ion Lucian
- Rolul “Bătrânul dresor” din “Poveste neterminată” de A. Popovici
- Regia și diferite roluri în “N-ați văzut dvs. Un tată ?” de Ed. Jurist și I. Mustață
- Regia și roluri diferite în „Cinci săptămâni în...balcon” de Ed. Jurist și I. Mustață
- Regia dramatizării “Cei trei mușchetari” de Alex. Dumas
- Rolul Pantalone din “Regele Cerb” de Carlo Gozzi
- Regia spectacolului “Răs și lacrimi” după Carlo Gozzi
- Rolul Izmail și regia “Toate pânzele sus!” de Guido Bondi după R. Tudoran
- Regia “Nota zero la purtare” de O. Sava și V. Stoenescu, versiunea I. Creangă
- Rolul Profesorul și regia “Aterizare forțată” de Frigyesy
- Regia și rolul Dobre din “Drumul e liber” de Ion Lucian și V. Puicea
- Rolul Bodnârescu din “Eminescu și Veronica” de A. Bocancea
- Regia la “Romeo și Janette” de Anouilh
- Regia la “Salut voios!”de Jurist și Mustață
- Rolurile “Viciile” - Șeful trupei, Zapciul, Cârciumarul, Cucoana, Boierul, Tâlharul 5
- Moartea din “Snoave cu măști” de Ion Lucian și V. Puicea
- 1974 - Rolul Mosca din “Volpone”, Teatrul de Comedie
- Rolurile Mr.Jourdain și Harpagon din spectacolul “Moliere“
- Rolul principal din “Camera de alături“, Teatrul Național
- Regia artistică “Pinocchio” Roma – Italia
- Rolul Cristinoiu din “Opinia publică”, Teatrul de Comedie
- “Viciile” (opt roluri) din “Snoave cu măști” la Theatre Gros Cailloux Caen-Normandie, Franța
- “Opus 1... singur“, one-man show (24 de roluri), Teatrul de Comedie
1979 Regie “Muschetarii... Magariei-Sale“ de Ion Lucian
1980 Rolul Producatorului din “Cinema“, Teatrul de Comedie
1981 Rolul Tatălui din “Turnul de fildeș“ de Rozov, Teatrul de Comedie; Vandergelder din “Petitoarea“, Teatrul de Comedie; Regia, “Snoave cu Masti“, Teatrul din Oradea
1982 “Imaginile sunt imagini“ de Eugen Ionescu, rolul tatălui și regia spectacolului; “Strigoiul din Kitahama“ de Kobo Abe, Teatrul de Comedie; Regia “Marry Poppins“, Teatrul Național Timișoara; Rolul principal din “Pepere L’ amoral“ de Brigitte Sarthou, Theatre L’Ille de France, Paris, Franța
1983 Regia “Cocoselul neascultator“, Osaka, Japonia; Regia “Haina cu doua fete“, Teatrul Național Timișoara; Regia “Cocoșelul neascultător“; Regia și rolul principal din “Les contes“ de Eugen Ionesco, Theatre L’Ile de France, Paris
1984 Rolul Georges-Onica Vlasca din “patriotica Romana“, Teatrul de Comedie; Rolul Mosului din filmul “Rămășagul“ de Ion Popescu-Gopo; Regia “Cenușăreasa“, Teatrul Valah din Giurgiu
1986 “Viciile“ (opt roluri) din “Snoave cu măști“ (în limba japoneză, pentru turneul din Japonia, 170 zile)
1987 Regia si rol in “Cenușăreasa“, pentru turneul din Japonia, 120 de zile
1988 Regia “Trei gemeni venețieni“, Teatrul Valah din Giurgiu; Regia și rolul Generalului din “Scaiul“, Teatrul de Comedie
1989 Regia „Hoțul sentimental” de Tudor Popescu, T.E.S.
1990 Înființarea Teatrului Excelsior; Regia și rolul principal, Tatăl, în „ Nu treziți un copil care visează” de E. Ionesco; Regia „Celimare-le bien aime” Teatrul L. S. Bulandra; Rolul principal din „Protest” de V. Havel, Teatrul de Comedie
1991 Regia „Lovește-l pe aproapele tău”, Teatrul din Botoșani. Rolul „Omelette” din „Căsătoria” de Gogol
1992 Cadâr, din „Ianche, Tache și Cadâr”, Compania Radu Beligan. Pepere (rolul titular) din Pepere Lamoral și regia, Teatrul EXCELSIOR
1993 „Stăpânul universului”, rol principal în serialul american Time Warrior Stud. Castel. Regia și rol principal în „Are tata fată mare” de M.Maxi- Teatrul C.Tănase
1994 Premiile G. Timică și Al. Giugaru pentru activitate. Regia și rol „Fratele” din „Doctorul minune” de H. Popescu, Teatrul C. Nottara. „Maiorul” din „Jocul de-a vacanța”, film TVR
1994 Fouche din „Supeul” de Brissville, Teatrul Odeon
1995 Rolurile principale din „Acvarium” și „Trafic” de L. Calaferte
1996 Regia „Nebuniile iubirii” de Dan Tărchilă, Teatrul din Buzău
1997 Regia „Scaiul” Teatrul din Brașov Regia și rolul Al.Willis din „Băieții de aur” de Neil Simon Regia și rolul principal din „Balul de cristal” Teatrul C. Tănase Tatăl din „Caut dog dalmațian!” Producție teatrală TVR
1998 Regia și rol principal din „Ah!bacalaureatul!” Teatrul din Buzău Regia și rol principal din „ Vin americanii” Teatrul C. Tănase
1999 One man- show „Le grenier” spectacol special pentru sărbătoarea francofoniei în Bretagne. Regia la „Aladin și lampa fermecată”, Teatrul Excelsior. Trahanache din „Scrisoarea pierdută”, Teatrul Național București
2000 Regia „Nota zero la purtare”, Teatrul C. Tănase. Regia „Uite tata,nu e tata!”, Teatrul Evreesc de Stat. Taus din „Ceasornicăria Taus”, Teatrul Mundi
2001 Ion Creangă din „Prosta omenească” Teatrul Excelsior Regia la „Băieții de aur” cu trupa IDISHSPIEL din Tel-Aviv ( premiată ca „cel mai bun spectacol al anului) Regia”Frumoasa și besta” Teatrul Excelsior Premiul UNITER pentru întreaga activitate
2002 Premiul UNITER pentru întreaga activitate pentru copii și tineret Iorgu Langada din „Escu...” Teatrul de Comedie Marele preot din „Legenda ultimului împărat”Teatrul Național
2003 Tatăl din „Iubire” de L.Barta Teatrul Național
2004 Regia „Val-Vârtej și vasul fantomă” de O.Sava Teatrul Excelsior
Regia și text „Inimă de piatră” după W.Huff, Teatrul Excelsior Rolul „Maiorul „din „Jocul de-a vacanța” Teleplay TVR Regia „Dr.Minune „ de H.Popescu Teatrul Nottara 1995 Rolul principal din „Don – Juan din Ramat-Gan”, Tel-Aviv-Israel Taus din „Ceasornicăria Taus” de Gelu Naum, Teatrul Mundi [15]
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Alo? Ați greșit numărul (1958) - regizorul
- D-ale carnavalului (1959) - Nae Girimea
- Doi vecini (1959) - lt. I.G. Petrescu
- Mofturi 1900 (1965)
- Rămășagul (1985) - moșneagul
- 17: O poveste despre destin (2008) - bătrânul
- Medalia de Onoare (2009)
PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Premiul Național UNITER pentru întreaga activitate 2001
- Premiul Național UNITER pentru întreaga cariera dedicată tânărului public 2002
- Premiul pentru interpretare Brașov 1982
- Premiul pentru interpretare Bacău 1983
- Premiul pentru cel mai bun spectacol Israel 2002
DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne (1964) „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”[16]
- Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”[17]
- Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”[18]
- Ordinul Muncii clasele I și a II-a
- Ordinul Meritul Cultural clasa I
- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[19]
- Societar de onoare al Teatrului Național (2002)
- Ofițer al Legiunii de Onoare – Franța (2004)[20][21]
In memoriam Ion Lucian
JEANINE STAVARACHE
Născută la 22.04.1944 la Slănic. In 1966 - absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, București, Facultatea de Teatru, Secția Actorie, clasa prof. Radu Beligan, Elena Negreanu. Din 1980 este actriță la Teatrul Odeon. In perioada 1968 – 1983 este actriță la Teatrul "Ion Creangă" București. Intre anii 1966 - 1967 a fost actriță la Teatrul Național Timișoara. Este soția actorului Ștefan Velniciuc.
Studii
1966 - absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, București, Facultatea de Teatru, Secția Actorie, clasa prof. Radu Beligan, Elena Negreanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu