4. /2 APRILIE 2023 - POEZIE
- Poesii (1827)
- Un tutor (1881, ediția a 2-a în 1914)
- Fata stolerului (1884, ediția a 2-a în 1886)
- Sfântul Nicolae (1885)
- Poezii (1885)
- Povestiri adevărate
- Poezii (1927)
- Scrieri alese, Editura Junimea, Iași (1971)
| Matilda Cugler-Poni | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 2 aprilie 1851 Iași, Principatul Moldovei |
| Decedată | 9 octombrie 1931, (80 de ani) Iași, România |
| Părinți | Karl von Kugler Matilda Hefner |
| Frați și surori | Anton Cugler (1850-1929) Grigore Cugler (1872-?) Cazimir Cugler Norbert Cugler (?-1922)[1] |
| Căsătorită cu | Vasile Burlă Petru Poni |
| Copii | Margareta Poni |
| Naționalitate |  România, origine austriacă |
| Cetățenie |  România  |
| Ocupație | poet |
| Activitatea literară | |
| Activă ca scriitoare | 1867 - 1926 |
| Subiecte | motivul iubirii și al dragostei neîmplinite |
| Specie literară | poezie |
| Operă de debut | 1867 - în Convorbiri literare 1884 - povestirea „Cînd vrea omul” în revista Tribuna |
| Opere semnificative | romanța „Lăsați-mă să cânt” Matilda Cugler-Poni (ca. 1870) |
Întoarce înc-o dată - Matilda Cugler-Poni
Ce vrei - Matilda Cugler-Poni
Eu nu mă pot schimba
Şi cum e a mea faţă
Aşa-i inima mea.
Eu nu pot să plec fruntea
Şi nu m-oi umili,
Chiar împăratul lumii
Cu mine de-ar vorbi!
De văd o mişelie,
Încerc s-o biciuiesc.
Iubirea mea-i iubire.
Urăsc ceea ce urăsc.
Nu pot!... Pot toate-n lume,
Să ştiu că mi-i iubi,
Dar mare-ar fi schimbarea.
Eu cred că aş muri!
Iubiţi cu toţii - Matilda Cugler-Poni
| Ioan Victor Pica | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Râușor, Mândra, Județul Brașov, România |
| Decedat | (71 de ani) Brașov, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | politician poet scriitor |
Modifică date / text  | |
Ioan Victor Pica (n. , Râușor, Mândra, Județul Brașov, România – d. , Brașov, România[1]) a fost un poet și scriitor român, deputat în Parlamentul României, ales pe listele Convenției Democrate, din partea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, în legislatura 1992-1996.[2]
BIOGRAFIE
Ioan Victor Pica, fiul lui Ioan și Elisabeta, s-a născut într-o familie românească în Țara Făgărașului. După școala primară în satul natal, a urmat Liceul "Radu Negru" din Făgăraș. În perioada studiilor liceale îi întâlnește pe Ion Mogoș și Niculae Mazilu, tineri luptători anticomuniști, prieteni și colegi cu vărul său Victor Roșca. Elev fiind, înființează in cadrul liceului o organizație anticomunistă. Stabilește legături cu partizanii din Munții Făgăraș și îl cunoaște pe Ion Gavrilă Ogoranu. La data de 15 noiembrie 1950 a fost arestat și condamnat la 8 ani închisoare. A urmat apoi domiciliul obligatoriu 9 luni la Lătești (colonie de muncă), după care a fost din nou arestat și a mai executat aproape 6 ani de închisoare. Între timp și tatăl său a fost arestat. A terminat studiile liceale (clasa a XI-a și a XII-a) la revenirea din închisoare și a obținut diploma de bacalaureat. S-a căsătorit cu Elisabeta Cocan și s-a stabilit în municipiul Făgăraș. A încercat în 1968 să se înscrie la Facultatea de Filosofie din București, dar, deși a trecut baremurile, a fost refuzat din cauza „originii nesănătoase” (fost deținut politic). După un an a încercat la Facultatea de Teologie din Sibiu, dar a fost respins de mitropolitul de atunci pe același motiv.
A început să scrie atât proză cât si poezie. A încercat să publice câteva poezii fără nici o tentă politică în ziarele vremii, dar a fost refuzat.
De la ieșirea din închisoare în 1964 și până în 1990 a fost tot timpul urmărit, supus la interogatorii, percheziții și i s-au confiscat manuscrisele.
După 1990 a înființat Asociația Foștilor Deținuți Politici din Făgăraș, al cărui președinte a fost. A fondat, prima revistă a AFDP din Romania, Revista Cuget și Veghe, în 1991 la Făgăraș. A fost ales ca deputat de Făgăraș în legislatura 1992 -1996. S-a mutat cu domiciliul și familia la Brașov. În anul 1998 a fost primit in Uniunea Scriitorilor din România. A colaborat la revista Vatra din Târgu Mureș, revista Astra din Brașov, revista Memoria, Revista Gândirii Arestate din București, Revista Cuget și Veghe din Făgăraș.
I s-a acordat Diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Brașov.
SCRIERI
- Ioan Victor Pica, TRILOGIA MORȚII ȘI A ÎNVIERII , care cuprinde următoarele volume:
- Ioan Victor Pica, Libertatea are chipul lui Dumnezeu (lupta anticomunistă din Țara Făgărașului), Editura Arhipelag - Târgu Mureș, 1993
- Ioan Victor Pica, Vegheam la Styx (memorii din temniță), Editura Dealul Melcilor - Brașov, 2000
- Ioan Victor Pica, Călăuza pustiurilor (jurnal 1964 - 1989), Editura Aletheia - Bistrița, 2001
- Ioan Victor Pica, Poeme de celulă (poezii), Editura Arhipelag - Târgu Mureș, 1994
- Ioan Victor Pica, Dragostea și moartea (poezii), Editura Cartfil - Ploiești, 1996
- Ioan Victor Pica, Întoarcerea din pustie (poezii), Editura Sinteze - Ploiești, 1998
- Ioan Victor Pica, Marginea beznei (poezii), Editura Sinteze - Ploiești, 1998
- Ioan Victor Pica, Veșnicie românească (poezii), Editura Aletheia - Bistrița, 2000
- Ioan Victor Pica, Țepușul din carne (proză), Biblioteca Sinteze Literare - Ploiești, 2002
- Ioan Victor Pica, Întâmplări din Țara Uț (proză), Editura Aletheia - Bistrița, 2002
- Ioan Victor Pica, Portrete de eroi și sfinți( proză), Editura Semne - București, 2003
- Ioan Victor Pica, Între pământ și cer ( proză ), Editura Societății Ziariștilor și Oamenilor de Cultură “Cincinat Pavelescu”- Brașov, 2004 – carte tipărită post mortem.
PREMII LITERARE
- Premiul pentru poezie “Gherghinescu Vania – 1997” pentru volumul “Dragostea și moartea“.
- Premiul pentru proză “Ștefan Baciu – 2000“ pentru volumul “Vegheam la Styx“.
ACTIVITATEA PARLAMENTARĂ
Ioan Victor Pica a fost deputat ales în cadrul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat în legislatura 1992-1996. A fost membru al acestui partid până în septembrie 1993, după care a devenit deputat independent. Ioan Victor Pica a fost membru în comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții.
GHENADIE POSTOLACHI
| Ghenadie Postolachi | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (58 de ani) Telenești, Raionul Telenești, RSSM |
| Naționalitate | Moldovean |
| Cetățenie |  Republica Moldova |
| Religie | Creștin ortodox |
| Ocupație | Poet, prozator, scenarist |
| Limbi vorbite | limba română[1] |
| Studii | Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de jurnalism |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1989 - prezent |
| Modifică date / text | |
Ghenadie Postolachi (n. 2 aprilie 1964, Telenești, RSSM), cunoscut și ca Ghenadie Postolache, este un poet, prozator și scenarist moldovean. Autorul ideii și coscenaristul filmului de animație rusesc Cneazul Vladimir Arhivat în , la Wayback Machine.[2]. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România.
Opera[modificare | modificare sursă]
Cărți de poezie[modificare | modificare sursă]
- „Nike”, editura „Literatura Artistică”, Chișinău (1989)
- „Isaia”, editura „Axul Z”, Chișinău (1992)
- „Rafail”, editura „Universul”, Chișinău, (1995)
Cărți de proză[modificare | modificare sursă]
- „Sezonul cerșetorilor”[3], nuvele, editura „Cartier”, Chișinău (1998)
- „Rondul”[4], roman, editura „Cartier”, Chișinău (2000)
- „Cavaleri și paharnici”[5], roman, editura „Dacia”, Cluj (2003)
- „Coffee-house”[6], nuvele, editura „Periscop”, Chișinău (2006)
- „Șapte mii”[7], roman, editura „Periscop”, Chișinău (2007)
- „Foc grecesc”, roman, editura „Grafema Libris”, Chișinău (2009)
- „Ore particulare de fotosinteză”[8], roman, editura „Professional Service”, Chișinău (2012)
- „Elegia unui picaj[9], roman, editura „Prag-3”, Chișinău (2013)
- „Lupul de foc și prințesa sciților”[10], poveste-epos, Chișinău (2014)
- „Pastorala”, roman, editura „Elan Poligraf”, Chișinău (2017)
Premii literare[modificare | modificare sursă]
- Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru cartea „Sezonul cerșetorilor” (1998)
- Premiul Salonului Internațional de Carte Chișinău pentru romanul „Rondul” (2000)
- Premiul Bibliotecii Publice Municipale „B. P. Hașdeu” din Chișinău pentru cartea „Coffee-house”, declarată „Cartea anului” (2007)
- Premiul Filialei Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul „Șapte mii” (2008)
- Premiul Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru romanul „Șapte mii” (2008)
- Premiul Cotidianului național „Timpul” pentru romanul „Foc grecesc”, declarat „Romanul anului” (2010)[11]
- Premiul Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru romanul „Elegia unui picaj” (2014)
- Premiul „Constantin Stere” în domeniul literaturii, acordat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, pentru romanul „Pastorala” (2020)[12]
Scenarii de film[modificare | modificare sursă]
- „Князь Владимир” (Cneazul Vladimir), coautor de scenariu pentru film de animație de lung metraj, studioul „Солнечный дом”, Moscova (2005)
- „Petru Rareș”, documentar istoric, „Moldova-Film” (2006)
- „Alexandru cel Bun și cel Nou”, documentar istoric, „Moldova-Film” (2006)
- „11:30”, scurtmetraj de ficțiune, „Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice” (2013)
- „Canon”, scurtmetraj de ficțiune, „Moldova-Film” (2016)
Afilieri[modificare | modificare sursă]
- Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1992
- Membru al Filialei Uniunii Scriitorilor din România din 2007
Hans Christian Andersen (n. 2 aprilie 1805, Odense, Danemarca – d. 4 august 1875, Copenhaga, Danemarca) a fost un scriitor și poet danez, celebru pentru basmele sale. Printre cele mai cunoscuteOrientarea sexuală a lui Andersen este o problemă de controversă în cercurile academice. Discuția a început în 1901 cu articolul „Hans Christian Andersen: Probe ale homosexualității lui” de Carl Albert Hansen Fahlberg (utilizând pseudonimul Albert Hansenin) în publicația lui Magnus Hirschfeld „Jahrbuch für sexuelle Zwischenstufe” (Anuar despre ambiguitatea sexuală). Biografiile se referă de obicei la el, fie ca homosexual fie ca bisexual.
Multe dintre poveștile lui sunt interpretate ca referințe la problemele lui sexuale. Una dintre aceste povești este „Privighetoarea”, care este un tribut pentru „Privighetoarea Suedeză” Jenny Lind, o faimoasă cântăreață de operă suedeză, de care Andersen era îndrăgostit. Sentimentele ei pentru el nu erau aceleași; ea îl vedea cel mult ca pe un frate. O altă poveste este „Mica sirenă”, care își sacrifică propria viață pentru cea a prințului inaccesibil. Unii biografi cred că această poveste exemplifică dragostea lui Andersen pentru tânărul Edvard Collin, căruia i-a scris: „Tânjesc după tine ca după o frumoasă fetișcană din Calabria… sentimentele mele pentru tine sunt acelea ale unei femei. Feminitatea naturii mele și natura prieteniei noastre trebuie să rămână un mister.” Collin, care nu prefera bărbații, a scris în memoriul său: „M-am găsit incapabil să răspund acestei iubiri, și asta i-a cauzat autorului multă suferință.” Tot astfel, pasiunea nebună a autorului pentru dansatorul danez Harald Scharff și pentru Carl Alexander, tânărul duce moștenitor de Saxe-Weimar-Eisenach, nu a rezultat în parteneriate notabile. Patru dintre scrisorile lui către Carl sunt editate în antologia semnată de Rictor Norton.
MOȘTENIREA
Printre vorbitorii de limbă engleză povești precum „Degețica”, „Crăiasa Zăpezii”, „Rățușca cea urâtă”, „Mica sirenă”, „Hainele noi ale împăratului” și „Prințesa și bobul de mazăre” rămân populare și citite pe scară largă („Rățușca cea urâtă” și „Hainele noi ale împăratului” au devenit expresii uzuale în limba engleză).
În portul din Copenhaga există o statuie a micii sirene, plasată în memoria lui Hans Christian Andersen, iar ziua de 2 aprilie, ziua de naștere a lui Andersen, este celebrată drept Ziua Internațională a Cărții pentru Copii.
În anul 2005 s-a sărbătorit bicentenarul nașterii lui Andersen și viața și opera sa au fost celebrate în întreaga lume. În Danemarca, în special, cel mai faimos fiu al națiunii a fost celebrat precum nicio altă figură literară.
Un parc tematic bazat pe poveștile lui Andersen a fost deschis în Shanghai la sfârșitul anului 2006. Jocuri multimedia, precum și tot felul de alte concursuri culturale legate de povești sunt disponibile pentru vizitatori. El a fost ales drept vedeta parcului, deoarece el este „o persoană drăguță și harnică, ce nu s-a temut de sărăcie”.[6]
POVEȘTI
Printre cele mai faimoase povești ale sale sunt:
- Prințesa și bobul de mazăre (cunoscută și ca Adevărata prințesă) – 1835
- Degețica – 1835
- Cutia cu iască – 1835
- Mica sirenă – 1836
- Hainele cele noi ale împăratului – 1837
- Lebedele – 1838
- Soldățelul de plumb – 1838
- Turma de porci – 1841
- Ole-Lukøie – darul– 1844
- Privighetoarea – 1844
- Rățușca cea urâtă – 1844
- Clopotul – 1845
- Pantofiorii cei roșii – 1845
- Crăiasa zăpezii – 1845
- Familia fericită – 1847
- Micul Tuk – 1847
- Casa Veche – 1847
- Umbra – 1847
- Povestea unei mame – 1847
- Fetița cu chibriturile – 1848
- Este foarte adevarat! – 1852
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu