3. /17 MAI 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE

Odovania Înjumătățirii Cincizecimii; 

Sf Ap Andronic și soția sa, Iunia; 

Sf Cuv Nectarie și Teofan - Dezlegare la pește

Odovania Înjumătățirii Cincizecimii

Astazi este odovania Injumatatirii Praznicului Cincizecimii sarbatorit la mijlocul perioadei dintre Invierea Domnului si Pogorarea Duhului Sfant. Aceasta sarbatoare se praznuieste intru cinstirea celor doua mari praznice, al Pastilor si al Rusaliilor, „ca pe una ce le uneste si le leaga pe amandoua”.

Sf Ap Andronic și soția sa, Iunia

• • 

Vestit în ceata celor 70 de apostoli, împreună cu soția sa Iunia, Sfântul Andronic a crezut în Hristos înaintea Sfântului Apostol Pavel, ruda sa, și a ajuns propovăduitor al dreptei credințe în toată lumea.

Episcop în Panania, Sfântul Apostol Andronic alerga pretutindeni pentru a dărâma capiștile idolești și a construi biserici. Înzestrat cu multe daruri, alunga duhurile cele rele și îi tămăduia de patimi pe cei neputincioși.

Murind pentru lume, împreună cu soția sa, și trăind numai pentru Hristos, au îndurat multe chinuri din pricina necredincioșilor, luând cununa apostoliei și a muceniciei. Sfintele lor moaște s-au descoperit în locașurile din Evghenia, alături de cele ale altor sfinți mucenici.

Sf Cuv Nectarie și Teofan

(Sursă: http://xristianos.gr/)

Sfinții ieromonahi Nectarie și Teofan erau frați buni din familia nobiliară Apsaradon din Ioanina, familie ce a jucat un rol important in viața orașului. Cei doi cuvioși au avut parte de o educație aleasă în mănăstirea Filantropinon în timpul egumenului Macarie. Însă, bogățiile, slava și buna creștere n-au putut birui dumnezeiasca dragoste dintru ei. De la o vârstă tânără au îmbrățișat viața monahală în orașul lor, îndreptățind astfel supranumele de „orașul călugarilor”. Schima monahală au luat-o în 1495, fiind tunși de către un oarecare stareț pe nume Sava.

Sfântul Cuvios Sava din Ioannina (pomenit în ziua de 3 februarie)

(Sursă: http://1.bp.blogspot.com/)

Sfinții au ucenicit lângă Bătrânul timp de 10 ani întregi, in schitul Sf.Ioan Botezătorul din insula lacului Ioaninei până la adormirea sa din anul 1505, culegând roadele vieții sihăstrești.

După moartea părintelui lor duhovnicesc, au plecat în Sfântul Munte la izvorul cel nesecat al pustniciei, ca să pună temelie bună pentru viața lor călugărescă pe mai departe. În Grădina Maicii Domnului au fost primiţi de fostul patriarh al Constantinopolului sfântul Nifon al 2-lea (pomenit la 11 august), ce se nevoia în mănăstirea Dionisiu la anul 1502.

În răstimpul şederii lor aici au cerut şi primit de la luminatul lor părinte duhovnicesc, sfântul Nifon, rânduială şi canon de vieţuire duhovnicească. După ce prin învăţăturile sale i-a întrarmat cu cele de ajutor în războiul duhovnicesc, el i-a îndemnat să se întoarcă la chilia lor de mai înainte şi să-şi continue acolo luptele lor duhovniceşti. Ascultând sfaturile sfântului Nifon, care a fost al doilea lor părinte duhvnicesc, şi făgăduind să nu se abată de la cele spuse lor, s’au întors la chilia lor. Dar, întrucât, au aflat-o ocupată de către unii boieri care şi-au însuşit drepturi de ctitori asupra ei, au fost nevoiţi să o părăsescă pentru a doua oară.

S’au dus în locurile cele mai retrase din insulă unde au aflat după dorirea inimii un loc potrivit pentru asceză şi liniştire, lângă o sihăstrie pustie, pe jumătate ruinată, cu hramul sfântului Pantelimon. Ea era zidită într’o peşteră deasupra lacului, ale cărui ape pătrunsesră în adâncitura peşterii formând o groapă foarte mare. Cu mulţi ani în urmă, în acel loc se nevoise un pustnic vestit pentru viaţa sa sfântă, Antonie. Vreme de 18 ani a rămas zăvorât în chilia sa şi fusese dăriut de Dumnezeu, pentru multa sa curăţie, cu harisma străvederii. Îndată, sfinţii Nectarie şi Teofan au luat de la arhiereul Ioaninei binecuvântare pentru refacerea sfântului locaş, şi obţinând aprobările trebuinciose au purces la reconstrucţia bisericii şi a chiliilor. Acest lucru s’a dovedit în faptă o luptă istovitoare şi trudnică. Toată ziua cuvioşii lucrau la tăierea de bucăţi de stâncă ca astfel să umple cu pietre şi pământ acea groapă şi apoi să înceapă zidirea. În cele din urmă pe la 1506-1507 au ridicat cu ale lor cheltuieli, biserica sfântului Ioan Botezătorul şi odată cu ea s-au finalizat într-un timp scurt şi zidirea chiliilor şi a celorlalte clădiri necesare.

Ieromonahii Nectarie şi Teofan au mai fost ctitori şi ai unei alte mănăstiri. După refacerea mănăstirii sfântului Ioan Botezătorul în insulă, au ridicat pentru surorile şi părinţii lor, sihăstria sfântului Nicolae în Lepenό. Aceasta a funcţionat ca metoc al mănăstirii Varlaam de la Meteore. Încercările n’au încetat să apară şi aici. Ultima ispită a fost şi cea mai dureroasă. N’a venit din partea necredincioşilor turci, ci de la înşişi stăpânitorii bisericeşti şi boierii din partea locului pentru care pricină, după cum ei înşişi fac referire în autobiografia lor, n’au vrut să se [mai] împărtăşească. Văzând tot acest război şi răutate că se înteţeşte, şi-au adus aminte de sfatul sfântului Nifon, care proroceşte le spusese: „când ispitele vă vor împresura de pretutindeni, nu vă împotriviţi lor, ci retrăgeţi-vă în mănăstire şi vă liniştiţi”.

După 4 ani de şedere în părţile Ioanninei, au plecat definitiv din noua lor mănăstire în jurul anului 1510 şi s’au strămutat pe stâncile Meteorelor căutând acolo un nou loc pentru desăvârşire şi asceză. Li s’a dat de către părinţii mănăstirii Marea Meteoră, schitul sfântului Ioan Botezătorul unde au rămas timp de 7 ani. Însă îngustimea stâncii pe care era situată sihăstria lor, cât şi clima nesănătoasă de acolo din pricina vânturilor puternice, nu le-a dat putinţa să stea mai mult acolo. Din această pricină, au purces la căutarea unui loc mai potrivit. Din mulţimea de stânci de la Meteore, au ales una mai cu lărgime şi cu vânturi mai prielnice, fiind potrivită pentru viaţa isihastă şi care se numea Varlaam. Această denumire provenea de la primul eremit ce vieţuise în acel vârf necălcat de picior de om.

Deci, pe stânca Varlaamului, care era cu desăvîrşire pustie şi nelocuită de mulţi ani, cei doi cuvioşi au început să vieţuiască cu binecuvântarea mitropolitului Larisei, Visarion şi a egumenului de atunci al Marii Meteore, în anul 1518. Îndată după urcarea lor pe stâncă, au început lucrările de zidire, întrucât nu se mai păstra nimic din vechea sihăstrie. După ce au ridicat câteva chilii provizorii pentru locuit, prima lor grijă a fost să refacă vechea bisericuţă ce era cu totul ruinată. Din aceasta – care fusese sfinţită cu hramul sfinţilor Trei Ierarhi de către pustnicul Varlaam – mai erau în picioare doar câteva bucăţi de zid din sfântul altar ce stăteau să cadă şi unde făceau slujbele până la ridicarea noii biserici.

Din această pricină, şi-au început lucrul la zidirea bisericii cu multă trudă şi osteneli trupeşti uriaşe având şi sprijinul ucenicilor lor, Benedict şi Pahomie monahii, ce au fost de la început cu ei şi, cu harul lui Dumnezeu, au înaintat destul lucrările.

Pentru mai bine de 30 de ani, au ţinut neştirbit rânduiala slujbelor, rugăciunilor şi a privegherilor de toată noaptea din ajunul Duminicilor, precum şi a praznicelor Împărăteşti şi la pomenirea sfinţilor mari; în timp ce în celelalte zile de peste săptămână jumătate din noapte o afieroseau slavoslovirii lui Dumnezeu. Hrana lor zilnică era sărăcăcioasă şi cu desăvârşire pustnicească. În anul 1542 au pus temelia bisericii tuturor sfinţilor, iar pe 17 mai 1544 aceasta a fost terminată.

Între timp, cuviosul Teofan era deja bolnav la pat de 10 luni şi, slăbit de îndelungata-i boală, se afla la porţile morţii. Şi, în timp ce toţi părinţii şi fraţii se tânguiau şi plângeau în jurul său cântând înlăcrimaţi Paraclisul, s’a petrecut o minune. Dintr’odată o stea străvezie şi strălucitoare a stătut deasupra chiliei cuviosului învăluind-o într-o lumină cerească! Odată cu apusul soarelui, sufletului cuviosului Teofan s’a mutat la veşnicele sălaşuri. În aceiaşi clipă steaua suprafirească s’a stins; semn al slavei nemăsurate ce-i fusese gătită în ceruri.

După 10 ani, Luni în Săptămâna Luminată pe 7 aprilie 1550 s’a odihnit întru Domnul şi cuviosul Nectarie. Mormântul lor şi moaştele lor (mâna dreaptă a cuviosului Nectarie şi mâna stângă a cuviosului Teofan, nestricate, cu tot cu piele) constituie până astăzi izvor de puteri şi minuni pentru vieţuitorii mănăstirii şi evlavioşii închinători. Amin! (Tâlcuire din greacă săvârșită de Mănăstirea Nera)

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE

A.   GUSTĂRI

File de peşte cu crustă

4 fileuri de peste
3 linguri pesmet graham
1 lingura ulei de masline
coaja rasa de la o portocala
2 linguri patrunjel proaspat tocat
sare si piper dupa gust

Se spala fileurile de peste, se zvanta si se aseaza intr-un vas termorezistent;

Se amesteca intr-un castronel pesmetul, uleiul, coaja de portocale, sarea si piperul, se toarna peste fileurile de peste;

Se coc la cuptor cca 20 minute, sa se rumeneasca frumos, se presara patrunjelul dupa ce se scot din cuptor.

Se servesc cu cartofi la cuptor si mujdei de usturoi

 

B.   SALATE

C.   SOSURI

Sos pentru peşte pescăresc

Se pune intr-o cratita ceapa taiata marunt, se toarna apa si se lasa sa fiarba la foc mic 10-15 minute, apoi se adauga uleiul, zaharul, usturoiul bine strivit, cimbrul si bulionul.

 

D.   BORŞURI

Ciorbă românească de peşte

- peste mic de balta (orice) 3 kg,
- peste mare (capete si cozi de somn sau somon, stiuca, crap etc.)
-telina
-gulie
-morcov
-ceapa
-praz
-pastranac
-patrunjel
-frunze leustean
-frunze patrunjel
-bors
-sare
-piper
-vegeta

Se fierbe pestele mic in apa fara sare pana se face zdrente, dupa care se strecoara si se arunca pestele pastrandu-se zeama. Se taie zarzavatul cubulete si se pune la fiert in zeama strecurata de peste pana fierbe. Se adauga borsul (1/3 din cantitatea de zeama de peste) si se dau cateva clocote. Se regleaza cu condimente dupa gust. Se introduce pestele mare si se lasa la fiert max 7 min sa se pastreze bucatile intregi. Se adauga frunzele de leustean si de patrunjel si se mai da un clocot.

Se serveste calda cu ardei iute (dupa preferinte).

 

E.   MÂNCĂRURI

Peşte pescăresc

750 g. crap, 3 linguri ulei, 2 cepe, 4-5 catei usturoi, 1/4 lingurita cimbru pisat, 2-3 linguri bulion, 1 ½ pahar apa, un virf cutit zahar, sare

Pestele proaspat sau dezghetat se taie in bucati nu prea mari, se sareaza si se lasa sa stea intr-un vas acoperit pina se prepara urmatorul sos: se pune intr-o cratita ceapa taiata marunt, se toarna apa si se lasa sa fiarba la foc mic 10-15 minute, apoi se adauga uleiul, zaharul, usturoiul bine strivit, cimbrul si bulionul. Dupa ce da un clocot-doua, se pun bucatile de peste, se potriveste de sare si se lasa sa fiarba acoperit, la foc foarte mic sau in cuptor pina cind scade bine sosul.

 

F.   DULCIURI

Cozonac nedospit

• 4 ceşti apă;
• 1 pachet margarină;
• 1 ceaşcă zahăr;
• 40 g drojdie de bere;
• 1 lingură coajă de lămâie sau portocală rasă;
• 1 vanilie;
• 1 linguriţă scorţişoară;
• 1 linguriţă sare;
• Făină cât cuprinde
Umplutura:
• 400 g gem;
• 1 ceaşcă nuci tăiate mărunt, sau stafide;
• 2 linguri cacao;
• 2 linguriţe esenţă de rom
Se face din ingredientele de mai sus un aluat de consistenţă potrivită, având grijă ca drojdia să fie dizolvată separat în apă călduţă.
Se împarte în 4 părţi aluatul şi se întind, pe rând, foi de 1 cm grosime.
Se întinde pe toată suprafaţa foii gem amestecat cu cacao şi rom, iar deasupra se presară nuci sau stafide.
Se rulează foaia şi se aşază cei 4 cozonaci într-o formă suficient de mare, bine unsă.
Se ung cu pensula pe deasupra cu apă dulce şi se presară zahăr tos sau susan.
Se pun direct la cuptor la foc potrivit, 50 minute.
Se consumă cald.