5. /6 MAI 2023 - POEZIE
IOAN VIERU
| Ioan Vieru | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (60 de ani)  Târgu Neamț, județul Neamț, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | poet |
| Limbi vorbite | limba română |
Modifică date / text  | |
Ioan Vieru (n. 6 mai 1962, Târgu Neamț) este un poet, eseist și jurnalist român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A debutat în revistele Cronica, (1977) Iași, cu sprijinul lui Nicolae Turtureanu și al profesorului Liviu Leonte, și în Luceafărul, (1980), cu o prezentare a poetului și ulterior cunoscutului disident Dorin Tudoran. În perioada anilor '70, a fost susținut de profesorul Tudor Opriș, remarcându-se la concursurile literare naționale ale elevilor ca unul dintre cei mai promițători laureați.
Din motive ideologice, după refuzul oricărei intervenții în textul poetic, cu toate încercările unor critici literari cunoscuți care au prezentat referate elogioase, primul volum de poezii, " Căile șoimului ", i-a apărut cu o întârziere de aproape un deceniu, în 1990.
Anii 1980[modificare | modificare sursă]
În anii '80, s-a afirmat în paginile revistei studențești Amfiteatru.
A publicat poezii, eseuri, traduceri, interviuri, cronici literare, cronici de artă în revistele: România literară, Luceafărul, Tomis, Tribuna, Convorbiri literare, Teatrul, Arta, Magyar Szo etc. A colaborat la Radio România, la redacția Culturală, editorialist la revista " Viața studențească ". A fost printre primii jurnaliști și scriitori care au vorbit la Radio-ul național, în Decembrie 1989.
După 1990 este prezent în revistele literare cu poezii, eseuri, cronici literare, comentariu politic. A fost redactor al revistei Tomis, din Constanța (oraș în care a locuit câțiva ani). În 1990-1991 a colaborat la ziarul România liberă. În 1992 a fost invitat de Ion Stratan, Mariana Marin și Hanibal Stănciulescu să facă parte din redacția revistei Contrapunct.
Din 1994 este director al revistei Contrapunct și președinte al Fundației pentru literatură și arte vizuale Contrapunct.
Operă poetică[modificare | modificare sursă]
Volume[modificare | modificare sursă]
- Căile șoimului, 1990
- Cearcăn, 1991
- Abisul mîinilor, 1994
- Coloana oficială, 1994
- Transparență cu Pietà, 1997
- Capodopera cinematografică, 1998
- Intervalul răbdării, 2003
- Arhiva din spatele asinilor, 2007
- Hipnoza legii , 2017
Antologii de autor[modificare | modificare sursă]
- Zidul din turn, cu o prefață de Alexandru Paleologu, 1996
- Crinul regal, colecția „Poeți români contemporani”, cu o prezentare de Dorin Tudoran, 1999
- Locuri prin care trece frontiera misterului, prefață Liviu Antonesei, postfață Gheorghe Grigurcu, 2014
- O sută și una de poezii, 2022
Reeditări[modificare | modificare sursă]
- Zilele fluxului, cu o prefață de Ion Stratan, 2000
- Peisaj confiscat , cu o prefață de Gheorghe Grigurcu, 1996, 2006
Referințe critice[modificare | modificare sursă]
 | Un editor consideră că această pagină conține citate prea multe sau prea extinse pentru a constitui un articol enciclopedic valid. Vă rugăm să îmbunătățiți articolul ștergând citatele în exces sau transferându-le la Wikicitat. |
„ De cîte ori întîlnesc numele lui Ioan Vieru - fie pe coperta unei cărți, fie sub un grupaj de versuri într-o revistă, fie într-o antologie a poeziei române de azi - este imposibil să nu îmi revină în memorie silueta subțire a adolescentului venit cu un tren de noapte din Moldova, îmbrăcat în uniformă de licean, spre a-și încerca norocul cu poezii la o revistă bucureșteană. Am avut șansa să fiu eu în acel birou la ușa căruia a bătut cu o sfială ce nu l-a părăsit nici astăzi, așa încît nu pot fi decît fericit să-l văd acum rîvnit de colecții prestigioase. Asemeni omului, poezia lui Ioan Vieru este un amestec de discreție tenace și imersiuni în zone ce implică o temeritate nu întotdeauna ușor de observat la prima privire. Poezia sa este ca un lied pe care trebuie să-l asculți de cîteva ori spre a înțelege de unde vine și spre ce încearcă să te poarte. Îți trebuie o vreme să ajustezi volumul la intensitatea potrivită. În lipsa ei, riști să treci fluierînd pe lîngă sensul acestui demers artistic meticulos.
Deși solidar - estetic și moral - cu leatul său literar, Ioan Vieru a ocolit cu inteligență înregimentările zgomotoase, frondele gratuite și narcisismul ce a prăpădit atîtea talente. A rămas ce a fost de la bun început - un artist autentic.
Poetul a cărui maturitate o celebrează acum Poeți români contemporani îmi pare un calif pe al cărui covor zburător te poți convinge că miracolul detașării de țărînă există cu adevărat. Crinul pe care îl oferă azi Ioan Vieru cititorilor săi și-a cîștigat regalitatea printr-o armonie în care inserțiile de esențe tari și contururi moi se reconciliază într-un pact artistic a cărui menire este chiar reinventarea lumii ca proiect.”
Dorin Tudoran, prezentare la volumul Crinul regal, 1999.
Ioan Vieru e un poet care se cuvine căutat pe fragment, urmărit în curburile neașteptate ale verbului său ispitit de infinit și apăsat de tristețea finitului, pentru a realiza momentele de revelație scriptică, pe care le definește el însuși, cu aceste între-zăriri ce presupunem că i-ar fi plăcut lui René Char: "abia cerneala întîlnește marele rîu/ spre-a ridica la suprafață/ înecații misterului "(orfelinatele cîmpului)
.” Gheorghe Grigurcu, în revista Convorbiri literare, 2006.
Adrian Popescu, în revista Steaua,1999
Ion Vădan, în revista Poesis, 1995.
Bogdan Ghiu, în revista ARC, 1998.
Cred în armonioasa devenire poetică a operei poetice a lui Ioan Vieru.” Cezar Ivănescu, în revista Timpul, 1998.
Ion Stratan, în revista Apostrof, 2000.
Liviu Antonesei, în revista Orizont, 2002
„ Cartea poetului Ioan Vieru, " Căile șoimului", a clătinat multe prejudecăți și a anunțat o nouă voce poetică distinctă, inconfundabilă.Un eu auctorial aflat la desăvîrșirea mijloacelor expresivității și, deopotrivă, o profundă motivație existențială a gestului de a scrie, o distincție poetică ce purta marca stilistică(amprenta) unui poet profund, grav, cerebral, dar și ispitit de spiritul ironic-detașat, nonconformist și rebel în fața canoanelor lirice de atunci.De altminteri, simboluri precum șoimul ori crinul sunt-în cazul poetului Ioan Vieru- embleme înscrise pe scutul unei conștiințe poetice austere și dramatice,arctice,dar,deopotrivă,senzuale. Poezia lui Ioan Vieru este susținută de un filon grav, pe care poetul american T.S.Eliot îl numea "corelativul obiectiv": un substrat al realității, aidoma unei pelicule cinematografice, pe care sunt "impresionate" vieți și destine, mărturisiri și pagini dintr-un imaginar jurnal existențial:de unde și discursul ce se zbate între realitatea concretă, palpabilă și una ireală, visată sau proiectată pe ecranul unor experiențe trăite la limită.Recentul său volum apărut la Editura EMINESCU, în colecția "Poeți români contemporani" , " Crinul regal ", confirmă o reală și profundă înzestrare poetică.”
Traian T. Coșovei, în revista Adevărul literar și artistic, 2000.
- Alte referințe critice
Cornel Regman, Alexandru Paleologu, Constantin Ciopraga, Dorin Tudoran, Dan Grigorescu, Mircea Ciobanu, Daniel Dimitriu, Tudor Cristea, Marian Victor Buciu, Marian Popa, Al. Protopopescu, Horia Gârbea, Barbu Cioculescu, Adrian Popescu, Gheorghe Grigurcu, Iulia Alexa, Liviu Ioan Stoiciu, Bogdan Ghiu, Nicolae Panaite, Ion Cristoiu, Dan Stanca, Roxana Sorescu, George Astaloș, Ion Mureșan, Eugen Istodor, Titus Vâjeu,Traian T. Coșovei, Nicolae Bârna, Cezar Ivănescu, Liviu Antonesei, George Achim, Bucur Demetrian, Ion Stratan, Carmelia Leonte, Victor Sterom, Lucian Alexiu, Radu Voinescu, Aureliu Goci, Manuela Ilie, Valeriu Bârgău, Gabriel Rusu, Constantin Crișan, Mircea A. Diaconu, Gabriela Gheorghișor, Val. Condurache ș.a.
POEZII:
mi-a fost întotdeauna teamă
de cei care însămînţează pămîntul
pentru cîştig
tainele din cărţile aduse de undeva
din occident
multora li s-a părut că sunt pentru dezlegare
vocile din jur pe care le aud nebunii
le auzim şi noi
şi astăzi suntem împietriţi împreună
au apărut gladiatorii pe şantierul arheologic
întrebînd de ce viaţa este atît de scurtă
în locurile natale
mereu urmează fericirea comunitară
şi forţa economică
nu ştim cînd se lasă noaptea
în noile cetăţi din orient
fiecare avem atenţia abătută
cred că munca sclavilor este chiar mersul astrelor
numai lacrimi şi maşinăria lumii perfect reglată
în noua versiune a Bibliei figurăm şi noi
nu doar cenuşa
lucrurilor amintite din cînd în cînd
poeţii ar trebui premiaţi nu alţii .
( din volumul Arhiva din spatele asininilor )
pentru atît de puţin se pleacă în lume
deseori pentru nimic
rareori cineva se mai întoarce
din interferenţa cuvintelor se va vedea
cîte morţi sunt
într-o singură moarte
de la capăt plătim falsa credinţă
a celor de lîngă noi
un ţipăt trece pe lîngă tine
şi-i auzi numai ecoul
din valea unde se munceşte
alţii s-ar cînta numai pe ei înşişi
dacă pămîntul ar uita ploaia
într-o bună zi trupurile nu mai sunt atrase
unele de altele
mai adevăraţi decît trunchiul retezat de furtună
nu vrem să fim
florile scuturate peste zăpadă
sunt o forţă
pentru doi
mîine va fi trasat drumul celor puri
se visează la nemişcarea celui care atacă
şi la iluzia celui care iese din catedrală
pretutindeni se stinge lumina precum cel care şi-a aflat
prea devreme căile
undeva cerul este mult
prea aproape.
(din volumul Arhiva din spatele asinilor)
suspinul care ar vrea să se afle undeva departe
purpura istovită ca un cuplu
un fir al cuvintelor care trece prin lume
întorcîndu-se în locul iniţial
cei care au fost de faţă cînd se topea zăpada şi-au scris
se poate spune totul
de fiecare dată
se-anunţă ciuma pe o viforniţă cu soare
în burgul medieval e-o viaţă mai bună
decît aici
ruine ale fatalităţii fără deşert în jur
alcătuieşte un desen cu mîna în aer şi-l vei regăsi
într-o arhivă a zeilor
pe serpentine acum se ridică ceaţa unui orizont hăituit
citesc sens unic
nu ştiu dacă putem înainta
pe o vreme ca asta
e-o transparenţă ca peste un lan de bumbac
în marea tranziţie
de care nu se mai ştie nimic
ar trebui să fim
legaţi de catarg
pînă la ultimul.
( publicat în revista Apostrof)
| Lucian Blaga | |||
.jpg) | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Poreclă | Luca | ||
| Născut | [2][3][4][5] Lancrăm, Alba, România[6] | ||
| Decedat | (65 de ani)[7][2][3][4] Cluj, România | ||
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer) | ||
| Căsătorit cu | Cornelia Brediceanu | ||
| Copii | Dorli Blaga | ||
| Cetățenie | România | ||
| Ocupație | lingvist poet traducător filozof scriitor jurnalist diplomat bibliotecar | ||
| Limbi vorbite | limba română[8] | ||
| Partid politic | Partidul Național Creștin, Frontul Renașterii Naționale, Partidul Națiunii | ||
| Studii | Universitatea din Viena[1] | ||
| Activitatea literară | |||
| Activ ca scriitor | perioada interbelică | ||
| Mișcare/curent literar | modernism, expresionism | ||
| Patronaj | Universitatea Babeș-Bolyai | ||
| Specie literară | filosofie, poezie, dramaturgie, eseistică, estetică | ||
| Operă de debut | Poezia Pe țărm (1910) și studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). | ||
| Opere semnificative | Poemele luminii (1919) | ||
| |||
| Semnătură | |||
 | |||
| Modifică date / text | |||
Lucian Blaga (n. ,[2][3][4][5] Lancrăm, Alba, România[6] – d. ,[7][2][3][4] Cluj, România) a fost eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român.
Biografie
Primii ani
S-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul preotului ortodox Isidor Blaga și al Anei (n. Moga). Tatăl poetului fusese elev al Gimnaziului evanghelic din Sebeș, apoi al Liceului Brukenthal din Sibiu, de unde tradiția de cultură germană. Copilăria lui Lucian Blaga i-a stat, după cum mărturisește el însuși, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”,[9] viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani.[10] Tatăl său a murit în anul 1908, iar mama poetului, Ana Blaga, a murit în anul 1933 la Sibiu, în vârstă de 74 de ani. În luna august 1949, fratele poetului, Longin Blaga, a murit de asemenea în Sibiu.
Primele clase le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914), unde era profesor unchiul său, Iosif Blaga, doctor în filosofie și autorul primului tratat românesc de teoria dramei.[necesită citare]
Debutul
A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în ziarul Românul (sub semnătura Ion Albu), cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în 1909. În anul 1911 călătorește în Italia.[necesită citare]
Studii
A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada 1914 – 1916, pe care le-a finalizat cu licență în 1917. Lucian Blaga a mărturisit în Hronicul și cîntecul vîrstelor că s-a înscris la Teologie spre a fi scutit de înrolare în armata austriacă. A studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie, cu teza Kultur und Erkenntins (Cultură și cunoaștere). Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, fiica omului politic din Banat, Coriolan Brediceanu, cea care îi va deveni soție. A revenit în țară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul.[necesită citare]
Carieră literară
Activitatea publică și academică
.JPG)
Publică la Sibiu, în 1919, placheta de versuri Poemele luminii (reeditată în același an la Cartea Românească, în București), precum și culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu.[necesită citare]
Prima sa dramă, Zamolxe, îi apare în ziarul Voința (1920), iar în volum în 1921, la Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”. Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut (1921). Universitatea din Cluj îi premiază piesa Zamolxe (1922). I se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernauțeană Die Brucke (1922) (Podul). În 1924-1925, locuiește în Lugoj. A fost redactor la ziarele Voința și Patria, membru in comitetul de direcție al revistei Cultura, colaborator permanent la publicațiile Gândirea, Adevărul literar și artistic și Cuvântul. [necesită citare]
După Dictatul de la Viena, se află în refugiu la Sibiu, însoțind Universitatea din Cluj (1940–1946). Conferențiază la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj (1946–1948). Are un rol major în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu și o mare influență asupra lui Ion Desideriu Sârbu.[necesită citare]
Revenit în România reîntregită, a activat în presa românească din Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj și Banatul din Lugoj. A fost ales membru al Academiei Române în anul 1937. Discursul de recepție și l-a intitulat Elogiul satului românesc.[necesită citare]
În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena (1940–1944). La Sibiu redactează, începând cu 1943, revista Saeculum, care va apărea un an. A funcționat ca profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat de la catedră, posibil, pe motive de natură politică. Împreună cu el au fost înlăturați și conferențiarul și discipolul său, Ion Desideriu Sârbu și profesorii universitari Liviu Călin și Nicolae Mărgineanu.[necesită citare]
Din 1948, fiind îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. Devine cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie (1949–1951), apoi bibliotecar-șef (1951–1954) și director-adjunct (1954–1959) la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei. Nu îi mai sunt publicate volumele și preferă să se ocupe de traduceri.[necesită citare]
În această perioadă a finalizat traducerea piesei Faust de Goethe, iar în 1958 apare primul volum din Opere de G.E. Lessing în traducerea lui Lucian Blaga. A tradus poeți germani clasici și moderni. Poeziile scrise acum vor fi publicate postum. Tot în această perioadă scrie romanul cu tentă autobiografică Luntrea lui Caron, publicat de asemenea postum. A decedat la 6 mai 1961, în Cluj. Lucian Blaga a fost înmormântat în ziua sa de naștere, 9 mai, în cimitirul din Lancrăm.[necesită citare]
Activitatea diplomatică
În anul 1926 a intrat în diplomație, ocupând succesiv posturi de atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena. A fost atașat și consilier de presă la Varșovia, Praga, Berna (1926–1936) și Viena (1936-1937), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1937–1938) în Guvernul Octavian Goga și ministru plenipotențiar al României în Portugalia (1938–1939). Cariera sa diplomatică a luat sfârșit odată cu instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea. Filosofia sa germanofilă și mistică era inacceptabilă regimului carlist, deoarece era prea apropiată de extremismul Gărzii de Fier.[necesită citare]
Propus pentru premiul Nobel
Există zvonuri cum că Lucian Blaga ar fi fost propus în 1956 de Rosa del Conte și de criticul Basil Munteanu, la inițiativa lui Mircea Eliade, pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Cei doi nu locuiau în România, Rosa del Conte era autoarea unei cărți despre Eminescu, iar Basil Munteanu locuia la Paris, unde se exilase din motive politice.[11][12] Nominalizările pentru premiile Nobel sunt ținute secrete timp de 50 de ani, iar după 2006 acestea au fost publicate pe site-ul său, iar numele lui Lucian Blaga nu apare între nominalizații acelui an.[13]
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Opera
Volume
- 1919 - Poemele luminii
- 1921 - Pașii profetului
- 1924 - În marea trecere
- 1929 - Lauda somnului
- 1933 - La cumpăna apelor
- 1938 - La curțile dorului
- 1942 - Poezii, ediție definitivă
- 1943 - Nebănuitele trepte
Cicluri de versuri editate postum
- Vârsta de fier 1940-1944
- Cântecul focului
- Corăbii cu cenușă
- Ce aude unicornul
- At the Court of Yearning. Poems.1989, SUA.
Dramaturgie
- 1921 - Zamolxe, mister păgân
- 1923 - Tulburarea apelor, dramă
- 1925 - Daria, dramă în patru acte
- 1925 - Ivanca
- 1925 - Învierea, pantomimă în patru tablouri și Fapta, joc dramatic
- 1927 - Meșterul Manole, dramă în cinci acte
- 1930 - Cruciada copiilor
- 1934 - Avram Iancu, dramă într-un prolog și trei faze
- 1942 - Opera dramatică, 2 vol.
- 1944 - Arca lui Noe
- 1964 - Anton Pann, dramă într-un prolog și patru faze (postumă)
Filosofie
În operele sale filosofice a fost în mare parte influențat de Friedrich Nietzsche și Oswald Spengler și a glorificat natura și misticismul național.[14] Filosofia sa este originală, îmbinând panteismul și ortodoxia. A utilizat elemente ale expresionismului, atât în lucrările sale filosofice cât și în poemele și piesele de teatru. În Encyclopedia Britannica, articolul Romanian literature. The 20th century. Between the wars menționează: „Poet și eseist, Lucian Blaga a încercat să dea un fundament filosofic pentru descrierea caracteristicilor naționale românești, în parte determinate de condițiile geografice.”
Creația sa filosofică este grupată în trei trilogii:
- 1943 - Trilogia cunoașterii în trei volume: Eonul dogmatic, Cunoașterea luciferică, Cenzura transcendentă.
- 1944 - Trilogia culturii în trei volume: Orizont și stil, Spațiul mioritic, Geneza metaforei și sensul culturii
- 1946 - Trilogia valorilor, Știință și creație, Gândire magică și religie, Artă și valoare.
- Cea de-a patra, Trilogia cosmologică, a rămas în stadiu de proiect. Din ea autorul a publicat un singur volum, Diferențialele divine, primul din această ultimă trilogie.
Aforisme
- 1919 - Pietre pentru templul meu
- 1926 - Ferestre colorate, însemnări și fragmente
- 1945 - Discobolul, aforisme și însemnări
- 1977 - Elanul insulei, editată postum
Proza
- Hronicul și cântecul vârstelor, volum autobiografic, editat postum, 1965, ediția a II-a 1973
- Luntrea lui Caron, roman (autobiografic), editat postum, 1990, ediția a II-a (integrală), 1998, ediția a III-a, 2006
Volume de eseuri și studii filozofice
- 1922 - Cultură și cunoaștere
- 1924 - Filosofia stilului
- 1925 - Fenomenul originar
- 1925 - Fețele unui veac
- 1926 - Daimonion
- 1931 - Eonul dogmatic
- 1933 - Cunoașterea luciferică
- 1934 - Censura transcendentă
- 1934 - Orizont și stil
- 1936 - Spațiul mioritic
- 1936 - Elogiul satului românesc, discursul de recepție la admiterea sa în Academia Română
- 1937 - Geneza metaforei și sensul culturii
- 1939 - Artă și valoare
- 1940 - Diferențialele divine
- 1941 - Despre gândirea magică
- 1941 - Religie și spirit
- 1942 - Știință și creație
- 1947 - Despre conștiința filosofică
- 1948 - Aspecte antropologice
Eseuri publicate postum
- 1966 - Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea
- 1968 - Zări și etape
- 1969 - Experimentul și spiritul matematic
- 1972 - Isvoade
- 1977 - Ființa istorică
- 1977 - Încercări filosofice
Volume traduse în limba franceză
- 1988 - L'Eon dogmatique, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).
- 1989 - L'Éloge du village roumain, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).
- 1992 - L'Étoile la plus triste, (La Différence, trad. Sanda Stolojan).
- 1993 - L'Être historique, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Mariana-Georgeta Piscoci).
- 1993 - Les Différentielles divines, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).
- 1995 - Trilogie de la Connaissance, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).
- 1996 - Trilogie de la Culture, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).
Volume traduse în limba bulgară
- 1985 – Нeподoзирани стъпала - антология, изд. Haродна Култура, София (Nebănuitele trepte, antologie, 200 de poezii traduse de Ognean Stamboliev și Nikolai Zidarov, Editura Narodna Kultura, Sofia, 1985)
- 2012 – Поеми на свeтлината, изд. Авангардпринт, България, 2012 (Poemele luminii, poeme și eseuri, traducere și prefață de Ognean Stamboliev, Editura Avangardprint, Bulgaria, 2012)
Volume traduse în limba maghiară
- Mágikus virradat (Răsărit magic), traduceri de Áprily Lajos, Baranyi Ferenc, Franyó Zoltán, Gáldi László, Garai Gábor, Ignácz Rózsa, Jékely Zoltán, Kiss Jenő, Lendvay Éva, Szemlér Ferenc, Takács Tibor, Editura Európa, Budapest, 1965.[15]
- Manole mester (Meșterul Manole), traducere de Markó Béla, Editura Kriterion, Bukarest, 1984.[16]
Corespondență
- Corespondență, 1989
- Domnița nebănuitelor trepte. Epistolar Lucian Blaga - Domnița Gherghinescu-Vania (1941-1948), 1995
- De amicitia: Lucian Blaga - Ion Breazu (corespondență), 1995
- Corespondență de familie, 2000
Traduceri
- J. W. Goethe, Faust, 1955
- Din lirica universală, 1957
- Din lirica engleză, 1958
Ediții de referință
- Opere, ediție îngrijită de Dorli Blaga, vol. I-XII, București, Editura Minerva, 1974-1995
- Opere, ediție critică și studiu introductiv de George Gană, vol. I-V, București, Editura Minerva, 1982-1993
Premii literare și distincții. Afilieri
- 1935 - Primește Premiul C. Hamagiu al Academiei Române pentru activitatea dramatică și poetică din ultimii ani.
- 1936 - Este ales membru titular al Academiei Române. Este exclus din Academie în 1948 și repus în drepturi în 1990.
- 1949 - Academia Română îi încredințează redactarea a două capitole din Istoria filosofiei românești.
Aprecieri
- Biblioteca Centrală Universitară din Cluj îi poartă numele: Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj Napoca.
- Universitatea din Sibiu îi poartă numele: Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
- În cinstea lui Lucian Blaga, pe Aleea Clasicilor din Chișinău, a fost ridicat un bust din bronz.
- Multe străzi din localități din România: Alba Iulia, Arad, Bistrița, Brașov, București, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Timișoara au primit numele poetului: strada Lucian Blaga.
- De asemenea numele lui este purtat și de către un liceu de prestigiu din Constanța ,,Liceul Teoretic Lucian Blaga Constanța".
- Singurul liceu românesc din Transnistria este ,,Liceul Teoretic Lucian Blaga Tiraspol".
Filatelie
- Serviciile poștale din Republica Moldova au emis, în 1998, o marcă poștală cu portretul lui Lucian Blaga, cu valoarea nominală de 1,80 lei [moldovenești].
Notafilie
- Banca Națională a României a emis, în 1998, o bancnotă, cu valoarea nominală de 5.000 de lei (ROL), pe aversul căreia a fost reprezentat portretul lui Lucian Blaga, la bătrânețe.
- Portretul lui Lucian Blaga a fost gravat pe aversul bancnotei cu valoare nominală de 200 de lei (RON), emisă de Banca Națională a României, în 2006.
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata sã gustam
cu miere-amestecat veninul.
brindusile ardorii
sã infloreasca iar' în noi
si-n toamna-aceasta de apoi.
ne impresoara-n lume norii.
Ce ginduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamânt.
ce mare porti în inima si cine esti?
Mai cânta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea -- vesnicii.
Ici-colo stropi de mac
şi-n lan
o fată
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea strânge cu privirea snopii de senin al cerului
şi cântă.
Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi
şi fără-ndemnuri, numai trup
şi numai lut.
Ea cântă
şi eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu