7. /16 MAI 2023 - POEZIE
MIRA SIMIAN - BACIU
Mira – Simian Baciu (16 mai 1920 – 2 iulie 1978)
Mira – Simian Baciu (16 mai 1920 – 2 iulie 1978) ― fiică a avocatului Dinu Simian din Râmnicu Vâlcea, se căsătorește cu poetul Ștefan Baciu în 1945 devenindu-i: sfetnic, colaborator, susținător, prieten și companion devotat și dedicat. Pentru soțul ei, Mira a rămas toată viața un om, ca nimeni altul, un spirit idealist și clarvăzător, înzestrat cu mare energie creatoare dar și multă empatie și înțelepciune.
Farmacistă ca formare profesională, Mira a profesat mai ales în străinătate. Spirit poliglot-cunoștea șapte limbi străine, ajunge traducător-interpret la conferințe internaționale, dar și traducător oficial al Camerei Deputaților din Brazilia.
La Seattle, și-a început cariera didactică, ca profesor de limba și literatura spaniolă, dezvoltată și încununată la Universitatea din Honolulu cu un Master of Arts (luat în S.U.A.) apoi cu un doctorat la Universitatea din Strasbourg (Sentimentul morții în opera lui Eugen Ionescu), unde ajunge profesor universitar de literatură franceză contemporană.
A publicat poezie în limba română (Farmece,1966; Cântec de frunză, 1976) și franceză (Houla, Macoumba, Hora, 1973), schițe (Fata lui Temelie, 1974) și eseul Charles d’Orléans et Ronsard, poeți de avangardă; scriind versuri, proză, articole și recenzii la multe reviste ale exilului literar românesc.
În ultimul ei an de viață, pentru a-și alina suferința unei boli devastatoare, a început să picteze „amintirile” locurilor dragi străbătute împreună cu soțul ei, Ștefan. Ceea ce a rezultat este o serie de lucrări realizate în acuarelă, pline de culori, calde, pastelate, inundate de lumină, impregnate de o puternică prezență feminină diafană și discretă, așa cum a fost însăși viața Mirei alături de cel pe care l-a iubit necondiționat, poetul și soțul, Ștefan Baciu.
Plină de generozitate și după moarte, Mira a dispus, prin testament, ca din vânzarea bunurilor personale, să se creeze la Universitatea din Hawaii o bursă pentru studenții interesați de cercetarea influențelor românești în literatura și cultura franceză.
Balcoane
Leagănul alb lângă ușa deschisă
Iarna vrăbii, vara fluturi și mușcate,
Piața. Birjarii, cai adormiți,
Felinarul. Cârciumi aburite
Cafeneaua „La Doi Băieți”,
Haine, haine, pălării și haine...
Piața cu patru colțuri,
Patru străzi
Patru biserici
Pe deal în sus Sfânta Paraschiva
Ultimul popas. Corul, popa-n odăjdii,
Dricul, fracul lui Limbă lăutarul,
Muzica militară, tobe
Voaluri negre, ciori.
Gologani aruncați spre cer căzând năuci
În noroi și-n mâini de țigani,
În vale, cimitirul. Noaptea
Cucuvaia din turn plânge pentru cei trași pe roată
Arși de vii, burți spintecate de ghete negre murdare...
Bunica ieșea de la slujbă, la patru
Urca dealul greu, cernită,
Cu dreapta strângea mătăniile roase
Cu stânga, darul, mălai dulce,
Altă stradă. Plimbările la șase.
Turnurile, parcul în fum.
Vals și mazurcă
Slujnice la braț cu ordonanțele
În pantofi de pâslă, miros de „Plugari”,
Gara, castanul la fereastră.
Pe balcon fata șefului așteaptă trenul
Încolăcită-n năframa neagră.
II
Han agățat între mare și stânci
Sub el lacul. Răsărit, flamboaianții strig.
Ghitare. Cratiți cântând
Tobe-ncinse în focul din colțul străzii
Copii, ologi, orbi și câini
Pasul reginei, regina neagră
Albastra regin coborând dealul
Prăpăstii seci pline de stele...
Vrăjitoarele aprind colivele mării
Cocoșul așteaptă
Regii își pun mantiile albe
Îngerii negri înfig lumânări
Lângă val.
Iarna vrăbii, vara fluturi și mușcate,
Piața. Birjarii, cai adormiți,
Felinarul. Cârciumi aburite
Cafeneaua „La Doi Băieți”,
Haine, haine, pălării și haine...
Piața cu patru colțuri,
Patru străzi
Patru biserici
Pe deal în sus Sfânta Paraschiva
Ultimul popas. Corul, popa-n odăjdii,
Dricul, fracul lui Limbă lăutarul,
Muzica militară, tobe
Voaluri negre, ciori.
Gologani aruncați spre cer căzând năuci
În noroi și-n mâini de țigani,
În vale, cimitirul. Noaptea
Cucuvaia din turn plânge pentru cei trași pe roată
Arși de vii, burți spintecate de ghete negre murdare...
Bunica ieșea de la slujbă, la patru
Urca dealul greu, cernită,
Cu dreapta strângea mătăniile roase
Cu stânga, darul, mălai dulce,
Altă stradă. Plimbările la șase.
Turnurile, parcul în fum.
Vals și mazurcă
Slujnice la braț cu ordonanțele
În pantofi de pâslă, miros de „Plugari”,
Gara, castanul la fereastră.
Pe balcon fata șefului așteaptă trenul
Încolăcită-n năframa neagră.
II
Han agățat între mare și stânci
Sub el lacul. Răsărit, flamboaianții strig.
Ghitare. Cratiți cântând
Tobe-ncinse în focul din colțul străzii
Copii, ologi, orbi și câini
Pasul reginei, regina neagră
Albastra regin coborând dealul
Prăpăstii seci pline de stele...
Vrăjitoarele aprind colivele mării
Cocoșul așteaptă
Regii își pun mantiile albe
Îngerii negri înfig lumânări
Lângă val.
Cântec român în rime hawaiiene
Singur sub anuenue (1)
stau în insulă şi cânt
norii taie-n zări statuie
de azur şi de pământ.
stau în insulă şi cânt
norii taie-n zări statuie
de azur şi de pământ.
trec pe lângă dulci wahine (2)
ceas de ceas şi pas la pas
ciocănind în vis terţine
cu privighetori în glas
ceas de ceas şi pas la pas
ciocănind în vis terţine
cu privighetori în glas
uneori la holo-holo (3)
cânt un cântec din Azuga
mai încoace mai încolo
timpul îşi înfundă gluga
cânt un cântec din Azuga
mai încoace mai încolo
timpul îşi înfundă gluga
sunt închis de mult în hale (4)
între Anzi şi-ntre Bucegi
într-un cerc de portocale
delineat de stranii regi
între Anzi şi-ntre Bucegi
într-un cerc de portocale
delineat de stranii regi
jos pe strada Kalakaua (5)
vin prinţese din Sri Lanka
pâlpâie-n pădure steaua
şi-un călugăr scrie tanka (6)
vin prinţese din Sri Lanka
pâlpâie-n pădure steaua
şi-un călugăr scrie tanka (6)
iată-n taină Lunalilo (7)
peste dealu-nalt din Pali (8)
dispărând spre Makakilo (9)
unde înfloresc migdalii
peste dealu-nalt din Pali (8)
dispărând spre Makakilo (9)
unde înfloresc migdalii
cade seara pe terasă
plec încet spre Fat Siu Lau (10)
întunericul de peste casă
îmi ordonă: taci, e pau (11)
plec încet spre Fat Siu Lau (10)
întunericul de peste casă
îmi ordonă: taci, e pau (11)
Note de subsol: 1 – curcubeu; 2 – femei; 3 – plimbare; 4 – casă; 5 – rege hawaiian; 6 – formă de poezie japoneză; 7 – prinţ hawaiian; 8 – regiune muntoasă; 9 – cartier în Oahu; 10 – restaurant chinezesc; 11 – gata, s-a terminat!
GEORGE SILVIU
Biografie
SILVIU George (pseudonimul lui Silvius Goliger), se naste la 2 ian. 1901, Focsani - moare in 16 mai 1971, Paris.
Poet, dramaturg si ttaducator.
Fiul lui Iancu Goliger, arhitect, si al Herminei (n. '?). Cursuri primare si secundare la Liceul „Unirea" din Focsani. Licenta in drept la Facultatea de Drept a Univ. din Bucuresti (1922).
Inscris in Partidul Social-Democrat din 1920, va ajunge redactor la ziarele democrate Adevarul, Dimineata (1920-l930) si Lupta (1925-l937). Colaborator constant al revista Gindirea (1920-l939).
Mai colaboreaza la: Adevarul literar, Rampa, Sburatorul, Aurora, Farul, Icoane maramuresene, Nazuinta, Europa, Secolul, Raspintia, Pinguinul, Pamintul nostru, Lumina s. a. Functioneaza ca atasat de presa pe linga delegatia romana la Societatea Natiunilor (1927-l931); avocat in baroul Ilfov (1924-l939). in 1939, trimis la garnizoana din Focsani, va fi demobilizat in 1940 din pricina originii evreiesti. Dupa 1944, revine in barou; doctorat in drept cu teza Noile legiuiri si libertatea presei.
Intre 1945 si 1948 indeplineste functii inalte in guvernul vremii (secretar general, presedinte de comisii) din care demisioneaza. Interdictie de semnatura (1949-l953); inchisoare politica (1953-l954). Emigrat in Franta, in iul. 1961, se stabileste cu familia la Paris. A debutat in revista Gândirea, in 1927, cu piesa in versuri pentru copii Motanul incaltat, compusa impreuna cu Adrian Maniu. A urmat o serie de carti pentru copii, unele semnate cu pseudonimul Mos Grigore Sfatosu: povesti versificate (Verde imparat si Zmeii, 1927); versuri (Jucarii, 1932; Flori si fluturi, 1934), teatru (Ciufuliri, 1927, Brumarel, 1945; Salba fermecata, 1958). in 1934, publica volum de poezii Paisie psaltul spune urmat de: Infringeri, versuri inactuale (1934), Notatii (1936) si fabulele din intimplari cu tilc (1956). A tradus din Paul Bourget, Nietzsche, Georges Duhamel.
Formindu-se in climatul artistic eterogen din primele decenii ale secolului al XX-lea, George Silviu absoarbe in creatia sa ecouri din felurite curente literare si nu ajunge sa-si cristalizeze o formula poetica particulara. in afara optiunii publicistice social-democrate, poetul poate colabora, alternativ, la reviste de orientare traditionalista (Gindirea sau Nazuinta), modernista (Sburatorul) sau avangardista (Pinguinul). E. Lovinescu, in 1927, parea indreptatit sa-l revendice pentru Contributia modernista, plasindu-l linga Simion Stolnicu, M. Celarianu. VI. Streinu, I. Valerian, remarcind „poeziile d-lui G. Silviu, adus cu incetul spre izvoare noi, desi amenintat la fiecare pas de tendinta sociala". Dar primul volum de poezie grava - dupa versurile pentru copii, Paisie psaltul spune (1934), reprezinta, mai degraba, o ilustrare a programului gindirist. intrucit marturisea cultul traditiei prin aceasta tentativa, aparent vetusta, de reinviere a limbajului de la inceputurile literaturii. Mai radical, G. Calinescu nu ezita sa considere versurile ce reactualizau limbajul arhaic drept „pastise". Cert este ca tinarul poet, pe-atunci, isi valorifica spiritul mimetic din ratiuni estetice.
Exercitiile de virtuozitate stilistica vadesc disponibilitatea scriitorului pentru o gama larga de formule. Temperamentul sau artistic este funciarmente elegiac, cum demonstreaza versurile ulterioare, fie ele versuri inactuale. Dar elegia este esentializata in „madrigal intim", dupa preceptele simbolismului. Predispozitia catre „peisajul interior" devine pregnanta, in atari imprejurari. Universul liric e dominat de amurguri, inserari melancolice, privelisti autumnale, peisaje provinciale. Viziunea este indeobste idilica si picturala. Registrul cromatic inclina spre culorile senine, spre irizari luminoase, in consonanta cu pacea naturii. Motivul singuratatii devine staruitor pentru un poet visator si discret, impresurat de iluzii, deloc clamoros in expresie. Simplitatea si naivitatea sint atribute pe care poetul si le asuma cu buna stiinta. Pentru ca e calauzit de credinta nestramutata in biruinta scrisului in competitie cu timpul.
Poet, dramaturg si ttaducator.
Fiul lui Iancu Goliger, arhitect, si al Herminei (n. '?). Cursuri primare si secundare la Liceul „Unirea" din Focsani. Licenta in drept la Facultatea de Drept a Univ. din Bucuresti (1922).
Inscris in Partidul Social-Democrat din 1920, va ajunge redactor la ziarele democrate Adevarul, Dimineata (1920-l930) si Lupta (1925-l937). Colaborator constant al revista Gindirea (1920-l939).
Mai colaboreaza la: Adevarul literar, Rampa, Sburatorul, Aurora, Farul, Icoane maramuresene, Nazuinta, Europa, Secolul, Raspintia, Pinguinul, Pamintul nostru, Lumina s. a. Functioneaza ca atasat de presa pe linga delegatia romana la Societatea Natiunilor (1927-l931); avocat in baroul Ilfov (1924-l939). in 1939, trimis la garnizoana din Focsani, va fi demobilizat in 1940 din pricina originii evreiesti. Dupa 1944, revine in barou; doctorat in drept cu teza Noile legiuiri si libertatea presei.
Intre 1945 si 1948 indeplineste functii inalte in guvernul vremii (secretar general, presedinte de comisii) din care demisioneaza. Interdictie de semnatura (1949-l953); inchisoare politica (1953-l954). Emigrat in Franta, in iul. 1961, se stabileste cu familia la Paris. A debutat in revista Gândirea, in 1927, cu piesa in versuri pentru copii Motanul incaltat, compusa impreuna cu Adrian Maniu. A urmat o serie de carti pentru copii, unele semnate cu pseudonimul Mos Grigore Sfatosu: povesti versificate (Verde imparat si Zmeii, 1927); versuri (Jucarii, 1932; Flori si fluturi, 1934), teatru (Ciufuliri, 1927, Brumarel, 1945; Salba fermecata, 1958). in 1934, publica volum de poezii Paisie psaltul spune urmat de: Infringeri, versuri inactuale (1934), Notatii (1936) si fabulele din intimplari cu tilc (1956). A tradus din Paul Bourget, Nietzsche, Georges Duhamel.
Formindu-se in climatul artistic eterogen din primele decenii ale secolului al XX-lea, George Silviu absoarbe in creatia sa ecouri din felurite curente literare si nu ajunge sa-si cristalizeze o formula poetica particulara. in afara optiunii publicistice social-democrate, poetul poate colabora, alternativ, la reviste de orientare traditionalista (Gindirea sau Nazuinta), modernista (Sburatorul) sau avangardista (Pinguinul). E. Lovinescu, in 1927, parea indreptatit sa-l revendice pentru Contributia modernista, plasindu-l linga Simion Stolnicu, M. Celarianu. VI. Streinu, I. Valerian, remarcind „poeziile d-lui G. Silviu, adus cu incetul spre izvoare noi, desi amenintat la fiecare pas de tendinta sociala". Dar primul volum de poezie grava - dupa versurile pentru copii, Paisie psaltul spune (1934), reprezinta, mai degraba, o ilustrare a programului gindirist. intrucit marturisea cultul traditiei prin aceasta tentativa, aparent vetusta, de reinviere a limbajului de la inceputurile literaturii. Mai radical, G. Calinescu nu ezita sa considere versurile ce reactualizau limbajul arhaic drept „pastise". Cert este ca tinarul poet, pe-atunci, isi valorifica spiritul mimetic din ratiuni estetice.
Exercitiile de virtuozitate stilistica vadesc disponibilitatea scriitorului pentru o gama larga de formule. Temperamentul sau artistic este funciarmente elegiac, cum demonstreaza versurile ulterioare, fie ele versuri inactuale. Dar elegia este esentializata in „madrigal intim", dupa preceptele simbolismului. Predispozitia catre „peisajul interior" devine pregnanta, in atari imprejurari. Universul liric e dominat de amurguri, inserari melancolice, privelisti autumnale, peisaje provinciale. Viziunea este indeobste idilica si picturala. Registrul cromatic inclina spre culorile senine, spre irizari luminoase, in consonanta cu pacea naturii. Motivul singuratatii devine staruitor pentru un poet visator si discret, impresurat de iluzii, deloc clamoros in expresie. Simplitatea si naivitatea sint atribute pe care poetul si le asuma cu buna stiinta. Pentru ca e calauzit de credinta nestramutata in biruinta scrisului in competitie cu timpul.
OPERA: Ciufuliri, comedie in versuri pentru cei mari si cei mici. Bucuresti, 1927 (ed. revazuta, 1946); Verde imparat si Zmeii (Mos Grigore Sfatosu), Bucuresti, 1927; Jucarii, versuri pentru copii (Mos Grigore Sfatosu), Bucuresti, 1932- Paisie psaltul spune Bucuresti, 1934; Infringeri, versuri inactuale. Bucuresti, 1934; Flori si fluturi (Mos Grigore Sfatosu), versuri pentru copii, Bucuresti, 1934; Notatii, poeme, Bucuresti, 1936; -Nietzsche, note biografice, analize de text, Bucuresti, 1937; Brumarel, piesa in versuri pentru teatrul de papusi, Bucuresti, 1945; Sul: flacara nadejdii, versuri. Bucuresti, 1947; intimplari cu tilc, fabule, Bucuresti, 1956; Salba fermecata, piesa in versuri pentru copii. Bucuresti, . Traduceri: P. Bourget, Rapirea, Bucuresti, 1926; Nietzsche, Ditirambe catre Dionysos, Bucuresti, 1927; G. Duhamel, Odaia ceasornicului, Bucuresti, 1931. |
REFERINTE CRITICE: E. Lovinescu, Istoria, III; G. Calinescu, Istoria; G. Gheorghita, Sburatorul, 1976. |
Sfânta durere
Esti inaintea oricarei Fericiri
Esti focul ce calesti inima
si ascuti mintea
indepartindu-le de cele lumesti ,
pentru a pregati venirea Pardisului in ele .
Toti te simtim ,
Toti stim ca existi .
ISUS imbracand haina umana
Te-a simtim si El .
Dar durerea Lui era diferita de a noastra.
Durerea Lui era de Dumnezeu-Om,
ce dorea ca lumea sa renasca la viata adevarata ,
iubind nepatimas pana la capatul Infinitului.
Durerea noastra este de Om ,
Ce aspira la Dumnezeu
Daca n-ai fi fost tu
n-ar mai fi existat dorul de a patrunde Nepatrunsul ,
dorul de Dumnezeu
dorul de desavarsire umana ,
la care ne-a chemat si Isus.
Fara tine n-ar mai fi existat Sfintii,
fiindca in fiecare clipa au renascut
(prin durere)
mai aproape de Dumnezeu
Tu esti icoana din icoana ,
care nu se vede ,
dar se simte…
O simte sufletul credincios.
Atunci cand sunt cu Tine ,Isuse
eu nu simt durerea,
fiindca eu devin un Simon Cireneul ,
caci Tu , Doamne imi cari CRUCEA
Tu , Doamne asa de mic si asa de smerit te porti
incat lasi oamenii sa te atinga fizic
sa se cuminece cu Tine,
caci numai astfel durerea nu ne invinge.
De asta Sfintiierau fericitii cand mureau,
fiindca ei de mult erau morti ,
caci Dumnezeu traiau in ei.
Durerea pentru ei era inexistenta
fiindca traiau in CER ,
cu toate ca erau pe Pamant .
Nimeni nu poate ajunge la Tine , ISUSE
decat prin CALEA GOLGOTEI ,
a rastignirii EGO-ului
si al TRANSFIGURARI.
Asa au aparut Sfintii pe acest LOC .
Golgota a trait-o si ISUS ,
Rastignirea a patimit-o si EL ,
iar apoi a inviat si s-a inaltat la TATAL si la DUHUL SFANT,
dar a revenit in Creatia Sa-OMUL ,
care-si doreste IUBIREA FARA DE SFARSIT
IUBIREA NEPATIMASA
IUBIRE VINDECATOARE
pe DUMNEZEU-IUBIREA .
Nici Tu, Maicuta Sfanta
Preafericita si Imaculata MARIE
n-ai fost scutita de ea .
Ai suferit durerea Mantuitorului cu sufletul .
Contemplarea durerilor Sale Te-a apropiat mai mult
De Fiul tau, Cel Nenascut, ISUS-DUMNEZEU.
Contemplarea a fost ca o rugaciune TRANSFIGURATOARE
Ai devenit un soare ascuns,
Care nu poate fi vazut de oricine .
Chiar si acum esti ascunsa de aceia care vor sa fie orbi.
De aceea invredniceste-ma sa te cunosc MAMA CEREASCA
Si sa te iubesc
Invredniceste-ma sa-ti sterg lacrimile de pe obrajii tai
Si sa fii vesela.
Esti focul ce calesti inima
si ascuti mintea
indepartindu-le de cele lumesti ,
pentru a pregati venirea Pardisului in ele .
Toti te simtim ,
Toti stim ca existi .
ISUS imbracand haina umana
Te-a simtim si El .
Dar durerea Lui era diferita de a noastra.
Durerea Lui era de Dumnezeu-Om,
ce dorea ca lumea sa renasca la viata adevarata ,
iubind nepatimas pana la capatul Infinitului.
Durerea noastra este de Om ,
Ce aspira la Dumnezeu
Daca n-ai fi fost tu
n-ar mai fi existat dorul de a patrunde Nepatrunsul ,
dorul de Dumnezeu
dorul de desavarsire umana ,
la care ne-a chemat si Isus.
Fara tine n-ar mai fi existat Sfintii,
fiindca in fiecare clipa au renascut
(prin durere)
mai aproape de Dumnezeu
Tu esti icoana din icoana ,
care nu se vede ,
dar se simte…
O simte sufletul credincios.
Atunci cand sunt cu Tine ,Isuse
eu nu simt durerea,
fiindca eu devin un Simon Cireneul ,
caci Tu , Doamne imi cari CRUCEA
Tu , Doamne asa de mic si asa de smerit te porti
incat lasi oamenii sa te atinga fizic
sa se cuminece cu Tine,
caci numai astfel durerea nu ne invinge.
De asta Sfintiierau fericitii cand mureau,
fiindca ei de mult erau morti ,
caci Dumnezeu traiau in ei.
Durerea pentru ei era inexistenta
fiindca traiau in CER ,
cu toate ca erau pe Pamant .
Nimeni nu poate ajunge la Tine , ISUSE
decat prin CALEA GOLGOTEI ,
a rastignirii EGO-ului
si al TRANSFIGURARI.
Asa au aparut Sfintii pe acest LOC .
Golgota a trait-o si ISUS ,
Rastignirea a patimit-o si EL ,
iar apoi a inviat si s-a inaltat la TATAL si la DUHUL SFANT,
dar a revenit in Creatia Sa-OMUL ,
care-si doreste IUBIREA FARA DE SFARSIT
IUBIREA NEPATIMASA
IUBIRE VINDECATOARE
pe DUMNEZEU-IUBIREA .
Nici Tu, Maicuta Sfanta
Preafericita si Imaculata MARIE
n-ai fost scutita de ea .
Ai suferit durerea Mantuitorului cu sufletul .
Contemplarea durerilor Sale Te-a apropiat mai mult
De Fiul tau, Cel Nenascut, ISUS-DUMNEZEU.
Contemplarea a fost ca o rugaciune TRANSFIGURATOARE
Ai devenit un soare ascuns,
Care nu poate fi vazut de oricine .
Chiar si acum esti ascunsa de aceia care vor sa fie orbi.
De aceea invredniceste-ma sa te cunosc MAMA CEREASCA
Si sa te iubesc
Invredniceste-ma sa-ti sterg lacrimile de pe obrajii tai
Si sa fii vesela.
Mesaj de la Îngerul Păzitor
Ridica-te din patul suferintei ,
In care ai stat
Si lupta cu toata fiinta ta
Pentru fericirea ta ,
Caci Isus –Biruinta ta impotriva tuturor
Celor care te asupresc
Este langa tine .
Ai plans atat de mult ,
Incat nici lacrimi nu mai ai ,
Din cauza suferintelor ,ce ti-a fost pricinuita ,
De cei care ii credeai prietenii .
La fel ca si Imparartul David ,
Te-ai imbracat in sacul rugaciunii umilite ,
Si ai cerut lui Dumnezeu sa-ti dea ,
FORTA SA MERGI MAI
DEPARTE
Prin toti sfintii Sai din Cer si de Pamant .
DUMNEZEU TE-A LUMINAT !
DUMNEZEU TE-A SALVAT !
DUMNEZEU TE-A FACUT SA INTELEGI ,
CA NU ESTI SINGUR ,
CA EL O VIATA TE-A ASTEPTAT,
IAR ACUM TE-A GASIT ,
IAR ACUM L-AI GASIT ,
IAR ACUM TE-AI REGASIT
Ť OSANA DOAMNE DUMNEZEULE ! Ť canta cu bucurie
Caci iata MORT ai fost ….
Si-ai inviat .
Fara nici un ajutor ai fost
Si te-ai zbatut printre straini ,
Dar pana la urma Dumnezeu Te-a luat in Inima Lui
Iar Tu l-ai luat pe El in inima ta .
Si ai vazut ca nu esti singur ,
Ca esti OMUL LUI DUMNEZEU
Si ai ales sa fii pe MESAJ DE LA INGERUL PAZITOR
Ridica-te din patul suferintei ,
In care ai stat
Si lupta cu toata fiinta ta
Pentru fericirea ta ,
Caci Isus –Biruinta ta impotriva tuturor
Celor care te asupresc
Este langa tine .
Ai plans atat de mult ,
Incat nici lacrimi nu mai ai ,
Din cauza suferintelor ,ce ti-a fost pricinuita ,
De cei care ii credeai prietenii .
La fel ca si Imparartul David ,
Te-ai imbracat in sacul rugaciunii umilite ,
Si ai cerut lui Dumnezeu sa-ti dea ,
FORTA SA MERGI MAI
DEPARTE
Prin toti sfintii Sai din Cer si de Pamant .
DUMNEZEU TE-A LUMINAT !
DUMNEZEU TE-A SALVAT !
DUMNEZEU TE-A FACUT SA INTELEGI ,
CA NU ESTI SINGUR ,
CA EL O VIATA TE-A ASTEPTAT,
IAR ACUM TE-A GASIT ,
IAR ACUM L-AI GASIT ,
IAR ACUM TE-AI REGASIT
Ť OSANA DOAMNE DUMNEZEULE ! Ť canta cu bucurie
Caci iata MORT ai fost ….
Si-ai inviat .
Fara nici un ajutor ai fost
Si te-ai zbatut printre straini ,
Dar pana la urma Dumnezeu Te-a luat in Inima Lui
Iar Tu l-ai luat pe El in inima ta .
Si ai vazut ca nu esti singur ,
Ca esti OMUL LUI DUMNEZEU
Si ai ales sa fii pe vecii al Lui ,
Si esti gata sa suporti toate sacrificiile .
Pentru asta iti multumesc eu , ingerul tau pazitor
AMIN
In care ai stat
Si lupta cu toata fiinta ta
Pentru fericirea ta ,
Caci Isus –Biruinta ta impotriva tuturor
Celor care te asupresc
Este langa tine .
Ai plans atat de mult ,
Incat nici lacrimi nu mai ai ,
Din cauza suferintelor ,ce ti-a fost pricinuita ,
De cei care ii credeai prietenii .
La fel ca si Imparartul David ,
Te-ai imbracat in sacul rugaciunii umilite ,
Si ai cerut lui Dumnezeu sa-ti dea ,
FORTA SA MERGI MAI
DEPARTE
Prin toti sfintii Sai din Cer si de Pamant .
DUMNEZEU TE-A LUMINAT !
DUMNEZEU TE-A SALVAT !
DUMNEZEU TE-A FACUT SA INTELEGI ,
CA NU ESTI SINGUR ,
CA EL O VIATA TE-A ASTEPTAT,
IAR ACUM TE-A GASIT ,
IAR ACUM L-AI GASIT ,
IAR ACUM TE-AI REGASIT
Ť OSANA DOAMNE DUMNEZEULE ! Ť canta cu bucurie
Caci iata MORT ai fost ….
Si-ai inviat .
Fara nici un ajutor ai fost
Si te-ai zbatut printre straini ,
Dar pana la urma Dumnezeu Te-a luat in Inima Lui
Iar Tu l-ai luat pe El in inima ta .
Si ai vazut ca nu esti singur ,
Ca esti OMUL LUI DUMNEZEU
Si ai ales sa fii pe MESAJ DE LA INGERUL PAZITOR
Ridica-te din patul suferintei ,
In care ai stat
Si lupta cu toata fiinta ta
Pentru fericirea ta ,
Caci Isus –Biruinta ta impotriva tuturor
Celor care te asupresc
Este langa tine .
Ai plans atat de mult ,
Incat nici lacrimi nu mai ai ,
Din cauza suferintelor ,ce ti-a fost pricinuita ,
De cei care ii credeai prietenii .
La fel ca si Imparartul David ,
Te-ai imbracat in sacul rugaciunii umilite ,
Si ai cerut lui Dumnezeu sa-ti dea ,
FORTA SA MERGI MAI
DEPARTE
Prin toti sfintii Sai din Cer si de Pamant .
DUMNEZEU TE-A LUMINAT !
DUMNEZEU TE-A SALVAT !
DUMNEZEU TE-A FACUT SA INTELEGI ,
CA NU ESTI SINGUR ,
CA EL O VIATA TE-A ASTEPTAT,
IAR ACUM TE-A GASIT ,
IAR ACUM L-AI GASIT ,
IAR ACUM TE-AI REGASIT
Ť OSANA DOAMNE DUMNEZEULE ! Ť canta cu bucurie
Caci iata MORT ai fost ….
Si-ai inviat .
Fara nici un ajutor ai fost
Si te-ai zbatut printre straini ,
Dar pana la urma Dumnezeu Te-a luat in Inima Lui
Iar Tu l-ai luat pe El in inima ta .
Si ai vazut ca nu esti singur ,
Ca esti OMUL LUI DUMNEZEU
Si ai ales sa fii pe vecii al Lui ,
Si esti gata sa suporti toate sacrificiile .
Pentru asta iti multumesc eu , ingerul tau pazitor
AMIN
FLORIN COSTINESCU
Biografie
Florin Costinescu este licențiat al Facultății de istorie, Universitatea București (1964). Activează ca ziarist, redactor la diverse publicații și publicist-comentator la revista Contemporanul, consilier în Ministerul Culturii.Este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România,1978.
Debut
Debut în presa literară în 1959, revista Luceafărul. Debut editorial în 1972 cu volumul "Adierea tărâmului".
Opera
· "Ramura de veșnicie", Ed. Eminescu", 1974
· Numărătoarea de aștri", Ed. Albatros, 1977
· "Totdeauna iubirea", Ed. Eminescu, 1979
· "Marele semn al mirării", Ed.Cartea românească, 1980
· "Ochii pământului", Ed. Militară, 1984
· "Imperiul de corali", Ed. Eminescu, 1986
· "Cercul și inocența", Ed. Cartea românească, 1987
· "Nașterea zilei", Ed. Albatros, 1989
· "La umbra Corintului", Ed. Eminescu, 1995
· "101 poezii", Ed. Viitorul românesc, 2001
· "Secunda eternă",antologie,selectia poemelor si cuvânt înainte-Eugen Negrici,Ed.Muzeul Literaturii Române,2008
· "Nuferi blestemând",Ed.Semne.2010
· "Sisif,dezlegarea de vină",colecția Opera Omnia-Poezie contemporană,Ed.Tipo-Moldova,Iași,2011
· "Clipa și amfora", poezii-1966-2014,colecția Opera Omnia-Poezie contemporană,Ed.Tipo-Moldova,Iasi,2015
Literatură pentru copii
· "Călătoriile lui Bogdan Năzdrăvan", Ed. Ion Creangă, 1978
· "Cum se dau nume copiilor", Ed. Ion Creangă, 1983
· "Cine l-a văzut pe Zdreanță?", Ed. InterCONTPres, 1990
· "Cele patru păsări ale zilei", Ed. Ion Creangă, 1991
· "Ronțăilă e cu noi", Ed. Porto Franco-Galați, 1995
· "Poezii din jucării, hai să le citim copii",Ed.Rawexcoms,Bucuresti,2015
Adună-te
Adună-te încă, adună-te,
din mările secate de tunete,
regăseşte-te , regăseşte-te încă
până nu te soarbe ceaţa adâncă,
Caută ţărmul, mereu mişcătorul,
şi-n palmă apă-ţi va turna însuşi Izvorul,
caută Raza începătoare a toate -
Ea îţi va deschide uşile ferecate,
Deprins de vâltoarea atâtor primejdii,
Raza te va-mbrăca în straiul nădejdii,
ţesut în tăcere de maicile cerului,
la războiele veşniciei,
la războaiele efemerului…
Veghea trăgătorilor de elită
De sus, de pe clădiri somnolente
împodobite cu bigudiuri cereşti şi antene
cu timpane ultrasensibile,
trăgători de elită veghează în zale de aer tare
mişcarea păsărilor la mare înălţime,
rotirea frunzelor în căderea lor leneşă şi distrată,
integritatea nodurilor de cale aeriană
pe care circulă nevinovatele vrăbii,
libertatea manechinelor de plastic,
din vitrinele cu umerii goi
şi şolduri provocatoare;
totul le atrage atenţia
şi le ţine aproape degetul de trăgaci,
ieri au tras într-un muşuroi de furnici
pentru că li s-a părut suspectă greutatea dusă în spate:
victime colaterale!
Trăgătorii de elită sunt îngerii păzitori
ai Civilizaţiei Cartelei Genetice;
n-au nici un grad de rudenie cu divinitatea,
cu penelul lui Tiţian,
al lui Rafael,
al lui El Greco,
de sus, de pe clădiri pe care deseori
se odihnesc stelele,
ei stăpânesc cu lunete de ultimă generaţie
traseele de protocol, ceremoniile în aer liber,
scenele de asfalt şi piatră cubică ale lumii:
mare atenţie la viaţa clovnilor – li s-a spus,
mai ales când evoluează în pieţe publice
şi fac băi de mulţime - mai ales
când se află pe scara avioanelor
şi salută cu mâna ridicată,
când primesc onorul
pe covoarele bine întinse
desfăşurate în grabă
şi se porneşte fanfara...
Iluzia îmi mai face ochi dulci
Iluzia îmi mai face ochi dulci,
îmi mai întinde câteodată paharul,
hai,urcă în pat,
hai, dă cu zarul,
Ştiu jocu-i demult,
de când eram tânăr,
îmi punea sabia-n şold
şi şoimul ager pe umăr,
Îmi spunea că iubirea
e-o sferă-n rotire,
o, iluzia îmi era
cea mai sfântă Psaltire,
Odată - ştiu - m-a trimis
negăsitul să-l caut
şi m-am întors
precum Pan, cu un flaut,
Fără să-nvăţ, am cântat
doar în mână ţinându-l,
în acea şoaptă a-nnoptat,
învins, însuşi Pământul…
Iluzia îmi mai face ochi dulci,
îmi mai întinde paharul:
stai cuminte - îi spun:
fumul cu fumul,
jarul cu jarul…
Numai omul
Ramura aceasta este bucuria noastră,
spuse pasărea zburând din ramură în ramură
fără să se uite înapoi;
piscul acesta este visul nostru
spuse cerbul sărind din piatră în piatră;
vizuina aceasta este culcuşul meu
spuse ursul cătutându-şi din vreme în vreme
o altă vizuină;
Numai omul nu poate spune
despre orice loc
de pe lume
că este temelia trupului său...
în veacul nostru indecent
pare-o relicvă din Ninive,
Lumina lui, izvor bizar,
mai pâlpâie ca focul sacru,
învăluind crepuscular,
pe Cupidon trăgând cu arcu’,
De-ar fi ca astăzi să-l transport
din timpu-n sine scufundat,
n-aş refuza niciun efort
să-nchiriez un tren blindat,
Păzit de-o mie de soldaţi
cu arma strajei la picior,
din jertfa clipei întrupaţi
gata oricând pentru onor,
Căci hoţii de antichitaţi
de-abia aşteaptă-o lovitură …
Chiar netrecut încă în cărţi
surâsul tău e artă pură…
Trupul străveziu al iluziei
Te-am dezmierdat, iluzie,
te-am purtat în care de nuntă
ca pe o mireasă neîntinată,
te-am înveşmântat în albul cel mai pur
cu putinţă
pe care nu cuzu nici umbra păsării paradisului,
am stat în genunchi înainte-ţi
şi ţi-am sărutat mâinile,
te-am ovaţionat până la incandescenţă,
ţi-am cântat sub fereastră ca vechii trubaduri,
ţi-am cioplit chipul în cel mai scump lemn
şi aproape am orbit privindu-te,
ţi-am dăruit flori care cresc în alte planete,
rostindu-ţi numele n-am ezitat să mă prostern
ecoului pe care el l-a întors,
iar tu, iluzie,
m-ai privit în ochi spunând în sinea ta:
„neghiobul de el crede, neghiobul
nu întreabă niciodată,
neghiobul mulţumeşte şi pentru nimic,
neghiobul este un contribuabil cumsecade
la gloria mea,
să-i dau mai departe această hrană – nimicul,
pentru că pe el nimicul îl îngraşă
şi mult se bucură privindu-se în oglindă neghiobul
de formele lui rotunde,
neghiobul este sclavul credulităţii…”
Asta vorbeai tu, iluzie,
cu vocea din interiorul tău,
cea sinceră doar cu tine însăţi,
pe când cu cea din afară mă trimiteai
în toate împărăţiile pământeşti şi nepământeşti
să mă bucur, sărmanul, bolnav fiind de tine;
Totul a fost suportabil, până când, iluzie,
trupul tău străveziu a devenit animal –
colţi, gheare şi ochi fioroşi-
de n-ar fi fost foamea, foamea imensă,
doar ea ţi-a ascuţit colţii, ghearele,
ţi-a aprins ochii, ţi-a încordat trupul,
foamea de animal feroce,
şi iată-te înfruptându-te
din carnea mea,
din sângele meu,
din cuminţenia mea,
din bucuria mea,
din tristeţea mea,
cu furie, cu disperare,
nestăpânită
ca moartea…
Citirea unei poezii bune…
Citirea unei poezii bune este comparabilă
cu descoperirea neaşteptată a unei stele încă
necunoscute,
cu descifrarea nesperată a unui mesaj dintr-o lume
viitoare,
cu ieşirea, în zorii zilei, pe o faleză în care
urmele de pescăruşi imită scrieri dispărute
uneori, cu o plimbare în aer liber,
după o lungă convalescenţă
sau chiar cu o fereastră secretă,
oferită, salvator, de destin,
prin care poţi evada din starea de ostatic
al literelor scrise, din orgoliu, cu majuscule,
O poezie bună, de fapt,
nu poate fi citită până la capăt,
decât cu mare precauţie, bucuriile
pot atinge şi ele punctul de explozie,
poţi ajunge uşor pe tărâmuri nebănuite,
te poţi rătăci, fără putinţa de a te regăsi mult timp
pe tine însuţi,
da, întorcând doar o filă,
recitind doar un vers…
Eu am citit odată, de mult, o poezie bună
pe nerăsuflate, întreagă,
şi am ajuns la capătul pământului…
Ştie cineva unde este capătul pământului?
Cum ai putea găsi calea înapoi
fără să ştii unde ai ajuns?
Oricum, acolo nu existau oficialităţi
care să acorde viză
pentru o şedere prea lungă…
Citirea unei poezii bune este comparabilă
cu descoperirea neaşteptată a unei stele încă
necunoscute,
cu descifrarea nesperată a unui mesaj dintr-o lume
viitoare,
cu ieşirea, în zorii zilei, pe o faleză în care
urmele de pescăruşi imită scrieri dispărute
uneori, cu o plimbare în aer liber,
după o lungă convalescenţă
sau chiar cu o fereastră secretă,
oferită, salvator, de destin,
prin care poţi evada din starea de ostatic
al literelor scrise, din orgoliu, cu majuscule,
O poezie bună, de fapt,
nu poate fi citită până la capăt,
decât cu mare precauţie, bucuriile
pot atinge şi ele punctul de explozie,
poţi ajunge uşor pe tărâmuri nebănuite,
te poţi rătăci, fără putinţa de a te regăsi mult timp
pe tine însuţi,
da, întorcând doar o filă,
recitind doar un vers…
Eu am citit odată, de mult, o poezie bună
pe nerăsuflate, întreagă,
şi am ajuns la capătul pământului…
Ştie cineva unde este capătul pământului?
Cum ai putea găsi calea înapoi
fără să ştii unde ai ajuns?
Oricum, acolo nu existau oficialităţi
care să acorde viză
pentru o şedere prea lungă…
CONSTANTIN CUBLEȘAN
Biografie
Constantin Cubleşan (16 mai 1939, Cluj) - poet, prozator, dramaturg, critic şi istoric literar. Este fiul Iolandei (născută Pop Zaharonschi) şi al lui Grigore Cubleşan, învăţători. Face şcoala primară în câteva localităţi din zona Munţilor Apuseni, unde se mută odată cu părinţii, apoi liceul la Huedin şi la Cluj, terminată în 1955, unde îl are profesor de limba şi literatura română pe I.D. Sârbu. În 1959 va absolvi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj, secţia română-rusă.
Frecventează Cenaclul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, condus de A.E. Baconsky, şi debutează în 1956, cu poezia Fluviul, în ziarul local „Făclia”. Semnează apoi mai ales articole de critică literară în „Tribuna”, „Steaua”, „Luceafărul”, „România literară”, „Contemporanul”, „Scrisul bănăţean”, „Ateneu”, iar după 1989 şi în „Gazeta de Cluj Napoca”, „Unitatea naţională”, „Curierul”, „Cetatea culturală”, toate din Cluj Napoca, în „Unu” şi „Al cincilea anotimp” (Oradea), „Poesis” (Satu Mare), „Semne” şi „Ardealul literar şi artistic” (Deva) etc.
Între 1959 şi 1962 activează ca reporter la Radio Cluj, apoi ca redactor şi secretar general de redacţie la „Tribuna” (1962-1974), redactor-şef al Editurii Dacia (1972-1980), director al Teatrului Naţional din Cluj Napoca (1980-1988), redactor-şef adjunct al revistei „Steaua” (1988-1999).
Din 1991 este şi profesor-asociat la Facultatea de Litere din Cluj Napoca, secţia teatru, precum şi profesor la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. În 1982 a obţinut titlul de doctor în filologie, cu teza Opera literară a lui Delavrancea.
Cubleşan debutează editorial cu volumul de povestiri ştiinţifico-fantastice Nepăsătoarele stele (1968), gen în care va continua să scrie, obţinând în 1974 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul Iarba cerului, interesant nu prin înfruntarea maniheică pe care o propune, cât prin panorama tristă a unui pământ pustiu, cu oraşele abandonate ruinei, muzeu pentru sentimentali.
SF-ul este tratat de Cubleşan în perspectivă etică, nu inventivitatea tehnică primând, ci destinul omului în univers. Sunt coordonatele pe care se aşează romanele Paradoxala întoarcere (1978), Galaxia termitelor (1993) şi nuvelele din Suflete mecanice (1992), în care polemizează subtextual cu clişeele „cincizeciste” ale genului, propunând soluţii poetice, cu fior de suferinţă tulbure şi stânjenitoare.
Scrie literatură pentru copii şi tineret, romane cu caracter educativ - Pensiunea Margareta (1982), La foc de tabără (1989) -, povestiri sentimentale şi versuri umoristice pentru cei mici - Iepurilă Varză Dulce (I-IV, 1984-1985), Oraşul de cretă colorată (1986) şi Băieţi cuminţi (1998).
Ca prozator, Cubleşan se situează pe linia epicii ardeleneşti, construind romane cu eroi mesianici, angajaţi în dramaticele confruntări ale lumii contemporane. Astfel, în romanul Un anotimp pentru flecare (I-II, 1985-1986), al cărui subiect este plasat în anii ’50, istoria este văzută pe spaţii mici, autorul citind, fără prea mare acuitate, textul unei epoci controversate.
Romanul Un gotic târziu (1975) face o atentă analiză a psihologiei feminine, o radiografie a cinismului, fiind plasat în lumea intelectualilor universitari, ca şi romanul Licheni (1974). Din perspectivă modernă este abordat mitul creaţiei în romanul Baladă neterminată (1988). La fel în proza scurtă, nuvelele şi povestirile din Umbra ulmilor tineri (1976), Viaţa şi încă o zi (1980) şi Sincere felicitări (1991). Cubleşan este un moralist fin, grav şi melancolic, un sentimental care îşi cenzurează impulsurile printr-o prismă etică evidentă.
Ca dramaturg, cu piese reprezentate în ţară şi în străinătate (Polonia, Cehia, Suedia), este adeptul unui teatru de formulă clasică, preluând din atmosfera cehoviană sau din dramele sentimentale ale lui Mihail Sebastian un mod simpatetic de a privi oamenii obişnuiţi cu vieţile lor lipsite de spectaculozitate (Provincialii, 1978; Camera de hotel, 1983; Teme provinciale, 1987; Apel telefonic greşit, 1997). În opţiunile sale îşi face simţită prezenţa un romantism întârziat, nostalgic, naraţiunile dramatice având un ton intimist, direct, iar omul fiind urmărit cu înţelegere şi delicateţe.
După 1990, Cubleşan publică versuri marcate de atitudini reflexive, de melancolie în faţa eroziunii implacabile a timpului (Apropierea iernii, 1993; Vârsta amintirilor, 1995). Aceeaşi poezie ceremonioasă în care atmosfera contemplativă se conjugă cu meditaţia existenţială se întâlneşte în Lumina din prăpastie (1996) şi Templul de vise (1999). Adesea versul are un relief stilistic cu rezonanţe clasice.
Domeniul în care Cubleşan s-a impus este cel al criticii şi istoriei literare, unde perspectiva analitică, pătrunzătoare şi echilibrată, l-a condus la câteva sinteze de real interes prin unghiul inedit al interpretării unor scriitori clasici sau contemporani: Opera literară a lui Delavrancea (1982), Opera literară a lui Ion Lăncrănjan (1993), Opera literară a lui Pavel Dan (1999) şi Romancierul Rebreanu (2001).
El propune şi recitiri incitante ale scrierilor dramatice datorate lui Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Costache Caragiali, B.P. Hasdeu etc. (Teatrul. Istorie şi actualitate, 1979; Teatrul între civic şi etic, 1983) sau ale prozei lui Nicolae Filimon, Alexandru I. Odobescu, Ion Creangă etc., descifraţi dintr-o perspectivă diacronică, dar mereu raportaţi la gustul şi orizontul de aşteptare al actualităţii.
O contribuţie aparte o aduce Cubleşan în domeniul eminescologiei. În exegezele Eminescu în conştiinţa critică (1994), Eminescu în perspectivă critică (1997) şi Eminescu în orizontul criticii (2000), este vădită cumpăna dreaptă a judecăţii, criticul căutând de fiecare dată a pune în lumină elementul de originalitate al studiilor de eminescologie în raport cu ansamblul cercetărilor în domeniu şi pledând pentru un Eminescu mereu înnoit, într-un context larg de universalitate.
Volumul Luceafărul şi alte comentarii eminesciene (1998) este alcătuit dintr-o suită de studii aplicate la poezia, proza şi teatrul eminescian, opera lui Mihai Eminescu fiind privită ca un întreg. Criticul surprinde relaţia hermeneutică de la parte la întreg, întrucât el crede că întregul nu poate fi restituit folosind o grilă fragmentaristă, ci numai din perspectiva amplei şi coerentei viziuni cosmogonice a lui Eminescu.
Cubleşan a coordonat Dicţionarul personajelor din teatrul lui I.L. Caragiale (2002) şi a îngrijit şi prefaţat, pentru uz didactic, ediţii din operele lui George Coşbuc, Iosif Vulcan, Ioan Slavici, Zaharia Bârsan, Liviu Rebreanu, Gala Galaction, Camil Petrescu, Panait Istrati, Ion Agârbiceanu, Zaharia Stancu, Emil Gârleanu, Victor Papilian etc.
Opera literară
· Nepăsătoarele stele, Bucureşti, 1968;
· Miniaturi critice, Bucureşti, 1969;
· Clopotele de apă, Bucureşti, 1970;
· Aproape de curcubeu, Bucureşti, 1972;
· Licheni, Cluj Napoca, 1974;
· Iarba cerului, Bucureşti, 1974;
· Un gotic târziu, Timişoara, 1975;
· Umbra ulmilor tineri, Cluj Napoca, 1976;
· Paradoxala întoarcere, Bucureşti, 1978;
· Provincialii, Cluj Napoca, 1978;
· Teatrul. Istorie şi actualitate, Cluj Napoca, 1979;
· Recurs la judecata de apoi, Arad, 1979;
· Viaţa şi încă o zi, Bucureşti, 1980;
· Pensiunea Margareta, Bucureşti, 1982;
· Opera literară a lui Delavrancea, Bucureşti, 1982;
· Ispita, Cluj Napoca, 1983;
· Teatrul între civic şi etic, Cluj Napoca, 1983;
· Camera de hotel, Satu Mare, 1983;
· Iepurilă Varză Dulce, I-IV, Bucureşti, 1984-1985;
· Un anotimp pentru fiecare, I-II, Cluj Napoca, 1985-1986;
· Oraşul de cretă colorată, Bucureşti, 1986;
· Teme provinciale, prefaţă de Ion Vlad, Bucureşti, 1987;
· Baladă neterminată, Cluj Napoca, 1988;
· La foc de tabără, Bucureşti, 1989;
· Sincere felicitări, Cluj Napoca, 1991;
· Suflete mecanice, Sibiu, 1992;
· Galaxia termitelor, Sibiu, 1993;
· Opera literară a lui Ion Lăncrănjan, Alba Iulia, 1993;
· Apropierea iernii, Namur (Belgia), 1993;
· Eminescu în conştiinţa critică, Bucureşti, 1994;
· Vârsta amintirilor, Cluj Napoca, 1995;
· Lumina din prăpastie, Timişoara, 1996;
· Eminescu în perspectivă critică, Oradea, 1997;
· În oglinzile timpului, Namur (Belgia), 1997;
· Alfabetul glumeţ, Deva, 1997;
· Apel telefonic greşit, Cluj Napoca, 1997;
· Băieţi cuminţi, Deva, 1998;
· Luceafărul şi alte comentarii eminesciene, Reşiţa, 1998;
· Meridiane lirice, Cluj Napoca, 1998;
· Caragiale în conştiinţa critică, Oradea, 1999;
· Opera literară a lui Pavel Dan, Bucureşti, 1999;
· Templul de vise, Oradea, 1999;
· Eminescu în orizontul criticii, Piteşti, 2000;
· Eminescu în oglinzile criticii, Cluj Napoca, 2001;
· Absent din agora, Deva, 2001;
· Romancierul Rebreanu, Bucureşti, 2001.
Antologii
· Antologia basmului cult românesc, Cluj Napoca, 2002.
MARIAN ODAGIU
Marian Odangiu, critic literar, poet, eseist, dramaturg
Biografie
ODANGIU Marian, se naste la 16 mai 1954, Turda, judetul Cluj.
Critic literar, eseist, poet, dramaturg.
Fiul lui Emil Gheorghe Odangiu, ofiter de cariera, si al Lucretiei (n. ?).
Scoala primara la Cluj, apoi la Timisoara, unde urmeaza Liceul „Eftimie Murgu" si Liceul „Constantin Diaconovici Loga". Conduce revista pentru elevi insemnari literare si este regizor tehnic la Teatrul National „Matei Millo".
Aici monteaza prima piesa proprie, Moliire dupa Moliire (1971). in 1974, ii apar primele versuri in volum Virste de lumina - Antologie de creatie literara a elevilor timisoreni.
Este student al Facultatii de Filologie a Univ. din Timisoara (sectia romana-latina). in perioada studiilor universitare (197l-l977), colaboreaza la revista Forumul studentesc si Orizont (unde, in febr. 1977, publica prima cronica literara) si conduce cenaclul „Hiperion" al Univ. din Timisoara. Este prof. de limba romana si latina la Timisoara (1977-l983), apoi referent literar la Uniunea Scriitorilor.
Colaboreaza cu art,, cronici literare si recenzii la Romania literara. Luceafarul, Convorbiri literare. Cronica, Tribuna, Familia, Tomis, SLAST etc. Scrie versuri pentru grupurile timisorene de rock Pro Musica si Gramofon (trei discuri LP) si libretul primei opere rock din Romania, Introducere intr-un concert baroc, reprezentata o singura data (1981) pe scena Teatrului National din Timisoara, apoi suspendata de cenzura.
Publica eseul Romanul politic (1984). La Pancevo (Iugoslavia), ii apare o monografie despre Slavco Almajan, Alternativa labirintului (1989). Premiul pentru critica literara al revista Orizont pe . Premiul CC. al U.T.C. pentru critica literara pe 1984.
Prezenta impetuoasa, greu ignorabila, in spatiul literaturii contemporane, Marian Odangiu este autorul unei carti de referinta: Romanul politic (1984). Eseul sau, chiar supus unor remanieri cerute de cenzura vremii, este interesant atit prin efortul teoretic pe care il indeplineste, cit si prin valoarea sa de „dictionar" al romanului romanesc. Preocupat de „modul in care romanul politic - definit prin tentativa sa de a oferi modele ideale de raportare a individului la lume - afirma solutii existentiale, implicindu-si cititorul intr-un act de lectura a Istoriei", Marian Odangiu ocoleste politizarea excesiva a propriului demers printr-o pirueta critica sutenabila in intregime: orice roman este si politic, desi este condamnabila optiunea anume pentru politic in defavoarea esteticului. Encomiastic sau documentar, mai mult ori mai putin dependent de ideologie, romanul politic tradeaza insa literatura. Cartea este alcatuita din patru sectiuni. Cea dintii situeaza Romanul politic Intre discurs si document romanesc. Con-statind, pe de-o parte, proliferarea literaturii „de informatie", atit din perspectiva creatorului, cit si din aceea a cititorului, a orizontului sau de asteptare, si, pe de alta parte, integrarea documentului autentic in demersul romanesc, aceasta din urma devenind mai degraba ..reconstituire" decit „evocare", Marian Odangiu observa cu argumente valabile si la indemina, de altfel, ca „romanul din ultimele decenii tinde sa surprinda nu realitatea obiectiva, abstracta, nici individul, izolat, nici macar relatia dintre acesta si realitate, ci felul in care aceasta relatie se rasfringe asupra insului, modelind-i personalitatea". Prioritatea acordata omenescului, nu evenimentului, raporteaza romanul politic la contextul uman dominat de politic, in efortul de „reconstituire" pomenit mai sus, dar si la destine fictionale ce confera valabilitate estetica radiografiei operate. Antipitoresc si polemic, romanul politic are „simtul acut al prezentului si presentimentul viitorului" (Ion Simut), fiind, adica, deopotriva retrospectiv (prezentul si trecutul confundindu-se) si prospectiv. Cea de a doua sectiune.
Romanul istoric si „preistoria actualitatii", avanseaza citeva nuante teoretice - romanul e intotdeauna si istoric, devenind in ultima vreme si roman al actualitatii - extragind argumente si probe din cartile unor Eugen Barbu, Paul Angnel, Dan Mutascu, Vasile Baran, Mihail Diaconescu, Radu Ciobanu etc. in sectiunea Realitate politica si fictiune romanesca suit reunite fise lucrate neezitant despre Marin Preda, Alexandru Ivasiuc, D.R. Popescu, George Balaita, Constantin Toiu, Augustin Buzura, Ion Lancranjan, Dumitru Popescu, Dinu Saram, Petre Salcudeanu, Laurentiu Fulga, Platon Pardau etc. Capitol consistent, in care criticul literar isi alatura istoricul, amindoi lasind loc interventiilor exacte si pertinente ale teoreticianului. Panorama astfel rezultata cocheteaza cu conditia de „dictionar" de proza romaneasca. Ultima sectiune, Nostalgiile romanului contemporan, enumera procedee-reper de identificare a romanului politic, oferind un succint „indreptar de lectura" privind: relativizarea adevarului prin multiplicarea viziunilor; obsesia dublului, recursul la cuplul antinomic prin care se investigheaza adevarul; desfasurarea actiunii in prezent si recuperarea trecutului prin rememorare; obsesia marturiei, a martorului, care presupune un anchetator. Jurnalul", „Cartea", „Cronica", tot atitea replici la obsesia „marturiei"; sentimentul ratarii si criza de constiinta; obsesia reperului pierdut; nostalgia monumentalitatii. Se citeste printre rinduri nu doar declansarea unei crize a lecturii, ci si a unei „crize a istoriei". Aceeasi expresie proprie si nuantata in cartea despre Slavco Almajan, Alternativa labirintului (1989).
Critic literar, eseist, poet, dramaturg.
Fiul lui Emil Gheorghe Odangiu, ofiter de cariera, si al Lucretiei (n. ?).
Scoala primara la Cluj, apoi la Timisoara, unde urmeaza Liceul „Eftimie Murgu" si Liceul „Constantin Diaconovici Loga". Conduce revista pentru elevi insemnari literare si este regizor tehnic la Teatrul National „Matei Millo".
Aici monteaza prima piesa proprie, Moliire dupa Moliire (1971). in 1974, ii apar primele versuri in volum Virste de lumina - Antologie de creatie literara a elevilor timisoreni.
Este student al Facultatii de Filologie a Univ. din Timisoara (sectia romana-latina). in perioada studiilor universitare (197l-l977), colaboreaza la revista Forumul studentesc si Orizont (unde, in febr. 1977, publica prima cronica literara) si conduce cenaclul „Hiperion" al Univ. din Timisoara. Este prof. de limba romana si latina la Timisoara (1977-l983), apoi referent literar la Uniunea Scriitorilor.
Colaboreaza cu art,, cronici literare si recenzii la Romania literara. Luceafarul, Convorbiri literare. Cronica, Tribuna, Familia, Tomis, SLAST etc. Scrie versuri pentru grupurile timisorene de rock Pro Musica si Gramofon (trei discuri LP) si libretul primei opere rock din Romania, Introducere intr-un concert baroc, reprezentata o singura data (1981) pe scena Teatrului National din Timisoara, apoi suspendata de cenzura.
Publica eseul Romanul politic (1984). La Pancevo (Iugoslavia), ii apare o monografie despre Slavco Almajan, Alternativa labirintului (1989). Premiul pentru critica literara al revista Orizont pe . Premiul CC. al U.T.C. pentru critica literara pe 1984.
Prezenta impetuoasa, greu ignorabila, in spatiul literaturii contemporane, Marian Odangiu este autorul unei carti de referinta: Romanul politic (1984). Eseul sau, chiar supus unor remanieri cerute de cenzura vremii, este interesant atit prin efortul teoretic pe care il indeplineste, cit si prin valoarea sa de „dictionar" al romanului romanesc. Preocupat de „modul in care romanul politic - definit prin tentativa sa de a oferi modele ideale de raportare a individului la lume - afirma solutii existentiale, implicindu-si cititorul intr-un act de lectura a Istoriei", Marian Odangiu ocoleste politizarea excesiva a propriului demers printr-o pirueta critica sutenabila in intregime: orice roman este si politic, desi este condamnabila optiunea anume pentru politic in defavoarea esteticului. Encomiastic sau documentar, mai mult ori mai putin dependent de ideologie, romanul politic tradeaza insa literatura. Cartea este alcatuita din patru sectiuni. Cea dintii situeaza Romanul politic Intre discurs si document romanesc. Con-statind, pe de-o parte, proliferarea literaturii „de informatie", atit din perspectiva creatorului, cit si din aceea a cititorului, a orizontului sau de asteptare, si, pe de alta parte, integrarea documentului autentic in demersul romanesc, aceasta din urma devenind mai degraba ..reconstituire" decit „evocare", Marian Odangiu observa cu argumente valabile si la indemina, de altfel, ca „romanul din ultimele decenii tinde sa surprinda nu realitatea obiectiva, abstracta, nici individul, izolat, nici macar relatia dintre acesta si realitate, ci felul in care aceasta relatie se rasfringe asupra insului, modelind-i personalitatea". Prioritatea acordata omenescului, nu evenimentului, raporteaza romanul politic la contextul uman dominat de politic, in efortul de „reconstituire" pomenit mai sus, dar si la destine fictionale ce confera valabilitate estetica radiografiei operate. Antipitoresc si polemic, romanul politic are „simtul acut al prezentului si presentimentul viitorului" (Ion Simut), fiind, adica, deopotriva retrospectiv (prezentul si trecutul confundindu-se) si prospectiv. Cea de a doua sectiune.
Romanul istoric si „preistoria actualitatii", avanseaza citeva nuante teoretice - romanul e intotdeauna si istoric, devenind in ultima vreme si roman al actualitatii - extragind argumente si probe din cartile unor Eugen Barbu, Paul Angnel, Dan Mutascu, Vasile Baran, Mihail Diaconescu, Radu Ciobanu etc. in sectiunea Realitate politica si fictiune romanesca suit reunite fise lucrate neezitant despre Marin Preda, Alexandru Ivasiuc, D.R. Popescu, George Balaita, Constantin Toiu, Augustin Buzura, Ion Lancranjan, Dumitru Popescu, Dinu Saram, Petre Salcudeanu, Laurentiu Fulga, Platon Pardau etc. Capitol consistent, in care criticul literar isi alatura istoricul, amindoi lasind loc interventiilor exacte si pertinente ale teoreticianului. Panorama astfel rezultata cocheteaza cu conditia de „dictionar" de proza romaneasca. Ultima sectiune, Nostalgiile romanului contemporan, enumera procedee-reper de identificare a romanului politic, oferind un succint „indreptar de lectura" privind: relativizarea adevarului prin multiplicarea viziunilor; obsesia dublului, recursul la cuplul antinomic prin care se investigheaza adevarul; desfasurarea actiunii in prezent si recuperarea trecutului prin rememorare; obsesia marturiei, a martorului, care presupune un anchetator. Jurnalul", „Cartea", „Cronica", tot atitea replici la obsesia „marturiei"; sentimentul ratarii si criza de constiinta; obsesia reperului pierdut; nostalgia monumentalitatii. Se citeste printre rinduri nu doar declansarea unei crize a lecturii, ci si a unei „crize a istoriei". Aceeasi expresie proprie si nuantata in cartea despre Slavco Almajan, Alternativa labirintului (1989).
OPERA: Romanul politic, Timisoara, 1984; Alternativa labirintului, Pancevo-Iugoslavia, 1989. |
REFERINTE CRITICE: C. Livescu, in Ateneu, nr. 11, 1984; M. Mihaies, in Orizont, nr. 42, 1984; Al. Pini, in Flacara, nr. 50, 1984; Gh. Glodeanu, in Familia, nr. 5, 1985; A.I. Brumam, in Astra, nr. 5, 1985; G. Pruteanu, in Convorbiri literare, nr. 5, 1985; T. Cristea, in SLAST, nr. 24, 1986; C. Ungureanu, in Orizont, nr. 23, 1986. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu