7. /3 MAI 2023 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
MAIA PLISEȚKAIA
Maia Mihailovna Plisețkaia (în rusă Ма́йя Миха́йловна Плисе́цкая; n. 20 noiembrie 1925, Moscova – d. 2 mai 2015, München) a fost o balerină, regizoare de balet, coreografă și actriță rusă, de origine evreiască, considerată cea mai bună balerină rusă și una din cele mai bune balerine ale secolului al XX-lea.[3] Ea a dansat în aceeași perioadă cu renumita balerină rusă Galina Ulanova și în anul 1960 a preluat titlul de prima ballerina assoluta a Teatrulul Bolșoi în detrimentul Galinei Ulanova.
Plisețkaia a fost Artistă a Poporului URSS (1959),[4] laureată a Premiului Lenin (1964), Erou al Muncii Socialiste (1985), cavaler al ordinului «Pentru merite în fața Patriei»; doctor onorific al Universității Sorbona, profesor onorific al Universității de Stat din Moscova, cetățean de onoare al Spaniei și deținătoare a multe alte premii, ordine și medalii din diferite țări.
Maia Plisețkaia a provenit, pe linie maternă, dintr-o familie cu tradiție în domeniul baletului. Unchiul ei, Asaf Messerer, a fost un renumit balerin și profesor de balet, care, prin elevii săi, și-a pus amprenta asupra începuturilor baletului în Rusia sovietică. Matușa ei, Șulamit Messerer, a fost și ea prima balerină a baletului Teatrului Bolșoi și la vârsta de 81 ani încă s-a bucurat de un prestigiu internațional ca profesoară de balet. Mama Maiei Plisețkaia, Rahil Messerer (1902-1993), originară din Vilnius a fost actriță în filme mute și sonore. Tatăl, Mihail Emanuilovici Plisețki (1889-1938), originar din Gomel, a lucrat la Comisariatul pentru comerț exterior din cadrul Comitetului Executiv Central al Rusiei Sovietice, și în anul 1932 a fost trimis, însoțit de familie, ca director al Societății de mine de cărbuni „Arktikugol” la Barentsburg în insula Spitsbergen din arhipelagul Svalbard, unde a îndeplinit și funcția de consul general.În 1936 familia a revenit la Moscova, unde în anii 1937-1938 ai Marii Terori staliniste, a căzut victimă represiunilor. Mihail Plisețki a fost arestat la 30 aprilie 1937 și a fost executat la începutul anului 1938. Amănunte asupra soartei sale au ajuns în mâinile familiei abia în anul 1989. Și mama Maiei, Rahil, a fost arestată și deportată în lagărul de femei Alșir din regiunea Akmola, unde era deportate soțiile „dușmanilor poporului”. Până în 1940 Maia Plisețkaia a fost în grija mătușii ei, Șulamit.
Pe lângă cariera din balet, a jucat în filme și a scris memorii. A fost căsătorită cu compozitorul rus Rodion Șcedrin.
Maia Plisețkaia a murit la 2 mai 2015, la vârsta de 89 de ani, la München, Germania, în urma unui atac de cord.[5][6] Conform testamentului, corpul neînsuflețit al Maiei Plisețkaia trebuie să fie incinerat, iar cenușa ei să fie împreunată cu cea a lui Rodion Șcedrin, după moartea lui, și să fie împrăștiată deasupra Rusiei.[7]
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- 1957 Lacul lebedelor (Lebedinoe ozero), regia Zoe Tulubyeva
- 1967 Anna Karenina, regia Alexandr Zarhi
- 1974 Anna Karenina (Анна Каренина (фильм-балет, 1974)), regia Margarita Pilihina
Memorii[modificare | modificare sursă]
- Я, Майя Плисецкая. Moscova: Новости. . p. 496. ISBN 5-7020-0903-7. Parametru necunoscut
|tiraj=ignorat (ajutor) - Тринадцать лет спустя: Сердитые заметки в тринадцати главах. Moscova: АСТ, АСТ Москва, Новости. . p. 250. ISBN 978-5-17-045344-3. Parametru necunoscut
|tiraj=ignorat (ajutor)[8] - Читая жизнь свою.. Moscova: АСТ, Астрель. . p. 752. ISBN 978-5-17-068256-0. Parametru necunoscut
|tiraj=ignorat (ajutor)
Maya Plisetskaya in Swan Lake (1957)
Maya Plisetskaya - Dying Swan 1959
Maya Plisetskaya in Don Quixote by Leon Minkus
| Adolphe Adam | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Adolphe-Charles Adam  |
| Născut | [1][4][5][6] Paris, Prima Republică Franceză[7][5][8] |
| Decedat | (52 de ani)[1][4][5][9] Paris, Franța[10][5][8] |
| Înmormântat | cimitirul Montmartre[*] |
| Părinți | Louis Adam[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța |
| Ocupație | compozitor critic muzical[*] profesor de muzică[*] pianist critic[*] |
| Limbi vorbite | limba franceză[11][5] |
| Studii | Conservatorul din Paris |
| Gen muzical | operă muzică clasică[2] |
| Instrument(e) | pian |
| Premii | Prix de Rome[3] Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] |
| Discografie | |
| Înregistrări notabile | O Holy Night[*] Le Postillon de Lonjumeau[*] La poupée de Nuremberg[*] Le Toréador[*] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database VGMdb | |
Modifică date / text  | |
Adolphe Charles Adam (n.24 iulie 1803 Paris – d. 3 mai 1856 Paris) a fost un compozitor francez.
Date biografice[modificare | modificare sursă]
Tatăl său, Louis, preda la Conservatorul din Paris. Adolphe a studiat cu el și cu Henry Lemoine, Benoist, Reicha, Boieldieu, fiind prieten cu Louis Hérold. În 1824 a primit o mențiune la concursul Prix de Rome, iar în anul următor a câștigat premiul concursului.
Creații muzicale[modificare | modificare sursă]
A scris peste 50 de opere și 12 balete, din care cel mai cunoscut este baletul Giselle, sau Les Wilis (1841).
Opere comice (selecție)[modificare | modificare sursă]
- Le Mal du pays ou la Bâtelière de Brientz, livretul Scribe, Mélesville și Duveyrier, Gymnase-Dramatique, 28 decembrie 1827
- Le postillon de Lonjumeau (în română ar fi: Vizitiul poștalionului din Lonjumeau, localitate azi denumită Longjumeau), livretul Leuven și Brunswick, Opéra-Comique, 13 octombrie 1836
- Richard en Palestine, livretul Foucher, Opéra de Paris, 7 octombrie 1844
- Le Toréador ou l'Accord parfait, livretul Sauvage, Opéra-Comique, 18 mai 1849
- Si j'étais roi, livretul Brésil și Ennery, Théâtre-Lyrique, 4 septembrie 1852
- Falstaff, livretul Leuven și Saint-Georges, Théâtre-Lyrique, 18 janvier 1856
- Mam'zelle Geneviève, livretul Beauplan și Brunswick, Théâtre-Lyrique, 24 martie 1856
- Les Pantins de Violette, livretul Battu și Halévy, Bouffes-Parisiens, 29 aprilie 1856
Balet[modificare | modificare sursă]
- La Chatte blanche în colaborare cu Casimir Gide, Nouveautés, (26 iulie 1830)
- Faust, livretul Deshayes, King's Theatre (Londra), (16 februarie 1833)
- Fiica Dunării (La Fille du Danube), livretul Taglioni și Desmares, Opéra de Paris, (21 septembrie 1836)
- Mohicanii (Les Mohicans), livret de Guerra, Opéra de Paris, (5 iulie 1837)
- L'Écumeur des mers ou Morskoï Rasbonick, Saint-Pétersbourg, (21 februarie 1840)
- Giselle (Giselle, ou les Wilis), balet-pantomimă, livretul Gautier, Saint-Georges și Coralli, Opéra de Paris, (28 iunie 1841)
- La Jolie Fille de Gand, livretul Saint-Georges și Albert, Opéra de Paris, (22 iunie 1842)
- Le Diable à quatre, livretul Leuven și Mazillier, Opéra de Paris, (11 august 1845)
- The Marble Maiden («La Fille de marbre»), livretul Saint-Georges și Albert, Drury Lane (Londres), (27 septembrie 1845)
- Griseldis (Griseldis ou les Cinq Sens), livretul Dumanoir și Mazillier, Opéra de Paris, (16 februarie 1848)
- La Filleule des fées cu Saint-Jullien, livretul Saint-Georges și Perrot, Opéra de Paris, (8 octombrie 1849)
- Orfa, livretul Trianon și Mazillier, Opéra de Paris, (29 décembre 1852)
- Corsarul (Le Corsaire), livretul Saint-Georges și Mazillier, Opéra de Paris, (23 ianuarie 1856)
Publicații[modificare | modificare sursă]
- Souvenirs d’un musicien (Paris: 1857)
- Derniers souvenirs d’un musicien (Paris:1859)
| Giselle | |
.jpg) Carlotta Grisi în Giselle (1845) | |
| Genul | balet romantic ballet blanc |
|---|---|
| Nr. acte | 2 acte |
| Compozitor | Adolphe Adam |
| Coregraf | Jules Perrot și Jean Coralli |
| Libret | Jules-Henri Vernoy de Saint-Georges și Théophile Gautier |
| Inspirat din | De l'Allemagne de Heinrich Heine „Fantômes” din Les Orientales de Victor Hugo |
| Data premierei | 28 iunie 1841 |
| Locul premierei | „Ballet de l'Opéra national de Paris” din Paris |
| Locul acțiunii | un sat pe valea Rinului |
| Timpul acțiunii | Evul Mediu |
| Modifică date / text | |
Giselle (titlul original: în franceză Giselle, ou les Wilis) este un balet în două acte compusă de Adolphe Adam, coregrafia originală semnată de Jules Perrot și Jean Coralli, al cărui libret a fost scris de Jules-Henri Vernoy de Saint-Georges și Théophile Gautier, bazat pe De l'Allemagne de Heinrich Heine și „Fantômes” din Les Orientales de Victor Hugo, premiera având loc la „Ballet de l'Opéra national de Paris” din Paris.
Prima Giselle a fost Carlotta Grisi și primul Albrecht a fost Lucien Petipa, fratele lui Marius Petipa. Giselle este una dintre cele mai mari capodopere ale baletului clasic și una dintre puținele din perioada romantică timpurie care a rămas în repertoriu până în prezent. În plus față de Silfida, este de asemenea, una dintre primele piese în care balerina (în actul 2) poartă un tutu lung până la gambă.
Personaje[modificare | modificare sursă]
- Giselle – o tânără țărancă
- Albert – un nobil tânăr, care se dă drept țăran
- Tatăl său
- Wilfried – scutierul lui Albert
- Hans (în versiunea originală Hilarion) – un tânăr pădurar
- Bertha – mama Gisellei
- Bathilde – logodnica lui Albert
- Myrtha – crăiasa ielelor (în versiunea originală „Wilis”)
- Zulma și Monna – supusele crăiesei
- țărani, țărance, curteni din suita tatălui lui Albert, prietenele Gisellei, iele
Conținut[modificare | modificare sursă]
- Preambul
Pentru a înțelege povestea, poate fi avantajos să știm că până în secolul al XX-lea, căsătoriile aranjate între nobili și prin urmare și logodnele, din motive dinastice sau financiare erau obișnuite, însă căsătoriile din dragoste erau foarte rare. Desigur, publicul din secolul al XIX-lea era conștient de acest lucru. Prin urmare, deși nicăieri nu este spus clar, este firesc să presupunem că logodna dintre Albert și Bathilde este o relație de conveniență.
Actul I[modificare | modificare sursă]
- Într-un sat la marginea unei păduri
Giselle, o tânără țărancă drăguță, locuiește cu mama ei într-un sat mic la marginea unei păduri. Hans pădurarul, este îndrăgostit de ea, dar ea nu îi răspunde sentimentelor. Prințul Albert, care este deja logodit cu nobila Bathilde, o iubește și pe Giselle. Se deghizează în țăran și își ascunde sabia (un semn al nobilimii sale) într-o magazie, astfel încât să poată fi alături de Giselle și să o curteze. Hans o urmărește gelos pe Giselle îndrăgostită de Albert crezând că este logodită cu el. Când sosesc niște fete din sat, Giselle dansează cu ele, dar mama lui Giselle încearcă să o oprească, temându-se că fiica ei bolnavă de inimă, ar putea fi victima unui astfel de efort, după moarte devenind una dintre acele iele care îi duc pe tineri la pierzanie între miezul nopții și răsăritul soarelui. Apare un cortegiu nobil de vânătoare, inclusiv Bathilde (logodnica oficială a lui Albrecht) și tatăl ei. Albert se retrage pentru a nu fi recunoscut. Bathilde se împrietenește cu Giselle și îi dă un colier de aur, drept răsplată atât pentru farmecul naiv al ei dar și pentru dansul plin de voioșie pe care i l-a dansat. Pentru a se odihni, prințesa vine la mama lui Giselle. Vânătorii merg mai departe.
Între timp, începe serbarea în sat și viticultorii o aleg pe Giselle ca regină a vinului. Fericiții Giselle și Albert dansează. Între timp, gelosul Hans a descoperit sabia lui Albert și adevărata lui identitate. În culmea serbării, face o scenă și dezvăluie deghizarea lui Albrecht. Acesta încearcă să nege la început și să o calmeze pe Giselle șocată, dar pădurarul o cheamă pe Bathilde, pe tatăl ei și pe vânători, iar Albert nu-și mai poate ascunde adevărata identitate și relația cu Bathilde. Giselle cade în deznădejde deplină, își pierde mințile (scena de nebunie) și în cele din urmă, se prăbușește moartă cu inima frântă, înconjurată de mama și prietenii ei îndurerați. Hans și Albert își dau seama că, fără să vrea fiecare din ei i-au pricinuit moartea.
Actul II[modificare | modificare sursă]
- La mormântul Gisellei, din luminiș
Noaptea, la proaspătul mormânt al Gisellei, Hans vine să-și plângă durerea din suflet. Din pădure se aud foșnete iar pe malul lacului lucesc luminițe stranii. Înfricoșat, Hans fuge. Din întunericul nopții se desprinde o umbră, Myrtha, crăiasa ielelor. La miezul nopții vine vremea când ea cheamă, din adâncul pământului, supusele, sufletele triste ale tinerelor care au murit înainte de nunta lor, de inimă frântă (Grand Pas des Wilis). Ielele, conduse de crăiasa lor nemiloasă Myrtha, dansează și bântuie noaptea pădurea pentru a se răzbuna pe orice bărbat pe care-l întâlnesc, indiferent de cine ar fi el, forțându-și victimele să danseze până când vor muri de epuizare.
Myrtha și ielele trezesc spiritul lui Giselle din mormântul ei și o primesc în lumea lor, după care dispar în pădure la auzul unor pași care se apropie. Este Albert care a venit să depună flori pe mormântul lui Giselle și pentru a plânge pierderea fetei pe care o iubise. Spiritul lui Giselle apare și Albert îi cere iertare. Giselle, cu dragostea ei nediminuată, spre deosebire de surorile ei răzbunătoare, îl iartă cu blândețe după care dispare pentru a se alătura celorlalte iele și Albert o urmărește cu disperare.
Între timp, ielele l-au încolțit pe Hans îngrozit. Ele își folosesc magia pentru a-l forța să danseze până când este aproape mort de oboseală, apoi îl chinuiesc făcându-l să se arunce disperat în lacul din apropiere. Apoi îl caută pe Albert, celălalt vinovat, și îl aduc în fața Myrthei, pentru condamnarea lui la moarte. Neînduplecată la rugămințile lui Albert de a-l ierta, Myrtha îi poruncește lui Giselle să danseze cu el până la răsăritul soarelui. Cu toate acestea, puterea iubirii lui Giselle combate magia ielelor și îi cruță viața. Când se face ziuă, ielele pierzându-și puterea se întorc la mormintele lor. După ce și-a luat rămas bun de la Albert, imaginea lui Giselle se estompează, dispărând în neant, rămânând doar o amintire în sufletul chinuit a lui Albert, care se prăbușește pe mormântul iubitei.
Trivia[modificare | modificare sursă]
„Data apariției acestui balet marchează una dintre cele mai importante etape ale istoriei spectacolului coregrafic romantic. Mai ales prin coregrafia lui Marius Petipa, baletul Giselle, pentru care Adolphe Adam a scris o partitură nu lipsită de calități ale melodicii și varietății ritmice a dansurilor de caracter, a devenit, așa cum spunea Serge Lifar, o muzică destinată privirii”.[1]
Giselle | Adolphe Charles Adam
Le Corsaire este un balet în 3 acte, 5 tablouri și un epilog pe un libret de Jules-Henry Vernoy de Saint-Georges inspirat dintr-o poezie a lui Lord Byron ( The Corsair , 1814 ), pe muzică de Adolphe Adam , a avut premiera în 1856 la Opera din Paris într-o coregrafie de Joseph Mazilier .
Înainte de Mazilier
Poezia lui Byron a inspirat coregrafii de îndată ce a fost publicată. Coregraful italian Giovanni Galzerani ( 1780 - 1865 ) a dat o primă versiune la Scala din Milano în 1826 , apoi o a doua în 1830 și ultima, care a rămas multă vreme în repertoriul baletelor italiene, în 1842 . Albert ( 1789-1865 ) a compus versiunea sa din Le Corsaire în 1837 , pentru King's Theatre din Londra , pe muzică de Nicolas Bochsa . Niciuna dintre aceste versiuni nu a supraviețuit.
Versiunea lui Joseph Mazilier
Pe muzica lui Adolphe Adam , Joseph Mazilier ( 1801 - 1868 ) a creat versiunea lui Le Corsaire pela Opera din Paris . Rolurile principale sunt create de Carolina Rosati (Médora) și Domenico Segarelli (Conrad). Rămâne expusă timp de doi ani şi va fi reînviată în 1867 cu ocazia Expoziţiei Universale . În timpul acestei renașteri, se adaugă un pas mare în onoarea dansatoarei Adèle Granzow care interpretează Médora: muzica pentru acest Pas des fleurs este comandată de la Léo Delibes . Apoi cade în uitare și nu va fi niciodată reînviat de Opera din Paris.
Rezumatul complotului
Uvertură și Prolog: Epava
Le Naufrage are loc la deschiderea operei numai în tradiția rusă și în special la Teatrul Mariinsky ; în versiunea originală, are loc la sfârșitul baletului.
Acțiunea se desfășoară în Marea Ionică , apoi pe coasta de vest a Greciei , apoi ocupată de turci. Corsarii , în slujba cine știe ce stat ( deci nu sunt pirați ) , conduși de Conrad, Ali și Birbanto, sunt surprinși de o furtună violentă pe mare; nava lor se scufundă, dar reușesc să se salveze agățându-se de epave.
Actul I - Scena 1: Litoralul
Scena de pe litoral a fost adăugată după revoluția din 1917 și este prezentă doar în versiunile rusești.
Conrad și prietenii săi, care au ajuns blocați pe o plajă grecească și au reușit să se târască într-o ascunzătoare din apropiere, de fapt tocmai au scăpat de Lankedem, un comerciant de sclavi infam, pândit acolo în căutarea perpetuă de noi „obiecte umane” .de vânzare. Simțind că ar fi o pradă interesantă de capturat în apropiere, Lankedem s-a îndepărtat pentru a căuta întăriri de la o patrulă turcă; acesta din urmă, în complicitate cu el și pe care îl plătește frumos, îl ajută adesea în capturi. În absența lui, tinere grecești din zonă apar pe plajă, fără griji și fericite că sunt libere. Conducătorii grupului sunt două tinere superbe, Gulnare și Medora. Nu întârzie să descopere ascunzătoarea tinerilor naufragiați corsari; si imediat, intre Conrad si Medora e dragoste la prima vedere. Dar auzind pe Lankedem și patrula turcă apropiindu-se, ei împing repede tinerii înapoi în peștera lor, fără să aibă timp să scape. Soldații turci sosesc, pune mâna pe tinerele și le livrează lui Lankedem, care le duce imediat la piața unui oraș vecin să le vândă. Plaja tăcută din nou după plecarea soldaților și a Lankedem, corsarii, care au observat totul din peștera lor, ies și jură să plece în căutarea fetelor tinere pentru a le elibera.
Actul I - Scena 2: Piața pieței
(Inițial Actul I-Scena 1. Prin urmare, baletul a început cu această scenă)
Negustorul de sclavi Lankedem își prezintă „marfa” celor mai mari ofertanți. Vizita bogatului Pașa Saïd pune întreaga piață în frământare; Lankedem, viclean, începe prin a-i prezenta frumuseți algeriene, apoi palestinieni; nu sunt pe gustul pașei, dar găsesc pe piață și alți cumpărători. Lankedem îi prezintă apoi Pașaiului irezistibilul Gulnare, capturat cu puțin timp înainte; captivat de frumusețea ei (dansul lui Gulnare), Pașa o dobândește imediat și o duce în haremul său ; îi aruncă o pungă cu aur lui Lankedem care este jubilat (dansul triumfal al lui Lanquedem). Dar a păstrat „cel mai bun”pentru final: el dezvăluie deodată splendida Medora... Frumusețea ei îl lasă uluit pe Pașa. Lankedem se preface mai întâi că refuză să i-o dea. Dar sosește un grup de bărbați mai mult sau mai puțin mascați. Liderul lor, care nu este altul decât Conrad (Corsarul), ridică miza și în cele din urmă se impune cu forța. După ce a schimbat un semn de complicitate cu Medora, care și-a recunoscut imediat iubitul pe plajă, și secundat de credinciosul său servitor Ali și de prietenul său Birbanto, o îndepărtează repede pe tânără din nasul și barba bătrânului Pașa furios... În confuzia generală care urmează, ceilalți sclavi sunt eliberați și de ceilalți corsari ascunși și, înainte de sosirea soldaților turci, reușesc chiar să captureze Lankedem și comoara lui...
Actul II: Peștera Corzarilor
(Inițial Actul I-Scena 2.)
Conrad și corsarii s-au întors în refugiul lor. Ei se bucură că îndrăzneala lor le-a permis nu numai să smulgă femeile din mâinile lui Lankedem, ci și să-i fi pus mâna pe pradă. Festivitățile sunt în plină desfășurare (dansul triumfal al lui Conrad, apoi Birbanto și toți corsarii). Conrad și Medora își declară dragostea reciprocă. Totuși, credinciosul Ali pare și el sub vraja lui Médora... (famosul pas de trois în care servitorul Ali pare să-l învingă aproape pe stăpânul său în arta de a o curte pe Médora - vezi mai jos, secțiunea Discografie) ). La rugămințile sclavilor, Medora îl roagă pe Conrad să-i elibereze. Acesta acceptă, dar Birbanto și o parte din corsari, care sperau în resurse, protestează vehement. dacă urmează o ceartă violentă în timpul căreia Birbanto ridică chiar pumnalul asupra lui Conrad, salvat imediat de credinciosul său Ali. Cu toate acestea, Conrad își menține cuvântul de lider: femeile sunt declarate libere de sclavia lor. Plini de încredere, rămași în pace, Conrad și Medora se predă apoi iubirii lor. La rândul său, Lankedem, împiedicat de frânghii, a asistat în tăcere la toată cearta dintre corsari. El se apropie discret de Birbanto și de susținătorii săi și le oferă cu viclenie o înțelegere secretă: dacă vor fi de acord să-l elibereze, i-ar informa despre o modalitate sigură de a-l domina pe Conrad; ei acceptă. El îi informează că poartă asupra lui o poțiune narcotică foarte puternică, care își dă efectul numai atunci când este turnată peste flori, care apoi sunt suficiente pentru a face pe cineva să respire.
Conrad și Medora se întorc, fericiți de fericirea lor comună. Lankedem îi face semn lui Medora. Nebănuitoare, ea îl ascultă; îi sugerează că ar putea bine să-i ofere lui Conrad un splendid buchet de flori, în semn de recunoaștere a marii bunătăți pe care a avut-o față de femei... Crezând că îi place lui Conrad, ea ia buchetul și, într-un joc iubitor, îl face să respire; Conrad se prăbușește imediat în letargie. Grupul de corsari răzvrătiți o înconjoară apoi pe Medora, îngrozită, care realizează capcana întinsă. Corsarii rebeli l-au lăsat apoi pe Lankedem să o răpească pe Medora din nou și să fugă. Când Birbanto ridică din nou pumnalul pentru a-l ucide pe Conrad adormit, credinciosul Ali apare din nou, salvând viața stăpânului său. Cu toate acestea, Conrad nu întârzie mult să revină în sine.
Actul III: Haremul lui Pasha Said
(Inițial Actul II)
Gulnare refuză să se aplece la regulile seragliolui și nu ezită să-l sfideze pe Pașa însuși; dar capriciile lui pline de farmec îl scutesc de orice pedeapsă. În cele din urmă, Gulnare se bucură de această nouă viață; nicio altă femeie din harem nu-i face plăcere Pașei la fel de mult ca ea. La seraglio are loc o mare petrecere. Roué Lankedem ajunge acolo și expune trei odaliscuri frumoase , ale căror dansuri îl fermecă pe pașa și haremul său. Dar deodată, Lankedem o prezintă pe Medora... Pașa este din nou subjugat și o roagă să danseze pentru el. Médora, jucând cartea răbdării, acceptă cu atât mai mult pentru că găsește consolare găsindu-și acolo prietena Gulnare (un mare tablou de basm din Grădina Animată , coregrafiat cu măiestrie de Marius Petipa ).
În timp ce Lankedem și Pașa sunt din nou pe cale să își încheie afacerea pentru cumpărarea Medora, sosirea pelerinilor misterioși este anunțată brusc. Ei sunt prezentați împreună cu liderul lor și nu sunt alții decât Conrad, Ali și corsarii adunați la el, toți prezentându-se deghizat.
Deznodământul 1 (acesta este în special cel al tradiției ruse în urma intervențiilor lui Marius Petipa , așa cum se va menține la Kirov, în prezent Teatrul Mariinsky): Pașa, la invitația conducătorului acestor pelerini deghizat (Conrad), se prosternează cu curtea sa pentru a face rugăciunea musulmană de seară; Lankedem este mai suspicios. Cu toate acestea, profitând de reamintirea generală, iscusiții corsari i-au scos repede din pericol unul după altul pe paznicii bătrânului Pașa, care, prostrat, nu își dă seama de nimic. Dar în curând, Pașa și Lankedem văzându-se astfel reducți brusc la neputință, Conrad și prietenii săi o eliberează din nou pe Medora și de data aceasta pe prietena ei Gulnare cu ea și se grăbesc spre port, unde corsarii închiriaseră anterior o navă ca „pelerini”. .. Conrad și Medora, Ali și Gulnare pe care i-a cucerit și prietenii lor cu femeile eliberate din sclavie de Conrad,
Deznodământul 2 : (Inițial Actul III-Scena 1)
Pașa face onorurile seraglioului pelerinilor misterioși (Conrad, Ali și corsarii). Dar când Conrad încearcă de data aceasta să o elibereze din nou pe Medora, operațiunea eșuează și este luat prizonier împreună cu oamenii săi. Cu toate acestea, Pașa, nebun de frumusețea Medorei, i-a oferit apoi o înțelegere: el va acorda libertate lui Conrad și prietenilor săi cu condiția ca ea să se căsătorească cu el, Saïd Pasha. Medora, în lacrimi, este pe punctul de a ceda, dar Gulnare, căreia i-a făcut încredere și care a ajuns, la rândul ei, să-l iubească pe Pașa și nu mai intenționează să părăsească viața serului, pune un complot în favoarea sa. a lui Conrad și Medora: Medora se va preface că acceptă căsătoria cu Pașa, dar va fugi în secret cu Conrad eliberat, în timp ce ea însăși, Gulnare,
(Inițial Actul III - Scena 2)
Nava corsarilor navighează rapid spre mare. O petrecere la bord sărbătorește reunirea definitivă a lui Conrad Corsarul și Medora. Deodată izbucnește o furtună. Nava se scufundă.
Baletul se încheie cu o apoteoză în care îi vedem pe Conrad și pe Medora mulțumind lui Dumnezeu pe mal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu